29 oct. 2009

Ion Gavrila-Ogoranu





O "poveste ca-n filme", Ion Gavrila-Ogoranu

de Lavinia Betea, Jurnalul National
Luni, 11 aprilie 2005


Despre fostii "sefi de banda" si fostii demnitari comunisti, SRI declara acum prin CNSAS ca nu exista documente in arhiva fostei Securitati

In urma cu ceva vreme am primit o noua carte semnata de Ion Gavrila-Ogoranu. Al patrulea volum din scrierea sa memorialistica "Brazii se frang, dar nu se indoiesc".

Dupa ce in primele trei volume autorul povestise existenta sa de roman ca fost "sef de banda legionara", condamnat la moarte in 1951 si gratiat in 1976, ultimul volum sintetizeaza documentele din arhiva fostei Securitati cu referire la actiunile de distrugere a grupului din care a facut parte.

Din aceste dosare si din raspunsurile oficiale primite de la SRI prin intermediul CNSAS reiese insa ca din 1976 incoace, fostul "complotist" n-a mai existat pentru Securitate. "Daca eu n-am fost urmarit atunci pe cine-a urmarit Securitatea in tara aceasta?" – se-ntreaba azi, pe drept cuvant, Ion Gavrila-Ogoranu.

CE-A CERUT SI CE-A PRIMIT. Pe Ion Gavrila-Ogoranu l-am intalnit chiar in vremea cand citea in sala de lectura a Consiliului National pentru Studiul Arhivelor Securitatii, dosarele referitoare la el. Il stiam din scris si de la editiile simpozioanelor organizate de Academia Civica la Sighetul Marmatiei.



Cunosteam povestea sa extraordinara astfel ca nu m-am putut abtine, privindu-l cum citeste meticulos fila cu fila volumele sale, sa nu incerc a-i afla "impresiile de lectura".

Cate volume are dosarul sau? – l-am intrebat in acea zi din vara anului 2002. 124 volume a primit, imi spune. In total ar putea fi vreo 90.000 pagini. Majoritatea dosarelor au in jurul a 300 pagini dar sunt printre ele si volume cu 1.500 file. Titlul volumelor de inceput este "Banda Hasu" iar dupa aceea – "Actiunea informativa de grup. Banda Gavrila Ioan".

Sunt lucruri interesante in cele citite? Nu doar interesante ci si unele care te fac fericit. Fericit? – ma mir eu. Il bucura ca si-a gasit manuscrisele literare si caietele de insemnari intacte, asa cum fusesera confiscate de Securitate si pe care le crezuse definitiv pierdute. A aflat si multe detalii nebanuite despre actiunile Securitatii impotriva lor.

A putut inregistra, din cele consemnate in dosare, 108 astfel de actiuni. Afla si cati dintre oamenii Securitatii si Militiei au murit in acele incaierari. In unele, nu stiau de morti. Banuieste si ca atacatorii se vor fi impuscat si din greseala, intre ei. Cat de multi erau, nu-i de mirare...

La ce-i vor folosi informatiile lecturii? – intrebasem atunci. Nu are nici-un gand de razbunare. Cine-a trecut prin cate-a petrecut el, a pierdut asemenea planuri. Dorise sa fie primul care-si citeste dosarul. Nu cumva sa-l citeasca vreun gazetar si sa faca public continutul lui luand ca adevarat tot ce scrie acolo. Dar...

si urmeaza incredibilul: volumul 124, ultimul primit, se opreste la anul 1976, anul in care condamnatul la moarte in contumacie, in 1951, a ajuns in mainile Securitatii! La cererea ce-a facut-o pentru accesul la dosarul sau personal mentionase perioada 1945-1989. I s-a raspuns ca urmarirea sa incetase...

in 1976! Ca pentru intreaga perioada 1976-1989, despre Ion Gavrila-Ogoranu nu mai exista nimic in arhivele fostei Securitati, actualele Arhive ale Serviciului Roman de Informatii.

Asadar, fostul "sef de banda" nu fusese "lucrat informativ", cum se spune in limbajul tehnic al expertilor breslei! Nici macar lunile petrecute in 1976 in arestul Securitatii de pe Rahovei nu sunt consemnate in vreun fel! Lipsesc toate declaratiile date atunci! si au fost sute, poate...

Mai lipseste din volumele primite orice urma de dovada a legaturilor grupului din Muntii Fagarasului cu exteriorul tarii. Desi ei reusisera sa contacteze Consiliul roman din emigratie condus de generalul Radescu, sa-l trimita chiar in strainatate pe capitanul Sabin Mare iar acesta sa fie parasutat inapoi...

CETATEANUL FARA DOSAR. S-a nascut in 1923, la Iasi, un sat de langa Fagaras. Schimbarea regimurilor politice din Romania l-a prins pe cand era student la Institutul Agronomic din Cluj, frecventand in paralel si Institutul de Studii Economice din Brasov. Apartenenta politica si-o declara a fi fost de "legionar limpede".

La un moment dat, in 1947, fusese chiar seful "Fratiilor de cruce Ardealul". Pregatirile de impotrivire la instaurarea regimului comunist au inceput din 1945. Faptele ca atare au fost determinate de arestarile numeroase din 1948 ale celor ce facusera politica, fie ca legionari, fie in partidele istorice.

Credeau cumva ca instalarea noului regim nu va fi reusi ori isi pusesera ca atatia altii speranta in salvarea americanilor? "Dimpotriva – mi-a spus – stiam ca va dura mult dar cineva, credeam, trebuie sa se sacrifice". Iar aceia au fost din diverse categorii – militari activi, studenti, elevi de la Liceul Radu-Negru din Fagaras, muncitori, tarani, intelectuali...

Militarii nu facusera politica, elevii si studentii fusesera aproape toti legionari, iar ceilalti fie national-taranisti sau liberali... fie nimic. Grupul actiona la inceput in Fagaras. Sprijinit de numerosi oameni s-a extins in zona Sighisoara – Medias – Sibiu – Brasov. Adresa "precisa" a grupului, incepand din 1949, a fost Muntii Fagaras.

Intr-acolo au fost dirijate trupe de Securitate si Militie in cele 108 actiuni cate a numarat din volumele citite Ion Gavrila-Ogoranu. Impotriva lor au fost trimise uneori divizii intregi cu avioane de lupta si elicoptere.

Amanuntele pe care le citeste acum despre cercurile concentrice in care s-a incercat prinderea "banditilor", informatiile de nebanuit despre unii ofiteri care au comentat ordinele primite si au fost pedepsiti, despre metodele prin care se testa starea de spirit a localnicilor fata de actiunile Securitatii si "banditi", capcanele planuite pentru surprinderea lor sunt terifiante.

CONDAMNAT LA MOARTE. In 1951, Ion Gavrila-Ogoranu fusese condamnat la moarte in contumacie de un tribunal din Sibiu. Nu gaseste insa in dosar nici numele componentilor completului sau de judecata. A rezistat insa chiar si dupa ce miscarea a fost anihilata. Unde si cum? Pana in 1976 a stat in satul Galtiu, comuna Santimbru, judetul Alba, ascuns de femeia ce-i este si acum sotie.

Prin ce miracol nu a fost executat conform sentintei pronuntate? In Codul Penal fusesera introduse in 1969 anumite prescriptii. Astfel daca o sentinta de condamnare la moarte nu fusese executata in timpul a sapte ani, aceasta se transforma in munca silnica pe viata.

Avusese acel noroc rar de-a fi trecut cei sapte ani de la data cand socoteau emiterea condamnarii capitale? Mai erau cateva luni pana la termenul ei de expirare. Dar avusese alt noroc.

Pe vremea cand era ascuns, fostul sau profesor de religie din facultate, Mircea Toderici, se adresase, prin niste cunoscuti, unor oficialitati din strainatate prezentandu-le cazul Gavrila si rugandu-i sa intervina pentru gratiere.

In iluzia climatului de democratizare raspandit in lume de Ceausescu si datorita faptului ca Romania declarase, inca din 1964, ca nu mai are detinuti politici in inchisori... a scapat.

TUDOR VLADIMIRESCU – EXPERT AL SECURITATII. In 1976, a fost tinut cinci luni inchis in sediul Securitatii de pe Rahovei. Tot acest timp a stat cu el in aceeasi celula un fost ofiter de Securitate ce-i spunea ca si el fusese condamnat. "Va tragea de limba... Va lucra informativ...", zambisem eu. Numai acela? – se mira.

Alti trei securisti – cadre active declarate – faceau cu schimbul pe langa el, 24 de ore din 24. Isi motivau... psihologic misiunea: sa studieze "stiintific" un individ ce-a dat atata de furca Securitatii. Se numeau Ghergheli Francisc, Nagy Tiberiu si... Tudor Vladimirescu.

Unul se dadea specialist in sociologie, altul in literatura, cel de-al treilea in istorie (cel cu istoria fiind evident, Tudor Vladimirescu!). In asemenea scopuri i s-au cerut multe declaratii din care nu gaseste in volumele primite vreo urma.

In realitate, toti "specialistii" echipei aveau o singura misiune: sa afle cum a ajuns numele lui Ion Gavrila pe lista pe care Nixon i-a prezentat-o, la venirea in Romania, lui Ceausescu? Cum s-a facut ca a intervenit in favoarea lui si Kissinger?

Nici unul dintre anchetatorii cu care venea in contact nu-i spunea ca va scapa, la finele cercetarii, cu viata sau va trebui sa ispaseasca pedeapsa condamnarii la moarte. Probabil – opineaza Ion Gavrila-Ogoranu – pentru soarta lui a functionat planul urmator: il gratiem sa demonstram Occidentului si Americii cat suntem de democrati dar avem grija sa nu mai traiasca mult.

Are convingerea ca s-a incercat chiar iradierea lui. Cazul fostilor camarazi ce i-au povestit lucruri asemanatoare petrecute cu ei in beciurile Securitatii, morti de cancer dupa aceea, ii confirma ipoteza.

"Erau ca o haita de lupi, ei intre ei!" – este comentariul lui Ion Gavrila-Ogoranu despre declaratiile ce i le cereau cei trei "specialisti" in 1976. Cautau uneori, prin intermediul anchetatului, sa se infunde unii pe altii.

EPILOG. Dupa ce-a fost gratiat, Ion Gavrila-Ogoranu a primit buletin si a fost incadrat ca muncitor in agricultura. A iesit la pensie ca tehnician agricol de la o ferma din Miercurea-Sibiului. Traieste la Galtiu, in judetul Alba, casatorit cu femeia careia ii datoreaza viata si care si-a riscat-o pe-a ei, iubindu-l si ascunzandu-l.

A cheltuit propriii bani ca sa vina la Bucuresti sa faca demersurile de citire a dosarelor sale. A beneficiat de sprijinul prietenilor si rudelor ca sa fie gazduit in lunile cat a stat in Capitala pentru a-si lectura dosarele de la CNSAS. Dupa parerea lui, nici jumatate din cate i-a facut Securitatea!

TIMPUL PRIBEGIEI – CUM AU TRECUT 5 LUNI DIN VIATA

In lucrarea memorialistica "Brazii se frang, dar nu se indoiesc. Din rezistenta anticomunista in Muntii Fagaras", aparuta la Timisoara in 1993, Ion Gavrila-Ogoranu prezinta in detaliu unele aspecte ale vietii "luptatorilor in munti": "Iarna lui 1952 a fost pentru grupul nostru cea mai linistita. Am iernat in patru locuri, acolo unde ne-am pregatit, fara nici o problema.

Cu Leu si Fileru, am inceput pe la mijlocul lui decembrie sa ne facem adapost. Pana atunci am stat prin paduri, departe de locurile cu alimente, de obicei adapostindu-ne sub stanci. Am dat peste un adapost cu lespezi de piatra (se vedea ca-i facut de mana omeneasca), care fusese sigur al haiducului Andrei Budac, traitor aici prin anul 1910.

Fileru a avut rabdarea sa caute sub pietre, unde a descoperit o sticla cu rachiu, cartuse coclite de vreme, un blid frumos incondeiat, o secure cu coada putrezita, dupa 40 de ani, cat au trecut de la uciderea lui Andrei Budac.

In 1992, dupa alti 40 de ani, daca cineva ar cauta sub pietre, ar descoperi uneltele ruginite cu care ne-am facut bordeiul, vreo lada cu haine si cu incaltaminte, putrezite, poate si arme si munitii ruginite si, sub o spranceana de stanca, la loc uscat, o lada mancata de vreme, cu carti si insemnari. Rachiu nu s-ar gasi, ca nu-l foloseam. Locul gasit de Fileru era ideal pentru un bordei de munte.

(...) Bordeiul l-am alcatuit mare, sa incapa si ceilalti, daca n-ar fi avut unde sta. Lor le explicasem unde sa vina si cum sa ne gaseasca. Intelegerea era ca ziua, la ora 12:00, sa ne gasim dupa semnalul strigatului de huhurez. De asemenea, la poale aveam locuri de corespondenta, pentru cazul cand am fi fost nevoiti sa parasim locul de iernat. (...) Pe o soba, pe o lavita, erau sacii cu

alimente, iar de cealalta parte a sobei – baia de aburi. Se pripasise pe la noi o carte de medicina a unui neamt care sustinea vindecarea tuturor bolilor prin mijloace naturale (aer, apa, soare, miscare si, la loc de cinste, transpiratia prin baie de aburi). Dupa schita din carte, Fileru a constituit-o din scanduri pe aceasta din urma si, macar o data pe saptamana, o foloseam.

Tot pentru spalat, Leu a facut o trocuta din lemn de paltin. La capatul patului era rastelul cu armele in cui, langa usa, ranitele cu un minimum de mancare, haine, munitii. Ne sculam cand se facea ziua, aranjam patul, incingeam focul, puneam de mamaliga. Pana fierbea, ne spalam cu zapada sau la parau; ziceam rugaciunile si pranzeam mamaliga cu branza si carne.

Dupa masa urma program la alegere: citit din cartile aduse, studiam limba germana dintr-un curs condensat. Pe masa zaceau tabla de sah si castile de la galena. Puteam asculta foarte bine Radio Brasov si seara – Vocea Americii.

FORTE

Printre documentele publicate de Ion Gavrila-Ogoranu, emise de Securitate in legatura cu "banda" sa, sunt multe "planuri de masuri". Din ele reiese multimea fortelor desfasurate pentru reusita actiunii de anihilare a grupului. Astfel, in 7 iulie 1952, lt.

Alexandru Marina de la Securitatea Sibiu propunea urmatoarea desfasurare "in vederea lichidarii bandei": "un pluton sa faca scotociri" in Muntii Groape, alt pluton sa ocupe creasta Comes, iar un al treilea, valea raului Sebes. Cele trei plutoane urmau a fi sustinute cu "armament – pistoale-mitraliera, pusti cu luneta, pusti ZB, grenade, echipament de vara, hrana rece si de la stane".

Totodata trebuiau "reactivati cei 36 de informatori in scopul de a sesiza aparitia banditilor, cinci caini de scotocire si de urmarire".

EPIDEMII

Alt plan de combinatie emis de Securitatea Fagaras in legatura cu prinderea altui membru al grupului, Gheorghe Hasu, a carui sotie divortase de el "de forma", urmarea inscenarea unei epidemii de febra tifoida. "Mai multe case vor fi cu bilet rosu: boala molipsitoare, propune planul aprobat, in 1955, de colonelul Ambrus Coloman. Intreaga familie va fi declarata bolnava.

Intreaga familie va fi deplasata la Spitalul Fagaras. Copiii vor fi dati in grija cunostintelor. Cel ce va lua copiii va fi omul nostru. La el va fi postat un post fix de panda. Comanici Eugenia (sotia banditului Hasu Gheorghe) va fi instalata izolat in spital, sub supravegherea oamenilor nostri cu agentura de camera. Acelasi lucru se va face si cu parintii ei.

Sase tovarasi militieni vor fi internati in spital in aceeasi sectie. Hasu Gheorghe va afla si va veni fie la spital, fie sa-si vada copiii".

CAPCANA

Iata spre exemplu un plan de combinatie alcatuit pentru unul dintre membrii grupului Ogoranu, Victor Metea. Ca elev de liceu la Fagaras, acesta avusese o relatie adolescentina cu o colega. In 1955 cand se facea "planul de combinatie", fata era de mult femeie maritata la Cluj.

Ce conta insa amanuntul? Urma sa se treaca la "recrutarea" ei, dupa care "actiunea" se voia a continua astfel: "Ea se va deplasa la parintii ei inscenand un divort. Ea va face deplasari la targ la Fagaras in asa fel incat sa afle si parintii lui Metea si alti sprijinitori ai banditului. Numita va trece si pe la colege de-ale ei.

Banditul Metea va afla noua ei situatie si va veni la parintii ei sa o caute. La cantonul CFR se va instala un post-capcana care va prinde pe banditul Metea Victor".

Niciun comentariu:

Trimiteţi un comentariu