RĂSĂRITUL EUROPEI...

Mihai Eminescu, 26 mai 1880


Răsăritul Europei, Peninsula Balcanică, înfăţişează azi, ca nealtădată, priveliştea unor aspiraţii atît de contrarie unele altora încît ne e peste putinţă a vedea în aceste mişcări ceva voluntar, de sine stătător, cu o ţintă clară, ci sîntem siliţi a admite influenţe de dinafară, primejdioase tuturor popoarelor Peninsulei şi fiecăruia îndeosebi dintre ele.
Cu etnografia în mînă ne convingem lesne că nici unul, absolut nici unul din aceste elemente, cel bulgar, albanez, grecesc, turc, sîrb, nu sînt îndestul de numeroase, fiecare pentru sine, spre a putea exercita cu succes o predominaţiune asupra celorlalte, încît la toate se aplică spirituala comparaţie făcută de contele Andrassy, că lupta între două dintre ele ar sămăna cu lupta între doi lei ce se înghit reciproc, încît şi de la unul şi de la altul nu rămîne decît coada.
Într-adevăr, daca ne uităm la sîrbi, îi vedem despărţiţi în două tabere, nu tocmai simpatice una alteia, poate din cauze etnologice chiar. Serbia ar dori, în adevăr, să adune sub sine pe toţi cei de-o rasă, sub coroana familiei Obrenovici; însă lucrarea sa în această direcţiune se împiedecă de aspiraţiunea Muntenegrului, care reclamă pentru sine acelaşi rol. Familia princiară Nieguş din Munţii Negri nu are mai puţin dorinţa de-a fi centrul împrejurul căruia să se grupeze viitorul
regat al Serbiei mari. O a treia direcţiune, opusă amînduror acestora, este aceea a unui regat al slavilor de sud, sub auspiciele Casei de Austria, cristalizat împrejurul Croaţiei, căci croaţii nu sînt altă decît sîrbi catolici.

Grecii, pierzînd multe din calităţile lor antice, mai cu seamă acea senină inteligenţă care-i făcea atît de potriviţi pentru artă şi ştiinţă, au păstrat încolo multe din defectele lor antice, mai cu seamă însă instinctele demagogice, atît de înrădăcinate încît se simt în chiar descendenţii
deznaţionalizaţi ai acelei rase. Cu tot instinctul acesta, nimic mai puţin decît constitutiv, şi care, din contra, e negaţiunea oricării mari formaţiuni de stat, idealul lor politic e o Grecie mare, cuprinzînd poate Imperiul bizantin de odinioară, format de romani, dar atît de rău guvernat, atît de cumplit esploatat, cu aşa stîngăcie susţinut de moştenitorii bizantini. Îndealmintrelea grecii au păstrat pînă azi vechea lor manieră de răspîndire pe ţărmuri de mare şi în centre comerciale, şi
numai pe ici pe colo formează sate de populaţiune rurală, încît istoricul Paparigopulos, voind a delimita teritoriul asupra căruia grecii ar avea drept, a trebuit să-şi numească harta sa nu etnografică, ci... etnocratică. În noţiunea etnocraţie se cuprinde însă din capul locului dorinţa de-a predomina, de-a stăpîni asupra altora, pe de altă parte însă cată a se şti daca elementele etnocratizate pe hîrtie vor şi îngădui cu mînile-n sîn o asemenea predominare.

Venim acum la fraţii bulgari. Zicem fraţi nu figurat, ci în sensul propriu al cuvîntului, de vreme ce regatul Asanizilor a fost româno-bulgar, şi Asanizii însuşi români, după propria mărturisire făcută de regele Ioaniţiu în diplomele sale adresate Papei. Aci întîlnim tendinţe de revendicaţiune şi de predominare faţă cu toate elementele Peninsulei, fie români, fie greci, fie slavi chiar. Astfel s-a propus în Adunarea legiuitoare de la Sofia un proiect de lege de naturalizare, în care se zice: De asemenea vor fi cetăţeni bulgari, fără alte condiţiuni decît cele de mai sus, locuitorii de naţionalitate bulgară cari se află în provinciile anexate de România şi Serbia, şi nefiind hotărîţi a rămînea acolo, vor emigra în Bulgaria în termen de doi ani din ziua publicării acestei legi. Anexate de români! În coloanele foii noastre am arătat, în mai multe rînduri, că Dobrogea n-a fost nicicînd bulgară, că predecesorii lui Mircea I încă o cuceriseră de la triburi tatare, că provincia a rămas a Ţării Româneşti mult timp după prefacerea Bulgariei în paşalîc, după moartea lui Şişman, şi că de la Mircea I a fost luată de cătră turci. Am dori să ni se arate cum o provincie luată de turci de la români şi redată prin Tractatul de la Berlin tot românilor poate fi numită o provincie anexată de la Bulgaria?

Albanejii sînt, într-adevăr, numai în defensivă. Vechea lor organizaţie în gentes pe teritorii bine definite şi poate aversiunea contra amestecului cu alte rase îi face să nu dorească a predomina, dar îi împinge a nu se lăsa nici predominaţi. Teritoriul albanez şi-l dispută acum, în mod etnocratic, cele două Serbii şi Grecia.

Despre tracoromâni nu mai vorbim. Deşi sînt într-un număr destul de mare în Peninsulă, ei nu urmăresc idealuri politice şi ar fi buni bucuroşi dacă i-ar lăsa în pace să-şi vază de biserică şi de şcoală.

Tendenţe de predominaţiune eschizîndu-se una pe alta vedem deci mişcînd elementele de peste Dunăre. Unde pot duce aceste tendenţe nu e greu de ghicit. În loc de-a se stabili un comun acord între toţi, pentru ca să se respecte toate limbile şi toate naţionalităţile, fără deosebire, pentru ca în teritoriile pe cari ele le ocupă să se dezvolte fiecare în pace — oricare ar fi împărţirea după state — tendenţele de predominare, dorinţele de deznaţionalizare vor duce la frecări continue
şi vor face ca elemente menite de Dumnezeu şi de istorie a trăi laolaltă să ajungă a se certa şi bate pentru petece neînsemnate de pămînt şi pentru supremaţia cutărei sau cutărei limbi. Rezultatul va fi că fiecare din aceste elemente îndeosebi se vor preface în mînile marilor vecini în instrumente contra lor înşile, că pacea nu se va stabili niciodată, pînă ce, cu toţii laolaltă, vor încăpea sub o nouă dominaţiune străină, care nu va mai fi atît de slabă ca cea turcească. Cine nu e drept nu merită a fi liber. Fără ca în organizaţiunea acestor state să se introducă principiul suprem că orice naţionalitate îşi poate vedea în libertate de limba, de şcoala, de biserica sa, fără egala îndreptăţire a limbelor, oricare ar fi repartiţia teritorielor, Peninsula Balcanică va deveni teatrul unor rivalităţi de predominare, regretabile pentru toţi deopotrivă.
Victorii momentane ale unora vor fi urmate de victorii asemenea momentane ale altora, şi-n aceste mişcări convulsive, cînd într-o parte, cînd într-alta, cel ce va cîştiga în adevăr va fi totdeuna un al treilea de dinafară. Toate elementele în discordie vor scădea în orice privinţă, făcînd loc imigraţiunei şi predominărei străine.