Drepti!

Asa sta un sclav, in pozitie de drepti, cand vorbeste stapanul. El este un vajnic reprezentant al societatii civile din Romania. Nu mentionez numele creaturii pe blogul meu, dar precizez ca imaginea este postata chiar de el pe net.

Kitul de facut copii

Peste câţiva ani, pentru reproducere nu va mai fi necesară prezenţa celor două sexe, deoarece cercetătorii au dezvoltat spermă şi ovule din celule stem.

Acestea pot fi folosite cu succes la procesul de fertilizare în laborator şi din ele se pot dezvolta embrioni, chiar dacă la reproducere a participat, exclusiv, material genetic obţinut din celule stem.

În momentul de faţă, celulele suşă din care au fost obţinute ovule şi spermă au fost prelevate de la embrioni umani aflaţi în primele zile de dezvoltare, explică cercetătorii de la Centrul pentru Celule Stem Embrionare de la Universitatea Stanford, SUA.

Următorul pas este ca sperma şi ovulele să fie obţinute din celule stem prelevate de la nivelul pielii. Astfel, embrionii obţinuţi în laborator vor semăna cu părinţii biologici care au donat propriile celule stem. Sursa: www.adevarul.ro

• Autor: Livia Roşca
• Data: 30 oct 2009

Gata, se pot face oameni in laborator! Uraa, toti bulangii pot avea copii ai lor facuti cu-n kit cumparat din piata. Uraa! Astia o sa-si faca armate de clone cu care sa se joace de-a Dumnezeu, asadar George Lucas cu Star Wars este Nostradamus! Si, in sfarsit! Cocalarii care conduc planeta pot sa-si faca sclavii doriti si sa nu mai aiba nevoie de fiinte ca noi, de exemplu. Or sa-i faca saraci cu duhul, clar, toata lumea va fi mai fericita!

Alt film vizionar, in acest context, a fost Demolition man, ala de oamenii faceau sex cu castile de la calculator sau ceva de genu', iar carnea, condimentele, ciocolata, alcoolul, tigarile, injuraturile si, nu in ultimul rand, sarcinile fara permis erau ilegale. Iar Sylvester se stergea la cur cu amenzile, foarte tare!

Deci, de maine, ma apuc din nou de fumat, o sa beau toate chestiile pe care nu le-am incercat pana acum, n-o sa-mi mai pun cauciuc pe pula, o sa mananc cat mai condimentat si mai gras, o sa las apa sa curga si o sa uit lumina aprinsa la BAIE, futu-i in gura sa-i fut de jegosi! Asa, din principiu.

HAI SICTIR

Astia, vazui eu acum cateva secunde, sugereaza sa se interzica mitingurile din cauza gripei porcine... Eu spun sa interzicem si scoala sau alte activitati care favorizeaza apropierea indivizilor la mai putin de 1km unul de celalalt. Acum cateva saptamani sugerau sa ne ia banii direct din conturi si sa ne confiste masinile daca incalcam legea rutiera... Pe aceeasi linie, Jay Rockefeller a sugerat, la inceputul anului, interzicerea internetului din cauza pericolului terorist reprezentat de acesta, iar CNN-ul a sugerat sa nu mai mancam carne pentru ca animalele polueaza. Solutia finala, nu pot s-o numesc altfel, vine invelita in urmatorul ambalaj: fiecare nou copil este o noua sursa de poluare - "Every new life, the report says, is a guarantee of new greenhouse gases, spewed out over decades of driving and electricity use. Seen in that light, we might be our own worst emissions.

The activist group that sponsored the report says birth control could be one of the world's best tools for fighting climate change. By preventing the creation of new polluters, the group says, contraceptives are a far cheaper solution than windmills and solar plants". The London School of Economics, www.washingtonpost.com

"Fiecare noua viata, spune raportul, este o garantie a gazelor cu efecte de sera, intinse pe durata a decenii de condus masini si de folosire a electricitatii. Privind din acest punct de vedere, noi am putea fi proprii nostri poluatori.

Grupul care a sponsorizat raportul, spune ca controlul nasterilor ar putea fi unul dintre cele mai eficiente instrumente pentru lupta impotriva incalzirii globale. Prevenind aparitia unor noi poluatori, spune grupul, contraceptivele sunt o solutie mult mai iefitina decat turbinele eoliene si panourile solare".

Ei le arunca, poate se lipeste ceva. Dar eu nu pot decat sa le urez sa se duca dracu'.

Ion Gavrila-Ogoranu

O "poveste ca-n filme", Ion Gavrila-Ogoranu

de Lavinia Betea, Jurnalul National
Luni, 11 aprilie 2005


Despre fostii "sefi de banda" si fostii demnitari comunisti, SRI declara acum prin CNSAS ca nu exista documente in arhiva fostei Securitati

In urma cu ceva vreme am primit o noua carte semnata de Ion Gavrila-Ogoranu. Al patrulea volum din scrierea sa memorialistica "Brazii se frang, dar nu se indoiesc".

Dupa ce in primele trei volume autorul povestise existenta sa de roman ca fost "sef de banda legionara", condamnat la moarte in 1951 si gratiat in 1976, ultimul volum sintetizeaza documentele din arhiva fostei Securitati cu referire la actiunile de distrugere a grupului din care a facut parte.

Din aceste dosare si din raspunsurile oficiale primite de la SRI prin intermediul CNSAS reiese insa ca din 1976 incoace, fostul "complotist" n-a mai existat pentru Securitate. "Daca eu n-am fost urmarit atunci pe cine-a urmarit Securitatea in tara aceasta?" – se-ntreaba azi, pe drept cuvant, Ion Gavrila-Ogoranu.

CE-A CERUT SI CE-A PRIMIT. Pe Ion Gavrila-Ogoranu l-am intalnit chiar in vremea cand citea in sala de lectura a Consiliului National pentru Studiul Arhivelor Securitatii, dosarele referitoare la el. Il stiam din scris si de la editiile simpozioanelor organizate de Academia Civica la Sighetul Marmatiei.



Cunosteam povestea sa extraordinara astfel ca nu m-am putut abtine, privindu-l cum citeste meticulos fila cu fila volumele sale, sa nu incerc a-i afla "impresiile de lectura".

Cate volume are dosarul sau? – l-am intrebat in acea zi din vara anului 2002. 124 volume a primit, imi spune. In total ar putea fi vreo 90.000 pagini. Majoritatea dosarelor au in jurul a 300 pagini dar sunt printre ele si volume cu 1.500 file. Titlul volumelor de inceput este "Banda Hasu" iar dupa aceea – "Actiunea informativa de grup. Banda Gavrila Ioan".

Sunt lucruri interesante in cele citite? Nu doar interesante ci si unele care te fac fericit. Fericit? – ma mir eu. Il bucura ca si-a gasit manuscrisele literare si caietele de insemnari intacte, asa cum fusesera confiscate de Securitate si pe care le crezuse definitiv pierdute. A aflat si multe detalii nebanuite despre actiunile Securitatii impotriva lor.

A putut inregistra, din cele consemnate in dosare, 108 astfel de actiuni. Afla si cati dintre oamenii Securitatii si Militiei au murit in acele incaierari. In unele, nu stiau de morti. Banuieste si ca atacatorii se vor fi impuscat si din greseala, intre ei. Cat de multi erau, nu-i de mirare...

La ce-i vor folosi informatiile lecturii? – intrebasem atunci. Nu are nici-un gand de razbunare. Cine-a trecut prin cate-a petrecut el, a pierdut asemenea planuri. Dorise sa fie primul care-si citeste dosarul. Nu cumva sa-l citeasca vreun gazetar si sa faca public continutul lui luand ca adevarat tot ce scrie acolo. Dar...

si urmeaza incredibilul: volumul 124, ultimul primit, se opreste la anul 1976, anul in care condamnatul la moarte in contumacie, in 1951, a ajuns in mainile Securitatii! La cererea ce-a facut-o pentru accesul la dosarul sau personal mentionase perioada 1945-1989. I s-a raspuns ca urmarirea sa incetase...

in 1976! Ca pentru intreaga perioada 1976-1989, despre Ion Gavrila-Ogoranu nu mai exista nimic in arhivele fostei Securitati, actualele Arhive ale Serviciului Roman de Informatii.

Asadar, fostul "sef de banda" nu fusese "lucrat informativ", cum se spune in limbajul tehnic al expertilor breslei! Nici macar lunile petrecute in 1976 in arestul Securitatii de pe Rahovei nu sunt consemnate in vreun fel! Lipsesc toate declaratiile date atunci! si au fost sute, poate...

Mai lipseste din volumele primite orice urma de dovada a legaturilor grupului din Muntii Fagarasului cu exteriorul tarii. Desi ei reusisera sa contacteze Consiliul roman din emigratie condus de generalul Radescu, sa-l trimita chiar in strainatate pe capitanul Sabin Mare iar acesta sa fie parasutat inapoi...

CETATEANUL FARA DOSAR. S-a nascut in 1923, la Iasi, un sat de langa Fagaras. Schimbarea regimurilor politice din Romania l-a prins pe cand era student la Institutul Agronomic din Cluj, frecventand in paralel si Institutul de Studii Economice din Brasov. Apartenenta politica si-o declara a fi fost de "legionar limpede".

La un moment dat, in 1947, fusese chiar seful "Fratiilor de cruce Ardealul". Pregatirile de impotrivire la instaurarea regimului comunist au inceput din 1945. Faptele ca atare au fost determinate de arestarile numeroase din 1948 ale celor ce facusera politica, fie ca legionari, fie in partidele istorice.

Credeau cumva ca instalarea noului regim nu va fi reusi ori isi pusesera ca atatia altii speranta in salvarea americanilor? "Dimpotriva – mi-a spus – stiam ca va dura mult dar cineva, credeam, trebuie sa se sacrifice". Iar aceia au fost din diverse categorii – militari activi, studenti, elevi de la Liceul Radu-Negru din Fagaras, muncitori, tarani, intelectuali...

Militarii nu facusera politica, elevii si studentii fusesera aproape toti legionari, iar ceilalti fie national-taranisti sau liberali... fie nimic. Grupul actiona la inceput in Fagaras. Sprijinit de numerosi oameni s-a extins in zona Sighisoara – Medias – Sibiu – Brasov. Adresa "precisa" a grupului, incepand din 1949, a fost Muntii Fagaras.

Intr-acolo au fost dirijate trupe de Securitate si Militie in cele 108 actiuni cate a numarat din volumele citite Ion Gavrila-Ogoranu. Impotriva lor au fost trimise uneori divizii intregi cu avioane de lupta si elicoptere.

