Se afișează postările cu eticheta Context actual. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Context actual. Afișați toate postările

11 dec. 2011

Violenta in Piata Universitatii de Ziua Internationala a Drepturilor Omului

Dacă vor ieşi zeci de mii de oameni în stradă, îi vor sălta pe toţi?





Aproximativ zece persoane s-au întâlnit, cu puțin timp în urmă, în Piața Universității, pentru a celebra Ziua Internațională a Drepturilor Omului, cu steaguri tricolore și pancarte cu mesaje pozitive . Deși erau liniștiți, tinerii au fost luați pe sus de forțele de ordine și aruncați într-o dubă a Jandarmeriei.
UPDATE 15.00
Manifestanții luați cu forța de jandarmi și duși la Secța 1 de Poliție s-au întors în Piața Universității. Activiștii nu s-au dat bătuți și au continuat manifestarea publică, ce s-a transformat dintr-o simplă întrunire pașnică într-o luptă acerbă. De această dată, la kilometrul 0 s-au strâns aproximativ 20 de persoane care au fost bruscate și băgate cu forța în duba Jandarmeriei.




Forțele de ordine, 50 de persoane la număr, au fost și mai violente decât prima dată, târând până la dubă chiar și femei și adolescenți. Și de această dată, oamenii au fost aruncați în mașină, unii fiind chiar fugăriți de forțele de ordine. Un tânăr împins violent către dubă, striga disperat către jandarmii care îl bruscau: „Și pentru voi am venit azi aici! Și pentru drepturile voastre! Să vă fie rușine!”.
Forțele de ordine s-au comportat agresiv, în condițiile în care se aflau și copii mici printre manifestanți. O fetiță de 4-5 ani a rămas plângând, după ce oamenii legii au „curățat” zona.
Cât timp au fost reținuți la secție, tinerilor li s-au luat datele personale și li s-au dat amenzi în valoare de aproximativ 500 de lei. Un bărbat care venise cu copilul lui la manifestare, s-a plâns că acum nu va mai avea cu ce să își plătească ratele și cu ce să își hrănească fiul.






Activiștii făceau parte din ONG-uri care susțin drepturile omului și s-au reunit în Piața Universității, deoarece consideră că este un loc reprezentativ pentru libertatea de exprimare.
Ignorați de Primăria Capitalei
Tinerii nu aveau autorizație de protest, deși au solicitat aprobarea Primăriei Capitale acum cinci zile. Instituția era obligată să le dea un răspuns, fie acesta pozitiv sau negativ, în maximum 48 de ore, însă autoritățile au ignorat cererea depusă de manifestanți.
Cu toate acestea, tinerii au ales să organizeze o întâlnire pașnică, prin intermediul căreia să transmită mesaje pozitive și, printre altele, să susțină cazul Roșia Montană. Deși au anunțat atât Primăria Capitalei, cât și presa, că se vor reuni la kilometrul 0, instituția nu i-a luat în seamă.
Mai mulți jandarmi decât manifestanți
La scurt timp, și-au făcut apariția două dube pline cu jandarmi, care erau în număr mai mare decât manifestanții. Forțele de ordine i-au îmbrâncit pe activiști, chiar dacă tot ce faceau aceștia era să fluture niște steaguri ale României și să afișeze mesaje dedicate Zilei Internaționale a Drepturilor Omului. Jandarmii i-au luat pe sus și i-au aruncat violent într-o dubă, fără să îi lase pe manifestanți măcar să explice de ce se află acolo.
Târâți și aruncați în dubă de forțele de ordine
În timp ce era târât de cinci jandarmi, un tânăr striga disperat: „Vreau să știu ce am făcut!”, iar activiștii aruncați în dubă scandau: „Libertate! Libertate!”, în timp ce erau ținuți cu forța în mașină, fără să primească nicio explicație.
Sfidați de autorități
Manifestanții au declarat că au solicitat insistent autorizația Primăriei Capitalei, dar instituția a ales să îi ignore. Tinerii au considerat că aveau dreptul la un răspuns, precum și dreptul la exprimare liberă. Activiștii au spus că au organizat această întrunire pacifistă, pe care nu o consideră un protest, fără aprobarea Primăriei, deoarece instituția i-a sfidat timp de mai multe zile în care nu au primit niciun răspuns.
Reprezentanții ONG-urilor au declarat că au ales să se întâlnească la kilometrul 0 al Bucureștiului, pentru că îl consideră un simbol al democrației, însă, paradoxal, tocmai aici, tinerii au fost aduși la tăcere și umiliți de forțele de ordine. Manifestanții au mai spus că nu intenționau decât să-și spună punctul de vedere referitor la problemele legate de drepturile omului, fără să ceară demisia cuiva sau bunuri materiale.Unii dintre protestatari făceau parte din grupare Occupy România.
Chiar dacă nu deranjau pe nimeni, tinerii au fost înghesuiți în duba Jandarmeriei și duși la Secția 1 de Poliție.
Nicio explicație pentru comportamentul violent
Un reprezentant al Jandarmeriei a declarat că activiștii protestau ilegal, fără să aibe aprobare din partea Primăriei, însă nu a vrut să explice comportamentul agresiv pe care l-au avut forțele de ordine asupra tinerilor.

sursa: adevarul.ro






Scriu randurile astea la o zi de la ceea ce s-a vrut a fi o manifestatie pasnica pentru drepturile omului, zi care a fost intinata de Statul Roman! Am crezut pana mai ieri ca "democratie" nu e doar un slogan electoral asa cum ni se tot prezinta la tv in discursuri care mai de care mai pompoase. Am crezut ca mergand la aceasta manifestare, voi fi inteles, motivele mele vor fi intelese, dar nu a fost sa fie asa! Acum 22 de ani, pe acelasi loc de unde ne saltau ieri jandarmii mureau oameni pentru ideea de Libertate, in speranta ca noi, cei ramasi aici o vom pretui si o vom intelege. Insa acei bieti oameni au murit in zadar, pentru ca stim cu totii ce a fost de fapt Revolutia din '89; si cu toate ca stim atat de multi ce s-a intamplat atunci, cu toate ca viata e din ce in ce mai sumbra si mai dificila, cu toate ca ni se pun taxe peste taxe, cu toate ca nu mai avem respect, nu mai stim sa iubim, cu toata mizeria si lasitatea din jurul nostru, tacem din gura, intoarcem capul si mergem mai departe. Unde e poporul razboinic de care auzeam de atatea zeci de ori in manualele de istorie, unde sunt eroii nostrii care chiar si putini la numar, reuseau in repetate ori sa apere aceste locuri de sute de mii de invadatori!? De ce suntem nepasatori si lasam sa se distruga tot ce inca e frumos in jurul nostru? De ce nu ne luptam, cand inca mai avem pentru ce sa ne luptam? Ce le vom spune copiilor nostrii cand ne vor intreba ce am facut noi de s-a ajuns unde s-a ajuns!? Acum e momentul sa cerem schimbarea, si acum putem fi uniti; in definitiv, ei, cei care ne devoreaza viitorul cu lacomie, sunt unde sunt datorita noua, si cum noi i-am urcat, la fel de bine ii vom putea si cobori.
Dupa cum spunea si Gabi, unul din manifestantii saltati pe nedrept de Jandarmerie, am iesit in strada pentru voi, pentru toti romanii, jandarmi, militari, politisti, profesori, doctori, functionari, oameni simplii.
Am iesit ieri in strada pentru Romania, pentru a mi cere tara inapoi si pentru a o salva din ghearele lacomiei si hotiei, care au devenit modele de urmat pentru tineretul de astazi!
Mai ganditi-va.....



Andy Andrei


sursa: http://www.facebook.com/OccupyRomania

9 apr. 2011

Lupta cu boala

A mai trecut o săptămână de primăvara sub spectru atomic a anului 2011. Norul radioactiv a venit şi a şi trecut peste România. Dar peste ţara noastră a rămas norul laşităţii şi lipsei de implicare atât de bine cultivate încât au intrat în gena majorităţii. Românului îi spui să se trezească că e violat, dar el mai stă puţin, că nu poate reacţiona imediat la o asemenea agresiune. De ce spun asta. Vă explic imediat. Ăştia de afară, administratorii firmei în care suntem simple cifre pe un bilanţ, s-au uitat de pe norişor la sclavii disperaţi de pe tarla şi au spus, bă, ăştia încă mai trăiesc! Ia să vedem ce mai putem face să-i omorâm sau să-i facem să plece dracului din locul ăla pe care-l vrem noi. Să se închidă spitalele!, a venit ordinul, iar spitalele s-au închis. Perfect, au şi început să moară nişte amărâţi fără servicii sanitare apropiate. A citi nu e bine, trebuie toţi doar să audă ce le zice jurnalul televiziunilor noastre sau mesajul curvelor noastre mediatice, care au ca sarcină distrugerea morală a celor care mai rezistă. Distrugeţi învăţământul!, a mai venit un ordin. Iar acum majoritatea profesorilor se zbat în sărăcie, mulţi alegând să devină ştergători de căcat în alte ţări. Perfect, avem numai agramaţi, care nu ştiu să scrie şi care nu au deschis vreo o carte vreodată. Ia să mai vedem. Ăştia încă nu sunt reduşi la condiţia de iobagi, muncesc ca proştii doar pentru nişte mâncare ieftină şi un acoperiş penibil, dar încă se mai deplasează, încă mai părăsesc moşia pe care trag în jug! Scumpiţi carburantul! Iar carburantul a sărit de şase lei pe litru. Ce or să facă oile? Se vor uni cumva şi vor boicota unul dintre lanţurile de benzinării, măcar ca mesaj că încă mai există nişte nerv? Da, unii s-au adunat vreo 1500 într-un loc, alte câteva mii în alte locuri, dar restul.. e bine, le place să fie violaţi. Unii dorm prea adânc să simtă (...), iar unii, deşi treji, preferă o viaţă de genul ăsta, deci, să ne continuăm programul! Chiar şi cei treji care reacţionează o fac prea lent, că au alte treburi mult mai importante decât propriul viitor şi al propriilor copiii... Ce pot spune, deşi sună incredibil, unii poate chiar au ieşit din clamata violare a văduvelor de război dace de către romani. Cel puţin, aşa se comportă. Lipsa de reacţie, moştenită pe cale maternă, ar fi fundamentală în demonstrarea unei teorii fanteziste, romanizarea dacilor. Numai că noi nu am fost romanizaţi, doar spălaţi pe creier, doar inoculaţi cu nepăsare şi disperare, care duc la delăsare, iar orice boală, atât cât mai sunt nişte celule sănătoase, şi ele există, nu va pune capac organismului. Ca orice dac liber şi mândru mai fac un apel către fraţii şi surorile mele, TREZIŢI-VĂ! MIŞCAŢI MAI REPEDE! SALVAREA NOASTRĂ E ÎN MÂINILE NOASTRE, NU MAI PREGETAŢI! DAŢI MAI DEPARTE MESAJUL TREZIRII, MESAJUL SPERANŢEI! STAŢI DREPŢI, DAR NU IMOBILI! NE VOM LUA ŢARA ÎNAPOI ÎMPREUNĂ. Serul inoculat parşiv va fi respins de organism, iar noi vom renaşte, deşi mizeriile astea fac tot ce se poate să ne distrugă. Cu credinţa asta în inimi să luptaţi mai departe. Izbânda nu este departe, este exact unde vrem noi să fie.

Octavian-Eugeniu Manu, lider RDCN

25 mar. 2011

Salutări de la Abrud - de Csibi Barna

„- Draghe mama, se ştii că io estem bine, lucrez aicea la Abrud, la Ţara Moţilor, nu la Ţara Secuiasche. Sunt sanatos, numai un ochi vinet am la mine, albastru, che am chezut pe scara de la birou. Es am şi nişte dungi pe gât, m-a strâns de la cravata. Şi mai am o mina în gips, che mi-am prins-o la uşa de la casa unde stau, care nu are geamuri.
În rest e bine.
Motzii e buni cu mine, invatza la io romaneşte. Am invaţat imnul la ei „Treiasche duhul lui Iancu". L-am invaţat pe tot. Greu. Foarte greu. Mi-au spus colegii de birou să ştiu la imn pe de rost şi noaptea ca pe Tatăl nostru. Nu ştiu cine e tatăl la ei, dar am inveţat la imn tot. O se îl chint şi la ţie chind ajung acase la Harghita...Dache mai ajung...
Am inveţat şi alt chintec, e obligatoriu dimineaţa aicea la ei, „Iancule mare". Plecut la mine se chintem cu toţii la masa, chind bem palinka. Mult palinka bem noi. De prune. Şi io şi ei. Şi chintem şi inveţem romaneşte. Ei pe mine, mai ales.
Place la mine la Abrud.
Mai ales che de trei zile poci minca mai bine. Che nu mai am doi dinţi. I-am pierdut undeva. Chind am chezut pe scaun de la birou. Birou mic. Am martori, che mai ierau acolo Nelu, Avram, Todor, Mihai, Radu şi popa din Abrud. Care a citit din Biblia şi avea şi o luminare. Che era intuneric. Popa nu o dat. Nu, iel nu. Iel spunea la ei „nu la fatza che se vede, la oase". Es am luat apoi scaunul in dintzi. Şi Toma era la birou şi avea un furciu la iel. Simpaticus ember. Ascuţit furciu. Il plimba pe la ochii la mine.
Bun popa asta cu io. Citit Biblia pentru mine. Chind am deschis ochii o zis che nu mai trebe la luminare. Dar nu o arunche, che cine ştie.
Draghe mama, in rest e bine.
M-am obişnuit aicea, cum zicea vecinul Onofrei, ca magarul. Nu ştiu al cui e magarul. „Apa, paie şi bataie".
Mai am cinci luni şi jumetate şi vin acase, mama.
Repede trece.
Dupe ce am ieşit de la urgenţe a fost mai bine la mine. Nu dureau toate oasele. De la reumatism, zicea medicu. La munte e mai frig.
Treiasche Avram Iancu! (Aşe tre se strig de trei ori pe zi)
Avram Iancu prieten la mine e.
Pusilok, Csibi Barna".
Sursa: /www.cotidianul.ro

