Schimbarile survenite de-a lungul mileniilor pe planeta Pamant au marcat viata, existenta stramosilor nostrii, a poporului nostru Carpato-Dunarean, dar spiritualitatea, tehnologia, continuitatea noastra multimilenara in acest spatiu, nu are dreptul nimenea sa ne-o conteste, aceasta fiind o crima, un act de inalta tradare sau de iresponsabilitate civica fata de patria si poporul nostru. Cum incepe lichidarea unui popor? Se incepe prin a-i sterge memoria: ii distrugi cartile, cultura, religia, istoria si apoi altcineva ii va scrie alte carti, ii va da alta religie, alta cultura, ii va inventa alta istorie (de origine latina, greaca, slavica, dupa momentul politic). Intre timp poporul incepe sa uite ceea ce este sau ceea ce a fost, iar cei din jur il vor uita si mai repede; limba nu va mai fi decit un simplu element folkloric, care mai devreme sau mai tirziu va muri de moarte naturala. Noile forme “istorice” vor aduce elemente si simboluri noi de adoratie care le vor indeparta pe cele vechi. Din vechiul strat spiritual vor ramane undeva, la un etaj inferior al cunoasterii, numai citeva expresii, traditii, impresii, fragmente de nume de localitati, munti si ape, fara un inteles aparent. Formele vechi care ,cindva, au ocupat valenta transcendentalului, vor fi deplasate de formele noi care vor dicta componenta si functia “noului popor”. Asa s-a intimplat si la noi! Dacia a fost cotropita de trupele “internationaliste” ale lui Traian in proportie de numai 14% si ,pentru o perioada istorica foarte scurta, de 165 de ani.86% din teritoriul Daciei nu a fost calcat de picior de legionar roman. Este greu de crezut ca intr-o asa scurta perioada istorica dacii sa fi invatat latina, fara ca pe 86% din teritoriul lor sa-i fi intilnit pe soldatii romani. Dar daca nu de la romani au invatat dacii latina, atunci de la cine – se intreaba aceiasi demni urmasi ai lui Traian? Herodot relateaza ca cel mai numeros neam din lume, dupa indieni, erau tracii. Iar Dio Casius: “sa nu uitam ca Traian a fost un trac veritabil. Luptele dintre Traian si Decebal au fost razboaie fraticide, iar Tracii au fost Daci”. Faptul ca dacii vorbeau ” latina vulgara”, este “un secret” pe care nu-l stiu decat cei ce refuza sa-l stie. Daca astazi se considera ca 95% din cunostintele acumulate de omenire sunt obtinute in ultimii 50 de ani, sa vedem cum si notiunile noastre despre istoria poporului daco-roman pot evolua. Cand, nu de mult, s-a publicat teoria evolutiei speciei umane in functie de vechimea cromozomiala, s-a ajuns la concluzia ca “prima femeie” a aparut in sud-estul Africii. Urmatorul pas urias a fost in nordul Egiptului, iar de aici spre Peninsula Balcanica si spatiul Carpato-Danubian. Cand profesoara de arheologie Marija Gimbutas, de la Universitatea din Los Angeles, California, a inceput sa vorbeasca despre spatiul Carpato-Dunarean ca despre vatra vechii Europe, locul de unde Europa a inceput sa existe, am fost placut surprins si m-am asteptat ca si istoricii nostri sa reactioneze la fel. Dar, din partea lor am auzit numai… tacere. Cartile Marijei Gimbutas nu sint traduse in Romania. Cind profesorii Leon E. Stover si Bruce Kraig, in cartea “The Indo-european heritage”, aparuta la Nelson-Hall Inc., Publishers, 325 West Jackson Boulevard, Chicago, Illinois 60606, vorbesc la pagina 25 despre Vechea Europa, a mileniului 5 i.d.H., care isi avea locul in centrul Romaniei de azi, sa nu fim mandri? Cind studiile de arheologie moderna a Universitatilor americane ne indreptatesc sa ne situam pe primul plan in Europa ca vechime, nu-mi este usor sa le raspund unor persoane care nu citesc nici ce spun, inteligent, altii despre noi si nici macar ce scriu eu. Studii impecabile cromozomiale, la nivel de mitocondrie folosind PCR (polimerase chain reaction), pot determina originea materna a unor mumii vechi de sute si mii de ani. Cand am scris “Epopeea Poporului Carpato-Dunarean”, m-am bazat pe astfel de cercetari, dar si pe cartea unei somitati in domeniul preistoriei Europei, D-l V. Gordon Childe, profesor la Universitatea din Oxford, Anglia, caruia i se publica, in anul 1993, la Barnes & Noble Books, New York, “The History of Civilization- The Aryans”. El exploreaza intr-un mod fascinant originea si difuzarea limbilor in Europa preistorica. Iar intre paginile 176-177 publica si o harta aratand leaganul aryenilor in timpul primei lor aparitii si minune mare, spatiul Carpato-Dunarean este cel vizat. Cind roata, plugul, jugul, caruta cu doua, trei si patru roti apar pentru prima data in lume pe teritoriul nostru, dacic, cind primul mesaj scris din istoria omenirii se gaseste tot pe teritoriul nostru, cind primii fermieri din Europa sunt descrisi pe acelasi spatiu, intr-o perioada cind Anglia abia se separa de continent si din peninsula devenea insula – 6,500 d.i.H., (vezi John North, “A new interpretation of prehistoric man and the cosmos”, 1996, Harper Collins Publishers, 1230 Avenue of Americas, New York, 10020, Chronology), nu-ti vine a crede ca tocmai cei pentru care aduni aceste informatii formidabile despre poporul si spatiul pe care il ocupa tara noastra, te deceptioneza. La Primul Congres International de Dacologie,din anul 2000, de la Bucuresti, dl.profesor doctor in istorie Augustin Deac ne vorbea despre “Codex Rohonczy”, o cronica daco-romaneasca insumand 448 pagini, scrisa in limba romana arhaica, “latina vulgara”cu alfabet geto-dac. Pe fiecare pagina se afla scrise circa 9-14 randuri. In text sunt intercalate 86 de miniaturi executate cu pana, care prezinta diferite scene laice si religioase. Directia scrierii este de la dreapta la stanga si textul se citeste de jos in sus. Descoperim ca in bisericele vechi, daco-romanesti, cultul ortodox se exercita in limba “latina vulgara”, chiar pina in secolele XII-XIII, cand s-a trecut la oficierea cultului in limbile greaca si slavona. Codexul cuprinde mai multe texte, ca Juramantul tinerilor vlahi, diferite discursuri rostite in fata ostasilor vlahi inaintea luptelor cu migratorii pecenegi, cumani, unguri, o Cronica privind viata voievodului Vlad, care a condus Vlahia intre anii 1046-1091, Imnul victoriei vlahilor, condusi de Vlad asupra pecenegilor, insotit de note musicale etc. Atunci te miri si te intrebi : ” de ce institute de specialitate ale Academiei Romane au ramas pasive la descoperirea si descifrarea acestui document istoric, scris in limba daco-romana, latina dunareana” intr-un alfabet geto-dacic existent de milenii, cu mult inaintea celui latin al romanilor? Dar, dupa orientarea ideologica ce o au cei sus amintiti, ar fi preferat ca acest diamant sa nu se fi descoperit. Academia Romana ar fi trebuit sa organizeze o mare sesiune stiintifica cu caracter nu atit national, cat international. Dar si ei, la fel ca si “romanii adevarati”, vajnicii urmasi ai lui Traian de la Deva si Judetul Hunedoara, arata ce inseamna sa-ti dispretuiesti stramosii, trecutul, neamul, patria si poporul. Faptul ca NOI suntem stramosi tuturor popoarelor latine si nicidecum o ruda marginala, abia acceptata, ar trebui sa ne faca sa ne mandrim si nu sa cautam contra-argumente. Noi vom continua sa facem dezinteresat aceea ce institutiile abilitate ale statului romin, care traiesc din bani publici, nu fac.
Dr. NAPOLEON SAVESCU, New York, SUA
sursa: neamul-romanesc.com
totusi teoriile mariei gimbutas, au fost desfiintate recent..imi vine greu sa cred ca teritoriul actualei romanii era buricul pamantului acum vreo 5000 de ani si ca celelalte culturi nu au contribuit cu nimic....
RăspundețiȘtergere1. Te rog frumos sa imi dai si mie niste referinte privitoare la argumentele celor care o combat pe Marija Gimbutas. Nu de alta, dar femeia asta a argumentat afirmatiile pe care le-a facut. 2. Esti liber sa crezi ce vrei. Eu nu oblig pe nimeni sa gandeasca un anumit lucru.
RăspundețiȘtergereIata si unde poti sa urmaresti argumentatia doamnei profesoare http://casanoastra-romania-dacia.blogspot.com/2009/08/signs-out-of-time-marija-gimbutas.html
RăspundețiȘtergere