How much do you love your identity?

Cum e să te duci în munţi pe la vreo 20 de ani ştiind că asta înseamnă să mori pentru ţara ta în câţiva ani?



Noi avem acum "Vreau să văd toate fetele sus pe bar, vreau să le văd toate ţâţele cum sar, vreau să văd numai studente, să danseze fete, fete, sus pe bar! Totul e legal. Să plecaţi zig-zag pân' la mine în pat. ".



Dacă nu, avem amintiri din engeză, că mă întorc în Paradise City, te văd eu mai încolo Further on Up the road,




eventual şi într-un bar. că eu sunt micul Escobar... Superb. Ne-au rupt mizeriile astea cu globalizarea asta a lor, fără să ştim. Bine, eu am realizat asta, dar foarte târziu, abia după ce anumite melodii în engleză însemană foarte mult pentru mine. Deci i've been losing my identity. "Vorbim engleză de când ne naştem". Dacă ascult acum "hit-uri" din perioada interbelică, sunt melodii străine, traduse în română. Doar aşa au prins. Dar acum suntem alte generaţii, deja noi, cei care suntem părinţi sau aproape părinţi, ascultăm muzică în engleză, iar asta vor asculta, dacă nu ascultă deja, copiii noştri. Din păcate, muzica autohtonă pierde teren, deci, nu avem altă variantă decât să ascultăm ceea ce ne place, the foreign shit. Nasol, ca să vorbesc mai departe în termeni străini. Poate se va reinventa vreodată o industrie românească muzicală adevărată, din ceea ce avem acum, nişte tenative uitate prin sertare de trupe foarte bune. Dar dacă noi nu vom dori aşa ceva, ci ne vom mulţumi cu ceea ce ne place deja, nu vom avea parte decât de înstrăinare mai departe, noi şi copiii noştri.


Oricum, trebuie să conştientizăm că ne vom ţine ţara pentru noi şi pentru urmaşii noştri, doar dacă suntem gata să murim pentru ea oricând.