30 oct. 2009

Kitul de facut copii


Peste câţiva ani, pentru reproducere nu va mai fi necesară prezenţa celor două sexe, deoarece cercetătorii au dezvoltat spermă şi ovule din celule stem.

Acestea pot fi folosite cu succes la procesul de fertilizare în laborator şi din ele se pot dezvolta embrioni, chiar dacă la reproducere a participat, exclusiv, material genetic obţinut din celule stem.

În momentul de faţă, celulele suşă din care au fost obţinute ovule şi spermă au fost prelevate de la embrioni umani aflaţi în primele zile de dezvoltare, explică cercetătorii de la Centrul pentru Celule Stem Embrionare de la Universitatea Stanford, SUA.

Următorul pas este ca sperma şi ovulele să fie obţinute din celule stem prelevate de la nivelul pielii. Astfel, embrionii obţinuţi în laborator vor semăna cu părinţii biologici care au donat propriile celule stem. Sursa: www.adevarul.ro



Gata, se pot face oameni in laborator! Uraa, toti bulangii pot avea copii ai lor facuti cu-n kit cumparat din piata. Uraa! Astia o sa-si faca armate de clone cu care sa se joace de-a Dumnezeu, asadar George Lucas cu Star Wars este Nostradamus! Si, in sfarsit! Cocalarii care conduc planeta pot sa-si faca sclavii doriti si sa nu mai aiba nevoie de fiinte ca noi, de exemplu. Or sa-i faca saraci cu duhul, clar, toata lumea va fi mai fericita!

Alt film vizionar, in acest context, a fost Demolition man, ala de oamenii faceau sex cu castile de la calculator sau ceva de genu', iar carnea, condimentele, ciocolata, alcoolul, tigarile, injuraturile si, nu in ultimul rand, sarcinile fara permis erau ilegale. Iar Sylvester se stergea la cur cu amenzile, foarte tare!

Deci, de maine, ma apuc din nou de fumat, o sa beau toate chestiile pe care nu le-am incercat pana acum, n-o sa-mi mai pun cauciuc pe pula, o sa mananc cat mai condimentat si mai gras, o sa las apa sa curga si o sa uit lumina aprinsa la BAIE, futu-i in gura sa-i fut de jegosi! Asa, din principiu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu