Dupa Hercule, in listele lui Manetho figureaza Apollo, ca rege al Egipetului. La Homer, Apollo are adeseori titlu de anax (rex imperator) si domneste peste toti muritorii, iar in inscriptiunile grecesti este numit si Basileus.
Dupa origine, Apollo a fost hiperboreu sau din regiunile de nord ale Istrului de jos.
Mama-sa, o fata hiperboree, era numita Lattona, gr. Leto, Lato si Laton, adica femeie de origine latina.
Diana, sora lui Apollo, dupa cum ne spune poetul Pindar, inca petrecea in tara de la Istru. Pe o inscriptiune romana de pe tarmul Dunarii de jos, ea este numita „Diana regina”.
Templul cel renumit al lui Apollo Hyporboreul se afla in insula cea sfanta de la gurile Dunarii, numita in vechime Leuce (Alba), astazi „insula Serpilor”.
Apolo, scrie Maniliu, a fost adorat cu deosebita onoare in regiunile Pontului Euxin.
Inscriptiunile grecesti si cele romane amintesc de cultul sau in orasele Istros, Calatis si Tomis.
Pastorii hiperborei din muntii Riphei ii sacrificau in fiecare an hecatombe de asini.Sageata lui Apollo, cu care ucisese ciclopul cari fabricase fulgerile lui Joe, a fost ingropata in muntii hiperboreilor (Carpati), dupa cum spun legendele vechi.
Apollo, ca divinitate a Soarelui, este reprezentat adeseori pe monetele nationale ale Daciei sub numele de APAN =Aplus si LCU= L(u)cu.
La greci, el este numit si Dikaios (justus, jus peritus), probabil avand in vedere originea sa din tarile Daciei (Dicla la Ulpian), dupa cum la Homer, abii din nordul Thraciei, iar la Herodot, getii erau numiti dikaiotatoi anthropon si dikaiotatoi Threikon (n.e: De unde rezulta clar ca dacii si tracii erau consierati de greci ca Parintii Omenirii! Vei „justi”, adica cei mai puri genetic, cei mai apropiati de zei…).
Apolo este infatisat si pe partea cea frumoasa din tezaurul de la Pietroasa, cu grifonul hiporboreu odihnind langa picioarele sale.
In orasul Apulum al Daciei, Apollo era zeul cel mai adorat dupa Jupiter optimus maximus. Aici el este invocat sub numele de Apollo; deus Apollo praestantissimus; Deus bonus puer posphorus Apollo Phtyius; Bonus puer; Bonus deus puer posphorus. Fara indoiala ca Apollo era zeul tutelar al orasului Apullum, numit la Ovidiu Apulus. Am putea chiar sa presupunem ca resedinta cea veche a lui Apollo se aflase la Apulus sau Apulum, cu atat mai mult cu cat grifonul hiperboreilor ne indica muntii cei avuti de aur ai Daciei si cari sunt in nemijlocita apropiere de vechiul Apullum.
Numele sau de Apollom nu este grecesc. Acest cuvant apartine limbei pelasge, ce se vorbea in nordul Thraciei, si avuse la inceput intelesul de albus (rom. alb, art. albul, iarca nume familiar Albul).
La Enniu, albu’ este un epitet al Soarelui. Latinii, scrie Macrobiu, numeau pe Apollo, „Soarele”. Sabinii, ne spune Festus, ziceau alpus, in loc de „albus”, iar la etrusci sau turseni, Apollo era numit Apulu si Aplus, dupa cum ne apar si pe monetele nationale ale Daciei, putem zice ale agathyrsilor.
In partile de sus ale Italiei, Apollo mai era numit si Belis, un cuvant ce avea acelasi inteles cu albus, rom bal.
In vechea literatura greceasca, Apollo mai avea si epitetul de Lykios, un cuvant ce deriva de la leukos, „alb”, luminos, dupa cum, la romani, Apollo era numit si deus lucoris, iar pe monetele nationale ale Daciei LVV = L(u)cu.
Atributele sale caracteristice erau: grifonul, simbol al domniei sale peste muntii de aur ai hiperboreilor, corbul lui Novac (Saturn) si soimul lui Montu (Uran).
Apollo, dupa cum ne spun traditiunile grecesti, servise in tineretile sale ca pastoriu la regele Admet din Thesalia si pazise cirezile de boi ale regelui Laomedon din Troia.
Aceasta traditiune o aflam si in literatura poporala romana.
Intr-un cantec epic batranesc, el figureaza ca cioban sau pastoriu de oi. In aceasta poema, ne spune dansul ca in urma razmeritilor ce se intamplase in aceasta tara, a ramas fara parinti, astfel ca a trebuit sa se faca cioban. In aceasta calitate, dansul a servit 9 ani la trei stapani; el este frate cu Tipocraiu (Typhon din traditiunile grecesti) si amandoi sint fii „domnului Mihnea Voda”, intelege: Manea-Voda (Novac cel Batran, Saturn). Ca semn al descendentei sale din familia domneasca el avea scris pe spate un luceafar si alti doi pe umeri.
In colindele poporale romane, resturi ale unor imne vechi religioase, Apollo este celebrat ca divinitate a Soarelui si a luminei, ca „Bunul D-zeu, cel mititel si infasetel” numit Bonus deus puer in inscrpitiunile Daciei si este invocat sub numele de :„L’eer, Leer si-a nost domn”, „Ler domn, domn de al nostru” si „Leru0i, doamne, tinerel”.
Curtile in cari se afla dansul sunt domnesti, dalbe imparatesti, inalte imparatii.
In aceste colinde , cuvantul leer sau ler este numai un epitet arhaic al lui Apollo. Forma cea veche a cuvantului era in limba latina liber, cu intelesul de „prunc” sau „copil mic” (parvulus).
Dupa cum ne spune Cicero, Apollo mai era numit si Liber in tinuturile grecesti, adeca in partile de rasarit ale Europei. Romanii insa il confundara cu Liber pater, un nume pe care dansii il atribuiau lui Bachus.
Sub numele de Luber figureaza Apollo si pe o inscriptiune romana din Dacia. Sora lui Apollo, Diana, inca este numita Libera.
Frigienii, dupa cum ne spune Macrobiu, celebrau la inceputul primaverii, in ziua a 8-a a calendelor lui aprilie, o sarbatoare solara, sub numele de Hilaria.
Pe o inscriptiune romana de la Naissus, din Mesia de sus, Diana figureaza sub numele de Hilara. O fiica a lui Apollo are in Carminele ciprice numele de Hilaira. Se pare ca astfel de numiri, de Hilaria, Hilara si Hilaira, sint numai simple forme literare ale unor invoicatiuni poporale ce se adresau divinitatile luminei, dupa cum in colindele romane, Apollo („Liber” sau „Ler domnul”) este invocat si sub formele de : „Hai Leru-mi doamne”, „Aler oi doamne” si „Eler doamne”.
(Dacia Preistorica, de Nicolae Densusianu, editura Obiectiv Craiova, Eugen Delcea)
preluare http://danlupu.net
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu