Tomiris - justitiara lumii vechi si amazoanele

Viorel Patrichi

Lumea fascinantã a tracilor a oferit antichitãtii douã personalitãti emblematice, considerate drept modele pentru orice posibilã istorie universalã a moralei rãzboinicilor: Tomiris, regina massagetilor, si Dromichete, regele dacilor din sudul Carpatilor. Despre Tomiris stiu mai multe occidentalii, decât românii de astãzi. Norocul nostru afost cã Diodor din Sicilia a descris scena de la Helis, în care Dromichete l-a dojenit pe Lisimah printr-o parabolã demnã de regele Solomon. Este acolo cea mai frumoasã, cea mai paradoxalã maieuticã politicã din istoria universalã.Despre Dromichete, învãtau pânã si copiii din România, dar si acest rege pare sã fie uitat. Fãcãtorii de manuale numai vor sã ofere exemple morale copiilor nostri.Cu sigurantã, Tomiris ar fi rãmas necunoscutã pentru cultura europeanã, dacã nu ar fi reusit sã-l învingã pe Cirus cel Mare, regele persilor, în anul 529 î.H. sau 530. Cirus se numea Kurus, Kiros sau Keyhusrev, în limba persanã veche - farsi. El a domnit în perioada 576– - 529 î.H. A pus bazele Imperiului Persan si a fondat dinastia Achaemenizilor. Ca un Baiazid al persilor, el a cucerit Regatul Mezilor, Regatul Lydia si regatul Noului Babilon. A unit cele douã regate iraniene. Cirus voia sã cucereascã si Egiptul, dar Tomiris i-a scurtat destinul de cotropitor. Rãzboiul cu massageþii a avut loc pe fluviul Sîr Daria, în Asia Centralã. Regele persan a reusit sã-l captureze pe Spargapises,fiul lui Tomiris. Regina massagetilor i-a cerut sã-l elibereze pe fiul ei si sã nu treacã fluviul. Spargapises s-a sinucis,iar Cirus a traversat apa cu toatã armata. Nãvãlitorul si-a gãsit sfârsitul, iar Tomiris i-a aruncat capul într-un cazancu sânge de om, sã se sature. Trebuie sã evaluãm aceastã scenã din perspectiva moralei rãzboinicilor care-si apãrau poporul, altfel nu vom întelege nimic.Tomiris, sau Thamiris dupã altii, a impresionat antichitatea prin lectia ei asprã, pe care i-a oferit-o lui Cirus.Era sanctiunea datã de un rãzboinic unui rege învins în numele dreptului massagetilor la viatã si la existentã liberã. Momentul este foarte asemãnãtor cu pilda oferitã de Dromichete invadatorului Lisimah peste douã sute de ani. La odistantã atât de mare în timp, cei doi regi par sã se conducã dupã aceleasi legi morale nescrise ale pãcii si rãzboiului.În aceastã mentalitate, rezidã practic etica lumii moderne, care prevede dreptul la viatã liberã pentru fiecare popor.Dar cine vrea pace pentru natiunea lui, trebuie sã se pregãteascã intens de rãzboi, spune un vechi principiu din stiinta conducerii statelor. (Pe acest principiu al descurajãrii s-a bazat si blocarea cursei înarmãrii nucleare de astãzi).Prin urmare, nu doar scena dramaticã, în care frumoasa reginã a aruncat capul lui Cyrus în cazanul cu sânge, avea sã-i impresioneze pe artistii din epoca iluminismului si apoi a romantismului. Ei au retinut semnificatia moralã a pedepsirii cotropitorului în numele dreptului sacru al popoarelor la libertate - idee foarte dragã tuturor celor care au teoretizat noþiunea de "naþiune" în secolul al XIX-lea. Iordanes povesteste cã la anul 527 î.H., Tomiris a pus bazele orasului Tomis: "Tunc Thomyris regina auctavictoria tantaque praeda de inimicis potita, in partem Moesiae, quae nunc a magna Scythia nomen mutuatum minor Scythia appellatur, transiens, ibi in Ponti Moesiaco litore Thomes civitatem suo de nomine aedificavit." De-a lungul veacurilor, echivocul originii massagetilor a fost alimentat si cultivat pânã astãzi. Unii îi confundã cu scitii, altii sustin cã massagetii ar fi o ramurã a scitilor. În realitate, povestea lui Tomiris si a massagetilor este cea mai semnificativã ilustrare a ideii cã o ramurã a tracilor a migrat spre rãsãrit din regiunea carpato-danubiano-balcano-ponticã încã din neolitic (adica scitii sunt tracii, deci nu e nicio confuzie, n.a.). Ne-am obisnuit cã migratiile s-au produs numai dinspre Asia spre Europa si încã nu pãrem pregãtiti sã acceptãm cã fenomenul a fost si invers în anumite epoci istorice vechi.

Herodot scrie cã, dupã victorie, Tomiris, Tamiris sau Timirise - dupã alte izvoare - a venit cu corãbiile pline de pradã în Dobrogea de astãzi si a pus bazele cetãtii. Descrierea massagetilor este foarte expresivã: luptãtori pe jos sau pe cai, arcasi neîntrecuti, dar si curajosi mânuitori de lance. Purtau armuri împodobite cu aur. Erau monogami, dar vãduvele de rãzboi erau tinute în colectivitate. Aveau o religie monoteistã. Ei se închinau la Soarele Neînvins, asemenea tuturor dacilor. Sacrificau cai pe altarele Soarelui. În cartea "De origine actibusque Getarum" - "Despre originea si faptele getilor" - Iordanes, get, adicã dac de origine, îl reconfirmã pe Herodot. El precizeazã însã cã este vorba despre acelasi neam. Fiind conducãtoarea unui asemenea popor, fãcând apoi dovada unor fapte fãrã precedent, Tomiris continuãsã-i fascineze si astãzi pe cei care se apropie de istoria veche. Unii cred cã Tomiris stãpânea regatul amazoanelor, dar, dupã cum spun scrierile vechi, regina a urmat la tron dupã moartea regelui. Eminescu o imagineazã pe Tomiris înepopeea "Gemenii", încã prea putin cercetatã. Kazahii de astãzi au convingerea cã istoria lor a început cu... Tomiris. Massagetii erau numiti Saka. Unii istorici turci cred si astãzi cã massagetii erau de neam turcic, fiind iranizazi odatã cu migratia lor spre rãsãrit! Autohtonii din Tadjikistan si cei din Turcmenistan se revendicã tot de la massageti. Uzbecii cred la fel. Cambize a cucerit Egiptul cu ajutorul massagetilor, celebri în epocã datoritã cailor lor fãrã egal. Turcmenii sustin cã rasa de cai Akhal-Teke provine de la massageti. Cai pe care i-au folosit mai târziu Darius si Alexandru Macedon. Unii istorici considerã cã massagetii au fost asimilati de iranieni si de chinezi. Oricât de diverse ar fi opiniile, toti cercetãtorii au cãzut însã de acord pe o singurã idee: massagetii erau de origine europeanã. Tomiris era asemuitã cu Talestris, regina amazoanelor de mai târziu. Paulus Peter Rubens si-a intitulat tabloul "Tomiris, regina scitilor" (sau getilor cei mari, neam tracic, n.a.). Mattia Preti a pictat si el un tablou cu Tomiris. Iordanes o considerã pur si simplu "Getarum regina" (sau a scitilor, deci... n.a.).

Dante Alighieri spune în "La Divina Comedia": "Mostraba la ruina y el crudo estrago / que hizo Tomiris,cuando dijo a Ciro: / Sangre quisiste, y yo de sangre te harto". Musaev a scris baletul "Tomiris". O întreagã traditie lãsatã de o femeie care l-a sfidat pe cel mai puternic al lumii din acea perioadã: "Refuz sã mã mãrit cu tine si jur pe Soare, domnul suprem al massagetilor, cã te voi sãtura de sânge“, i-a scris Tomiris lui Cirus, dupã cum povesteste Herodot în „Istorii“. La fel ca pe sciti, persii le spuneau massagerilor Sakâ, iar grecii îi numeau Skythai. Chinezii le ziceau „Sai“. Altii le ziceau „gimirru“ – cimerieni. Herodot afirmã cã massagetii au condus 28 de ani nord-vestul Iranului. Massagetilor li se mai spunea Apâ Sakâ, adicã „apã seacã“, dupã numele vechi al Mãrii Aral, astãzi secatã complet. În limba românã veche, se spunea tot „apî sacî“. Persii le mai spuneau si Dahâ sau Dai. Istoricul bizantin Theophan îi confundã pe massageti cu turcii: „La est de Don, locuiau turcii, numiti înantichitate massageti. Persii îi numeau în limba lor kermikhions. Massagetii erau sciti din punct de vedere cultural“. Aici ar merita mentionat cã massagetii credeau cã neamul lor se trage dintr-o femeie - sarpe. Aici se întâlnesc cu cabirii din Dacia, de unde au plecat. Massagetii au ajuns pânã în Asiria, unde s-au aliat cu regele Assurbanipal contramezilor în perioada 669–626.

Sursa: Dacia Magazin, nr. 46, septembrie 2007