30 apr. 2012

Statuia lui Traian cu lupoaica îl reprezintă chiar pe Sorin Oprescu!








Dezvelirea, ieri, a statuii împăratului Traian, amplasată de municipalitatea Bucureştiului pe treptele exterioare ale Muzeului Naţional de Istorie, a creat deja controverse. În vreme ce unii laudă creaţia, ca o reprezentare metaforică şi suprarealistă a genezei poporului român, alţii o critică, drept un kitsch care a costat bani grei de la bugetul local. De pildă, criticul de artă Hanibal Stopescu este de părere că „statuia reprezintă chintesenţa latinităţii noastre, dar are şi trimiteri moderne. Traian este cetăţeanul român obişnuit, lăsat în curul gol de guvernele anterioare şi care este nevoit să ţină în braţe o grămadă de lupi lacomi, care-l sfâşie la buzunare. Din acest punct de vedere, statuia mi se pare nu doar elocventă, dar şi necesară”.


Alţi critici şi-au exprimat părerea că grupul statuar îl reprezintă, de fapt, chiar pe primarul Oprescu, care, oricum, se crede împărat peste Bucureşti. „Observaţi, vă rog, dotările sexuale ale personajului, ne-a îndemnat criticul Scipio Ardeleanu. Observaţi că are nişte «ouă”, ca să  zic aşa, imense, supradimensionate! Or, cine, în tot oraşul ăsta, are ouă mai mari decât ale lui Oprescu, care poate să facă orice, că nu-i zice nimeni nimic? De asemenea, uitaţi-vă la freză! Identic Oprescu! Este înfăţişat gol tocmai pentru a dovedi concitadinilor că nu are nimic de ascuns, pentru ca aceştia să mai pună o dată botul şi să-l voteze iar! Sigur, nu are nimic de ascuns aici, întrucât cele trei iahturi ale sale sunt ancorate bine tocmai în Grecia, deci bucureştenii nu le pot vedea nici dacă se cocoaţă pe Inter!… Nu în ultimul rând, aş remarca identificarea lui Oprescu cu Traian şi prin prisma zvonurilor legate de sexualitatea incertă a acestor personaje.   

Evident, Doctorul a vrut ca statuia să-l înfăţişeze pe Traian şi nu pe vreun alt împărat roman, pentru că Traian era bărbat bine şi cu sânge fierbinte, iberic, pe deasupra, deci era normal să-i placă lui Oprescu. Acum doar n-oţi fi vrut să-l pună pe urecheatul ăla de Caligula sau pe grăsanul de Nero! În altă ordine de idei, vă rog să priviţi tandreţea cu care el ţine în braţe animalul, considerat în mod fals o lupoaică! Nu este, dom’le, lupoaică, vă spun eu, că l-am cunoscut pe sculptor! Este o căţeluşă maidaneză, numită Fetiţa, care a muşcat o grămadă de trecători prin Centrul Vechi şi care, în perioada când a fost folosită drept model, tocmai fătase şi de aici acele ţâţe flasce pe care le puteţi admira.”
În privinţa cozii de şarpe cu care se termină capul bizarei creaturi ţinute la piept de Traian, exegeţii sunt de părere că ea n-ar face trimitere la stindardul dacic, aşa cum sună explicaţia oficială, ci este, pur şi simplu, simbolul parandărătului atât de drag edilului Oprescu: el i-ar fi cerut sculptorului să mai bage nişte bronz pe undeva, că nu-i ieşea devizul la materiale şi banii fraierilor de contribuabili trebuiau cumva justificaţi, nu?

Autor


sursa:   http://www.academiacatavencu.info/actualitate/statuia-lui-traian-cu-lupoaica-il-reprezinta-chiar-pe-sorin-oprescu.html

26 apr. 2012

Cifrele și fotografiile unui dezastru cu cianuri.

 

 

    de   Mihai Goţiu

 

Preambul

”De peste o sută de ani mineritul cu cianuri se practică peste tot în lume” – din nenumăratele prezentări și luări de poziții ale reprezentanților RMGC.
Timp de sute de ani, oamenii au fumat tutun fără să-și pună problema că acest lucru ar fi dăunător sănătății – comentariu personal.
“Se cunoaște foarte puțin despre impactul cumulat și combinat asupra sănătății umane – în special în cazul copiilor – ca urmare a expunerii cronice la mixturi complexe ca cele studiate acum” – dr. Howard Hu, de la Universitatea Michigan, la finalul unui studiu legat de efectul exploatării cu cianură la Mina de aur Marlin din Guatemala, deschisă în 2005.
Trebuie să menținem controversa deschisă. Ceea ce trebuie noi să producem este îndoiala” – notă secretă a unui ofițer de la British American Tabacco, după întâlnirea secretă a patronilor din industria tabacului, din 1953, într-un hotel din New-York; scopul întâlnirii era găsirea unei soluții publicitare de mare efect, care să minimalizeze impactul studiilor medicale, care făceau legătura între cancer și fumat; acest plan de răspândire a confuziei a funcționat un deceniu, perioadă în care este estimat că tutunul a făcut aproximativ 8 milioane de victime

Intro

Adunarea Generală anuală a gigantul minier canadian Goldcorp trebuia să discute joi (ieri) în legătură cu costurile de curățare și închidere a controversatei Mine de aur Marlin din Guatemala (prevăzută pentru 2018). În prezent, compania oferă Guvernului guatemalez garanții de… 1 (un) milion de dolari pentru curățarea și închiderea minei, în cazul în care și-ar întrerupe brusc operațiunile. Un studiu comandat de două grupuri din jurul bisericilor din Guatemala arăta că pentru curățarea și închiderea minei ar fi necesari 49 de milioane de dolari. În luna februarie, Goldcorp a raportat (doar) pentru ultimele trei luni din 2011 venituri record de… 1,5 miliarde de dolari. Profitul companiei a fost semnificativ amplificat de mina de aur de la Marlin – sursa: ”Le Monde Diplomatique” (LMD), 25 aprilie 2012

Alte cifre și studii legate de Mina Marlin

”Douăzeci și opt de păsări au fost găsite moarte după ce au venit în contact cu apa din lacul de decantare. Când îi întrebi de păsări nu știu ce să spună” – Francisco Bamaca, localnic (conform LMD)
”Compania contribuie la bunăstarea comunității locale, prin salarii și o fundație non-profit, și testează în mod regulat calitatea aerului și a apei, găsindu-le ca fiind acceptabile conform standardelor internaționale” – reprezentanții Goldcorp
”Costurile de mediu sunt susceptibile de a depăși beneficile economice pe termen lung pentru comunitatea locală” – Universitatea Tufts, studiu publicat în septembrie 2011
Concentrația de arsenic în apa de suprafață este de 2,7 ori mai mare decât standardele apei potabile în SUA – studiu al Comisiei Pastorale pentru Pace și Ecologie din San Marcos (centrul administrativ al comunei cu același nume, în care se află mina)
Concentrația arsenicului din apa din solul din zonă a crescut cu 400% – studiu al Universității din Gent, între 2006 și 2009
”Concentrațiile maxime de cianură, cupru și mercur au fost de peste trei, zece și 20 de ori mai mari decât standardele IFC” – testări ale apei din iazul de decantare efectuate de E-tech International în 2006
”Localnicii nu mai pot folosi apa de suprafață din aval de mină, nici măcar să se scalde, din cauza bolilor de piele și a pierderii părului” – Francisco Bamaca
”Nu există o legătură directă între activitatea minei și bolile reclamate de localnici” – reprezentanții Goldcorp
”Probe biologice preluate de la un eșantion de rezidenți din vecinătatea minei au niveluri mai ridicate de mercur, cupru, arsenic și zinc în urină și plumb în sânge, decât persoane care trăiesc la 7 km. depărtare de mină” – studiu al cercetătorilor de la Universitatea Michigan, publicat în 2010
”Probe prelevate de la pârâuri din vecinătatea minei arată niveluri semnificativ mai ridicate de pH, conductivitate și temperatură, precum și aluminiu, mangan, cobalt și într-unul dintre pârâuri chiar arsenic” – studiu al cercetătorilor de la Universitatea Michigan, publicat în 2010
”Erupțiile cutanate și efectele respiratorii sunt specifice expunerii la cianură, substanță folosită la operațiunea minieră, însă nu au fost analizate in studiu” – studiu al cercetătorilor de la Universitatea Michigan, publicat în 2010
”Studiul recomandă să se efectueze studii ulterioare pentru aprofundarea efectelor asupra sănătății și mediului, care să fie apoi supervizate de un juriu independent” – studiu al cercetătorilor de la Universitatea Michigan, publicat în 2010.
***

Imaginile durerii

Mai jos aveți imagini cu efectele devastatoare ale bolilor de piele, de care suferă în special copiii, din zona Minei Marlin din Guatemala. Localnicii afirmă că asemenea boli nu au fost întâlnite înainte de deschiderea minei. Experții susțin că erupțiile cutanate și efectele respiratorii ”sunt specifice expunerii la cianură”, dar numeroasele cazuri semnalate în zonă nu au făcut obiectul vreunui studiu. Drept pentru care reprezentanții Goldcorp își permit să afirme că ”nu există dovada unei legături directe între folosirea cianurii și aceste cazuri”… Culmea e că la mina ”San Martin” din Honduras, deschisă în 2000 de o subsidiară a gigantului minier Goldcorp, se înregistrează aceleași probleme. Desigur, tot ”fără a se putea dovedi o legătură directă”…

***
Julia, mama lui Fernando (1,4 ani în momentul fotografierii), a folosit cel puțin 10 tipuri diferite de creme și loțiuni împotriva erupțiilor pe care fiul ei le are pe picioare, trunchi, brațe și gât. Nimic nu a ajutat însă împotriva acestei boli de piele.





La doar 6 luni, Maya avea răni pe tot brațul ei drept.


”Piele de iguana” – astfel e denumită această boală întâlnită la mai mulți copii, ale cărei simptome sunt pielea uscată, crăpată, mâncărimi și sângerări.



Copilul din primele trei imagini de mai jos a murit în 2008, din motive necunoscute, la vârsta de un an și o lună. Imaginile au fost surprinse cu puțin timp înainte morții, arătând erupții cutanate și răni deschise. Sora copilului mort (următoarele două imagini) suferă, de asemenea, de probleme inexplicabile ale pielii, semnalate și în cazul vecinilor și a membrilor comunității din San Jose Ixcaniche.








Problemele din Guatemala nu sunt un caz singular. În Honduras, în cazul altei exploatări de aur deschise după anul 2000 ”la cele mai înalte standarde de siguranță” de o subsidiară a aceleiași companii canadiene Goldcorp, se semnalează aceleași boli ale pielii.




***
Referințe:

Articolul din ”Le Monde Diplomatique” (25 aprilie 2012)

Rezumatul studiului Universității din Minchigan (în format pdf)


Despre ”Golden Holocaust” – modul în care patronii din industria tabacului au menținut ”dubiul” timp de un deceniu asupra efectelor cancerigene ale fumatului


Imagini din Guatemala, din zona Minei Marlin


Imagini din Honduras, Mina San Martin

17 apr. 2012

Ce-ţi doresc eu ţie, biată Românie?

de  Doru Buşcu





Traian Băsescu a făcut iar declaraţii. Să luăm aminte: "...din punct de vedere al mediului, să analizaţi rapid, cu prioritate, cele trei investiţii care se prefigurează şi dacă România nu are nevoie de gaze de şist, să stopăm orice evoluţie în relaţia cu Chevron, dacă România nu vrea să exploateze carierele de cupru de la Roşia Poieni, s-o stopăm, dacă România nu vrea să exploateze aurul de la Roşia Montană, să comunicăm partenerilor şi să închidem subiectul."
Sînt declaraţii din categoria "nu am lovit copilul nici în plex, nici cu pumnul în faţă", adică vorbe care răstoarnă înţelesurile, răspunsuri care n-au legătură cu întrebarea.
Cum adică România n-are nevoie de gaze? A zis cineva aşa ceva? Vrea cineva ca România să moară săracă, pe o pungă de hidrocarburi, cu o mînă înţepenită întinsă către Gazprom? Fireşte că nu. Toată lumea vrea ca afacerea să se facă la lumină, iar decizia să fie luată după ce ştiinţa a stabilit că nu vor fi declanşate cutremure şi nu vor fi otravite pînze freatice. 
Cum adică România nu vrea să exploateze carierele de cupru? Ba vrea, aşa cum orice om raţional înţelege că din acele cariere pot ieşi bani şi locuri de muncă. |n legătură cu cuprul, cred că tot ce vrea România e să nu-i fie furat, vîndut pe sub mînă la un semn făcut cu ochiul de PR-ul prezidenţial.
La fel cu aurul, la fel cu uraniul, la fel cu petrolul submarin, la fel cu alte resurse puse deoparte de ANRM pentru ocazii speciale. 
Eu cred că toate resursele României trebuie exploatate, toate zăcămintele trebuie stoarse. Raţional, inteligent, profitabil, neîntrerupt. Ele nu sînt destinate nici mileniului cinci şi nici muzeului vanităţii. Sînt destinate celor vii. Cu ajutorul lor se poate trăi mai bine, mai frumos, mai mult. Dacă tehnologia e imperfectă, printre degetele ei scapă cîte ceva şi pentru generaţiile viitoare. Dacă nu, nu. Generaţiile viitoare se vor alimenta cu alte energii. Dacii exploatau albine, romanii îi exploatau pe daci. Fiecare secol s-a descurcat cumva cu ce a avut. Urmează alt secol dificil, ca toate celelalte. Atîta tot.
Dar resursele României sînt exploatate pe furiş, evaluate pe şpagă, vîndute în insule virgine de fel de fel de curve. Tradus cum se cuvine, preşedintele spune că România e o proastă care n-are de gînd să se dea pe brazdă şi să se lase pe mîna unor băieţi deştepţi. E ca o invitaţie în Cipru, care începe cu "angajăm actriţe" şi se sfîrşeşte cu dansat la bară. Se mai simt şi alte lucruri în declaraţiile preşedintelui. Mie mi se pare că o briză de insulă tropicală. Sau - cine ştie? -, o fi vîntul schimbării.



sursa:


9 apr. 2012

Romania Profunda: Scrisoare catre Romania




A mai rămas foarte puţin până la cea mai mare sărbătoare creştină. Totul începe în noaptea Învierii, a Învierii Neamului, când fie ne vom găsi puterea să ne vindecăm împreună ca o naţiune, fie ne vom prăbuşi cu fiecare decizie pe care alţii o iau în locul nostru, pentru noi, în fiecare zi, cu fiecare alegere, unul câte unul, până când vom fi terminaţi.
Naţiune română, trăim în Iadul robiei în momentul de faţă şi avem de ales: putem rămâne aici să ne plecăm în continuare capul în faţa celor care ne înstrăinează ţara sau putem să spunem: „Ajunge! România e vie! Suntem, existăm ca naţiune şi nu ne puteţi pune botniţă!”
A venit momentul să ne luptăm şi să găsim drumul spre Lumină, să ieşim din acest Iad în care suntem forţaţi să trăim. Să acţionăm la timpul potrivit! La locul potrivit! Nimeni altcineva nu o va face în locul nostru! România trebuie să învie! Nu mai vrem DOAR o schimbare! E nevoie să ne trezim şi să facem ceva!
În noaptea de Înviere Romania renaşte! Ia cu tine la Înviere tricolorul în orice formă: drapel, banderolă, steguleţ, insignă, ca prim simbol grăitor al rezistenţei mute pe care o opunem celor care ne dezbină, celor care ne-au asmuţit unii împotriva altora, celor care ne-au îndemnat să ne căutăm peste hotare o viaţa mai bună.
Am făcut toate greşelile pe care o naţiune le putea face. Am vândut totul pe nimic. Am cheltuit mult peste cât ne puteam permite, ne vine să credem sau nu. Ne-am amăgit că ne putem cumpăra libertatea până cănd preţul a devenit libertatea însăşi. Libertatea NU poate fi cumpărată! Ne-am înstrăinat unii de alţii şi am închis ochii prea des atunci când nu trebuia. Iar în ultima vreme, nici nu mai avem curajul să ne uitam la ce am ajuns.
În orice luptă câştigă cel care este dispus să se sacrifice pentru ceea ce luptă! România Profundă va reînvia pentru că suntem dispuşi să luptăm şi să ne sacrificăm pentru copiii şi nepoţii noştri, pentru viitorul nostru, pentru viitorul acestei naţiuni! Pentru că, până la urmă, a alege înseamnă să afirmi ceea ce crezi! Nimeni nu o poate face în locul nostru!
Uitaţi-vă în jur, la cei de lângă voi, şi sigur veţi descoperi pe cineva care să se alăture cauzei trezirii conştiinţei româneşti fiindcă ştie că numai împreună vom reuşi! Acesta este spiritul unei naţiuni! În Noaptea de Înviere, fie ne vindecăm ca o naţiune, fie vom dispărea ca nişte indivizi oarecare! Este momentul, România! Vino la Înviere cu tricolorul! Asta înseamnă să faci o alegere! În Noaptea de Înviere România Profunda renaşte! Şi tu trebuie să fii acolo!
Romania Profundă
noi toţi cei care încă mai credem în valorile şi tradiţiile profund româneşti.



4 apr. 2012

NOI

       de MIRELA OLTEANU








"Noi cei nascuti in anii 50, 60 , 70 vedem acum in anul 2012 cum casa parintilor nostri este de 50 de ori mai scumpa decat atunci cand au cumparat-o si realizam ca noi o sa platim pentru casele noastre in jur de 30 de ani. Avem amintiri despre primii pasi pe luna, despre razboaie sangeroase, avem cultura generala, pentru ca asta insemna ceva odata. Suntem ultima generatie ...care a jucat "De-a v...-ati ascunselea"(Pititea) "Castel","Ratele si vanatorii" , "Tara, tara, vrem ostasi", "De-a prinselea , "Hotii si vardistii", „Tarile” , „Omul negru” sau „Matele-ncurcate” ..... ultimii care au strigat "Un doi trei la perete stai ", ultimii care au folosit telefoanele cu fise, dar primii care am facut petreceri video (inchiriam un video si stateam sa ne uitam la filme 2 zile inchisi in casa), primii care am vazut desene animate color, primii care am renuntat la casete audio si le-am inlocuit cu CD-uri.
Noi am purtat jeansi elastici, pantaloni evazati, geci de blugi de la turci, iar cine avea firme gen Lee sau Puma era deja lider de gasca.
Noi nu am dat examene de Capacitate si nu am dat teste grile la admitere, ci examene adevarate unde intrau numai cei cu adevarat pregatiti....
Noi am fost ultimii "Soimi ai Patriei" si ultimii "Pionieri".
La gradinita am invatat poezii in romaneste, nu in engleza...Si am cantat MULTI ANI TRAIASCA nu HAPPY BIRTHDAY la aniversari.
Am sorbit din ochi „Sclava Isaura” , „Beverly Hills” , „Melrose Place” , „Twin Peaks” , „Dallas” ….., iar cine zice ca nu s-a uitat ori minte ori nu avea inca televizor.
Reclamele de pe posturile straine ne innebuneau si abia asteptam sa vina si la noi inghetata Magnum, sau pustile alea absolut superbe cu apa. Intre timp, ne consolam cu Tango cu vanilie si ciocolata si clasicele bidoane umplute cu apa de la robinet, care turnate in cap ne provocau pneumonii. Si uite un motiv bun sa nu mergem la scoala.
Noi am ascultat si Metallica, si Ace of Base, si DJ Bobo, si Michael Jackson, si Backstreet Boys si Take That, si inca nu auzisem de manele, singurele melodii de joc fiind horele la chefuri la care nimeni nu stia pasii, dar toti dansam!

Dar spre deosebire de copiii din ziua de azi, am auzit atat de Led Zeppelin, Deep Purple, Jimi Hendrix, Abba si de Queen, cat si de noile nume gen 50 Cent si Britney Spears. Am citit "Licurici", "Pif", „Ciresarii , „Rahan” .... , am baut Cico si Zmeurata si ni s-a parut ceva extraordinar cand au aparut primele sucuri de la „ TEC " fara sa ne fie teama ca "au prea multe E-uri", iar la scoala beam toata clasa dintr-o sticla de suc fara teama de virusi.
Noi am baut prima Coca-Cola la sticla si am descoperit internetul. Noi nu ne dadeam bip-uri, ne fluieram sa iesim afara, noi nu aveam dolby surround system, taceam toti ca sa auzim actiunea filmului, nu aveam Nintendo sau Playstation ci
jocuri tetris de care ne plictiseam la o luna dupa ce le cumparam si le uitam pe dulap, pline de praf.
Abia asteptam la chefuri sa jucam "Fantanita", sau "Flori, fete , filme sau baieti", sau "Adevar sau Provocare", sau orice ne dadea un pretext sa "pupam pe gura" pe cine "iubeam"….
Noi suntem cei care inca au mai "cerut prietenia", care inca roseam la cuvantul "sex", care am completat mii de oracole , sperand ca persoana iubita va citi acolo unde scrie "De cine iti place?" ca ne place de el/ea.
Este uimitor ca inca mai suntem in viata, pentru ca noi am mers cu bicicleta fara casca, genunchiere si cotiere, nu am avut scaune speciale in masini, nu am aruncat la gunoi bomboanele care ne cadeau din greseala pe jos, nu am avut pastile cu capac special sa nu fie desfacute de copii, nu ne-am spalat pe maini dupa ce ne-am jucat cu toti cainii si toate pisicile din cartier, nu am tinut cont de cate lipide si glucide mancam, parintii nostri nu au "child proof the house", ne-au trimis sa cumparam bere si vin de la alimentara, si cate un pachet de tigari de la tutungerie.
Noi am auzit cum s-a tras la Revolutie , noi am fost martorii a trei schimbari de bancnote si monede, noi am ras la bancurile cu Bula, pe care le-a compus cumplita Securitate, contemporana noua.
Noi am fost primii care au auzit-o pe Andreea Esca la Pro TV , noi suntem cei care mai tinem minte emisiunea "Feriti-va de magarus".
Suntem o generatie de invingatori, de visatori, de "first-timers" ... Dar suntem si generatia care vede limpede cum ne pierdem tara, iar dusmanul este din interior si nu de afara... Noi suntem ultima generatie de sacrificiu a lui Ceausescu si prima de dupa Revolutie. Noi am pierdut de doua ori, si atunci, si acum. Azi, suntem la fel de saraci, dar am devenit liberi! Ce putem face azi cu libertatea???? Atat: sa ne opunem manelizarii programate a Romaniei!

Sper si ai cazut macar un pic pe ganduri ....ca sa invatam sa ne apreciem si sa nu ne mai vindem pe nimic ! >>

DACII-ADEVARURI TULBURATOARE