13 ian. 2011

Ungaria isi promoveaza presedintia UE cu o harta a Imperiului Habsburgic

Presedintia ungara in exercitiu a Uniunii Europene a ales sa isi faca promovarea la Bruxelles prin etalarea unor simboluri ale gloriei sale trecute, pe un covor in centrul caruia se afla o harta a Imperiului Habsurgic de la 1848, relateaza miercuri AFP, precizand ca Budapesta dezminte insa orice nostalgie sovina.
Prezentata pe site-ul presedintiei drept "un covor cultural ungar" de 202 m2, opera artistei Livia Papai orneaza cladirea Consiliului UE, a carei decorare se schimba odata cu fiecare presedintie semestriala.

In compozitia sa se regasesc personaje si simboluri istorice, precum Sfantul Stefan, regina Elisabeta a Ungariei - mai cunoscuta drept Sissi, imparateasa Austriei -, compozitorul Franz Liszt, cocarda purtata la 15 martie in amintirea revolutiei de la 1848-49, sau chiar cubul Rubik.

Pe covor sunt ilustrate si doua harti: una mai mica, in dreapta jos, reprezinta Ungaria si vecinii sai in Evul Mediu, si o alta, mai mare si plasata in centru, a Imperiului Habsburgic, cu data "1848" in mijloc.

Harta plasata in centrul covorului nu trebuie interpretata ca o evocare nostalgica a Ungariei Mari, a explicat un purtator de cuvant al Reprezentantei ungare pe langa UE. "Este pur si simplu o harta a Imperiului Habsburgic si, mai general, a Europei Centrale si Orientale", a subliniat acesta. (nota arim:  cand preluam presedintia organizatiei europene trebuie sa punem harta Daciei Mari in holul ala, la intrare. Si o sa zicem: doar o reevaluare istorica adevarata a suprafetei tarii noastre. Deci care Ungaria?)

Harta nu semnaleaza existenta minoritatilor ungare din tarile vecine si carora Budapesta ia in calcul sa le acorde drept de vot la alegerile din Ungaria, un proiect foarte controversat la Bruxelles.

Pe site-ul sau, presedintia ungara tine sa precizeze ca, "in timp ce instalatia presedintiei cehe va ramane probabil cea mai controversata, artistii ungari implicati au decis ca prefera sa prezinte un rezumat al culturii tarii".

Miercuri, un purtator de cuvant al Comisiei Europene a declarat ca nu are "niciun comentariu de facut asupra modului in care un stat membru al UE care isi asuma presedintia decide sa isi promoveze imaginea", si ca expunerea covorului a fost aleasa de autoritatile ungare.

Drept reactie la promovarea Ungariei la Bruxelles, Bogdan Diaconu, vicepresedinte PC, a remis Ziare.com un comunicat in care afirma ca "harta Imperiului pe care Ungaria a afisat-o in cladirea Consiliului UE este o jignire la adresa natiunilor care si-au recapatat drepturile si libertatea prin Tratatul de la Trianon si o incalcare a principiilor fundamentale ale Uniunii".

5 ian. 2011

Tradare nationala



Preşedintele Traian Băsescu a semnat, marţi, decretul pentru promulgarea Legii educaţiei naţionale, informează Administraţia Prezidenţială. Anunţul privind promulgarea de către şeful statului a Legii educaţiei naţionale a fost făcut la circa două ore după cel privind decizia CC conform căreia legea este constituţională. Luminatul conducator a dar dovada maxima a ipocriziei sale, aruncand urmatoarele afirmatii: "Critica cea mai lipsită de onestitate în ceea ce priveşte această Lege vine din zona discursului naţionalist. În 1918, la Alba Iulia, una din teze era următoarea: Fiecare popor, se referea la minorităţi, se va instrui, administra şi judeca în limba sa proprie. Era una din tezele care creau garanţie minorităţilor că îşi vor putea menţine valorile culturale în interiorul graniţelor României Mari. Nu văd de ce azi am fi mai puţin înţelepţi decât în 1918, într-o ţară membră NATO, membră a UE", a declarat Traian Băsescu. Nationalismul de care s-a folosit Basescu ca sa iasa presedinte inca o data nu mai e bun. Acum vinde Transilvania de tot ungurilor, fara sa clipeasca, ceea ce reprezinta un act de tradare nationala. Urmatorul pas este declararea autonomiei regiunii, act care va fi sustinut de dragul interesului propriu de carmaciul sef, mai mult ca sigur.

23 dec. 2010

Protest extrem in Parlament

La 21 de ani de la Revoluţie, se varsă din nou sânge pentru România. Joi, în timpul intervenţiilor în plenul Parlamentului, un bărbat, Adrian Sobaru, angajat la TVR, s-a urcat la unul din balcoanele sălii de plen, de unde a strigat "Boc, aţi luat drepturile copiilor". Bărbatul purta un tricou pe care scria "Ne-aţi ucis viitorul".

Imediat după aceasta, în jurul orei 10:30, bărbatul pare să se fi aruncat de la balconul plenului, în cădere strigând "Libertate".

Imaginile sunt pentru cei care se simt bine de Sărbători, preferând să se ascundă în fundul ţarcului în care ne ţin ăştia, uitând ce se întâmplă în jurul nostru. Luăm atitudine, dar după ce se termină petrecerea... Acum avem puţină treabă. De asemenea, rutina zilnică e prea obositoare să ne implicăm activ în lupta pentru viitorul nostru. Oamenii mor de foame, tineri, adulţi, bătrâni, ţara e vândută şi va fi şi mai greu, ni se fură viitorul în fiecare zi, puţin câte puţin, fraţii de peste graniţe sunt abandonaţi, eroii sunt uitaţi ca şi idealurile pentru care s-au jertift ei, o Românie Mare în care neamul românesc să poată trăi. Dar recomand oiţelor să se întoarcă liniştite cu gândul la Moş Crăciun, la cumpărături, la mâncare şi la relaxarea post slujbă sau cursuri, deci să-şi vadă de treabă cum s-a întâmplat în Parlament, unde reprezentanţii puterii au continuat lucrările.

14 dec. 2010

Traian Basescu vrea romi nu tigani

Preşedintele României, Traian Băsescu, a declarat că nu va promulga legea privind revenirea la denumirea de "ţigan" în loc de "rom", într-un interviu publicat de Financial Times în ediţia electronică de luni. Cred că este o mare greşeală, nu voi promulga niciodată o astfel de lege. O voi trimite înapoi" , a declarat Băsescu pentru FT, adăugând că legea va fi "un gest de respingere".


Legea, iniţiată de parlamentarul Silviu Prigoană, membru al PDL, presupune interzicerea folosirii termenului de "rom" în instituţiile din România, înlocuindu-l cu cel de "ţigan".

Aceasta reflectă frustrarea românilor cu privire la confuzia care se poate face între numele minorităţii rome şi cel al ţării lor, deşi acesta provine din limba romani şi nu are nicio legătură cu România, comentează cotidianul britanic.

" Politicienii ar trebui să se concentreze în schimb pe crearea unor oportunităţi educaţionale mai bune şi a unor modalităţi prin care să arate bogăţia moştenirii culturale a minorităţii rome ", a declarat Băsescu.

Această iniţiativă intervine, de asemenea, într-un moment sensibil pentru România, care speră să adere la zona Schengen anul viitor. Băsescu este îngrijorat că problema romilor ar putea fi folosită în mod nedrept ca pretext pentru amânarea aderării României la acest spaţiu.

13 dec. 2010

Românii din Serbia, un pas mai aproape

Salutam venirea alături de Frontul de Eliberare a Daciei a trupei Misteria Carpatica




Maidanpec, Timoc, Serbia/TimocPress/miercuri, 27 octombrie 2010/ - Formatia MISTERIA CARPATICA, care canta muzica romaneasca intrun stil modern, si este compusa din romani din Timoc si Banat dar si sarbi din Belgrad, a participat la Festivalul international de jazz NISVILLE in Nis, pe 15. august a.c., reprezentand cultura romaneasca publicului international.

Dupa aceea, MISTERIA CARPATICA a concertat in Art centar in Belgrad, pe 9. octobrie a.c., fiind foarte bine primita din partea publicului.

Acesta este prima incercare serioasa de a prezenta cultura romaneasca, mai ales a romanilor din Serbia, in capitala.

Publicul belgradean a acceptat foarte bine muzica formatiei MISTERIA CARPATICA, aratand astfel ca muzica nu cunoaste limite entice, si ca mostenirea traditionala romaneasca apartine patrimoniului cultural al omenirii intregi.
Sursa: www.timocpress.info

3 dec. 2010

Ce poate face un om

Multi, foarte multi au senzatia ca nu pot schimba nimic in tara asta. Invatati de la omul asta ca se poate.




Site-ul unde parintele Tanase poate fi contactat -

www. asociatiaprovita.org

Cei care vor sa doneze diverse sume de bani pentru copiii de la Valea Plopului, o pot face in contul de mai jos: prin transfer bancar sau prin depunerea de numerar la orice agentie BCR sau prin mandat postal de la orice oficiu postal din tara.

Contul si datele fiscale ale Asociatiei Pro-Vita pentru Nascuti si Nenascuti – Valea Plopului, judetul Prahova:

Cont IBAN in lei: RO42 RNCB 0211 0118 4390 0001

deschis la BCR - Valenii de Munte, Jud Prahova.

CUI: 7250977

De mai bine de 20 de ani are grija de copii abandonati, de copii fara parinti, de tinerii alungati din caminele de copii. Acolo, la Valea Polopului si Valea Screzii, parintele Nicolae Tanase a pus bazele unei alte Romanii. Mai buna, mai curata, lipsita de egoism. Cu Asociatia ProVita, parintele Tanase duce o lupta pentru viata.

Acum 13 ani, la ProTv parintele Nicolae Tanase vorbea despre un proiect greu de crezut si atunci dar si acum. Un sat al copiilor fara parinti.

Acum valea s-a umplut si de case si de copii. Copii abandonati prin spitale, copii fara parinti, copii ai strazii, copii lasati aici de mame imediat dupa nastere. Pe toti, preotul Tanase i-a adunat in tabara dintre dealuri. Povestea a inceput in 1990.

Tata a sase copii, parintele a inceput un adevarat razboi impotriva avortului, iar mamele pe care le convingea sa-si nasca pruncii ii lasau in grija lui. In 97, in tabara din vale erau 30 de locuri.

Acum, in viitorul despre care vorbea acum 13 ani, tabara e tot neincapatoare. Pana acum, pe aici au trecut 1600 de suflete. Asa ca in vale apar mereu case.

Intr-o lume egoista, in care trecem unul pe langa celalalt fara sa ne pese, ce se intampla in Valea Screzii pare greu de crezut. Aici, "egoimul" a fost sters din dictionar.

Pe cei care ajung in Vale manati de curiozitate ii duce prin camerele copiilor cu gandul ca poate ii convinge sa se intoarca si sa ajute.

Cat de greu e sa hranesti in fiecare zi 328 de guri, sa imbraci si sa educi o armata de oameni numai parintele stie. A fost nevoit sa invete. Copiii sunt ingrijiti, hraniti si supravegheati de femei angajate din sat.

Cu exemplul sau, parintele Tanase a reusit sa schimbe si mentalitatea oamenilor din zona, sa-i faca mai buni. In anii 90, satenii din Valea Plopului si Valea Screzii au vazut ce face parinte si au inceput sa-l ajute. In casele lor au primit o parte din copii.

Cine este apt de munca trebuie sa munceasca si sa produca. Parintele este si manager si psiholog este si mama si tata.

Chiar daca statul nu se implica, multi oameni de bine l-au ajutat si il ajuta: cu bani, mancare sau materiale de constructie. Cu stilul sau direct, sincer si taios parintele are o vorba buna pentru toti.

Pentru baietii gata de insuratoare a cumparat pamant. Pentru fete strange zestre.

In fiecare casa din tabara sunt copii. Intr-una i-a asezat laolalta pe copiii de gradinita.

Se ataseaza imediat de noii veniti, au nevoie de caldura. Cand te uiti la ei intelegi in parte ce face si de ce face parintele Tanase. Fiecare copil isi povestea lui, unii sunt aici de cand se stiu. Sunt invatati de mici sa se descurce si sa ajute. Aici, ei sunt o familie.

Unii dintre ei sunt luati la un moment dat de familii acasa. Altii insa raman aici, merg la scoala, la studii. Pana acum 8 copii din tabara au intrat la facultate.

Incolonati, copiii pornesc catre satul din deal, la scoala. Fara sa-ti dai seama, se prind de mana ta si merg alaturi de tine. Te fac sa intelegi ca asa e viata facuta sa mergem impreuna si sa ajutam. In drumul spre scoala copiii predau o lectie invatata de la parintele: iti ofera fara sa te cunoasca ce au ei mai de pret: dragoste.

Pe Valea Screzii si in Valea Plopului, de 20 de ani, functioneaza o alta Romanie. O Romanie care uimeste. Una a generozitatii si dragostei, o Romanie care are nevoie in continuu de sustinere ca sa mearga mai departe.

30 nov. 2010

Sclavagismul modern

Servitutea modernă este o servitute voluntară, consimţită de mulţimea de sclavi care se târăsc pe suprafaţa pământului. Ei îşi cumpară toţi, la fel, mărfurile care îi aservesc tot mai mult. Ei aleargă toţi către o muncă tot mereu mai nebuna, care li se ofera printr-un consimţământ generos dacă sunt suficienţi de cuminţi. Ei înşişi aleg stăpânii pe care îi vor servi. Pentru ca această tragedie amestecată cu absurditate să poată fi pusă în practică, a trebuit mai întâi ca să li se extirpe membrilor acestei clase, orice urmă a conştiinţei legate de exploatarea şi alienarea ei. Iată deci strania modernitate a epocii noastre. Spre deosebire de sclavii din antichitate, de şerbii din evul mediu sau de muncitorii primelor revoluţii industriale, ne aflăm astăzi în faţa unei clase total aservite, dar care nu ştie acest lucru, sau care mai degrabă nu vrea să îl ştie. Prin consecinţă ei nu cunosc revolta care ar trebui să fie singura reacţie legitimă a celui exploatat. Ei acceptă fără crâcnire viaţa jalnică ce le-a fost construită. Renunţarea şi resemnarea sunt sursele nefericirii lor. Iată visul nefericit al sclavilor moderni care nu aspiră, în final, decât să se lase prinşi în hora macabră a sistemului de alienare. Opresiunea se modernizează întinzându-şi pretutindeni formele de mistificare ce permit mascarea condiţiei de sclavi. A arăta lucrurile aşa cum sunt ele în realitate şi nu cum sunt prezentate de către putere, reprezintă subversiunea sub forma ei cea mai autentică. Numai adevărul este revoluţionar. Pe măsura ce îşi construiesc lumea prin efortul muncii lor alienate, decorul acestei lumi devine închisoarea în care vor trebui să trăiască. O lume sordidă, fără gust şi miros, ce poartă în ea mizeria modului de producţie dominant. Acest decor este într-o construcţie fără sfârşit. Nimic nu este stabil aici. Reflecţia permanentă a spaţiului care ne înconjoară îşi găseşte justificarea în amnezia generalizată şi în insecuritatea în care trebuie să trăiască locuitorii săi. Totul trebuie refăcut în aşa fel încât să reflecte cât mai bine imaginea sistemului: lumea devine pe zi ce trece tot mai murdară şi mai zgomotoasă, precum o uzină. Fiecare parcela din aceasta lume aparţine statului sau unui particular. Apartenenţa exclusiva a pământului, acest jaf social, se găseşte materializat în omniprezenţa zidurilor de demarcaţie, a porţilor, gardurilor, barierelor şi frontierelor…Dar spre deosebire de sclavi sau detinuţi, exploataţii timpurilor moderne trebuie să îşi plătească cuşca în care locuiesc.

Homo sapiens

10 nov. 2010

Un hacker roman - Marina Britanica 1-0


Site-un Marinei Regale Britanice a fost spart de un hacker roman cunoscut drept TinKode.

Hackerul a reusit sa intre in site pe data de 5 noiembrie, folosind o metoda de atac obisnuita, cunoscuta drept "SQL injection", informeaza BBC.

TinKode a publicat apoi informatiile obtinute, cum ar fi useri si parole ale administratorilor site-ului.

Un purtator de cuvant al Marinei Britanice a confirmat atacul, insa a precizat ca "nu au fost pagube considerabile". El a adaugat ca, drept masura de precautie, site-ul a fost temporar suspendat si ca echipele de securitate investigheaza cum a reusit hackerul sa acceseze reteaua.

TinKode a dezvaluit prima data atacul pe profilul sau de Twitter si dadea un link catre o pagina unde erau mai multe detalii despre informatiile pe care le accesase. Acest document continea numele mai multor administratori ai siteului si ai altor useri activi.

Se pare ca hackerul TinKode are la activ 52 de "spargeri" de site-uri in ultimele 12 luni.

4 nov. 2010

Decaderea imperiului american

Un nou clip publicitar despre datoria publica a SUA, catalogat ca fiind "prea controversat" de catre majoritatea marilor posturi de televiziune, inclusiv ABC, A&E si The History Channel, si nedifuzat de catre acestea, prezinta o clasa de studenti chinezi din anul 2030, carora profesorul le preda istoria imperiilor decazute, printre care si SUA.

Materialul, produs de organizatia Cetatenii Impotriva Risipei Guvernamentale, este un omagiu adus unui alt clip publicitar din 1986, intitulat "Procesele Deficitului", interzis la randul sau de marile canale de televiziune, scrie Infowars.com.

In 1986, datoria publica din SUA era in jur de 2.000 de miliarde de dolari. Astazi, se apropie rapid de 14.000 de miliarde de dolari. Visul american este distrus in fata ochilor nostri, dar din anumite motive unele canale de televiziune se pare ca nu vor ca cetatenii sa poata intelege acest lucru, scrie websiteul.

Actiunea din clipul publicitar are loc in anul 2030, personajul principal fiind un profesor chinez care tine o lectie studentilor despre decaderea marilor imperii.

In timp ce imagini despre SUA sunt prezentate in fundal, profesorul le spune studentilor urmatoarele: "Toate fac aceleasi greseli. Isi intorc spatele la principiile care le-au facut marete. America a incercat sa cheltuiasca si sa taxeze populatia, pentru a iesi din marea recesiune. Enormele "stimulente", schimbari masive in sistemul sanitar, preluarea de catre guvern a marilor companii si o datorie uriasa."

Probabil ceea ce urmeaza sa spuna profesorul deranjeaza canalele de televiziune: "Desigur, noi am detinut mare parte din datoriile lor, asa ca acum lucreaza pentru noi."



Nota RDCN: Poate vi se pare cunoscută povestea cu sclavii strainilor de undeva.

3 nov. 2010

Ultimul vals….Hora Unirii

12/01/2009

Reproduc acest material redactat odata cu ziua nationala de 1 decembrie a anului trecut, din pacate atunci nu aveam blog, asa ca am fost nevoit sa-l postez pe diferite site-uri. De asemenea, am pus si linkul pentru audio, sa auzim numai de bine.


Ultimul vals….Hora Unirii !


hora_unirii




Probabil puţini ştiu că „Ultimul vals” este titlul unei piese muzicale formidabile, aparţinând fraţilor Guido si Maurizio DeAngelis, care aveau numele de scenă Oliver Onions.
Este de fapt piesa muzicală a filmului „Un şerif Extraterestru”, o melodie care şi acum după aproape 30 de ani îmi inundă sufletul de bucurie.
Muzica este o artă inegalabilă, unică şi înălţătoare ca nimic altceva din necuprinsul univers, nu cunosc altceva mai frumos, nimeni şi nimic nu poate să-mi producă o asemenea explozie de fericire, dragoste şi implinire.

Nici nu ştiu ce-mi veni să scriu despre muzică, pentru că oricare cuvinte pălesc în faţa acestei minuni a universului, cred că acei meşteri ai cuvintelor care au scris Biblia, s-au înşelat amarnic, nu cuvântul a fost primordial, ci vibraţia, sunetul, muzica.

Când D-zeu şi-a înălţat spiritul către infinitul azururilor, probabil că a fredonat o melodie extraordinară, o simfonie nicicând scrisa, dar cântată ca un imn de întreg universul.
Şi de ce nu, la zidirea miriadelor de lumi pline de viaţă, Creatorul s-ar fi folosit de naiul lui Zamfir şi doina lui Eminescu, aşa simte sufletul meu adormit de român, trezit din magicul somn al necuvântului, fost-am sedus de splendoarea armoniei divine prin rapsodia lui Porumbescu.

Să mă reîntorc totuşi la splendidul „Ultim Vals” al fraţilor DeAngelis, nu-mi pot opri plânsul minunându-mă de superba melodie a copilăriei mele, poate unii dintre voi veţi redeveni pentru o clipă acei copii minunaţi, nu există copilărie nefericită, nu pot crede că un suflet de copil poate să cuprindă într-însul nefericirea, neîmplinirea, chiar si o mică fărâmă de lumină cât de mică este prezentă în orice suflet de copil de pe faţa pământului.

Scăldat in lacrimi, scriu aceste rânduri, chiar dacă unii se vor amuza pe seama lor, nu-mi pasă deloc, nimic nu-mi poate lua fericirea din suflet, nimic nu-mi poate întuneca inima, ce minunat este să fim măcar pentru o clipa acei copii minunaţi, atunci am putea renunţa la toate relele noastre cele de toate zilele, nu ne-am mai duşmănii, ne-am trezi în fiecare dimineaţă senini, şi seara am plânge de fericire căci toate minunile lumii acesteia ale noastre sunt, şi sufletul nostru ar simţii nemurirea cum palpită în fiecare celulă, în fiecare secundă, cufundându-se în oceanul de lumină şi speranţă a umanităţii.

Nu, nu mai vreau să ştiu de nimic, am renunţat la toate întrebările filosofiilor lumii, nu mai vreau nici răspunsurile celor maturi şi atotcunoscători, nu-mi mai folosesc la nimic, la ce-ar mai folosi un întreg univers de întrebări şi răspunsuri iluzorii când eu sunt pe deplin fericit, împăcat cu mine şi cu lumea, nu-mi mai sunt de folos nici devenirea, nici moartea nu mai există, a pierit totul ca un vis urât şi straniu, oare ce magie mi-a cuprins sufletul ros de metafizici aiurite? Muzica sferelor lui Pitagora, armonia numerelor, splendoarea culorilor.

Lăsaţi-mă aşa copil, neştiutor dar împlinit, eu rămân cu fericirea si inocenţa sufletului meu, voi cei maturi de ce-aţi ucis ce aveam mai sfânt pe lume? Copilăria este ceva unic, şi din fericire prin muzică am descoperit un secret uriaş, ea poate fi redobândită, retrăită, asemenea prozei fantastice a lui Eliade, acel savant care uimea lumea cu enciclopedismul său, şi dacă păstram tinereţea fără bătrâneţe, atunci nimeni şi nimic nu mai poate să ne clintească din magica simfonie a Luminei.

Ah, dacă aţi şti să rostiţi asemnea lui Parsifal magica întrebare, măcar o clipă cât o eternitate, aţi fi cuprinşi de bucuria regăsirii în spirit, şi dacă aţi reuşi măcar o secundă să alungaţi tot noianul de tristeţi care vă macină sufletele, asemenea unor molii devoratoare de inemi, ce fericire pe chipurile voastre, ce imagine a splendorii copilăriei v-ar cuprinde nemuritorul suflet.

Ascultaţi dar acest „ultim vals”, dacă nu pentru dvs., măcar pentru toţi copiii din lumea întreagă, şi atunci nu veţi mai îndrăzni să curmaţi din faşă toate visele vârstei de aur, cu gândurile voastre absurde şi neroade, nu veţi mai fi ucigaşii speranţelor noastre, ci dimpreună vom forma o frăţie a creatorilor de bine şi frumos.

Am găsit din nou calea ce duce spre fericire, redeveniţi dar copii, şi veţi moşteni cel mai preţios dar al unei lumi înecate de plâns, fericirea supremă, şi şansa schimbării propriei sorţi, urzind calea şi destinul de excepţie hărăzit încercatului popor român.

Doar inima poate cuprinde această magie, doar ea poate cânta notele simfoniei libertăţii spiritului, lăsaţi dar mintea şi gândurile deoparte, căci ele sunt bariere în calea adevăratei cunoaşteri, cuvintele nu pot descrie tot acest mirific peisaj al împlinirii în Spirit, lăsaţi-vă sufletul să zburde asemeni unui joc de copil.

Cuvintele constituie apanajul minţii noastre egoiste, ele nu pot reda decât în mică parte minunile lui D-zeu, doar muzica este capabilă de puritatea sentimentului sublim, prin muzică ne contopim cu universul, devenind făclii aprinse ale Spiritului universal.

Imaginea întâiului popor chemat la viaţă, poporul român, cel care dintâiul a visat zborul spre aştri, aceasta este : preaplinul dumnezeirii revărsate peste necuprins, şi cum altfel decât spiritul suprem suflând în magicu-i nai primordial doina lui Eminescu, oglindindu-se peste sufletul lumii acesteia, aşa s-a născut poporul român şi nu altfel.

Mărturie stau aceste nevăzute rânduri, scrijelite pe coloana nesfârşită brâncuşiană a nemuririi noastre, ori pe aripa frântă a măiestrei lui Vlaicu peste piscurile Carpaţilor, vrând parcă să strângă la pieptul său, tot dorul românilor de unire.

Poate veţi întreba ce legătură au toate acestea cu ziua noastră naţională, şi totuşi există o tainică legătură, poporul român nu şi-a cântat încă ultimul vals înspre intrarea în eternitate, redevenind ceea ce-a fost odată va putea să treacă peste toate greutăţile, şi va renaşte iarăşi şi iarăşi cântând asemenea pietrelor lui Brâncuşi, care cântat-au lumii întregi despre nemuritorul popor roman, la fel precum zborul lui Vuia vestea lumii împlinirea celui mai tainic vis al omenirii, nicicând atins până la el.

Dacă Brâncuşi a făcut piatra să cânte pentru umanitate, iară Zamfir a făcut muzica să plângă, atunci Eminescu ne-a doinit pentru eternitate, prin cuvintele sale nepieritoare ca şi stirpea din care se trage, Eminescu este geniul suprem al poporului român, cel care a îmbinat într-un mod divin muzicalitatea cu plânsul, doina cu surâsul, nemărginirea cu sublimul, ca într-o îngemănare demnă doar de coloana infinitului, cea care simbolizează magistral dorul poporului român de divinitate.

Ridicaţi din uitare, visând nemărginirea din sufletele noastre, la fel precum odinioară cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci dormiseră somnul latinităţii noastre, fost-am treziţi din magicul somn al devenirii, de simfonia lui Enescu.

Nu a fost însă să pierim necunoscuţi, şi pivniţele Vaticanului ascund încă comori nespuse ale daco-geţilor, la fel precum vorbesc omenirii nepieritoarele tăbliţe de la Tărtăria, mărturii ale nemuririi noastre stau încă şi azi pe falnica-i Columna a Lui Traian.

Ne-am întors aşadar acasă, la sânul divinităţii, noi suntem cei dintâi dar şi cei de pe urmă, iar eu stau mărturie în această zi de sfântă sărbătoare, prin aceste cuvinte sublime înălţate spre zare, asemenea unui ultim vals închinat măriei sale Poporul Român.

Învie poporul român, prin noi cei care depunem mărturie azi despre marea Unire, aducere aminte tuturor celor care, prin jertfa lor au făcut visul să devină realitate, imposibilul să devină posibil, iar irealul să devină real.

Ultimul vals al celui mai vârstnic popor european, chiar dacă unii nu vor să recunoască, cel care murea cu zâmbetul pe buze, neînfricat în faţa morţii, cu mult înaintea nazarineanului sau celebrului filosof otrăvit din pocalul cucutei.

Purtat-am cu stoicism crucea noastră ca neam, fără să ne plângem asemeni ciobanului împăcat cu lumea al Mioriţei, nicicând nu s-a pomenit popor mai blând şi mai primitor cu străinii, azvârliţi cu forţa în războaie străine de noi, noi am rămas credincioşi unei singure idei, întruparea hotarelor noastre de drept, nu suntem nedrepţi cu nimeni dar vrem ce este al nostru, obrazul nostru plânge nestins - de dorul tău Basarabie.

Acum ori niciodată cereţi dar ce ni se cuvine, nu lăsaţi pe fraţii noştri în părăsire, fiţi fără frică si nu lasati in robie ţărâna sfântă a Basarabiei, n-aveţi hodină şi tihnă până nu ne vom fi unit cu toţii in hotarele României Mari.
Aş vrea ca Dan căpitan de plai, să cuprind cu palmele pământul sfânt al Basarabiei, şi să-mi plec fruntea ca în faţa unei icoane ce poartă în adâncurile ei, osemintele străbunilor mei deopotrivă cu toată durerea poporului român.

Pentru neamul nostru românesc, Ultimul Vals nu poate fi decât unul singur, cel al cântării lui Alecsandri, frăţeasca Horă a Unirii.


Aşa să ne ajute Dumnezeu !!!


Robert-Ovidiu TRIF
1. Decembrie 2008

audio

Sursa: dezvatatorul.blogspot.com

22 oct. 2010

Sa fim francofoni


Ciocniri intre manifestanti si politisti au avut loc si miercuri, in cea de a saptea zi de proteste masive pe intreg teritoriul Frantei.

Sute de mii de oameni au iesit din nou pe strazi, nemultumiti de legea care prevede majorarea varstei de pensionare. Mai multe masini au fost incendiate si geamurile unor cladiri au fost sparte in suburbia pariziana Nanterre, in timp ce la Lyon o camioneta a ars in intregime, informeaza CNN.

Grevele pe termen lung declansate in ultimele zile au creat un adevarat haos in Franta. O treime dintre benzinarii au ramas fara combustibil, potrivit unor surse guvernamentale.

Transporturile aeriene si rutiere sunt serios perturbate, iar sindicatele au decis blocarea drumurilor de acces catre aeroportul parizian Charles de Gaulle.


Presedintele Nicolas Sakozy a cerut miercuri ministrilor responsabili si fortelor de ordine sa faca tot posibilul pentru a sparge blocada instituita asupra depozitelor si rafinariilor.

"Pentru milioane de cetateni transportul este o problema vitala. Este o libertate fundamentala", a declarat Sarkozy.

Proiectul de lege privind majorarea varstei de pensionare de la 60 la 62 de ani si reformarea sistemului de pensii urmeaza sa fie votat de senatori joi, dupa ce legiuitorii au stat marti pana la ora 3 noaptea pentru a dezbate peste 1.000 de amendamente.



Potrivit autoritatilor, circa 1,1 milioane de francezi au protestat in ultimele zile fata de acest proiect de lege, in timp ce sindicatele ridica numarul la 3,5 milioane.

Ministerul Educatiei a anuntat ca elevii din 379 de institutii de invatamant au iesit de la ore pentru a se alatura manifestantilor.

Legea a trecut deja de camera inferioara cu 233 de voturi pentru, din 329, decizia finala urmand sa fie luata insa de Senat.


IDEI

19 oct. 2010

Urmasii Romei?

Italianul care a agresat-o pe românca Maricica Hăhăianu a fost dus la închisoare într-o celulă izolată, după ce iniţial fusese arestat la domiciliu. Acuzat iniţial de vătămare corporală gravă, Alessio Burtone de 20 de ani va fi inculpat pentru omor prin imprudenţă.

Tânăra de 32 de ani a murit vinerea trecută, după ce a stat o săptămână în comă. Agenţii veniţi să-l ducă pe agresor la închisoare au fost întâmpinaţi de aproximativ 200 de oameni, care l-au aplaudat pe Burtone şi au scandat lozinci împotriva poliţiei. Protestatarii l-au acuzat şi pe primarul Romei că îi apără mereu pe români, deşi acesta a făcut în trecut declaraţii dure la adresa emigranţilor.

"Roma nu mai are primar, de astăzi Alemanno este primarul Bucureştiului. Îi apără mereu pe români", a declarat unul dintre protestatari. Burtone a fost scos din casă având capul acoperit cu o glugă

6 oct. 2010

Islamofobia, creata pentru explotarea natiunilor

E dragut ca gasesti asa ceva pe agentii de presa.


