1.LIMBA PELASGILOR DUPA TRADITIUNILE BIBLICE SI HOMERICE
In cele mai vechi timpuri ale migratiunii triburilor pastorale pelasge, limba nationala a acestui popor era raspandita peste partea cea mai mare a Asiei de apus, a Europei si a Africei de nord.
Dupa detronarea lui Saturn, insa, vechea limba nationala a pelasgilor incepe a se diferentia in mai multe dialecte. De o parte extensiunea cea enorma a populatiunilor pastorale pelasge, iar, de alta parte, amestecul lor cu elemente de alte rase, cu popoare supuse si tributare, avu de consecinta formarea mai multor idiome pelasge.
Dupa traditiunile religioase ale ebreilor, a existat --pana la intemeierea Babilonului -- numai o singura limba uzuala peste intreg pamantul.
,,Si era peste tot pamantul o singura limba si vorbire" -- ne spune cartea I a lui Moise. In timpurile aceste, o parte din generatiunile lui Noe plecand spre rasarit aflara o campie in pamantul Sinar si zisera: haideti sa zidim o cetate si un tron cu varful pana la ceriu si sa ne facem nume. Atunci IOVA (IEHOVA) se pogora ca sa vada cetatea si turnul. ,,Si Iova zise: iaca un singur popor este si toti o limba au si ce incepura a face...Veniti dar sa le amestecam acolo limba lor, ca ei sa nu inteleaga unul limba celuilalt. Si astfel ii imprastie pe ei de acolo peste fata a tot pamantul...ca Iova acolo amesteca limba a tot pamantul" (Biblia sacra ex interpretatione Sebastini Castellionis --Lipsiae, 1778-- Gen. c. 11).
Din punct de vedere istoric, IEHOVA din regiunea ebreilor sau IOVA in cele mai bune texte biblice reprezinta pe JUPITER sau IOVIS al dinastiei divine, pe IOVA sau IOV imparatul din cantecele epice romane.
Mestecarea limbilor coincide asadar, dupa traditiunea mozaica, cu detronarea lui SATURN, cu risipirea titanilor si a gigantilor si cu ridicarea elementelor meridionale in contra dominatiunii politice a pelasgilor de nord.
Insa, date mai pozitive istorice despre limba cea veche a pelasgilor incepem sa avem numai din timpurile lui Homer.
,,In orasul cel mare al lui Priam", ne sune Iliada, ,,se aflau multi care venise cu ajutorul troianilor din diferite tinuturi
departate, unii de o limba, altii de alta limba"...(Homeri II. II. 803.). ,,In oastea troianilor nu era numai o singura strigare de razboi si un singur grai, ci limba era mestecata, fiinca venise luptatori chemati din multe tinuturi". (Homeri II. IV. 436.)
Homer mai aminteste, in particular, de limba a doua popoare pelasge. Locuitorii din Caria, in Asia Mica, ne spune dansul, vorbeau o limba barbara (Barbarophonoi --Homeri II.II. 667), iar pelasgii din Lemnos (sintii) aveau o limba salbatica, rustica (agriophonoi --Odyss. VIII. 294.), adeca tot barbara.
2. PELASGII, DUPA HERODOT, VORBEAU O LIMBA BARBARA
Alte notite istorice despre limba cea veche a pelasgilor le avem de la Herodot.
,,De ce limba s-au folosit pelasgii", scrie dansul, ,,eu cu siguranta nu pot sa afirm; dar daca ne este permis sa facem o concluziune dupa pelasgii ce mai exista si astazi in orasul Crestonia deasupra tursenilor (in partea orientala a Macedoniei, langa mare) si care locuiau odata in regiunea numita astazi Thessaliotis...de asemenea, daca vom avea in vedere limba pelasgilor, cari au intemeiat orasele Placia si Scylace din Hellespont si cari locuise mai inainte laolata cu athenienii, atunci vom putea face concluziunea ca pelasgii s-au folosit de o limba barbara...In ce priveste insa neamul hellenilor, acestia inca de la inceputurile lor s-au folosit intodeauna de aceeasi limba, insa diferita de a neamului pelasg...Pelasgii insisi erau un popor de neam barbar" (Herodoti lib. I.57
si 58.-Cf. Ibid. I. 173).
