Asfalt peste cetatea dacică Sarmizegetusa

Mediul arheologilor din România este în fierbere după ce abia ieri s-a aflat că o iniţiativă pompieristică a secţiei de drumuri din cadrul Consiliului Judeţean Hunedoara afectează destul de grav capitala dacică Sarmizegetusa Regia. Constructorii au derulat în ultimele săptămâni lucrări de reabilitare a drumului care duce spre cetatea dacică şi a dispus şi realizarea unei parcări de aproape 3.000 de metri pătraţi chiar lângă zidurile fortificaţiei, pe o zonă în care, cu 30 de ani în urmă, se găsiseră urme de locuire dacică.

Necesară, dar făcută româneşte

Vicepreşedintele Fundaţiei "Renaşterea Daciei", Vladimir Brilinsky, spune că parcarea era necesară, pentru că mai ales în perioadele ploioase zona se mocirlea sub roţile maşinilor cu turişti care insistau să ajungă "mecanizat" până la Poarta de Vest a cetăţii, dar este de părere că iniţiativa este pompieristică: "Din câte am înţeles, au mai rămas ceva bani de la lucrările de amenajare a drumului şi s-a decis amenajarea acestei parcări. Era nevoie de ea, dar trebuia făcută legal. Din cunoştinţele mele, nu există aprobările necesare pentru această lucrare".
Informaţia este confirmată de Adriana Pescaru, vicepreşedinte al Comisiei Naţionale de Arheologie, cea care a descoperit dezastrul joi după-amiază întâmplător, în timp ce îşi conducea câţiva colegi care doreau să vadă cetatea antică. "Este incalificabil ce s-a întâmplat. Este mai rău ca pe vremea lui Ceauşescu, atunci când ne trezeam cu ziduri de beton şi alte greşeli majore în incinta sacră de la Sarmizegetusa Regia. Măcar atunci exista un proiect şi o aprobare dată de forurile competente. Acum nu există nicio aprobare din partea Comisiei pe care o reprezint şi nici din partea Ministerului Culturii. Şi mai rău, lucrarea s-a făcut fără supraveghere arheologică, mai ales că în zona respectivă, în anii '80, s-au descoperit urmele unor locuinţe dacice. Avem de-a face cu o acţiune de distrugere într-un obiectiv istoric din patrimoniul UNESCO. Pentru că au excavat prea mult, ajungând până lângă zidul fortificaţiei, blocuri din zid au început să cadă. Au mutat şi panourile explicative, au făcut şi două rânduri de scări. Niciunde în lumea asta, într-un sit arheologic antic nu se intră pe trepte, aşa cum au fost amenajate la Sarmizegetusa. Din incintă mai trebuie scoşi vreo 100 de copaci căzuţi, cum o să-i scoată acum?".

"Am dispus oprirea lucrărilor"

Preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Moloţ admite că la efectuarea lucrărilor s-au comis erori, motiv pentru care a dispus oprirea acestora: "Lucrarea a fost făcută printr-o colaborare între Direcţia Tehnică a Consiliului Judeţean şi Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva. Astăzi, la Sarmizegetusa Regia vor urca mai mulţi specialişti pentru a vedea mai bine care este situaţia şi, cel mai probabil, de luni se va lucra doar sub supravegherea arheologilor. Nu ştiu, sincer, dacă era nevoie sau nu şi de o aprobare de la Comisia Naţională de Arheologie, dar mă gândesc că nu ar fi fost nevoie de aşa ceva pentru o parcare situată, până la urmă, în afara cetăţii în sine".

Parcarea amenajată de Consiliul Judeţean are o suprafaţă de aproximativ 3.000 de metri pătraţi şi se dorea a fi asfaltată. Muncitorii ajunseseră cu construcţia până la faza pregătirii pentru asfaltare, straturile de pietriş şi zgură fiind deja aşternute şi compactate până să intervină arheologii.

O "boală" lungă

Sarmizegetusa Regia se află de mai bine de 10 ani într-o încurcătură legislativă care nu face deloc bine nici sitului istoric, nici activităţii turistice. Zeci de legi, ordonanţe de guvern şi ordine de miniştri se bat însă cap în cap când vine vorba de cetăţile dacice, aşa că, atunci când, de exemplu, trebuie scos un copac secular căzut peste zidurile antice, demersurile pot dura şi o jumătate de an. Consiliul Judeţean a cerut, anul trecut, preluarea parcului natural şi a cetăţilor dacice în administrarea sa, ministrul culturii, Kelemen Hunor a promis că acest transfer va fi făcut, însă a constatat abia apoi că o asemenea decizie implică modificarea a peste 63 de acte normative.

Între timp, sanctuarele dacice sunt la discreţia vizitatorilor, unii dintre ei folosindu-le pentru a se "încărca cu energii", alţii pentru ritualuri de tot felul, fără să fie supravegheaţi de nimeni. Mai mult, numărul crescând de turişti nu se resimte nicicum în buget pentru că intrarea la Sarmizegetusa nu se taxează. Haosul în care sunt lăsate cetăţile dacice a facilitat şi fenomenul braconajului arheologic, iar acum statul cheltuieşte milioane de euro pentru recuperarea de brăţări dacice din aur, kosoni şi alte obiecte valoroase sustrase din zonă.

Sursa: evz.ro

Patrimoniul dacilor, pe apa sambetei

Vladimir Brilinsky - Secretele Dacilor

Măria Sa Indolenţa

de Vladimir BRILINSKY




S-a mai scurs un an dintre cei 10, în care, Dacia Revival International Society, fundaţia condusă de către doctorul Napoleon Săvescu, a tras de mânecă autorităţile competente în legătură cu starea deplorabilă în care se găsesc cetăţile dacilor din Munţii Şureanu. Încă o zăpadă se aşterne peste ruinele Sarmisegetusei Regia ascunzând de fapt sub imensitatea albă, rezultatul nesimţirii autorităţilor care ar fi trebuit să gestioneze acest sit măcar şi numai pentru importanţa sa covârşitoare în istoria neamului nostru. Din păcate şi după scurgerea acestui an, Sarmisegetusa continuă alături de celelalte surori să fie nişte orfane nebăgate în seamă de nimeni. Practic asistăm la o comedie absurdă, în care cel puţin 5 instituţii cu atribuţii directe şi legiferate în protejarea patrimoniului îşi pasează responsabilitatea asupra monumentelor de la una la alta într-un cerc vicios, în care au de suferit doar monumentele înscrise în lista patrimoniului mondial UNESCO. Joacă în această piesă, de care până şi Eugen Ionesco ar fi fost invidious, cinci personaje purtând nume pe cât de pompoase pe atât de impotente în gestionarea arealului cetăţilor dacice. Ministerul Culturii, prin Direcţia de Cultură a judeţului Hunedoara, o instituţie tăietoare de frunze la câini, care în judeţul cu cele mai multe monumente din ţară, distruse sau aflate în paragină, nu a aplicat nicio amendă de la înfiinţare până în prezent, Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva cu peste 100 de angajaţi plătiţi din banul public este preocupat mai mult de dispariţia miraculoasă a sute de exponate, unele de mare valoare, din depozitele sale, decât să gestioneze cetăţile. De fapt, instituţia în cauză poartă impropriu numele de muzeu pentru că de mai bine de 15 ani muzeul este închis vizitatorilor. Parcul Natural Grădiştea Muncelului Cioclovina, un organism, creat în acea zonă tocmai datorită vestigiilor istorice, a făcut rău monumentelor cât pentru o sută de ani. Şi aceasta prin indolenţa şi aroganţa cu care le tratează, în contextual în care protejarea naturii (obiectul principal de activitate) este, pentru cei din administraţia parcului, doar un vis frumos al celor care au gândit ariile protejate în Europa. Consiliul Local al Comunei Orăştioara de Sus şi Primăria aceleiaşi localităţi ar vrea să gestioneze cetăţile, dar nu au bani cu toate că o investiţie iniţială şi un curaj al autorităţilor, le-ar aduce în foarte scurt timp venituri impresionante din exploatarea lor turistică. Iar la sfârşit, Consiliul Judeţean Hunedoara cel care, din punct de vedere legal are datoria de a întocmi programe de gestiune anuale şi pe cinci ani asupra monumentelor UNESCO şi care se face că plouă, nu de ieri de azi, ci de la apariţia legii 422 din 2001, care specifică obligativitatea acestui demers.
Mii de turişti au fost în acest an martori ai eternului ping-pong în cinci al indolenţei, iar rezultatul meciului este unul nul. Zidurile se prăbuşesc sub copacii care cad peste ele. Stâlpii de lemn putreziţi ai Marelui Sanctuar cad ca popicele unul câte unul, tot felul de exaltaţi vin şi se caţără pe pietrele sanctuarelor căutând ba energie ba sfinţi care să-i ducă prin ceruri, ba mai mult unii vin şi lovesc cu barosul în andezitul sanctuarelor ca să-şi ducă acasă o fărâmâ din energia mult visată. Mormane de gunoaie, urât mirositoare zac peste tot, râmate de urşi sau de câini. Braconierii aleargă nestingheriţi scormonind munţii în căutarea bogăţiilor dacilor, distrugând stratul arheologic şi furând bogăţii ce ar putea fi gestionate tocmai de arheologii care nu au descoperit aur în săpătură până acum. Aceasta este imaginea Sarmisegetusei Regia pe care o poate vedea oricine, mai puţin cele cinci instituţii în cauză care se uită în alte părţi.
Şi poate cel mai grăitor exemplu al lipsei de preocupare indolenţă şi de dăruire profesională legate de soarta acestei zone a fost şi va rămâne mult timp de-acum încolo remarca profesorului Mihai Bărbulescu. Fost şef al Comisiei Naţionale de Arheologie ( tocmai în perioada în care au fost braconate brăţările de aur), la o conferinţă despre brăţările dacice ţinută la Sibiu, trezit parcă dintr-un somn adânc a întrebat spre stupefacţia majorităţii celor prezenţi în sală... Oare cum de eu aflu abia acum atâtea lucruri despre aceste brăţări? Bună întrebare! Oare unde a fost domnia sa până acum şi ce organism plătit din bani publici a condus?
Remarca profesorului vorbeşte de la sine şi ea este expresia vie nu numai a lumii arheologice, ci a unui întreg sistem nepăsător faţă de bruma de moştenire care ne-a rămas de la daci. Somn uşor în continuare.

Sursa: Dacia Magazin, nr. 61, noiembrie 2009

Orasul secret de sub Sarmizegetusa, capitala regala a Daciei

Astazi, un drum la cetatile dacice Sarmizegetusa, Capâlna, Blidaru si Costesti aduna in inima românului, deopotriva, durere si mândrie, pentru ca toate necazurile si trairile supreme ale sufletului te asalteaza acolo intr-un amalgam de simtiri ce te fac sa plângi cu un ochi si sa lacrimezi de bucurie cu celalalt. Asta am trait si eu zilele trecute când am vazut cetatile dacilor.

La mai bine de doua milenii si jumatate de la consemnarea primelor informatii despre existenta lor, dacii continua sa ramana un mare mister. Si cu cat ne apropiem mai mult de ei, cu atat taina se adanceste, lumea lor socheaza perceperea, intriga, sacaie, enerveaza, invitandu-te sa “ataci” si mai vartos adancul sperand la un pumn de lumina care sa-ti ostoiasca curiozitatea, dorul si setea de a afla cine au fost cu adevarat ei, stramosii nostri. Un drum la cetatile lor nu te linisteste nici pe departe, ci, dimpotriva, ascute si mai mult semnul de intrebare, ca o sica trecuta cu lama peste obrazul de andezit al inimii. Cine sunt ei, dacii? “Ei sunt cei ce nu sunt”. Asa ar putea sa exprime simplitatea dramatica a unei expresii destinul nedrept al misteriosilor nostri stramosi.

Satelitii rusilor si orasul de sub cetatea din munti

Am pornit la drum spre Sarmizegetusa Regia, plecand de la Costesti, cu doua carute trase de tractor. Dupa 20 de kilometri, am mai urcat vreo doi intrand in cetate pe poarta de vest. Ajuns aici, ai putea sa crezi ca misterul se destrama, pentru ca tot ceea ce vezi nu pare a fi, la prima vedere, mai mult decat arata saracele noastre pliante turistice. Un colt de cladire insa, semnalat ca atare de arheologi, imediat in stanga incintei sacre, la care ajungi urmand calea regala, ne-a atras atentia pentru ca el face parte din palatul regelui Decebal. Restul este ascuns sub pamant si radacini de copaci seculari. De ce nu se mai sapa la Sarmizegetusa, de ce totul este lasat in paragina, ce mistere ascunde subsolul acestei capitale sunt tot atatea intrebari care ne fac sa plangem cu un ochi si sa ne bucuram cu celalalt inlacrimat, stiind ca aici au trait si s-au rugat ei, stramosii nostri ignorati. Pe la inceputul anilor ‘90, subsolul din zona Gradistei a fost scanat de un satelit rusesc. Ce s-a descoperit acolo ramane o mare taina caci, oficial, nu au fost date publicitatii toate rezultatele. Neoficial, s-a spus ca rusii ar fi descoperit situri antice si preistorice necunoscute inca in zona. Se cunoaste totusi ca s-a intocmit un dosar al acestor descoperiri, la Ministerul Lucrarilor Publice si Amenajarii Teritoriului si la Ministerul Culturii de atunci, care au decis efectuarea unor cercetari. Concluzia era una socanta: fortificatiile din zona Gradiste nu erau doar cetati dispuse pe culmile muntilor din jur, ci un imens ansamblu de 200 km patrati, foarte compact, care cuprindea o asezare militara, una civila montana, cu mai multe nuclee. Practic, muntii fusesera taiati si terasati, apoi amenajati in incredibilul ansamblu. Mai mult, pe o suprafata de doi kilometri patrati, la o adancime de 8 metri, s-ar afla o asezare subterana.
Prin anul 2001, Vasile Dragomir, general de divizie in retragere, care facuse parte din echipa de cercetatori, declara pentru un ziar central ca in zona Vartoape fusesera detectate, pe o suprafata de 4 km patrati, 75 de gropi conice, de dimensiuni diferite, precum si incinte paralelipipedice, modificate de mana omului, care comunicau intre ele, dar si cu platoul de deasupra prin drumuri antice. De la aceste incinte pleaca mai multe tuneluri spre muntii din apropiere, unele, prabusite partial, iar un singur tunel ajunge la sanctuarele de la Sarmizegetusa Regia, unde au fost de asemenea detectate incinte subterane. “Vreau sa subliniez ca in urma masuratorilor noastre a rezultat ca in zona Vartoape si in imediata apropiere se afla vestigiile cele mai importante ale complexului, inclusiv sanctuare, constructii cu o vechime mai mare decat cele de la Sarmizegetusa”, declara atunci generalul. Conform studiului amintit, orasul subteran si suprateran de la Vartoape ar fi centrul complexului, mult mai mare decat cel de la Sarmizegetusa. Ca este asa, ramane sa o confirme viitoarele cercetari, dar noi ne-am convins de existenta tunelurilor, in acest inceput de mai cand, ajunsi la Capalna, la un pahar de vorba, un localnic ne-a povestit cum cu ceva vreme in urma s-a prabusit un perete de munte descoperind o parte de tunel, de putea omul sa mearga in picioare prin el, intarita cu barne putrezite din lemn. Unde ducea, ce se afla la capatul lui, nu se stie.

Tacere, falsuri si miei fripti pe altare de andezit

Despre lumea antica s-au scris opere marete, dar, printr-un facut, tocmai capitolele referitoare la daci au disparut. Altii i-au imortalizat pe monumente, le-au ridicat statui la Roma, unele gazduite astazi de Vatican, in timp ce arheologii nostri le-au profanat sanctuarele frigand miei pe altarele lor de andezit, le-au praduit comorile ramase nefurate de altii sau si-au ingropat gunoaiele chiolhanurilor de peste noapte sub lespezile milenare. “Dacii au fost niste barbari, inculti, care nici macar nu stiau sa scrie”, spun unii specialisti ai nostri cu diplome academice, iar cele cateva placi de plumb, replici dupa unele din aur, cu inscrisuri ciudate care ne vorbesc despre ei, “pierdute” in subsolul Institutului de Arheologie, nu sunt altceva decat niste falsuri ordinare realizate de istorici pe care nu dai doi bani ca Hasdeu si Densuseanu. Si ce importanta mai are ca pe una dintre aceste placi este redata chiar imaginea cetatii lui Burebista de la Sarmizegetusa? Sunt falsuri si asa trebuie sa ramana, chiar daca nimeni nu a studiat serios pana acum aceste artefacte. Si ce mai conteaza ca ei, sarantocii daci, cercetau stelele, aveau calendare si vorbeau cu zeul lor in incinte sacre de dimensiuni impresionante, in sanctuare taiate din andezit, piatra pe care astazi o croiesti numai cu diamantul? Mai intereseaza pe cineva ca stramosii astia ai nostri ridicau cetati din blocuri de calcar carate de la zeci de kilometri, fasonate si imbinate perfect, dupa tehnici misterioase la fel ca si ei? Lasa-i pe altii sa-si ridice in slavi stramosii druizi sau celti, care le culeg din lut pietrele pe care au pasit, caci noi avem lucruri mai importante de facut. Cautam, de pilda, un brand de tara care sa ne promoveze in lume: “O eterna si fascinanta Romanie” de care alesii isi amintesc doar in campanii electorale. Un mit “Dracula”, care sa inspaimante Europa, “Fabulospirit” sau de ce nu “Romania, the Land of Chois”, imprumutat de pe la altii. Pe cine ar interesa cetatile dacilor, mamaliga lor de mei sau borsul de urzici, se intreaba autoritatile?
Amaratii, desi aveau muntii plini de aur, nu-l prea prelucrau, zic arheologii nostri, care nu au reusit sa descopere mai nimic de luat in seama din acest metal prin cetatile lor. Au facut-o taranii si altii, mai demult, o fac si astazi fara sa ne pese macar. De la daci nu a ramas mare lucru, desi muzeele din Viena sau Budapesta, colectii particulare din intreaga lume bahaie de podoabe din aur si argint, de mii de cosoni, toate furate din pamantul dacilor. Si ce daca s-au recuperat niste bratari din aur gasite de niste braconieri? Credeti ca sunt adevarate? Nici vorba. Sunt false! Sunt facute din cosoni! E clar! Probele autenticitatii lor sunt masluite, o spun tot ei, specialistii nostri. Si toate acestea, ca sa credem noi ca suntem urmasii unor smecheri, prosti, neimportanti si sarlatani, scursuri fara documente de identitate istorica, despre care nu merita sa se mai stie ceva.

Despre zei, credinte si nemurire in incinta sacra

M-am plimbat prin sanctuar cu atentie si grija sa nu calc pe vreun zeu sau sa nu frang, din greseala, vreun deget al marelui Zamolxis. El este acolo, va asigur, dar nu mai are templu in care sa stea. L-au distrus romanii sau chiar dacii fortati de invadatori, iar ce a mai ramas din el s-a aruncat la vale de catre arheologi. Pe scaunele batranilor preoti stau astazi paranormali si bioenergeticieni, care vin sa se incarce din energia templului. Din cand in cand, mai vin si oameni normali, dar bolnavi, avizi sa se vindece de dorul stramosilor. Tot drumul spre cetatea regala am simtit ca suntem insotiti de Marele Lup Alb, ce traia odinioara in preajma marelui preot, care l-a condus si pe Sfantul Andrei la templul stramosilor nostri, cum spune legenda. Si chiar cred ca a fost asa, pentru ca, la un moment dat, coborand de la Blidaru, am zarit un trunchi de copac in forma de lup in care se metamorfozase insusi Marele Lup Alb. La Sarmizegetusa Regia am trait pentru cateva clipe sentimentul ca dacii s-au ridicat din istorie si s-au intors in sanctuarele din munti. Spun aceasta pentru ca aici s-a discutat despre religia lor “cu cartea pe masa” adusa de “Dacica”, editura care a lansat, in premiera nationala, un volum despre daci chiar la ei acasa. Este vorba despre lucrarea “Religia geto-dacilor”, o carte despre zei, credinte, nemurire, sacrificiu, preoti si initieri, pe baza scrierilor vechi ale antichitatii, semnata de I.I Russu. Si tot aici dr. Aurora Petan, directorul editurii amintite, si alti vorbitori au discutat despre harta Daciei, “Legendele dacilor liberi”, “Muntii dacilor”, “Scrieri vechi pierdute atingatoare de Dacia”, “Medicina in Dacia”, “Andrei apostolul lupilor”, “Tezaurul dacic de la Sinaia”, tot atatea titluri despre daci lansate de aceasta editura. Si tot la Sarmizegetusa, chemati de spiritul stramosilor, ajunsesera regizorul Andrei Chiriac si scenaristul Mihai Manescu, doi tineri care lucreaza in acest moment la serialul de televiziune “Secretul coifului de aur”, film inspirat de scrierile de pe placile de plumb de la Sinaia.

Nepoti, ajunsi in vizita la bunicul Decebal

Dupa trei zile petrecute intre zidurile si altarele stramosilor daci de la Sarmizegetusa, Capalna, Blidaru si Costesti, am plecat spre orasul nostru de zgura cu ochii sufletului plangand de mila si de bucurie. De mila pentru istoria neamului, ignorata, batjocorita sau distrusa la comanda, ca sa se uite totul. De bucurie, pentru ca mai exista romani, mai exista tineri, mai exista batrani cu inimi suficient de mari ca sa incapa in ele si aceasta particica de istorie, pe care nu vor, nu pot si nu trebuie sa o uite. Ca este asa, ne-au dovedit-o in zilele libere romanii care au renuntat la mititeii rasuciti pe gratare pe marginile apelor si la berea rece din parau, pentru a se intalni cu stramosii la ei acasa, in cetatile lor. Eu cred ca cineva va razbuna istoria pierduta, de vreme ce Dacian Tudor, un baietel de numai 2 ani, a avut forta sa urce neajutat de parinti la Blidaru, iar Raducu, fratele lui de 6 luni, a venit purtat in brate de mamica si taticu la bunicul Decebal sa-l asculte povestind despre lupi si zei, batalii si tradari. In ceea ce ma priveste, eu nu cred ca dacii au fost vreodata infranti.

Dumitru Manolache

Sursa: www.gardianul.ro