Încercări de localizare a cetăţii Helis

Aurora PEŢAN

I. Helis este cel mai vechi toponim getic atestat în izvoare. La începutul secolului al III-lea î.Hr. macedoneanul Lysimah eşuează în două campanii împotriva regelui get Dromichete. Acesta îl înfrânge, îl capturează şi apoi îi dă drumul. Însă dintre cei 10 autori antici [1] care povestesc această întâmplare, unul singur ne spune care era numele reşedinţei lui Dromichete: Diodor Siculus. Mulţi istorici au încercat să localizeze cetatea Helis în funcţie de detaliile contextuale furnizate de texte. Soluţiile propuse sunt numeroase şi divergente. Iată „traseul” parcurs de cetatea Helis în decurs de un secol de încercări de localizare.



1. Între Prut şi Nistru, conform lui G. Kazarow [2].

2. În câmpia munteană, după Pârvan [3], care presupune: “fie la Piscul Crăsanilor pe Ialomiţa, fie la Scuţeşti pe Buzău, fie la Bonţeşti lângă Focşani, fie în vreun alt loc necercetat de noi până acum, în aceeaşi regiune a câmpiei dintre Carpaţi şi Dunăre”. Pârvan admite însă că armata a trecut Dunărea în nord, ajungând între Prut şi Nistru, dar nu comentează ocolul absurd pe care l-ar fi avut de făcut macedonenii pentru a ajunge în câmpia munteană, când ar fi fost mult mai simplu pentru ei să treacă Dunărea direct prin sud, pe la Sucidava sau prin alt vad. Textul lui Strabon nu spune însă că Lysimah a trecut Dunărea; Pârvan a interpretat greşit pasajul şi toţi istoricii i-au preluat greşeala, cu o singură excepţie (v. mai jos).

3. Radu Florescu, în postfaţa la Getica, comentează inconsecvenţa lui Pârvan care admite că Lysimah a trecut în nord şi a ajuns în ţinutul dintre Prut şi Nistru, dar plasează Helis în Muntenia. El interpretează textul grecesc din Strabon la fel ca Pârvan, dar plasează Helis în sudul Basarabiei actuale: “este clar că şi Lysimah şi-a suferit înfrângerea în aceeaşi zonă ca şi Dareios, adică la Nord de Dunăre, unde trebuie localizate pustiile getice” [9].

4. Pe Argeş, după Daicoviciu [4], care conjecturează un text al lui Polybios, în care Dromichete era numit rege al odrisilor: η τε Λυσιμάχου στρατεία δια της Θράκης επι Δρομιχαίτην τον βασιλεα των Οδρυσων [5] ”expediţia lui Lysimah prin Tracia împotriva lui Dromihete, regele Odrisilor”. Daicoviciu conjecturează Odryson = Ordeson şi îl consideră pe Dromichete "rege al celor de pe Argeş”, punând egal între Helis şi Argedava. Totuşi, şi Suidas [6] şi Diodorus Siculus [7] şi Plutarh [8] îl socoteau pe Dromichete rege al odrisilor, iar Trogus Pompeius (XVI, 1, 19) îl numeşte pe Dromichete rex Thracum "rege al tracilor". În plus, Daicoviciu nu ţine seama de indicaţia lui Polybios δια της Θράκης, care înseamnă „prin Tracia”, indicaţie care trimtie mai degrabă la odrizi decât la Argeş.

5. Şi înapoi pe Ialomiţa, conform lui H. Mihăescu [10], care vede o legătură etimologică între Helis şi Helibakia, vechiul nume al Ialomiţei[ 11].

6. Pe Siret, conform lui C. Preda [12], care o identifică cu Poiana (jud. Galaţi); tot acolo o plasează şi Mihăilescu Bîrliba [13], care face o jonglerie etimologică “traducând” Helis prin “(Cetatea) Soarelui” şi Piroboridava prin “Cetatea Focului”, ceea ce ar fi, după el, tot una, admiţând în acest fel că geţii îşi numeau cetăţile cu nume hibride geto-greceşti.

7. În sfârşit, după aproape un secol de perpetuare a erorii de interpretare a lui Pârvan, N. Ursulescu [14] a apelat la izvorul original, a recitit textul grecesc şi a afirmat cu justeţe că „de ce fragment ne résule pas nettement que Lysimachos aurait suivi le tracé de Darius aussi” [15]. Acesta interpretează că lupta a avut loc în drepta Dunării şi plasează cetatea Helis undeva în NE Bulgariei.

8. Tot în NE Bulgariei, la Şvestari, unde a fost descoperit în 1982 un fastuos mormânt tracic, plasează şi P. Delev [16] cetatea Helis.



Toată această “plimbare” a plecat de la interpretarea greşită a textului din Strabon, care spune că la fel a păţit şi Lysimah, adică s-a pus în primejdie în ţara geţilor, la fel ca Darius, ba mai mult, chiar a fost prins, de Dromichete. Şi atât. Nimic despre trecerea Dunării, eveniment important la acea vreme, care nu avea cum să scape tuturor celor zece povestitori[17], nimic despre promenada absurdă a oştirii lui Lysimah prin sudul Molodvei şi prin Muntenia. Mai mult, dacă e să dăm, totuşi, crezare surselor, Lysimah a fost prins „în Pont”, cum clar arată Trogus Pompeius [18].



Dacă, însă, Helis era în “pustiul getic” sau mai la nord, de ce s-ar fi ambiţionat Lysimah să cucerească acele teritorii, când se ştie că ţelul lui era să transforme Dunărea în graniţă? În acelaşi timp, descrierea lui Strabon nu se potriveşte cu sudul Basarabiei şi Pârvan are dreptate atunci când spune că “dacă e pe murit de sete, această ocazie o poate avea o armată mai degrabă în Bărăgan decât în Basarabia sudică, unde sunt o sumă de mari lacuri cu apă dulce, la distanţă nu prea mare unele de altele” [19]. De aceea nu plasează cetatea Helis între Prut şi Nistru. Pe de altă parte, Florescu arată că în Bărăgan nu există cetăţi getice care să urce până în sec. III î.Hr., pe când în Moldova, la sud şi la nord de Iaşi, există un întreg complex de astfel de cetăţi, deci acolo ar trebui plasată capitala regelui get. Dacă luăm în seamă argumentele ambilor, cetatea Helis nu putea fi nici între Prut şi Nistru, nici în Bărăgan.



Dacă Dromichete era rege al tracilor, mai precis al odrisilor, el trebuie să fi avut în stăpânire teritoriul din sudul Dobrogei, dar şi teritorii pe ambele maluri ale Dunării, fapt care rezultă din textul lui Pausanias. Toţi cei care au plasat Helis în Moldova sau în Muntenia au ignorat, pe de o parte, atributul de rege odris sau trac a lui Dromichete, pe de alta, absenţa oricărei informaţii cu privire la trecerea întregii armatei macedonene în stânga Dunării.



Cheia rezolvării acestei dileme o constituie textul lui Strabon, prost interpretat atât de Pârvan cât şi de cei de după el. Conform interpretării sale, “Strabon, p. 305, spune clar că în regiunea dintre Dunăre, Marea Neagră şi Nistru, adică Moldova de miazăzi, acolo unde grecii aşează acel “pustiu getic”, prin care a trecut Dareios împotriva scythilor, făcând pod peste Dunăre “mai jos de insula Peuce”, acolo a trecut şi Lysimachos împotriva geţilor” [20]. Interpretarea este total eronată – Strabo nu spune nicăieri că Lysimach ar fi trecut Dunărea. Iată mai jos textul şi traducerea acestuia:



7.3.14

μεταξυ δε της Ποντικης θαλάττης της απο Ιστρον επι Tυραν και η των Γετων ερημία πρόκειται πεδιας πασα και ανυδρος, εν η Δαρειος αποληφθεις ο Υστάσπεω, καθ'ον καιρον διέβη τον Ιστρον επι τους Σκύθας, εκινδύνευσε πανστρατια διψε διαλυθηναι˙ συνηκε δ' οψε και ανέστρεψε. Λυσίμαχος δ'υστερον στρατεύσας επι Γέτας και τον βασιλέα Δρομιχαίτην ουκ εκινδυνευσε μόνον, αλλα και εάλω ζωγρία.



“În regiunea dintre Marea Neagră, Istru şi Tyras se întinde pustiul geţilor, tot numai câmpie şi lipsit de apă, în care Darius, urmaşul lui Hystaspes, când să treacă Istrul la sciţi, a ajuns în primejdie să piară de sete cu toată armata; şi-a dat seama într-un târziu şi s-a întors înapoi. Lysimachos mai apoi, venind cu război împotriva geţilor şi regelui lor, Dromichaete, nu numai că s-a pus în primejdie, dar chiar căzu prizonier.”



Rezultă din text că Strabon a făcut o comparaţie între primejdia care l-a ameninţat pe Darius în ţinutul geţilor, când armata sa era să piară de sete, şi primejdia prin care a trecut Lysimach, mai mare chiar decât cea a lui Darius, căci Lysimach a fost luat prizonier. Luând în considerare alte izvoare, putem presupune că Strabon se referă indirect chiar la o primejdie identică cu cea prin care a trecut armata lui Darius: conform lui Plutarh, Lisymach şi armata sa ar fi fost siliţi să se predea din pricina setei, iar Diodor din Sicilia afirmă că armata macedoneană era chinuită de foame. Aşadar, pasajul din Strabon nu pune nicidecum faţă în faţă două momente în care două armate au trecut Dunărea în ţara geţilor prin acelaşi loc, cum a interpretat Pârvan şi cei de după el. Plasarea cetăţii Helis dincoace de Dunăre, în câmpia munteană, este o eroare.





II. La dosarul atât de gros al localizării cetăţii Helis se mai adaugă o ipoteză, cea mai recentă dar, paradoxal, cea mai veche. Autorul textelor pe plumb [21] considerate de majoritatea istoricilor nişte falsuri ordinare, asociază Helis cu Carsium. În placa nr. 120 sunt enumeraţi hiliarhii (generalii) lui Burebista împreună cu cetăţile pe care le stăpâneau. Orolio, unul dintre cei trei hiliarhi principali (alături de Dapygeo şi Zoraseo), este stăpân la Elya Carseu: poate cetate cu nume dublu – unul mai vechi, altul mai nou, poate două cetăţi, una pe malul stâng, alta pe malul drept al Dunării. Toponimul Elya este asociat într-o altă placă cu numele lui Dromichete, de unde presupunerea noastră că este vorba de Helis. La două secole după Dromichete, Helis este în stăpânirea lui Orolio. Totuşi, până acum săpăturile de la Carsium nu au scos la iveală urmele unei cetăţi dacice (cf. ear i s.v.Carsium). Pe de altă parte, e dificil de admis că este vorba de o singură cetate cu două nume, mai degrabă e vorba de două cetăţi apropiate, ambele cârmuite de Orolio.



