Dumitru Badila
ARTICOLUL DE MAI JOS am incercat sa-l public intr-un ziar care sa fie citit de oamenii obisnuiti (pentru ca specialistii cunosc sigur aceste date), un ziar fara pretentii stiintifice si care sa nu aibe reticente la publicarea unui material stiintific mai putin ortodox.
Am ales ca perioada vara crezind ca la mare pe plaja o astfel de stire bomba va fi citita de mai multi oameni. In general cautam in caseta tehnica a ziarului, redactorul responsabil cu cultura, luam legatura cu el si ii trimiteam articolul pe mail. Dupa entuziasmul initial, urmau invariabil tergiversarile care nu lasau loc de indoiala cu privire la raspuns si doar la insistente puternice primeam un Nu raspicat.
Ziarele pe care le-am contactat si care toate s-au comportat la fel au fost: Formula As, Libertatea, Cotidianul, si ultimul, Adevarul. Am trimis articolul plus fotografii prin mail, cu rugamintea ca doar partea cu reproducerea din carte si biografia Marijei Gimbutas sa fie publicata obligatoriu, comentariul si semnatura mea nefiind obligatorii.
Concluzia a fost clara: Exista adevaruri care sint interzise la publicare in toata presa indiferent de profil si orientare. De ce? Putem sa speculam. Intre timp au mai aparut si alte informatii despre Scrierea Veche Europeana.
Badila Dumitru, Iulie 2006
SCRIEREA DE LA TURDAS, CEA MAI VECHE SCRIERE DIN LUME
Marija Gimbutas
Pe la 5500, vechii europeni din Europa central-rasariteana au dezvoltat un sistem de scriere, cu circa doua mii de ani inaintea egiptenilor ori a sumerienilor. Totusi, spre deosebire de aceste popoare, scrierea vechilor europeni nu servea unor scopuri economice, juridice sau administrative. Scrierea “veche europeana” era o scriere sacra, aparuta in urma unei indelungi folosiri a unor semne grafice incarcate de un simbolism particular; aparitia acestei scrieri este strins legata de cultul dezvoltat al divinitatii feminine. Aceste semne sint, in sens pur etimologic, hieroglife sau semne sacre.
Cele mai vechi descoperiri ale unor obiecte purtind semne de scriere au fost facute cu mai mult de un secol in urma, la Turdas, un sit apartinind fazei timpurii Vinca din Transilvania. De abia un secol mai tirziu, in 1961, s-au descoperit la Tartaria (o asezare nu departe de Turdas, in judetul Alba) trei placute de lut ars cu o scriere care a stirnit un deosebit interes. Citiva eruditi le-au comparat cu semnele sumeriene cunoscute ori le-au banuit a fi derivate din acestea. Cronologia oferita de datarile cu radiocarbon era ignorata. Astfel M.S.F. Hood considera ca placutele de la Tartaria ar fi fost “o imitatie incomprehensibila a unor semne de scriere apartinind unor populatii mai civilizate”. Sute de alte obiecte sacrale purtind inscriptii in rinduri sau grupate au ramas neobservate ori necunoscute. Multe obiecte cu inscriptii au fost gasite intr-un context sratigrafic bine documentat. Cronologia cu radiocarbon calibrata la date reale arata ca aceasta scriere a aparut curind dupa jumatatea mileniului al 6-lea si a fost folosita timp de un mileniu si jumatate in epoca cuprului (sau chalcolitica) din Europa central-rasariteana intre 5500 si 4000 i.e.n.. Este acum cert ca “scrierea veche europeana” este mult mai veche decit cea sumeriana. Ca atare, comparatiile cronologice cu Sumerul nu sint cele mai fericite.
Acest sistem de scriere nu a fost nicidecum un proces efemer, limitat la o singura localitate, ci un fenomen larg raspindit. Ipoteza importarii acestei scrieri sau a unor tablite din Mesopotamia trebuie inlaturata cu desavirsire, caci ea este contrazisa atit de evidenta datelor cronologice, cit si de natura acestui sistem de scrire care a aparut printr-o folosire indelungata a simbolurilor grafice. Originile sale trebuie cautate in perfectionarea cultului divinitatii feminine din religia “veche europeana”, prin specializarea (ori restringerea) sensului simbolurilor. Inscriptiile apar pentru prima oara pe obiecte de cult, nu pe tablite, si au avut un scop hieratic, nefiind deloc notarea unor tranzactii comerciale ori administrative, ca in Mesopotamia.
Scrierea “veche europeana” a disparut in mod virtual odata cu dezintegrarea culturilor Karanovo, Vinca si a altora in jur de 4000 i.e.n. si dupa aceea, ca urmare a infiltrarii pastorilor nomazi din stepele sudice ale Rusiei, presupusi a fi vorbitorii idiomurilor proto-indo-europene. Acest sistem de scriere a supravietuit totusi in zona egeeana, unde Vechea Civilizatie Europeana a persistat timp de alte doua milenii in comparatie cu zona dunareana a Europei. Ca atare, nu poate fi surprinzator sa observam similitudini intre sistemul de scriere “vechi european” si scrierile egeene din epoca timpurie a bronzului, minoica si cipriota. Analogiile dintre semnele “vechi europene” si acelea din silabarul clasic cipriot sint socante, ducind la ideea ca scrierea “veche europeana”, aparuta cu circa 4000 de ani inaintea linearului A cretan ori a celui cipro-minoic a fost o scriere inrudita cu acestea si, probabil, precursoarea lor, inventata de vorbitori de idiomuri ne-indo-europene.
Citeva cuvinte despre istoricul descoperirii semnelor
Existenta unei scrieri preistorice in sud-estul european a fost semnalata prima oara in anul 1874, cind Zsofia Torma a intreprins sapaturi pe dealul de la Turdas, linga Alba Iulia.
Descoperirile, constind din obiecte ceramice, figurine, fusaiole si alte obiecte, cu peste 300 de semne incizate, au fost treptat distribuite muzeelor din Berlin, Mainz Munchen si Cluj. In anul 1910,Marton Rosca a reluat sapaturile de la Turdas, reusind sa clarifice tipologia ceramicii si secventele stratigrafice. Contributia sa consta in aranjarea si publicarea materialului rezultat in urma sapaturilor Zsofiei Torma.
Alte semne au fost observate pe obiectele descoperite de M. Vasic in anul 1908, in situl de la Vinca, de linga Belgrad. Dupa parerea sa, semnele de pe vasele si de pe figurinele de la Vinca aveau valoarea unor litere, el gasind analogii cu inscriptiile de pe vasele grecesti arhaice de la Lesbos. Cinzeci de ani mai tirziu, la o alta asezare importanta a culturii Vinca, cea de la Banjica, de asemenea linga Belgrad, s-au efectuat sapaturi de catre Todorovic si Cermanovic, gasindu-se sute de inscriptii pe ceramica, pe obiecte de cult si pe figurine. La nord de Vinca, in siturile din bazinul Tisei, in sud-estul Ungariei, s-au descoperit citeva vase si figurine remarcabile cu inscriptii. Chiar si mai la nord, in Cehia si Slovacia, s-au identificat vase cu inscriptii apartinind culturii ceramicii liniare, contemporane cu faza timpurie Vinca.
In anul 1950, Morfova a publicat o descoperire socanta, facuta la intrarea unei pesteri de linga satul Sitovo, in zona centrala a Muntilor Rodopi, in Bulgaria; este o inscriptie pe stinca, de 3,4 m lungime si cu caractere de 13-16 cm inaltime. Aceasta descoperire nu a stirnit nici un interes timp de doua decenii, pina cind a fost mentionata de Todorovic in anul 1971.
Ceramica de tip Karanovo, faza 6, demonstreazaca utilizarea scrierii era o practica raspindita in acele timpuri, atita timp cit asemenea inscriptii sint frecvente in culturile Karanovo, Vinca si Tisa. Numeroase placute, peceti, recipiente de sacrificiu, vase antropomorfe si figurine- toate purtind inscriptii- din cultura Karanovo sint deocamdata nepublicate.
Unul dintre cele mai edificatoare exemple de obiecte purtind o inscriptie “veche europeana” a fost gasit in anul 1969 in timpul sapaturilor intreprinse la Gradesnica, linga Vraca, in nord-vestul Bulgariei. Este vorba de un castron aproape plat, cu scriere pe ambele parti. Fata este impartita de patru linii orizontale in patru registre, fiecare continind de la patru la opt semne. Pe spate este incizata o figura umana schematizata, alcatuita din v-uri sau triunghiuri inconjurate de semne liniare. In acest sit s-au mai gasit modele de temple si vase antropomorfe cu inscriptii.
Actualmente se cunosc aproape o suta de asezari unde au fost descoperite obiecte cu inscriptii, materialul din fiecare asezare fiind reprezentat fie de obiecte izolate, fie de cantitati mari, ajungindu-se in unele cazuri la peste 300 de obiecte. Majoritatea acestor asezari este cuprinsa in grupurile culturale Vinca si Tisa din bazinele Moravei, Dunarii si Tisei, in teritoriile de azi din Serbia, estul Ungariei, nord-vestul Bulgariei si vestul Romaniei, precum si in cadrul culturii Karanovo (3-6, Boian-Gumelnita) din centrul Bulgariei si sudul Romaniei. emne inscrise sau pictate, neobservate anterior, sint acum identificate pe ceramica Dimini, Cucuteni, Petresti, Lengyel, Butmir, Bukk si a ceramicii liniare; ca atare, nu mai este corect sa se vorbeasca despre scrierea Vinca ori despre tablitele de la Tartaria ca fiind singurele exemple ale acestui fenomen. Este acum clar ca scrierea a fost o caracteristica generala a Vechii Civilizatii Europene din mileniile 6-5 i.e.n.
—
Marija Gimbutas s-a nascut la 23 ianuarie 1921 in orasul Vilnius, Lituania. In anul 1942 absolvea cursurile Universitatii din Vilnius. Dupa razboi pleaca in Germania, studiind la Universitatea din Tubingen (1946), apoi urmeaza cursuri postuniversitare la Tubingen, Heidelberg si Munchen (1946-1949). In 1950 se stabileste in Statele Unite, fiind profesor la Harvard University (1950-1955). Din 1964 a fost profesor de arheologie europeana la Universitatea californiana din Los Angeles (UCLA).
Marija Gimbutas a devenit cunoscuta prin numeroase studii despre originea si raspindirea indo-europenilor (populatia kurganelor) precum si privitoare la cele mai vechi civilizatii pre-indo-europene, numite generic Veche Civilizatie Europeana. Ipotezele sale au produs o adevarata revolutie, obligindu-i pe specialisti sa clarifice (si sa-si clarifice) numeroase puncte de vedere. Lucrarea de fata reprezinta sinteza intregii activitati a autoarei. Prin Marija Gimbutas cele mai vechi civilizatii de pe teritoriul Romaniei apar in adevarata lor splendoare.
Acest fragment este reprodus din volumul “Civilizatia marii zeite si sosirea cavalerilor razboinici” al Marijei Gimbutas, Ed. Lucretius, Bucuresti 1997. Reproducerea si publicarea fragmentului s-a facut cu acordul Domnului Profesor Sorin Paliga, care a tradus in romaneste aceasta opera fundamentala a istoriei Romaniei caruia ii aducem multumirile noastre. Reproducerile grafice sint preluate din aceeasi lucrare cu exceptia Tablitelor de la Tartaria care sint reproduse din “Mitologie Romana” de Romulus Vulcanescu, Ed. Academiei, Bucuresti 1987, pag 98.
Noua ne apartine titlul fragmentului, sublinierile si aranjarea in pagina.
De ce Marija Gimbutas?
Am ales sa reproducem din acest volum pentru ca daca aceste lucruri ar fi fost scrise de un roman s-ar fi spus imediat ca este vorba de nationalism, de protocronism, eventual de niste exaltati care se cred buricul pamintului. Acesta este un fapt. Scrierea nu a inceput la Sumer si toate datele de pina acum afirma ca pentru prima oara in lume s-a scris intr-o zona care cuprindea si o mare parte din România actuala. O intrebare foarte interesanta este de ce aceste informatii nu sint facute publice de academicienii si profesorii nostri care scriu manualele de istorie? Chiar mi s-a spus ca la facultatea de istorie studentilor li se spune ca tablitele de la Tartaria ar fi niste falsuri. Oare domnii profesori si istorici nu au auzit de Turdas, de Tartaria, de Marija Gimbutas. Daca nu au auzit este grav, inseamna ca de foarte multa vreme nu si–au mai actualizat cunostiintele, iar daca au auzit si au tacut nu intelegem de ce. Pina acum ar fi trebuit ca Marija Gimbutas sa fi fost desfintata daca ce spune ea este fals. Le mai dam o sansa istoricilor nostri sa-si spuna parerea si sa ia o pozitie fata de aceste informatii.
Prima oara am luat cunostiinta despre scrierea veche din “Mitologie Romana” a lui Romulus Vulcanescu (tablitele de la Tartaria), dar dat fiind ca nu mai aveam cunostiinta de alte scrieri am considerat ca nu sint concludente si am inteles reticenta istoricilor nostri dar cind am citit cartea Marijei Gimbutas in care se afirma ca exista mii de inscriptii, atunci nu i-am mai inteles.
Am cumparat cartea istoricului Florin Constantiniu “O istorie sincera a poporului roman”, ed. Univers Enciclopedic, Bucuresti 1997, in speranta ca va fi intr-adevar sincera, cu bune si rele; dar ciudat, Tablitele de la Tartaria nici nu exista, cultura Lepinski Vir – Cuina Turcului care a realizat un oras sanctuar cu 8500 de ani inainte de Cristos nu exista, 10-15000 de ani de istorie sint comprimate in 2 pagini si jumatate. Oare sinceritatea este buna numai cind aratam ce crud era Vlad Tepes, sau cite amante a avut Stefan cel Mare? Foarte interesant mod de a fi sincer si onest. Noi toti asteptam ca in manualele de istorie sa se spuna tot adevarul, cu sinceritate. (Badila Dumitru, vara lui 2002)
—-
Bibliografie:
Marija Gimbutas – “Civilizatia Marii Zeite si sosirea cavalerilor razboinici”, Ed. Lucretius 1997, pag 37-38
www.prehistory.it – site italian care are si traducere in romana sustinut de profesorul Marco Merlini si care se ocupa cu studiul semnelor vechi danubiene
Haral Haarmann – cercetator la “Research Centre on Multilingualism “ din Bruxelles sustine primordialitatea scrierii de la Tartaria fata de Sumer – Dacia Magazine nr. 1 – ianuarie 2003, cu lucrari si in site-ul italian
f. interesant...a incercat careva sa traduca aceste texte sacre?
RăspundețiȘtergereeu ma ocup cu politica dar te astept si la mine pe blog unde Jioana, dupa o presedentie de doar 24 de ore, a ajuns deja subiect de bancuri si poante...
Cateva traduceri poti gasi aici http://www.enciclopedia-dacica.ro/inedite/tartaria.htm
RăspundețiȘtergereAsa este, din pacate, cineva vrea ca romanii sa nu-si afle adevarata istorie. Probabil, tot acel cineva, care a demonizat simbolurile sacre ale strabunilor, printre care si zvastica, care totusi a ramas sfanta in unele locuri.
RăspundețiȘtergereMarija Gimbutas, a fost un arhelog si istoric de exceptie, dar a facut greseala ca a preluat teoria falsa despre indo-europeni. Dar nu-i bai,asta nu o afecteaza cu nimic munca ei!
Bineinteles, nepotii nostri ne acuza pe noi ca suntem primitivi. Tipic occidentului ignorant, pornit pe calea pierzaniei!