Românii din Timoc sunt supusi unui genocid cultural

Reportaj printre românii din estul Serbiei: "M-am declarat vlah, dar ce-o fi aia nu ştiu" (cu precizarea ca denumirea de vlahi e cea originala a populatiei originare din Balcani, tracii, adica noi, dar e folosita acum de sarbi pentru a-i rupe pe fratii nostri de noi, care ne mandrim cu un nume fals de romani - n.a.)

Sătenii din Zlot nu înţeleg de ce sunt vlahi

Niciun român n-a putut să îmi spună în satul Zlot, din estul Serbiei, cine e Mihai Eminescu. Aici, la două ore distanţă de mers cu maşina până în România, românii nu ştiu nimic despre strămoşii lor.

După ce am plecat din casa românului Dragan Demic, unde am vorbit o noapte întreagă despre obiceiurile românilor din Valea Timocului (discuţia e aici), am pornit sâmbătă dimineaţa spre Bor, cel mai mare oraş din estul Serbiei, unde se află o comunitate importantă de români. În Valea Timocului figurează acum, în actele oficiale sârbeşti, doar 4.157 de români dar 39.953 de "vlahi".
„Birocraţchi aparat"
Ajung repede în oraşul Petrovac na Mlavi (Piatra Mlavei, în traducere), după care drumul începe să urce, mă apropii de munţii Homoliei. La radio se prind doar posturi sârbeşti. Nimic în româneşte. Ca peste tot, de altfel, în Timoc. La Radio 92 cântă Toto Cutugno şi la postul public RTS (Radio-televizija Srbije) aud vorbindu-se despre "birocraţchi aparat", "economia" şi "euro". Mai am puţin până în orăşelul Zagubica, unde aveam să aflu că sunt "numai români".
Printre bordeie
La radio se vorbeşte în continuare de economie ("concurenţia", "kriza"), după care ascult un "zurnal" scurt care se termină cu "horoskop". În acordurile unor melodii sârbeşti trec pe lângă case mici, răzleţe, aruncate ici-colo în pantă: bordeie dărăpănate, împrejmuite de garduri vechi, dezmembrate, de lemn. În curţi se văd hambare, coteţe şi alte construcţii din lemn. Peisajul e dezolant, rar văd oameni, plouă şi bate vântul. Nici maşini nu prea trec pe şosea, mai mult văd oameni pe biciclete.
„Toţi suntem aici români"
Totul în jur ţine să îmi transmită un mesaj: cultivarea pământului şi creşterea animalelor sunt singurele surse de venit ale oamenilor de aici. Asemănarea e izbitoare cu satele româneşti. Are grijă postul de radio "Avala" să îmi aducă aminte că nu sunt în România. Trec prin Krepoljin. Se transmit discursuri politice. Aud "miza politica", însoţită de aplauze frenetice, urmează "Slobodan Milosevici" şi "zemlea nasa" (pământul nostru, n.r.), afirmaţie care stârneşte de fiecare dată aplauze frenetice. Nu vreau politică! Mut pe Radio Belgrad, tot încerc să prind vreun cuvânt măcar în româneşte. Aud o scurtă informare scurtă despre Frida Kahlo şi Traviata, probabil un anunţ de spectacol, începe să se discute despre "Schengen" şi închid radioul.
Când am ajuns în localitatea Zagubica (Jagubiţa) am întrebat câţiva oameni care treceau pe stradă cum e drumul până la Bor. Toţi mi-au răspuns în româneşte, ba chiar un bărbat care intra cu bicicleta în curte, puţin speriat de camera foto, a zis că oraşul e tot românesc.
- Bună ziua, unde e Bor?
- Tot în faţă.
- E bun drumul?
- Da.
- Nu e zăpadă, că nu am cauciucuri de iarnă?
- Drumu-i bun.
- Văd că vorbiţi bine româneşte.
- Da, păi da (zâmbeşte).
- De unde ştiţi?
- Păi toţi suntem aici români.
Mă uit în jur - toate inscripţiile sunt în sârbeşte. Legea sârbă a minorităţilor prevede că acolo unde o etnie are 15%, beneficiază de inscripţii publice bilingve. Consiliul Europei atrăgea, de altfel, atenţia, în 2008, că "limba vlahă nu e folosită în localităţile cu peste 15% vlahi". Am plecat repede din Zagubica, începuse să fulguiască, chiar nu aveam cauciucuri de iarnă şi aveam de trecut munţii.
Farmacia Albina şi minerul
Când am ajuns în Bor m-a întâmpinat statuia unui miner care priveşte în zare, cu o roabă la picioare şi un pichamăr pe umeri. Mineritul se practică aici înainte de venirea romanilor.
Borul este un puternic centru al românilor timoceni. În municipiu trăiesc oficial 10.064 de români, aproape o cincime din populaţie. Aici au cântat Tudor Gheorghe şi Maria Ciobanu, statul român a finanţat aici proiecţii de filme, expoziţii fotografice, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni a împărţit CD-uri cu colinde româneşti si DVD-uri cu filmul "Amintiri din Copilărie". Bor se află la aproximativ 132 de kilometri de Drobeta Turnu Severin şi 93 de kilometri de Calafat.
Cotesc stânga la „Apoteka Albina", farmacia unui român, spre sediul Partidului Democrat al Românilor din Serbia, înfiinţat în 2004, unde mă întâlnesc cu Predrag Balaşevic, liderul formaţiunii.
Genocid cultural
Când avea 19 ani, Predrag a plecat în România să studieze pentru că ştia el că nu e sârb, dar atunci a aflat "adevărul". Îl întreb cum e să fii român în Valea Timocului. "E un miracol că au mai rămas români care vorbesc limba română în estul Serbiei. Tu nu ai în Serbia cum să cunoşti ceva despre România. Nu ai de unde. La noi 99% din oameni nu ştiu să citească pentru că nu au învăţat la şcoală limba română.
Conştiinţa naţională este la pământ. Serbia zice că vlahii sunt altceva decât românii, un popor aparte, care, poate că vorbesc o limbă asemănătoare cu limba română, dar ei nu sunt români. Aşa că atunci când vorbiţi cu oamenii, ei vă vor spune în limba română că sunt români, dar dacă îi întrebi în limba sârbă vă vor răspunde că sunt vlahi, termenul de «vlasi».
Unii folosesc nişte termeni mai duri, precum genocid cultural. Dar cam asta a fost. Tu nu ai dat voie la minoritatea asta să aibă dreptul de a cultiva limba, cultura. E o tragedie ca o comunitate să nu ştie nimic despre ea".
Drumul ciobanilor
Predrag îmi dă câteva cărţi despre românii din Timoc şi plec spre Zlot, cel mai mare sat românesc din Serbia. Întreb lângă o benzinărie Jugopetrol un ţăran (77 de ani) cum să ajung şi îmi indică drumul pentru oi. Fără indicatoare clare, mă rătăcesc şi fac un ocol prin satul Serbanovac. Mă opresc la magazinul sătesc, unde patru bărbaţi stăteau de vorbă la o bere. Îi salut în sârbeşte, ei îmi răspund în româneşte.
- Dobar Dan („Bună Ziua" în sârbeşte), spun eu.
- Dobar Dan.
- Zlot? Zlot?, îi întreb.
Unul dintre bărbaţi vrea să îmi răspundă, deschide buzele dar îşi ţine vorba şi mă întreabă în schimb:
- Sunteţi român?
- Da, îi răspund.
- Deci o luaţi în faţă, daţi de un sat sârbesc, pe urmă tot în faţă şi ajungeţi în Zlot.
- Pe unde exact, că se bifurcă drumul?
- Pe unde a luat-o maşina aia (o Ladă albă).
- Mulţumesc.
- De unde veniţi?
- Din România.
- Sănătace, drum bun!
Miroslava (77 de ani): "Tu vorbeşti cam ca noi"
După ce trec un podeţ, o femeie care întindea rufele în curte îmi confirmă că am ajuns în Zlot. Opresc în centru, o piaţă largă încadrată de magazine, baruri, şcoală, biserica şi ticsită de afişe electorale rupte, lipite unele peste altele. Niciun candidat român. Mă plimb prin sat. Tot ce scrie e în sârbeşte sau în alfabet chirilic. Având la bază alfabetul grecesc vechi, alfabetul chirilic a fost folosit în principal la scrierea textelor redactate în limba slavă veche dar a fost şi alfabetul limbii române în secolele 16-19.
În prezent, alfabetul chirilic e folosit în limbile rusă, ucraineană, bulgară, sârbă, macedoneană. Văd un panou turistic şi mă gândesc că pot să citesc despre istoria locului. Nici în engleză nu e tradus măcar.
Mă uit în jur. O văd pe Miroslava (77 de ani) în curte şi o întreb dacă e româncă, vlahă sau sârboaică.
- Sunteţi născută aici?
- Da.
- De unde ştiţi româneşte?
- De unde ştim? Păi e limba noastră.
- Tot satul e aşa?
- Da, da.
- Vorbiţi foarte bine româneşte. Aţi fost vreodată în România?
- Nu, bre, nu.
- Sunteti româncă?
- Da, vlasi. Da tu de unde eşti?
- De la Bucureşti.
- Da cum?, se miră. Că tu vorbeşti cam ca noi, nu eşti de acolo.
- Ba da, sunt din România, aşa vorbim noi la Bucureşti.
- Nu e aşa..nu..am avut români la săpat, nu vorbesc ei aşa.
- Dacă vă spun că aşa vorbesc eu la Bucureşti?
- Nu, ei vorbesc de nu înţelegem multe.
- Ştiţi vreun cântec, vreo poezie din copilărie?
- Nu, le-am uitat, am ani mulţi.
- Aţi auzit de Vlad Ţepes?
- Nu ştiu, noi suntem aici vlasi din Sârbia (râde)
- Lumea vorbeşte aici româneşte?
- Ca mine, aşa, da.
- Sunt aici şi sârbi?
- Da, ne înţelegem bine. Da la voi cum e?
- Şomaj, nu ai de lucru, e greu şi la noi.
Georgevici (55 de ani): Ce-i aia vlasi nu ştiu nici io
Miroslava pleacă, eu mă uit iar după săteni. În Zlot trăiesc 3.757 de oameni, dintre care 1.600 sunt români, potrivit datelor oficiale. Mă întâlnesc lângă un bar cu Georgevici şi băiatul lui, Pavle. Pavle nu stă cu noi, pare grăbit, întreabă doar dacă sunt de la „stranka" (partid) şi pleacă. Rămân cu tatăl lui, care e foarte curios de unde vin.
- De unde eşti tu?, mă întreabă.
- De la Bucureşti.
- Eeee, asta ce e, o delegaţie ceva?
-Nu, vreau să văd cum e în sat, că lumea zice că n-ar fi români aici. Văd că vorbiţi româneşte.
- Şi eu înţeleg ce spuneţi, chiar dacă nu vorbim chiar ca voi. Ai noştri sunt veniţi din România. I-au izgonit ce n-a fost bun şi i-o trimis încoace peste Dunăre, aşa mi-or povestit ai mei ăi bătrâni. Au fost nebuni mulţi. Câte 100, câte 200 de români au trimis aici...aşa s-a făcut satul. Ai mei ăi bătrâni au fost de au păzit acolo la Al Doilea Război Mondial, acolo au lucrat, au păzit, au lucrat până primăvara.
- Ce sunteţi?
- Noi ne-am scris vlasi, vlasi. Da ce-i aia vlasi nu ştiu nici io.
- Cum adică nu ştiţi?
- Nu ştiu.
- Atunci de ce aţi scris acolo că sunteţi vlasi?
- Păi că noi aşa ne ştim de când ne ştim: vlasi, că noi nu suntem români, suntem numai vlasi. Acuma ce o fi aia vlasi..
- De ce nu i-aţi pus băiatului numele Paul?
- Pavle, Pavle, aşa a fost atunci. Atuncia nu s-a putut. Acum se poate, dar atunci nu. Aşa a scris acolo la Biserică şi cum a scris acolo cu papirul...
Belgradul îi consideră "vlahi" (vlasi, în sârbeşte) pe românii din estul ţării şi susţine că vlahii şi românii din Serbia sunt două etnii diferite. E ca şi cum ai spune că nemţii nu sunt germani. Sau că maghiarii şi ungurii sunt două popoare diferite. Greci/eleni şi georgieni/gruzini sunt alte două exemple de denumiri care indică acelaşi popor. Valahi este numele dat de către alte popoare românilor din stânga şi din dreapta Dunării în Evul Mediu. Astfel că în Valea Timocului figurează acum, în actele oficiale sârbeşti, doar 4.157 de români dar 39.953 de vlahi. Unii spun că ar fi de fapt 300.000 de români în Valea Timocului, alţii - 250.000.
Georgevici mă mai întreabă dacă avem vreun oraş în România care se numeşte Târgu Jiu pentru că "a fost unul la mine de acolo să muncească", mă mai întreabă dacă sunt însurat, îi fac o poză şi intru într-un bar sătesc.
Cântişile, jocurili...au rămas puţine
Stau de vorbă în local cu românca Biserca Ianoşevici, care conduce asociaţia culturală locală „Primovara". Îmi zice că "noi ne necăjim să nu uite lumea aicia de unde-s, să nu uite cântişile, jocurili, să nu se uite, pentru că au rămas puţine. Se mai fac cântişi în curte la oameni, dar nu toţi fac, de la lume până la lume, care cum vrea, cum i-e drag".
Un alt român, Vlasta Balanovic, îmi zice că "nu ştie omul de-ai lui, care e el, de unde a venit, care e el şi una alta. Noi învăţăm de indian, de aborigieni, da' de-ai noştri ăi bătrâni nu se învaţă. Aia e problema. Omu care nu ştie multe de ai lui spune că nu vrea să fie român, spune că mai bine să zic sârb, e mai bine la muncă, mai bine să zic că sunt sârb, să nu am probleme".
"Să dăm o mie de euro cui ştie de Mihai Viteazul aici în Zlot...nu ştie nimeni. La început au scris oamenii că-s români, pe urmă vlahi, pe urmă iugosloveni, pe urmă sârbi", spune şi Zavişa Jurj, liderul asociaţiei „Ariadnae Filum".
Arcul de triumf
Lângă Biserica din centrul satului este un arc de triumf în miniatură, pavat cu tăbliţe încrustate în chirilică cu numele eroilor care au luptat în războaiele balcanice. "Ostaşilor din Zlot care au murit luptându-se pentru liberartea Serbiei în 1912-1918", scrie pe monument. Zavisa Jurj îmi spune că a fost adăugat sufixul "ici" tuturor numelor, cu alte cuvinte că printre cei care au luptat alături de sârbi împotriva otomanilor au fost şi români, dar ei sunt prezentaţi ca fiind tot sârbi.
Petra (83 de ani): "Mi-s română, baba"
La geamul unei case cu pereţi crăpaţi şi tencuiala căzută, doi ochi privesc uliţa pe după perdea. Mă apropii de fereastra cu zăbrele şi îi fac semn femeii cu faţa zbîrcită să iasă afară. Primesc răspuns să intru în curte prin stânga. Intrare nu are. Am sărit un gard, pe urmă un mic stăvilar din pietre şi o aştept pe Petra, de „optzăci şi tri" de ani să iasă din casă. Femeia spune că "suntem rumâni, rumâni, da, rumână-s io. Vorbesc rumâneşte, că mi-s română, baba". Petra îmi spune că are doi copii care "lucră la Bor" şi îi place că îi fac poze.
- Aţi auzit de România?
- Am auzit de România, am auzit.
- Ce?
- Am auzit aşa, de România, dar nu ştiu altceva nimic. Am auzit, aşa.
Aţi auzit de Mihai Viteazul?
- Ha?
- De Mihai Viteazul, aţi auzit?
- Cum? Ee, nu ştiu aia. Dar ăsta o fost neaoş (originar din România) la voi?
- Da. Pe Tito, Miloşevici, îi ştiţi?
- E, da, de muuult. Or murit.
Pe uliţele satului mă lovesc de aceeaşi situaţie. Roşchici (59 de ani) e "rumân, da, vlasi" dar nu ştie nimic despre România. Drăgan (49 de ani) e "rumân de la Negotin (oraş în estul Zlotului)" dar "n-am auzit de Mihai Eminescu, doar am fost în România pe vremea lui Ceauşescu". Şi tot aşa. Îmi pare rău că n-am văzut copii să vorbesc cu ei şi plec din Zlot spre satul Mălainiţa, unde în 2004 a apărut prima biserică ortodoxă română din estul Serbiei de la 1833 încoace, de care a scris şi BBC.

Prima slujba in limba romana pentru romanii din Zlot, Timoc

Masa rotunda la Zlot: Romanii din Timoc se organizeaza in vederea recensamantului

In cadrul „Zilelor Culturii Rumanesti de la Zlot", sămbătă 26 februarie, a avut loc masa rotundă care a reunit organizatii romanesti membre ale Forumului Romanilor din Serbia dar si altele si unde temele principale au fost pastrarea identitatii rumânilor din Serbia de Răsarit şi pregatirea recensamantului, transmite corespondentul Romanian Global News din Timoc.

La masa rotundă, pe lânga organizatorii, „Ariadnae Filum" asociatia pentru cultura romanilor/vlahilor din Bor si „Primovara" asociatia culturala romaneasca din Zlot, la dezbatere au mai participat reprezentanţii Partidului Democrat al Rumanilor din Serbia, Asociatiei pentru cultura romanilor „Puntea Neamului" din Belgrad, Centrului informativ cultural din Brestovac, Forumul pentru cultura rumanilor-Bor, Asociatiei pentru cultura rumanilor Dunarea –Cladovo, Initiativa culturala rumanesca- Petrovac si Protopopul Protopopiatului Dacia Ripensis, Boian Alecsandrovic, insotit de parintele Ionut Mitu de la Parohia Malainita.

In cadrul dezbaterii participanţii la masa rotundă au subliniat situatia grea a Comunitatii rumânesti din Serbia de Răsarit si faptul ca nu exista nici-un fel de colaborare cu instituţiile statului sarb care ar trebuie să protejeze si sa ajute organizaţiilor rumaneşti.

S-au adus acuzaţii grele la adresa partidelor politice care sunt la guvernare, Partidul Democrat şi Partidul Socialist, care prin membrii lor au preluat conducerea Consiliului Naţional al Rumânilor.

Asociatiile romanesti prezente la dezbatere au declarat ca cei care conduc Consiliul National nu lucrează în interesul rumânilor, iar prin decizia din noiembrie când a fost eliminata limba română din statutul Consiliului, limba sarba fiind acum in statut ca limba oficiala, se urmareste asimilarea rapidă a rumânilor din Timoc.

Având în vedere că în campania pentru alegerea Consiliului au fost multe neregularităţi (anchetarea rumânilor care s-au înscris pe listele electorale pentru Consiliul de către poliţie si procuratura , înspaimăntarea românilor de catre membrii partidului democrat şi socialist...) si faptul ca acesta a eliminat limba romana ca limba a romanilor din Timoc, se poate spune ca intreaga conducere a Consiliului a pierdut credibilitatea la rumânii din Serbia.

Pentru recensamătul care se va desfăşura în octombrie toate organizaţiile s-au angajat că vor lua parte la campania de informare şi încurajare a rumânilor de a se declara rumâni/români. Iar prin activitatile care au avut loc in aceasta saptamana la Zlot, se poate spune chiar ca această campanie a inceput deja.

Dupa dezbatere a fost organizata „Sara Rumaneasca" in Caminul cultural din Zlot, cu muzica şi căntecele tradiţionale rumâneşti la care au participat peste trei sute de rumâni.

Cina festiva a inceput a cu rugaciune si binecuvantarea din partea parintelelui Boian Alecsandrovici, romanii din Zlot, ascultand pentru prima data rugaciunea spusa in limba romana.

"Şâzâtoare" la romanii din Zlot

Cu doua zile in urma, tot in cadrul "Zilelor Culturii Rumanesti" de la Zlot, a avut lor "Şâzâtoare", obicei la care sa adunat femeile din sat să arate mestesuguri traditionale , sau cum se zice la românii timoceni "Lucruri din mâni".

Femeile au tors la lână, au împletit. In acelaş timp barbaţi au aratat în practica jocuri din tinereţe şi copilaria lor "Plecerca, tunu". Seara bătrânii au povestit cum a fost odata si cum se tinea traditia pe vremea lor, iar unii tinerii romani din Zlot au participat pentru prima dată la"Şâzâtoare".

La acest eveniment a participat şi femeile membre Asociaţiei bisericeşti a femeilor ortodoxe "Sfânta Maxima"a Biserici Ortodoxe Române din satul Metoiţa şi din oraşul Bor.Cu aceasta ocazie Preşedinte Asociaţiei "Sfânta Maxima" domnişoara Sania Vaţici a declarat că unul din scopurile importante ale acestei asociaţii este pastrarea obiceiurilor tradiţionale româneşti.

Tot seara, participanţii la această manifestare au putut să audă ceale mai frumoase cântece populare româneşti.

Românii din estul Serbiei: "Identitătu' ne-am pierdut!"

În satele din estul Serbiei nu găseşti un cuvânt în româneşte

Imaginează-ţi că te naşti, te căsătoreşti şi eşti înmormântat în sârbeşte, cu nume sârbesc. Nu ai auzit în viaţa ta de Mihai Eminescu sau de Mihai Vitezul, pentru că la şcoală nici în pauză nu se vorbeşte în limba română. Toţi eroii neamului de care auzi la şcoală sunt sârbi şi la serbarea de an reciţi poeziile clasicilor sârbi. Nu ştii să scrii ori să citeşti nici măcar un cuvânt în româneşte. La Biserică asculţi slujba în slavonă veche. Radiourile şi televiziunile nu emit un minut în limba română. Bine ai venit printre românii din Valea Timocului, estul Serbiei.

Am străbătut în două zile Valea Timocului şi dacă nu mă opream să vorbesc cu oamenii, aş fi ieşit din Serbia fără să ştiu că acolo trăiesc români încă de pe vremea lui Burebista.

Pe o distanţă de aproape 500 de kilometri nu am văzut niciun semn oficial al prezenţei românilor acolo: nu plăcuţe bilingve, nu biserici româneşti, nu ziare, nu şcoli. Nimic. Este un paradox major, pentru că legislaţia sârbă este extrem de generoasă în materie de minorităţi şi oferă grupurilor minoritare toate drepturile necesare păstrării identităţii - educaţie, biserică, mass-media, inscripţii publice oficiale. Nu am văzut nicăieri semne cât de mici care să demonstreze că în Timoc românii beneficiază de această legislaţie. Zona a fost locuită de traci încă din mileniul 1 î.Hr. Teritoriul este inclus în anii 60 - 44 î.Hr statului dac condus de Burebista, pentru ca în anul 29 î. Hr să fie cucerit de Imperiul Roman, odată cu Dacia. După căderea Romei, Valea Timocului a intrat în Imperiul Bizantin. Spre sfârşitul secolului 14, zona intră sub stăpânirea Imperiului Otoman şi, în final, în 1833 este cucerită de sârbi, la care rămâne până în zilele noastre. Arealul locuit de români are 13.609 metri pătraţi, cât două judeţe din România (foto dreapta).
Belgradul îi consideră "vlahi" (vlasi, în sârbeşte) pe românii din estul ţării şi susţine că vlahii şi românii din Serbia sunt două etnii diferite. E ca şi cum ai spune că nemţii nu sunt germani. Sau că maghiarii şi ungurii sunt două popoare diferite. Greci/eleni şi georgieni/gruzini sunt alte două exemple de denumiri care indică acelaşi popor. Valahi este numele dat de către alte popoare românilor din stânga şi din dreapta Dunării în Evul Mediu.
Astfel că în Valea Timocului figurează acum, în actele oficiale sârbeşti, doar 4.157 de români dar 39.953 de vlahi. Unii spun că ar fi de fapt 300.000 de români în Valea Timocului, alţii - 250.000. Indiferent de numărul lor, am întâlnit oameni care vorbesc limba română cu accent bănăţean. Cu unii am discutat fără probleme de comunicare. Bucureştean fiind, cu alţii am făcut eforturi să-i înţeleg, din pricina unor neologisme împrumutate de la sârbi şi unele arhaisme pe care nu le cunoşteam. Dar şi pe unii şi pe ceilalţi i-am înţeles. Şi ei pe mine.
Muşuroiul de românism
Am intrat în Serbia (Srbija) vineri la prânz, pe la vama Moraviţa, cu maşina. Am declarat că vizitez ţara în scopuri "educaţionale" şi am ieşit din vamă după aproximativ 20 minute, fără niciun fel de probleme, întrebări suplimentare sau percheziţii. Câmp deschis în stânga, câmp deschis în dreapta şi dealurile Vârşeţului în faţă.
Mă pufneşte râsul când trec pe lângă o troiţă ortodoxă maro în dreapta drumului, pentru că îmi amintesc cum în 2008 un oficial al Consiliului Europei venit să verifice situaţia românilor/vlahilor din Serbia se declara "mirat" de influenţa „exagerată" a Bisericii Ortodoxe Sârbe în recunoaşterea bisericilor româneşti în Valea Timocului.
Prima oprire în Serbia - oraşul Vârşeţ. Mic, cochet, ale cărui dealuri (Vrsacki Breg) se vedeau încă din vamă şi în care am văzut singura inscripţie în limba română din toată călătoria: la intrarea în Primărie, sub denumirea în sârbeşte.
Nu sunt încă în Valea Timocului, ci în Voivodina, în nordul Serbiei, acolo unde românii se bucură totuşi de unele drepturi. Cum ar fi o bibliotecă şi televiziune la Novi Sad, oraş în care locuiesc cel mult 800-900 de români. Ca şi cum statul român le-ar construi tătarilor din Dobrogea o bibliotecă pe undeva pe la Craiova.
Situaţia e mai fericită însă decât în Valea Timocului, aşa cum aveam să aflu în următoarele 48 de ore.
Un lucru "jenant"
În Vârşeţ (Vrsac în sârbeşte), care devenise în perioada comunistă "o butoalcă de românism", sunt acum peste 5.000 de români, aici fiind al doilea grup de români ca pondere din Voivodina, după cel din oraşul Alibunar, aflat mai în vest, spre Belgrad. La Vârşeţ funcţionează din 2005 consulatul general al României în Serbia şi o biserică ortodoxă română (foto dreapta). Aici românii au teatru, şcoli, grădiniţă, muzeu.
Aflu o poveste tristă de la Dorinel Stan, român originar din Srediştea Mică, localitate "pur românească" aflată la 10 kilometri de Vărşeţ: Episcopia Ortodoxă Română a Vârşeţului a acceptat în 2006 să îşi mute reşedinţa la Deta, în România şi a rămas doar cu administraţia la Vârşeţ.
"La negocierile dintre Biserica Ortodoxă Sârbă şi cea Română, fiecare a plecat de la un minimum de la care nu se cedează. BOR a cedat totul. Sârbii nici nu s-au aşteptat la asta. După canoanele slave, nu se poate să fie două episcopii în acelaşi oraş. Am zis bine, facem în altă parte, Serbia e mare. Dar ai noştri au acceptat ca sediul să fie la Deta, în România. Deci şi-au luat-o în bot. Şi trebuie să vă puneţi dumneavoastră întrebarea de ce a acceptat BOR una ca asta în 2006. E jenant".
Prostia omenească
M-am dus cu Dorinel (38 de ani) la o cafea la hotelul "Srbija" (foto dreapta). Am purtat o discuţie alertă şi cât se poate de directă. Sârbii au preluat conducerea organizaţiei care apără românii din Valea Timocului, aflu repede de la el, după primele cuvinte schimbate. Cum s-a întâmplat asta? A fost "prostia omeneasca": sârbii s-au declarat vlahi/români, au candidat la conducerea organizaţiei şi au obţinut majoritatea. După care au schimbat repede statutul: limba de comunicare a vlahilor/românilor a devenit limba sârbă în noiembrie 2010.
Ca şi cum 5 milioane de români s-ar înscrie în UDMR, ar prelua conducerea şi ar spune că limba maternă a maghiarilor din România este limba română.
"A fost o capcană. Fiecare apartenent al Consiliului trebuia din nou să îşi declare etnia. Nu îţi trebuia niciun fel de adeverinţă că eşti minoritar. Deci oricare sârb, croat, musulman, ţigan, putea să candideze. Consiliul românilor este condus acum de sârbi", îmi zice Dorinel.
„S-au ataşat sârbilor!"
Îl întreb şi de cealaltă organizaţie a românilor din Serbia - Comunitatea Românilor din Serbia (CRS), cu sediul la Vârşeţ, în Voivodina, nordul Serbiei. Dorinel (foto dreapta) începe brusc să vorbească din ce în ce mai repede, se precipită, începe câte 3-4 idei diferite, merge cu ele în paralel. Sare de la o idee la alta şi mă chinui să ţin pasul cu el. Parcă are tone de informaţii pe care vrea să mi le transmită şi nu ştie cum să o facă mai repede. E clar că am atins un punct sensibil.
CRS a fost înfiinţată la 24 noiembrie 1990 şi este cea mai mare şi puternică organizaţie a românilor din Serbia. Dorinel îmi spune că liderul ei, românul Ion Cizmaş, "a trecut de partea sârbilor", a fost iniţial pe baricadele românismului dar "s-a întors la 180 de grade".
Cu acelaşi of vorbeşte Dorinel şi despre singurul parlamentar român din Serbia, Ion Magda: "E la al doilea mandat dar n-a luat o dată cuvântul pentru români în Parlament". Lui Dorinel i se pare incredibil că "acum câţiva ani se discuta în Parlament problema valahă şi domnul Magda a ieşit din plen". "Magda şi Cizmaş s-au ataşat sârbilor, asta e clar, s-au ataşat sârbilor", repetă el.
"Timp de 20 de ani s-a vorbit despre unirea românilor din Voivodina cu cei din Timoc, dar în realitate nu s-a făcut niciodată nimic. Lucrurile au scăpat aici de sub control. Interesul nu este ajutorarea românilor", îmi spune Dorinel, vicepreşedinte al CRS.
El încearcă acum să-i unească pe românii din Voivodina cu cei din Timoc. Împreună ar deveni prima minoritate ca număr din Serbia şi "Guvernul nu s-ar forma fără români".
Restaurantul Lug şi "aşimilaşia"
Am plecat din Vârşeţ spre judeţul Branicevo, în care trăiesc oficial peste 16.000 de români/vlahi. În anul 1884, aici erau de aproape patru ori mai mulţi români. După ce am trecut prin localităţile Bela Krcva şi Kovin, am trecut podul peste Dunăre până în oraşul Smederevo. De acolo am ajuns repede în oraşul Pojarevăţ (Požarevac în sârbeşte, care se traduce prin "Podu Lung" ), unde în acte sunt 204 români.
Am intrat în restaurantul „Lug" ("dumbravă", în traducere, sau "un fel de pădure, la poalele pădurii") cu bogată tradiţie locală, vechi de vreo 20-30 de ani. Mese şi scaune din lemn, cu feţe de masă albă. Pe pereţi stau agăţaţi în cuie, vechi generali şi scene istorice sârbeşti, încadrate de rame elegante în stil baroc. Mesenii vorbesc în sârbeşte, chelnerul ia comanda în sârbeşte. De fapt şi numele restaurantului este în slavonă veche, cu alfabet chirilic: "ЛУЃ". Meniul nu e tradus nici măcar în engleză.
M-am întâlnit aici cu Dejan Ilic (40 de ani), român care îmi spune că ar fi trebuit să îl cheme Iliescu dacă nu-i era sârbizat numele. Când el s-a născut, părinţii care-şi botezau copiii erau obligaţi să le aleagă numele dintr-o listă cu nume sârbeşti aflată la biserică.
Comand un meniu "Ca la Gheorghe", o ruladă cu şuncă de pui şi caşcaval şi vorbim preţ de o oră despre diferenţele dintre români şi vlahi. Deasupra noastră, la televizor, se difuzează la postul naţional de televiziune sârb RTS (Radio-televizija Srbije) un documentar despre Ceauşescu. Dejan îmi spune despre televiziunile din Serbia că "astea şi bişerişile-s aşimilaşia". În Valea Timocului nu există mass-media în limba română, continuă Dejan. La posturile radio-tv, de stat sau private, singurele referinţe care se fac la românii/vlahi de aici sunt că, fie fură şi sunt delincvenţi, fie că ar avea pretenţii autonomiste, ultima idee fiind vehiculată în media de unii politicieni sârbi mai ales în perioadele electorale.
TRANSCRIPTUL DISCUŢIEI
„Le e ruşine de limba română, că e limbă de ciobani şi e limbă proastă"
- Ce eşti, Dejan? Sârb, român, vlah?
Păi ştii cum e? Sârbii ne zic vlahi, dar noi suntem români, vorbim româneşte. Limba noastră am învăţat-o de la ai noştrii ăi bătrâni, de la moşii noştri, de la strămoşii noştri. Noi nu am mers nici o zi în şcoală românească, nu avem astea. Doar în şcoli sârbeşti am mers. Până la 7 ani eu nu am ştiut o vorbă sârbească. După aia, la şcoală, am învăţat.
- Până la 7 ani ai vorbit numai româneşte în casă?
Da, cu mama şi cu tata, numai româneşte. Cum vorbim noi acuma. Bunica mea are 78 de ani şi nu ştie sârbeşte. 3-4 vorbe ştie sârbeşte, atât. Nu ştie nici numele să şi-l scrie în sârbeşte.
- Acum acasă ce vorbeşti?
 -Eu cu a mea muiere vorbesc româneşte. Dar statul săvârşeşte aişi la noi asimilaşie rău. Vrea să nu fim români...că limba română e limbă de ciobani şi e limbă proastă. Pe părinţii mei i-au bătut la şcoală că au vorbit româneşte. Eu am fost în magură, în ceaţă, până am dat de Internet. Eu nu am ştiut ce-i aia vlah, unde-i istoria la vlahi, pe ce limbă vorbesc ei. Sârbii ne zic vlasi.
- Ai auzit de Mihai Viteazul?
Acum da, ştiu. Ştiu şi cine e Vlad Ţepeş şi cine e Mihai Viteazul, cu Internetul m-am lămurit. Altfel nu am ştiut, nu aş fi avut de unde. Noi am fost pitulaţi. Ne-au pitulat să ne facă sârbi, să fim sârbi. Pe mulţi le-a băgat în creier că sunt sârbi. Când îi întrebi pe limba lor ce vorbesc, îţi spun că româneşte, când îi întrebi ce sunt, îţi spun că io mi-s sârb, vlah. Dar el nu ştie. Oamenii nu ştiu istoria lor, ne-a pitulat statul 200 de ani, ne-a minţit că nu suntem români. Oamenii nu sunt informisiţi.
- Ştii vreun cântec românesc?
Mai ştiu, am auzit de la ai mei ăi bâtrâni, când eram mic. Dar nu mai ştiu cum merge până la cap. Ştiu unul când îi spui copilului la cap, când e copilul mic:
„Mânuşiţă frântă /
Carămiţă frântă, /
Moşul cu toiagu', /
Baba cu şiumagu'"
Nu ştiu dacă ai auzit vreodată. Bunica mea foarte curat o vorbit, da' noi vorbim din ce în ce mai amestecat. Zicea baba mea "să te duci peste Mureş" când o necăjea cineva.
- Cum adică?
Acum am aflat că Mureşul e o apă. Da' atunci nu se ştia. Aşa era vorba, da nu se ştia de unde vine.
- Legende româneşti ai auzit?
Nu am avut, doar legende sârbeşti. Ne povesteau de Crainici Marko, de ţar Lazar, de toată istoria sârbilor. De-a noastră nimic nu s-a pomenit.
- Ai prieteni care spun că ei nu sunt români?
Am, am mulţi, zic că sunt sârbi şi fug de limba română.
- De ce?
Păi eu am văzut de ce, îţi spun şi ţie. Ei vâd limba română ca o ruşine, că e o limbă proastă a lu' oameni care păzesc oile, ciobani, păcurari cum spunem noi. Că aceea e o limbă proastă şi ei toţi fug de limba aia pentru că ei nu ştiu care este a lor istorie, nu ştiu care este statul lor, nu ştiu nimic. Că lor sârbii le-a pus un complex inferior, că ar fi mai mici decât sârbii şi le e ruşine.
Eu când merg pe la oraş şi spun «Bună Ziua», îmi întoarce « Dobar Dan», îi e ruşine să vorbească pe limba română. Dar eu m-am trezit, eu ştiu acum că sunt român şi la recensământ o să scriu acolo că sunt român.
Puţini care vor să se declare români. Pe oamenii români nu îi interesează cultura lor, nu îi interesează poporul lor, nu îi intereseşte nimic şi e păcat. Nu au în gând că-s români, ci că sunt vlasi. Dacă îi întrebi ce e aia vlah, păi zic că «Nu ştiu».
Dacă îi zici că e român, sare în sus, ca cum îl arzi cu apă, ca şi cum îi zici că e indian. Au venit lucrători din România, care fură, sunt nebuni, sunt oamenii de la fund. Şi ei românii ăştia i-au văzut, nu au văzut români din România care sunt intelectuali, doar românii ăştia care fac prostii, care fură. Eu ştiu că nu e aşa. La noi se zice aici, nu ştiu cum se zice la voi,că «în tot grâul îi măzăre». Nu poate să fie tot poporul bun.
- Copiii tăi în ce limbă vorbesc?
Ei doar înţeleg româneşte. Dar nu vorbesc. Vorbesc doar sârbeşce. Le e ruşine când eu ies afară din casă, îmi zic "Tati, Tati, tati! Taci! Să nu audă vreunul".
Noi trăim printre sârbi. Sunt foarte mulţi români sârbizaţi, care stau acum la oraş. Eu ştiu că până ajung la mine acasă sunt 20 de case de români. Dar ei nu vor să vorbească în româneşte, le e ruşine. Când le vorbesc, întorc capul, le e ruşine de limba română. Mie nu mi-e ruşine, eu tot mai tare vorbesc, să mă audă toţi.
- Ai fost în România?
Nu, dar vreau să ajung la primăvara să ajung să beau o cafea în Turnu Severin. Vreau să văd şi eu odată mama-ţară.
- Cum poţi să iubeşti România dacă nu ai văzut-o niciodată?
Eu aşa mă simt, mie mi-e drag când aud de România. Şi când joacă fotbalul, eu ţin cu România, ştiu că ai noştrii sunt în galben, culoarea noastră este galben, toate cântecele alea bătrâneşti sunt cu galben.
- Cum crezi că e în România?
Eu cred că românii sunt moi, buni, blânzi, nu ca sârbii. Sârbi-s aşa...circulă o vorbă, «sârbacici». Cum e capră sârbacică (râde).
- Ai fost vreodată la o slujbă românească?
Nu. Mi-e păcat când văd în ce situaţie e poporul nostru. În 10-15 ani, dacă noi nu avem biserici, şcoale, medii (mass-media), o să se piardă, pentru că generaţiile mai mici care vin, ei nu mai ştiu. Toţi îs sârbiziţi.
- Ştii să citeşti în limba română?
Nu ştiu, am tare voie să învăţ, dar nu am unde.
- E vreun ziar aici în română?
Nimic, nimic, nici nimic.
- Dar la televizor?
De unde? Nimic, ioc, medie nimic. Româneşte nu avem niciun secund, nimic nu avem.
- Crezi că Serbia se comportă bine cu românii?
Eu zic că nu. Face rău cu noi, vrea să ne facă asimilare. Am citit acum că nu au făcut asimilare turcii cu noi, decât când au pus sârbii mâna pe noi, 1833. De atunci ne-a dat numele, prenumele sârbeşci, atunci s-au apucat să ne pierdem mânăstirea, să nu avem niciun fel de contact cu istoria, cu nimic, să gândim cu creierii ca sârbi.Sârbii au a lor cultură, artişti, noi nu avem nimic. Identitătu ne-am pierdut.
- Ce ai vrea să înveţi să scrii în româneşte?
Luptă până la libertate.
Îi scriu pe spatele cărţii mele de vizită, în româneşte, "Luptă pentru libertate" şi Dejan îmi "mulţămeşte".

Sursa: http://www.adevarul.ro

Intindeti o mana fratilor din Timoc

Frontul de Eliberare a Daciei (România-Dacia Casa Noastră) vă cheamă să daţi o mână de ajutor fraţilor noştri din Timoc, care sunt supuşi unui crunt proces de deznaţionalizare de sute de ani

CENTRUL CULTURAL INFORMATIV AL ROMÂNILOR

STRADA: TRG OMLADINE 2; 19229 BRESTOVAŢ; BOR; SERBIA;

Tel./Fax: 00381-30-433718; Mobil: 00381-63-1700455

e-mail: romanitimoc@yahoo.com

În zona Valea Timocului Serbia, sunt situaţi aproape 250.000 de Români, fără şcoli în limba maternă, fără medii în limba Română. S-au pastrat obiceiurile de la strabunici nostri,navem deputat la parlamentu serbesc Serbi ne asimilaze,NE PERDEM FRAŢI NOSTRI !!!

Este importantă construirea acestei biserici pentru pastrarea identitetului nostru.

Avem nevoie de ajutor finansiar pentru înfinţarea unei biserici Romaneşti în Bor Serbia,dimenziune 24x16m ,stil vec romanesc

Puteţi să ne contactaţi la adresa de sus.

Va mulţumim da dinainte

C.C.I.R.

Acesta este contul în care puteţi trimite fraţlor noştri sume de bani, cu precizarea că donaţiile se pot face numai prin virament, deci din cont în cont.

Intermediary Bank / Correspondent Bank
SWIFT – BIC: COBADEFF

Name: COMMERZBANK AG
City, Country: FRANKFURT AM MAIN, GERMANY

Account with institution / Beneficiary's Bank
SWIFT – BIC: KOBBRSBG
Name: KOMERCIJALNA BANKA AD BEOGRAD
Street: Svetog Save 14
City, Country: 11000 Belgrade, Republic of Serbia

Beneficiary
IBAN/ Account Number: RS35205007080003099272
Company name: RUMUNSKI KULTURNI CENTAR
Street: BORSKA 20
City, Country: BOR, REPUBLIC OF SERBIA

adresa cod html http://www.causes.com/widgets?cause_id=583985

http://bisericatimoc.blogspot.com/

CASA PARINTEASCA NU SE VINDE

TREZESTE-TE ROMANE!

În timp ce noi ne vedem de ale noastre, sute de mii de români din Timoc, Serbia, sunt deznaţionalizaţi. Ei sunt denumiţi vlahi, o altă rasă decât cea românească, pentru că nu sunt recunoscuţi ca minoritate românească de către autorităţile sârbe, şi sunt supuşi la presiuni enorme ca să nu mai vorbească româneşte. Dar fraţii de dincolo de Dunăre au genă de luptători în ei şi nu renunţă la identitatea lor. Deci la recensământul care va avea loc în Serbia, timocenii se vor declara români, nu vlahi sau sârbi.



material aparţinând liderului RDCN din Maidan, Serbia, Cristian Vagner- Rutsanu

Etnocid sarbesc contra romanilor

Fraţilor,

Posted on decembrie 19, 2010 by Ilija

De sute de ani, de când ne duceam viaţa nemângâiata alăturea de fraţii noştri Sârbi – nici odată n’a venit cineva la noi cu vre-o vorbă de mângâiere, care să trezească în sufletele noastre nădejdea de un traiu, mai bun şi mai omenesc.
Iată acum, aducând Dumnezeu vremuri mai bune, noi cei mai jos iscăliţi, care suntem ca şi voi Român din Valea Timocului, ne întoarcem către voi în aceste ceasuri istorice, pentru a vă spune câteva lucruri însemnate, asupra cărora să vă gândiţi şi să hotărâţi: ce e de făcut?
Aţi văzut cu toţii răsboiul grozav care ţine de peste patru ani de zile şi care a pornit tocmai din ţara noastră, din Serbia.
Pentru-ce a isbucnit oare acel răsboi? Ştim cu toţii: Serbia voia să adune pe toţi Sârbii cari erau răsfiraţi sub mai multe stăpâniri, la un loc, ca să fie o ţară mare şi puternică.
După suferinţe îndelungate vedem să astăzi acest ţel l-a şi ajuns. Deşi zdrobită, Serbia, a ieşit biruitoare şi a câştigat Bosnia, Herţegovina, Croaţia şi Slavonia, după care se sbate de sute de ani. Aceeaşi dreptate le-a făcut-o răsboiul de acum şi Polonilor şi Românilor. România a intrat în răsboiu pentru a desrobi şi alipi la sine Transilvania, Banatul şi Bucovina.
Ea a ieşit biruitoare şi pe lângă aceste trei ţărişoare şi-a mai alipit şi Basarabia.
Răsboiul acesta nu s’a dat pentru putere ci pentru dreptate. Ce e drept Nemţii credeau că ei o să biruiască cu puterea, dar Aliaţii i-au biruit cu Dreptatea. Ei au statorit că nu e bine ca asupra vieţii unui popor să hotărească un alt popor, străin, ci fiecare popor să-şi hotăraşcă singur soarta, după cum va voi el.
Astfel vedem că mai multe popoare şi-au şi hotărît soarta, şi anume Sârbii din Bosnia şi Herţegovina şi Croaţii din Croaţia şi Slavonia au hotărît că se rup de Austria şi se unesc cu Serbia, Cehii s’au rupt de Austria şi şi’au făcut ţara lor, Polonii de asemenea. Nemţii din Austria s’au unit cu Germania, Ungurii s’au desfăcut de Austria, Bucovina, Basarabia şi Transilvania s’au alipit de România.
Toţi Românii alcătuiesc acum o singură ţară de vre-o 14 milioane de suflete. Numai chiar noi Românii locuitori în Serbia am rămas pe dinafară. Noi n’am înţeles cuvântul preşedintelui Statelor Unite americane, Wilson, că fiecare popor e slobod să-şi hotărească singur soarta.
Cu toate că suntem de două ori mai mulţi la număr decât Românii din Bucovina, noi nu ne-am bătut capul cu soarta noastră. Dar dacă nu ni-l vom bate noi, alţii de bună seamă că nu şi-l vor bate !
Ori nu vrem noi nimic în aceste vremuri mari, când se aşează din nou temeliile lumii şi când fiecare popor îşi cere dreptul său la viaţă?
Ar fi un păcat faţă de copiii şi nepoţii noştri, ca în astfel de clipe hotărîtoare noi să stăm nepăsători.
Dar fraţilor, a sosit ceasul să ne spunem cuvântul! Şi noi credem că nu putem zice altceva, decât că, fiind Români, dorim să fim la un loc cu ceilalţi fraţi ai noştri, cu Românii, care acum sunt un popor mare. Noi vrem să fim la un loc cu Banatul, cu Transilvania, cu Basarabia şi cu Bucovina.
Noi nu suntem sârbi, întocmai precum românii din Ungaria nu sunt unguri şi cei din Rusia ruşi. Noi suntem în Serbia o jumătate de milion de români şi acum nu mai vrem să rămânem sub Sârbi, de la care am avut de suferit atâta. Ei nu ne lăsau să învăţăm în şcoli limba noastră, nu ne lăsau să ne facem biserici româneşti şi alte de acestea.
Fiind şi noi Români de sânge din moşi strămoşii noştri şi avându-ne moşiile noatre moştenite de la ei, noi avem aceiaşi dorinţă: să rămânem ce suntem, adecă Români; să fim gospodari pe pământul nostru şi să fim laolaltă cu toţi fraţii noştri români.
Astăzi toată lumea, care a fost robită de alte neamuri a căpătat dreptate şi se întoarce la ţara mamă. Românii din Basarabia, din Bucovina, din Ardeal şi din Banat s’au alipit de mama lor, România. Numai noi Românii din Serbia am rămas pe din afară.

Proclamarea Unirii 1 Decembrie 1918
Până acuma nouă nu ne-a fost îngăduit cel mai sfânt lucru pentru un om, adică să ne cunoaştem neamul şi să trăim pentru el. Doar numai gospodari puteam să fim; dar asta nu ne mulţumeşte în sufletul nostru, căci şi noi suntem oameni şi trebuie să ştim pentru ce trăim.
De aceea, fiindcă am fost, suntem şi vom fi stăpâni pe pământul nostru românesc din Serbia, vrem ca să ni se lărgească şi drepturile noastre, pentru ca să trăim în toate privinţele ca Români.
Toată averea care se află în judeţele (ocruzi) româneşti să fie proclamate ca averea a poporului român.
Toată puterea executivă (vlasti) să treacă în mâinile noastre. Numai al Românilor să fie împuterniciţi (punomocinic) ai poporului român, şi ei să-şi aleagă funcţionari (cinovnici) dintre români.
Prefecţii (nacelniţi) să fie români cari să îngrijească de popor, dându-i sfaturi bune şi împărţindu-i dreptate în limba rimânească.
Judecătoriile (sudovi) să fie româneşti şi judecata să se facă numai în limba românească.
Noi aveam vre-o 250 sate. Orice sat să aibă primar (cnez) şi dascăli români. Învăţătura să se facă în româneşte.
Până acuma vre-o 40-50 ani noi ne aveam bisericile noastre în care se făcea slujba în limba românească. Acuma cerem să se întoarcă iarăşi limba română în biserică.
Orice sat să aibă biserică. Popii şi dascălii români să rămână la locul lor şi în scurt timp să înveţe româneşte să citească şi să slujească. Pentru acesta mama noastră România ne va da tot sprijinul.
Aşa dar, fraţilor, la lucru !
Să ne adunăm prin sate, prin oraşe, să alegem un Comitet naţional care să se pună în legătura cu fraţii noştri din România, Ardeal, Bucovina şi Basarabia, pentru ca să ne unim cu ei, făcând şi noi dimpreună parte din România Mare.
Acum e timpul să ne folosim libertatea (sloboda) care stăpâneşte toate neamurile şi să ne spunem cuvântul nostru. Nimic nu ne mai împiedică să intrăm în graniţele României întregului neam românesc.


Bucureşti, 1 Decembrie 1918
Sfârşind aceste cuvinte frăţeşti, rog pe bunul Dumnezeu să ne ajute ca să vedem împlinit visul de fericire al neamului nostru.
Ura! Trăiască Românii din Serbia uniţi cu România! Trăiască România Mare a tuturor Românilor!

Chişinău 1 Noemvrie 1918

Sever Coteţ                                  Atanasie Popovici
Plutonier-Major                           Dr. în Filosofie,
Ion Niţă, plutonier major           Prof. L. Bogdan, funcţionar

………………………………………………….

Note critice

În ultima perioadă, se precipită în Timocul sârbesc tot felul de evenimente, despre care v-am informat în numărul trecut al revistei (situaţia clopotniţei din Sipicova). De aceea mă simt dator să fac câteva remarci:

La alegerile pentru comunităţile minoritare , care nu primesc buget din partea statului sârb, ci fac parte din instituţiile neguvernamentale, statul nu are dreptul de a se amesteca dând ordine, dispoziţii sau de a dispune alegeri pentru conducerea acestora .

Clopotniţa din Sipicova
Clopotniţa din Sipicova este pentru biserică şi oamenii din acest sat. Autorităţile sârbeşti nu au nici temei legal, nici moral să dărâme această clopotniţă. Chiar dacă au neglijat să ceară autorizaţie de construire (deşi pentru această construcţie am înţeles că nu era necesară ), locuitorii satului au considerat că nu prejudiciază pe nimeni. De aceea, autorităţile nu trebuie să ceară dărâmarea, ci înaintarea unei cereri retroactive de intrare în aşa-zisa legalitate. Însă problema se politizează, deoarece românii vor să se despartă de biserica sârbească, pe care nu o fregventează, ridicarea clopotniţei trebuind să fie urmată de ridicarea bisericii româneşti.
Cu regret semnalăm că de aproape 20 de ani sârbii susţin că românii din Timoc sunt vlahi şi prin asta ei înţeleg o altă naţie, deşi toate cărţile şi lexicoanele arată că românii şi vlahii sunt tot una. Aceasta este o manevră politică de a provoca confuzie, confuzie care a ţinut în loc dezvoltarea culturii şi limbii româneşti în Serbia. Nu există nici o deosebire între limba românilor din Timoc şi a celor din Banatul sârbesc. Vlahi sunt şi unii şi alţii.
Dacă s-ar fi scris cuvântul „românovlahii” împreunat, nu s-ar fi putut produce confuzia în rândul tineretului românesc din Timoc, cum se produce din cauza faptului că sârbii scriu „româno-vlahii”despărţit. Ei au inventat o nouă naţie: vlahii, care, după ei,  nu au nici o legătură cu românii. E ca şi cum dintr-o singură naţie a germanilor ar fi mai multe naţii: nemţi, şvabi, saşi sau tedeschi, cum le spun italienii germanilor.
Liderii românilor din Timoc, care cereau şcoală şi abecedar românesc în timpul comunismului, au fost arestaţi şi trimişi în lagărul Goli Otok din Marea Adriatică. De la timoceni a fost deţinut politic Atanasie Radulovici, avocat la Cladova şi Negotin, iar de la românii din Banatul sârbesc a fost întemniţat deputatul Lupşici Coriolan din Deliblata.
Sentimentul pentru ideea românească este într-o alarmantă decădere. De aceea, Preşedinţia şi Guvernul României tratează cu superficialitate această chestiune. Situaţia grea şi umilitoare în care se află românii din Timoc Serbia şi Bulgaria se datorează  lipsei de dialog şi discontinuităţii, lucru care a permis agresiunea etnică de către  sârbi, bulgari, greci, etc.
Noi suntem români , Guvernul României ştie asta şi totuşi trebuie să ne milogim ca să fim băgaţi în seamă şi să ni se dea un ajutor bănesc.
Sunt doar câţiva politicieni români care s-au interesat de soarta românilor timoceni: senatorul Viorel Badea, senatorul Titus Corlăţean şi alţii câţiva, iar mai recent ministrul de externe Teodor Baconschi, care este primul după dl. Preşedinte Băsescu care calcă pe acest pământ blestemat al Timocului, aprinzând o lumină de speranţă în inimile românilor de dincolo de Dunăre.
Cu cât vom lucra mai uniţi, acordând un buget minim fiecăruia, cu atât mai mult vom trimite un semnal că nu ne descurajează lipsa de toleranţă a unor vecini, cărora le-am oferit în lupta pentru eliberarea lor de sub jugul turcesc, gestul suprem al sângelui acestei naţiuni nobile, românii.
În numărul trecut al revistei am prezentat două documente din arhiva Ministerului Afacerilor Externe, semnate Cristea Sandu Timoc. De la publicarea acestor scrisori (1943 şi 1946) şi până astăzi, atitudinea autorităţilor sârbeşti faţă de românii timoceni nu s-a schimbat defel.
După aproape 70 de ani, sârbii ascund în continuare existenţa poporului român din Timoc, sperând că se vor asimila şi continuând crimele de etnocid ce urmează a fi pedepsite într-o bună zi.
Cristea Sandu Timoc

Sursa: http://astraromana.wordpress.com

Românii din Serbia, un pas mai aproape

Salutam venirea alături de Frontul de Eliberare a Daciei a trupei Misteria Carpatica




Maidanpec, Timoc, Serbia/TimocPress/miercuri, 27 octombrie 2010/ - Formatia MISTERIA CARPATICA, care canta muzica romaneasca intrun stil modern, si este compusa din romani din Timoc si Banat dar si sarbi din Belgrad, a participat la Festivalul international de jazz NISVILLE in Nis, pe 15. august a.c., reprezentand cultura romaneasca publicului international.

Dupa aceea, MISTERIA CARPATICA a concertat in Art centar in Belgrad, pe 9. octobrie a.c., fiind foarte bine primita din partea publicului.

Acesta este prima incercare serioasa de a prezenta cultura romaneasca, mai ales a romanilor din Serbia, in capitala.

Publicul belgradean a acceptat foarte bine muzica formatiei MISTERIA CARPATICA, aratand astfel ca muzica nu cunoaste limite entice, si ca mostenirea traditionala romaneasca apartine patrimoniului cultural al omenirii intregi.
Sursa: www.timocpress.info

Serbia de răsărit: o mare de români

(*Cu verde pe al meu blog, ca asa vrea el sa preia imaginea)



Se tot vorbeşte de sute de mii de români din Serbia de la sud de Dunăre care nu au nici cel mai mic drept la identitate naţională. Am vizitat la sfârşit de august 2003 zona. Iată rezultatele.

Serbia sau cum să ştergi o provincie de pe blazon

Această zonă a Serbiei de răsărit sau a Timocului a fost luată de sârbi de la turci abia în 1833. Până atunci aici fusese paşalâcul de Vidin şi, mergând înapoi în timp, ţaratul şi cnezatul de Vidin, ţinuturile Maciva şi Branicevo sub unguri, imperiul româno-bulgar al Asăneştilor, imperiul bizantin, Dacia Ripensis, Dacia Mediteranea, Moesia romană, Tribalia (după vechea spiţă a dacilor-tribalii). Vechea Raşca sau Serbia nu atingea Dunărea, fiind situată mai la sud (vezi atlasul istoric sârb de la 1925 şi bulgar de la 1917). Timocul sau Craina a fost şi în stăpânire austriacă, fiind unit administrativ cu Banatul, dar şi sporadic în stăpânirea Munteniei.
Între 1804-1813 a existat o uniune între Serbia şi Tribalia, între sârbi şi românii timoceni pentru lupta împotriva turcilor (fără colaborarea românilor timoceni care controlau dreapta Dunării, sârbii nu aveau acces la sprijinul rusesc ce venea prin principate). Acest lucru este evident din stema respectivă care reunea cunoscuta stemă a Serbiei rămasă până azi (cei 4 S în 4 colţuri) cu stema Tribaliei (un cap de mistreţ străpuns de o săgeată, uneori şi o bufniţă). Deci cam pe când ruşii răpeau Basarabia, sârbii se uneau cu românii timoceni din fosta Tribalie pentru ca mai târziu să se facă stăpâni în zonă, uitând de ajutorul dat de aceştia împotriva păgânilor şi devenind nişte asupritori creştini mult mai sălbatici în metode.
Etnograful sârb Tihomir Georgevici a fost acuzat de trădare fiindcă publicase lucrarea „Printre românii noştri“, încumetându-se să vorbească despre românii care trebuiau să fie tăinuiţi căci altfel s-ar putea naşte o aşa zisă periculoasă chestiune românească din Serbia.

Serbia sau cum poţi ascunde un milion de români

Cu toate că sârbii la început imediat în 1833 interzicerea limbii române în şcoli şi biserici şi au dat tuturor nume sârbeşti (pe care le puteau alege dintr-o listă, la botez), cu toate că nici un român nu primea vreo funcţie şi că erau aduşi sârbi pentru orice post de răspundere, la recensământul din 1895 apar totuşi 159 510 români. Sârbii se sesizează şi vor schimba macazul, mai ales după ce, la 1919, unele glasuri din Timoc cer unirea cu România. Astfel, la recensământul din 1921 nu mai apare nici un român ci apare o nouă etnie – cea valahă, cu 142 773 suflete. Prea mulţi însă pentru sârbi, şi, după ce în 1946 vor cere drepturi etnice, va urma o mai mare prigoană şi muncă de lămurire cum că ei sunt de fapt sârbi ce vorbesc şi o altă limbă. Astfel în 1953 apar în statistici doar 36 728 valahi şi 198 728 sârbi cu limba maternă valahă, iar în 1961 doar 1330 valahi şi 2233 români.
În ultimii ani, paralel cu iniţiativele unor asociaţii ale românilor de aici pentru redeşteptarea naţională, au început acuze în presa sârbă la adresa liderilor acestora că vor destabilizarea Serbiei şi un nou Kosovo (regiunea locuită de români este mai întinsă decât Kosovo). Biserica Ortodoxă Sârbă a făcut apel cetăţenilor să se declare sârbi pentru binele patriei şi al ortodoxiei. În ciuda acestor presiuni, la recensământul din 2002 s-au declarat 39 953 valahi şi 4 157 români. Un număr ridicol de mic şi totuşi mai mare decât cel al românilor din Voivodina care se bucură de drepturi etnice fireşti.
Referitor la aceste comice recensăminte, menţionez că ele îi fac pe unii intelectuali sârbi să roşească şi să le conteste chiar ei obiectivitatea. Astfel istoricul dr. D.Petrovici într-o lucrare despre valahi nu crede că pot fi mai puţini de 240 000. O broşură oficială privind minorităţile din Serbia recunoaşte că în ceea ce îi priveşte pe valahi recensămintele sunt „dătătoare de confuzii şi greu de explicat din punct de vedere demografic“. Mai scrie că „Vlahii nu sunt reprezentaţi la nivelul conducerii administrative nici măcar în Homolie sau Valea Timocului, unde aceştia sunt majoritari“. În acelaşi buletin editat de Belgrad se recunoaşte că „membri ai acestei populaţii, fără îndoială, au caracteristici asemănătoare cu cele româneşti, iar limba şi folclorul conduc spre varianta originii lor româneşti. Reprezentanţii minorităţii vlahe susţin originea lor română“. Dacă orice sârb cinstit spune că românii timoceni sunt majoritari în 200 localităţi înseamnă că sigur este vorba de 400. Organizaţiile româneşti au contestat oficial recensământul din 2002 în faţa guvernului sârb şi OSCE. România a tăcut chitic.

Serbia sau uite cine vorbeşte

Un reprezentant în parlament al opoziţiei sârbe din vremea lui Miloşevici spunea că sunt 1 100 000 de români timoceni. Eu, după ce am bătut zona în lung şi în lat, fără să întâlnesc pe cineva care să nu vorbească româneşte, afirm că sunt între 400 000 şi 1 000 000 de români în estul ţării vecine, ei reprezentând între 10% şi o şesime din populaţia Serbiei.
O mare de români este lipsită de cele mai elementare drepturi naţionale. Nici un minut de limbă română în şcoli, nici un cuvânt românesc în bisericile lor, nici un cuvânt românesc la televiziunea sau radioul public sârbeşti care să se recepţioneze în zonă, nici un reprezentant al lor în Consiliul Naţional Român din Serbia, în urma manevrelor Belgradului din decembrie 2002.
În acelaşi timp, în Voivodina, la nord de Dunăre, este un paradis pentru minorităţi: cei 35 000 români sunt majoritari în doar 17 localităţi, învăţământ în limba română se face în 9 localităţi, în celelalte limba română se studiază doar facultativ. Ar mai fi loc şi aici de mai bine dar este incomparabil cu zona Timocului. Nu pot să nu amintesc tupeul cu care nişte deputaţi sârbi oaspeţi ai Aradului (discursul lor a fost televizat la TV RCS în ultima săptămână din august) ameninţau România că vor sesiza UE că nu acordă sârbilor din România aceleaşi drepturi cu ale românilor din Serbia. Oficialii arădeni au tăcut chitic.

Serbia sau bibliotecă maghiară doar la Călăraşi

Ca să termin cu Voivodina unde situaţia este totuşi prin comparaţie roză, să amintesc că sârbii nu recunosc titlul de episcop conferit de biserica română lui Daniel de la Vârşeţ. Ei doresc să rămână doar vicariat la Vârşeţ de teama că îşi va extinde competenţa şi în Timoc, unde îi este interzis să se deplaseze în calitate oficială. Cum ar fi ca lui Tokeş să nu îi permitem să meargă în Harghita şi să acordăm drepturi exclusiv maghiarilor din Timiş? Este similar cu ce se petrece în Serbia prietenă. Românii recunosc la Timişoara episcopie sârbă şi consulat sârb.
Dacă Republica Moldova a fost reclamată şi obligată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului să recunoască Mitropolia Românească a Basarabiei, nu văd de ce nu reclamăm şi Serbia. În ceea ce priveşte consulatul sârb de la Timişoara, trebuie să reţinem că noi nu avem nici un consulat în Serbia chiar dacă românii timoceni au cerut unul la Bor.
O altă lucrătură a Belgradului în Banat este că înfiinţează instituţii pentru românii bănăţeni departe de locurile lor. Cu toate că românii locuiesc în jurul Vârşeţului, s-a înfiinţat o bibliotecă la Novi Sad unde nu locuia nici un român. Acum în Novisad s-au mutat câţiva angajaţi români ai bibliotecii şi RTV. Cititorii nu. Cum ar veni să deschidem noi bibliotecă maghiară doar la Călăraşi? Am uitat să mai spun despre Comunitatea Românilor din Iugoslavia care a fost scoasă afară din sediul pe care l-a ridicat chiar ea sub austrieci. Se judecă şi acum. Bucureştiul nu aude. CRI din Vârşeţ poate fi contactată prin tel: 013 823 435 sau e-mail şi editează combativa publicaţie de ţinută „Cuvântul Românesc“; în conducere sunt Ion Cizmaş, Marin Gaşpăr, Todor Groza Delacodru, Pavel Greoneanţ. Spre deosebire de aceştia există şi români vânduţi dintre care am cunoscut pe Lucian Marina şi pe şeful „Libertăţii“- oficios român al statului sârb, care nu vor să audă de românii timoceni.

Serbia sau curajul de a te declara român

Să revin la Timoc şi să spun că liderii românilor de aici sunt şi ei asemenea celor care i-am avut noi în Ardeal acum 100 de ani: unii mai curajoşi, alţii mai rezervaţi în a se lua la trântă cu Belgradul şi imobilismul Bucureştiului, unii mai tineri oţeliţi, alţii adepţi ai pasivismului.
Atât de mare este presiunea psihologică (şi nu numai) asupra lor încât la sediul central al Mişcării Democrate a Românilor din Serbia (care este partid politic înregistrat oficial) nu este nici o firmă afişată. Sediul este în Zajecar, pe str. Pozarevacka nr.8, într-o casă particulară a româncei Persida. Este o cvasiclandestinitate. Un alt domn din conducere este Sfetozar Karabaşevici. Preşedintele MDRS Dimitrie Crăciunovici mi se plângea de lipsa rezultatelor, în lupta lui de 12 ani pentru drepturilor românilor majoritari în zonă. D-na Persida mi-a spus că nu vrea să i se dea foc la casă. Acum am înţeles de ce în Timoc s-au declarat aşa puţini români sau valahi. Trebuie să ai sânge în tine în Serbia ca să te declari român. La sediul din Bor al Asociaţiei pentru Cultura Vlahilor/Românilor din Serbia de Nord-Est a fost scris pe uşă în sârbeşte „Marş din Serbia” şi desenate obscenităţi în mai multe rânduri.
Trebuie să nu lucrezi la stat ca să nu îţi pierzi slujba şi să te aperi de o maşină infernală, care te face să îţi pară amarnic de greaua crucea ce ţi-ai luat-o fiind altceva decât sârb, într-o zonă pe care Serbia se teme că ar putea să o piardă. Serbia este suspicioasă şi vede şi inventează peste tot posibili inamici.

Serbia sau coada căţelului

Vicepreşedintele MDRS Draghişa Kostandinovici din Kladova a tăiat coada căţelului şi a tras un sediu de filială (mi se pare că din banii lui) într-o clădire reprezentativă şi cu firmă bilingvă la intrare. Nu a mai aşteptat ajutor de la Bucureşti. Adresa este: Kladovo, str Kralja Aleksandra 50, tel/fax: ++381 19 87 526 şi 88 755, acasă: ++381 19 86 546, mobil: ++381 063 8 052 512, e-mail personal şi la firma sa de contabilitate. Pentru finanţarea revistei „Vorba Noastră“ (care din lipsă de fonduri apare cam o dată pe an) este deschis contul nr. 54019/17217941 la Komercijalna Banka A.D. Beograd, filiala Kladovo. Legea permite doar până la 1 ianuarie 2004 partidelor să fie finanţate din străinătate. Redactor şef al revistei este Mihailo Vasilievici din Kladuşniţa tel ++381 19 83 297 şi mobil ++381 064 255 3007.
Am prezentat într-un interviu, acordat redactorului Mircea Conrad de la Radio Novi Sad, aflat în vizită la Kladovo, acţiunile concrete de sprijin care au fost şi care se preconizează a fi realizate de administraţia publică arădeană şi de inspectoratul şcolar în sprijinul timocenilor. În sediul acesta al românilor şi-ar avea locul vreo 10 computere pentru tineri. S-ar putea dota modern o şcoală dintr-un sat românesc de aici în care sperăm să se studieze în curând şi limba română. Într-un sat românii de aici care şi-au luat vreo 60 de soţii românce din România ar vrea să ridice o biserică românească fără să mai spere că în cea existentă se va mai permite vreodată slujbă românească.
Dl Marcel Drăgan, român voivodinean şi secretar al Consiliului Naţional al Minorităţii Române din Serbia, s-a aflat în ospeţie la vicele Kostandinovici; el înţelege că fraţii români din Timoc trebuie să intre în acest consiliu şi să fie ajutaţi în obţinerea drepturilor. TV Novi Sad a filmat la un bâlci de trei zile din Kladovo. Nu prea erau nici vânzători şi nici cumpărători care să nu „şcie rumâneşce”. Nici unul însă nu poate scrie şi citi în limba părinţilor, conservată doar pe cale orală. Postul Novi Sad nu se recepţionează din păcate în zonă. Ar mai trebui ca românii de aici să aibă pagină pe internet.

Serbia sau problema valahă

Încurajator că a apărut un post TV particular în localitatea Sălaş care difuzează, cu curaj şi făcând faţă tuturor presiunilor, şi folclor înregistrat la nunţi româneşti/valahe din regiune. Raza de emisie este mică şi îşi doreşte să acceadă la satelit. Nu are curaj să transmită muzică din România cu toate că ar primi numeroase casete cu muzică şi nu numai, produse profesional. Despre acest post mi-a vorbit Saşa Iovanovici din Velika Jasikova, care ne-a primit cu lacrimi în ochi în casa sa unde s-au adunat să ne întâlnească şi alţi cunoscuţi români ai lui şi ai fiului său Dragan. Saşa se simte trădat de românii din Alianţa Voivodinei care refuză să îi ajute. Radio şi TV Zajecar tratează ,,problema valahă’’ doar în limba sârbă.
Dragan Iovanovici are 19 ani şi mi-a povestit la Arad cum a descoperit el dacă e român sau vlah. A curmat această îndoială când a dat unui funcţionar de la primărie un miel ca să îl lase să studieze arhiva locală. A găsit că toţi străbunicii figurau ca români, iar apoi bunicii au fost trecuţi ca prin miracol valahi. A pus afişe prin zonă cu ,,Vlahi=Români’’. Au avut ceva probleme cu poliţia dar tatăl lui e mândru că a stat o noapte la poliţie fiindcă a spus că e român.
O vreme Timocul a fost sub austrieci ca şi Banatul şi Oltenia. Încă de atunci în cartea funciară se mai păstrează formule româneşti, cuvinte româneşti standard de identificare a loturilor. Apare „în locul numit.....” acest lucru mi l-a spus dl Kostandinovici care lucrează la o istorie a românilor timoceni bazată pe documente inedite ce va vi gata în câteva luni.
Cu mult entuziasm lucrează şi ONG-urile româneşti de acolo:

	- „Ariadnae Filum” - Asociaţia pentru Cultura Vlahilor/Românilor din Nord-estul Serbiei cu sediul în Zajecar (str. Milosa Obiloca 48, tel/fax ++381.19.420.396, mobil 064 22 434.96, e-mail) şi în Bor (str. Radnicka 15, tel/fax ++381.30.432.888 şi mobil 064 22 386 80, e-mail având la conducere pe Predrag Balaşevici, Slavoliub Geaţovici, Zvonko Trailovici, Grozdana Blagoievici, Darinka Geaţovici, Liliana Makaici, Saşa Marianovici, Vladiţa Roşcanovici, Zorislav Stoianovici, Zavişa Giurgici şi Deian Ciuciulanovici;
	- Centrul Cultural Informativ din Brestovaţ - Bor, având la conducere pe Boian Barbuţici, e-mail;
	- Corumul pentru Cultura Românilor din Bor, preşedinte: Dragomir Drăghici, e-mail.

Serbia sau cum de mai există români

Fac public că un tânăr român timocean de 18 ani – Ivcea Iancovici a fost cel care de Zilele Aradului a purtat Steagul României în capul coloanei care a defilat prin oraş. A fost dorinţa lui, eu l-am prevenit ca nu cumva să aibă probleme acasă. Ar fi dorit şi un steag pe care să îl ia în Serbia dar nu am reuşit să îi fac rost. Este elev la un liceu sanitar şi nu a citit nici un cuvânt românesc până la Arad. A fost familiarizat totuşi la acest stagiu în Arad cu alfabetul românesc. Nu a citit şi nu a auzit până acum de Eminescu, Brâncuşi, Ardeal, Moldova, Valahia, Mureş, Olt, Decebal, Mihai Viteazul. Primul contact al lui cu toată cultura şi istoria de veacuri a neamului din care evident că face parte au fost arădenii care l-au înconjurat cu căldură şi Aradul care l-a fermecat.
Oare eu aş mai ţine la originea mea română dacă nu aş şti scrie şi citi româneşte, dacă nu aş fi auzit măcar că există o cultură română cu sumedenie de poeţi, prozatori, artişti care au scris în limba mamei mele? Oare eu aş fi mândru de numele de român dacă nu aş şti de ştefan cel Mare, de Brâncoveanu, de Avram Iancu, de Horea şi la şcoală aş învăţa doar de cărturarii şi eroii altei naţii? Sper să nu cadă nici asupra duşmanilor un astfel de blestem care să îţi ia orice punte spre neamul tău. Sper de asemenea să trăiesc să văd luat acest blestem şi de pe capul fraţilor timoceni.

Serbia sau vizitaţi-vă fraţii

Nu este simplu. Nu sunt 50 sau 1000 de suflete pe care să le vindecăm aducându-i la Arad. Sunt către milion. Trebuie ca din fiecare localitate să aducem 1-2 să ia contact cu ţara lor mamă. Să afle că limba pe care ei o vorbesc pe şoptite şi din inerţie, doar în curtea casei, este o limbă în care s-au creat capodopere, o limbă de care nu ai a te ruşina. Trebuie să afle că strămoşii neamului lor sunt scoborâtori din romanii care au stăpânit lumea şi că faptele înaintaşilor lor nu sunt mai prejos decât cele ale înaintaşilor sârbilor.
Trebuie să vadă că ţara lor mamă nu este o ţară de mâna a doua (şi credeţi-mă că faţă de Serbia nu suntem mai prejos), că România acordă minorităţilor chiar privilegii, că aici sunt înconjuraţi şi trataţi frăţeşte. Trebuie să simtă că mâna ţării mamă îi ocroteşte oriunde ar trăi, că statul român nu va permite abuzuri asupra lor din cauză că cer drepturi naţionale, că România va ridica glasul în apărarea lor, nu ca un avocat leneş şi plătit, ci ca o mamă ce vrea să-şi apere fiul.
Trebuie ca toate satele lor să fie vizitate de delegaţii ale administraţiei publice româneşti, ale societăţii civile, de intelectuali români şi de tineri români destoinici. Până acum la ei în zonă vin doar la muncă în construcţii şi agricultură români de mâna a doua (vreo 15 000), români pe care sărăcia i-a adus în a-şi întoarce spatele către România şi nici vorbă să fie nişte ambasadori ai ei sau repere pozitive pentru românii timoceni. Din păcate parlamentarii noştri îşi petrec mai mult prin insule exotice din Pacific, iar delegaţiile sporadice ale celor din departamentul românilor de peste hotare se termină cu o diurnă şi o cazare la hotel. Liderii românilor timoceni sunt chemaţi de faţadă la ambasadă la Belgrad de ziua României cu care ocazie cheltuie din buzunar câştigul de pe o săptămână ca să mai marcheze ambasada o acţiune în agendă şi ca să li se facă onoarea ca să mănânce într-un colţ dintr-un bufet suedez. Mă gândesc cu invidie la cum s-a simţit Marko Bela când a dormit la el acasă premierul maghiar. Când vor face şi ai noştri demnitari acelaşi gest în Timoc ?
Marile trusturi de presă române ar trebui să aibă trimişi în zonă mai des. Ziariştii români aşteaptă cu sufletul la gură vreun război aiurea ca să îşi arate curajul de reporteri, dar nu au călcat şi nu au curajul să calce printre românii din Serbia de răsărit.

Serbia sau preoţi „musulmani“ în satele româneşti

România trebuie mai ales să intervină pentru recunoaşterea lor şi pentru introducerea studiului limbii române în şcoli, biserici, presă, la radio şi televiziune. Pentru aceasta trebuie diplomaţie, fermitate, sprijin internaţional, personal, care să îi ajute pe aceşti români în realizarea acestor deziderate. Ei nu au ştiutori de carte în limba română pe care să o introducă în viaţa culturală şi şcolară a locului. Trebuie la început oameni trimişi din ţară şi dintre intelectualii din Voivodina (aici intelectualii români şomează).
În ce priveşte biserica sârbă, îi trimite pe preoţii de origine română în alte colţuri ale Serbiei, iar în Timoc aduce sârbi din alte părţi. Cei mai intransigenţi cu românii sunt preoţii veniţi ca refugiaţi şi care sunt negri la suflet în urma celor îndurate sau poate făcute pe câmpul de bătaie. În Slatina de Bor – sat curat românesc - singurul sârb din sat este preotul, poreclit de români „musulmanul“ fiind venit din Bosnia.
Despre preoţii locului ştiam că nu scot o vorbă românească în biserică pentru a nu-şi pierde postul. Am aflat în această vizită totuşi o taină. La spovedanie era practica să se permită tacit ca aceasta să se facă în limba română (băbuţele enoriaşe nici nu ştiau altă limbă). Preotul se îndepărta puţin, se întorcea cu spatele, iar cel care se spovedea o făcea în şoaptă în faţa cantorului în limba română. Chiar şi preoţii sârbi permiteau acest artificiu fiindcă nu trebuie spuneau ei să existe translator între om şi Dumnezeu. Astăzi, noii preoţi, în sate exclusiv româneşti, nu permit nici un cuvânt în română.

Serbia sau ce noroc că eşti român

Nu v-am povestit despre bogăţia românilor timoceni. Cred că sunt cei mai prosperi români. Mai ales în ceea ce priveşte casele. Nu am văzut casă care să nu fie cu etaj şi foarte cochetă. În timpul lui Tito au lucrat în occident şi şi-au ridicat toţi palate în satele lor. Dacă cei bănăţeni au lucrat pământul iar sârbii au avut slujbe calde la stat, ei au luat calea străinătăţii şi au venit acasă cu valută. Rezervele ţării sunt secătuite de război; şi oamenii au resursele epuizate în mare parte, dar casele toate le sunt de vis. În zona minieră a Timocului (e cea mai bogată zonă a Serbiei în aur, cupru, cărbune etc) acum se resimte şomajul. Resursele trebuie să le împartă şi cu masele de refugiaţi sârbi din Croaţia, Bosnia, Kosovo. Apropo, un român timocean mi-a spus că dacă toată viaţa a purtat ca un stigmat faptul că nu este sârb cu adevărat, în timpul războiului a fost prima dată în viaţă când a profitat că e român. Căzut prizonier la croaţi şi declarând el şi mai câţiva că sunt români au fost imediat eliberaţi.

Serbia sau a venit şi vremea românilor

Mi-a scris şi mi-a înmânat personal scrisoarea dl Kostandinovici, un tânăr cult, prosper, pasionat istoric al neamului său, vicepreşedinte al Mişcării Democrate a Românilor din Serbia, prieten al Aradului. L-am încurajat să scrie pentru a exersa în limba română, limbă pe care nu a studiat-o în şcoală. Sunt trei pagini redactate pe calculator în care abundă greşelile de ortografie şi stângăcii de exprimare. Sunt în acelaşi timp cele mai frumoase 3 pagini pe care mi le-a fost dat să le citesc în viaţă. Pune atâta suflet şi curaj, atâta clarviziune şi hotărâre, arată atâta încredere în noi cei din Arad, încât sunt sigur că în timp aceste pagini vor poposi într-o colecţie de documente istorice aşa cum acum stau scrisorile unui Avram Iancu sau Maniu.
Scrie: „Noi luptăm pentru dobândirea drepturilor noastre în ţara în care trăim şi ai cărei cetăţeni suntem. Sunt meleagurile noastre moştenite dinainte de Traian şi Hristos şi nu avem planuri să plecăm niciunde cu pomântul în spate. De-a lungul istoriei puternici domnitori au venit şi au plecat, dar noi suntem ceea ce am fost - daco-romani, români: oameni muncitori şi gazde, luptători pentru o viaţă cu demnitate. Suntem o putere respectabilă şi timpul nostru a început deja.“
Continuă: „Fără îndoială, dator este fiecare, în loialitate faţă de tara în care trăim, folosind trendul şi căile democratice europene, integrarea în Europa şi regionalizarea ei, sperăm că o să vie timpul numit în testament când toată pasărea zboară la cuibul său, sânge la sânge şi limbă la limbă. Vocea solidarităţii poporului român nord-dunărean nu este numai un sprijin, ci o datorie în faţa românilor sud-dunăreni. Desigur că rolul nostru e mai important şi nu ar fi bine să ne depăşească istoria vorbind despre noi la trecut; şi noi cei prezenţi trebuie să producem evenimentele pentru binele urmaşilor“.

Serbia sau şi Aradul naşte români

Rapsodul român din Slatina (Bor cod 19221 tel. ++381 13 0 36657 mobil ++381 63 8752554 şi vicepreşedinte al MDRS, dl Draghi Cârcioabă a scris la Arad următoarele versuri, în graiul de pe la el:

Sâmţul naţiunii

Am plecat să-mi cunosc ţara
Să şciu cum să-mi geşcept neamul
Să le spun realitacea
Ca să îş geşchidă geamul

Streinu-i poartă orbi pin lume
Fără rudă ge lumină
Fără sâmţu naţiunii
Să-ş uice ge rădăcină

Noi fruntaşi-ăi gin Cimoc
Tot strâgăm în gura mare
Să geşchidă uşa, geamul
Că o să ne moară neamul.

Dezna 6 aug 2003

Am vizitat şi Timocul bulgăresc din zona Vidin, unde sunt 30 de sate româneşti, de asemenea fără cuvânt românesc în şcoală, biserică sau presă. În Koşava ne-au aşteptat (pe subsemnatul şi pe dl Radu Boată din partea parohiei Felnac), cu multă căldură, familiile a doi tineri români, care au fost în această vară la Arad. Dimităr Evgheniev mi-a dat o fotografie făcută în Arad pentru un prieten ce şi l-a făcut la noi. Pe spatele ei a scris: „Vara asta fusă a mai bună pentru mine.“ Oraşul, arădenii, învăţătorii care i-au iniţiat în scris-cititul limbii române (în frunte cu inspectoarea generală Zoea Rotaru care le-a promis sprijin concret pe viitor), farmecul Deznei, tumultul ştrandului, primirea la palatul administrativ de către oficialii locali, spectacolele de neuitat, primirea la universitate la dl. rector Aurel Ardelean, care le-a promis că va continua să acorde burse pentru unii dintre ei, generozitatea dlui Daniel Negrea, primirea şi cadourile de la Biblioteca Judeţeană, Mănăstirea Bodrog, toate acestea i-au vrăjit şi le-a dat un sentiment de mândrie că sunt de un neam cu noi.
Acelaşi domn Kostandinovici transmite „în mod oficial din partea Mişcării Democrate a Românilor din Serbia mulţumiri pentru posibilitatea creată în acest an în Arad ca 55 tineri timoceni să poată fi iniţiaţi în scris cititul limbii române, domnului primar Dorel Popa, doamnei inspector şcolar general Zoea Rotaru, Consiliului Local Municipal Arad - în special d-lui consilier Foşlea, Consiliului Judeţean Arad - în special d-lui consilier Buda Bujor, preşedintelui Fundaţiei Humanitas - domnul Daniel Negrea, presei arădene - în special ziarului Adevărul (d-lor Tabuia şi Filip), Televiziunii RCS (d-nei Cristina Cojocaru), ProTV Arad, Radio Arad, Prefecturii Arad, Agenţiei Taberelor şcolare Arad (d-lui Stanciu), Asociaţiei Învăţătorilor Arădeni, Parohiei Ortodoxe Felnac şi Mănăstirii Bodrog, Universităţii Aurel Vlaicu şi Universităţii Vasile Goldiş (în special d-lor Ardelean şi Popeangă). Specificăm faptul că nu au mai participat la o aşa acţiune cu temă concretă, cu o aşa de impecabilă organizare şi pregătire prealabilă, în care şi-au dat concursul atâtea instituţii şi personalităţi arădene. Copiii au simţit în acele zile că lumea se învârte în jurul lor şi asta datorită dragostei frăţeşti cu care au fost înconjuraţi. De pe acum se cer a fi trecuţi pe liste în cazul în care s-ar mai organiza aşa ceva la Arad. Regretă mult mai ales copiii care nu au venit la Arad fiindcă părinţii au spus că în România nu au ce să vadă. Când colegii sau vecinii le-au povestit la întoarcere că au petrecut într-un oraş occidental, înconjuraţi de oameni de acelaşi neam care îi iubeau, cei rămaşi acasă şi-au plâns în pumni. Mulţumim Arad!“

Serbia sau perspective pentru români

Domnul Kostandinovici va invita la ei la congres o mare delegaţie din Arad, mai mare ca cea de la Bucureşti. Trebuie, în opinia sa, continuate contacte ale tinerilor cu ţara mamă şi de a cunoaşte partea luminoasă a României, pentru a le şterge imaginea rea lăsată de presa sârbă. Contactul cu valorile culturii, istoriei şi democraţiei româneşti, şcolarizarea în ţară, legăturile personale, sunt foarte importante, şi ele au lipsit în zona lor. Spune că astfel de întâlniri amintesc şi românilor din ţara mamă de ei cei mai uitaţi dintre români şi de statutul lor ingrat. Spune că s-ar putea face şi schimburi de vizite intermediate de MDRS, cu cazare şi masă în familii voluntare. Cu aceste ocazii speră că „îşi vor deschide ochii şi gândul spre ei şi oamenii care hotărăsc (oficiali, politicieni, preoţi, patroni). Facem parte integrantă şi noi din poporul român. Avem nevoie de solidaritatea poporului nostru organizat în ţara sa la nivel orizontal şi vertical“.

Mi-a cerut să mă interesez dacă se pot, sigur şi simplu, face pregătiri de limba română la universităţile din Arad cu cei care vor preda poate limba română în şcolile lor. Pregătirea dacă se poate face într-o săptămână la Arad sau pot merge 2 profesori la ei. Vor anunţa cu câteva săptămâni înainte. Întreabă dacă totul ar fi gratuit. Dacă Universităţile arădene pot primi studenţi care să devină profesori sau învăţători, intelectuali crescuţi în cultura română măcar de la această etate. Dacă există şi cursuri la distanţă pentru cei care lucrează şi pot veni doar de câteva ori pe an la Arad.

Le-ar trebui dicţionare sârbo-române şi româno–sârbe cu miile. Dicţionare enciclopedice româneşti, dicţionare explicative.
Dacă se pot oferi de către instituţii şi sponsori serioşi calculatoare pentru câteva filiale ale MDRS sau şcoli, în care părinţii vor face cereri insistente pentru introducerea limbii române. Partidul lor poate primi donaţii din străinătate doar până la 1 ianuarie când se aplică o nouă lege. Ar dori ca MDRS şi celelalte asociaţii româneşti să îşi deschidă o pagină pe internet. Au nevoie de ajutor la revistă, la pagina pe internet, la cererile către oficialităţi şi instituţii române în ceea ce priveşte redactarea. Dacă le putem trimite adrese de e-mail ale unor asociaţii, fundaţii, firme care pot fi sponsori serioşi pentru acordarea de burse şi sprijin pentru logistică. Mi-a cerut adresele e-mail ale tuturor ziarelor de limbă română din România dar şi din Europa şi America ca să îşi facă cunoscute problemele.
Să cerem mereu Serbiei să îi recunoască şi să le aplice standarde europene în ce priveşte drepturile naţionale.
Solicitări îndreptăţite şi minime pentru o lucrare care îşi propune să trezească la conştiinţă naţională sute de mii de români uitaţi de România şi ascunşi de Serbia. Putem onora aceste cereri pentru ca românitatea de acolo să prindă ultimul tren sau putem să uităm luaţi de alte griji aşa cum Bucureştiul face dintotdeauna.



Arad 6 septembrie 2003,

Viorel Dolha
Preşedintele Asociaţiei Învăţătorilor din Arad
str 6 Vânători, bl.V9 sc.B ap.5
Arad

Tel: +40 257 255 243, 0257 270 471
mobil: +40 744 195 155