Subscribe
Neglijata de catre autoritati, desconsiderata de catre localnici, pestera Limanu a fost si este inca subiectul unei controverse istorice: este sau nu celebra pestera Keiris, pestera Limanu de astazi?
Reputatul istoric Vasile Parvan a identificat pestera Keiris ca fiind localizata in zona Gura Dobrogei, insa noile studii indica mai degraba pestera Limanu ca fiind labirintul subteran pe care dacii l-au folosit pentru a se ascunde de proconsulul roman Marcus Licinius Crassus.
Marturia despre acest eveniment istoric deosebit de important ne-a ramas de la istoricul Cassius Dio, care relateaza in “Istoria romana” intregul episod legat de pestera Keiris, despre care se spunea inca de pe atunci ca era atat de intinsa, incat pana si titanii se refugiasera acolo dupa infrangerea suferita in fata zeilor.
In anii 29 – 28 i.e.n, proconsulul roman intreprinde o expeditie razboinica pentru a veni in ajutorul lui Roles, care se afla in conflict cu regele Dapyx. Fortareata fiind cucerita, locuitorii acesteia s-au refugiat, luandu-si cu ei si avutul, in pestera Keiris, un labirint vast care avea mai multe intrari. Crassus, insa, le-a gasit pe toate si le-a zidit. Perspectiva infometarii i-a facut pe localnici sa se predea. Dupa aceasta cucerire, Crassus a continuat sa atace si alte regate gete, indiferent de politica pe care acestea o aveau fata de Imperiul Roman.
Istoricul antic nu a facut nici un fel de mentiune asupra locului un de ar putea fi amplasata aceasta pestera. Ultimele studii si cercetari indica pestera Keiris ca find actuala pestera Limanu, Caracicala sau La Icoane, dupa celelalte denumiri ale sale. Denumirea “La Icoane” nu isi are valente crestine, se pare ca a fost inspirata de chipurile cioplite aflate la intrarea in pestera, probabil un semn de recunoastere, distruse partial in prezent.
Situata in Comuna Limanu, judetul Constanta, pestera a fost studiata pentru prima data de catre speologul C.M. Ionescu, in 1916. Mai tarziu, o echipa condusa de Margareta Dumitrescu si Traian Orghidan, a cercetat pestera, impartind-o in 3 sectoare.
Dr. Vasile Boroneant a gasit, la atenta cercetare a pesterii, elemente care au marcat caracterul de unicitate al acestei pesteri in tara noastra. Coridoare lungi si intortocheate facute dupa un plan bine gandit, firide pentru opaitele care serveau la iluminat, semne care marcheaza colidoarele, probabil puncte de orientare, doua camere cu altar al caror tavan este afumat, ceea ce ne indica ca isi serveau scopul, oase incastrate in peretii pesterii sau obiecte de ceramica din diverse perioade, de la cea geto-dacica, romana, pana la cea greceasca, toate aceste urme ale unor civilizatii trecute vin in sprijinul relatarii istoricului antic Dio Cassus.
Unele galerii au peretii si tavanele acoperite cu desene, simboluri sau caractere romane si chirilice. Istoricul Vasile Boroneant identifica aceste desene ca apartinand mai multor generatii, pornind din secolul I i.e.n. pana spre sec XI e.n., evocand scene sau porturi ale artei tracice din epoca fierului, arta traco-dacica sau perioada romano-bizantina.
Pestera a fost mult timp deschisa vizitatorilor ocazionali sau curiosilor, care au reusit performanta de a o vandaliza, mazgalind peretii acesteia si acoperind o mare parte din desenele si inscriptiile conservate acolo de mai bine de 2000 de ani. Toate acestea, sub privirile indiferente ale autoritatilor, care au gasit abia de curand de cuviinta sa restrictioneze accesul in pestera.
Istoricii care au cercetat pestera spun ca acolo sunt inca multe ramasite care asteapta sa fie cercetate, dar conditiile sunt improprii unor cercetari adecvate.
Nu a durat mult pana la intrarea pesterii in circuitul folcloric local. Sunt cunoscute mai multe episoade care povestesc despre suprafata vasta a acesteia, motiv de curiozitate si ocazie de aventura pentru localnicii temerari. Si se pare ca nu putini sunt cei care s-au aventurat pe coridoarele intunecate, multi dintre el ramanand acolo pentru totdeauna, altii intorcandu-se pentru a povesti despre ceea ce este dincolo. Majoritatea istoriilor se refera la intinderea acestei pesteri. Se pare ca unele coridoare duc dincolo de granita Romaniei, pana in Bulgaria. Exista un episod cu un satean care s-a aventurat in cercetarea pesterii pana a ajuns in pivnita unui taran bulgar, i-a baut vinul si apoi s-a intors acasa. O alta istorie este a unui localnic care a dorit sa isi sape o fantana in curte si s-a oprit in momentul in care din pamant au inceput sa iasa lilieci, semn ca deranjase un cuib subteran. Fantana mai exista si astazi si este inchisa, nefiind functionabila.
Se pare ca alte coridoare ale pesterii duc pana sub biserica satului, fapt atestat de patania unor copii rataciti in subteran, care au auzit la un moment dat clopotele bisericii, dandu-si seama astfel unde se afla.
Aceste pesteri, valoroase din punct de vedere arheologic, biologic, antropologic sau istoric pentru intreaga omenire, au atras atentia cercetatorilor de profil din afara Romaniei. Intrebarea ramane: ce facem noi pentru a pastra si proteja aceste daruri neasteptate venite din negura istoriei noastre?
Sursa: www.descopera.ro