Imperialismul american a creat islamofobia ca un pretext pentru a incepe razboaie si a exploata resursele acestor natiuni, sustine un analist american, de stanga.

Ralph Schoenman, autorul cartii "Istoria ascunsa a Sionismului", spune ca islamofobia "este o consecinta constienta si deliberata a politicii SUA", potrivit PressTV.

Dupa colapsul Uniunii Sovietice si lipsa unei justificari pentru continuarea imperialismului, Statele Unite au avut nevoie de un alt pretext pentru a continua politica de subjugare imperialista, de exploatare a resurselor natiunilor, si de a asigura munca ieftina a populatiei, sustine Schoenman.

Sondajele recente arata ca americanii ii vad pe ceilalti cetateni musulmani intr-o lumina negativa, in timp ce majoritatea americanilor musulmani cred ca islamofobia nu a fost vreodata la un asemenea nivel.

Americanii musulmani se plang de cresterea dramatica a islamofobiei, amenintarile impotriva organizatiilor musulmane si retorica miscarii de dreapta, Tea Party.

"Conducatorii SUA sunt autorii atentatelor din 2001. Asa numitul 'razboi impotriva terorismului' este un eveniment fabricat pentru a 'demoniza' pe cineva, de a-l folosi pe post de sperietoare, pentru a rationaliza razboiul continuu si a justifica fragmentarea natiunilor din Orientul Mijlociu", crede Schoenman.

Subliniind ca victimele islamofobiei sunt natiunile cu resurse bogate, Schoenman a avertizat ca "imperialismul SUA cauta sa devoreze aceste resurse", oriunde s-ar afla ele.

22 sept. 2010

Peta, suspecta de terorism in viziunea FBI



FBI a indus in eroare Congresul si a continuat anchete pentru terorism nejustificate impotriva unor grupuri de stanga, dupa 11 septembrie 2001, arata un raport.

Potrivit datelor, Politia federala americana ar fi realizat aceste anchete in perioada 2001-2006, vizate fiind activitatile mai multor asociatii, printre care Greenpeace, Asociatia pacifista Thomas Merton Center si Asociatia de aparare a animalelor, Peta.

Raportul, comandat in urma cu patru ani de catre Congres, a fost redactat de inspectorul general al Departamentului american al Justitiei.

Documentul arata ca, in multe dintre cazuri, motivele de declansare a unei anchete erau insuficiente.

Spre exemplu, documentul arata cum, in 2002, un agent al FBI a fost trimis la o manifestatie impotriva razboiului, organizata la Pittsburg, Pennsylvania, fara ca el sa aiba "vreo dovada care sa lege aceasta misiune de o ancheta sau de vreo informatie potrivit careia un terorist ar putea fi prezent la aceasta manifestatie", sustine inspectorul general.

Tanarul agent, aflat intr-o perioada de testare, a fotografiat o demonstranta originara din Orientul Mijlociu care distribuia manifeste, apoi si-a bazat raportul pe cercetari realizate pe Internet.

FBI a explicat, intr-un comunicat, ca agentul sau fusese mobilizat in zona in cadrul unei anchete aflate in curs de desfasurare. Doua luni mai tarziu, directorul FBI, Robert Mueller, a declarat ca politistul "incerca sa identifice o persoana despre care credea ca se afla la aceasta manifestatie".

Insa, inspectorul general al Departamentului american al Justitiei sustine ca cele doua explicatii erau false, iar supravegherea acestei manifestatii era "consecinta unor informatii, potrivit carora ar fi fost prezente acolo si persoane care aveau legaturi cu terorismul international".

"Directorului FBI si Congresului le-au fost furnizate informatii eronate", a precizat Timothy Murphy, director adjunct al politiei federale, exprimand "regretele" FBI in acest dosar.

20 sept. 2010

La putere sunt niste comunisti, spun englezii




Romania este o tara care bate pasul pe loc din cauza persistentei mentalitatilor comuniste, este un stat care nu isi pretuieste profesionistii, incurajandu-i sa plece peste hotare si in care jocul politic este vazut ca "un spectaol media vulgar".

Acestea sunt principalele concluzii ale unui raport intitulat "Sistemul ii exclude pe cei energici si idealisti" si realizat de prestigiosul think-tank britanic Oxford Analytica.

Profesionistii talentati din Romania sunt dezamagiti de salariile mici, coruptie si nepotism, motiv pentru care 10% din populatie a emigrat in ultimii 20 de ani, iar numarul celor care vor sa emigreze este in crestere, se arata in analiza citata.

Ingrijorator este faptul ca milioanele de romani care pun pret pe valori si sunt energici, dorind progresul tarii, sunt exclusi de la putere, iar multi romani, desi considera ca tara merge intr-o directie gresita, vad "jocul politic ca un spectacol media vulgar, insa sunt prea apatici sa inlocuiasca partidele discreditate cu altele noi".

De asemenea, in raport se mai arata ca sperantele uriase pe care romanii le aveau dupa aderarea la UE au fost spulberate, activitatea economica este afectata de birocratia exacerbata, modernizarea institutiilor statului a esuat, iar structurile care ar trebui sa asigure independenta justitiei au fost sabotate de Parlament.

Nu in ultimul rand, in raport se subliniaza macinarea educatiei si sanatatii de catre coruptie, dar si faptul ca singura institutie care se mai bucura de prestigiu in Romania este Biserica Ortodoxa, dupa ce "mogulii economici au cumparat bunuri de stat si au ajuns sa controleze si presa locala".

11 sept. 2010

Inima Daciei, spurcata de unguri

O mana de unguri spurcati au celebrat azi crimele impotriva poporului român, in inima Daciei. Nimeni nu a pus mâna pe par sa le dea ce meritau, singurul drept pe care il au ei, dupa ce au iesit in strada si au strigat ca ala e pamant bozgoresc, chiar dacă noi, dacii, ne intindeam pana in Germania, inainte sa vina ei calare incoace. Panonia nu e pamant unguresc, e pamant dacic. Noi suntem daci, deci vrem DACIA MARE, vrem Panonia inapoi, migratori jegosi! Cam asta ar trebui sa fie discursul. Dar mucles, sshhh, stam noi in defensiva, ca poate ne lasa in pace. Nu se vor potoli niciodata. Macar astia din granitele romanesti sa fie potoliti. Nu vreau sa mai aud nume unguresti. Vreau sa fie toti românizati. Sa aiba nume românesti, iar bozgoreste sa articuleze la ei in case, si acolo pe furis, ca e ilegal. Ioc drepturi. Mutati românii înapoi acolo, iar cine are o problema cu asta, sa plece peste granita, care, după mine, ar fi cam după Dunare.