Unul din fondatorii Mişcării de Eliberare Naţională din Basarabia (1988-1992). Preşedinte al Frontului Popular din Moldova – Filiala Tiraspol (1989-1992, an când a fost lichidată de forţele separatiste). Participant la luptele armate de la Nistru (1992) în conflictul pentru Independenţa Moldovei. Fost deţinut politic al regimului de la Tiraspol (1992-2001) şi condamnat la moarte. Deputat în Parlamentul Republicii Moldova ( 1994-1998, 1998-2000). Senator în Parlamentul României ( 2000-2004, 2004-2008 ). Membru al Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei.
Aţi fost senator în Parlamentul României, apoi membru al Adunării Parlamentare al Consiliului Europei. Bucureştiul şi capitalele europene v-au dat ceea ce nu era în stare să vă ofere Chişinăul ?
În anul 2000 la propunerea Partidului România Mare (PRM) şi datorită solidarităţii alegătorilor din judeţul Bacău am fost ales senator în Parlamentul României. Aceste evenimente se întâmplau încă atunci când mă aflam în temniţele separatiste de la Tiraspol. La propunerea PRM, Parlamentul României m-a delegat membru titular la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei de la Strasbourg.
Timp de 8 ani (2000-2008), având acces la tribuna din Parlamentul României, dar şi cea a Consiliului Europei, am avut ocazia să aduc în vizor, chiar să rezolv mai multe probleme legate de Republica Moldova, în special ce ţine de raioanele de Est (Transnistria).
Situaţia camarazilor de luptă în toţi aceşti ani a fost la ordinea zilei la APCE. Am depus 8 moţiuni întru susţinerea eliberării lor. Să nu uităm că în anul 2004 am câştigat la CEDO procesul itentat de noi împotriva Federaţiei Ruse. Pentru prima dată cea mai înaltă instanţă judiciară din Europa a declarat că „Federaţia Rusă a efectual în 1992 o agresiune militară împotriva tânărului stat Republica Moldova ocupând raioane de est”. Oficial a fost recunoscut faptul că Federaţia Rusă a declanşat războiul împotriva R.Moldova.
În condiţiile schimbărilor actuale din Chişinău, v-ar tenta o reîntoarcere pe arena politică din R.Moldova ?
Chiar dacă am plecat la Bucureşti, nu m-am desprins niciodată de Chişinău. Am fost şi sunt în permanenţă la curent cu evenimentele şi schimbările politice din Basarabia şi-am luat totdeauna poziţie. Plecând din Chişinău, am rămas acolo. Mă simt acasă şi la Chişinău, şi la Bucureşti. Pentru mine hotarul de la Prut este unul artificial. Un popor nu poate fi divizat de hotare arbitrare impuse pe nedrept de imperii în destrămare.
Am fost şi sunt prezent în politica de la Bucureşti, dar şi de la Chişinău. Un sucevean nu poate fi în afară politicii de la Bucureşti. De ce un chişinăuian ar fi ?
Aţi fost martorul evenimentelor din aprilie din Chişinău. După părerea dumneavoastră, ce-a fost totuşi în Piaţa Marii Adunări Naţionale pe 7 şi 8 aprilie ?
Nemulţumirea alegătorilor faţă de fraudele electorale din 5 aprilie i-a scos pe tineri în stradă. Din păcate comuniştii au făcut tot posibilul să discrediteze aceste proteste, să schimbe accentele în opinia publică locală, cât şi (sau îndeosebi) a celei internaţionale.
Printre protestatarii paşnici au fost „implantaţi” provocatori care instigau tinerii la violenţă. Au avut „misiunea” să distrugă cele clădirile celor două instituţii a statului – Parlamentul şi Preşidenţia.
Comuniştii au suferit eşec în acest scenariu. Şi-au semnat singuri decesul. Sper ca noua conducere de la Chişinău să-i tragă la răspundere penală pe toţi cei care au planificat, înfăptuit şi susţinut aceste provocări. Răul trebuie pedepsit. Un rău nepedepsit se transformă într-un rău şi mai mare.
