Măria Sa Indolenţa

de Vladimir BRILINSKY




S-a mai scurs un an dintre cei 10, în care, Dacia Revival International Society, fundaţia condusă de către doctorul Napoleon Săvescu, a tras de mânecă autorităţile competente în legătură cu starea deplorabilă în care se găsesc cetăţile dacilor din Munţii Şureanu. Încă o zăpadă se aşterne peste ruinele Sarmisegetusei Regia ascunzând de fapt sub imensitatea albă, rezultatul nesimţirii autorităţilor care ar fi trebuit să gestioneze acest sit măcar şi numai pentru importanţa sa covârşitoare în istoria neamului nostru. Din păcate şi după scurgerea acestui an, Sarmisegetusa continuă alături de celelalte surori să fie nişte orfane nebăgate în seamă de nimeni. Practic asistăm la o comedie absurdă, în care cel puţin 5 instituţii cu atribuţii directe şi legiferate în protejarea patrimoniului îşi pasează responsabilitatea asupra monumentelor de la una la alta într-un cerc vicios, în care au de suferit doar monumentele înscrise în lista patrimoniului mondial UNESCO. Joacă în această piesă, de care până şi Eugen Ionesco ar fi fost invidious, cinci personaje purtând nume pe cât de pompoase pe atât de impotente în gestionarea arealului cetăţilor dacice. Ministerul Culturii, prin Direcţia de Cultură a judeţului Hunedoara, o instituţie tăietoare de frunze la câini, care în judeţul cu cele mai multe monumente din ţară, distruse sau aflate în paragină, nu a aplicat nicio amendă de la înfiinţare până în prezent, Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva cu peste 100 de angajaţi plătiţi din banul public este preocupat mai mult de dispariţia miraculoasă a sute de exponate, unele de mare valoare, din depozitele sale, decât să gestioneze cetăţile. De fapt, instituţia în cauză poartă impropriu numele de muzeu pentru că de mai bine de 15 ani muzeul este închis vizitatorilor. Parcul Natural Grădiştea Muncelului Cioclovina, un organism, creat în acea zonă tocmai datorită vestigiilor istorice, a făcut rău monumentelor cât pentru o sută de ani. Şi aceasta prin indolenţa şi aroganţa cu care le tratează, în contextual în care protejarea naturii (obiectul principal de activitate) este, pentru cei din administraţia parcului, doar un vis frumos al celor care au gândit ariile protejate în Europa. Consiliul Local al Comunei Orăştioara de Sus şi Primăria aceleiaşi localităţi ar vrea să gestioneze cetăţile, dar nu au bani cu toate că o investiţie iniţială şi un curaj al autorităţilor, le-ar aduce în foarte scurt timp venituri impresionante din exploatarea lor turistică. Iar la sfârşit, Consiliul Judeţean Hunedoara cel care, din punct de vedere legal are datoria de a întocmi programe de gestiune anuale şi pe cinci ani asupra monumentelor UNESCO şi care se face că plouă, nu de ieri de azi, ci de la apariţia legii 422 din 2001, care specifică obligativitatea acestui demers.
Mii de turişti au fost în acest an martori ai eternului ping-pong în cinci al indolenţei, iar rezultatul meciului este unul nul. Zidurile se prăbuşesc sub copacii care cad peste ele. Stâlpii de lemn putreziţi ai Marelui Sanctuar cad ca popicele unul câte unul, tot felul de exaltaţi vin şi se caţără pe pietrele sanctuarelor căutând ba energie ba sfinţi care să-i ducă prin ceruri, ba mai mult unii vin şi lovesc cu barosul în andezitul sanctuarelor ca să-şi ducă acasă o fărâmâ din energia mult visată. Mormane de gunoaie, urât mirositoare zac peste tot, râmate de urşi sau de câini. Braconierii aleargă nestingheriţi scormonind munţii în căutarea bogăţiilor dacilor, distrugând stratul arheologic şi furând bogăţii ce ar putea fi gestionate tocmai de arheologii care nu au descoperit aur în săpătură până acum. Aceasta este imaginea Sarmisegetusei Regia pe care o poate vedea oricine, mai puţin cele cinci instituţii în cauză care se uită în alte părţi.
Şi poate cel mai grăitor exemplu al lipsei de preocupare indolenţă şi de dăruire profesională legate de soarta acestei zone a fost şi va rămâne mult timp de-acum încolo remarca profesorului Mihai Bărbulescu. Fost şef al Comisiei Naţionale de Arheologie ( tocmai în perioada în care au fost braconate brăţările de aur), la o conferinţă despre brăţările dacice ţinută la Sibiu, trezit parcă dintr-un somn adânc a întrebat spre stupefacţia majorităţii celor prezenţi în sală... Oare cum de eu aflu abia acum atâtea lucruri despre aceste brăţări? Bună întrebare! Oare unde a fost domnia sa până acum şi ce organism plătit din bani publici a condus?
Remarca profesorului vorbeşte de la sine şi ea este expresia vie nu numai a lumii arheologice, ci a unui întreg sistem nepăsător faţă de bruma de moştenire care ne-a rămas de la daci. Somn uşor în continuare.

Sursa: Dacia Magazin, nr. 61, noiembrie 2009