Serbia de răsărit: o mare de români

(*Cu verde pe al meu blog, ca asa vrea el sa preia imaginea)



Se tot vorbeşte de sute de mii de români din Serbia de la sud de Dunăre care nu au nici cel mai mic drept la identitate naţională. Am vizitat la sfârşit de august 2003 zona. Iată rezultatele.

Serbia sau cum să ştergi o provincie de pe blazon

Această zonă a Serbiei de răsărit sau a Timocului a fost luată de sârbi de la turci abia în 1833. Până atunci aici fusese paşalâcul de Vidin şi, mergând înapoi în timp, ţaratul şi cnezatul de Vidin, ţinuturile Maciva şi Branicevo sub unguri, imperiul româno-bulgar al Asăneştilor, imperiul bizantin, Dacia Ripensis, Dacia Mediteranea, Moesia romană, Tribalia (după vechea spiţă a dacilor-tribalii). Vechea Raşca sau Serbia nu atingea Dunărea, fiind situată mai la sud (vezi atlasul istoric sârb de la 1925 şi bulgar de la 1917). Timocul sau Craina a fost şi în stăpânire austriacă, fiind unit administrativ cu Banatul, dar şi sporadic în stăpânirea Munteniei.
Între 1804-1813 a existat o uniune între Serbia şi Tribalia, între sârbi şi românii timoceni pentru lupta împotriva turcilor (fără colaborarea românilor timoceni care controlau dreapta Dunării, sârbii nu aveau acces la sprijinul rusesc ce venea prin principate). Acest lucru este evident din stema respectivă care reunea cunoscuta stemă a Serbiei rămasă până azi (cei 4 S în 4 colţuri) cu stema Tribaliei (un cap de mistreţ străpuns de o săgeată, uneori şi o bufniţă). Deci cam pe când ruşii răpeau Basarabia, sârbii se uneau cu românii timoceni din fosta Tribalie pentru ca mai târziu să se facă stăpâni în zonă, uitând de ajutorul dat de aceştia împotriva păgânilor şi devenind nişte asupritori creştini mult mai sălbatici în metode.
Etnograful sârb Tihomir Georgevici a fost acuzat de trădare fiindcă publicase lucrarea „Printre românii noştri“, încumetându-se să vorbească despre românii care trebuiau să fie tăinuiţi căci altfel s-ar putea naşte o aşa zisă periculoasă chestiune românească din Serbia.

Serbia sau cum poţi ascunde un milion de români

Cu toate că sârbii la început imediat în 1833 interzicerea limbii române în şcoli şi biserici şi au dat tuturor nume sârbeşti (pe care le puteau alege dintr-o listă, la botez), cu toate că nici un român nu primea vreo funcţie şi că erau aduşi sârbi pentru orice post de răspundere, la recensământul din 1895 apar totuşi 159 510 români. Sârbii se sesizează şi vor schimba macazul, mai ales după ce, la 1919, unele glasuri din Timoc cer unirea cu România. Astfel, la recensământul din 1921 nu mai apare nici un român ci apare o nouă etnie – cea valahă, cu 142 773 suflete. Prea mulţi însă pentru sârbi, şi, după ce în 1946 vor cere drepturi etnice, va urma o mai mare prigoană şi muncă de lămurire cum că ei sunt de fapt sârbi ce vorbesc şi o altă limbă. Astfel în 1953 apar în statistici doar 36 728 valahi şi 198 728 sârbi cu limba maternă valahă, iar în 1961 doar 1330 valahi şi 2233 români.
În ultimii ani, paralel cu iniţiativele unor asociaţii ale românilor de aici pentru redeşteptarea naţională, au început acuze în presa sârbă la adresa liderilor acestora că vor destabilizarea Serbiei şi un nou Kosovo (regiunea locuită de români este mai întinsă decât Kosovo). Biserica Ortodoxă Sârbă a făcut apel cetăţenilor să se declare sârbi pentru binele patriei şi al ortodoxiei. În ciuda acestor presiuni, la recensământul din 2002 s-au declarat 39 953 valahi şi 4 157 români. Un număr ridicol de mic şi totuşi mai mare decât cel al românilor din Voivodina care se bucură de drepturi etnice fireşti.
Referitor la aceste comice recensăminte, menţionez că ele îi fac pe unii intelectuali sârbi să roşească şi să le conteste chiar ei obiectivitatea. Astfel istoricul dr. D.Petrovici într-o lucrare despre valahi nu crede că pot fi mai puţini de 240 000. O broşură oficială privind minorităţile din Serbia recunoaşte că în ceea ce îi priveşte pe valahi recensămintele sunt „dătătoare de confuzii şi greu de explicat din punct de vedere demografic“. Mai scrie că „Vlahii nu sunt reprezentaţi la nivelul conducerii administrative nici măcar în Homolie sau Valea Timocului, unde aceştia sunt majoritari“. În acelaşi buletin editat de Belgrad se recunoaşte că „membri ai acestei populaţii, fără îndoială, au caracteristici asemănătoare cu cele româneşti, iar limba şi folclorul conduc spre varianta originii lor româneşti. Reprezentanţii minorităţii vlahe susţin originea lor română“. Dacă orice sârb cinstit spune că românii timoceni sunt majoritari în 200 localităţi înseamnă că sigur este vorba de 400. Organizaţiile româneşti au contestat oficial recensământul din 2002 în faţa guvernului sârb şi OSCE. România a tăcut chitic.

Serbia sau uite cine vorbeşte

Un reprezentant în parlament al opoziţiei sârbe din vremea lui Miloşevici spunea că sunt 1 100 000 de români timoceni. Eu, după ce am bătut zona în lung şi în lat, fără să întâlnesc pe cineva care să nu vorbească româneşte, afirm că sunt între 400 000 şi 1 000 000 de români în estul ţării vecine, ei reprezentând între 10% şi o şesime din populaţia Serbiei.
O mare de români este lipsită de cele mai elementare drepturi naţionale. Nici un minut de limbă română în şcoli, nici un cuvânt românesc în bisericile lor, nici un cuvânt românesc la televiziunea sau radioul public sârbeşti care să se recepţioneze în zonă, nici un reprezentant al lor în Consiliul Naţional Român din Serbia, în urma manevrelor Belgradului din decembrie 2002.
În acelaşi timp, în Voivodina, la nord de Dunăre, este un paradis pentru minorităţi: cei 35 000 români sunt majoritari în doar 17 localităţi, învăţământ în limba română se face în 9 localităţi, în celelalte limba română se studiază doar facultativ. Ar mai fi loc şi aici de mai bine dar este incomparabil cu zona Timocului. Nu pot să nu amintesc tupeul cu care nişte deputaţi sârbi oaspeţi ai Aradului (discursul lor a fost televizat la TV RCS în ultima săptămână din august) ameninţau România că vor sesiza UE că nu acordă sârbilor din România aceleaşi drepturi cu ale românilor din Serbia. Oficialii arădeni au tăcut chitic.

Serbia sau bibliotecă maghiară doar la Călăraşi

Ca să termin cu Voivodina unde situaţia este totuşi prin comparaţie roză, să amintesc că sârbii nu recunosc titlul de episcop conferit de biserica română lui Daniel de la Vârşeţ. Ei doresc să rămână doar vicariat la Vârşeţ de teama că îşi va extinde competenţa şi în Timoc, unde îi este interzis să se deplaseze în calitate oficială. Cum ar fi ca lui Tokeş să nu îi permitem să meargă în Harghita şi să acordăm drepturi exclusiv maghiarilor din Timiş? Este similar cu ce se petrece în Serbia prietenă. Românii recunosc la Timişoara episcopie sârbă şi consulat sârb.
Dacă Republica Moldova a fost reclamată şi obligată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului să recunoască Mitropolia Românească a Basarabiei, nu văd de ce nu reclamăm şi Serbia. În ceea ce priveşte consulatul sârb de la Timişoara, trebuie să reţinem că noi nu avem nici un consulat în Serbia chiar dacă românii timoceni au cerut unul la Bor.
O altă lucrătură a Belgradului în Banat este că înfiinţează instituţii pentru românii bănăţeni departe de locurile lor. Cu toate că românii locuiesc în jurul Vârşeţului, s-a înfiinţat o bibliotecă la Novi Sad unde nu locuia nici un român. Acum în Novisad s-au mutat câţiva angajaţi români ai bibliotecii şi RTV. Cititorii nu. Cum ar veni să deschidem noi bibliotecă maghiară doar la Călăraşi? Am uitat să mai spun despre Comunitatea Românilor din Iugoslavia care a fost scoasă afară din sediul pe care l-a ridicat chiar ea sub austrieci. Se judecă şi acum. Bucureştiul nu aude. CRI din Vârşeţ poate fi contactată prin tel: 013 823 435 sau e-mail şi editează combativa publicaţie de ţinută „Cuvântul Românesc“; în conducere sunt Ion Cizmaş, Marin Gaşpăr, Todor Groza Delacodru, Pavel Greoneanţ. Spre deosebire de aceştia există şi români vânduţi dintre care am cunoscut pe Lucian Marina şi pe şeful „Libertăţii“- oficios român al statului sârb, care nu vor să audă de românii timoceni.

Serbia sau curajul de a te declara român

Să revin la Timoc şi să spun că liderii românilor de aici sunt şi ei asemenea celor care i-am avut noi în Ardeal acum 100 de ani: unii mai curajoşi, alţii mai rezervaţi în a se lua la trântă cu Belgradul şi imobilismul Bucureştiului, unii mai tineri oţeliţi, alţii adepţi ai pasivismului.
Atât de mare este presiunea psihologică (şi nu numai) asupra lor încât la sediul central al Mişcării Democrate a Românilor din Serbia (care este partid politic înregistrat oficial) nu este nici o firmă afişată. Sediul este în Zajecar, pe str. Pozarevacka nr.8, într-o casă particulară a româncei Persida. Este o cvasiclandestinitate. Un alt domn din conducere este Sfetozar Karabaşevici. Preşedintele MDRS Dimitrie Crăciunovici mi se plângea de lipsa rezultatelor, în lupta lui de 12 ani pentru drepturilor românilor majoritari în zonă. D-na Persida mi-a spus că nu vrea să i se dea foc la casă. Acum am înţeles de ce în Timoc s-au declarat aşa puţini români sau valahi. Trebuie să ai sânge în tine în Serbia ca să te declari român. La sediul din Bor al Asociaţiei pentru Cultura Vlahilor/Românilor din Serbia de Nord-Est a fost scris pe uşă în sârbeşte „Marş din Serbia” şi desenate obscenităţi în mai multe rânduri.
Trebuie să nu lucrezi la stat ca să nu îţi pierzi slujba şi să te aperi de o maşină infernală, care te face să îţi pară amarnic de greaua crucea ce ţi-ai luat-o fiind altceva decât sârb, într-o zonă pe care Serbia se teme că ar putea să o piardă. Serbia este suspicioasă şi vede şi inventează peste tot posibili inamici.

Serbia sau coada căţelului

Vicepreşedintele MDRS Draghişa Kostandinovici din Kladova a tăiat coada căţelului şi a tras un sediu de filială (mi se pare că din banii lui) într-o clădire reprezentativă şi cu firmă bilingvă la intrare. Nu a mai aşteptat ajutor de la Bucureşti. Adresa este: Kladovo, str Kralja Aleksandra 50, tel/fax: ++381 19 87 526 şi 88 755, acasă: ++381 19 86 546, mobil: ++381 063 8 052 512, e-mail personal şi la firma sa de contabilitate. Pentru finanţarea revistei „Vorba Noastră“ (care din lipsă de fonduri apare cam o dată pe an) este deschis contul nr. 54019/17217941 la Komercijalna Banka A.D. Beograd, filiala Kladovo. Legea permite doar până la 1 ianuarie 2004 partidelor să fie finanţate din străinătate. Redactor şef al revistei este Mihailo Vasilievici din Kladuşniţa tel ++381 19 83 297 şi mobil ++381 064 255 3007.
Am prezentat într-un interviu, acordat redactorului Mircea Conrad de la Radio Novi Sad, aflat în vizită la Kladovo, acţiunile concrete de sprijin care au fost şi care se preconizează a fi realizate de administraţia publică arădeană şi de inspectoratul şcolar în sprijinul timocenilor. În sediul acesta al românilor şi-ar avea locul vreo 10 computere pentru tineri. S-ar putea dota modern o şcoală dintr-un sat românesc de aici în care sperăm să se studieze în curând şi limba română. Într-un sat românii de aici care şi-au luat vreo 60 de soţii românce din România ar vrea să ridice o biserică românească fără să mai spere că în cea existentă se va mai permite vreodată slujbă românească.
Dl Marcel Drăgan, român voivodinean şi secretar al Consiliului Naţional al Minorităţii Române din Serbia, s-a aflat în ospeţie la vicele Kostandinovici; el înţelege că fraţii români din Timoc trebuie să intre în acest consiliu şi să fie ajutaţi în obţinerea drepturilor. TV Novi Sad a filmat la un bâlci de trei zile din Kladovo. Nu prea erau nici vânzători şi nici cumpărători care să nu „şcie rumâneşce”. Nici unul însă nu poate scrie şi citi în limba părinţilor, conservată doar pe cale orală. Postul Novi Sad nu se recepţionează din păcate în zonă. Ar mai trebui ca românii de aici să aibă pagină pe internet.

Serbia sau problema valahă

Încurajator că a apărut un post TV particular în localitatea Sălaş care difuzează, cu curaj şi făcând faţă tuturor presiunilor, şi folclor înregistrat la nunţi româneşti/valahe din regiune. Raza de emisie este mică şi îşi doreşte să acceadă la satelit. Nu are curaj să transmită muzică din România cu toate că ar primi numeroase casete cu muzică şi nu numai, produse profesional. Despre acest post mi-a vorbit Saşa Iovanovici din Velika Jasikova, care ne-a primit cu lacrimi în ochi în casa sa unde s-au adunat să ne întâlnească şi alţi cunoscuţi români ai lui şi ai fiului său Dragan. Saşa se simte trădat de românii din Alianţa Voivodinei care refuză să îi ajute. Radio şi TV Zajecar tratează ,,problema valahă’’ doar în limba sârbă.
Dragan Iovanovici are 19 ani şi mi-a povestit la Arad cum a descoperit el dacă e român sau vlah. A curmat această îndoială când a dat unui funcţionar de la primărie un miel ca să îl lase să studieze arhiva locală. A găsit că toţi străbunicii figurau ca români, iar apoi bunicii au fost trecuţi ca prin miracol valahi. A pus afişe prin zonă cu ,,Vlahi=Români’’. Au avut ceva probleme cu poliţia dar tatăl lui e mândru că a stat o noapte la poliţie fiindcă a spus că e român.
O vreme Timocul a fost sub austrieci ca şi Banatul şi Oltenia. Încă de atunci în cartea funciară se mai păstrează formule româneşti, cuvinte româneşti standard de identificare a loturilor. Apare „în locul numit.....” acest lucru mi l-a spus dl Kostandinovici care lucrează la o istorie a românilor timoceni bazată pe documente inedite ce va vi gata în câteva luni.
Cu mult entuziasm lucrează şi ONG-urile româneşti de acolo:

	- „Ariadnae Filum” - Asociaţia pentru Cultura Vlahilor/Românilor din Nord-estul Serbiei cu sediul în Zajecar (str. Milosa Obiloca 48, tel/fax ++381.19.420.396, mobil 064 22 434.96, e-mail) şi în Bor (str. Radnicka 15, tel/fax ++381.30.432.888 şi mobil 064 22 386 80, e-mail având la conducere pe Predrag Balaşevici, Slavoliub Geaţovici, Zvonko Trailovici, Grozdana Blagoievici, Darinka Geaţovici, Liliana Makaici, Saşa Marianovici, Vladiţa Roşcanovici, Zorislav Stoianovici, Zavişa Giurgici şi Deian Ciuciulanovici;
	- Centrul Cultural Informativ din Brestovaţ - Bor, având la conducere pe Boian Barbuţici, e-mail;
	- Corumul pentru Cultura Românilor din Bor, preşedinte: Dragomir Drăghici, e-mail.

Serbia sau cum de mai există români

Fac public că un tânăr român timocean de 18 ani – Ivcea Iancovici a fost cel care de Zilele Aradului a purtat Steagul României în capul coloanei care a defilat prin oraş. A fost dorinţa lui, eu l-am prevenit ca nu cumva să aibă probleme acasă. Ar fi dorit şi un steag pe care să îl ia în Serbia dar nu am reuşit să îi fac rost. Este elev la un liceu sanitar şi nu a citit nici un cuvânt românesc până la Arad. A fost familiarizat totuşi la acest stagiu în Arad cu alfabetul românesc. Nu a citit şi nu a auzit până acum de Eminescu, Brâncuşi, Ardeal, Moldova, Valahia, Mureş, Olt, Decebal, Mihai Viteazul. Primul contact al lui cu toată cultura şi istoria de veacuri a neamului din care evident că face parte au fost arădenii care l-au înconjurat cu căldură şi Aradul care l-a fermecat.
Oare eu aş mai ţine la originea mea română dacă nu aş şti scrie şi citi româneşte, dacă nu aş fi auzit măcar că există o cultură română cu sumedenie de poeţi, prozatori, artişti care au scris în limba mamei mele? Oare eu aş fi mândru de numele de român dacă nu aş şti de ştefan cel Mare, de Brâncoveanu, de Avram Iancu, de Horea şi la şcoală aş învăţa doar de cărturarii şi eroii altei naţii? Sper să nu cadă nici asupra duşmanilor un astfel de blestem care să îţi ia orice punte spre neamul tău. Sper de asemenea să trăiesc să văd luat acest blestem şi de pe capul fraţilor timoceni.

Serbia sau vizitaţi-vă fraţii

Nu este simplu. Nu sunt 50 sau 1000 de suflete pe care să le vindecăm aducându-i la Arad. Sunt către milion. Trebuie ca din fiecare localitate să aducem 1-2 să ia contact cu ţara lor mamă. Să afle că limba pe care ei o vorbesc pe şoptite şi din inerţie, doar în curtea casei, este o limbă în care s-au creat capodopere, o limbă de care nu ai a te ruşina. Trebuie să afle că strămoşii neamului lor sunt scoborâtori din romanii care au stăpânit lumea şi că faptele înaintaşilor lor nu sunt mai prejos decât cele ale înaintaşilor sârbilor.
Trebuie să vadă că ţara lor mamă nu este o ţară de mâna a doua (şi credeţi-mă că faţă de Serbia nu suntem mai prejos), că România acordă minorităţilor chiar privilegii, că aici sunt înconjuraţi şi trataţi frăţeşte. Trebuie să simtă că mâna ţării mamă îi ocroteşte oriunde ar trăi, că statul român nu va permite abuzuri asupra lor din cauză că cer drepturi naţionale, că România va ridica glasul în apărarea lor, nu ca un avocat leneş şi plătit, ci ca o mamă ce vrea să-şi apere fiul.
Trebuie ca toate satele lor să fie vizitate de delegaţii ale administraţiei publice româneşti, ale societăţii civile, de intelectuali români şi de tineri români destoinici. Până acum la ei în zonă vin doar la muncă în construcţii şi agricultură români de mâna a doua (vreo 15 000), români pe care sărăcia i-a adus în a-şi întoarce spatele către România şi nici vorbă să fie nişte ambasadori ai ei sau repere pozitive pentru românii timoceni. Din păcate parlamentarii noştri îşi petrec mai mult prin insule exotice din Pacific, iar delegaţiile sporadice ale celor din departamentul românilor de peste hotare se termină cu o diurnă şi o cazare la hotel. Liderii românilor timoceni sunt chemaţi de faţadă la ambasadă la Belgrad de ziua României cu care ocazie cheltuie din buzunar câştigul de pe o săptămână ca să mai marcheze ambasada o acţiune în agendă şi ca să li se facă onoarea ca să mănânce într-un colţ dintr-un bufet suedez. Mă gândesc cu invidie la cum s-a simţit Marko Bela când a dormit la el acasă premierul maghiar. Când vor face şi ai noştri demnitari acelaşi gest în Timoc ?
Marile trusturi de presă române ar trebui să aibă trimişi în zonă mai des. Ziariştii români aşteaptă cu sufletul la gură vreun război aiurea ca să îşi arate curajul de reporteri, dar nu au călcat şi nu au curajul să calce printre românii din Serbia de răsărit.

Serbia sau preoţi „musulmani“ în satele româneşti

România trebuie mai ales să intervină pentru recunoaşterea lor şi pentru introducerea studiului limbii române în şcoli, biserici, presă, la radio şi televiziune. Pentru aceasta trebuie diplomaţie, fermitate, sprijin internaţional, personal, care să îi ajute pe aceşti români în realizarea acestor deziderate. Ei nu au ştiutori de carte în limba română pe care să o introducă în viaţa culturală şi şcolară a locului. Trebuie la început oameni trimişi din ţară şi dintre intelectualii din Voivodina (aici intelectualii români şomează).
În ce priveşte biserica sârbă, îi trimite pe preoţii de origine română în alte colţuri ale Serbiei, iar în Timoc aduce sârbi din alte părţi. Cei mai intransigenţi cu românii sunt preoţii veniţi ca refugiaţi şi care sunt negri la suflet în urma celor îndurate sau poate făcute pe câmpul de bătaie. În Slatina de Bor – sat curat românesc - singurul sârb din sat este preotul, poreclit de români „musulmanul“ fiind venit din Bosnia.
Despre preoţii locului ştiam că nu scot o vorbă românească în biserică pentru a nu-şi pierde postul. Am aflat în această vizită totuşi o taină. La spovedanie era practica să se permită tacit ca aceasta să se facă în limba română (băbuţele enoriaşe nici nu ştiau altă limbă). Preotul se îndepărta puţin, se întorcea cu spatele, iar cel care se spovedea o făcea în şoaptă în faţa cantorului în limba română. Chiar şi preoţii sârbi permiteau acest artificiu fiindcă nu trebuie spuneau ei să existe translator între om şi Dumnezeu. Astăzi, noii preoţi, în sate exclusiv româneşti, nu permit nici un cuvânt în română.

Serbia sau ce noroc că eşti român

Nu v-am povestit despre bogăţia românilor timoceni. Cred că sunt cei mai prosperi români. Mai ales în ceea ce priveşte casele. Nu am văzut casă care să nu fie cu etaj şi foarte cochetă. În timpul lui Tito au lucrat în occident şi şi-au ridicat toţi palate în satele lor. Dacă cei bănăţeni au lucrat pământul iar sârbii au avut slujbe calde la stat, ei au luat calea străinătăţii şi au venit acasă cu valută. Rezervele ţării sunt secătuite de război; şi oamenii au resursele epuizate în mare parte, dar casele toate le sunt de vis. În zona minieră a Timocului (e cea mai bogată zonă a Serbiei în aur, cupru, cărbune etc) acum se resimte şomajul. Resursele trebuie să le împartă şi cu masele de refugiaţi sârbi din Croaţia, Bosnia, Kosovo. Apropo, un român timocean mi-a spus că dacă toată viaţa a purtat ca un stigmat faptul că nu este sârb cu adevărat, în timpul războiului a fost prima dată în viaţă când a profitat că e român. Căzut prizonier la croaţi şi declarând el şi mai câţiva că sunt români au fost imediat eliberaţi.

Serbia sau a venit şi vremea românilor

Mi-a scris şi mi-a înmânat personal scrisoarea dl Kostandinovici, un tânăr cult, prosper, pasionat istoric al neamului său, vicepreşedinte al Mişcării Democrate a Românilor din Serbia, prieten al Aradului. L-am încurajat să scrie pentru a exersa în limba română, limbă pe care nu a studiat-o în şcoală. Sunt trei pagini redactate pe calculator în care abundă greşelile de ortografie şi stângăcii de exprimare. Sunt în acelaşi timp cele mai frumoase 3 pagini pe care mi le-a fost dat să le citesc în viaţă. Pune atâta suflet şi curaj, atâta clarviziune şi hotărâre, arată atâta încredere în noi cei din Arad, încât sunt sigur că în timp aceste pagini vor poposi într-o colecţie de documente istorice aşa cum acum stau scrisorile unui Avram Iancu sau Maniu.
Scrie: „Noi luptăm pentru dobândirea drepturilor noastre în ţara în care trăim şi ai cărei cetăţeni suntem. Sunt meleagurile noastre moştenite dinainte de Traian şi Hristos şi nu avem planuri să plecăm niciunde cu pomântul în spate. De-a lungul istoriei puternici domnitori au venit şi au plecat, dar noi suntem ceea ce am fost - daco-romani, români: oameni muncitori şi gazde, luptători pentru o viaţă cu demnitate. Suntem o putere respectabilă şi timpul nostru a început deja.“
Continuă: „Fără îndoială, dator este fiecare, în loialitate faţă de tara în care trăim, folosind trendul şi căile democratice europene, integrarea în Europa şi regionalizarea ei, sperăm că o să vie timpul numit în testament când toată pasărea zboară la cuibul său, sânge la sânge şi limbă la limbă. Vocea solidarităţii poporului român nord-dunărean nu este numai un sprijin, ci o datorie în faţa românilor sud-dunăreni. Desigur că rolul nostru e mai important şi nu ar fi bine să ne depăşească istoria vorbind despre noi la trecut; şi noi cei prezenţi trebuie să producem evenimentele pentru binele urmaşilor“.

Serbia sau şi Aradul naşte români

Rapsodul român din Slatina (Bor cod 19221 tel. ++381 13 0 36657 mobil ++381 63 8752554 şi vicepreşedinte al MDRS, dl Draghi Cârcioabă a scris la Arad următoarele versuri, în graiul de pe la el:

Sâmţul naţiunii

Am plecat să-mi cunosc ţara
Să şciu cum să-mi geşcept neamul
Să le spun realitacea
Ca să îş geşchidă geamul

Streinu-i poartă orbi pin lume
Fără rudă ge lumină
Fără sâmţu naţiunii
Să-ş uice ge rădăcină

Noi fruntaşi-ăi gin Cimoc
Tot strâgăm în gura mare
Să geşchidă uşa, geamul
Că o să ne moară neamul.

Dezna 6 aug 2003

Am vizitat şi Timocul bulgăresc din zona Vidin, unde sunt 30 de sate româneşti, de asemenea fără cuvânt românesc în şcoală, biserică sau presă. În Koşava ne-au aşteptat (pe subsemnatul şi pe dl Radu Boată din partea parohiei Felnac), cu multă căldură, familiile a doi tineri români, care au fost în această vară la Arad. Dimităr Evgheniev mi-a dat o fotografie făcută în Arad pentru un prieten ce şi l-a făcut la noi. Pe spatele ei a scris: „Vara asta fusă a mai bună pentru mine.“ Oraşul, arădenii, învăţătorii care i-au iniţiat în scris-cititul limbii române (în frunte cu inspectoarea generală Zoea Rotaru care le-a promis sprijin concret pe viitor), farmecul Deznei, tumultul ştrandului, primirea la palatul administrativ de către oficialii locali, spectacolele de neuitat, primirea la universitate la dl. rector Aurel Ardelean, care le-a promis că va continua să acorde burse pentru unii dintre ei, generozitatea dlui Daniel Negrea, primirea şi cadourile de la Biblioteca Judeţeană, Mănăstirea Bodrog, toate acestea i-au vrăjit şi le-a dat un sentiment de mândrie că sunt de un neam cu noi.
Acelaşi domn Kostandinovici transmite „în mod oficial din partea Mişcării Democrate a Românilor din Serbia mulţumiri pentru posibilitatea creată în acest an în Arad ca 55 tineri timoceni să poată fi iniţiaţi în scris cititul limbii române, domnului primar Dorel Popa, doamnei inspector şcolar general Zoea Rotaru, Consiliului Local Municipal Arad - în special d-lui consilier Foşlea, Consiliului Judeţean Arad - în special d-lui consilier Buda Bujor, preşedintelui Fundaţiei Humanitas - domnul Daniel Negrea, presei arădene - în special ziarului Adevărul (d-lor Tabuia şi Filip), Televiziunii RCS (d-nei Cristina Cojocaru), ProTV Arad, Radio Arad, Prefecturii Arad, Agenţiei Taberelor şcolare Arad (d-lui Stanciu), Asociaţiei Învăţătorilor Arădeni, Parohiei Ortodoxe Felnac şi Mănăstirii Bodrog, Universităţii Aurel Vlaicu şi Universităţii Vasile Goldiş (în special d-lor Ardelean şi Popeangă). Specificăm faptul că nu au mai participat la o aşa acţiune cu temă concretă, cu o aşa de impecabilă organizare şi pregătire prealabilă, în care şi-au dat concursul atâtea instituţii şi personalităţi arădene. Copiii au simţit în acele zile că lumea se învârte în jurul lor şi asta datorită dragostei frăţeşti cu care au fost înconjuraţi. De pe acum se cer a fi trecuţi pe liste în cazul în care s-ar mai organiza aşa ceva la Arad. Regretă mult mai ales copiii care nu au venit la Arad fiindcă părinţii au spus că în România nu au ce să vadă. Când colegii sau vecinii le-au povestit la întoarcere că au petrecut într-un oraş occidental, înconjuraţi de oameni de acelaşi neam care îi iubeau, cei rămaşi acasă şi-au plâns în pumni. Mulţumim Arad!“

Serbia sau perspective pentru români

Domnul Kostandinovici va invita la ei la congres o mare delegaţie din Arad, mai mare ca cea de la Bucureşti. Trebuie, în opinia sa, continuate contacte ale tinerilor cu ţara mamă şi de a cunoaşte partea luminoasă a României, pentru a le şterge imaginea rea lăsată de presa sârbă. Contactul cu valorile culturii, istoriei şi democraţiei româneşti, şcolarizarea în ţară, legăturile personale, sunt foarte importante, şi ele au lipsit în zona lor. Spune că astfel de întâlniri amintesc şi românilor din ţara mamă de ei cei mai uitaţi dintre români şi de statutul lor ingrat. Spune că s-ar putea face şi schimburi de vizite intermediate de MDRS, cu cazare şi masă în familii voluntare. Cu aceste ocazii speră că „îşi vor deschide ochii şi gândul spre ei şi oamenii care hotărăsc (oficiali, politicieni, preoţi, patroni). Facem parte integrantă şi noi din poporul român. Avem nevoie de solidaritatea poporului nostru organizat în ţara sa la nivel orizontal şi vertical“.

Mi-a cerut să mă interesez dacă se pot, sigur şi simplu, face pregătiri de limba română la universităţile din Arad cu cei care vor preda poate limba română în şcolile lor. Pregătirea dacă se poate face într-o săptămână la Arad sau pot merge 2 profesori la ei. Vor anunţa cu câteva săptămâni înainte. Întreabă dacă totul ar fi gratuit. Dacă Universităţile arădene pot primi studenţi care să devină profesori sau învăţători, intelectuali crescuţi în cultura română măcar de la această etate. Dacă există şi cursuri la distanţă pentru cei care lucrează şi pot veni doar de câteva ori pe an la Arad.

Le-ar trebui dicţionare sârbo-române şi româno–sârbe cu miile. Dicţionare enciclopedice româneşti, dicţionare explicative.
Dacă se pot oferi de către instituţii şi sponsori serioşi calculatoare pentru câteva filiale ale MDRS sau şcoli, în care părinţii vor face cereri insistente pentru introducerea limbii române. Partidul lor poate primi donaţii din străinătate doar până la 1 ianuarie când se aplică o nouă lege. Ar dori ca MDRS şi celelalte asociaţii româneşti să îşi deschidă o pagină pe internet. Au nevoie de ajutor la revistă, la pagina pe internet, la cererile către oficialităţi şi instituţii române în ceea ce priveşte redactarea. Dacă le putem trimite adrese de e-mail ale unor asociaţii, fundaţii, firme care pot fi sponsori serioşi pentru acordarea de burse şi sprijin pentru logistică. Mi-a cerut adresele e-mail ale tuturor ziarelor de limbă română din România dar şi din Europa şi America ca să îşi facă cunoscute problemele.
Să cerem mereu Serbiei să îi recunoască şi să le aplice standarde europene în ce priveşte drepturile naţionale.
Solicitări îndreptăţite şi minime pentru o lucrare care îşi propune să trezească la conştiinţă naţională sute de mii de români uitaţi de România şi ascunşi de Serbia. Putem onora aceste cereri pentru ca românitatea de acolo să prindă ultimul tren sau putem să uităm luaţi de alte griji aşa cum Bucureştiul face dintotdeauna.



Arad 6 septembrie 2003,

Viorel Dolha
Preşedintele Asociaţiei Învăţătorilor din Arad
str 6 Vânători, bl.V9 sc.B ap.5
Arad

Tel: +40 257 255 243, 0257 270 471
mobil: +40 744 195 155