Cum vi se pare dorinţa multor moldoveni de a renunţa la Transnistria în favoarea integrării R.Moldova în UE ?
E o aberaţie ieşită din rea intenţii sau din necunoaştere. Niciodată adevăraţii patrioţi ai Basarabiei nu vor renunţa la teritoriile primite « în schimb » de la Stalin în anii 1940- 1950. După răpirea Basarabiei, Stalin a încurcat iţele cu creionul său neascuţit, schimbând hotarele fireşti ale Basarabiei. Nu existau forţe ce ar fi putut opune rezistenţă. Am acceptat tacit schimbările de după 1945. Toate teritoriile ce-au aparţinut R.Moldova până în 1980 sunt legale şi de necontestat. S-a vărstat mult sânge în 1991-1992 pentru acest pământ şi nu vom renunţa la el niciodată.
Cei care urzesc alte planuri, sunt nişte trădători de neam, vânduţi ruşilor sau nişte laşi care azunci când trebuiau să-şi apere pământul cu arma în mână, au părăsit ţara, grăbindu-se la plajele din Mamaia sau Zatoca.
Combatanţii războiului de pe Nistru din 1992 nu vor accepta niciodată, dar niciodată ( !) cedarea raioanelor de est şi a Tighinei. Şi nu numai – nu vor permite acest lucru.
Sunt şanse ca R.Moldova să ajungă vreodată în familia europeană întregită, cu Tighina şi raioanele din stânga Nistrului ?
Bineînţeles că sunt şanse. Dar o poate face doar cu ajutorul Ţării-Mamă – România. Integrarea în structurile europene este un proces greoi, de durată. Ne trebuie multă răbdare, muncă şi perseverenţă. În Uniunea Europeană, Moldova se va integra doar cu raioanele de est şi Tighina. Cine gândeşte altfel, e un duşman al basarabenilor. Structurile Europene si Euroatlantice nu vor permite niciodată divizarea Republicii Moldova de Transnistria.
Fiind condamnat la moarte, aţi avut momente când credeaţi că nu mai există nici o scăpare ?
Esenţial e să rezişti moral. Să-i invingi. Ceea ce-am făcut. În contextul în care mă aflam, viaţa unui om mai puţin conta. Principalul era Ideea.
Care vă este cea mai mare dorinţă legată de Transnistria şi toţi vorbitorii de limbă română care au mai rămas în stânga Nistrului ?
Aş dori ca acei români care au mai rămas în raioanele de Est şi în Tighina să conştientizeze că gratis e doar caşcavalul din capcană. Trebuie să lupte pentru identitate, pentru Europa. Şi nu doar să aştepte pomeni din partea Uniunii Europene, dar să-şi ia soarta în mâinile lor. Participarea la tot felul de alegeri şi referendumuri antinaţionale şi anticonstituţionale nu grăbesc eliberarea lor, ci dimpotrivă – o amână.
Trebuie de ştiut că teritoriul din stânga Nistrului (Transnistria) şi Tighina sunt teritorii ale Republicii Moldova şi în care trebuie să prevaleze legile şi Constituţia R.Moldova.
Acele persoane (de orice etnie) care nu doresc să se încadreze în limita legilor şi Constituţiei Moldovei , inventând arbitrar alte constituţii şi statute trebuie să-şi caute altă adresă de reşedinţă. Doar aşa văd eu rezolvarea diferendumului transnistrian. Revenirea de facto la acele poziţii de la 1 ianuarie 1990. Alte variante nu există şi impunerea lor forţată vor duce inevitabil la vărsări de sânge. Suntem gata să mai plătim tribut de sânge, atâta cât va trebui, până la revenirea deplină la familia europeană.
Oxana GREADCENCO
Sursa: www.curaj.net
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu