Lăstar de stejar

Şi se mai încheie un an, în curând. Sunt optimist de felul meu, deci sper că ţara asta se va face bine cândva. Mai bine zis că va reînvia. Pentru că e clar că acum a intrat în metastază. Cancerul o devorează şi face asta într-un mod nu foarte plăcut. Pe fundalul relaxării totale în faţa morţii a poporului român, elementele care, din păcate, formează centrele de putere ale ţării noastre accelerează România către groapă. Parlamentarii votează la şapte mâini şi se laudă cât sunt ei de buni la asta, găştile care au ca Dumnezeu doar banul controlează ţara, criminali periculoşi sunt lăsaţi liberi printre noi de către magistraţi corupţi, gradul de rudenie este cel mai bun CV. Aş mai putea să mai scriu o mie de rânduri despre spectacolul hidos al morţii ţării pe care o iubesc. În schimb, o să mai dau doar un exemplu. Miron Cozma şi-a făcut o formaţiune politică, iar în ţara în care partidul OTV condus de băiatul cu gingii vinete va accede în curând la putere, şi a sa organizaţie are şanse mari să facă asta. Dacă asta nu mi-a mai făcut greaţă, având deja antrenament de la trăitul nişte zeci de ani pe aici, faptul că am aflat că la lansarea partidului cocalarului cu păr gelat, soţul Marinelei Niţu adică, s-a cântat Imnul Golanilor, m-a dat peste cap. Asta o întrece şi pe aia cu Pedro Neulander, adică Petre Roman prim-ministru după lovitura de stat. Nu de alta, dar cu ideeea respectivă m-am împăcat deja. Scrisesem eu mai demult că urmaşii dacilor liberi sunt relativ puţini comparativ cu găozarii care au înflorit de-a lungul timpului pe acest teritoriu, dar să pută spectacolul autohton chiar aşa de tare nu mă aşteptam. Asta se lasă doar cu pământ pus peste şi cu aşteptat primăvara să răsară un lăstar de stejar pe mormântul patriei noastre dragi. Iar de acela să ne asigurăm că se va face un falnic stejar. Vorbitul este ieftin, va fi nevoie de mai mult. De trecerea de la fredonarea unor versuri sau repetarea unor idei, la aplicarea lor.