Pelasgii sau Protolatinii (Arimii), din Dacia Preistorica de Nicolae Densusianu

Inceputurile Poporului Pelasg
1. Vechimea rasei pelasge
Inca inainte de emigratiunea grecilor, celtilor si a germanilor din tinuturile Europei, cea mai mare parte a acestui continent era ocupata de o rasa de oameni veniti din Asia, pe cari autorii grecesti ii numeau, in general, pelasgi si turseni ( N. edit: Nicolae Densusianu ramane tributar opiniei generale, specifica vremii si inca enuntata si in sec XXI, influentata de Vechiul Testament iudaic, ca Omenirea ar fi aparut in Orientul Apropiat. Cu toate acestea, pe tot parcursul lucrarii, Nicolae Densusianu dovedeste ca Romania actuala (Dacia) a fost centrul de difuzare a civilizatiei umane)
Acesti pelasgi formase, in timpurile anteelene, cel mai intins, mai puternic si mai remarcabil popor, o natiune, care din punct de vedere moral si material, a schimbat fata Europei arhaice.
Pelasgii ne apar in fruntea tuturor traditiunilor istorice, nu numai in Elada si in Italia, dar si in regiunile din nordul Dunarii si ale Marii Negre, in Asia Mica, in Asyria si in Egipet. Ei reprezinta tipul originar al popoarelor asa numite arice, care a introdus in Europa cele dintai beneficii ale civilizatiunii.
Urmele extensiunii lor etnografice, precum si alte activitatii lor industriale, le mai aflam si astazi pe cele trei continente ale lumii vechi; incepand din muntii Norvegiei pana in pustiurile Saharei, de la izvoarele raurilor Araxe si Oxus pana la oceanul Atlantic.
Insa, istoria lor politica si istoria civilizatiunii lor sunt acoperite de intunericul vechimii.
Putinele date, ce ne-au ramas asupra pelasgilor, ne infatiseaza pe acest mare si admirabil popor numai in ultimul period al istoriei sale, atunci cand independenta sa politica era distrusa aproape peste tot locul si cand numele sau incepe sa dispara. Din nefericire, insa, chiar si aceste putine date, fragmentare, ce ne-a ramas despre pelasgi, ne sunt transmise de cei cari i-au cucerit, i-au distrus, i-au persecutat, i-au imprastiat si, in urma, i-au calumniat. Astfel ca istoria epocei lor de inflorire, de putere si de extensiune teritoriala in Europa, Asia si Africa, istoria imperiilor si institutiunilor sale, a artelor si industriei lor, a ramas inmormantata. Cu deosebire, istoria politica a pelasgilor meridionali se incheie cu caderea Troiei. De aici, incolo tot ce mai aflam despre acesti pelasgi din jurul Marii Egee sunt numai simple amintiri de resturi mici si imprastiate, silite de inamici lor sa emigreze din o tara in alta, spre a-si cauta o noua patrie.
Pentru poporul grecesc, pelasgii erau cei mai vechi oameni de pe Pamant. Rasa lor li se parea atat de arhaica, atat de superioara in conceptiuni, puternica in vointa si in fapte, atat de nobila in moravuri incat traditiunile si poemele grecesti atribuiau tuturor pelasgilor epitetul de „divini”, dioi, adeca oameni cu calitati supranaturale, asemenea zeilor, un nume, ce ei intru adevar l-au meritat prin darurile lor fizice si morale. Grecii isi perduse de mult traditiunea, cand, cum, si de unde au venit ei in tinuturile Eladei; insa, ei aveau o traditiune ca inainte de dansii, a domnit peste pamantul ocupat de ei un alt popor, care a desecat mlastiniile, a scurs lacurile, a dat cursuri noi raurilor, a taiat muntii, a impreunat marile, a arat sesurile, a intemeiat orase, sate si cetati, a avut o religiune inaltatoare, a ridicat altare si temple zeilor si ca acestia au fost pelasgii.
Dupa vechile traditiuni grecesti, pelagii locuise in partile Greciei inca inainte de cele doua diluvii legendare ce se varsase peste Attica, Beotia si Tessalia, unul in timpul regelui Ogyges si altul in timpurile lui Deucalion. Ei domnise asadar peste continentul grecesc inca inainte de timpurile lui Noe.
Un ram al poporului pelasg, arcazii, ce locuiau pe culmile si vaile din centrul Peloponesului, aveau traditiunea ca dansii au fost pe pamant inca inainte de ce Luna ar fi aparut pe ceriu. Cu privire la aceasta importanta traditiune, scoliastul lui Apolloniu Rhodiu se exprima astfel: „Se pare ca arcazii au existat inca inainte de Luna, dupa cum scrie Eudoxus in scrierea sa Periodos. Iar Theodor scrie ca Luna a aparut pe ceriu cu putin inainte de razboiul lui Hercule cu Gigantii. Tot astfel ne spun Aristo din Chios si Dionysiu din Chalcida in cartile lor despre Origini”.


In fine Ephor, unul dintre scrutatorii cei mai diligenti ai antichitatii si istoric iubitoriu de adevar, care traise in seculul al V-lea i.e.n. scrie: Traditiunea ne spune ca pelasgii au fost cei mai stravechi cari au domnit peste Grecia.

2. Civilizatiunea preistorica a rasei pelasge

Cand pelasgii aparura pentru prima oara pe pamantul Eladei, ei nu aflara aci, dupa cum ne spun traditiunile, decat o populatiune rara si salbatica, risipita prin munti si paduri, traind in caverne, fara societate, fara legi, fara religiune si fara cunostinte utile.
Arcazii, popor pastoral si viteaz, cei mai vechi locuitori in Elada, povesteau, dupa cum ne spune Pausania, ca cel dintai om nascut pe Pamant a fost Pelasg, un barbat care se distingea prin marimea, prin puterea si frumusetea figurei sale si care intrecea pe toti ceilalti muritori prin facultatile spiritului sau; ca acest Pelasg, dupa ce a inceput sa domeneasca, a fost cel dintai care a invatat pe oameni sa-si construiasca colibe (calybas), spre a se apara de incomoditatile frigului, ale ploilor si caldurilor; ca el a invatat pe oameni sa-si faca haine din piei de oaie, le-a interzis ca sa se nutreasca si mai departe cu frunze, cu buruieni si radacini, din cari unele erau periculoase sanatatii; ca el a invatat pe oameni ca sa nu mai manance tot feliu de ghinda, ci numai ghinda de fag.
Iar vechiul poet epic Asiu scrie despre acest Pelasg ca el a fost nascut din „pamantul cel negru”, pe culmile cele mai inalte ale muntilor, ca sa fie incepatoriul genului muritoriu.
Un alt reprezentant al vechii civilizatiuni pelasge a fost divinul Prometheu, fiul lui Iapet, fiul Gaaei.
Poetul Eschyl, in una dintre cele mai frumoase lucrari ale sale, ne infatiseaza pe Prometheu expunand singur beneficiile ce le-a adus dansul omenimii.
„Acesti oameni”, zice Prometheu, „nu cunosteau nici arta cum sa construiasca case de caramizi la lumina Soarelui, nici modul cums alucreze lemnele, ci locuiau pe sub pamant in ascunsurile cele intunecate ale cavbernelor, intocmai ca furnicile cele agile; ei nu aveau nici un semn sigur ca sa cunoasca cand are sa fie iarna, cand are sa soseasca primavara, anutimpul floriilor, cand are sa fie vara, anutimpul fructelor, ci duceau o viata de pe o zi pe alta, lipsiti de orice cunostinte, pana cand eu i-am invatat sa cunoasca rasaritul stelelor si apusul lor, lucruri de altminterea greu de insemnat. Afara de acestea eu i-am invatat sistemul tuturor stiintelor utile; eu am aflat modul de scriere su cum oamenii pot sa tina in minte toate stiintele; eu, cel dintai am prins in jug animalele, ce pot servi la transporturi. Nime altul decat eu singur am inventat corabiile cu panze, ca oamenii sa poata trece peste mare… Mai inainte, daca se intampla ca cineva sa se bolnaveasca, el murea din lipsa mijloacelor de vindecare, pana cand eu le-am aratat cum au sa compuna medicamentele si cum se pot vindeca de toate boalele; eu am introdus diferite moduri de a cunoaste viitorul… si, in fine, cine poate sa afirme ca ar fi aflat mai inainte de mine lucrurile cele folositoare ascunse sub pamant, cum sunt arama, ferul, argintul si aurul?”
Pelasg si Prometheu sunt personificarea vechii culturi pelasge si tot ce ne spun traditiunile ca a inventat, ori ca a creat spiritul lor, apartine intregului popor.
De asemenea, exista in Creta o veche traditiune ca dactylii si corybantii, triburi pelasge, au fost cei dintai in aceasta insula care au invatat pe oameni sa formeze turme de oi, sa domesticeasca si alte genuri de animale, porci, capre, vite, cai; ca ei au invatat pe oameni maiestria de a arunca cu lancea (arma nationala pelasga) si de a trai in societate comuna; ca ei, cu deosebire, au fost autorii bunei intelegeri, a vietii regulate si cumpatate.
Datele ce le aveau despre istoria veche a pelasgilor corespund pe deplin cu faptele ce ni le procura arheologia din epoca neolitica.

Pelasgii ne apar, dupa vechile traditiuni istorice, ca una si aceeasi populatiune cu neoliticii, cari introduc in Europa cele dintai elemente ale civilizatiunii, animalele domestice, cultura cerealelor si o arta industriala mai progresata. Chiar si olaria neolitica poarta semne de ornamentatiune si simboale mistice pelasge.

Tot astfel, traditiunile grecesti atribuie pelasgilor cel dintai cult al zeilor in Europa.
Cu deosebire, se spunea despre arcazi ca dansii au fost cei dintai cari au facut sacrificii si ceremonii religioase zeilor.
Grecii, de alta parte, dupa cum stim, imprumutase principalele lor divinitati de la pelasgi.
Joe cel vechi al romanilor purta in mana o peatra in loc de fulgere si pe acest Jupiter Lapis, romanii faceau cele mai obligatoare si mai solemne juraminte ale lor. Chiar si in ritualul juramintelor, romanii pastrara pana tarziu uzul petrilor sfinte de silex.
Din punct de vedere istoric, asadar, faptul este pozitiv.
Inainte de civilizatiunea greaca si egipteana, o civilizatiune mult mai veche se revarsase asupra Europei. Aceasta a fost civilizatiunea morala si materiala a rasei pelasge si care a deschis un vast camp de activitate genului omenesc. Influientele acestei culturi pelasge au fost decisive pentru soarta muritorilor pe acest pamant.
Pelasgii au fost adevaratii fundatori ai starii noastre actuale.
(Dacia Preistorica, Nicolae Densusianu, editura Obiectiv Craiova, Eugen Delcea)
Sursa: danlupu.wordpress.com