Pentru istoria tarilor de la Dunarea de jos ne prezinta o deosebita importanta limba, getilor si a dacilor inainte de cucerirea romana. Cele mai multe notite despre caracterul limbei barbare, ce se vorbea la Dunarea de jos, le aflam în poemele lui Ovidiu, scrise în exilul sau de la Tomi. In Ponticele si în Tristele sale, Ovidiu aminteste adeseori de modul de vorbire al getilor si al sarmatilor, o limba pe care dînsul o învatase în timp de 6 ani asa de bine încît adeseori isi atribuie chiar titlul de poet dac si sarmat. „Si nici nu trebuie sa te miri", zice dînsul catre amicul sau Carus, „daca vei afla defecte în poeziile ce le fac, si cari sint aproape opera unui poet get. Si oh ! mi-e rusine, am .scris o poema in limba getica, si am construit în metrele noastre cuvintele barbare; dar feliciteaza-ma, poema le-a placut si am început sa am un nume de poet între getii acestia neumani. Poate ca ma vei întreba ce subiect am tractat. Am cîntat laudele împäratului August si bunul Dumnezeu mi-a ajutat si în aceasta noua încercare. Eu am aratat în versurile aceste ca corpul împaratului si parintelui August a fost muritoriu, însa esenta divina s-a dus în locasurile ceresti, si ca fiul sau (Tiberiu), care a luat în mînile sale frînele imperiului, desi le-a refuzat de mai multe ori, este asemenea tatailui sau în virtuti. .. Dupa ce am cetit getilor aceasta poema, scrisa nu in limba patriei mele, si am ajuns la ultima pagina, toti îsi miscara capetele, tolbele lor pline de sageti rasunara si un murmur lung iesi din gurile lor; iar unul dintre ei îmi zise: « Tu, fiindca scrii lucrurile aceste despre împaratul, trebuie sa te intorci tot in împaratia lui »" . In alta elegie, Ovidiu scrie: „Mi se pare ca eu insumi am uitat limba latina si am învatat vorbesc ca getii si sarmatii" . In alt loc: „Pentru ce oare sa port eu atîta grija, ca sa netezesc versurile mele ? Sa ma tem eu oare ca nu le vor placea getilor? Se poate ca am o pretentiune prea mare, dar eu ma felicit ca in tinutul de la Istru nu esista un geniu mai mare decit mine. In tinutul acesta, unde am sa-mi petrec zilele mele, este suficient daca pot sa ajung a fi poet între getii neumani" . „Eu însumi, poet roman, sunt silit sa vorbesc adeseori în modul sarmatic. Si mi-e rusine sa marturisesc ca printr-o lunga desuetudine abia îmi mai vin în minte cuvintele latine. Nu ma îndoiesc ca s-au furisat si in aceasta carte nu putine cuvinte barbare. Vina nu este a omului, ci a locului. Dar, ca sa nu pierd cu totul deprinderea în limba latina si pentru ca vocea mea sa poata pronunta sunetele limbei parintesti, eu vorbesc cu mine însumi si repet cuvintele de cari ma dezvatasem" . Getii, dupa cum ne spune Ovidiu, aveau o mare putere de asimilare. Elementul grecesc din Tomi se contopise aproape cu totul în masa cea mare a poporului get. In paucis remanent Graiae vestigia linguae: Haec quoque jamGetico barbara facta sono. „Daca cineva", zice Ovidiu în o scrisoare asa, „ar fi silit pe Homer sa traiasca în tara aceasta, va asigurez ca si el ar fi devenit get" . Dupä cum vedem, exista o mare asemanare între limba getilor si limba latina. Fondul ambelor limbe era comun. Limba getilor era, dupa Ovidiu, o limbä barbara, insa o limba barbara latina. Am vazut mai sus, cum singur ne spune ca in Tristele si în Ponticele sale s-au furisat multe cuvinte barbare, getice si sarmatice; ca poemele sale latinc, scrise lînga gurile Dunarii, sint aproape opera unui poet get, ca in timp de 6 ani, el s-a deprins asa de mult cu limba aceasta, încît acum îi vin cu greu în minte cuvintele latine si, în fine, ca a compus chiar o poema mai lunga (libellus) în limba getilor si prin care si-a cistigat nu nume de poet la dînsii. Limba dacilor avea un caracter latin si dupa Horatiu, contemporanul lui Ovidiu. In una din odele sale, dedicate lui Mecena, dînsul se exprima astfel: „Eu, care sînt un copil nascut din parinti saraci si pe care tu, Mecena, îl onorezi cu iubirea ta, eu nu voi muri... Peste putin timp si înca mai repede decit Icar, fiul lui Dedal, eu voi vedea tarmurii Bosporiului, cari mugesc, si ca o pasere frumos cintatoare voi zbura prin deserturile cele nisipoase ale getulilor si prin cîmpiile hiperboreilor. Pe mine ma vor cunoaste locuitorii din Colchis si dacii, cari se prefac ca nu se tem de armele noastre, precum si gelonii de la extremitatile Europei ; pe mine ma vor învata iberii cei isteti si cei care beau apa din Rhodan" . Iata aici o lista de popoarele barbare, cari mai vorbeau si în timpurile lui August o limba rustica latina: locuitorii din Bosporul cimeric, getulii, hiperboreii, colchii, dacii, gallii de lînga Rhodan si iberii din peninsula de apus! Cîmpiile hiperboreilor, de cari aminteste Horatiu în aceasta oda, erau sesurile cele întinse de la Dunarea de jos. Poetul Martial înca pune pe hiperborei în Dacia. Colchii, asupra carora venise cu razboi argonautii, locuiau, dupa Ovidiu, în partile de nord ale Dunarii de jos, lînga poalele Carpatilor. Dincolo de colchi, în Transilvania de astazi, Horatiu aminteste de daca. Dacii erau considerati, asadar, în timpurile lui August, ca un popor cu o limba barbara latina. O deosebita importanta pentru cestiunea ce ne ocupa aici, cu privire la limba getilor, ne prezinta doua basoreliefuri de pe columna lui Traian. Una din aceste icoane ne infatiseaza o deputatiune de tarani daci (comati), cari, vazandu-se amenintati de legiunile puternicului Imperiu Roman, se prezinta inaintea lmparatului, ca sa ceara pace. Cu gesturile agitate ale manilor sale si in atitudinea unor oameni, cari isi expun nevinovatia lor, ei se adreseaza de-a dreptul imparatului, fara interpreti, si tot fara interpreti le raspunde si Traian . Un al doilea relief ne infatiseaza momentul cel mai important din primul razboi. Trei regi ai dacilor, urmati de o imensa deputatiune (pilofori si comati) se prezinta înaintea împaratului spre a declara in forma solemna supunerea lor. Toti depun armele lor jos pe pamant. Unii cad in genunchi, intinzand manile . lor catre tribunalul imparatului, rugindu-1 pentru pace, altii stau in picioare, cu minile impreunate inainte, ori la spate, în modul cum sunt reprezentati pe monumentele antice prizonierii de razboi. Si de asta data, columna lui Traian ne infatiseaza pe daci adresîndu-se imparatului de-a dreptul, fara mijlocirea vreunui interpret oarecare . Aceasta scena din urma se ilustreaza in mod si mai clar prin urmatorul pasagiu din istoria lui Dio Cassiu. Dupa terminarea primului razboi, scrie dansul, Traian trimise pe cativa reprezentanti ai dacilor la senat, ca sa confirme pacea. „Ambasadorii lui Decebal fura introdusi in senat, unde, dupa ce depusesera armele, împreunara manile lor dupa modul captivilor, rostira oarecari cuvinte, precum si rugarea ce o faceau, apoi consimtira la pace si îsi ridicara armele de jos". Deputatiunea daca se rosti asadar inaintea senatului roman in limba nationala a tarii, pe care desigur ca o pricepeau multi dintre senatori, mai ales aceea cari ocupase functiuni inalte în provinciile limitrofe si erau deprinsi cu limba poporala. De altmintrelea, nici nu se poate admite, din punct de vedere al dreptului public, ca senatul roman sa fi considerat ca valabile niste promisiuni de supunere, rostite în o limba pe care nu o pricepea. Limba getilor se extinsese in timpurile mai vechi peste intreaga partea de rasarit a peninsulei pana la Marea Egee. In Mesia, stratul fundamental al populatiunii il formau getii, si limba lor domina intreaga Mesia de jos . La Ovidiu, intreg tarmurele de apus al Marii Negre, este numit Geticum Litus . Dupa Herodot, thracii erau de aceeasi nationalitate cu getii ; iar dupa Strabo, limba thracilor era identica cu a getilor . Maximin cel Batrîn, nascut într-un sat aproape de Thracia si pastoriu de oi în copilaria sa, dupa cum scrie Capitolin, dorind sa ieie si dinsul parte la jocurile militare, se adresase pentru scopul acesta împaratului Sever, vorbindu-i mai mult în o limba traca decît latina .
Text din "Dacia Preistorica" de Nicolae Densusianu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu