LIRA TRACĂ. Orfeu-cobzarul

Data publicarii: 03.01.2010

Am semnalat, cu ceva timp în urmă, la lansarea unei cărţi despre geto-daci, prezenţa la eveniment a unui cobzar pe post de comentator: Ion Creţeanu din Voineasa. Rapsodul oltean, care este realmente un “Grigore Leşe al Sudului”, interpretează numai folclor de vatră, cules în special din zona Romanaţi, şi nu cântă niciodată decât îmbrăcat în straie populare: “Cânt după cum mă îmbrac şi mă îmbrac după cum cânt” – spune el.


Ion Creţeanu din Voineasa: "Cânt după cum mă îmbrac şi mă îmbrac după cum cânt!"

Revin acum şi adaug că întreaga “paradigmă” a acestei prezenţe - adică artistul, hainele de pe el, instrumentul şi cântecele interpretate - reprezentau nu imaginea comentatorului, ci comentariul însuşi - ilustraţia. Nu atât a cărţii propriu-zise, cât a domeniului de referinţă: cultura geto-dacă.

Tudor Gheorghe – artistul care a menţinut cobza în viaţă

Las la o parte hainele albe cusute cu broderie albă ale lui Ion Creţeanu (alb pe alb – ce rafinament!) şi ipingeaua roşie veche de mai bine de 150 de ani. Vom reveni curând asupra acestui rapsod şi asupra cântecelor lui, pentru că avem de dat veşti importante despre vechimea folclorului de Romanaţi (zonă mai puţin “bătătorită” de culegători). Vom zăbovi deocamdată asupra instrumentului la care cântă Ion Creţeanu: COBZA. Nimeni nu a acordat până acum acestui instrument atenţia cuvenită. A fost privit cu dispreţ sau, în cel mai bun caz, cu condescendenţă. E un instrument pe cale de dispariţie, ca multe alte elemente reprezentative ale patrimoniului nostru imaterial. La Reghin nici nu se mai produc cobze, pentru că nu mai are cine să cânte la ele. Singurul artist care a menţinut acest instrument în viaţă - redându-i nobleţea şi un pic din prestigiul pe care l-a avut cândva - este Tudor Gheorghe. Iar prestigiul cobzei nu vine numai din faptul că a făcut gloria lăutarilor noştri de până la apariţia ţambalului (a fost, printre altele, instrumentul emblematic al celebrului staroste Barbu Lăutaru) ci din vechimea lui aproape ancestrală. Fapt mai puţin ştiut, cobza se numea în antichitate LIRA TRACĂ şi a fost instrumentul specific imensului teritoriu ocupat de populaţia tracă din care făceau parte şi geto-dacii.Tot din neamul tracilor făceau parte şi frigienii din Asia Mică.


Intrat în mitologia vechilor greci, tracul Orfeu a primit în "dotare" o liră grecească. Dar, oare, acesta este instrumentul la care cânta?

Temă de gândire pentru cercetători

Reprezentantul legendar al culturii muzicale tracice a fost, după cum se ştie, Orfeu. De altfel, dacă e să judecăm după scrierile antice, muzica strămoşilor noştri pare să fi avut un rol determinant în cristalizarea artei universale a sunetelor. În “Geografia” sa, istoricul şi geograful Strabon din Amesia, referindu-se la originea muzicii vechi, face următoarele consideraţii: „Muzica întreagă, privită atât ca melodie, cât şi ca ritm şi cuprinzând (în noţiunea ei) şi instrumentele, e socotită ca fiind de origine tracă şi asiatică. Aceasta se vede şi din locurile unde muzele sunt cu deosebire cinstite. Într-adevăr, în vechime, Pieria, Olimpul, Pimpla, Leiberthros erau localităţi şi munţi ai tracilor, pe câtă vreme acum pe acestea le stăpânesc macedonenii. Heliconul a fost închinat muzelor de către tracii care locuiau în Beoţia şi care au consacrat nimfelor peştera lui Leiberthros. Se spune că cei care s-au ocupat în vechime cu muzica - Orfeu, Musaios şi Thamiris - sunt traci. Şi numele Eumolp (personaj trac sau «cel care cânta bine») tot de la traci vine".
Muzicii i se atribuie, în concepţia traco-geţilor un rol însemnat în dominarea naturii. În practica magică, unde muzica deţine o funcţie esenţială, se credea că un cântec, ca şi un gest, poate influenţa pozitiv asupra succesului unei acţiuni de muncă, luptă sau vânătoare. Înseşi forţele supranaturale de care se leagă soarta umană puteau fi înduplecate prin muzică. Fiorul duios al melopeii avea şanse de succes atunci când se bucura de măiestria interpretativă a unui cântăreţ iscusit. Mitul lui Orfeu reprezintă întruchiparea magistrală a forţei de iradiere a cântecului şi chiar concepţia etică asupra rostului şi forţei de influenţare a muzicii. Prin cântarea lui, Orfeu cucereşte animalele, păsările, copacii, pietrele şi chiar forţele supranaturale.
Ştim, aşadar, că Orfeu era trac. Mai ştim, din nenumăratele legende în care el apare ca personaj central, că Orfeu se acompania la liră.
Îmi permit, până la apariţia unor dovezi sau a unor argumente contrare, următorul silogism: dacă Orfeu era trac şi cânta la liră, nu este logic ca lira la care cânta să fie o liră tracă? Adică… o COBZĂ? O fi arogantă întrebarea asta? O fi. Dar, până una-alta, e o aroganţă logică. Şi o temă de gândire pentru cercetători.

Autor: Miron Manega
Sursa: www.certitudinea.ro