In cautarea timpului pierdut

L-am auzit zilele trecute, pe Rrradu Banciu vorbind despre niste carti obscure, la fel de obscur cum era Erich Maria Remarque pentru bibliotecara aia de m-a trimis sa-l caut la sectiunea de literatura spaniola. Niste carti de a caror pagina 3 nu a putut trece, experienta pe care am asociat-o(atingand madlena virtuala)cu ce am trait eu incercand sa citesc "In cautarea timpului pierdut" a lui Proust. Acum, ca aflu ca Marcel-Valentin-Louis-Eugène-Georges Proust se iubea cu-n pianist, pot, in ignoranta mea, sa afirm ca opera respectiva, cel putin primele 2 pagini jumatate pe care le-am parcurs, reprezinta balmajelile unui bulangiu. Dar titlul mi s-a parut intrigant, mai ales ca la ora respectiva aveam 17 ani. Notiunea de timp pierdut inca nu capatase sens intru totul, cum a capatat acum, dupa o facultate facuta si vreo 12 ani mai tarziu. Acum nu mi se mai pare intriganta, mi se pare enervanta, pentru ca toata societatea asta, tot modul ei a cladi oamenii e sadic si pervers, deci, cred ca i-ar fi placut lui Proust. Toate stadiile de pregatire - gradinita, scoala primara, liceu, facultate, eventual un masterat, de ce nu si un doctorat - te duc direct la 30 de ani sau cam pe acolo. Moment in care, in 85% dintre cazuri te trezesti cu-n salariu de cacat sau deloc. Salariu pe care trebuie sa-l dai unor camatari, hoti la drumul mare, banditi infecti, pirati perversi (Proust ar fi adorat ideea de pirati perversi) numiti bancheri. De ce? Pai vrei o casa ca tu, fiinta libera, candva, mai ai anumite reflexe din salbaticie, remanente si-n ferma de gaini in care traiesti acum, printre ele fiind ala de procreere. Asta implica sex opus (irelevant pentru Louis) si o vagauna proprie pentru eventuale progenituri, deci sclavie pe 30 de ani, aia la vale, pentru ca aia spre varf i-ai pierdut deja invatand, sau poate neinvatand nimic in multe cazuri, cum sa fii functional intr-o ferma, care o sa te foloseasca atat cat mai ai zeama, iar cand nu mai poti, o sa-si doreasca sa dispari pentru ca va trebui sa strice furaje pe tine. The end.
Cum dracu' am ajuns din creaturi libere gaini exploatate? Gaini care-si pierd anii intr-un cerc vicios mentinut ciclic de puii lor? Cred ca un raspuns ar fi in discutia pe care am purtat-o aseara despre lupii lui Wolfman de pe planeta animalelor (unic program pe care mai pot sa-l urmaresc pe cablu, pentru ca la programe cu oameni nu mai pot). Intr-un cerc intim, am ridicat aceasta intrebare, declarand, de asemnea ca mi-as dori sa fiu un lup liber, intr-un codru, decat o gaina intr-un oras plin de custi/blocuri. Atunci a venit imediat raspunsul - si daca dai de vreun urs fioros? ce faci cand te vaneaza vreun tiriac? daca nu gasesti de mancare? daca nu ai curent electric, cum dracu te mai joci pe PS3? etc. Atunci m-a lovit de ce ne irosim vietile, unii nerealizand asta, de FRICA. Frica noastra ne-a inrobit. Modelul american se muta usor, usor si la noi si atunci o sa vedeti sclavie ca-n filmele cu negri pe plantatii. De frica vom intra frumos pe banda rulanta a fermei si vom urma ciclul, bucurandu-ne daca am vazut Sarmizegetusa si Roma, o data in viata, de exemplu. Si vom fi multumiti. Cotcodac! Ma scuzti, mi-a scapat. Iar aceasta domesticire, pe langa senzatia de timp pierdut pe care mi-o genereaza, mai ne loveste rau de tot si anume in instinctele de supravietuire. Pai cati dintre noi am putea supravietui lasati undeva intr-o padure? Sau, hai, undeva pe o tarla? Ar trebui sa te duci in padure, sa tai lemne si sa-ti faci o casa; ar trebui sa te apuci sa cultivi pamantul si prinzi/cresti animale ca sa te hranesti. Nasol. Nah, mai bine pierdem timpul, simulam ca stim ceva, si luam hartiile alea cu care cumparam niste chimicale pe post de baza furajera. Mai bine sclavi in siguranta, decat sa refuzam tot sistemul si sa traim adevarat, invatand ceea ce simte fiecare ca vrea sa invete, avand dreptul la o casa din nastere, avand libertatea sa te bucuri cu adevarat de roadele muncii tale, TU, nu altul. Ar fi riscant... Dar poate nu ar fi timp pierdut. Ar fi timp regasit.

In incheiere, cateva imagini din ferma