Herodot vorbeste aici dupa cum vedem, numai de pelasgii care locuise odata pe teritoriul Elladei, si de coloniile acestor pelasgi, stabilite pe tarmurii de nord ai Marii Egee.
Rezulta asadar, din notitele ce le avem de la Homer si la Herdot, ca limba barbara, ce o vorbeau pelasgii de pe teritoriul Elladei, era o limba externa.
Masa cea mare a natiunii barbarilor o formau populatiunile pelasge din nordul frontierelor grecesti, cu deosebire insa cele din nordul Istrului de jos si al Marii Negre.
Aceeasi numire etnica si geografica o adoptase si romanii.
In primele timpuri ale Imperiului Roman se intelegea sub numele de Barbaria, Barbaricum, Barbaricum solum si terra Barbarorum, teritoriul cel vast al Europei din nordul Istrului pana la Ocean si pana la frontierele Asiei.
Traian, scrie Sextus Rufus, a cucerit Dacia, care era situata pe pamantul barbariei si a prefacut-o in provincie.
(Sext. rufl. Brev. c.8; limes inter Romanos et Barbaros ab Augusto per Vendeliciam, per Noricum ac Moesiam, est est constitutus. Trajanus Dacos sub rege Decebalo vicit; et Daciam trans Danubium in solo barbarico provinciam fecit.)
Intreg pamantul cel vast al Scytiei, cuprins intre Dunarea de Jos si Lacul Meotic, se numea dupa Isidor, terra barbarica. (Isidori Orig. XIV.4.3. prima pars Europae regio Scythia inferior, quae
a Maeotidis paludibus incipens, inter Danubium et Oceanum septentrionalem usque ad Germaniam porrigitur, quae terra generliter...barbarica dicitur.)
Partile de rasarit ale Mesiei sunt numite la Ovidiu barbariae loca si barbara terra (Ovid. Trist. V. 12. 55; III. 3. 46 ).
La Ammian, toate tarile din nordul Pannoniei figureaza sub numele de Barbarorum terrae, Barbaricum si Babaria.
(Ammiani lib. XVII. 12. 55; III. 3. 46)
3.CARACTERUL ETNIC AL LIMBEI BARBARE VECHI
Venim acum la una din cele mai importanta cestiuni cu privire la limba pelasgilor, si anume: care erau caracterele
limbei barbare, dupa ideile celor vechi?
Autorii romani au inceput a face, inca din timpurile lui Cicero, o deosebire mai clara intre limba barbara si limba peregrina.
Expresiunile de: barbare loqui si peregrinitas ne apar in literatura clasica latina ca doua conceptiuni cu totul diferite.
Dupa Quintilian, caracterele modului de vorbire barbar erau urmatoarele: se adaugau la cuvintele latine, ori se lasau
afara, unele litere sau silabe, ori in fine, se schimba o litera cu alta, sau se stramuta din locul sau. (Ovid. Trist. V. 12.55; III. 3. 46)
Dupa Isidor din Sevilla, se numea barbarism modul de vorbire al gintilor barbare, care nu stiau sa pronunte cuvintele latine corupte, fie prin literele ce le contineau, fie prin sunetul cu care se pronuntau (Isidori Orig. I. 31. 1: Appepellatur autem barbarismus a barbaris gentibus, dum orationis latinae integritaem nescirent. --Ibid, I. 31. 3: Barbarismus autem fit scriptio et pronunciatione. Scripto...si quis in verbo litteram vel syllabam adiiciat, mutet, transmutet vel minuat. Pronunciatione autem fit in temporibus, tonis, aspirationibus etc. )
Cuvintele numite de autorii romani ,,barbare" erau asadar, cuvinte de origine latina, insa forma lor era mai lunga, ori mai scurta; uneori literele erau dislocate, ori se pronuntau cu alte sunete.
Peste tot, autorii romani considerau ca limba barbare idiomele populatiunilor de rasa pelasga, din Africa, Hispania, Gallia, Germania de nord, Rhetia, Dacia, Sarmantia meridionala, Thracia, Macedonia, Mesia si Illyric, in care se mai
cuprindeau Pannonia, Noricul si Vindelicia.
Inca in timpurile lui Enniu (239-169 i.e.n.), limba nationala a populatiunilor din Peninsula Iberica era considerata o limba romana corupta -- Hispane non Romane loqui (Enniu la Charisius, Inst.Gramm, II --Kell, Gr. lat. I. 200) -- cu toate ca romanii de abia in timpurile aceste intrara pentru prima oara cu legiunile lor in Peninsula Pyreneica.
Ca barbari, erau considerati si galii (Justin. 1. XLIII. 4), iar limba lor ,,Gallicus
sermo", era privita ca o limba rustica romana. (Hieronymi Epist. ad Rusticum)
De asemenea, se vorbea in partile de nord ale Germaniei o limba barbara latina.
Drus, fiul adoptiv al lui Augustus, ne spune Suetoniu, cutreierase cu legiunile romane aproape intreaga Germania si el nu inceta sa urmareasca incontinuu pe germani pana in momentul cand ii iesi inainte o femeie barbara, care vorbindu-i in limba latina il dojeni sa nu indrazneasca sa mearga mai departe.
(Sueton. in Claud.1.)
Sarmantii formau unul din popoarele cele mari ,,barbare".
Mesienii erau numiti ,,Barbarii Barbarorum".
Bessii, pe care Florus ii numeste ,,Thracum maximus populus", avea aceeasi insemne militare si aceleasi obiceiuri ca romanii; erau insa priviti ca ,,barbari" si ,,barbarus populus".
Toate aceste populatiuni, dupa cum vom vedea indata, aveau o limba nationala barbara latina.
Senatul roman, dupa cum ne spune Cicero (Cicero, N.D. II.4; An vos Tusci, ac
Barbari, auspiciorum populi Romani jus
tenetis, et et interpretas esse comitiorum potestis?), insarcina adeseori pe augurii barbarilor sa cerceteze si sa-si dea parerea daca auspiciile mai importante ale
consulilor romani s-au facut in conformitate cu prescriptiunile vechi religioase. (Vechiul inteles al cuvantului Barbaros nu se poate explica din limba greceasca. Originea cuvantului trebuie cautata tot in limba barbara. La inceput acest termin se vede a fi fost la greci numai un simplu epitet caracteristic al triburilor pastorale din nordul Elladei. Cuvantul Barbaros, in forma cum ne-au transmis-o autorii grecesti, este din aceeasi radacina cu latinul barbatus, adeca ,,un om ce poarta barba". Vechile triburi pelasge aveau un obicei national ce se pierde in noaptea timpurilor, sa poarte barbi netaiate si lasate in jos, promissa, prolixa barba, ca un semn exterior al demnitatii si al valorii personale. Ei erau numiti Barbaroi fiindca purtau barbi lungi, dupa cum alte triburi erau numite Kometai, comati, capilati, cu plete lungi; pitophoroi care purtau caciule; bracatae nationes, care purtau pantaloni lungi si largi, melanchleni, cu mantale negre etc. Barba barbarice demissa era o expresiune caracteristica in timpul imperiului (Capit. ver. 10). Traditiunile grecesti ne infatiseaza pe Typhon si pe giganti cu barbi lungi si oribile, ce flusturau in aer. Saturn era reprezentat in icoanele vechi cu barba lunga lasata in jos (barba prolixa) [...].
LIMBA LATINA CONSIDERATA CA LIMBA BARBARA.
Aceleasi idei despre caracterul latin al limbii barbare le aveau si grecii.
Ei numeau pe romani barbari, nu pentru ca erau inferiori grecilor in civilizatiune, dar fiindca apartineau, dupa origine si dupa limba, la familia popoarelor barbare.
,,Grecii, scrie Pliniu, ,,ne numesc si pe noi barbari si ne insulta cu cuvinte mult mai spurcate de cum insulta pe Opci. (Cato la Pliniu - XXIX. 1. 14)
De asemenea, ne spune Papa Nicolae I
intr-o scrisoare adresata la a. 865 imparatului bizantin Michail III, CA GRECII NUMEAU LIMBA LATINA O LIMBA BARBARA SI SCITA. (Du Cange, Gloss. Med.lat. -ad.v Obsequiare-
DACIA PREISTORICA de
Nicolae Densusianu
