Nesupunerea civică este necesară. Și legală.

Nesupunerea civică este legală. Și necesară. Să le spună asta cineva și polițiștilor și jandarmilor


La sfârșitul săptămânii trecute, am avut o scurtă discuție cu Gabi Bădescu, fost șef al Agenței pentru Strategii Guvernamentale, legată de nesupunerea civică. Era în pauza unui debate la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării (UBB Cluj) pe tema unei eventuale instituționalizări a obligativității voluntariatului. Gabi Bădescu afirma că, în cadrul unui alt debate, nimerise într-o echipă care trebuia să combată nesupunerea civică. Asta chiar dacă este un susținător al acestei forme de activism (în cadrul unui debate cu titlu demonstrativ poți ajunge și în echipa care trebuie să susțină puncte de vedere contrare cu cele personale – strict pentru demonstrație). Argumentul cu care afirma că a câștigat votul celor prezenți ținea de faptul că o ilegalitate nu poate fi combătută cu o altă ilegalitate.

Faptul că acest argument a avut succes (adunând voturile celor care participaseră la acel eveniment) nu mă miră, însă mă întristează. Pentru că reflectă lipsa de cultură civică a unei mari părți a românilor. Iar atunci când nu-ți cunoști drepturile, șansele să-ți fie încălcate cresc exponențial. Acest argument l-am auzit și cu alte ocazii în ultimele luni (și nu doar în cadrul unor exerciții): în cazul acțiunilor publice pe tema Roșiei Montană, în speccial în cazul ocupării fostului Hotel Continental, în cazul Ocupării de la Istorie ori, ieri, după acțiunile din București (în special) legate de Ziua Mondială a Drepturilor Omului.

***

Ei bine, nesupunerea civică este cât se poate de legală. Chiar dacă, aparent, în cadrul manifestării nesupunerii civice, există acțiuni pe care unii sau alții (de bună sau de rea credință) le cataloghează ca fiind ilegale. De altfel, inclusiv în legislația românească există norme care înlătură răspunderea pentru fapte care ar putea fi încadrate ca infracțiuni sau contravenții. Și mă refer expres la instituția legitimei apărări din Dreptul Penal. O persoană care comite o faptă (penală) nu răspunde dacă a săvârșit fapta respectivă pentru a înlătura un atac material, direct, imediat și injust, îndreptat împotriva sa, împotriva altuia sau împotriva unui interes public și care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul public.

Să luăm exemplele enumerate mai sus. Cazul Roșia Montană și ocuparea fostului Hotel Continental. Oponenții proiectului RMGC au obținut mai multe hotărâri judecătorești definitive și irevocabile (în special legate de certificatul de urbanism, certificatul de descărcare de sarcină arheologică și Planul Urbanistic General). Compania a primit însă din partea autorităților locale și centrale alte acte menite să le înlocuiască pe cele desființate definitiv și irevocabil de instanțele judecătorești (mai pe larg, aici). Acesta este un atac. Atât la adresa unor persoane ale căror drepturi sunt afectate direct, cât și la adresa unui interes public (respectarea hotărârilor judecătorești reprezintă un interes public). Atacul prevede acte materiale (certificatele eliberate), este direct (la adresa drepturilor încălcate) și injust. Așadar, prezintă toate aspectele necesare pentru a invoca legitima apărare.

Cu referire tot la cazul Roșia Montană este așa-zis-ul proiect de modificare a Legii Minelor, în fapt, un proiect de expropriere specială. Acest proiect a fost votat în Senat ”după degetul” șefilor de grup parlamentar. Cea mai mare parte a senatorilor habar nu au avut ce au votat. Proiectul urmează să intre la vot în Camera Deputaților. În rezumat, proiectul prevede măsuri absolut aberante (de la exproprierea în interes privat până la punerea în imposibilitatea de a apărare a drepturilor în justiție – detalii aici). Sunt încălcate dreptul de proprietate, dreptul de acces liber la justiție, precum și dreptul la un proces corect în cazul a mii și zeci de mii de români vizați de proiecte miniere. Nu este o metaforă, ci o realitate cât se poate de reală. Acest proiect de lege reprezintă un atac material, direct, imediat și injust la toate aceste drepturi.

Desigur, pentru a invoca legitima apărare, practica judiciară ia în discuție și o anumite limite (stabilite de la caz la caz) între atac și ripostă (în sensul că nu se consideră a fi, totuși, legitimă apărare, dacă ai primit o palmă pe stradă, iar tu ai scos cuțitul și i-ai luat gâtul agresorului).

Există (au existat) asemenea depășiri/ excese în cazul acțiunilor legate de Roșia Montană? Înainte de a răspunde la această întrebare trebuie menționat faptul că oponenții au epuizat căile legale de apărare și/sau de negociere (au fost câștigate procesele, dar hotărârile judecătorești au fost încălcate; au fost sesizate comisiile de specialitate ale Camerei Deputaților în legătură cu neconstituționalitatea proiectului de lege propus și s-au strâns și depus peste 100.000 de semnături împotriva aceluiași proiect de lege). Au fost folosite așadar căile legale și civice unanim acceptate, dar acest lucru s-a dovedit insuficient pentru a înlătura atacul. Doar apoi s-a ajuns la nesupunere civică – proteste publice și ocuparea simbolică a fostului Hotel Continental. Sunt aceste acțiuni disproporționate în raport cu atacurile care au cauzat riposta? Pe de o parte, avem acțiuni ale unor autorități locale și centrale (Consiliul Local Roșia Montană, Consiliul Județean Alba, Ministerul Culturii, Parlament), care eliberează pe bandă rulantă avize și certificate ilegale ori votează legi care încalcă grav drepturi constituționale. Pe de altă parte, avem oameni care organizează piese de teatru amator în piețe publice, dansează, se joacă ”Țară, țară, vrem ostași” sau expropriază simbolic diferite imobile publice sau private. Dacă există vreo disproporție între forța atacului și cea a ripostei, cred că este evident pentru orice persoană de bun simț sensul acestei disproporții.

Mai mult, trebuie ținut cont și de scopul acțiunilor. Ocuparea Continentalului (a unui amfiteatru de la Facultatea de Istorie ori a unor piețe publice) nu a fost făcută pentru a pune stăpânire pe clădire. Și nici dreptul unei terțe persoane nu a fost încălcat, pentru că, din cauza incompetenței autorităților și a unor legi proaste, în acest moment Conti este o clădire părăsită, abandonată și în continuă degradare – fără un proprietar real. În dreptul maritim, o navă abandonată trece în proprietatea celui care o salvează. Fostul Hotel Conti este o asemenea ”navă abandonată”, cu mențiunea că cei care au intrat în clădire nu au făcut-o cu scopul de a o trece în proprietatea lor, ci doar pentru a se folosi de vizibilitatea pe care o are.

Tot astfel, cei care au ocupat un amfiteatru al Universității București ori piețe publice n-au urmărit și nu urmăresc ”împroprietărirea” lor pe acele spații, ci folosirea vizibilității lor pentru a-și putea face cunoscute mesajele. Și în aceste cazuri, nesupunerea civică vine tot ca o legitimă apărare împotriva atacurilor la adresa unor drepturi. Egalitatea de șanse (în cazul studenților), bursele derizorii, reprezentarea lor în luarea deciziilor care îi privesc sunt doar câteva dintre drepturile care le sunt încălcate. Iar împotriva acestor încălcări au tot dreptul să se apere. Chiar și apelând la nesupunere civică.

Din lunga listă a drepturilor omului (pentru care s-a ieșit ieri în piețe) mă voi opri doar la unul singur: libertatea de exprimare. Ministerul Afacerilor Interne a elaborat proiectul unei noi legi a adunărilor publice. Un proiect absolut aberant despre care s-a scris destul de mult (amănunte aici). Reprezentanții societății civile au atras atenția asupra încălcărilor pe care acest proiect de lege îl aduce libertății de exprimare. Au existat întâlniri între reprezentanții Ministerului și cei ai societății civile, dar Ministerul a decis să meargă mai departe cu acest proiect de lege. Această decizie este un atac material, direct, imediat și injust la adresa libertății de exprimare, împotriva căruia nesupunerea civică este cât se poate de justificată. Și apărată de lege. Iar intervenția de ieri a forțelor de ordine din București reprezintă o serie de abuzuri pe bandă rulantă Inițial au invocat lipsa unei ”autorizări” a manifestării. După ce au aflat că la Primărie a fost depusă o înștiințare legată de acțiune (iar lipsa unui răspuns în 48 de ore echivalează cu acordul tacit) au spus că tinerii au fost ridicați pentru că ar fi refuzat să se legitmeze (declarație contrazisă chiar de amenzi: procesel verbale au fost întocmite pentru ”manifestări publice neautorizate”, nu pentru ”refuz de legitimare”.

În plus, legitimările pe care, teoretic, Poliția are dreptul să le efectueze, trebuie făcute în limite legale și cu respectarea unei proceduri foarte sticte, care trec prin faza de atenționare, percheziție corporală la fața locului, încercarea de identificare prin alte procedee (IMAGETRACK, AFIS 2000 etc.) și doar apoi prin ”conducerea la sediul Poliției”. În fine, faptul că acelorași persoane li s-au întocmit procese-verbale de contravenție pentru aceeași faptă reprezintă un alt abuz (nimeni nu poate fi tras la răspundere de două ori pentru aceeași faptă – că procesele verbale au fost întocmite la ore diferite nu are nicio relevanță atâta timp cât participau la același eveniment). Aceste abuzuri sunt, la rândul lor, atacuri materiale, directe, imediate și injuste împotriva unor persoane și interese publice, care justifică nesupunerea civică.

***

Așadar, nesupunerea civică are deplină acoperire legală atunci când vizează apărarea împotriva încălcării unor drepturi. Mai mult, nesupunerea civică și gradul de nesupunere civică într-o societate reprezintă un etalon pentru sănătatea mentală a acelei societăți. Lipsa nesupunerii civice poate sugera o societate perfectă, cu reguli și legi perfecte, care sunt respectate în totalitate și dincolo de orice interpretare. O societate fără contradicții și controverse sociale, economice, religioase, de gen, de rasă, de distribuire echitabilă a resurselor etc. Aceasta este, însă, o utopie. Astfel, lipsa nesupunerii civice nu poate indica decât o societate bolnavă. Ai cărei membri sunt total sedați și incapabili să reacționeze. Cu cetățeni apatici, lipsiți de educație și de reacție împotriva încălcării propriilor drepturi. Nesupunerea civică nu este doar legală, ci absolut necesară, fiind factor determinat al schimbării. Este virusul (dacă doriți) care stă la baza antibioticului necesar însănătoșirii unei societăți.

Mihai Goţiu

preluare http://voxpublica.realitatea.net