30 apr. 2010

Iacob Dacul, Iacob Danezul sau Iacob de Dacia

Cel mai mult imi place sa gasesc articole pe net care incep cu: "a fost facuta o confuzie monstruoasa intre daci si dani". Atunci, dupa desteptii aia, toti mari cercetatori, fratele Iacob Dacul, Iacob Danezul sau Iacob de Dacia era un individ foarte confuz.

Brother Jacob Dacian, Jacob the Dane or in Latin Jacobus de Dacia, was a Danish Franciscan monk (Copenhagen c. 1484 – Michoacan, Mexico, 1566). He also called himself "Jacobus Gottorpius" referring to the royal estate of Gottorp. During his life he achieved fluency in eight languages. He achieved fame amongst the Indians of Michoacan for being a righteous and helpful man towards his flock. His relics, now lost, were kept for a long time by the Indians of Tarecuato who still celebrate his birthday every year.

A royal heir?

The Danish historian Jørgen Nybo Rasmussen (Rasmussen 1974) argues that Jacob was the illegitimate son of King John I of Denmark and the younger brother of King Christian II of Denmark. This interpretation is not shared by all historians but it is also the basis for the novel "Brother Jacob" by Danish author Henrik Stangerup. Key arguments in the case for Jacob's royal lineage are the fact that he described himself as coming from Gottorp, the estate of the Danish Kings Christian I and John, that he had an excellent education normally reserved for higher nobility, and that he seemed to enjoy protection from the higher political forces. It was also common for the younger sons of royalty to enter into the clergy since they could not inherit the throne.

Restul povestii il gasiti aici, pe wikipedia.

Pentru a vedea de ce dacul sau danezul dati click aici.

Gotthi = Getae

Si pentru ca vad pe diferite forumuri in engleza, dar si in romana, diferite pareri neavizate cum ca limba gotica ar fi de origine germanica, mai public odata ceea ce spune parintele gramaticii si dictionarului fundamental al limbii germane - limba germana e de origine gota. Deci nu poti sa sustii originea germanica a gotilor, poate doar originea gotica a germanilor. Am formulat-o asa, ca sa fie mai clar. Iar limba gota, sugereaza lingvistul care a pus bazele limbii germane moderne, se trage din limba getilor,tracilor si scitilor.

The opinion, Gotthi = Getae, has received in recent times the weighty support of Jacob Grimm on philological grounds. [....] Of all his more general works the boldest and most far-reaching was his Geschichte der deutschen Sprache (History of the German Language), in which the linguistic elements are emphasized. The subject of the work is the history which lies hidden in the words of the German language (the oldest natural history of the Teutonic tribes determined by means of language). For this purpose he laboriously collected the scattered words and allusions found in classical writers, and endeavoured to determine the relationship between the German language and those of the Getae, Tifracians, Scythians, and many other nations whose languages were at the time known only through doubtfully identified, often extremely corrupted remains preserved by Greek and Latin authors. Grimm's results have been greatly modified by the wider range of comparison and improved methods of investigation which now characterize linguistics, and many of the questions raised by him will probably forever remain obscure, but his book's influence has been profound. Articolul complet il gasiti aici.

Pe langa acesta mica precizare, daca tot am inceput, mai adaug ce am mai gasit mai demult prin presa nordica -

Getii sau gotii din Scandinavia

Scandinavian Goths
Fragment tradus


Paul Siding begins his history of Scandinavia by saying, “The present inhabitants of Denmark, as well as of Norway and Sweden, are successors of the enormous Gothic tribe formerly dwelling round about the Black Sea” (page 19, Scandinavian Races).

Notice that both the Svear and the Goths came from the area of the Black Sea. At the mouth of the Danube on the western shore is the area of Getae and Dacia in Roman times. According to Procopius, who wrote his history in the fifth century, Romans “say that the Goths are of the Getic race” (Book V. xxiv, 30).

The Getae are mentioned in the history of Herodotus (fifth century B.C.). In the translation by George Rawlinson, his brother Sir Henry gives this footnote: “The identity of the Getae with the Goths of later times is more than a plausible conjecture. It may be regarded as historically certain” (Vol. III, page 84, 1862 edition).

Jordanes, the best known Gothic historian, always speaks of the Getae and Goths as one people. He also calls them “Scythae.”

We find more evidence in other historical accounts. For example, “The Pictish Chronicle declares that the Scythians and Goths had a common origin” (page 216, The Races of Ireland and Scotland by W. C. Mackenzie).

The evidence also indicates that the Getae were the same kind of people as the Dacians. They both spoke the same language according to Strabo (7.3.13). Pliny says that the Getae were called Dacians by the Romans (Book IV, xxi, 80).

Duchesne, who collected the Norman chronicles in the seventeenth century, has no doubt whatever that the Normans were Dacians and consistently calls them by that name in his preface.

Dudo, who wrote the earliest history of the Normans in the tenth century, also had no doubt that they came from Scythia beyond the Danube. He also said they were Dacians.

by Robert C. Boraker
(This article was published in The Plain Truth, Norwegian Edition, July/August 1984, p.10.)


Paul Siding isi incepe a sa istorie a Scandinaviei spunand, "Actualii locuitori ai Danemarcei, Norvegiei si Suediei, sunt urmasii enormului trib gotic care isi are originile in jurul Marii Negre" (pagina 19, Rasele Scandinave).
Luati aminte ca atat Svearii, cat si Gotii au venit din zona Marii Negre. La gurile Dunarii, pe tarmul vestic este zona Getilor si Dacia in timpurile Romanilor. Dupa Procopius, care si-a scris istoriile in secolul al cincilea, Romanii "spun ca Gotii sunt parte a rasei Getice" (Cartea V. xxiv, 30).
Getii sunt mentionati in opera lui Herodot (secolul cinci, i.e.n.). In traducerea lui George Rawlinson, fratele sau Sir Henry scrie aceasta nota de subsol: "Faptul ca Getii sunt identici cu Gotii de mai tarziu este mai mult decat o conjuctura plauzibila. Poate fi privit ca o certitudine istorica" (Vol. III, pagina 84, editia din 1862).
Jordanes, cel mai cunoscut istoric al Gotilor, vorbeste intotdeuna de Geti si Goti ca de un popor. El ii mai numeste si "Sciti".
Mai gasim dovezi si in alte relatari istorice. De exemplu, "Cronica Picta declara ca Scitii si Gotii au o origine comuna" (pagina 216, Rasele Irlandei si Scotiei de W.C. Mackenzie).
Dovezile mai indica si faptul ca Getii erau acelasi popor cu Dacii. Ei vorbeau aceeasi limba, spune Strabon (7.3.13). Plinius spune ca Getii erau numiti Daci de Romani (cartea IV, xxi, 80).
Duchesne, care a cules cronicile normande in secolul al XVII-lea, nu are niciun dubiu ca Normanzii erau Dacii, asadar ii numeste astfel in prefata sa.
Dudo, care a scris cea mai veche istorie a Normanzilor in secolul zece, considera ca ei veneau din Scitia de peste Dunare. El mai spune ca ei erau Daci.

De Robert C. Boraker
(Acest articol a fost publicat in The Plain Truth, editie norvegiana, iulie/august 1984, p. 10)

Deci, totusi, nenea asta avea dreptate? Hai sa pun si postarea respectiva, in caz ca nu dati click pe link.

Heinrich Pantaleon - dacii sau gotii
Heinrich Pantaleon, (* 13 iulie 1522 - † 3 martie 1595) profesor de origine elveţiană, născut la Basel, şi-a început studiile în oraşul natal şi le-a continuat la diferite universităţi germane. A studiat limbile vechi, dar şi matematica, teologia, ştiinţele naturii, iar mai târziu şi medicina. Timp de 37 de ani a fost profesor la Basel, pentru a ajunge apoi la curtea împăratului Maximilian II, care i-a apreciat în chip deosebit meritele şi l-a numit comite palatin. Autor a numeroase cărţi din cele mai variate domenii (poezie, istorie, geografie, medicină), Pantaleon a fost, după cum arată şi preocupările, un spirit universal, ca, de altfel, mulţi dintre umaniştii vremii. "Cartea eroilor naţiunii germane" (Teutscher Nation Warhafften Helden [...], i. e. Prosopographia heroum atque illustrium virorum totius Germaniæ, Basel 1567-1578), a fost cea mai de seamă lucrare a sa.(wikipedia)

Deci un baiat destul de citit, un "spirit universal", va inselati! Era un BOU. De ce? pai e inca unu din lungul sir de agarizi care a facut confuzia intre geti si goti; in cazul lui mai grav, intre daci si goti. Pentru ca-n Prosopographia heroum atque illustrium virorum totius Germaniæ (Cartea eroilor natiunii germane) spune ca regii daci sunt goti. E de neacceptat o asemenea abatere de la stiinta riguroasa a istoriei care spune clar ca e imposibil asa ceva!!! Caut pe net si niste citate din infama opera acceptata inclusiv de Max ala care, culmea, a fost si împărat al Sfântului Imperiu Roman.
Cand le gasesc, le public, ca sa aveti posiblitatea sa va amuzti de prostia unor oameni...

Actualizare

Iata un citat malefic din opera pardalnica mentionata mai sus: "Legenda Dacus, numit şi Danus, al treilea tovarăş al lui Tuiscon era înzestrat cu mare seriozitate şi pricepere. Tuiscon l-a aşezat în calitate de duce să stăpânească ţara de dincoace şi de dincolo de Istru, de asemenea spre miază-noapte, până în Sarmaţia şi spre miază-zi, până la Dunăre. După aceasta a condus un mare popor, al dacilor, până către marea germană (Marea Baltică) şi până către popoarele de miază-noapte şi cele de pe insule. După părerea unora, afirmaţia anterioară însemnă că Dacus a constituit pe denmarci sau danezi. Ţara aceasta o stăpâneşte şi în ziua de azi regele Danemarcei, având un mare renume între ducii germani. Vechii locuitori ai acestei ţări (Danemarca) s-au numit cimbri sau cimerieni. S-a stabilit însă că ţara pe care au locuit-o mai întâi, numită de la Dacus, Dacia, formează în ziua de azi Marea Valahie, iar o parte din ea se numeşte Transilvania sau Siebenburgen, în limba germană."



Precizez totusi, ironic (anunt ironia pentru retarzi), ca toti autorii mentionati mai sus sunt, mai mult ca sigur, niste protocronisti si dacomani ordinari, interesati sa propage ideologia national-comunistoida ceausista si legionara a dacismului agresiv si extremist, care duce la intemeierea de fronturi de lupta cu arme si bombe impotriva societatii democratice multilateral dezvoltate. Pentru ca niste cetateni nu pot forma un front comun pentru a promova ceea ce vor ei, frontul nu poate fi o unire la nivel ideologic, ci trebuie sa includa atentate, dar deja deviez, mai rau decat anumiti cetateni din strainatate care ne spun ce ar fi bine sa facem la noi acasa.

29 apr. 2010

Câştigător de Oscar si regizor al filmului „JFK”, OLIVER STONE spune că ADOLF HITLER a fost „susţinut de bancheri din vest”

Citez din articolul Oscar-winning US filmmaker Oliver Stone says Adolf Hitler was ‘enabled by Western bankers’:

BANGKOK, Thailanda — Adolf Hitler a fost un psihopat şi un monstru, dar a ajuns la putere mulţumită marilor lideri din afaceri şi altor suporteri care admirau jurământul lui de a distruge comunismul şi de a controla muncitorii, a afirmat luni Oliver Stone, celebrul regizor Hollywoodian.

Stone, care lucrează la un documentar în 10 părţi despre secolul al XX-lea, intitulat „Istoria secretă a Statelor Unite”, spune că dictatorul german „a fost susţinut de către bancheri din vest” şi a reuşit să „seducă” complexul militar industrial al Germaniei.

„Hitler este un monstru. Nu este nicio îndoială. Nu am nicio simpatie pentru Hitler. Era un psihopat nebun”, a spus Stone reporterilor din capitala Thailandei. „Dar asemenea monstrului Frankenstein, a existat şi un doctor Frankenstein. El este un produs al erei sale”.

„Stone a fost în Bangkok pentru a ţine o prelegere pentru liceeni despre rolul filmului în crearea păcii, ca parte a vizitei organizate de Fundaţia Internaţională pentru Pace, cu sediul în Viena.

El spune că ţinta documentarului pe care îl realizează în colaborare cu doi istorici a fost aceea de a oferi o mai bună înţelegere asupra secolului al XX-lea şi cum unele dintre acele lecţii pot fi relevante pentru preşedintele Barack Obama în 2010.

„Ce a devenit America? Cum putem noi, în America, să nu învăţăm din ceea ce s-a întâmplat în Germania, în 1930”, întreabă regizorul premiat la Oscar.

Mai devreme, în aceeaşi zi, Stone a spus unui grup de aproape 300 de studenţi că filmul lui din 1991, „JFK”, a fost cel mai controversat film al său de la acea dată şi că SUA continuă să nege posibilitatea ca cineva, altcineva decât Lee Harvey Oswald, a putut să-l asasineze pe John F. Kennedy.

Stone a spus că explorarea unor teorii alternative asupra asasinării lui JFK rămâne prea sensibilă pentru cei din media sau din mediul academic care „şi-ar pune în pericol cariera şi funcţia”.

„Până în zilele noastre, mulţi cetăţeni americani cu roluri cheie neagă această ipoteză”, a afirmat Stone. „Ei nici nu vor să audă de posibilitatea ca JFK să fi fost omorât de altcineva în afară de Lee Harvey Oswald. Este un basm naţional.”

„JFK” ridiculizează concluzia Comisiei Warren cum că Oswald a acţionat singur şi sugerează existenţa unei conspiraţii masive.

Filmul lui Stone se axează pe o teorie a Avocatului Jim Garrison, din New Orleans, care susţine că o revoltă/misiune condusă de CIA a omorât preşedintele şi conspiratorii au scăpat fără pedeapsă. Teoriile lui Garrison au fost aduse în justiţie în 1967, dar Clay Shaw, presupusul „geniu rău” din spatele asasinării a fost achitat.

Stone a spus luni că „a fost un lucru bun” că s-a redeschis discuţia despre asasinarea lui JFK. Dar regizorul a fost luat sub colimator de către istorici şi critici de film care îl acuzau că a făcut uz de informaţii false, de personaje inventate şi a dat întâietate speculaţiei în detrimentul adevărului, pentru a-şi susţine teoria lui că asasinatul a fost o conspiraţie la nivel înalt, concepută de către Guvern.

„Este o poveste extraordinară şi am realizat-o”, spune Stone. „Am crezut că voi fi respectat pentru asta şi am fost ocărât de presă. Am fost numit un creator de mituri, un propagandist. Nu m-am aşteptat la asta. Am crezut că subiectul asasinării lui Kennedy este unul sigur.”

Stone este faimos pentru alte câteva filme, inclusiv filmele despre Vietnam „Născut pe 4 iulie” şi „Plutonul”, care a câştigat patru premii Oscar, inclusiv cel mai bun film şi cel mai bun regizor.

Comentariu saccsiv:

Spune Oliver Stone ceva, dar nu spune tot.

Unul dintre cei mai activi luptatori impotriva Federal Reserve a fost politicianul republican Louis Thomas McFadden (1876-1936), Chairman al United States House Committee on Banking and Currency 1920-1931. Iata o mostra din discursul sau anti ELITE din perioada trimfului nazist din Germania:

Dupa primul razboi mondial Germania a cazut in mainile bancherilor internationali care acum o conduc si o aprovizioneaza dar o si imobilizeaza. I-au cumparat industria, i-au luat resursele, ii controleaza industria si utilitatile publice.

Bancherii internationali subventioneaza actualul guvern al Germaniei si de asemenea aprovizioneaza fiecare dolar din banii pe care Adolf Hitler i-a folosit in campania sa risipitoare. Prin intermediul Federal Reserve Board peste 30 de miliarde dolari din banii americanilor au fost pompati spre Germania. Cu totii ati auzit de cheltuielile ce au loc in Germania: locuinte moderniste, marele ei planetarium, salile ei de gimnastica, bazinele de inot, autostrazile ei, fabricile ei perfecte. Toate acestea au fost facute cu banii nostrii. Toate acestea au fost daruite Germaniei prin intermediul Federal Reserve Board.

Federal Reserve Board a pompat atat de multe miliarde de dolari spre Germania, incat nici nu indraznesc sa spuna suma totala.”



Fragment preluat de pe saccsiv.wordpress.com

28 apr. 2010

Marele neam al Tracilor




Ca sa ilustram afirmatia lui Herodot în ceea ce priveste marele numar al populatiei tracice, însiram o parte din numele celor peste 100 de triburi, cunoscute documentar:

1.Agrianii; 2.Apulii; 3.Apsinthioi; 4.Astai; 5.Bebryoi; 6.Berecyntae; 7.Besii; 8.Bisaltai; 9.Bithyni; 10.Briantai; 11.Brisai; 12.Brygoi; 13.Carpi; 14.Corpilli; 15.Costabocii; 16.Crobyzii; 17.Dacii; 18.Daursioi; 19.Derronea; 20.Dioi; 21.Disorai; 22.Drosoii; 23.Drugerii; 24.Edonii; 25.Galaioi; 26.Getae; 27.Iaiai (Lai); 28.Maedi; 29.Maedobythini; 30.Mezeanoi; 31.Mygdones; 32.Mysoi (Moesii); 33.Nipsaioi; 34.Odomantii; 35.Odrysiai; 36.Oitensisi; 37.Olizones; 38.Paioplai; 39.Panaioi; 40.Piastai; 41.Piengitai; 42.Pienghigoi; 43.Pyrogeri; 44.Rondaicii; 45.Saboii; 46.Saiaii; 47.Samaioii; 48.Sapaioi; 49.Selletes; 50.Serdoi; 51.Sialetai; 52.Sintoi; 53.Singi; 54.Siriopaionos; 55.Sithones; 56.Sucii; 57.Sacii; 58.Terizii; 59.Thunataii; 60.Tilataioi; 61.Tintenoi; 62.Tranipsai; 63.Trausi; 64.Treres; 65.Tribalii; 66.Tiragetae; 67.Usdicesii; 68.Utii; 69.Zbalenoi; 70.Zeranioi; 71.Bolohovenii (tara valaha).

Herodian gramaticul în a doua jumatate a sec.II, consemneaza: „neamul Dacilor care se numeste si (neamul) Dailor, Daii sau Daos" . Tot Dacii se numeau Davi sau Dabi.

Mai mentionam oarecare detalii în legatura cu acest mare popor. Dacii Mari erau în Maramures. Alte triburi de daci erau în muntii Tatra si Matra din Moravia, dar numele lor nu sint identificate. Pe rîul Vistula exista „orasul Getidava". În „Dacia Porolissensis (dupa centrul Porolissum) întîlnim subnumiri ca Daci Caucoenses, Predavenses, alaturi de Daci Apulenses (dupa marele centru Apulum). Daci Rotacenses, raspînditi pîna la curbura muntilor. Apoi, Daci Buridavenses, în tinutul Buridavei dacice, descoperiti la Ocnita-Vîlcea în jurul bogatelor saline de la Ocnele Mari, Potulatenses în Dacia Malvensis, împreuna cu Piephigi, Ciagisi, Saldenses, Albocenses, Biephi, aceste trei ocupînd întregul Banat de azi. În sudul Dunarii, urmînd o diviziune mare de mai tîrziu, gasim triburi trace ca Obulenses si Apiarenses. Pe coasta Marii Negre, mai spre sud, se aflau Crobysii, Seletii, Nipsaei, Samaii, Bennii, Coelaletii, Sapaii, Corpillii, Caenii, Scirmiades, Astii, iar la mijlocul lor, Odrisii, adica tribul care a creat un regat prin unirea acestora.

S-a ajuns astfel, în partea de sud a muntilor Haemusului, la Tracia Minor. Între muntii Haemus si fluviu, unde locuia tribul Picenses, erau raspînditi Tribalii, bine cunoscuti în istorie, Dimenses în zona revarsarii Oltului, împreuna cu Usdicenses si Artacii în munti. În sudul Dunarii erau bineînteles Moesii, care împreuna cu aceste triburi, formau populatia celor doua Moesii". La sudul Dunarii, poate chiar catre Marea Neagra, era tribul Absinthilor sau Apsintilor, care cultivau o planta din care confectionau bautura absintul. Un alt trib al Satrilor, a fost acela al Bessilor, care formasera un stat Bessica. Am facut acest lung citat dupa I.I. Russu si Iosif Constantin Dragan[205]. Acestia îmbratisasera gnosticismul crestin si în timpul episcopului Niceta de Remesiana au trecut la ritul ortodox.

Este interesanta precizarea lui Strabon (dupa 19 d.H.): „Elinii au socotit pe Geti de neam tracic. Acesti Geti locuiau si pe un mal si pe celalalt al Istrului, ca si Misii, care sint si ei Traci – acum ei se mai numesc Moesi; si de la ei au pornit si Misii, statorniciti în zilele noastre printre Lidieni, Frigieni si Troieni. Frigianii nu sint alceva decît Brigii, popor tracic, ca si Migdonii si Bebricii. Medobitinii, Bitinii, Tinii si – socot eu – Mariandinii. Acestia au parasit cu totii Europa. Misii însa au ramas pe loc". Posidoniu [206], pe drept scrie ca pe Misii din Tracia (Europa) „i-a pomenit Homer în versurile sale"[207]. Din giganticul arbore al Tracilor, facea parte neamul amazoanelor[208].

Mai amintim Singii, întemeietorii cetatii Singidunum. De fapt în toate davele dacice, cercetatorii au cautat numele unui trib. În realitate este vorba de unul si acelasi mare popor al tracilor, cunoscut sub mai multe nume, dupa locul pe care-l ocupau în timpul unor conflicte. Tot Traci trebuie sa fi fost si enoriasii viitoarei episcopii crestine a Carpatiilor, sau a Carpatiului (M.S. Firmilian). Ceva mai mult: „neamurile tracice din care faceau parte si Daco-Getii, Tracii de nord, au creat una din cele mai stralucite culturi unitare, materiale si spirituale, comparabila cu cea miceniana."[209]. Tot Traci au fost Macedonenii preromani. „Tipul antropologic al Romanilor macedoneni" este acelasi cu al Romanilor de pretutindeni"[210]

Tracii, Dacii si Romanii

În ceea ce priveste etnia tracilor, I.C. Dragan spune ca „Tracii sint prezenti în Epir si Tesalia; muntele sacru al lumii elene, Olimpul, se înalta într-o zona locuita de Traci. Mama lui Sofocle era o traca, iar tatal celui mai mare istoric al antichitatii, Tucidide, era un trac. Atunci cînd acesta din urma este nevoit sa se retraga din viata publica, datorita unor esecuri, îsi regaseste linistea pentru a medita si a scrie opera care l-a facut nemuritor, la mosiile sale din Tracia".

„Spiritual, cele mai de seama sanctuare, cel de la Dodona, cel de la Delphi, sint creatie traca. O parte dintre divinitatile panteonului grecesc si apoi roman sint de origine traca: Apollo, Artemis, Ares, Dionisos etc., ca si unii eroi ai lumii grecesti, cum este cazul lui Diomede, care fusese initial un rege trac"[211]. Ca un memento, acelasi tracolog are pe ultima pagina a buletinului, în fiecare numar, o harta reprezentînd „Spatiul Tracic" si textul din Herodot: „Tracii sint neamul cel mai numeros si mai raspîndit din lume, dupa cel al indienilor". N. Iorga spunea în 1925, ca muzica populara si cîntecul romanesc provin din „muzica Tracilor". Dacii „polistai" erau cunoscuti lui Iosif Flavian[212], cu care-i compara pe esenieni[213]. În general, Dacii erau iubitori de muzica si de poezie. Athenaios scrie ca „Getii cînta din citerele lor pe care le aduc cu ei cînd se gasesc într-o solie"[214]. Se pastreaza si azi termenii cetera si ceteras.

Iosif Constantin Dragan, prezinta cel mai logic si documentat studiu din cîte s-au scris pîna prezent, în ceea ce priveste Dacii si Romanii. El spune[215] ca în istoria Romanilor sint doua tendinte „asupra originii poporului roman: una dacica si alta romana, considerate în opozitie, dupa unii interpreti neavizati" (Ex. Constantin Preda contra cercetatorului Nicolae Copoiu). La fel economistul Gheorghe Radulescu (fost Gogu).

Daca dintre cei cei 80 de împarati cîti a avut marele stat, 40 (patruzeci) au fost Daco-Iliri (p.3), vom întelege marele rol jucat de Traco-Daci în viata imperiala si numarul redus al asa-zisilor Romani, care nu erau decît o minora clasa dominanta în relatia stapîn si sclav. „Diferenta genetica între Romani si Daci, nu era prea mare, caci si cei dintîi tot „din acel numeros si raspîndit popor din lume, Tracii", cum spune clar Herodot, se trageau prin cele patru elemente tracice: Italienii trecuti peste pasurile alpine si stabiliti în Latium[216], Veneto-Mesapi-Apuli-Calabri plecati din Haemus-Dalmatia si stabiliti în est, Etruscii plecati din Anatolia (Troada, Mysia, Lydia, Frigia, la rîndul lor popositi tot din Haemus si de la Dunare, Dardanii fondatori ai Troiei impunînd si azi numele strîmtorilor) si debarcati în parte în vestul Italiei, unde au dezvoltat prima lor civilizatie, si Italiotii-Ahei asezati în sud si în Sicilia, fugiti din Acheia-Grecia, unde venisera în sec.XVI, din nord, de la Dunare, la sosirea fratilor lor Dorieni, plecati din (actualul) Banat cu ustensile si arme de fier, impunîndu-se si formînd poporul care abia în sec.IX si cu greu a preluat numele de Helen, dupa cum spune clar marele Tucidide în Istoria razboiului peloponesiac (vezi primele pagini). Dupa cum se vede si fratii nostri Italieni tot „Traci" sint si ei la origine si nimeni nu se supara de aceasta.

Mai mult, o seama de mari carturari si specialisti arheologi, numismatici adevarati, lingvisti, au constituit la Roma în 1985, un „Centru European de Studii Trace", care au ales ca presedinte tocmai pe istoricul trac acuzat de „diletantii autori" ai celor publicate în „Romania literara" (1986, oct.16). Este vorba de Prof. Dr. Nicolae Copoiu, un mare deschizator de drumuri în problemele încurcate de oameni fara discernamînt, acelea ale traco-dacismului. Mari personalitati ale culturii universale ca: Orfeu (poet si muzician, fiul lui Diagros, regele Tracilor si al muzei Caliope), Platon, Socrate au fost traci.Mai întîi amintim ca studii recente, datînd din acest secol, facute de „Institutul de Studii Romane", publicate în numeroase tomuri afirma: „il s’ansuit que les «Italiques», les premiere qui sont établi en Latium et dans les régions voisines, provienent du centre du Danube et qu’ils ont traversé le pas des Alpes"[217]

Daca faptele s-au petrecut asa, se mai poate oare întreba cineva de ce limba latina vulgara si limba traco-dacilor au atîtea asemanari, care odinioara mergeau pîna la identitate? De asemenea se mai poate întreba cineva de ce cele mai multe inscriptii în latina culta s-au descoperit în Dacia? Faptele vorbesc de la sine. De altfel, lumea tracica a fost „prima civilizatie euromediteraneana, înaintea celei greco-romane"[218].

„Izolate elemente populare, si chiar militari geto-daci, se cunosc la Roma si în imperiu, mult înainte de anul 106 d.H., ca prizonieri si captivi, ca si diversi „civili" sau din grupele „deportatilor" în sec.I d.H. din Getia, din Dacia carpatica în Moesia romana; dar numarul si importanta lor creste considerabil; numai odata cu ocuparea Daciei"[219], de fapt numai a unei parti din marele regat. Daca avem în vedere desfiintarea Imperiului macedonean si cotropirea de catre aceeasi Romani a Geto-Dacilor sud-dunareni, în prima faza, vom întelege ca asa-zisele incursiuni ale Dacilor nord-dunareni, la sud de Dunare, nu aveau caracterul incursiunilor barbare, ci erau încercari legitime ale regilor daci de a-si reface marele stat. Declinul marelui regat dacic a început odata cu ocuparea de catre Romanii peninsulari, italici, a sudului Dunarii.




Sursa: /www.enciclopedia-dacica.ro

27 apr. 2010

LIRA TRACĂ. Orfeu-cobzarul

Data publicarii: 03.01.2010

Am semnalat, cu ceva timp în urmă, la lansarea unei cărţi despre geto-daci, prezenţa la eveniment a unui cobzar pe post de comentator: Ion Creţeanu din Voineasa. Rapsodul oltean, care este realmente un “Grigore Leşe al Sudului”, interpretează numai folclor de vatră, cules în special din zona Romanaţi, şi nu cântă niciodată decât îmbrăcat în straie populare: “Cânt după cum mă îmbrac şi mă îmbrac după cum cânt” – spune el.


Ion Creţeanu din Voineasa: "Cânt după cum mă îmbrac şi mă îmbrac după cum cânt!"

Revin acum şi adaug că întreaga “paradigmă” a acestei prezenţe - adică artistul, hainele de pe el, instrumentul şi cântecele interpretate - reprezentau nu imaginea comentatorului, ci comentariul însuşi - ilustraţia. Nu atât a cărţii propriu-zise, cât a domeniului de referinţă: cultura geto-dacă.

Tudor Gheorghe – artistul care a menţinut cobza în viaţă

Las la o parte hainele albe cusute cu broderie albă ale lui Ion Creţeanu (alb pe alb – ce rafinament!) şi ipingeaua roşie veche de mai bine de 150 de ani. Vom reveni curând asupra acestui rapsod şi asupra cântecelor lui, pentru că avem de dat veşti importante despre vechimea folclorului de Romanaţi (zonă mai puţin “bătătorită” de culegători). Vom zăbovi deocamdată asupra instrumentului la care cântă Ion Creţeanu: COBZA. Nimeni nu a acordat până acum acestui instrument atenţia cuvenită. A fost privit cu dispreţ sau, în cel mai bun caz, cu condescendenţă. E un instrument pe cale de dispariţie, ca multe alte elemente reprezentative ale patrimoniului nostru imaterial. La Reghin nici nu se mai produc cobze, pentru că nu mai are cine să cânte la ele. Singurul artist care a menţinut acest instrument în viaţă - redându-i nobleţea şi un pic din prestigiul pe care l-a avut cândva - este Tudor Gheorghe. Iar prestigiul cobzei nu vine numai din faptul că a făcut gloria lăutarilor noştri de până la apariţia ţambalului (a fost, printre altele, instrumentul emblematic al celebrului staroste Barbu Lăutaru) ci din vechimea lui aproape ancestrală. Fapt mai puţin ştiut, cobza se numea în antichitate LIRA TRACĂ şi a fost instrumentul specific imensului teritoriu ocupat de populaţia tracă din care făceau parte şi geto-dacii.Tot din neamul tracilor făceau parte şi frigienii din Asia Mică.


Intrat în mitologia vechilor greci, tracul Orfeu a primit în "dotare" o liră grecească. Dar, oare, acesta este instrumentul la care cânta?

Temă de gândire pentru cercetători

Reprezentantul legendar al culturii muzicale tracice a fost, după cum se ştie, Orfeu. De altfel, dacă e să judecăm după scrierile antice, muzica strămoşilor noştri pare să fi avut un rol determinant în cristalizarea artei universale a sunetelor. În “Geografia” sa, istoricul şi geograful Strabon din Amesia, referindu-se la originea muzicii vechi, face următoarele consideraţii: „Muzica întreagă, privită atât ca melodie, cât şi ca ritm şi cuprinzând (în noţiunea ei) şi instrumentele, e socotită ca fiind de origine tracă şi asiatică. Aceasta se vede şi din locurile unde muzele sunt cu deosebire cinstite. Într-adevăr, în vechime, Pieria, Olimpul, Pimpla, Leiberthros erau localităţi şi munţi ai tracilor, pe câtă vreme acum pe acestea le stăpânesc macedonenii. Heliconul a fost închinat muzelor de către tracii care locuiau în Beoţia şi care au consacrat nimfelor peştera lui Leiberthros. Se spune că cei care s-au ocupat în vechime cu muzica - Orfeu, Musaios şi Thamiris - sunt traci. Şi numele Eumolp (personaj trac sau «cel care cânta bine») tot de la traci vine".
Muzicii i se atribuie, în concepţia traco-geţilor un rol însemnat în dominarea naturii. În practica magică, unde muzica deţine o funcţie esenţială, se credea că un cântec, ca şi un gest, poate influenţa pozitiv asupra succesului unei acţiuni de muncă, luptă sau vânătoare. Înseşi forţele supranaturale de care se leagă soarta umană puteau fi înduplecate prin muzică. Fiorul duios al melopeii avea şanse de succes atunci când se bucura de măiestria interpretativă a unui cântăreţ iscusit. Mitul lui Orfeu reprezintă întruchiparea magistrală a forţei de iradiere a cântecului şi chiar concepţia etică asupra rostului şi forţei de influenţare a muzicii. Prin cântarea lui, Orfeu cucereşte animalele, păsările, copacii, pietrele şi chiar forţele supranaturale.
Ştim, aşadar, că Orfeu era trac. Mai ştim, din nenumăratele legende în care el apare ca personaj central, că Orfeu se acompania la liră.
Îmi permit, până la apariţia unor dovezi sau a unor argumente contrare, următorul silogism: dacă Orfeu era trac şi cânta la liră, nu este logic ca lira la care cânta să fie o liră tracă? Adică… o COBZĂ? O fi arogantă întrebarea asta? O fi. Dar, până una-alta, e o aroganţă logică. Şi o temă de gândire pentru cercetători.

Autor: Miron Manega
Sursa: www.certitudinea.ro

22 apr. 2010

Petitia Pentru Sarmizegetusa trimisa presedintelui Romaniei, UNESCO si UE


Doresc sa multumesc tuturor celor care au semnat petitia Pentru Sarmizegetusa.

Astazi, aceasta a fost trimisa, de subsemnatul, presedintelui Romaniei, UNESCO -
The International Council on Monuments and Sites si Uniunii Europene - The European Commission Of Culture. Daca nu voi primi niciun raspuns, voi retrimite periodic petitia autoritatilor mentionate, pana cand cineva, cu autoritate legala, va lua masurile potrivite in legatura cu capitala Daciei.


Domnule Presedinte,

Pe data de 14.11.2009, am initiat aceasta petitie privind Sarmizegetusa, capitala statului dac. Dupa mai mult de cinci luni s-au adunat putin peste 400 de semnaturi. Este clar ca petitia nu va strange numarul de semnaturi necesar pentru a avea valoare legala. Dar, pe de alta parte, nu pot lasa demersul excavarii integrale si protejarii Sarmizegetusei sa dispara. Deci, in numele celor peste 400 de cetateni care au semnat-o, va trimit petitia, in speranta ca veti sprijini cercetarea si protejarea acestui monument al patrimoniului mondial si national.


Pentru Sarmizegetusa

Am putea crede ca situl arheologic Sarmizegetusa Regia este protejat, fiind monument istoric pe lista monumentelor apartinand patrimoniului cultural national, monument de patrimoniu mondial si parte integranta din Parcul Natural Gradistea Muncelului. Insa copacii sunt mai protejati decat vestigiile istorice care, sigur pana in iulie 2009, probabil si in prezent, nu sunt in administrarea statului roman, neexistand pagubit in cazul unor furturi sau daune produse. De asemenea, prin insusi statutul de parc natural, zona nu poate fi excavata pentru a fi scoasa din pamant, in totalitate, Sarmizegetusa - inima Daciei. Pana acum nu au fost scoase la suprafata decat zidurile de incinta si o terasa cu un complex de sanctuare. Ingropate, sub o padure protejata in mod special, raman palate, temple, fortificatii, ateliere, locuinte etc. Avem un munte terasat acolo, cu o salba de cetati de jur imprejur, vestigii uitate in pamant sau lasate la mila intemperiilor si a jefuitorilor de comori. Orice tara civilizata isi protejeaza trecutul, dar autoritatile abilitate nu fac nimic, lasand sa se aleaga praful sau uitand ingropat trecutul.

Daca sunt corecte teoriile care spun ca Dacia este leaganul civilizatiei europene, capitala celor care stapaneau si inca stapanesc aceste pamanturi reprezinta un punct de maximum interes, nu numai pentru istoria nationala, ci pentru istoria intregii umanitati. Pe de alta parte, daca aceste teorii sunt nefondate, faptul ca dacii sunt stramosii nostri nu poate fi negat. Lasand la voia intamplarii acele vestigii arheologice, abandonam casele si mormintele noastre. Haideti sa salvam noi, impreuna, ca un prim pas, capitala statului dac.

Prin prezenta cerem Presedintelui Romaniei sa anuleze statutul de monument natural al padurii care acopera Sarmizegetusa si sa faca demersuri pentru a se demara cercetarea arheologica integrala a capitalei dacilor. Sarmizegetusa si complexul de cetati din zona sa fie investite cu statut special de obiective arheologice de maxima importanta pentru Romania. Astfel, toate cetatile dacice din zona, incepand cu Sarmizegetusa, sa fie investigate arheologic si sa fie scoase la lumina in totalitate. De asemenea, cerem protejarea descoperirilor care au fost si vor fi facute, prin atribuirea de catre statul roman a unui administrator special pentru cetatile dacice din Gradistea Muncelului. Iar acesta sa aiba la dispozitie un buget care sa-i permita securizarea optima si promovarea pe plan national si international a complexului de asezari dacice.

Manu Octavian-Eugeniu
22.04.2010

http://www.petitieonline.ro/petitie/pentru_sarmizegetusa-p55684054.html
http://www.petitiononline.com/sarmi/petition.html



La aceasta atasez semnaturile de pe cele doua adrese de net ale petitiei.



Mai jos aveti linkuri catre cateva articole din presa filmata si scrisa, care prezinta starea deplorabila a Sarmizegetusei.

http://stirileprotv.ro/stiri/romania-te-iubesc/cetatea-sarmisegetusa-regat-devastat-de-nepasare-si-cautatori-de-aur.html

http://www.replicahd.ro/replica_db/index.php?pagerun=2&p=2453&more=1&c=1&tb=1&pb=1

http://iasi.ghimpele.ro/index.php?cat=afisare&ziarul=45&id=8103




To: the President of The International Council on Monuments and Sites, The European Commission Of Culture



On 14.11.2009, I have created a petition regarding Sarmizegetusa, the capital of the Dacian state. After more than five months there are over 400 signatures for it. It is clear that this petition will not gather the required number of signatures to be used in a legal way. But, on the other hand, I cannot leave the idea of unearthing and protecting Sarmizegetusa to fade off. So, in the name of the 400 people that signed it, I am sending it to you, hoping that you will support the investigation and protection of this monument of the world patrimony.

For Sarmizegetusa

We might believe that the Sarmizegetusa Regia archaeological site is protected, being listed as a historical monument of the national cultural patrimony, monument of the world patrimony and an important part of the Gradistea Muncelului Natural Park. But the trees are better protected than the archaeological vestiges which, surely till July 2009, probably till today, are not under the administration of the Romanian state, thus there is no injured part in case of theft or damages. Also, as a natural park, the area can't be dug to be unearthed the whole Sarmizegetusa - the heart of Dacia. Only the precinct walls and one terrace with a sanctuary complex have been brought to light until now. Buried, underneath a specially protected forest, remain palaces, temples, fortifications, workshops, houses and so on. There we have a terraced mountain, with a necklace of castles spread out, relics forgotten in the earth or left at the hand of weather and treasure robbers. Any civilized country protects its past, but the Romanian authorities do nothing, as the vestiges are destroyed and the past remains buried and forgotten.

If the theories that call Dacia the cradle of the European civilization are right, the capital of those who ruled and still own these lands represents a point of maximum interest, not only for the national history, but also for the history of the world. On the other hand, if these theories have no factual basis, the fact that the Dacians are our ancestors cannot be denied. Abandoning those vestiges, we abandon our homes and tombs. Let’s save the capital of the Dacian state together, as a first step.

By this petition we ask the President of Romania to annul the natural monument status that the forest which covers Sarmizegetusa has, and to support the start of a thorough archaeological examination of the Dacian capital.
Sarmizegetusa and the castle complex from the area are to be invested with a special status of maximum importance archaeological monuments for Romania. Thus, all the Dacian strongholds in the area, starting with Sarmizegetusa, will be investigated and fully brought to light. Also we demand the protection of all the discoveries that were and will be made, with the assign of a special administrator for the Gradistea Muncelului Dacian castles made by the Romanian state. This administrator will have at his disposal a budget which will allow him to properly secure the vestiges and to promote the complex at a national and international level.

Octavian-Eugeniu Manu
22.04.2010

http://www.petitieonline.ro/petitie/pentru_sarmizegetusa-p55684054.html
http://www.petitiononline.com/sarmi/petition.html

The signatures from the two petition addresses are attached.


Below there are links to
press articles which show the poor state of the archaeological site.

http://stirileprotv.ro/stiri/romania-te-iubesc/cetatea-sarmisegetusa-regat-devastat-de-nepasare-si-cautatori-de-aur.html

http://www.replicahd.ro/replica_db/index.php?pagerun=2&p=2453&more=1&c=1&tb=1&pb=1

http://iasi.ghimpele.ro/index.php?cat=afisare&ziarul=45&id=8103



Message Sent: Petitia Pentru Sarmizegetusa
Recipients not in your Contacts (check the contacts you want to add):
procetatean@presidency.ro
Automatically add new recipients to my Contacts (from now on)



Message Sent: Petition For Sarmizegetusa
Recipients not in your Contacts (check the contacts you want to add):
secretariat@icomos.org
Automatically add new recipients to my Contacts (from now on)


Message Sent: Petition For Sarmizegetusa
Recipients not in your Contacts (check the contacts you want to add):
eac-culture@ec.europa.eu
Automatically add new recipients to my Contacts (from now on)


21 apr. 2010

„NU ÎNCURAJĂM FANTAZIILE POLITICE ...” - Mihai Eminescu

Nu încurajăm fantaziile politice de cari, din nenorocire, suferă atît de mult generaţia dominantă din România şi pe cari poporul nostru, liniştit şi cu mult bun-simţ, nu le împărtăşeşte. De regulă mişcările politice din ţările dunărene se compun, precum am spus-o adeseori, din două elemente deosebite, din masa nemulţumirilor dinlăuntru,cari există latente în orice ţară din lume, [cari] sînt însă la noi de o vehemenţă extraordinară fiindcă pentru o mulţime de lume patriotică parvenirea la putere e o cestiune de îmbogăţire şi de bun trai, pentru unii o chestiune de existenţă zilnică chiar; dar al doilea element, cel hotărîtor periculos, e drojdia politicei străine, care face să fermenteze masa nemulţumirilordinlăuntru.

Idealul nostru ar fi ca guvernul din ţară să se urce şi să cază prin opinia publică din ţară, fără amestecul acelui element de fermentaţie străină. De aceea, oricît de rea ar fi politica exterioară a unui guvern, ne-am impus în privire-i o rezervă prudentă şi n-am combătut decît temperamentul cu care a fost condusă; pentru politica interioară critica era cu atît mai uşoară cu cît reformele pripite pe toate terenurile a trebuit să creeze o atmosferă coruptă şi o organizaţie nespus de scumpă pentru viaţa simplă şi ieftină a unui popor agricol. Superioritatea vechii organizaţii istorice asupra celei nouă era ieftinătatea ei. Dovadă că această superioritate era reală e sporirea continuă şi repede a populaţiei sub domniile anterioare Unirii, era înavuţirea continuă a elementului românesc din oraşe, înmulţirea regulată, însă nu prea repede, a clasei culte de mijloc; pe cînd, în urma reformelor pripite, populaţia scade, elementul românesc din oraşe dă îndărăt, învins de imigraţiunea străină, iar clasa cultă de mijloc, mult mai numeroasă, a devenit un adevărat proletariat de postulanţi, care primejduieşte şi stabilitatea guvernelor şi existenţa ţării.

În acest proletariat, din nenorocire, guvernele străine cari au interese în Orient vor găsi totdeuna un manipul gata a se pune la dispoziţia lor. Noi nu acuzăm acele guverne. Ele se folosesc de cine pot şi iau pe cine li se oferă. Pe de altă parte, cu dreaptatea istorică pe care-o aplicăm tuturor, nu vom zice nici măcar că aceşti proletari sînt de-a dreptul trădători. Le lipseşte însă facultatea de-a distinge între interesele lor şi interesele ţării, iar masa celor nemulţumiţi e totdeuna în pericolul de-a confunda chiar aceste două serii de interese. Nu vom greşi însă daca vom susţine că pentru mulţi din oamenii politici de acest soi venirea la putere nu e un mijloc pentru realizarea unui scop, a unui program, ci scopul însuşi, urmărit cu orice mijloace, cu cele mai rele chiar. Cei cari privesc venirea la putere numai ca pe un mijloc pentru realizarea ideilor lor politice sînt adeseori amăgiţi de cătră tagma celor abili.

Aceste reflecţii nu ni le inspiră numai schimbările de ministeriu de la noi, ci şi acele din ţările balcanice. Precum ştim ministeriul din Serbia a căzut în urma neînţelegerilor cu Austria, dar nu ne îndoim că şi cel grecesc va fi căzut asemenea în urma unor influenţe oculte.

Dar tagma patrioţilor reversibili are o îndoită misiune de îndeplinit în politica ei. Cea dentîi e venirea cu orice preţ la putere, a doua mănţinerea cu orice preţ.

Din aceste două laturi ale activităţii patriotice cea de-a doua e, dacă se poate, mai periculoasă încă decît cea dentîi. Nu e nici un mijloc îndestul de rău care să nu se-ntrebuinţeze pentru mănţinerea în permanenţă a unui guvern rău. Jucăria vecinică cu personalităţi parlamentare, schimbarea lor caleidoscopică la diferitele resorturi ale administraţiei publice, care umblă astfel în ştirea lui Dumnezeu, e încă răul cel mai mic. Răul cel mare e că aceste personalităţi vin şi se retrag fără nici o cauză parlamentară, ca nişte unelte ale capriţiilor şefului. Mai periculoasă e schimbarea întregului program cu care guvernul venise la putere. În locul economiilor promise ne pomenim c-o urcare cu 34 la sută a bugetului cheltuielilor, cu cheltuieli nesocotite în toate ramurile; în locul unor bugete în adevăr echilibrate, marea făgăduinţă a patrioţilor, ne pomenim că sume de milioane, ca cea luată de la Rusia, nu se văd trecute nicăiri între venituri sau cheltuieli; în loc de claritate în gestiune ştim că există datorii ascunse, un deficit ascuns, un caos pospăit cu vorbe şi asigurări patriotice. În loc de-a se-npuţina funcţiile, înmulţirea lor, prin luarea în regie a drumurilor de fier şi a tutunului, a devenit un sistem de guvernămînt.

Din espedient în espedient nu ştim zău unde vor ajunge patrioţii pentru a se mai ţinea la putere. Marele expedient vor fi poate din nou aventurile.
Şi la 1868 faimoasa concesie Strousberg şi o nemaipomenită dezordine în finanţe mîna pe cabinetul Brătianu la căutarea marelui espedient care să arunce praf în ochii lumii.

„Deutsche Rundschau” publică un memoriu secret al guvernului rusesc din 15 ianuarie 1869, căruia se-nţelege că nu trebuie să-i uităm originea, de vreme ce pe atunci marele expedient al d-lui Brătianu consista în a pune în mişcare cestiunea orientală.Asupra politicei contelui Beust în România memoriul se esprimă astfel:În primele paisprezece zile ale lui noiemvrie (1868) cabinetul din Viena îşi alesese România drept arenă a politicei sale iritate şi iritatorii. Precum se constată deja în memoriul de la 10 noiemvrie, contele Beust a istovit toate încercările de-a dezvălui înaintea cabinetelor occidentale pretinsele agitaţii ale Prusiei şi ale Rusiei în Moldo-Valahia. Într-un discurs ţinut înaintea comisiei militare a Reichstagului cancelariul c.r. a încercat a dovedi necesitatea de-a se ridica efectivul armatei austriace la 800 000 de oameni şi a motivat urcarea cu pericolul „arsenalului român”; o colecţie ulterioară de documente oficiale cuprindea cele mai grele învinovăţiri contra ministrului Brătianu. Aceste agitaţii, întărite prin continua lucrare a opiniei publice, nu rămaseră fără efect. În Paris ca şi în Londra, dar mai cu seamă în Constantinopol oamenii începură să se neliniştească şi să vorbească de necesitatea unei represiuni în România. Cabinetul din Berlin ştiu să întîmpine cu abilitate intriga aceasta sfătuindu-l pe principele Carol să concedieze ministeriul Brătianu şi să-şi îndoiască moderaţia şi conciliaţiunea faţă cu Poarta.

Asupra marelui expedient plănuit pentru a acoperi ruina financiară, cabinetul Brătianu a căzut atunci. Vremile de astăzi par însă mai proprii pentru încurajarea marilor espediente patriotice şi nu ştim dacă mai există vreun cabinet care să sfătuiască moderaţia şi conciliaţiunea. Ţara, dacă ar avea libertatea de-a se exprima, ar fi concediat de mult pe d-l Brătianu. Dar ţara e legată prin miile şi zecile de mii de funcţii nouă, cari au prefăcut poporul românesc într-un popor de slujbaşi, şi expedientele celelalte s-au înfundat atît de rău, încît ne temem de cel mare.
[26 octombrie 1880]

20 apr. 2010

Ilie Ilaşcu: « Un popor nu poate fi divizat de hotare arbitrare »




Unul din fondatorii Mişcării de Eliberare Naţională din Basarabia (1988-1992). Preşedinte al Frontului Popular din Moldova – Filiala Tiraspol (1989-1992, an când a fost lichidată de forţele separatiste). Participant la luptele armate de la Nistru (1992) în conflictul pentru Independenţa Moldovei. Fost deţinut politic al regimului de la Tiraspol (1992-2001) şi condamnat la moarte. Deputat în Parlamentul Republicii Moldova ( 1994-1998, 1998-2000). Senator în Parlamentul României ( 2000-2004, 2004-2008 ). Membru al Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei.

Aţi fost senator în Parlamentul României, apoi membru al Adunării Parlamentare al Consiliului Europei. Bucureştiul şi capitalele europene v-au dat ceea ce nu era în stare să vă ofere Chişinăul ?

În anul 2000 la propunerea Partidului România Mare (PRM) şi datorită solidarităţii alegătorilor din judeţul Bacău am fost ales senator în Parlamentul României. Aceste evenimente se întâmplau încă atunci când mă aflam în temniţele separatiste de la Tiraspol. La propunerea PRM, Parlamentul României m-a delegat membru titular la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei de la Strasbourg.
Timp de 8 ani (2000-2008), având acces la tribuna din Parlamentul României, dar şi cea a Consiliului Europei, am avut ocazia să aduc în vizor, chiar să rezolv mai multe probleme legate de Republica Moldova, în special ce ţine de raioanele de Est (Transnistria).
Situaţia camarazilor de luptă în toţi aceşti ani a fost la ordinea zilei la APCE. Am depus 8 moţiuni întru susţinerea eliberării lor. Să nu uităm că în anul 2004 am câştigat la CEDO procesul itentat de noi împotriva Federaţiei Ruse. Pentru prima dată cea mai înaltă instanţă judiciară din Europa a declarat că „Federaţia Rusă a efectual în 1992 o agresiune militară împotriva tânărului stat Republica Moldova ocupând raioane de est”. Oficial a fost recunoscut faptul că Federaţia Rusă a declanşat războiul împotriva R.Moldova.

În condiţiile schimbărilor actuale din Chişinău, v-ar tenta o reîntoarcere pe arena politică din R.Moldova ?

Chiar dacă am plecat la Bucureşti, nu m-am desprins niciodată de Chişinău. Am fost şi sunt în permanenţă la curent cu evenimentele şi schimbările politice din Basarabia şi-am luat totdeauna poziţie. Plecând din Chişinău, am rămas acolo. Mă simt acasă şi la Chişinău, şi la Bucureşti. Pentru mine hotarul de la Prut este unul artificial. Un popor nu poate fi divizat de hotare arbitrare impuse pe nedrept de imperii în destrămare.
Am fost şi sunt prezent în politica de la Bucureşti, dar şi de la Chişinău. Un sucevean nu poate fi în afară politicii de la Bucureşti. De ce un chişinăuian ar fi ?

Aţi fost martorul evenimentelor din aprilie din Chişinău. După părerea dumneavoastră, ce-a fost totuşi în Piaţa Marii Adunări Naţionale pe 7 şi 8 aprilie ?

Nemulţumirea alegătorilor faţă de fraudele electorale din 5 aprilie i-a scos pe tineri în stradă. Din păcate comuniştii au făcut tot posibilul să discrediteze aceste proteste, să schimbe accentele în opinia publică locală, cât şi (sau îndeosebi) a celei internaţionale.
Printre protestatarii paşnici au fost „implantaţi” provocatori care instigau tinerii la violenţă. Au avut „misiunea” să distrugă cele clădirile celor două instituţii a statului – Parlamentul şi Preşidenţia.
Comuniştii au suferit eşec în acest scenariu. Şi-au semnat singuri decesul. Sper ca noua conducere de la Chişinău să-i tragă la răspundere penală pe toţi cei care au planificat, înfăptuit şi susţinut aceste provocări. Răul trebuie pedepsit. Un rău nepedepsit se transformă într-un rău şi mai mare.

Cum vi se pare dorinţa multor moldoveni de a renunţa la Transnistria în favoarea integrării R.Moldova în UE ?

E o aberaţie ieşită din rea intenţii sau din necunoaştere. Niciodată adevăraţii patrioţi ai Basarabiei nu vor renunţa la teritoriile primite « în schimb » de la Stalin în anii 1940- 1950. După răpirea Basarabiei, Stalin a încurcat iţele cu creionul său neascuţit, schimbând hotarele fireşti ale Basarabiei. Nu existau forţe ce ar fi putut opune rezistenţă. Am acceptat tacit schimbările de după 1945. Toate teritoriile ce-au aparţinut R.Moldova până în 1980 sunt legale şi de necontestat. S-a vărstat mult sânge în 1991-1992 pentru acest pământ şi nu vom renunţa la el niciodată.
Cei care urzesc alte planuri, sunt nişte trădători de neam, vânduţi ruşilor sau nişte laşi care azunci când trebuiau să-şi apere pământul cu arma în mână, au părăsit ţara, grăbindu-se la plajele din Mamaia sau Zatoca.
Combatanţii războiului de pe Nistru din 1992 nu vor accepta niciodată, dar niciodată ( !) cedarea raioanelor de est şi a Tighinei. Şi nu numai – nu vor permite acest lucru.

Sunt şanse ca R.Moldova să ajungă vreodată în familia europeană întregită, cu Tighina şi raioanele din stânga Nistrului ?

Bineînţeles că sunt şanse. Dar o poate face doar cu ajutorul Ţării-Mamă – România. Integrarea în structurile europene este un proces greoi, de durată. Ne trebuie multă răbdare, muncă şi perseverenţă. În Uniunea Europeană, Moldova se va integra doar cu raioanele de est şi Tighina. Cine gândeşte altfel, e un duşman al basarabenilor. Structurile Europene si Euroatlantice nu vor permite niciodată divizarea Republicii Moldova de Transnistria.

Fiind condamnat la moarte, aţi avut momente când credeaţi că nu mai există nici o scăpare ?

Esenţial e să rezişti moral. Să-i invingi. Ceea ce-am făcut. În contextul în care mă aflam, viaţa unui om mai puţin conta. Principalul era Ideea.

Care vă este cea mai mare dorinţă legată de Transnistria şi toţi vorbitorii de limbă română care au mai rămas în stânga Nistrului ?

Aş dori ca acei români care au mai rămas în raioanele de Est şi în Tighina să conştientizeze că gratis e doar caşcavalul din capcană. Trebuie să lupte pentru identitate, pentru Europa. Şi nu doar să aştepte pomeni din partea Uniunii Europene, dar să-şi ia soarta în mâinile lor. Participarea la tot felul de alegeri şi referendumuri antinaţionale şi anticonstituţionale nu grăbesc eliberarea lor, ci dimpotrivă – o amână.
Trebuie de ştiut că teritoriul din stânga Nistrului (Transnistria) şi Tighina sunt teritorii ale Republicii Moldova şi în care trebuie să prevaleze legile şi Constituţia R.Moldova.
Acele persoane (de orice etnie) care nu doresc să se încadreze în limita legilor şi Constituţiei Moldovei , inventând arbitrar alte constituţii şi statute trebuie să-şi caute altă adresă de reşedinţă. Doar aşa văd eu rezolvarea diferendumului transnistrian. Revenirea de facto la acele poziţii de la 1 ianuarie 1990. Alte variante nu există şi impunerea lor forţată vor duce inevitabil la vărsări de sânge. Suntem gata să mai plătim tribut de sânge, atâta cât va trebui, până la revenirea deplină la familia europeană.

Oxana GREADCENCO
Sursa: www.curaj.net

18 apr. 2010

Mitologia Marii Negre





de ADRIAN BUCURESCU
17 Iulie 2008



Marea Neagra este o ramasita a Marii Sarmatice si prezinta mai multe aspecte unice in lume. Este o mare din bazinul atlantic, aflata intre Europa si Asia. E legata de Marea Mediterana, prin Stramtoarea Bosfor in Marea Marmara si prin Stramtoarea Dardanele in Marea Egee. Prin Stramtoarea Cherci se ajunge in Marea Azov.


Marea Neagra are o intindere de 413.000 kmp. Mareele sunt practic inexistente, avand o amploare de aproximativ 12 cm. In aceasta mare se varsa mai multe fluvii si rauri, cele romanesti mai importante fiind Dunarea si Nistru. In urma cu aproximativ trei milenii, Marea Neagra era inconjurata numai de traci, asa ca am putea spune ca a fost "Mare Nostrum", cum numeau romanii, la un moment dat, Mediterana.

Potopul si Arca lui Noe
Ca si Atlantida, potopul biblic a fost rand pe rand "plimbat" de ipoteze prin tot felul de locuri. Nu e de mirare, avand in vedere vecinatatea Muntelui Ararat cu Marea Neagra, ca sunt cercetatori care cauta aici ramasitele celebrei Arce a lui Noe. Astfel, fiindca mai exista un munte cu numele de Ararat, in apropierea orasului rusesc Ghelendjik, la tarmul Marii Negre, unii arheologi rusi sustin ca acolo a fost ultimul refugiu, dupa Biblie, al oamenilor si animalelor care au fugit din calea Potopului. In Vechiul Testament e descris Muntele Ararat, ca ultima destinatie a Arcei lui Noe, munte ce se scufunda apoi in "Lacul Negru", care dupa aceiasi arheologi ar fi chiar Marea Neagra.


Ipoteza nu este atat de fantastica, pe cat ar parea la prima vedere, fiind sustinuta si de datele privind un potop adevarat, la sfarsitul erei glaciare, care ar fi dus la revarsarea Marii Mediterane peste istmul ce a devenit apoi Stramtoarea Bosfor-Dardanele, intr-o zona depresionara, unde se afla un lac imens de apa dulce, devenit mai tarziu Marea Neagra. Tot in favoarea acestei ipoteze vine structura atipica a fundului Marii Negre, unde se vad terasele unor plaje care inainteaza mult spre larg, plus salinitatea mult mai scazuta a marii noastre in comparatie cu a Mediteranei.


Ca aici s-a intamplat candva un mare cataclism o demonstreaza si urmele unor stravechi cetati scufundate, pe fundul Marii Negre, descoperite de arheologii subacvatici. De cativa ani, arheologi americani exploreaza fundul Marii Negre, cu rezultate din ce in ce mai interesante. Pesemne ca amintiri de neuitat ale unei nenorociri de anvergura au dus la numele antic grecesc al marii noastre, de Pontos Euxinos, adica "Marea Inospitaliera", ca si la actualul atribut de Neagra.

La poarta Celuilalt Taram
In "Istoria naturala", Plinius cel Batran ii mentioneaza pe cattuzi, populatie care traia la gurile Dunarii. Etnonimul cattuzi se poate talmaci prin "cei legati" (cf. rom. catusa), cu sensurile, ramase pana astazi, de "fermecati; vrajiti; blestemati". Numele stravechi al Insulei serpilor, la greci cu talcul de "Alba", era Leuke, care, in graiul getilor ducea tot la sensul de "legatura" (cf. rom. leuca "parte a carului formata dintr-un lemn incovoiat, cu un capat imbucat in osie si in celalalt prins de loitra, spre a o sprijini"). Neavand surse de apa de baut, Insula serpilor nu poate fi locuita de oameni; de aceea, dupa legendele romanilor din Bugeac si din Dobrogea este considerata poarta spre Taramul Celalalt, ai carui locuitori sunt si buni si rai, dar toti cu aptitudini suprafiresti. Acolo se gaseste si Sorbul Pamantului. Tot acolo e si Bradul Zanelor, care isi intinde crengile ca pamantenii, dupa ce indeplinesc anumite conditii, sa poata trece in Celalalt Taram. Aici s-a ajuns si prin evolutia sensurilor si a sunetelor, de la Leuke - Cei Legati, la serbi, adica legati de glie, iar prin paronimie, la serpi, cu vechiul talc de "Balauri; Zmei", cum se vede si in numele ucrainean al Insulei serpilor, Ostriv Zmiinii. In slava, zmii inseamna si "sarpe" si "balaur", ca si rom. zmeu. Din cele de mai sus se vede ca romanii au botezat intai Insula serpilor, al carei nume a fost tradus de slavi.


In timpul domniei lui Mircea cel Batran (1386-1418), puterea voievodului Tarii Romanesti s-a intins de-a lungul ambelor maluri ale Dunarii, pana la gurile de varsare si tarmul Marii Negre, inclusiv asupra Insulei serpilor. In anul 1484 ostrovul a intrat sub stapanire otomana. Apoi, din unele cronici se intelege ca in vremea domniei lui stefan cel Mare, aceasta parte a marii era "lac moldovenesc", voievodul stapanind asadar si insula.


Sanctuarul lui Poseidon
Grecii pomenesc de aceasta insula pentru intaia oara in anul 777 i.Hr. Dupa mitologia lor, zeita Thetis s-a rugat de Poseidon, zeul marilor, sa scoata din adancul Marii Negre o insula pentru fiul ei Achile, erou al razboiului troiano-elen. Dupa un poem epic despre aceleasi razboi al lui Arctinos din Milet, osemintele lui Achile si Patrocle au fost aduse in acest ostrov de catre zeita Thetis, pentru a fi puse intr-un sanctuar. De obicei, grecii "prelucrau" informatiile de la traci. si in acest caz legenda cu Achile al lor vine de la un alt nume vechi al insulei, Age-Laos, "Domnul Apelor" (cf. rom. aga; albanez aga "chiabur"; grec agios "sfant"; lat. lauo "a spala; a scalda; a uda"), asemanator cu numele eroului grec. Dar vechiul Age-Laos, atestat si ca nume tracic, se referea la Poseidon, patronul apelor, si la altarul ce i s-a inchinat pe insula.


Cercetarile efectuate pe Insula Serpilor in veacul al XIX-la confirma existenta ruinelor unui templu, cu un diametru foarte mare, de forma patrata, fiecare latura avand 29,8 m. Arhitectura de aici era specifica erei numite ciclopeana. Zidurile erau formate din blocuri mari de piatra imbinate fara ciment, iar calcarul din care au fost fasonate conferea constructiei o culoare alba. Fragmentele descoperite confirma ca templul a fost un monument de arta, avand alaturi mai multe camere, pentru functionarea oracolului si pentru ofrandele ce se aduceau zeului. Acest templu e pomenit de Ovidius, poetul surghiunit la Tomis, precum si de geograful Ptolemaios si de istoricul Strabon. In veacul al IV-lea i.Hr. getii pontici inca mai considerau ostrovul ca un loc sacru. Astfel, un decret din Olbia cere locuitorilor acestei cetati sa apere insula si sa-i alunge pe piratii care locuiau pe "insula sfanta".


Legamantul celor zece regi
Ipotezelor conform carora Insula serpilor ar fi fost un centru religios al atlantilor li se adauga noi si noi argumente. Astfel, plecand de la denumirea ei de Leuke "Legamantul", pot fi intelese si aceste randuri din celebrul dialog "Kritias" al lui Platon: "Cat priveste autoritatea unor regi asupra altora, ca si legaturile intre ei, toate acestea se supuneau poruncilor purcese chiar de la Poseidon, asa cum le transmisese prin obiceiul pamantului si printr-o inscriptie pe care cei dintai dintre ei pusesera s-o graveze pe o stela de orichalc, ridicata in centrul insulei, in sanctuarul lui Poseidon. (...) Pe langa legea lui Poseidon, stela mai cuprindea si formula unui juramant care prevestea mari nenorociri celui ce l-ar fi tradat".


Iata ce ostrov am pierdut, din prostia si lasitatea d-rului Petru Groza, prim-ministrul Republicii Populare Romane, care a semnat cu Viaceslav Molotov, ministrul de externe al URSS, la Moscova, "Protocolul referitor la precizarea parcursului liniei frontierei de stat intre Romania si URSS"! Acest "protocol", desi invoca Tratatul de pace din 1947, stabilea, contrar prevederilor acestui Tratat, ca "Insula serpilor, situata in Marea Neagra, la rasarit de gurile Dunarii, intra in componenata URSS"!

Vidra, Faraoancele si Sorbul Marii Negre
In legendele romanesti, Vidra sau Iuda e un duh maritim si locuieste in fundul Marii Negre, intr-un mare si frumos palat, si de acolo carmuieste Imparatia Pestilor. Toti pestii asculta de el. Palatul lui se afla in locul numit Vidros si e cel mai adanc loc al marii, ca de la cer la pamant. Acolo sunt pesti cata frunza si iarba.


Prezente in mitologia multor popoare, Sirenele sunt numite de romani Faraoance sau Faraoni. Fiinte stranii, jumatate femei, jumatate pesti, stau toata saptamana, cat se framanta marea, ascunse pe fundul ei, iar sambata sau duminica, atunci cand marea se odihneste, ies la suprafata. In acel loc se face o dunga rosie, una galbena si alta albastra. Faraoancele se tin de maini si canta foarte frumos, incat cine le aude cantecele ramane vrajit si, daca nu e om drept, se zapaceste si se ineaca. Daca e om cinstit, tine minte acele cantece si le aduce pe pamant, de le invata toata lume. Faraoancele ies foarte rar pe malul marii, mai mult primavara, cand e cald, randuindu-se pe tarm si pe stanci si jucandu-se cu siraguri de margele si tot felul de scumpeturi ale mari. Nu doresc sa fie zarite de ochi de pamantean; de aceea, cand simt ca se apropie pas de muritor, se arunca in mare, uitand pe tarm scoici, ghiocuri si pietre nespus de frumoase.


Sorbul Marii nu pare a fi acelasi ca Sorbul Pamantului. Insa si primul traieste in apa, semanand cu pestii, fiindca are si el solzi stralucitori. Are o gura uriasa, cu care soarbe apa, inecand oamenii care se scalda in apa ori stau doar pe maluri privind. In Marea Neagra este cel mai mare dintre toti Sorbii Marilor. El soarbe apa din cand in cand, caci altfel s-ar mari prea mult si ar ineca pamantul. Cand ii e sete, semn de seceta, soarbe si apa raurilor, cu asa lacomie incat soarbe si broastele, care cad apoi pe pamant laolalta cu ploaia. Atunci ploua "cu broaste", cand dupa o seceta mare, ploua indelung si mult.


De altfel, in mitologia romaneasca, Marea Neagra este cea mai... mare din lume, cum se spune si intr-un colind: "Vine Marea cat de mare / si de mare tarmuri n-are".

16 apr. 2010

Invisible Empire A New World Order Defined Full

Dragi iobagi, iata de unde vi se trage. Sistemul sclavagist global prezentat in toata splendoarea lui. Daca nu sunteti vorbitori de limba engleza, imi cer scuze, documentarul a fost lansat ieri, asadar nu exista traducere in limba romana.

12 apr. 2010

Limba pelasgilor

1.LIMBA PELASGILOR DUPA TRADITIUNILE BIBLICE SI HOMERICE
In cele mai vechi timpuri ale migratiunii triburilor pastorale pelasge, limba nationala a acestui popor era raspandita peste partea cea mai mare a Asiei de apus, a Europei si a Africei de nord.
Dupa detronarea lui Saturn, insa, vechea limba nationala a pelasgilor incepe a se diferentia in mai multe dialecte. De o parte extensiunea cea enorma a populatiunilor pastorale pelasge, iar, de alta parte, amestecul lor cu elemente de alte rase, cu popoare supuse si tributare, avu de consecinta formarea mai multor idiome pelasge.
Dupa traditiunile religioase ale ebreilor, a existat --pana la intemeierea Babilonului -- numai o singura limba uzuala peste intreg pamantul.
,,Si era peste tot pamantul o singura limba si vorbire" -- ne spune cartea I a lui Moise. In timpurile aceste, o parte din generatiunile lui Noe plecand spre rasarit aflara o campie in pamantul Sinar si zisera: haideti sa zidim o cetate si un tron cu varful pana la ceriu si sa ne facem nume. Atunci IOVA (IEHOVA) se pogora ca sa vada cetatea si turnul. ,,Si Iova zise: iaca un singur popor este si toti o limba au si ce incepura a face...Veniti dar sa le amestecam acolo limba lor, ca ei sa nu inteleaga unul limba celuilalt. Si astfel ii imprastie pe ei de acolo peste fata a tot pamantul...ca Iova acolo amesteca limba a tot pamantul" (Biblia sacra ex interpretatione Sebastini Castellionis --Lipsiae, 1778-- Gen. c. 11).
Din punct de vedere istoric, IEHOVA din regiunea ebreilor sau IOVA in cele mai bune texte biblice reprezinta pe JUPITER sau IOVIS al dinastiei divine, pe IOVA sau IOV imparatul din cantecele epice romane.
Mestecarea limbilor coincide asadar, dupa traditiunea mozaica, cu detronarea lui SATURN, cu risipirea titanilor si a gigantilor si cu ridicarea elementelor meridionale in contra dominatiunii politice a pelasgilor de nord.
Insa, date mai pozitive istorice despre limba cea veche a pelasgilor incepem sa avem numai din timpurile lui Homer.
,,In orasul cel mare al lui Priam", ne sune Iliada, ,,se aflau multi care venise cu ajutorul troianilor din diferite tinuturi
departate, unii de o limba, altii de alta limba"...(Homeri II. II. 803.). ,,In oastea troianilor nu era numai o singura strigare de razboi si un singur grai, ci limba era mestecata, fiinca venise luptatori chemati din multe tinuturi". (Homeri II. IV. 436.)
Homer mai aminteste, in particular, de limba a doua popoare pelasge. Locuitorii din Caria, in Asia Mica, ne spune dansul, vorbeau o limba barbara (Barbarophonoi --Homeri II.II. 667), iar pelasgii din Lemnos (sintii) aveau o limba salbatica, rustica (agriophonoi --Odyss. VIII. 294.), adeca tot barbara.
2. PELASGII, DUPA HERODOT, VORBEAU O LIMBA BARBARA
Alte notite istorice despre limba cea veche a pelasgilor le avem de la Herodot.
,,De ce limba s-au folosit pelasgii", scrie dansul, ,,eu cu siguranta nu pot sa afirm; dar daca ne este permis sa facem o concluziune dupa pelasgii ce mai exista si astazi in orasul Crestonia deasupra tursenilor (in partea orientala a Macedoniei, langa mare) si care locuiau odata in regiunea numita astazi Thessaliotis...de asemenea, daca vom avea in vedere limba pelasgilor, cari au intemeiat orasele Placia si Scylace din Hellespont si cari locuise mai inainte laolata cu athenienii, atunci vom putea face concluziunea ca pelasgii s-au folosit de o limba barbara...In ce priveste insa neamul hellenilor, acestia inca de la inceputurile lor s-au folosit intodeauna de aceeasi limba, insa diferita de a neamului pelasg...Pelasgii insisi erau un popor de neam barbar" (Herodoti lib. I.57
si 58.-Cf. Ibid. I. 173).
Herodot vorbeste aici dupa cum vedem, numai de pelasgii care locuise odata pe teritoriul Elladei, si de coloniile acestor pelasgi, stabilite pe tarmurii de nord ai Marii Egee.
Rezulta asadar, din notitele ce le avem de la Homer si la Herdot, ca limba barbara, ce o vorbeau pelasgii de pe teritoriul Elladei, era o limba externa.
Masa cea mare a natiunii barbarilor o formau populatiunile pelasge din nordul frontierelor grecesti, cu deosebire insa cele din nordul Istrului de jos si al Marii Negre.
Aceeasi numire etnica si geografica o adoptase si romanii.
In primele timpuri ale Imperiului Roman se intelegea sub numele de Barbaria, Barbaricum, Barbaricum solum si terra Barbarorum, teritoriul cel vast al Europei din nordul Istrului pana la Ocean si pana la frontierele Asiei.
Traian, scrie Sextus Rufus, a cucerit Dacia, care era situata pe pamantul barbariei si a prefacut-o in provincie.
(Sext. rufl. Brev. c.8; limes inter Romanos et Barbaros ab Augusto per Vendeliciam, per Noricum ac Moesiam, est est constitutus. Trajanus Dacos sub rege Decebalo vicit; et Daciam trans Danubium in solo barbarico provinciam fecit.)
Intreg pamantul cel vast al Scytiei, cuprins intre Dunarea de Jos si Lacul Meotic, se numea dupa Isidor, terra barbarica. (Isidori Orig. XIV.4.3. prima pars Europae regio Scythia inferior, quae
a Maeotidis paludibus incipens, inter Danubium et Oceanum septentrionalem usque ad Germaniam porrigitur, quae terra generliter...barbarica dicitur.)
Partile de rasarit ale Mesiei sunt numite la Ovidiu barbariae loca si barbara terra (Ovid. Trist. V. 12. 55; III. 3. 46 ).
La Ammian, toate tarile din nordul Pannoniei figureaza sub numele de Barbarorum terrae, Barbaricum si Babaria.
(Ammiani lib. XVII. 12. 55; III. 3. 46)
3.CARACTERUL ETNIC AL LIMBEI BARBARE VECHI
Venim acum la una din cele mai importanta cestiuni cu privire la limba pelasgilor, si anume: care erau caracterele
limbei barbare, dupa ideile celor vechi?
Autorii romani au inceput a face, inca din timpurile lui Cicero, o deosebire mai clara intre limba barbara si limba peregrina.
Expresiunile de: barbare loqui si peregrinitas ne apar in literatura clasica latina ca doua conceptiuni cu totul diferite.
Dupa Quintilian, caracterele modului de vorbire barbar erau urmatoarele: se adaugau la cuvintele latine, ori se lasau
afara, unele litere sau silabe, ori in fine, se schimba o litera cu alta, sau se stramuta din locul sau. (Ovid. Trist. V. 12.55; III. 3. 46)
Dupa Isidor din Sevilla, se numea barbarism modul de vorbire al gintilor barbare, care nu stiau sa pronunte cuvintele latine corupte, fie prin literele ce le contineau, fie prin sunetul cu care se pronuntau (Isidori Orig. I. 31. 1: Appepellatur autem barbarismus a barbaris gentibus, dum orationis latinae integritaem nescirent. --Ibid, I. 31. 3: Barbarismus autem fit scriptio et pronunciatione. Scripto...si quis in verbo litteram vel syllabam adiiciat, mutet, transmutet vel minuat. Pronunciatione autem fit in temporibus, tonis, aspirationibus etc. )
Cuvintele numite de autorii romani ,,barbare" erau asadar, cuvinte de origine latina, insa forma lor era mai lunga, ori mai scurta; uneori literele erau dislocate, ori se pronuntau cu alte sunete.
Peste tot, autorii romani considerau ca limba barbare idiomele populatiunilor de rasa pelasga, din Africa, Hispania, Gallia, Germania de nord, Rhetia, Dacia, Sarmantia meridionala, Thracia, Macedonia, Mesia si Illyric, in care se mai
cuprindeau Pannonia, Noricul si Vindelicia.
Inca in timpurile lui Enniu (239-169 i.e.n.), limba nationala a populatiunilor din Peninsula Iberica era considerata o limba romana corupta -- Hispane non Romane loqui (Enniu la Charisius, Inst.Gramm, II --Kell, Gr. lat. I. 200) -- cu toate ca romanii de abia in timpurile aceste intrara pentru prima oara cu legiunile lor in Peninsula Pyreneica.
Ca barbari, erau considerati si galii (Justin. 1. XLIII. 4), iar limba lor ,,Gallicus
sermo", era privita ca o limba rustica romana. (Hieronymi Epist. ad Rusticum)
De asemenea, se vorbea in partile de nord ale Germaniei o limba barbara latina.
Drus, fiul adoptiv al lui Augustus, ne spune Suetoniu, cutreierase cu legiunile romane aproape intreaga Germania si el nu inceta sa urmareasca incontinuu pe germani pana in momentul cand ii iesi inainte o femeie barbara, care vorbindu-i in limba latina il dojeni sa nu indrazneasca sa mearga mai departe.
(Sueton. in Claud.1.)
Sarmantii formau unul din popoarele cele mari ,,barbare".
Mesienii erau numiti ,,Barbarii Barbarorum".
Bessii, pe care Florus ii numeste ,,Thracum maximus populus", avea aceeasi insemne militare si aceleasi obiceiuri ca romanii; erau insa priviti ca ,,barbari" si ,,barbarus populus".
Toate aceste populatiuni, dupa cum vom vedea indata, aveau o limba nationala barbara latina.
Senatul roman, dupa cum ne spune Cicero (Cicero, N.D. II.4; An vos Tusci, ac
Barbari, auspiciorum populi Romani jus
tenetis, et et interpretas esse comitiorum potestis?), insarcina adeseori pe augurii barbarilor sa cerceteze si sa-si dea parerea daca auspiciile mai importante ale
consulilor romani s-au facut in conformitate cu prescriptiunile vechi religioase. (Vechiul inteles al cuvantului Barbaros nu se poate explica din limba greceasca. Originea cuvantului trebuie cautata tot in limba barbara. La inceput acest termin se vede a fi fost la greci numai un simplu epitet caracteristic al triburilor pastorale din nordul Elladei. Cuvantul Barbaros, in forma cum ne-au transmis-o autorii grecesti, este din aceeasi radacina cu latinul barbatus, adeca ,,un om ce poarta barba". Vechile triburi pelasge aveau un obicei national ce se pierde in noaptea timpurilor, sa poarte barbi netaiate si lasate in jos, promissa, prolixa barba, ca un semn exterior al demnitatii si al valorii personale. Ei erau numiti Barbaroi fiindca purtau barbi lungi, dupa cum alte triburi erau numite Kometai, comati, capilati, cu plete lungi; pitophoroi care purtau caciule; bracatae nationes, care purtau pantaloni lungi si largi, melanchleni, cu mantale negre etc. Barba barbarice demissa era o expresiune caracteristica in timpul imperiului (Capit. ver. 10). Traditiunile grecesti ne infatiseaza pe Typhon si pe giganti cu barbi lungi si oribile, ce flusturau in aer. Saturn era reprezentat in icoanele vechi cu barba lunga lasata in jos (barba prolixa) [...].
LIMBA LATINA CONSIDERATA CA LIMBA BARBARA.
Aceleasi idei despre caracterul latin al limbii barbare le aveau si grecii.
Ei numeau pe romani barbari, nu pentru ca erau inferiori grecilor in civilizatiune, dar fiindca apartineau, dupa origine si dupa limba, la familia popoarelor barbare.
,,Grecii, scrie Pliniu, ,,ne numesc si pe noi barbari si ne insulta cu cuvinte mult mai spurcate de cum insulta pe Opci. (Cato la Pliniu - XXIX. 1. 14)
De asemenea, ne spune Papa Nicolae I
intr-o scrisoare adresata la a. 865 imparatului bizantin Michail III, CA GRECII NUMEAU LIMBA LATINA O LIMBA BARBARA SI SCITA. (Du Cange, Gloss. Med.lat. -ad.v Obsequiare-

DACIA PREISTORICA de
Nicolae Densusianu