“Imaginând” acest amplasament, falsificatorul demonstrează că:

1) l-a interpretat corect pe Strabon, spre deosebire de toţi cei care au venit după el, până la Ursulescu: el a înţeles că armata lui Lysimach nu a trecut Dunărea şi că lupta s-a dat în dreapta Dunării;

2) a respectat textul lui Trogus Pompeius-Iustinus, care spune că Lysimach a fost prins şi eliberat in Ponto;

3) a respectat textele lui Suidas, Diodorus Siculus, Polybios şi acelaşi Trogus Pompeius, care îl consideră – primii trei rege al odrisilor, ultimul rege trac: dacă lupta s-a dat undeva în centrul Dobrogei, stăpânirea sa şi asupra sudului Dobrogei este foarte plauzibilă;

4) la fel ca H. Mihaescu mai târziu, a "intuit" o legătură etimologică între Helis şi Helibakia (=Ialomiţa), care se varsă în Dunăre exact la Carsium;

5) capătă sens textul lui Pausanias I, 9, 7 care spune că diadohul i-a cedat lui Dromichete cetăţile de dincolo de Istru, probabil de la Carsium spre sud, cum presupunea Pârvan.



Puse cap la cap, informaţiile din cei 10 autori nu îngăduie o amplasare mai potrivită decât cea imaginată de autorul textelor considerate apocrife, chiar dacă aceasta nu este confirmată arheologic. Locul de vărsare a Ialomiţei în Dunăre a fost un punct strategic în antichitate şi este plauzibil ca acolo să se fi aflat reşedinţa regelui get. Această interpretare poate constitui un argument important în favoarea autenticităţii textelor de pe plăcile de plumb.





[1] Strabo 7, 3, 8 şi 7, 3, 14; Pausanias I, 9, 6; Diodor Siculus XXI, 11, 12; Polyainos VII, 25 ed. Melber; Memnon la C. Muller, FGH III, 53, 1; Ptolemeu; Polybios, fragm. 102; Suidas I, 167; Trogus Pompeius, 16, 1, 9 şi prolog 16; Plutarch, Demetrios 39.

[2] G. Kazarow, Beitrage zur Kulturgeschichte der Thraker, Sarajevo 1916, p. 33.

[3] Vasile Pârvan, Getica, 1926, 65.

[4] Constantin Daicoviciu, Ţara lui Dromichaetes (Lectio in Polyb. fragm. 102), în „Emlékkönyv Kelemen Lajos”, Tudománys Konyvkiadó Koloszvár, 1957, p. 179-182.

[5] Polybios, ed. Th. Buttner-Wobst, vol. IV, Lipsiae, Teubner, 1904, p. 258, apud Daicoviciu.

[6] I, 167.

[7] XXI, 12, 2-4, 6.

[8] Demetrios 39.

[9] P. 593.

[10] Theophylact Simocatta, Istorie bizantină, traducere şi comentarii H. Mihăescu, Bucureşti, 1985, p. 128, n. 24.

[11] “Între Helibakia şi Helis, (…) cetate din Câmpia Munteană, este o strânsă legătură, în sensul că Helis se afla aşezată undeva pe Ialomiţa”.

[12] În Enciclopedia Arheologie şi Istoriei Vechi a României, vol. II, 1996, s.v. Helis.

[13] V. Mihăilescu-Bârliba, Dacia Răsăriteană în sec. VI-I î.e.n. Economie şi monedă, Iaşi, 1990, p. 14.

[14] N. Ursulescu, Une hypothèse concernant la localisation du puvoir du Dromichaites et du son conflit avec le roi Lysimachos, în „Bulletin de thracologie. Recherches paléo balkanique et carpato-pontiques”, III, Mangalia, 1996, p. 191-193.

[15] Ursulescu, art. cit., p. 192.

[16] P. Delev, Lysimachus, the Getae, and Archaeology, "The Classical Quarterly", New Series, 2000, vol. 50, No.2, p. 384-401.

[17] Ursulescu loc. cit.

[18] De fapt Iustinus, epitomatorul său, în prologul la cartea XVI: ut Lysimachus in Ponto captus ac missus a Dromichaetes.

[19] Op. cit., 61.

[20] Op. cit., 57.

[21] V. Dan Romalo, Cronică getă apocrifă pe plăci de plumb?, Editura Alcor, 2005.

Sursa: www.sarmis.org