Am gasit o traducere partiala a articolului despre vechea Europa din THE NEW YORK TIMES (SUA), 1 decembrie 2009. Asa ca iata si o varianta mai accesibila publicului nevorbitor de engleza.
Înaintea gloriei care le-a revenit Greciei şi Romei, chiar înaintea primelor oraşe din Mesopotamia sau templelor de pe malul Nilului, în Valea Dunării inferioare şi la poalele dealurilor balcanice locuia un popor avansat pentru vremea sa în domeniile artei, tehnologiei şi comerţului la distanţă.
Timp de 1.500 de ani, începînd dinainte de anul 5000 î. Chr., ei se ocupau de agricultură şi construiau oraşe considerabile, cîteva cu nu mai puţin de 2.000 de edificii. Stăpîneau prelucrarea cuprului, noua tehnologie a vremii. Mormintele lor cuprindeau un vast domeniu de podoabe de păr şi coliere şi, într-un cimitir, cel mai timpuriu ansamblu de artefacte din aur găsite pe tot cuprinsul lumii.
Modelele izbitoare ale olăriei lor vorbesc despre rafinamentul limbajului vizual al culturii. Pînă la recentele descoperiri, cele mai ciudate artefacte erau omniprezentele figurine ale "zeităţilor" din teracotă, iniţial interpretate drept dovada puterii spirituale şi politice a femeilor în societate.
Noile cercetări, spun arheologii şi istoricii, au lărgit aria de înţelegere a acestei culturi mult timp ignorate, care pare a se fi apropiat de pragul statutului de "civilizaţie". Scrisul nu fusese încă inventat, astfel că nimeni nu ştie cum îşi spuneau aceşti oameni. Pentru unii savanţi, populaţia din regiune este simplu Vechea Europă.
Această cultură puţin cunoscută este scoasă din obscuritate de expoziţia intitulată "Lumea pierdută a Vechii Europe: Valea Dunării între anii 5000 şi 3500 înainte de Hristos", deschisă luna trecută la Institutul de studii ale lumii vechi, la Universitatea New York. Sînt prezentate peste 250 de artefacte din muzee din Bulgaria, Moldova şi România, pentru prima dată în Statele Unite. Expoziţia va rămîne deschisă pînă la 25 aprilie.
La apogeu, în jurul anului 4500 î. Chr., spune David W. Anthony, curatorul invitat al expoziţiei, "Vechea Europă era între locurile cele mai sofisticate şi avansate din punct de vedere tehnologic din lume" şi prezenta "multe din semnele politice, tehnologice şi ideologice ale civilizaţiei".
Dr. Anthony este profesor de antropologie la Hartwick College din Oneonta, New York, şi autor al volumului "The Horse, the Wheel, and Language: How Bronze-Age Riders from the Eurasian Steppes Shaped the Modern World". Istoricii sugerează că s-ar putea ca venirea oamenilor din stepe în Europa de sud-est să fi contribuit la prăbuşirea culturii Vechii Europe, în jurul anului 3500 î.Chr.
La vizionarea dinainte de deschiderea expoziţiei, directorul institutului, Roger S. Bagnall a mărturisit că pînă acum "foarte mulţi arheologi nu auziseră de aceste culturi ale Vechii Europe". Admirînd ceramicele viu colorate, dr. Bagnall, specialist în arheologia egipteană, a remarcat că la vremea aceea "cu siguranţă egiptenii nu făceau astfel de obiecte de olărie".
Un catalog al expoziţiei, publicat de Princeton University Press, este primul compendiu în engleză al cercetărilor referitoare la descoperirile Vechii Europe. Cartea, publicată de dr. Anthony împreună cu directorul asociat al institutului pentru expoziţii, Jennifer Y. Chi, include eseuri ale unor experţi din Marea Britanie, Franţa, Germania, SUA şi ţările unde a existat cultura.
Dr. Chi spune că expoziţia reflectă interesul institutului pentru studierea relaţiilor dintre culturile bine-cunoscute şi "cele subapreciate".
Deşi săpăturile din ultimul secol au scos la iveală urme ale aşezărilor străvechi şi figurine de zeităţi, abia în 1972, cînd arheologii locali au descoperit un vast cimitir din mileniul cinci înainte de Hristos, la Varna, în Bulgaria, au început să bănuiască că nu era vorba de oameni săraci care trăiau în societăţi egalitare nestructurate. Chiar şi atunci, închişi în spatele Cortinei de fier, care a marcat izolarea din timpul războiului rece, bulgarii şi românii nu şi-au putut prezenta Occidentului cunoştiinţele.
Istoria care se prefigurează acum este a agricultorilor pionieri din Grecia şi Macedonia care după 6200 î.Chr. au emigrat spre nord, în Vechea Europă, aducînd grîu şi vite şi oi domesticite. Au constituit colonii de-a lungul litoralului Mării Negre şi în luncile rîurilor şi pe dealuri, iar acestea au evoluat devenind culturi conexe dar cumva distincte, au constatat arheologii. Aşezările au păstrat legătura strînsă, prin reţelele de comerţ cu cupru şi aur şi cu modele de ceramică.
Scoica Spondylus din Marea Egee era un obiect special de comerţ. Poate că cochiliile, folosite la pandantive şi brăţări, erau simboluri ale strămoşilor lor egeeni. Alţi specialişti consideră că aceste achiziţii la distanţă au fost parţial motivate de ideologia conform căreia bunurile nu reprezintă mărfuri în sensul modern, ci mai degrabă "valori", simboluri ale statutului şi recunoaşterii.
Remarcînd răspîndirea acestor scoici la acea vreme, Michel Louis Seferiades, antropolog de la National Center for Scientific Research din Franţa bănuieşte că "obiectele făceau parte dintr-un halou de mistere, un ansamblu de credinţe şi mituri".
În orice caz, dr. Seferiades scrie în catalogul expoziţional că prevalenţa scoicilor sugerează că această cultură avea legături cu "o reţea de rute de acces şi cadre sociale de sisteme de schimb elaborate - inclusiv bartere, cele bazate pe daruri şi reciprocitate".
Pe o mare suprafaţă a actualelor teritorii ale Bulgariei şi României, oamenii s-au aşezat în sate cu case cu o unică încăpere sau mai multe, înghesuite în interiorul unor palisade. Casele, unele cu două etaje, erau încadrate în lemn cu pereţi din argilă şi podele din pămînt bătătorit. Dintr-un motiv oarecare, oamenilor le plăcea să facă modele arse din lut ale unor edificii cu mai multe nivele, unele fiind prezentate în expoziţie.
sursa: www.ziarultricolorul.ro
Articolul complet in engleza aici.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu