Indo-europenii, falsificarea istoriei neamurilor arimine

Istoria Europei, deşi s-a dezvoltat pe o pretinsă studiere a scrierilor vechilor greci şi latini, are cîteva idei fundamentale false, introduse premeditat pentru a da bine în muzichia unora sau altora. În secolul XlX, cînd popoarele acestui continent îşi căutau rădăcinile strămoşilor, au fost unii mai sîrguincioşi care şi-au impus părerile deşi se bazau mai mult pe pretenţii şi minciuni decît pe dovezi şi idei logice. Una din aceste profeţii mincinoase şi ticăloase este conceptul indo-europenismului. Ideea a apărut la sfîrşitul secolului XVlll cînd englezul William Jones ajungînd în India în anul 1786 ca trimis al imperiului britanic şi studiind limba sanscrită, a observat că sînt unele cuvinte asemănătoare cu limba latină şi greaca veche. Uimirea i-a fost mare şi a căutat o explicaţie, considerînd că în vremuri uitate de istorie a existat o migraţiune din aceste teritorii către vest, prin Iran şi au ajuns în marginea Europei iar din acest hopa-trop la galop şi uşurel-cătinel s-au născut toate popoarele vechi ale continentului nostru. Dar asemănările acestor limbi au fost observate chiar mai devreme de către Thomas Stephens pe la 1538, Filippo Sasett pe la 1588 şi Bonaventura Vulcanius pe la 1597.

Aceştia sînt doar cei pe care istoria i-a trecut la răbojul neiutării, însă numărul ,,ciudaţilor” sigur a fost mai mare. Cum la sfîrşitul secolului XVlll, Europa se considera cea mai strălucită civilizaţie de pe Pământ, şi care îşi avea rădăcinile toate, înfipte adînc, cît mai adînc, în ,,cultura” iudaică a iudeo-creştinismului şi antichitatea clasică greacă şi romană, toţi specialiştii lingvisticii occidentale au pornit cu căţel şi purcel la reconstituirea acestei limbi de început a civilizaţiei europene. Iar cei mai zeloşi şi mai inventivi au fost germanii care au reuşit s-o ,,reconstruiască”, i-au plesnit şi o gramatică ,,beton” şi astfel, această prostie fără ton cu muzică surdă şi mută a ajuns marele adevăr istoric. Dar chiar cînd se lucra de zor la marea făcătură, unii curioşi mai îndrăzneţi şi-au băgat nasul adînc în scrierile limbii sanscrite şi au constatat cu uimire că aceste texte spun că vechii inzi – numiţi în texte aryas – au venit în India, de undeva din apus. Dau spre aducere aminte pe cîţiva dintre ,,răulenii” care dovedeau că direcţia migraţiei nu a fost de la est spre vest ci invers: Gubernitas Angelo, Letture sopra la mitologia vedica, Roma 1874; Isaac şi Taylor, The origine of Arians, London 1885, tradus în franceză la Vigot Frères, Paris 1895: Reinac şi Salomon, L’origine des Ariens. Histoire d’une controverse, Paris 1892; Th. Antonescu în Lumi uitate, capitolul Dacia patria primitivă ariană, Iaşi 1901, J. Mension, Le Pays d’origine des indo-européens in Revue des questions scientifiques Bruxelles 1911. Au mai fost şi alţii care nu s-au lăsat luaţi de valul indo-europenismului, pe care însă nu-i mai amintesc.

Dar lucrarea care a spart în bucăţi frumoasa făcătură a indo-europenismului şi a pus-o în lada de gunoi a istoriei, a fost The Cambridge history of India, At the University Press, Cambridge, 1922, în 8 volume, îngrijită de Rapson E. J. Studiind cu atenţie scrierile în sanscrită ale vechilor arieni din India, în vol l, cap. lll, The Arians, se precizează la paginile 67-71: ,,Arienii primitivi trăiau în zona temperată, cunoşteau cu mare certitudine stejarul, fagul şi salcia, anumite specii de conifere, şi se pare, mesteacănul, posibil teiul… După toate probabilităţile erau sedentari, pentru că le era familiar grîul. Animalele folositoare cele mai cunoscute erau: boul şi vaca, oaia, calul, cîinele şi porcul şi unele specii de cerb. În timpuri străvechi nu cunoşteau măgarul, cămila şi elefantul…. Lupul şi ursul erau cunoscuţi, dar nu leul şi tigrul. Din aceste date este posibil să localizăm locul primitiv din care îşi trag originea vorbitorii acestor limbi? Nu este probabil să fie India, cum presupun primii investigatori, întrucît nici flora nici fauna cum se reflectă ele din limbă nu sînt caracteristice acestei zone. Şi mai puţin probabil este Pamirul, una din cele mai mohorîte regiuni de pe faţa pămîntului. Nu este probabil ca ,,Asia Centrală”, considerată şi ea ca loc de baştină al arienilor, să fi îndeplinind acest rol, chiar dacă admitem că lipsa evidentă a apei şi, deci, sterilitatea mai multor zone, ar fi un fenomen mai recent. Dacă într-adevăr aceşti oameni cunoşteau fagul trebuie să fi locuit la vest de o linie care pleacă de la Königsberg(actuala enclavă rusească Kaliningrad de la Marea Baltică) în Prusia, pînă în Crimeea şi, de acolo, continuă prin Asia Mică. Nu există o zonă care să îndeplinească aceste condiţii în cîmpiile din nordul Europei. După cîte ştim, în timpurile primitive era o ţară acoperită cu păduri…Există vreo parte a Europei care combină agricultura cu păstoritul, strîns legate una de cealaltă, care să aibă şesuri calde potrivite culturii grîului şi păşuni bogate, la altitudine, necesare turmelor şi cirezilor, şi, în acelaşi timp, arbori şi păsări de felul celor menţionate mai sus? Există, după toate aparenţele, o singură astfel de arie în Europa, anume aria delimitată la est de Carpaţi, la sud de Balcani, la vest de Alpii Austriei şi Böhmer Wald şi la nord de către Erzgebirge şi munţii care fac legătura cu Carpaţii. Dacă această zonă este într-adevăr habitatul original – şi destul de curios, că deşi îndeplineşte atît de multe condiţii, nu pare să fi fost propusă pînă acum – răspîndirea limbilor indo-germanice devine uşor de înţeles… Trebuie reţinut faptul că aceste migraţii nu au avut loc pe zone nepopulate, că înainte de a atinge frontiera Indiei sau chiar a Mesopotamiei, wiros-ii trebuie să fi avut de luptat cu populaţiile deja existente care considerau trecerea lor asemănătoare unui nor de lăcuste distrugătoare… Ştim că în timpuri istorice multe triburi au trecut astfel în Asia din Europa, printre acestea fiind frigienii, misienii şi bitinii.”

Românilor nu le spune nimic această realitate istorică, pusă pe răboj de către neamul aryas în urmă cu peste 3500 de ani, pentru că ei au preocupări mult mai ,,serioase” şi mai ,,ştiinţifice” nu se înjosesc cu asemenea nimicuri. Chiar şi cînd istoricii occidentali şi din S.U.A. au acceptat că cea mai veche scriere din lume este cea descoperită la Turdaş şi Tărtăria şi datată pentru începutul mileniului Vl î.e.n. iar de aici aceasta a ajuns în Sumer şi India la Mohenjo-Daro, ai noştri istorici au rămas tot semeţi în prostia şi ura lor caracteristică faţă de poporul român şi chiar mai mult, s-au însoţit mai totdeauna în făcăturile lor cu trădarea de neam şi ţară! Dar această migraţie a neamurilor aryas din toriştea carpatină către India, o găsim consemnată chiar în scrierile vechilor greci!!!

Diodor din Sicilia, în scrierea Biblioteca istorică, Cartea ll,XXXVlll, ne transmite informaţii despre originea neamurilor din India scriind: ,,Cei mai învăţaţi dintre inzi povestesc o legendă pe care este cuvenit să o înfăţişăm cititorilor. În cele mai îndepărtate vremi, pe cînd oamenii trăiau răzleţiţi doar prin sate, a venit dinspre apus Dionisos cu o puternică oaste şi străbătu întreaga Indie, unde nu se afla nici o cetate ce s-ar cuveni amintită şi ar fi putut să i se împotrivească. Cînd, mai apoi, - din pricina arşiţei – se porni o molimă care secera pe războinici, Dionisos, ca un înţelept cîrmuitor, îşi duse oastea din cîmpie spre munţi. Aici, bătînd vînturi reci şi ape repezi curgînd chiar din izvoarele lor, molima părăsi tabăra lui Dionisos. Ţinutul muntos unde el îşi tămădui oastea se numea Meros. Apoi zeul a strîns roadele cîmpului, le-a păstrat şi i-a învăţat pe inzi meşteşugul agriculturii. Tot astfel, le-a arătat cultura viţei de vie şi multe lucruri folositoare vieţii. Aici el a fost întemeietorul unor cetăţi vestite, strîngînd laolaltă – în ţinuturi mai bine aşezate – sate întregi şi învăţîndu-i pe oameni a-i preamări pe zei. El mai statornici legi şi judecăţi, într-un cuvînt, minunate lucruri fapt pentru care a fost socotit zeu…. Cincizeci şi doi de ani a domnit Dionisos în India murind la adînci bătrîneţe. Fiii săi i-ar fi urmat la domnie, lăsînd apoi regatul urmaşilor, pînă cînd, după multe generaţii, împărăţia lor s-a destrămat şi fiecare cetate a avut o cîrmuire democratică… Acestea le povestesc locuitorii ţinuturilor muntoase ale Indiei.”Vedem că povestea lăsată de Diodor, este identică în conţinutul ei cu informaţiile din scrierile sanscrite şi cu concluzia englezilor care au scris studiul amintit mai sus. Ne mai spune Diodor că migraţia a avut loc în cîmpiile din vestul Indiei şi datorită unor molime cumplite, neamurile aryas şi-au părăsit cetăţile întemeiate în aceste locuri şi s-au stabilit în munţi.

Studiile textelor sanscrite au arătat că migraţia a pornit din Centrul Europei, de pe toriştea carpatină în jurul anului 2600 î.e.n. Cele două mari centre ale culturii antice indiene – Mohenjo Daro şi Harapa – au fost întemeiate tot pe la anii 2600 î.e.n. şi au fost părăsite cam pe la 1800-1700 î.e.n. Semnele folosite în scrierea din Mohenjo – Daro se găsesc printre semnele folosite de geţi pe tăbliţele de plumb, iar în cultura strămoşească pe un munte sfînt se afla Măru Roşu sau Pomul Vieţii! Dar mai avem şi alte dovezi că migraţia neamurilor aryas a pornit din Carpaţi.

În lucrarea Dionysos, autorul Nonus Panopolitanul, ne transmite o legendă despre războiul neamurilor arimine pregătit împotriva indienilor de către Ma sau Cybele, marea zeitate frigiană. Oştirile adunate cîtă frunză şi iarbă trebuiau a fi conduse de Dionysos, iar primii soldaţi chemaţi sînt cabirii care erau faimoasele triburi din Carpaţi ce s-au perindat cu turmele şi obiceiurile lor prin ţinuturile din Asia Mică ajungînd pînă în Egipt. ,,Mai întîi din stînca abruptă şi scăpărătoare de foc a Lemnosului, făuri furtunoasă armă, aproape cu un molift mistic din Samos, doi cabiri, fii ai lui Hefaistos, avînd numele de familiei al mumei lor, pe care Cabiro din Tracia îi născu mai înainte, cerescului făurar, adică pe Alcon şi Eurymedon, măiestru în fierărie”. Autorul îi localizează pe cabiri în Tracia pentru că aşa erau ei cunoscuţi în lumea greacă, ce refuza să recunoască orice urmă de cultură geţilor, dar adevărata lor baştină era la nord de Istru unde apar pe toate monumentele lui Mitra cu numele de Cauti şi Cautipati, adică Cercetătorul şi Judecătorul.

În Cartea XLVll a scrierii lui Diodor, acesta ne transmite informaţii despre insula Sacră a Cabirilor: ,,Să începem cu Samothrace. Unii afirmă că această insulă s-ar fi numit odinioară Samos. Dar acest nume – Samos - a rămas doar insulei care a fost mai recent locuită, pe cîtă vreme vechii insule Samos i s-a spus Samothrace, pentru că se afla în apropierea Traciei. Locuitorii din Samothrace sînt băştinaşi şi, de aceea nu există nici un fel de legende despre cei dintîi oameni din insulă şi cîrmuitorii lor. Unii spun că odinioară i se ziceau Saonesos şi că abia mai tîrziu, cînd au venit coloniştii în Samos din Tracia a fost denumită Samothrace. Băştinaşii, au o limbă veche a lor din care foarte multe vorbe s-au păstrat pînă în zilele noastre, mai ales cuvinte privitoare la ritualul jertfelor… şi încă înainte de potop a fost locuită.”

În Cartea XLVlll, Diodor ne transmite o altă variantă a legendei cu privire la numele insulei Samothrace şi spune că el provine de la un conducător Saon care a venit din Tracia şi împreună cu alţii au colonizat locul. Dar numele de Saon este apropiat de Soin sau Zoin de pe tăbliţele de plumb, fiind divinitatea lunii şi a renaşterii. Căpetenia a împărţit populaţia insulei în cinci triburi, numindu-le după numele fiilor săi şi le-a dat legi drepte pentru a se guverna cinstit. Unul din fii, Iasion a luat de soţie pe Cybele cu care l-a avut pe Coribas iar cînd a murit a fost trecut în rîndul zeilor. Fratele său Dardanos, al cărui neam era la nord de Tracia, împreună cu Cybele şi Coribas ,,au adus cultul Mamei Zeilor în Asia, statornicindu-se în Frigia… Dar amănuntele sfintelor ceremonii nu au fost destăinuite decît celor iniţiaţi în mistere. Foarte vestite sînt apariţiile acestor zei – cabirii – cum şi ajutorul minunat pe care ei îl dau celor iniţiaţi, cînd aceştia se află în primejdie şi cheamă Nemuritorii să le vie în ajutor.” Cabirii îşi aveau principalul centru de cult în insula Samothrace, dar erau cinstiţi pretutindeni în bazinul Mediteranei, chiar şi în Egipt, la Memphis, fiind două personaje masculine aşa cum apar şi pe iconiţele de cult ale geţilor.

Ca să ne lămurim mai bine cu mitul Cybelei şi a lui Dionysos, mai dau un fragment din scrierea lui Diodor, Cartea lll,LlX: ,,Muzele născociră sunetul din mijloc, Linos septima, Orfeu şi Thamiris secunda şi terţa. Apolo şi-a lepădat cetera în peştera lui Dionisos, iar pe Cybele – pe care o îndrăgise - a însoţit-o în rătăcirile ei pînă la hiperboreeni… Frigienii, aduc de asemenea, în cinstea Cybelei jertfe pe vechile lor altare; şi i-au mai înălţat un templu măreţ la Penus în Frigia, unde se desfăşoară serbări şi se aduceau mari sacrificii, Cu acest prilej, regele Midas, şi-a dovedit multă bunăvoinţă prin ajutorul pe care l-a dat.”

Textul ne arată că Cybele era foarte venerată şi la nordul Istrului în ţinutul hiperboreenilor dar sub o altă denumire, de unde ea a fost dusă la frigieni de către Dardanos împreună cu cumnata sa Cybele şi fiul ei Coribas care a format şi tagma preoţească ce slujea pe Mama Zeilor sau Mama Pămîntească.

Şi despre Dionysos avem informaţii în scrierea lui Diodor în Cartea lV,lV: ,,Unii povestitori de mituri spun că ar mai existat şi un alt Dionisos… pe care îl numesc Sabazios. Naşterea lui este slăvită şi i se aduc jertfe, primind cinstirile vrednice de o zeitate; dar numai în timpul nopţii şi în mare taină, deoarece adunările care au loc atunci atrag asupra celor ce i-au parte la ele neîncrederea şi înjosirea. Se povesteşte despre acest Dionisos că s-ar fi deosebit mult prin agerimea minţii lui.” Numele divinităţii invocat de scriitorul grec este apropiat de cel de pe tăbliţele de plumb – Zabelo – care era duhul vieţii împlinite, al căldurii şi maturităţii, al forţei şi energiei solare. Iar finalul citatului mă duce la concluzia că acest Dionysos a condus oştirile arimine în frunte cu cabirii din ţinuturile Carpaţilor pînă în India şi a dus pe acele locuri cultura de aici ce a rezistat peste timp prin brahmanism, sistem religios cu multe elemente comune în religia geţilor.

Coroborînd informaţiile transmise de scrierile sanscrite cu cele antice greceşti, se dovedeşte cu toată puterea adevărului că neamurile aryas au plecat din toriştea carpatină în jurul anilor 2600 î.e.n. prin Asia Mică şi nordul Iranului unde a rămas amintirea ţării Aryanam, au făcut un popas de vreo 800 de ani în cîmpia de vest a Indiei unde au întemeiat o civilizaţie înfloritoare, apoi, datorită unor molime cumplite, au plecat spre munţii din nord unde erau mai feriţi de pericolul bolilor din mediul umed al cîmpiei.

Un alt argument al originii lor carpatine este mulţimea de toponime şi hidronime de cca 2500 asemănătoare limbilor română şi sanscrită dar şi cca 1500 de cuvinte ce le au comune cele două limbi şi care nu se găsesc decît foarte puţine în latină. Însă forma română a cuvintelor este de cele mai multe ori identică sau mai apropiată de sanscrită decît cea latină, dovedind că latinitatea românilor nu este decît o otravă cu care ne-au nenorocit minţile nişte stîrpituri trădătoare care s-au vîndut Satanei.

Dau în continuare un mic studiu comparativ între limbile sanscrită -la stînga semnului egal, limba română - la dreapta semnului egal – iar între paranteze sînt puse explicaţiile privind originea cuvintelor după DEX. ap, apa = apă(lat. aqua), apasabda = apăsat(lat. appensare), akasa*: cer = acasă: loc de baştină, patrie. Arienii ca şi geţii se considerau neam scoborîtor din cer(lat. casa), acaşa = acasă(a + lat. casa), acu = acu(eccum modo), adesa = adesa(a + lat. densus), anuma = anume(a + lat nume), ariyanam*: arienii = Aryanam: Ţara Zeilor la avestici, ţinut din nordul Iranului, aşa = aşa(lat. eccum), balimuca = balamuc(din nume propriu Mamaluc), balaha = baltă(sl. blato), banda = bandă(fr. bande), banica = baniţă(bg. banica), basma = basm(sl. basni), ban = bănie(maghiar sau sîrbo-croat ban), balacsa = bălaie(sl. bălu), bho*: formă de adresare unor indivizi inferiori sau egali = bă: tu(et. necunoscută), bhoga*: bogăţie = bogat: cu avere(sl. bogatu), bhikku*: călugăr cerşetor = bicu: tată(lipseşte din DEX), bhuh*: a devenit pământ, a murit = buh(et. necunoscută), bhuhav*: a devenit aer = puhav(sanscrit bhuhav), Bihar*: regiune în nordul Indiei unde s-au stabilit neamurile aryas = Bihar: regiune administrativă în vestul României, estul Ungariei şi munţi în Apuseni.kala*: negru = kala: pivniţă pentru cereale, groapă în emegi(fr. cale), camaşa = camaşa(lat. camisia), camera = cameră(fr. camera), cana = cana(bg. cana. Dar bulgarii au venit aici în secolul Vll, deci românii pînă să-i înveţe aceşti migratori, beau apa ca dobitoacele direct din baltă sau izvor), capala = cap(lat. caput; pînă să vină romanii eram fără cap aşa cum sînt lingviştii care au scris aceste neghiobii), carsu = car(lat. carrus), csha = casa(lat. casa), cşu = caş(lat. caseus), cazna = caznă(sl. kazni), carca = cîrcă(sîrbo-croatul krke), cita = ceată(sl. ceta), ciata = ceaţă(lat. caecia), cag = chiag(lat clagum), cîmitra = cimitir(neogreacă kimitirion), carvara = curvar(sl. kuruvari), cit*: a gîndi = citi(lat. citare), Krişna*: divinitate vedică foarte veche = crisma/crijma: învelitoarea de la botez a noului născut cu simboluri religioase pe ea(ukr. krijmo). ksatriya*: aristocraţia militară a neamurilor aryas din rîndul cărora a provenit atît Buddha cît şi contemporanul său Mahavira = şatra: clan la geţi(bg. şatra),dadaca = dădăci(neogreacă dada), darîmi = dărîma(lat. deramare) duciaba = degeaba(tr. caba; rău ne-aţi pocit limba criminalilor), danda*: pedeapsă pentru o faptă rea dată cu bastonul = dandana: necaz, bucluc, tărăboi(tc. tantana), denta = dinte(lat dens), dwar = dor(lat. populară dolus. Am zis eu că atunci cînd nu au cum s-o mai scoată pe mînecă o trag pe această făcătură neauzită şi neştiută de nimeni), dru = drum(sl. drumu), dabba = dubă: temniţă; daba la geţi era cetatea unde se ţineau judecăţile(et. necunoscută), druh = duh(sl. duhu), duvas = duios(lat. doliosus), dukha*: durere = ducă: plecare, moarte(lat. ducere), dulman = duşman(tr. düşman), dur = dur(lat. durus), dura = dura(lat. dolare), fala = fală(sl. hvala), vrate = frate(lat. frater), gaura = gaură(lat. avula), gatejas = găteje(sl. gati), ganaca = genunchi (lat. genuclum), gingina = gingie(lat gingiva), gora = gură(lat. gula), gutto*: lege sau doctrină religioasă = gotă: zi de post(nu este în DEX),haia = hai: cuvînt cu care se îndeamnă caii la drum(et. necunoscută), han = han(tr. han), hotu = hotar(maghiarul hotar), cirana = hrana(sl. hrana), ecata = iacătă(et. necunoscută), jadu = iad(sl. iadu), Yama*: zeul morţii = iama: a distruge(tc, yama), yuga: vîrstă = Iuga(nu este în DEX), iş = ieşi(lat. exire), ianma = inima(lat. anima), iub = iub(sl. liubiti), aderat = îndărăt(lat. inderetro), angiras = înger(lat. angelus), antarita = întări(et necunoscută), invati = învăţa(lat. invitiare), jwala = jale(sl. jali), jagdi = jigodie(maghiarul zsigora), yuga = jug(lat. jugum), jurya = jura(lat. jurare), lab = labă(maghiarul lab), laţua = laţe(et. necunoscută), lamba = limba(lat. lingua), lip*: mizerie, a unge, a mînji = lip: jeg, mizerie(ukr. lep), loca = loc(lat. locus), lup = lup(lat. lupus), lupta = lupta(lat. luctare), mahal*: mare = mahal: mare şi greu(lipseşte din DEX), man*: a gîndi = mana: rod, frupt, belşug(sl. mana), mata*: mamă = mata: formulă de politeţe(et. necunoscută), mardala = mardeală(ţigănescul mardo), mazara = mazăre(albanezul modhullë), meduva = măduvă(lat. medulla), magarc = măgar(bg. magare), mreţ = măreţ(lat. mas), mandra = mîndru(sl. mondru), mauna*: legămîntul tăcerii = mau: glas, vigoare, a lua maul – a reduce la tăcere(et. necunoscută), min*: a străluci = meni: a vrăji(sl. meniti), mîndza = mînz(albanezul mës), mladihta = mlădiţă(sl. mladu), mosur = mosor(tr. masura), muherea = muiere(lat. mulier), musti = must(lat. mustum), mustaca = mustaţă(lat. mustacea care înseamnă prăjitură), mutu = mut(lat. mutus), murta = mutra(neogreacă mutra), naiba = naiba(et. necunoscută), nas = nas(lat. nasus), namata = nămete(bg. namet), narabu = nărav(bg. nărav), natha*: stăpîna = nata: femeie adultă(lat. natus), niroda = nărod(bg. neroda), napat = nepot(lat. nepos), navasti = nevastă(sl nevesta), nacta = nagta,noapte(lat. noctis), nîra = nor(lat. nubilum), nama = nama,nume(lat. nomen), avi = oaie(lat. ovis), obositi = obosi(bg. oboseia), abadda = obadă(sl. obedu), acara = ocară(sl. ocariati), oka*: loc de şedere = oca: unitate de măsură din vechime(tc. okka), onam*: a curba, a îndrepta = onanii: om urît, pocitanie, arătare(et. necunoscută), odaia = odaie(bg. odaia), odor = odor(sanscritul odor), om = om(lat. homo), omlet = omletă(fr. omelette), opariti = opări(bg. oparia), upanaha = opinca(bg. opinka, adică ce purtau geţii de pe columna lui Traian nu erau opinci?), ortac = ortac(sanscrita ortac), ostaviti = ostoi(sl. ustoiati), aştravi = otrăvi(sl. otraviti), pakati*: fapte necugetate, fapte sau gînduri rele = pacatui: a face păcate, a greşi(lat. peccatum), pala = pală,paloş(tr. pala), pandur = pandur(maghiarul pandur), paperuda = paparudă(bg. peperuda), para = par(lat. palus), paradina = paragina, paradit(et. necunoscută), partac = partic,parte(lat. pars), pacata = păcat(lat. peccatum), pacala = păcală(et. necunoscută), palita = pălit(sl. paliti), paţîmi = păţi(lat. pateo), piya*: persoană îndrăgită = pio: iubitor de Dumnezeu(nu este în DEX), pîca = pace(lat. pacis), pingala*: în budism este unul dintre canalele energetice situat pe coloana vertebrală = pingală: imagine, pictură, a se găti(cuvîntul nu există în DEX). pita*: tată = pita: pîine, mijloace de existenţă, pitar – brutar(bg. pita), piti*: refugiu, adăpost = piti: a ascunde, a dosi(sl. pitiku), ipangea = pingea(tr. penşe), pisa = pisa(lat. pinsare), pluta = plută(bg. pluta), pama = poamă(lat. poma), pad = pod(sl. podu), povamîna = pomană(sl. pomenu), pradaţi = prăda(lat. praedare), pras = praz(bg. praz), Prajapati*: focul casei sau focul părinţilor ori a strămoşilor = praji(sl. prajiti) + pati(lat. pati), parihana: cădere, nenorocire, degenerare = prihană: necinste, păcat(ukr. pryhana), prapîde = prăpădi(bg.propadam), prasara = presăra(et. necunoscută), priatama = prieten(sl. priiateli), prîns = prînz(lat. prandium), Radha*: păstoriţă din Veda = Rada(et. necunoscută), rasa*: dans asemănător cu hora, închinat lui Krişna = rasa: de soi, bun(fr. race), rai = rai(sl. rai), ram = ram(lat. ramus), ravana = ravăn(sl. ravinu), racita = răci(lat. recens), rabos = răboj(bg. raboş), ră = ră(lat. reus), risipati = risipi(bg. rasipia), rabi = robi(sl. robu), rud = rudă(bg. roda), rage = ragea,rugă(tr. rica), ramana = rumîn(lat. romanus), rupa = rupe(lat. rumpere), sac = sac(lat. saccus), salbî = salba(lat. subalba), sara = sare(lat. salis), saddha*: credinţă, virtute = sadea: curat, pur(tc. sade), sadhu*: om sfînt = sade: butaşi de viţă-de-vie, răsad(sl. sadu), sagga*: plin de bucurie = şagă: glumă(bg. şega), samma*: observaţia sau judecata corectă = samă: recenzare pentru impunere (maghiarul szam), samana*: ascet care a învins dorinţele prin practici austere = samana: a pune sămînţa în ogor(lat. seminare), soma*: băutura care aduce nemurirea = samă: judecată, moarte(maghiarul szam) swah*: a devenit cer = suav(fr. suave), sâman*: denumirea jertfei adusă zeilor sau făcută pentru sine = samăn: asemănător(lipseşte din DEX), Santo*: om bun sau de valoare, vine din verbul a fi şi desemnează pe omul care este cu adevărat Buddha şi arhant. Strălucirea lor divină vine din aura pe care o au în jurul capului = Sento/Sinto: Creatorul sau Dumenzeu în religia geţilor(lat. sanctus), sarmani*: călugări care trăiesc cu foarte puţin = sarmani: lipsiţi de surse de existenţă, necăjiţi(bg. siromah), Soma*: zeul lunii unde se duc sufletele morţilor = somna: a dormi(nu este în DEX), sara*: miezul sau esenţa lucrurilor = sara: perioadă de zi, în antichitate ziua începea dimineaţa(lat. sera), sthavira*: ferm, stabil = stavăr: statornicie, fermitate (nu este în DEX), sukha*: fericire = sucă: poftă, ambiţie(nu este în DEX), samana = semăna(lat. similare), saptanahan = saptamîna(lat. septimana), sar = sări(lat. salire), sacîtura = secătură(lat. siccare), sacura = secure(lat. securis), asfant = sfînt(lat. sanctus), smarana = smerenie(sl. sumeriienie), swar,sura = sor,soare(lat. sol), swîrta = soartă(lat. sors), spuz = spumă,spuză(lat. spudia), stîna = stîna(et. necunoscut[), stapana = stăpîn(et. necunoscută), strig = striga(lat. strigare), struguhuri = struguri(et. necunoscută), stupa = stup(lat. stypus), sulica = suliţă(sl. sulica), sumanas = suman,sucman(bg. sucmanu), supa = supa(fr. souper), surata = surată(lat. soror), surpa = surpa(lat. subrupare), sant = sunt(lat. sunt), sag = şag(bg. şega), sîeua = şeaua(lat. sella), sir = şir(et. necunoscută), şira = şiră(lat. sira), şabda = şoaptă(bg. septia), suamunita = şoimăniţă(maghiarul solyom), şuba = şubă (maghiarul suba), şuşana = şuşanea(tr. şişane), taj*: durere = tînj: durere, suferinţă(sl. tonziti), tapa*: flagelare, suferinţă = tapă: tăietură sub formă de pană, făcută în trunchiul unui copac(et. necunoscută), tar = tare(lat. talem), tai = tăia(lat. taliare), tavur = taur(lat. taurus), tarapania = tarapana(tr. tarabhane), taua = tău(maghiarul to), tuaca = teacă(lat. theea), temei = temei(sl. temeli), titthiya*: clevetitori, conspiratori = titii: a şopti(nu este în DEX), tîrta = tîrtiţă(bg. tărtica), tobă = tobă(maghiarul dob), trgovanie = tîrgui(sl. trugovati), ticva = tigvă(bg. ticva), tabar = topor(sl. toporu), trasnai = trăsnăi(sl. tresnonti), trăsati = tresări(fr. tressaillir), tripitaka*: trei coşuri = tri(lat. tres) + pitaka. coşul disciplinei pentru călugări, coşul doctrinelor filozofice, metafizice şi religioase, pitacă: act oficial, poruncă scrisă, scrisoare(sl. pitaku), tulpinia = tulpină(bg. tulpina), tara = ţară(lat. terra), tarc = ţarcă(maghiarul szarka), ţinta = ţintaş(sl. centa), dumbra = umbra(lat. umbra), valîcica = ulcică(lat. ollicella), udaca = uda(lat. udare), udhar = uger(lat. uber), urda = urdă(et. necunoscută), ura = ură(lat. horrire), urdu = urgie(lat. orgia), urias = uriaş(maghiarul orias), urs = urs(lat. ursus), usc = usca(lat. exsucare), vadava = văduva(lat. viduus), vadîmi = vatama(lat. victimaare), vale = vale(lat. vallis), vama = vama(maghiarul vam), vatra = vatră(albanezul vatrë), vepas = văpaie(albanezul vapë), varasati = vărsaţi(lat. versare), vartena = vîrtej(bg. vărtej), vanada = vînat(lat. venare), vîrbu = vîrf(sl. vruhu), varîmi = vîrî(sl. vreti), vîrta = vîrtos(lat. virtus), dzambaiîmi = zîmbi(sl. zonbi), soma = zeamă(lat. zema), sares = zer(et. necunoscută), dziua = ziua(lat. dies), dzurba = zurbă(tr. zorba).

Sînt un total de 266 cuvinte, din care, cu pretinsă origine latină sînt 101 cuvinte, 90 au rădăcini în slavă, bulgară, sîrbo-croată, 13 vin din turcă, 13 din maghiară, 8 din franceză, 4 din albaneză, 3 din neogreacă, 2 din sanscrită, 22 au origine necunoscută şi 10 nu sînt incluse în DEX! Dacă facem un raport statistic, avem 38% cuvinte provenite din latină, 34% din cuvinte vin din limbile slave, 8% au origine necunoscută, 5% vin din maghiară şi turcă iar 15% din cuvinte vin din alte limbi sau nu sînt incluse în DEX. Ilustrele noastre căpăţîni academice din domeniul istoriei şi lingvisticii susţin că din limba vorbită de strămoşii mei geţi – ei au de strămoşi colonii coloraţi în stăpîni – nu s-a păstrat mai nimic în limba română! Ar fi vreo 60-70 de cuvinte, cam 0,0001% din fondul lingvistic şi cam atît.

Dacă situaţia ar fi cea prezentată de ei în DEX, atunci ar trebui să vorbim de un dialect latino – slav, care s-a format nu se ştie cînd şi nu se ştie unde! Această dogmă satanistă slujeşte perfect planul şărpăriei iezuite care a trimis cioporul de ,,doctori ardeleni” să ne ,,lumineze” trecutul, dar numai după mintea şi interesele lor drăceşti. Dar făcătura slujeşte la fel de bine şi şărpăriei iahviste care încă mai strigă ţinîndu-se de toartele cerului, că plaiurile mioritice au fost ocupate la început de ei, iar noi am scos nasul în istorie, cam la o mie de ani după, şi, i-am tot păduchit pînă ce, săracii de răul nostru au trebuit să plece către răsărit. Dar ei nu şi-au uitat niciodată drepturile naturale şi istorice, rezultate din faptul că au pus primii piciorul pe gura de rai de la nordul Dunării!

Dacă citim cu atenţie cuvintele în sanscrită şi română constatăm că forma lor fonetică şi semantică este identică sau foarte asemănătoare, pe cînd forma din pretinsa lor origine latină este foarte diferită fonetic iar semantic, multe cuvinte au înţeles diferit de celelalte două limbi. Explicaţia este foarte simplă dacă se lucrează cu logică şi cu adevăr! Neamurile arimine – aryas – cînd au plecat din Carpaţi, erau o urdie de prădători care au cucerit India, devenind stăpînii ei, cum i-a consemnat şi istoria. Fiind casta conducătoare ei şi-au păstrat multă vreme, fără influenţe de la băştinaşi, limba şi cultura brahmanică. Migraţia în peninsula italică s-a făcut de către un grup mai mic de indivizi, care, pe parcursul timpului au suferit mai multe influenţe lingvistice şi culturale, de aceea latina este mai depărtată de româna veche decît sanscrita.

Povestea colonizării provinciei romane Dacia, cu italici, este o minciună a lui A. T. Laurian şi clicii lui de lepre trădătoare. Deşi B. P. Haşdeu le-a demascat minciuna, ,,adevărul” a rămas tot cel plăsmuit de ei, pentru că erau sprijiniţi politic de ciocoimea liberală, care le-a instituţionalizat cuibul lor drăcesc în numita Societatea Academică Română, mai tîrziu Academia României, unde s-a făcut toată mîrşăvia! Această practică a născocirii de institute – de tracologie, de studiere a comunismului, de studiere a holocaustului, de studiere a religiilor, de studiere a revoluţiei române, de studiere a limbii române – nu sînt decît cuiburi sataniste, prin care, leprele care deţin puterea în România, urmăresc să ţină într-o îndobitocire totală poporul român! Faptul că slavii din sudul Dunării au atît de multe cuvinte comune cu limba română – dar şi dansuri şi obiceiuri - este dovada slavizării geţilor din aceste ţinuturi după secolul Vll cînd migratorii veniţi din regiunea Uralilor s-au aşezat aici.

În prezent majoritatea istoricilor străini acceptă ideea că patria de origine a neamurilor aryas a fost regiunea Carpaţilor dar umblă cu părul în ochi şi nu vreau să vadă că sanscrita are prea multe asemănări cu limba română veche şi sumeriana ca să poată ignora originea lor comună. Cei mai înverşunaţi adversari ai acestei idei sînt germanii care şi acum susţin că patria neamurilor aryas este sudul Mării Baltice, iar ei sînt adevăraţii urmaşi deşi în germana veche sînt foarte puţine cuvinte ce se aseamănă cu sanscrita, faţă de limba română. Dar ei de fapt îşi susţin minciunile de la sfîrşitul secolului XlX, cînd au născocit limba indo-europeană şi gramatica ei, iar acum le vine foarte greu să accepte că şi-au făcut din minciună o adevărată ştiinţă. Ivriţii şi-au făcut din minciună, un puhoi de revelaţii drăceşti. Din această nebunie a minciunii indo-europene, germanii şi-au mai scos un fum turbat numit arianism şi astfel Hitler a trimis în anul 1939 o expediţie de arheologi în Tibet să caute potcoave de cai morţi ale neamului lor străvechi, aryas. Nefiind prezenţi la împărţirea ruşinii, după ce englezii le-au turnat niscai otravă în cupa gloriei mincinoase, şi văzîndu-se socotiţi la scurt, germanii au întors bidiviii vechilor indo-europeni cu 180 de grade, îndreptîndu-i cu dîrlogii către India, le-au făcut o suflare focoasă sub coadă, i-au mai hrănit şi cu ceva jar pentru drum, şi apoi le-au dat bice, astfel ajungînd zmeulenii lor taman în munţii unde i-a descoperit istoria. Nebunia se explică prin ideea imperialismului german din secolul XlX şi prima parte a secolului XX, cînd ei se considerau urmaşii de drept a imperiului roman şi vrednici ucenici ai culturii antice greceşti.

Cînd Dumenzeu îţi rătăceşte puţina minte, nu poţi decît să greşeşti!

Şi tot culturnicii occidentali prin pricepuţii lor germani au scornit elenismul, ca o curiozitate spirituală a armatelor lui Alexandru Macedon ce au creat un vast imperiu, nu cu sabia şi jaful ci cu cultura greacă şi făţărnicia lor proverbială! Diodor în scrierea amintită mai sus, Cartea l,XLlV, după ce aminteşte de perioada mitologică a istoriei Egiptului, el spune că ţara a fost cîrmuită de regi din neamul omenesc vreme de aproape cinci mi de ani, din care mai toţi ai fost băştinaşi şi numai puţini din Etiopia, Persia şi Macedonia. ,,În sfîrşit macedonenii cîrmuiră Egiptul şi stăpînirea lor ţinu două sute şaptezeci şi şase de ani. În tot restul timpului regii au fost de neam din Egipt şi cu toţii numără patru sute şaptezeci de regi şi cinci regine. Preoţii au însemnat în cărţile sfinte istoria lor şi, din cele mai îndepărtate vremuri au încredinţat-o urmaşilor.” Cum Diodor şi-a scris Biblioteca istorică pe la anii 50-30 î.e.n. este exclusă vreo confuzie a celor care au întemeiat imperiul macedonean, şi nu elenist cum spun făcătorii de istorii născocite şi pocite, ei fiind ariminii din Macedonia şi nu grecii de pe unde s-ar fi aciuat ei pentru negustoriile pe care le puneau la cale. Cînd Alexandru, aflat în campanie în imperiul persan, le-a cerut grecilor să trimită şi ei trupe, aceştia au refuzat.

Mai amintesc pe tracul arimin Hecateu din Abdera, oraş în Tracia, care a trăit la Alexandria în Egipt în secolele lll-ll î.e.n. în timpul domniei regilor Ptolomei şi unde a scris în greacă două tratate, respectiv, Despre hiperboreeni şi Despre Egipt susţinînd că filozofia greacă vine de la aceste două popoare dar şi alte lucruri foarte supărătoare pentru urechile subţiri ale altora. Dacă el ar fi fost elenist aşa cum bat cîmpii culturnicii născocitori, atunci ar fi cîntat pe greci la ceteră de asurzea lumea dar el a scris despre neamul lui străbun – hiperboreenii – pentru a-l cinsti prin munca sa. Şi i-a mai cinstit pe egiptenii cu care a constatat că se înrudeşte prin limbă şi unele obiceiuri, chiar dacă primii macedoneni au ajuns pe Nil cu sabia pentru a-i alunga pe perşi. Dar grecii, pînă pe la mijlocul secolului Vl î.e.n. nu prea aveau cu ce să se bîrzoaie în faţa altora şi o spune chiar unul dintre marii falsificatori de istorii din antichitate.

Eusebiu din Cezareea în lucrarea Cronica 1 scrisă pe la începutul secolului lV, la p. 225 reproduce în fragment din Cartea Vll, parte din lucrarea lui Diodor amintită mai sus, astfel: ,,Din aceeaşi scriere a lui Diodor, pe scurt, despre intervalele de timp în care Stăpînii Mării au deţinut supremaţia maritimă. Au stăpînit marea după războiul troian: lidienii şi meonii 92 de ani, pelasgii 85 de ani, tracii 79 de ani, rodienii 23 de ani, frigienii 25 de ani, ciprioţii 33 de ani, fenicienii 45 de ani, egiptenii – ani, milesienii 18 ani, carienii - de ani, lesbienii 68 de ani, foceenii 44 de ani, samienii – de ani, lacedemonienii 2 ani, naxienii 10 ani, eretrienii 15 ani, egineţii 10 ani, pînă cînd Xerxe a trecut pe celălalt mal.” Din această înşiruire de date rezultă că grecii s-au impus pe mare cu mai puţin de 100 de ani înainte de invadarea peninsulei de către perşi la anul 481. Informaţia poate fi considerată corectă pentru că toţi anii menţionaţi de Eusebiu, adunaţi împreună cu anul 481 dau 1030, dată apropiată de 1130-1200 cînd a avut loc războiul Troiei Un alt citat al aceluiaşi Eusebiu din Cezareea tot din Cronica 1, reproduce după Diodor şi scrie ,,De la Caranos care a fost întîiul rege al macedonenilor şi pînă la Alexandru – cel care a supus meleagurile Asiei – se numără douăzeci şi patru de regi. Anii care s-au scurs în acest răstimp sînt patru sute optzeci.” Nici urmă de eleni şi nici de elenism, deşi amîndoi erau greci şi trăgeau la greu la falsificarea istoriei neamurilor arimine, pentru ei evidenţele erau prea mari ca să poată fi ascunse aşa cum se întîmplă astăzi.

Dar începînd cu secolul XlX, toate inscripţiile descoperite care erau scrise în frigiană, tracă, bessă, getă sau româna veche de pe tăbliţe, au fost citite prin limba greacă! Din acest fluviu de falsuri am să dau doar cîteva exemple. Pe o monedă a unui rege odris din secolul lll î.e.n, apare pe revers un vas cu două toare mici iar deasupra gurii acestuia sînt scrise literele KO. Pe laterala stîngă sub toartă este litera T, iar pe laterala dreaptă în aceeaşi poziţie este litera O. Cuvîntul scris este koto, dar pricepuţii l-au citit Cotys, fiind numele regelui! Ori vasul respectiv era vasul cunoaşterii din religia geţilor iar cuvîntul koto are sensul de caută sau cercetează aşa cum se mai foloseşte şi astăzi. Alt exemplu este un vas din secolul Vl î.e.n. care are o scenă cu Hercule care căsăpeşte un centaur. Meseriaşii în citit spun că centaurul se numeşte Nessos, dar în partea dreaptă a capului centaurului scrie GETOS. Arheologii turci au descoperit în anul 2003, în centrul podişului Anatolie, o reşedinţă princiară frigiană din secolul X î.e.n. unde au găsit şi mai multe inscripţii. Toate au fost citite prin limba greacă, deşi aceştia au folosit alfabetul abia în secolul Vlll î.e.n. şi atunci foarte rar şi stîngaci. Cam aşa a fost scrisă istoria veche a Europei, după interes şi pretenţii, iar adevărul a fost folosit tocmai pentru a justifica acest gen de a instituţionaliza minciuna.
Autor: Ec. Constantin Olariu Arimin, proprietarul site-ului www.ariminia.ro
Sursa: http://www.ariminia.ro/istoria-getilor/istoria-dacilor-getia-i.html