Amanuntele pe care le citeste acum despre cercurile concentrice in care s-a incercat prinderea "banditilor", informatiile de nebanuit despre unii ofiteri care au comentat ordinele primite si au fost pedepsiti, despre metodele prin care se testa starea de spirit a localnicilor fata de actiunile Securitatii si "banditi", capcanele planuite pentru surprinderea lor sunt terifiante.

CONDAMNAT LA MOARTE. In 1951, Ion Gavrila-Ogoranu fusese condamnat la moarte in contumacie de un tribunal din Sibiu. Nu gaseste insa in dosar nici numele componentilor completului sau de judecata. A rezistat insa chiar si dupa ce miscarea a fost anihilata. Unde si cum? Pana in 1976 a stat in satul Galtiu, comuna Santimbru, judetul Alba, ascuns de femeia ce-i este si acum sotie.

Prin ce miracol nu a fost executat conform sentintei pronuntate? In Codul Penal fusesera introduse in 1969 anumite prescriptii. Astfel daca o sentinta de condamnare la moarte nu fusese executata in timpul a sapte ani, aceasta se transforma in munca silnica pe viata.

Avusese acel noroc rar de-a fi trecut cei sapte ani de la data cand socoteau emiterea condamnarii capitale? Mai erau cateva luni pana la termenul ei de expirare. Dar avusese alt noroc.

Pe vremea cand era ascuns, fostul sau profesor de religie din facultate, Mircea Toderici, se adresase, prin niste cunoscuti, unor oficialitati din strainatate prezentandu-le cazul Gavrila si rugandu-i sa intervina pentru gratiere.

In iluzia climatului de democratizare raspandit in lume de Ceausescu si datorita faptului ca Romania declarase, inca din 1964, ca nu mai are detinuti politici in inchisori... a scapat.

TUDOR VLADIMIRESCU – EXPERT AL SECURITATII. In 1976, a fost tinut cinci luni inchis in sediul Securitatii de pe Rahovei. Tot acest timp a stat cu el in aceeasi celula un fost ofiter de Securitate ce-i spunea ca si el fusese condamnat. "Va tragea de limba... Va lucra informativ...", zambisem eu. Numai acela? – se mira.

Alti trei securisti – cadre active declarate – faceau cu schimbul pe langa el, 24 de ore din 24. Isi motivau... psihologic misiunea: sa studieze "stiintific" un individ ce-a dat atata de furca Securitatii. Se numeau Ghergheli Francisc, Nagy Tiberiu si... Tudor Vladimirescu.

Unul se dadea specialist in sociologie, altul in literatura, cel de-al treilea in istorie (cel cu istoria fiind evident, Tudor Vladimirescu!). In asemenea scopuri i s-au cerut multe declaratii din care nu gaseste in volumele primite vreo urma.

In realitate, toti "specialistii" echipei aveau o singura misiune: sa afle cum a ajuns numele lui Ion Gavrila pe lista pe care Nixon i-a prezentat-o, la venirea in Romania, lui Ceausescu? Cum s-a facut ca a intervenit in favoarea lui si Kissinger?

Nici unul dintre anchetatorii cu care venea in contact nu-i spunea ca va scapa, la finele cercetarii, cu viata sau va trebui sa ispaseasca pedeapsa condamnarii la moarte. Probabil – opineaza Ion Gavrila-Ogoranu – pentru soarta lui a functionat planul urmator: il gratiem sa demonstram Occidentului si Americii cat suntem de democrati dar avem grija sa nu mai traiasca mult.

Are convingerea ca s-a incercat chiar iradierea lui. Cazul fostilor camarazi ce i-au povestit lucruri asemanatoare petrecute cu ei in beciurile Securitatii, morti de cancer dupa aceea, ii confirma ipoteza.

"Erau ca o haita de lupi, ei intre ei!" – este comentariul lui Ion Gavrila-Ogoranu despre declaratiile ce i le cereau cei trei "specialisti" in 1976. Cautau uneori, prin intermediul anchetatului, sa se infunde unii pe altii.

EPILOG. Dupa ce-a fost gratiat, Ion Gavrila-Ogoranu a primit buletin si a fost incadrat ca muncitor in agricultura. A iesit la pensie ca tehnician agricol de la o ferma din Miercurea-Sibiului. Traieste la Galtiu, in judetul Alba, casatorit cu femeia careia ii datoreaza viata si care si-a riscat-o pe-a ei, iubindu-l si ascunzandu-l.

A cheltuit propriii bani ca sa vina la Bucuresti sa faca demersurile de citire a dosarelor sale. A beneficiat de sprijinul prietenilor si rudelor ca sa fie gazduit in lunile cat a stat in Capitala pentru a-si lectura dosarele de la CNSAS. Dupa parerea lui, nici jumatate din cate i-a facut Securitatea!

TIMPUL PRIBEGIEI – CUM AU TRECUT 5 LUNI DIN VIATA

In lucrarea memorialistica "Brazii se frang, dar nu se indoiesc. Din rezistenta anticomunista in Muntii Fagaras", aparuta la Timisoara in 1993, Ion Gavrila-Ogoranu prezinta in detaliu unele aspecte ale vietii "luptatorilor in munti": "Iarna lui 1952 a fost pentru grupul nostru cea mai linistita. Am iernat in patru locuri, acolo unde ne-am pregatit, fara nici o problema.

Cu Leu si Fileru, am inceput pe la mijlocul lui decembrie sa ne facem adapost. Pana atunci am stat prin paduri, departe de locurile cu alimente, de obicei adapostindu-ne sub stanci. Am dat peste un adapost cu lespezi de piatra (se vedea ca-i facut de mana omeneasca), care fusese sigur al haiducului Andrei Budac, traitor aici prin anul 1910.

Fileru a avut rabdarea sa caute sub pietre, unde a descoperit o sticla cu rachiu, cartuse coclite de vreme, un blid frumos incondeiat, o secure cu coada putrezita, dupa 40 de ani, cat au trecut de la uciderea lui Andrei Budac.

In 1992, dupa alti 40 de ani, daca cineva ar cauta sub pietre, ar descoperi uneltele ruginite cu care ne-am facut bordeiul, vreo lada cu haine si cu incaltaminte, putrezite, poate si arme si munitii ruginite si, sub o spranceana de stanca, la loc uscat, o lada mancata de vreme, cu carti si insemnari. Rachiu nu s-ar gasi, ca nu-l foloseam. Locul gasit de Fileru era ideal pentru un bordei de munte.

(...) Bordeiul l-am alcatuit mare, sa incapa si ceilalti, daca n-ar fi avut unde sta. Lor le explicasem unde sa vina si cum sa ne gaseasca. Intelegerea era ca ziua, la ora 12:00, sa ne gasim dupa semnalul strigatului de huhurez. De asemenea, la poale aveam locuri de corespondenta, pentru cazul cand am fi fost nevoiti sa parasim locul de iernat. (...) Pe o soba, pe o lavita, erau sacii cu

alimente, iar de cealalta parte a sobei – baia de aburi. Se pripasise pe la noi o carte de medicina a unui neamt care sustinea vindecarea tuturor bolilor prin mijloace naturale (aer, apa, soare, miscare si, la loc de cinste, transpiratia prin baie de aburi). Dupa schita din carte, Fileru a constituit-o din scanduri pe aceasta din urma si, macar o data pe saptamana, o foloseam.

Tot pentru spalat, Leu a facut o trocuta din lemn de paltin. La capatul patului era rastelul cu armele in cui, langa usa, ranitele cu un minimum de mancare, haine, munitii. Ne sculam cand se facea ziua, aranjam patul, incingeam focul, puneam de mamaliga. Pana fierbea, ne spalam cu zapada sau la parau; ziceam rugaciunile si pranzeam mamaliga cu branza si carne.

Dupa masa urma program la alegere: citit din cartile aduse, studiam limba germana dintr-un curs condensat. Pe masa zaceau tabla de sah si castile de la galena. Puteam asculta foarte bine Radio Brasov si seara – Vocea Americii.

FORTE

Printre documentele publicate de Ion Gavrila-Ogoranu, emise de Securitate in legatura cu "banda" sa, sunt multe "planuri de masuri". Din ele reiese multimea fortelor desfasurate pentru reusita actiunii de anihilare a grupului. Astfel, in 7 iulie 1952, lt.

Alexandru Marina de la Securitatea Sibiu propunea urmatoarea desfasurare "in vederea lichidarii bandei": "un pluton sa faca scotociri" in Muntii Groape, alt pluton sa ocupe creasta Comes, iar un al treilea, valea raului Sebes. Cele trei plutoane urmau a fi sustinute cu "armament – pistoale-mitraliera, pusti cu luneta, pusti ZB, grenade, echipament de vara, hrana rece si de la stane".

Totodata trebuiau "reactivati cei 36 de informatori in scopul de a sesiza aparitia banditilor, cinci caini de scotocire si de urmarire".

EPIDEMII

Alt plan de combinatie emis de Securitatea Fagaras in legatura cu prinderea altui membru al grupului, Gheorghe Hasu, a carui sotie divortase de el "de forma", urmarea inscenarea unei epidemii de febra tifoida. "Mai multe case vor fi cu bilet rosu: boala molipsitoare, propune planul aprobat, in 1955, de colonelul Ambrus Coloman. Intreaga familie va fi declarata bolnava.

Intreaga familie va fi deplasata la Spitalul Fagaras. Copiii vor fi dati in grija cunostintelor. Cel ce va lua copiii va fi omul nostru. La el va fi postat un post fix de panda. Comanici Eugenia (sotia banditului Hasu Gheorghe) va fi instalata izolat in spital, sub supravegherea oamenilor nostri cu agentura de camera. Acelasi lucru se va face si cu parintii ei.

Sase tovarasi militieni vor fi internati in spital in aceeasi sectie. Hasu Gheorghe va afla si va veni fie la spital, fie sa-si vada copiii".

CAPCANA

Iata spre exemplu un plan de combinatie alcatuit pentru unul dintre membrii grupului Ogoranu, Victor Metea. Ca elev de liceu la Fagaras, acesta avusese o relatie adolescentina cu o colega. In 1955 cand se facea "planul de combinatie", fata era de mult femeie maritata la Cluj.

Ce conta insa amanuntul? Urma sa se treaca la "recrutarea" ei, dupa care "actiunea" se voia a continua astfel: "Ea se va deplasa la parintii ei inscenand un divort. Ea va face deplasari la targ la Fagaras in asa fel incat sa afle si parintii lui Metea si alti sprijinitori ai banditului. Numita va trece si pe la colege de-ale ei.

Banditul Metea va afla noua ei situatie si va veni la parintii ei sa o caute. La cantonul CFR se va instala un post-capcana care va prinde pe banditul Metea Victor".

Heal the world

Sortarea gunoiului este o mare gaselnita ecologica. Deseurile separate, de catre cetatenii constienti si activi din punct de vedere ecologic, sunt preluate de catre masinile de transport specializate si transportate la centrele de reciclare. Printr-un simplu efort, chiar si tu poti salva planeta! Toate bune si frumoase, dar ar fi o singura problema. Ati vazut voi vreo masina de gunoi cu niste compartimente separate pentru fiecare tip de deseu? Un sertarel pentru plastic, unul pentru sticla, unul pentru hartie s.a.m.d.?

Iata un raspuns la aceasta interbare: "Stiti tomberoanele alea mari si colorate…cate trei infipte pe strada: sticla, plastic si hartie. Oamenii chiar isi impart gunoiul in cele trei categorii, dorind astfel sa faca un bine planetei. Dar cand vin oamenii cu masina de gunoi le golesc pe toate trei in aceeasi masina. Intrebati de reporteri de ce fac acest lucru, de ce nu colecteaza separat sticlele, hartiile si materialele plastice…ei au raspuns ca le mai iau o data la mana la groapa de gunoi. Desigur! Are sens, nu? Deci cam asa se face reciclarea la romani. Putem sa avem noi cate pubele de gunoi vrem…daca nu ne duce si capul…degeaba." Semneaza ramonelu pe http://alexbrie.net/2578/cosul-ecologic-de-gunoi

Insa vreau sa-i dau vesti bune lui ramonelu, nu suntem singuri Green bin program a messs

Buna dimineata, dragi sclavi

Fall of the Republic HQ full length version

Daca nu stiti, inca, de ce exista criza financiara, de ce avem o datorie externa de peste 70 de mld. de euro, de ce suntem asaltati cu vaccinuri si gripe, de ce suntem mintiti cu teroristii si, nu in ultimul rand, de ce, de la anul, o sa platim taxe verzi echivalente cu taxe pe respirat, uitati-va la filmul asta.

Buna dimineata, Pogea

Sute de fermieri au ieşit, azi, în stradă. Aceştia au protestat în faţa Ministerului Finanţelor, unde era aşteptată delegaţia FMI. Reprezentanţii agricultorilor sunt nemulţumiţi că nu au primit subvenţiile la timp. Zeci de jandarmi au intervenit pentru a-i calma pe protestatari. În timpul manifestaţiei, fermierii s-au îmbrâncit şi au încercat să rupă cordonul făcut de oamenii legii.

O clipa avusesem impresia ca ministrul finantelor este Berceanu, nu de alta, dar chiar nu ma intereseaza care este actorul prost in functia aia. Oamenii au iesit in strada pentru ca nu mai pot supravietui, indiferent care e papagalul care conduce treaba.

Regina Tomiris – de la internet la Herodot si invers

Prof. dr. Mihai POPESCU

"Ca zece morti deodatã durerile iubirii-s
Cu-acele morti în suflet, eu te iubesc, Tomiris."
Mihai Eminescu, Gemenii

Antrenat de entuziasmul tineresc al copiilor si nepotilor mei, am pornit în amonte pe firul istoriei, am cãutat pe Internet numele reginei Tomiris si am gãsit circa 15.000 de referinte pentru prima variantã graficã si alte 35.000 pentru varianta Tomyris. Apoi, am cercetat, timp de mai multe sãptãmâni, o parte din cele peste 50.000 de referinte, în multe dintre limbile lumii, si am descoperit cã regina massagetilor este revendicatã, în diverse forme, de istoria
strãveche a mai multor popoare si tãri: Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Kazahstan, România, Rusia si Ucraina.

Societãti comerciale de profiluri diferite, echipe de fotbal, emisiuni astrologice la unele posturi de televiziune, restaurante si baruri, firme de design general sau vestimentar din tãrile enumerate mai sus si din multe altele, inclusiv din tãri occidentale si nordice, poartã numele Tomiris, legendara adversarã si învingãtoare a lui Cyrus cel Mare, întemeietorul Imperiului Persan.
Îndemnat de intuitia genialã a lui Eminescu, cel care redãdea viatã unei regine Tomiris
din vechea Dacie, am bãnuit cã numele reginei este cu mult mai vechi decât consemnarea
din Istoriile lui Herodot (circa 425 î. Hr.) si am avut surpriza sã aflu cã una din variantele
propuse pentru descifrarea inscriptiei ce apare pe Inelul de la Ezerovo cuprinde urmãtorul
text: "Zeita Cerului, Sfânta Tomiris".
Pe de altã parte, numele Spargapeithes, al fiului reginei Tomiris, luat prizonier de
Cyrus cel Mare, a fot purtat si de un rege al agatirsilor din Transilvania. Herodot, "Pãrintele Istoriei", ionian nãscut în Halicarnas, cetatea greceascã incorporatã în Imperiul Persan, bun cunoscãtor al traco-getilor din jurul Mãrii Negre, pe care i-a vizitat pânã la gurile Donului si în sudul Mãrii Caspice, în Partia si Persia, desi era constient cã persanii sustineau variante ale mortii lui Cyrus cel Mare mai favorabile imaginii sale de învingãtor, opteazã, cu argumente
solide, pentru "capturarea si pedepsirea simbolicã" a fostului ei "petitor". Biografii lui Alexandru cel Mare noteazã cã tânãrul rege macedonean, discipol al lui Aristotel si mare iubitor de literaturã si de istorie, purta în biblioteca sa de campanie Iliada lui Homer si Istoriile lui Herodot. Plutarh descrie vizita lui Alexandru la Pasargada, unde se afla mausoleul închinat lui Cyrus cel Mare. Constient de înrudirea strãveche dintre macedoneni si traco-geti, asadar de rãdãcinile sale etnice si dinastice, Alexandru trebuie sã se fi simtit, dupã înfrângerea lui Darius cel Mare, urmasul si continuatorul glorios al reginei massagetilor, Tomiris.

Vechea roire a triburilor trace din Carpati pânã în Asia Centralã, reprezentatã în mitologia greacã prin cucerirea Indiei de cãtre Dionyssos - expeditie reeditatã de Alexandru - este confirmatã de arheologi si de lingvisti si cunoscutã drept "marea migratiune indo-europeanã".
Alexandru cel Mare si învãtaþii care îl însoteau în expeditia sa asiaticã aveau cunostintã de Kyropedia lui Xenofon, fost mercenar si general în armata persanã, si de Persika lui Ctesias, istoric si medic, timp de 27 de ani, al regelui persan Artaxerxes Mnemon, însã, în ciuda pretenþiilor cã acestia ar fi avut acces la arhivele regale de la Persepolis, informatiile "cosmetizate" privind moartea lui Cyrus cel Mare nu prezentau credibilitate în lumea elenisticã.
De fapt, Ctesias afirmase cã lucrarea sa urmãrea sã combatã Istoriile lui Herodot. Oricum, arhivele regale persane au fost distruse din porunca lui Darius, pentru a nu cãdea în mâinile învingãtorului sãu.
Preluarea si completarea informatiilor lui Herodot în izvoarele istorice grecesti si romane se contureazã în urmãtoarele nouã veacuri, la trecerea cãrora eruditul latin Cassiodorus, sfetnic al regelui ostrogot Theodoric cel Mare, le repune în circulatie prin Getica sa, istoricul bizantin Procopius din Caesareea le prezintã si le comenteazã în Cartea rãzboaielor, iar notarul get romanizat Iordannes le continuã si le "popularizeazã" printre conationalii sãi în Getica, precizând cã "Regina Tomiris, luând de la inamic atâta pradã dupã obtinerea victoriei, a trecut în pãrtile Moesiei, care acum se cheamã Scythia Minor, împrumutându-si numele de la Scythia Mare, si acolo, pe tãrmul moesic al Pontului, a zidit cetatea cãreia i-a dat numele Tomis."

Abia dupã cãderea Constantinopolului, eruditii din Europa Occidentalã l-au redescoperit pe Herodot, iar numele reginei Tomiris reapare în operele istorice, literare si artistice ale Renasterii, devenind subiectul unor tragedii, al unor lucrãri muzicale, al unor tablouri celebre, pãstrate astãzi în muzee din întreaga lume. Voltaire, Shakespeare, Eminescu, ba chiar si adolescentul Mircea Eliade, au gãsit în operele lor ocazia sã aminteascã destinul, faima, exemplul, valoarea simbolicã si umanã a reginei massagetilor, iar câtiva istorici, cercetând "rolul femeii ca fortã în istorie", au asezat-o într-o glorioasã galerie, alãturi de Artemisia, Boudicca, Samsi, Zemobia sau Ioana d'Arc.

Sursa: Dacia Magazin, nr. 44, iulie 2007.

Romaneste

Nici n-a inceput bine campania electorala si nu mai pot cu astia.

Dacia - o identitate pierduta

Până la generaţia paşoptistă, Dacia reprezenta numele simbolic al reunificării celor trei provincii istorice: Transilvania, Moldova şi Ţara Românească.
Reportajul documentar investighează cauzele subterane care au determinat ca Unirea să fie făcută sub numele de România.

Interlocutori: conf. univ. dr. G.D. Iscru, Universitatea „Dimitrie Cantemir”, conf. dr. Horia Ciugudean, Muzeul Unirii din Alba Iulia, conf. univ. dr. Dan Dungaciu, Universitatea Bucureşti, prof. univ. dr. Nae Georgescu, Universitatea "Hyperion" din Bucureşti, prof. dr. Theodor Codreanu, Huşi, dr. Napoleon Săvescu, preşedinte „Dacia Revival International” din New York, Vladimir Brilinsky, redactor şef „Dacia magazin”, Timotei Ursu, consultant „Dacia Revival International’, Mariana Terra, redactor „Dacia Magazin”, Dr. Mihai Popescu, Biblioteca Militară Naţională.

SEMNE. TVR1. SÂMBĂTĂ 17 OCTOMBRIE 2009. ORA 8.00
O IDENTITATE PIERDUTĂ
Producător: Dan Micu
Director de imagine: Ion Cristodulo
Realizator: Rafael Udrişte

Click pe poza pentru a vedea filmul pe rafaeludriste.blogspot.

Orasul secret de sub Sarmizegetusa, capitala regala a Daciei

Astazi, un drum la cetatile dacice Sarmizegetusa, Capâlna, Blidaru si Costesti aduna in inima românului, deopotriva, durere si mândrie, pentru ca toate necazurile si trairile supreme ale sufletului te asalteaza acolo intr-un amalgam de simtiri ce te fac sa plângi cu un ochi si sa lacrimezi de bucurie cu celalalt. Asta am trait si eu zilele trecute când am vazut cetatile dacilor.

La mai bine de doua milenii si jumatate de la consemnarea primelor informatii despre existenta lor, dacii continua sa ramana un mare mister. Si cu cat ne apropiem mai mult de ei, cu atat taina se adanceste, lumea lor socheaza perceperea, intriga, sacaie, enerveaza, invitandu-te sa “ataci” si mai vartos adancul sperand la un pumn de lumina care sa-ti ostoiasca curiozitatea, dorul si setea de a afla cine au fost cu adevarat ei, stramosii nostri. Un drum la cetatile lor nu te linisteste nici pe departe, ci, dimpotriva, ascute si mai mult semnul de intrebare, ca o sica trecuta cu lama peste obrazul de andezit al inimii. Cine sunt ei, dacii? “Ei sunt cei ce nu sunt”. Asa ar putea sa exprime simplitatea dramatica a unei expresii destinul nedrept al misteriosilor nostri stramosi.

Satelitii rusilor si orasul de sub cetatea din munti

Am pornit la drum spre Sarmizegetusa Regia, plecand de la Costesti, cu doua carute trase de tractor. Dupa 20 de kilometri, am mai urcat vreo doi intrand in cetate pe poarta de vest. Ajuns aici, ai putea sa crezi ca misterul se destrama, pentru ca tot ceea ce vezi nu pare a fi, la prima vedere, mai mult decat arata saracele noastre pliante turistice. Un colt de cladire insa, semnalat ca atare de arheologi, imediat in stanga incintei sacre, la care ajungi urmand calea regala, ne-a atras atentia pentru ca el face parte din palatul regelui Decebal. Restul este ascuns sub pamant si radacini de copaci seculari. De ce nu se mai sapa la Sarmizegetusa, de ce totul este lasat in paragina, ce mistere ascunde subsolul acestei capitale sunt tot atatea intrebari care ne fac sa plangem cu un ochi si sa ne bucuram cu celalalt inlacrimat, stiind ca aici au trait si s-au rugat ei, stramosii nostri ignorati. Pe la inceputul anilor ‘90, subsolul din zona Gradistei a fost scanat de un satelit rusesc. Ce s-a descoperit acolo ramane o mare taina caci, oficial, nu au fost date publicitatii toate rezultatele. Neoficial, s-a spus ca rusii ar fi descoperit situri antice si preistorice necunoscute inca in zona. Se cunoaste totusi ca s-a intocmit un dosar al acestor descoperiri, la Ministerul Lucrarilor Publice si Amenajarii Teritoriului si la Ministerul Culturii de atunci, care au decis efectuarea unor cercetari. Concluzia era una socanta: fortificatiile din zona Gradiste nu erau doar cetati dispuse pe culmile muntilor din jur, ci un imens ansamblu de 200 km patrati, foarte compact, care cuprindea o asezare militara, una civila montana, cu mai multe nuclee. Practic, muntii fusesera taiati si terasati, apoi amenajati in incredibilul ansamblu. Mai mult, pe o suprafata de doi kilometri patrati, la o adancime de 8 metri, s-ar afla o asezare subterana.
Prin anul 2001, Vasile Dragomir, general de divizie in retragere, care facuse parte din echipa de cercetatori, declara pentru un ziar central ca in zona Vartoape fusesera detectate, pe o suprafata de 4 km patrati, 75 de gropi conice, de dimensiuni diferite, precum si incinte paralelipipedice, modificate de mana omului, care comunicau intre ele, dar si cu platoul de deasupra prin drumuri antice. De la aceste incinte pleaca mai multe tuneluri spre muntii din apropiere, unele, prabusite partial, iar un singur tunel ajunge la sanctuarele de la Sarmizegetusa Regia, unde au fost de asemenea detectate incinte subterane. “Vreau sa subliniez ca in urma masuratorilor noastre a rezultat ca in zona Vartoape si in imediata apropiere se afla vestigiile cele mai importante ale complexului, inclusiv sanctuare, constructii cu o vechime mai mare decat cele de la Sarmizegetusa”, declara atunci generalul. Conform studiului amintit, orasul subteran si suprateran de la Vartoape ar fi centrul complexului, mult mai mare decat cel de la Sarmizegetusa. Ca este asa, ramane sa o confirme viitoarele cercetari, dar noi ne-am convins de existenta tunelurilor, in acest inceput de mai cand, ajunsi la Capalna, la un pahar de vorba, un localnic ne-a povestit cum cu ceva vreme in urma s-a prabusit un perete de munte descoperind o parte de tunel, de putea omul sa mearga in picioare prin el, intarita cu barne putrezite din lemn. Unde ducea, ce se afla la capatul lui, nu se stie.

Tacere, falsuri si miei fripti pe altare de andezit

Despre lumea antica s-au scris opere marete, dar, printr-un facut, tocmai capitolele referitoare la daci au disparut. Altii i-au imortalizat pe monumente, le-au ridicat statui la Roma, unele gazduite astazi de Vatican, in timp ce arheologii nostri le-au profanat sanctuarele frigand miei pe altarele lor de andezit, le-au praduit comorile ramase nefurate de altii sau si-au ingropat gunoaiele chiolhanurilor de peste noapte sub lespezile milenare. “Dacii au fost niste barbari, inculti, care nici macar nu stiau sa scrie”, spun unii specialisti ai nostri cu diplome academice, iar cele cateva placi de plumb, replici dupa unele din aur, cu inscrisuri ciudate care ne vorbesc despre ei, “pierdute” in subsolul Institutului de Arheologie, nu sunt altceva decat niste falsuri ordinare realizate de istorici pe care nu dai doi bani ca Hasdeu si Densuseanu. Si ce importanta mai are ca pe una dintre aceste placi este redata chiar imaginea cetatii lui Burebista de la Sarmizegetusa? Sunt falsuri si asa trebuie sa ramana, chiar daca nimeni nu a studiat serios pana acum aceste artefacte. Si ce mai conteaza ca ei, sarantocii daci, cercetau stelele, aveau calendare si vorbeau cu zeul lor in incinte sacre de dimensiuni impresionante, in sanctuare taiate din andezit, piatra pe care astazi o croiesti numai cu diamantul? Mai intereseaza pe cineva ca stramosii astia ai nostri ridicau cetati din blocuri de calcar carate de la zeci de kilometri, fasonate si imbinate perfect, dupa tehnici misterioase la fel ca si ei? Lasa-i pe altii sa-si ridice in slavi stramosii druizi sau celti, care le culeg din lut pietrele pe care au pasit, caci noi avem lucruri mai importante de facut. Cautam, de pilda, un brand de tara care sa ne promoveze in lume: “O eterna si fascinanta Romanie” de care alesii isi amintesc doar in campanii electorale. Un mit “Dracula”, care sa inspaimante Europa, “Fabulospirit” sau de ce nu “Romania, the Land of Chois”, imprumutat de pe la altii. Pe cine ar interesa cetatile dacilor, mamaliga lor de mei sau borsul de urzici, se intreaba autoritatile?
Amaratii, desi aveau muntii plini de aur, nu-l prea prelucrau, zic arheologii nostri, care nu au reusit sa descopere mai nimic de luat in seama din acest metal prin cetatile lor. Au facut-o taranii si altii, mai demult, o fac si astazi fara sa ne pese macar. De la daci nu a ramas mare lucru, desi muzeele din Viena sau Budapesta, colectii particulare din intreaga lume bahaie de podoabe din aur si argint, de mii de cosoni, toate furate din pamantul dacilor. Si ce daca s-au recuperat niste bratari din aur gasite de niste braconieri? Credeti ca sunt adevarate? Nici vorba. Sunt false! Sunt facute din cosoni! E clar! Probele autenticitatii lor sunt masluite, o spun tot ei, specialistii nostri. Si toate acestea, ca sa credem noi ca suntem urmasii unor smecheri, prosti, neimportanti si sarlatani, scursuri fara documente de identitate istorica, despre care nu merita sa se mai stie ceva.

Despre zei, credinte si nemurire in incinta sacra

M-am plimbat prin sanctuar cu atentie si grija sa nu calc pe vreun zeu sau sa nu frang, din greseala, vreun deget al marelui Zamolxis. El este acolo, va asigur, dar nu mai are templu in care sa stea. L-au distrus romanii sau chiar dacii fortati de invadatori, iar ce a mai ramas din el s-a aruncat la vale de catre arheologi. Pe scaunele batranilor preoti stau astazi paranormali si bioenergeticieni, care vin sa se incarce din energia templului. Din cand in cand, mai vin si oameni normali, dar bolnavi, avizi sa se vindece de dorul stramosilor. Tot drumul spre cetatea regala am simtit ca suntem insotiti de Marele Lup Alb, ce traia odinioara in preajma marelui preot, care l-a condus si pe Sfantul Andrei la templul stramosilor nostri, cum spune legenda. Si chiar cred ca a fost asa, pentru ca, la un moment dat, coborand de la Blidaru, am zarit un trunchi de copac in forma de lup in care se metamorfozase insusi Marele Lup Alb. La Sarmizegetusa Regia am trait pentru cateva clipe sentimentul ca dacii s-au ridicat din istorie si s-au intors in sanctuarele din munti. Spun aceasta pentru ca aici s-a discutat despre religia lor “cu cartea pe masa” adusa de “Dacica”, editura care a lansat, in premiera nationala, un volum despre daci chiar la ei acasa. Este vorba despre lucrarea “Religia geto-dacilor”, o carte despre zei, credinte, nemurire, sacrificiu, preoti si initieri, pe baza scrierilor vechi ale antichitatii, semnata de I.I Russu. Si tot aici dr. Aurora Petan, directorul editurii amintite, si alti vorbitori au discutat despre harta Daciei, “Legendele dacilor liberi”, “Muntii dacilor”, “Scrieri vechi pierdute atingatoare de Dacia”, “Medicina in Dacia”, “Andrei apostolul lupilor”, “Tezaurul dacic de la Sinaia”, tot atatea titluri despre daci lansate de aceasta editura. Si tot la Sarmizegetusa, chemati de spiritul stramosilor, ajunsesera regizorul Andrei Chiriac si scenaristul Mihai Manescu, doi tineri care lucreaza in acest moment la serialul de televiziune “Secretul coifului de aur”, film inspirat de scrierile de pe placile de plumb de la Sinaia.

Nepoti, ajunsi in vizita la bunicul Decebal

Dupa trei zile petrecute intre zidurile si altarele stramosilor daci de la Sarmizegetusa, Capalna, Blidaru si Costesti, am plecat spre orasul nostru de zgura cu ochii sufletului plangand de mila si de bucurie. De mila pentru istoria neamului, ignorata, batjocorita sau distrusa la comanda, ca sa se uite totul. De bucurie, pentru ca mai exista romani, mai exista tineri, mai exista batrani cu inimi suficient de mari ca sa incapa in ele si aceasta particica de istorie, pe care nu vor, nu pot si nu trebuie sa o uite. Ca este asa, ne-au dovedit-o in zilele libere romanii care au renuntat la mititeii rasuciti pe gratare pe marginile apelor si la berea rece din parau, pentru a se intalni cu stramosii la ei acasa, in cetatile lor. Eu cred ca cineva va razbuna istoria pierduta, de vreme ce Dacian Tudor, un baietel de numai 2 ani, a avut forta sa urce neajutat de parinti la Blidaru, iar Raducu, fratele lui de 6 luni, a venit purtat in brate de mamica si taticu la bunicul Decebal sa-l asculte povestind despre lupi si zei, batalii si tradari. In ceea ce ma priveste, eu nu cred ca dacii au fost vreodata infranti.

Dumitru Manolache

Sursa: www.gardianul.ro

Stramosii nostri (tracii)

Daca credeti ca e un film facut de un roman, va inselati. Nu am nimic cu o intreaga populatie, sa zicem bulgarii; inteleg ca jumatate dintre bulgari au sa sa descopere ca sunt traci-daci-români, si chiar sunt, dar jigodiile care care spun ca doar ei sunt urmasii tracilor, noi nu se stie de unde am venit, pot sa se duca dracu'.

ROMANIA MEA

Postez filmul cu un comentariu de pe youtube -
ancutzaccy (5 months ago)

is mandra de tarisoara mea sunt plecata de 3 ani dar mie dor de casutza mea traiasca ROMANIA MEA exact cum zicea cineva mai jos intr-un comentariu multi ar vrea sa aiva o tara ca a noastra SA TRAIM CU TOTIII TRAIASCA ROMANIA serbari ca ale noastre nu mai sunt nicaieri cum se distreaza romanu nu se distreaza nimeni toti care cunosc aceasta tarisoarA se indragosteste de ea cei care no cunosc vb urat sunt mandra ca sunt ROMANCA !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! va iubesc si iubesc romania!!!!

Oda lui base

“Bazinul CARPATIC” SPAŢIUL CARPATIC - ÎNCEPUTUL CIVILIZAŢIEI EUROPENE ?

( Comunicare prezentatã la Simpozionul Academiei Române;
CIVILIZAŢIE ŞI GEOPOLITICĂ ÎN BAZINUL CARPATIC, Bucureşti, 11 - 12 0ct. 1999 )

Gabriel Gheorghe

Pentru că, ieri, domnul Prof. Dr. Mihai Ungheanu, în comunicarea domniei sale, a expus deja o serie de aspecte privind elemente lexicale ale limbii romăne prezente în limba maghiară, eu mă voi mărgini la a vă prezenta impresionantul volum al eminentului profesor al Universităţii din Budapesta, Ferenc Bakos, A magyar szókészlet Román elemeinek története (Istoria elementelor de origine română în vocabularul limbii maghiare) [3], după care mă voi opri asupra altor aspecte din tematica simpozionului, aspecte-argument ale ipotezei privind Spaţiul Carpatic ca loc de început al civilizaţiei europene.

În dicţionarele româneşti, numeroase cuvinte sunt considerate de origine străină, între care câteva sute ar fi de origine maghiară.

Sextil Puşcariu [4] afirmă cu candoare că, în limba română, s-ar găsi 965 de cuvinte turceşti (16,73 %), 589 cuvinte ungureşti (10,21 %), 50 cuvinte albaneze (0,86 %), ceea ce reprezintă o eroare gravă, o translare la limba română a unor opinii ale lingviştilor apuseni referitoare la limbile europene occidentale. A fost ignorat Franz J. Sulzer, un duşman al poporului român, dar, care, forţat de un minim de respect faţă de el însuşi, scrie: deşi a fost în contact cu atâtea limbi străine, (limba română) n-a împrumutat nimic de la ele, astfel că, de pildă, nu există un singur cuvânt unguresc comun întregii limbi valahe (subl. ns.) [5], adică în româna standard - aceea vorbită de toţi românii - nu există nici măcar un cuvânt de origine maghiară.

Este locul aici să arătăm că Sulzer este, de fapt, autorul aşa-zisei “teorii” a lui Roesler - un simplu act de răzbunare. Acest Sulzer, elveţian, ofiţer austriac, a fost adus de domnitorul Alexandru Ipsilanti (1774 - 1782), pentru a înfiinţa în @ara Româneacă o Academie de Drept, ceea ce nu s-a realizat, Sulzer ajungând doar preceptor al fiilor domnitorului, un simplu meditator. Pe de altă parte, fiind căsătorit cu o săsoaică din Transilvania, care nu era boieroaică, nu era primit la petrecerile Curţii, caracterizată printr-o etichetă pretenţioasă şi strictă [6], ceea ce l-a supărat şi mai tare. Ca atare, aşa cum am spus, din răzbunare, Sulzer a n ă s c o c i t şi formulat - de râsul curcilor ! - ideea apariţiei românilor în Ardeal abia prin sec. XII - XIII, venind din zone, neprecizate, sud-dunărene.

Vorba lui Nietzsche: intelectul uman a produs, în imense perioade de timp, numai erori. Aceste erori trebuie, însă, evidenţiate şi înlăturate definitiv din circulaţie de către descoperitorii lor, de regulă istorici. Din păcate, în ultima sută de ani, istorigrafia română nu a realizat o lucrare convingătoare, într-o limbă de largă circulaţie, care să trimită definitiv la lada de gunoi a istoriei schimonosirea pamfletară a lui Sulzer - Roesler. Aceasta rămâne ca o datorie pentru viitor a istoriografiei române.

Revenind la cele 589 de “ungurisme în limba română“, menţionate de Sextil Puşcariu, ele sunt o născocire a lui Al. Cihac, fiu adoptiv al dr. Iacob Cihac, ceh, supus german, polcovnic în armata rusă, acuzat de malversaţiuni financiare în dauna statului, posesor de moşie la Teţcani. Lucrarea lui Al. Cihac - Dictionnaire d’éthymologie daco-roumaine, vol I la Frankfurt am pe Main, 1870 şi vol. II la Berlin, Bucureşti, 1879 - este o mare cacialma care reprezintă, de peste 120 ani, instrumentul principal de lucru la Institutul de lingvistică din Bucureşti, şi, pentru care, Academia de atunci l-a ales membru de onoare.

“Metoda” lui Cihac a fost: ... şi în turcă, deci din turcă; ... şi din ungară, deci din ungară; ... şi în bulgară, deci din bulgară etc. Cu o astfel de metodă, fără nici o cercetare obiectivă, pentru ştiinţă poţi merge liniştit la cimitir.

Al. Cihac, de altfel, a trăit la Iaşi numai până la vârsta de 8 ani, după care a fost trimis la familia dr. Iacob Cihac, în Germania, unde vorbea numai nemţeşte. Noi ne îndoim că Al. Cihac cunoştea destul de bine româna ca să fie îndreptăţit să încerce să întocmească un dicţionar etimologic al limbii române. Această opinie ne-a fost sugerată şi de faptul că, în vol. II, pag. 301 din Dicţionarul său, scrie: puţa = parties naturelles de l’homme et de la femme, dar şi de aplombul cu care afirmă apăsat, “sans doute”, fără să aducă nici o dovadă pentru simplele sale declaraţii privind cuvintele româneşti pe care el le consideră ca împrumuturi din graiuri străine.

Excelenta cercetare a lui Ferenc Bakos din lucrarea citată la începutul expunerii noastre, a fost interzisă în lumea lingviştilor români de către I. Iordan, Al. Graur şi Al Rosetti pentru că punea în lumină absurditatea rămânerii la aşa-zisele etimologii ale lui Cihac.

În cecetarea sa, după 15 ani de lucru, prof. F. Bakos dovedeşte, printr-o analiză istorică riguroasă, realitatea că circa 2 300 cuvinte româneşti au pătruns în maghiară. La finele lucrării noastre se găseşte un extras cu aproape 300 de cuvinte ungureşti de origine română, conform lucrării prof. Bakos.

Este dureros că nu ne cunoaştem şi nu ne respetăm istoria. Dl. Dinu Giurescu ne îndeamnă la TV să renunţăm la istorie, ignorând, se pare, că a renunţa românii la istorie înseamnă a priva de lstorie, până către epoca fierului, toată Europa, căci, până către această epocă, nu există în Europa altă istorie decât aceea a Spaţiului Carpatic.

André Piganiol [7], profesor la Sorbona, scrie în 1939:

a. Pour l’Europe (sauf les Balkanes), presque tout ce qui précčde la conquęte romaine fait partie de la préhistoire (p. IX).

Vers l’an 1 000, un nouveau flot d’envahisseurs, issus apparement de régions pannoniennes, déborda dans l’Italie du nord. Ces peuples incinérants connaissaient l’usage du fer (p. 4).

Le reflux des populations d’Illyrie dans la péninsule italienne est attesté soit par la légende soit par la linguistique (p. 5) etc

Mais le point de départ de la civilisation de toutes ces contrées doit ętre cherché au nord de la péninsule balkanique (p. 6) (subl. ns.)

Acesta este adevărul şi el apare limpede şi la ceilalţi savanţi ociidentali pe care-i vom invoca: în timp ce în Carpaţi, în neolitic, în calcolitic, în epoca bronzului, în cea a fierului, se puneau bazele civilizaţiei europene, restul Europei se găsea în preistorie.

Marija Gimbutas [8], profesoară la UCLA (Universitatea Californiei, din Los Angeles), pe baza descoperirilor arheologice făcute în diverse ţări de pe continentul european, întocmeşte harta de mai jos, intitulată Vechea Civilizaţie Europeană ca parte a lumii străvechi în perioada maximei sale expansiuni, mileniul al V-lea î.e.n.

Fig. 1 – Vechea civilizaţie Europeanã ca parte a lumii strãvechi în perioada maximei sale expansiuni, mileniul V î.e.n.

După cum se vede pe acestă hartă, acum 7 000 ani, nu există urme de locuire decât în Spaţiul Carpatic şi pericarpatic, restul Europei este o imensă pată albă.

Această concluzie se potriveşte perfect cu descoperirile arheologice din Franţa, Anglia, Germania şi alte descoperiri în care lipsesc din perioada respectivă atât scheletele cât şi olăritul, ceea ce dovedeşte absenţa unor aşezări umane stabile pe acele meleaguri.

Deşi Marija Gimbutas include şi Spaţiile Grecesc şi Italic - probabil, pe baza strălucitei civilizaţii elene de mai târziu (mileniul I î.e.n., mai ales secolul lui Pericle şi cele care i-au urmat) - aici greşeşte, pentru că nici Grecia continentală, nici Spaţiul Italic nu au neolitic (A. Jardé [9], Mommsen [10] ş.a.). Câteva descoperiri timide din ultima vreme, nereprezentative, nu pot schimba realităţile dobândite în sute de ani de cercetare.

Că elenii sunt plecaţi din curbura carpatică rezultă clar şi din cartea lui Pierre Lévęque [11], în care (p. 25) se prezintă harta intitulată Grecii în plin marş, în care figurează două ipoteze privind originea grecilor: una - din stepele nord-pontice (ipoteză eronată, pentru că zona nu are sare), alta - din Spaţiul Carpato-danubian (p. 26) (subl. ns.).

De altfel, Tucidide (c. 460 - c. 396 î.e.n.) scrie: Aşa numita Elada nu pare să fie locuită statornic de mult timp. [12]

Menţiuni similare cu ale prof. A. Piganiol se găsesc şi la A. Lefčvre, Jean Laumonier şi alţii.

Dar cel mai complet cadru al determinării spaţiului în care s-au format arienii (indo-europenii) a fost realizat de savanţi de la Universitatea din Cambridge, pe baza lecturii cărţilor vedice, cele mai vechi monumente literare ale umanităţii.

Analizând fauna şi flora descrise în Vede, autorii lucrării The Cambridge history of India (8 volume, 1922) au ajuns la următoarele concluzii (vol. I, p. 68) :

Arienii primitivi trăiau în zona temperată, cunoşteau cu mare certitudine stejarul, fagul, salcia, anumite specii de conifere şi, se pare, mesteacănul, posibil teiul şi, mai puţin sigur, ulmul.

.... După toate probabilităţile erau sedentari, pentru că, după cât se pare, grâul le era familiar.

Animalele folositoare cele mai cunoscute erau: boul şi vaca, oaia, calul, câinele, porcul şi unele specii de cerb. În timpurile străvechi, se pare, nu cunoşteau măgarul, cămila şi elefantul.

Dintre păsări, putem deduce din limbă că ei cunoşteau gâsca şi raţa. Cea mai familiară pasăre răpitoare era, după cât se pare, aquila (uliul).

Lupul şi ursul erau cunoscuţi, dar nu leul şi tigrul.

Din aceste date, este posibil să localizăm habitatul primitiv din care îşi trag originea vorbitorii acestor limbi ?

Nu este probabil (ca habitatul primitiv) să fie India, cum presupun primii investigatori, întrucât nici flora, nici fauna, cum se reflectă ele din limbă, nu sunt caracteristice acestei zone. ^i mai puţin probabil este Pamirul, una din cele mai mohorâte regiuni de pe faţa pământului. Nu este probabil ca “Asia Centrală, considerată şi ea ca loc de baştină al arienilor, să fi îndeplinit acest rol, chiar dacă admitem că lipsa evidentă a apei şi, deci, sterilitatatea mai multor zone, ar fi un fenomen mai recent.

Dacă într-adevăr aceşti oameni cunoşteau fagul, trebuie să fi locuit la vest de o linie care pleacă de la Königsberg, în Prusia, până în Crimeea şi, de acolo, continuă prin Asia Mică. Nu există o zonă care să împlinească aceste condiţii în câmpiile din Nordul Europei. După câte ştim, în timpurile primitive era o ţară acoperită de păduri.

..... Există vreo parte a Europei care combină agricultura cu păstoritul, strâns legate una de cealaltă, care să aibă şesuri calde, potrivite culturii grâului şi păşuni bogate, la altitudine, necesare turmelor şi cirezilor, şi, în acelaşi timp, arbori şi păsări de felul celor menţionate mai sus ?

Există, după toate aparenţele, o singură astfel de arie în Europa, anume aria delimitată la est de Carpaţi, la sud de Balcani, la vest de către Alpii Austriei şi Bđhmer Wald, şi la nord de către Erzgebirge şi munţii care fac legătura cu Carpaţii (38, p. 68)

Se constată că, în întregime, Cetatea Carpatică face parte din zona estimată de către Universitatea din Cambridge, pe baza menţiunilor din Cărţile Vedice, ca loc de formare a populaţiilor ariene.

Deci, după Universitatea din Cambridge, Vedele nu sunt create pe pământul Indiei, ci în Spaţiul Carpatic.

Această realitate o arată şi J. Nehru [13]: Vedele sunt opera arienilor care au invadat bogatul pământ al Indiei. Ei au adus ideile lor ...

Aceeaşi idee o găsim în ediţia Marabout Université a Cărţilor Vedice : nici o urmă atribuibilă arienilor n-a fost găsită pe solul Indiei, nici olărit, nici arme, nici bijuterii, nimic care să ilustreze Vedele.

Deci, după datele succint prezentate (în realitate argumentele, toate de sorginte apuseană, sunt mult mai numeroase, dar spaţiul nu ne îngăduie să le prezentăm măcar pe cele pe care le-am identificat, de care avem cunoştinţă noi), se poate formula ipoteza de travaliu că civilizaţia Europei a început în Spaţiul Carpatic.

Pentru a ajunge, eventual, teorie ştiinţifică această ipoteză are nevoie de studii şi cercetări care să-i verifice şi să-i argumenteze, cu spirit critic, temeiurile, astfel încât să poată fi acceptată de toată lumea ştiinţifică contemporană.

De ce în Spaţiul Carpatic şi nu în altă zonă ? Marija Gimbutas chiar se întreabă: nu ne este clar ce a determinat impulsul iniţial pentru dezvoltarea culturală a Vechii Civilizaţii Europene.

La această chestiune noi am dat un răspuns bazat pe natura lucrurilor, fără putinţă de replică. Acest răspuns a fost publicat sub forma unui voluminos articol bilingv (română / engleză) intitulat Sarea, un criteriu pentru regândirea istoriei [14]. Articolul a fost imediat reprodus în SUA (Zoom), ulterior fiind publicat şi în Munţii Carpaţi.

Întocmind, cu circa 20 ani în urmă, un tabel cu factorii nutritivi prezenţi în alimentele cunoscute - tabel publicat într-o mică enciclopedie [15], în care primele capitole se refereau la Alimentaţia raţională - am observat că, în legume şi fructe mai ales, prezenţa sodiului (Na) este foarte redusă în raport cu cea a potasiului (K), uneori potasiul întrecând de câteva sute de ori prezenţa sodiului, ambele exprimate în mg pe 100 g de aliment.

Această observaţie ne-a condus la un studiu de durată privind consecinţele acestui fapt, dat fiind că, se ştie, inima, atât a omului, cât şi a animalelor nu funcţionează fără Na şi K.

Pentru că lucrările americane sunt la modă, să cităm din două referinţe americane de prestigiu:

(1) - Without salt the body goes into convultions, paralysis, dealth. (“Fără sare, organismul intră în convulsii, paralizie, moarte”)[16].

(2) - Din volumul Minerals: Kill or cure de Ruth Adams şi Franck Murray, să cităm trei menţiuni:

(a) - All types of muscles - including the heart - are influenced by Na and K (“Toate felurile de muşchi - inclusiv inima - sunt influenţate de Na şi K”) (p.133)

(b) - In early America, herbivorous animals were known to have walked hundred of miles to salt licks ... (“În America timpurie se ştie că ierbivorele străbăteau sute de mile ca să lingă sare ”) (p. 134)

(c) - Over many generations, only those humans survived who could carefully conserve enaugh sodium for good health the rest perished (“După multe generaţii, numai acei oameni au supravieţuit care au putut să-şi conserve destul sodiu pentru o bună sănătate. Ceilalţi au pierit.”) (p. 136)

În Spaţiul Carpatic nu se vor găsi niciodată astfel de menţiuni, pentru că sare la suprafaţa solului se găseşte peste tot, iar, în curtea fiecărui ţăran, încă din neolitic, s-a găsit un drob de sare pe care vaca, oaia, capra ... îl lingeau când reveneau de la păşunat.

Pe ambele versante ale Carpaţilor, şi nu numai într-un aşa-zis Bazin Carpatic, se găsesc 300 de masive de sare la suprafaţa solului. De asemenea, în Spaţiul Carpatic se găsesc 2 000 lacuri sărate, ceea ce arată prezenţa sării la suprafaţa solului în tot Spaţiul Carpatic (Spaţiul românesc), situaţie unică în tot arealul euro-asiatic.

Sodiul (ca sare) reprezintă o condiţie naturală extraistorică, dar fără care desfăşurarea istorică nu poate fi explicată.

Iată de ce nu există un singur popor european care să nu fi pornit din Carpaţi sau care să nu fi trecut prin Carpaţi.

Panonia, Iliria, Spaţiul balcanic etc. nu au strop de sare, Spaţiul Carpatic fiind, de-a lungul istoriei, unicul furnizor de sare pentru populaţiile care au hălăduit sau au locuit pe aceste teritorii.

Articolele despre importanţa covârşitoare a sării în istorie, pe care le-am publicat atât în ţară, cât şi în străinătate, conţin aspecte mai multe şi motivate mai riguros ştiinţific, dar, pentru că timpul nu ne îngăduie să poposim mai mult asupra acestui subiect specific carpatic şi specific european, ne oprim aici.

Ca un corolar, limba română s-ar putea să fie ceea ce savanţii numesc cu un apelativ generic indo-europeana comună. În sprijinul acestei ipoteze, noi am publicat bilingv (franceză / română) un articol însumând circa 60 pagini [17].

Pentru cercetarea în continuare a ipotezei formulate, apreciem, sunt necesari foarte mulţi ani de muncă (cel puţin câteva zeci, credem), pe care noi nu-i mai avem la dispoziţie, cu numeroase instrumente de lucru, care ne lipsesc, astfel că, în acest moment, această temă este, din punctul nostru de vedere, sortită să rămână la stadiul de ipoteză

Dacă pentru franceză lucrurile s-au putut foarte sumar studia datorită existenţei unor texte de aşa-zisă franceză veche, din secolele IX - XV, pentru celelalte limbi europene nu se dispune decât de texte din perioade mult mai târzii.

În plus, dificultatea principală - ni se pare - rezidă în faptul că nici una din ţările ale căror limbi ar putea concura la studierea şi lămurirea ipotezei menţionate, nu au înregistrat cuvintele idiomurilor populare vorbite de populaţiile care au locuit în aceste spaţii în diverse perioade de timp.

În Istoriile limbii franceze, se scrie limpede că, la 1790, Franţa nu era francofonă decât în proporţie de cel mult 12 %, iar, cu un secol mai înainte, acest procent era şi mai mic.

Dar, ca să se ajungă la graiurile vorbite pe teritoriul Franţei (ca şi pe teritoriile altor @ări, de altfel), este imposibil datorită nemenţionării în scris a unor liste cu cuvintele şi semnificaţiile graiurilor populare, azi dispărute, la care ne-am referit mai sus.

Pentru că am depăşit cu mult timpul acordat prezentării comunicării, vă mai reţinem atenţia doar asupra încă unui aspect de istorie a Spaţiului Carpatic : istoriografia română reproduce prea uşor afirmaţiile istoriografiei maghiare privitoare la Spaţiul românesc, căci ungurii, cu bufona lor istorie neistorică ( Gustav Pordea, primul român membru al Parlamentului European) scriu istorie după interese politice, nu istorie sine ira et studio (Tacit), care să poată fi luată în seamă şi, eventual, folosită.

Să dăm un exemplu, spre ilustrare, din numeroasele care ne stau la dispoziţie.

Jesús Pardo, în relatările sale privitoare la discuţiile purtate cu diverşi istorici maghiari la Budapesta, scrie (vezi Convorbiri cu Transilvania, p 187) : Campionul absenţei românilor în zona carpato-danubiană până după venirea ungurilor este profesorul György Györffy, despre care unii din colegiii săi unguri spun că se lasă prea des purtat de sentimentele lui naţionaliste. Györffy ... afirmă că unele din cauzele incredibilei creşteri a populaţiei româneşti în numai şase secole, sau chiar mai puţin (una din legendele maghiare omniprezente în scrisul istoricilor maghiari, n. ns.) poate să se datoreze faptului că “românii obişnuiau să bea mult lapte de oaie, care, după cel uman, este acela care dă mai multă fertilitate (subl.ns.), afirmaţie la care prof. Ferenc Bakos a comentat: în faţa unei judecăţi de acest fel, ştiinţa nu are nimic de spus (subl. ns.)

În Histoire de la Transylvanie - compendiu în limba franceză al Istoriei Transilvaniei (în maghiară), operă a unui colectiv de profesori şi istorici, apărută sub auspiciile Ministrului Culturii şi ale Academiei din Budapesta - asistăm doar la o schimbare de tactică, nu de scop, a istoriografiei maghiare, căci cuprinde multe falsuri, fie directe, fie prin asimilare, dintre care vom da un singur exemplu:

De vestita bătălie de la Lechfeld (955 e.n.) - în care Otto cel Mare nimiceşte oştile maghiare, iar pe conducătorul ungur, Horka Bulcsu, îl spânzură imediat pentru că era botezat la Bizanţ şi aşa îi putea răpi presupusa putere vindecătoare datorată apartenenţei sale la Biserica Răsăritului - nici unul din alcătuitorii acestei opere nu a “auzit” măcar şi, evident, nu este măcar menţionată în carte, deşi de la această dată - 955 e.n. - pleacă criza de identitate a ungurilor aristocraţi : au venit în Europa ca mongoloizi şi, din bună voia Duhului Sfânt, devin - nu se ştie cum - europeni, şi ca înfăţişare şi ca sânge; o adevărată minune !!!

C.C. Giurescu şi Dinu C. Giurescu, în Istoria Românilor [18] scriu, după istoriografii maghiari, că, în a doua treime a secolului XII, stăpânirea regilor arpadieni se stabilizează în Transilvania.

Aceasta ar însemna că, între 1133 şi 1166, în Transilvania ar fi existat o stăpânire maghiară, or, un secol mai târziu, la 1241 - 1242, are loc marea năvălire a tătarilor, al cărei scop era distrugerea Ungariei.

Cu acel prilej, s-au scris cronici tătărăşti şi patru cronici maghiare cunoscute: Rogerius (Carmen miserabile), Pauler Gyula, Szilagy şi Ronay Jenö.

În nici una din aceste patru cronici maghiare, nu se menţionează nici o dată prezenţa vreunei statalităţi maghiare, vreun act de opunere al statului maghiar faţă de invadatorii tătari pe teritoriul Transilvaniei.

Se menţionează că armata lui Cadan pătrunde în Transilvania prin pasul Rodna, se bate cu garnizoana germană a Rodnei şi îl ia ca ghid pe contele Ariscald cu 600 soldaţi germani ca să-i conducă pe tătari la Oradea şi Pesta.

Armata lui Cadan ajunge la Bistriţa, omoară 6000 de creştini, la Cluj, Zalău şI Oradea.

Pentru prima dată se menţionează prezenţa ungurilor la Oradea

În tot parcursul de 400 km, de la Rodna la Oradea, cronicile maghiare nu menţionează nici o luptă între tătari şi unguri.

A doua armată tătară, condusă de Budzic, intră, probabil, prin pasul Bran, în Ardeal, unde, la Braşov, este întâmpinată, la 1 aprilie 1241, de voevodul Ardealului, Posea sau Posa (român), care cade în luptă, împreună cu o parte din oastea sa.

Tătarii lui Budzic ajung la cetatea Cohalm (Rupea, de azi), Făgăraş, Cârţa, Sibiu şi, pe valea Mureşului, până la Cenad unde se-ntâlneşte cu armata lui Cadan, printr-o sincronizare impresionantă.

Două armate tătărăşti parcurg câte 400 km prin mijlocul şi prin sudul Ardealului, distrug şi omoară creştini, se bat cu o garnizoană germană şi cu armata voevodului român al Ardealului, Posea (a cărui diplomă a fost descoperită de curând de dl dr. arheolog Vasile Boroneanţ) şi nicăieri “stabilizata stăpânire ungară a regilor arpadieni” (descoperită de istoricii români C.C. şi D.C. Giurescu) nu-şi face - măcar o dată, de protocol - simţită prezenţa.

Se pare că şi “stăpânirea regilor arpadieni” asupra Ardealului, relatată de istoricii Giurescu, venea tot de la Duhul Sfânt.

Pentru că acolo unde erau - mulţi, puţini, câţi erau - cronicile maghiare nu se sfiesc să-i menţioneze pe români, atât la Oradea, cât mai ales la bătălia de la râul Sajo, unde - scriu cronicarii ! - armata ungară, condusă mai ales de prelaţi catolici (li se dă numele), este distrusă. Unii vorbesc de 60 000 morţi, alţii de 100 000 morţi dintre unguri.

Deci, după cronicile maghiare, nici picior de ungur nu apare în Ardeal în timpul năvălirii tătare de la 1241-1242.

Rogerius chiar scrie că a fost adăpostit, în pelerinajul său după retragerea tătarilor, la un cneaz (român), responsabil peste un mare număr de case.

Dar, ca să nu rămână nici o urmă de îndoială privind absenţa totală a ungurilor din Ardeal la 1241, să mai arătăm că B.P. Hasdeu [19] îl citează pe academicianul maghiar Jerney care, la 1842, publică facsimilul dispoziţiei unui general tătar, în care se adresează saşilor să nu refuze moneda tătară de la secui şi vlahi (ex dictis Zychy et Blachy). Despre unguri, nici o vorbă, pentru că nu se găseau atunci în Ardeal.

De asemenea, Paulin de Veneţia scrie că, la 1242 (se credea că se vor întoarce tătarii), românii şi secuii au fortificat trecătorile Carpaţilor ca să împiedice sau să îngreuneze eventuala pătrundere a tătarilor în Transilvania.

UNDE or fi fost ungurii stabilizaţi în Ardeal cu un secol mai înainte de domnii istorici Giurescu ?!? MISTER !!

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Gabriel Gheorghe

Sursa: getica.go.ro

Dan Puric despre complotul care duce la distrugerea Romaniei

Dan Puric - Cine pe cine educa? 2
Vezi mai multe video din Evenimente

Dictatura

In prim plan avem zilele astea urmatorul fenomen: pentru prima data din 89' incoace, majoritatea parlamentara trece peste foamea specifica politicii si propune o solutie de bun simt: guvern de tehnocrati, neafiliati politic. Piratul chior, fiind insa pe propria corabie, face ce vrea el si isi protejeaza interesul propriu, lasand tara in haos. Undeva, mica, mica de tot, tiptil se strecoara o realitate care parea fictiune perversa, cu ceva timp in urma - vaccinarea obligatorie cu toate prostiile a copiilor. Stiristele, fara sa clipeasca, au anuntat ca toti copiii din scoli vor fi vaccinati impotriva gripei porcine. Scurta prezentare a acestui vaccin.


Iar, mai nou, nu se va mai cere acordul parintilor pentru vaccinul impotriva cancerului de col uterin, se va face un referendum. Daca 50% + 1 din romani, intoxicati de o campanie agresiva, vor fi de acord, atunci toate fetele vor fi inoculate. Sunt sigur ca daca referendumul nu va avea succes, se va mai face unul si inca unul si inca unul, pana va iesi cum trebuie, vezi Irlanda si ratificarea Tratatului de la Lisabona. Avem, e clar, de a face cu o dictatura perversa venita de afara si impachetata frumos in notiunea liberului arbitru, iar, pe plan local, base si-a aruncat manusile si ne spune ca el e jupanul.

Obtinerea sclavilor necesari stapanilor este un proces dificil, mai ales cand pornesti de la populatii care au oaresce visuri de libertate. Este important sa le intretii iluzia de libertate in timpul procesului de triere si de transformare in fiinte controlabile 100%. Aceasta afirmatie din postarea Fabrica de sclavi, incepe sa capete consistenta.

Mai multe despre pericolul prezentat de vaccinuri gasiti pe nuvaccinurilor.blogspot.com

Retorica

Uitandu-ma la TV azi, mi-a venit urmatoarea intrebare in cap. Daca Ceasescu a fost impuscat pentru genocid, astora, care ne-au adus in halul asta, sa traim din ratele date de FMI, ce le facem?

Povestea Nobelului ascuns de Ceauşescu

Profesorul Ioan Moraru este singurul român laureat cu Premiul Nobel pentru Pace care a trăit până la sfârşitul vieţii în România. Şi, probabil, şi singurul laureat în jurul căruia nimeni nu a făcut tam-tam.

În 1985, alături de alţi oameni de ştiinţă din toată lumea, Moraru a primit distincţia pentru activitatea organizaţiei Medicii Lumii pentru Prevenirea Războiului Nuclear (International Physicians for the Prevention of Nuclear War), al cărei membru a fost. Visul lui Nicolae Ceauşescu de a obţine el însuşi distincţia a îngropat însă succesul medicului, căruia nici măcar nu i s-a permis să iasă din ţară pentru a-şi ţine discursul la decernare.

Organizaţia din care făcea parte Ioan Moraru, alături de ceilalţi savanţi străini, a fost fondată în urma Conferinţelor de la Boston, din 1981, şi Cambridge, din 1982, şi a fost premiată pentru analiza amănunţită, ştiinţifică a consecinţelor unui război nuclear. Un demers pentru pace în miezul Războiului Rece. Tot pe asta miza şi Ceauşescu, în toate mitingurile pentru pace, „la îndemnul conducătorului iubit”.

Ani de zile, profesorului Moraru i s-a refuzat deschiderea unei filiale a organizaţiei, care viza să participe la conferinţe internaţionale.

Recunoaşterea performanţelor sale au venit după căderea regimului, când a fost primit, post-mortem, în Academia Română.

Nobel omagiat la Dârlos

Pe 20 decembrie 1989, cu două zile înainte de izbucnirea Revoluţiei, Ioan Moraru se stingea din viaţă la Bucureşti. Nu a apucat să vadă căderea regimului care i-a „în gropat” realizarea din 1985.

Mulţi s-au aşteptat totuşi ca, odată cu prăbuşirea regimului, numele lui Ioan Moraru să intre în legendă, iar bruma de frustrare ce răzbate de fiecare dată

din dezbateri în care se pomeneşte de „americani de origine română” sau de „germani născuţi în România” premiaţi să mai dispară.

Ioan Moraru pare a fi însă, pentru mulţi, un erou necunoscut. Respectul care i se cuvenea i-a fost oferit mai degrabă în mica localitate rurală din Sibiu, Dârlos, unde omul de ştiinţă s-a născut, în 1927, şi unde se şi află mormântul său. Aici, Şcoala de Arte şi Meserii din comună îi poartă numele şi bustul său stă mărturie a realizărilor sale, încă din 1993.

Profesorii şcolii au încercat, atât cât au putut, să recreeze aici ceva din imaginea şi activitatea lui Ioan Moraru. „N-avem multe documente, dar din câte avem am putut face o imagine a omului de ştiinţă”, spune Gabriel Trif, profesor de istorie şi directorul instituţiei de învăţământ. Ioan Moraru revenea des în sat, spune profesorul, ca „orice om născut la ţară”.

Aici mai trăieşte unul dintre fraţii săi. Monografia satului, scrisă de preotul Achim Sărăşan, din Mediaş, îl include pe Ioan Moraru şi-i creionează un portret.

Din documente obţinute de la sora acestuia, Sofia, şi după discuţii purtate cu alţi membri ai familiei rămaşi în viaţă, părintele a descoperit că savantului i s-a refuzat şan sa de a se bucura de Premiul Nobel.

Monografia include, drept dovadă, şi o fotografie din 1985, cu profesorul alături de medalia Nobel, după ce Ioan Moraru a reuşit să se alăture celor doi preşedinţi ai Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Bernard Lown, din SUA, şi Eugen Chazov, din URSS, care au fost prezenţi la ceremonia de decernare.

Discursurile celor doi străini au fost consemnate în arhiva Premiilor Nobel. Al lui Ioan Moraru lipseşte. Conducerea comunistă i-a pus piedici pentru viza de ieşire şi nu a menţionat în presă perfor manţa sa. A fost însă felicitat de personalităţi din lumea stiinţifică prin telegrame care au fost păstrate de sora acestuia, Sofia.

„Ce i s-a întâmplat are legătură cu ce era în România lui Ceauşescu de atunci”, spune profesorul Gabriel Trif. Iar după '90, a lovit ignoranţa peste ceea ce Ceauşescu deja săvârşise, spune cadrul didactic. „Eu sunt profesor de istorie şi nu am văzut numele lui Ioan Moraru în niciun manual alternativ, cum l-am văzut, de exemplu pe al Andreei Esca”.

Ioan Moraru
a primit Premiul Nobel pentru Pace în 1985, dar, întrucât Nicolae Ceauşescu credea că această distincţie
i se cuvine, performanţa medicului român a fost ţinută sub tăcere

DUPĂ REVOLUŢIE

Recunoaştere post-mortem

În 1988, academicianul Ioan Moraru s-a îmbolnăvit. A murit un an mai târziu, pe 20 decembrie, şi a fost îngropat pe 22, de Ziua Revoluţiei, în prezenţa familiei şi a câtorva apropiaţi, în satul natal.

În lucrarea părintelui Sărăşan este cuprins un memoriu datat 30 ianuarie 1990 şi adresat Academiei Române de către Institutul „Victor Babeş”, al cărui director a fost Ioan Moraru: „Sub vechiul regim, meritele fostului nostru director nu au fost apreciate de autorităţi decât ocazional. O eventuală numire a Prof. Dr. Doc. Ioan Moraru drept membru post-mortem al Academiei ar face să se repare o nedreptate. Dacă împrejurările politice

vitrege nu i-au permis să se bucure în viaţă de o asemenea recunoaştere, nădăjduim că acum, în condiţiile României libere şi cu adevărat democratice, titlul ce i se cuvine îl va aureola post-mortem”.

Familia laureatului cu Nobel i-a povestit părintelui Sărăşan că, înainte de a muri, Moraru ştia ce se întâmpla la Timişoara şi a spus: „Nu voi trăi eliberarea, dar trăiesc începutul ei”.



Andrei Udisteanu
Sursa: www.evz.ro

Boc Poc!

In onoarea istoricului eveniment de a avea un guvern trantit cu o motiune de cenzura:)

Putina documentare

Ca raspuns la un comentariu, care ma indeamna la documentare, apartinand unei cititoare, numita Jen, la adresa articolului Al Gore, vrajitorul de langa Oz si prietenii sai comunisti din Oz, public, in engleza, un articol despre parerile unor oameni de stiinta despre Groenlanda - Greenland. Daca Groenlanda nu era toata verde acum 1000 de ani, tot a fost odata verde acum 450.000 - 800.000 de ani. Asta nu pot sa o nege. Deci, tot a fost mai cald ca acum. Poate ti se pare logic ce spun, dar nu sunt sigur... Ideea e ca toate charturile astora spun ca n-a fost niciodata mai cald ca acum, eroare! Iar, culmea, o portiune de gheata a trecut cu succes de incalzirea globala de acum aproximativ 130.000 de ani, cand era mai cald cu 5 grade. S-ar putea totusi sa supraveituim! Aleluia! Tot ei ne spun ca, din pacate, nu mai pot manca cacat ca se topeste Groenlanda si ne inecam, dar sugereaza ca valul poate veni din Antarctica, acolo fiind o gheata mai sensibila se pare... Cand au ajuns vikingii Groenlanda, expertii stiu sigur ca era doar o mica zona very green. Dar nu i-au spus Littleverygreenspot. Ca sa atraga turisti sau noi vecini, baietii au numit locul Greenland. Niste adevarati experti in publicitate imobiliara vikingii astia, dati dracu', zau! Bun, atunci, in acea perioada, era la fel de cald ca acum - Some parts of Greenland, especially the parts the Norse settled, really are green, as these pictures from the tourist board attest (www.greenland-guide.dk/outdoor_life_photo.htm), la fel de cald din cauza poluarii cauzate de fasole, banuiesc, si nu s-a mai intamplat nimic. Nu erau niste baieti care sa sperie populatia cu TV-u', iar daca era TV, tot nu-i prosteau in halul asta, ca poate puneau aia mana pe topoare. Eu spun, totusi, sa va tineti frigiderele in priza, nu cumva sa cauzati vreo catastrofa planetara. Linkul catre articol este si in postarea la adresa careia am primit indicatii pretioase. Jen, putina documentare nu strica niciodata.

Ideal ar fi, intr-adevar, sa oprim nenorocita de poluare, dar de aici pana la a ne incarca tot pe noi cu taxe si a ne teroriza ca o sa murim ca-i prea cald, sau ca o sa racim daca avem vreo mica gospodarie cu oratanii, ca trebuie sa trecem toti pe iarba ca sa nu mai poluam, ca exista teroristi care au dat jos Gemenii, e un drum lung.

Greenland really was green, world's oldest DNA reveals

THE oldest DNA found on earth has been collected from under a kilometre of ice in Greenland, revealing that the frozen island really was once green.

Half a million years ago Greenland was covered by lush forests filled with butterflies, moths and the ancestors of beetles, flies and spiders. The finding has implications for global warming, suggesting the Greenland ice sheet, which holds enough water to raise sea levels by seven metres, might not melt as quickly as thought.

A Danish-led team, including the Australian researcher Michael Bunce, extracted the ancient DNA from the muddy bottoms of cores drilled deep into the ice cap in southern Greenland. The researchers identified genetic traces of a surprising variety of tree species, including spruce, pine and yew. The team believes the DNA is between 450,000 and 800,000 years old, based on their analysis of insect genetic material.

Dr Bunce, of Murdoch University, said it was a fascinating new way to study the past. "Preserved DNA from plants, animals, insects and bacteria that died hundreds of thousands of years ago can aid in our understanding of how the earth's environment has changed," he said.

Researcher Eske Willerslev said: "We have shown for the first time that southern Greenland, which is currently hidden under more than two kilometres of ice, was once very different to the Greenland [of] today."

The discovery of ancient DNA from a warm period half a million years ago suggests that ice on top of the ancient forest did not melt as believed during the last warm period, 116,000 to 130,000 years ago, when temperatures were 5 degrees higher than today. If it had, the remains of the ancient trees and insects would have been replaced by new flora and fauna.

"If our data is correct, this means that the southern Greenland ice cap is more stable than previously thought," said Professor Willerslev, whose team's findings are published today in the journal Science.

This did not mean sea levels would rise more slowly than predicted, he warned. The five- to six-metre rises during the last warm period must have come from sources other than Greenland, such as Antarctica, he said. "As the earth warms from man-made climate change, these sources would still contribute to a rise in sea levels."

Erik the Red, who settled in Greenland 1000 years ago, named it to lure more settlers, although a small area not covered by ice would then have been very green.