Cei mai vechi si mai gloriosi intre toate triburile pelasge au fost titanii. Ei sunt numiti la autorii vechi genus antiquum Terrae si Terrae filli.
Dupa Theogonia lui Hesiod, cei dintai copii pe care i-a nascut Terra sau Gaea, cu Uran, au fost titanii, doisprezece la numar, sase barbati si sase femei; iar numele lor eurau urmatoarele: Oceanos Coeos, Crios, Hyperion, Iapetos, Cronos (Saturn), Rhea, Tethys, Themis, Thia, Mnemosyne si Phoebe.
De fapt, cele mai multe din aceste numiri reprezinta numai simple personificari de regiuni geografice, de rauri si de munti (Hyperion, un cuvant al carui inteles este „om de dincolo”, reprezenta regiunea de peste munte, Transilvania de astazi sau „tara de dincolo”). Vechea familie a titanilor se compunea astfel din 12 ginti. Patria titanilor a fost, dupa toate traditiunile istorice, in partile de nord ale Thraciei, langa raul Oceanos Potamos. Cel dintai titan si poarta numele de Oceanos, adica Istru.
Ca descendenti din genul titanilor erau considerati hiperboreii, cari locuiau, dupa cum stim, in nordul Dunarii de jos. Atlas, regele cel putrnic al hiperboreilor, care mai tarziu a fost prefacut intr-un munte imens, era si dansul un titan; ori cu alte cuvinte, tribul dominant in regatul sau il formau titanii. Latona, virgina hiperboree, care, fiind persecutata de Junona, pribegeste in lume si apoi naste in insula Delos pe Apollo si pe Diana, era si dansa fiica unui titan.
Titanii au avut in istoria primului imperiu pelasg un rol foarte insemnat. Ei formeaza cea mai veche, cea mai nobila si mai energica clasa in ierarhia sociala din timpul lui Uran si Saturn. Cei dintai regi ai statului pelasg erau din familia titanilor. Titanii administreaza toate functiunile publice. Ei sunt totodata si capeteniile religioase ale statului pelasg, din care cauza erau numiti si zei titani. Titanii formeaza pe langa regii vechi pelasgi un consiliu patriarhal de stat, intemeiat, pe de o parte, pe dreptul divin, pe de alta parte, pe vechimea familiilor. Titanii detroneaza pe Uran si dau imperiul lui Saturn; apoi sustin o lupta grea de zece ani cu Saturn in contra lui Joe. Insa Saturn este invins si Joe ocupa tronul lui Uran.
Nemultumiti de aceasta schimbare, titanii se ridica din nou sub conducerea lui Atlas, ca sa alunge pe Joe din imperiu si sa restituie in domnie pe Saturn. Insa destinul le este nefavorabil. Ei sunt invinsi a doua oara si acum clasa lor intreaga e exterminata. Unii sunt inchisi intr-o pestera adanca si vasta, numita Tartaros iar altii parasesc regiunile de langa Istru, emigreaza si se risioesc prin diferite tinuturi pelasge.
Lupta titanilor cu Joe se intampla in padurile de la Tartesiu, langa Cerna, adica pe teritoriul vechii Dacii, in aceiasi regiune care, la Homer, figureaza sub numele de sidereiai pylai sau in muntii de langa cataractele Dunarii.
De asemenea, aflam la Dio Cassiu urmatoarea traditiune: „Generalul roman Crassus, in lupta ce o avuse cu getii (a.29-28 i.e.n.) prinse pe fratele regelui Dapyx (Dabigia), apoi dansul pleca asupra pesterii numite Cira, o caverna vasta si puternica, unde se retrasese un mare numar din locuitorii acestui tinut, luand cu dansii obiectele lor cele mai pretioase si turmele lor; in aceasta pestera, dupa cum ne spun legendele, isi cautase refugiu titanii, cand au fost invinsi de zei”.
Etimologia si forma numelui de Titan nu e greceasca. In ce priveste vechiul inteles al acestui cuvant, Homer ne spune ca titanii erau „protoparintii zeilor si ai oamenilor distinsi”; iar in imnul orfic al 37-lea, titanii sunt numiti protoparintii parintilor nostri, emeteron progonoi pateron. Avem, asadar, explicatiunea cuvantului Titanes cu intelesul de patres si progenitores. Etimologia acestei numiri se reduce, astfel, dupa forma si semnificatiunea sa, la radicalul tata sau tetta, tata sau parinte. Rezulta, asadar, ca terminul de Titanes, dupa originea si intelesul sau, este identic cu forma romaneasca tatani (pluralul de la tata).
Cu alungarea lui Saturn din imperiu inceteaza si rolul politic al asa-numitilor titani. Clasa lor cea numeroasa, avuta, puternica si superba este stinsa cu desavarsire. Unii sunt nimiciti in marele razboi civil, care se termina cu catastrofa de la Tartesiu, altii sunt inchisi in pesteri intunecoase (Tartaros), iar aceia cari putura sa scape de mana invingatorilor sunt siliti sa-si caute o noua patrie. Unii se refugiaza in Italia, altii se risipesc prin Elada, Asia Mica, Hispania si prin partile de nor ale Europei (Germaniei).
Intre cele mai vechi triburi ale Romei, traditiunile istorice ne amintesc pe asa numititi tatienses (taties, titienses si tities).
Acesti tatieni formau dimpreuna cu alte doua triburi, numite ramnes si luceres, cea mai avuta, cea mai nobila si mai inalta clasa sociala a Romei vechi. Ei poarta numele de patres, mai tarziu patricii si sunt considerati ca antiquissimi cives. Toate afacerile publice ale statului roman erau pe mana acestor patres. Ei singuri administreaza, in curs de mai multe secule, toate demnitatile preotesti, civile si militare. La inceput, ei se considerau ca singurii mijlocitori intre zei si stat; erau un fel de Titenes theoi. Ei formau, in statul roman, un consiliu permanent de guvernamant. Ei aveau dreptul sa desemneze pe succesorul regelui. Lor li se cuvenea deciziunea asupra razboiului si pacii. Superbi pe gloria lor cea veche, ei se considerau, in fine, o clasa de alt neam si de un alt sange decat ceilalti cetateni saraci, neculti si de ordine obscura, pe care ii numeau plebs. Numele lor traditional si privilegiat de patres este amintit si incel XII Tabule: Ne patribus cum plebe connubium sit.
Originea aceste institutiuni patriarhale, a acestui senat compus din reprezentantii unor anumite familii vechi, era fara indoiala anterioara epocei lui Romul. Ea apartinea organizarii primitive a societatii pelasge. Ori, cu alte cuvinte, constitutiunea fundamentala a Romei era aceea pe care o avuse pelasgii in timpul titanilor.
Poetul Persiu numeste pe patrici ingentes Titos, o aluziune evidenta la vechii tatienses, taties sau tities si la originea lor din genul cel puternic si ilustru al titanilor.
Poporul roman, ne spune Suetoniu, mai numea pe acesti patres si orcini, adica cari au fost odata inchisi in Orcus sau Tartaros; iar Plutarch scrie ca li se atribuie si epitetul satiric de charonitae, adeca cari trecuse odata cu barca lui Charon in Tartaros sau Infern. In fine, poetul Juvenal face o aluziune ironica la acei romani, desigur patricieni, cari isi reduceau originea lor la vechii titani. Mai notam aici ca Pisa, unul dintre cele mai vechi orase etrusce, inca a fost intemeiat de o colonie de emigranti din partile orientale ele Europei, numiti teutani.
Ne aflam asadar in fata unui fapt istoric pozitiv. Vechiul trib roman cunoascut sub numele de tatienses (taties, tities si titienses) constituia numai o mica grupa din gintea cea puternica si glorioasa a timpurilor pelasge, numita Titanes sau Titenes, o comunitate de familii, cari, scapand din razboiul cel , trecuse in peninsula italica si se stabilise acolo langa un alt fragment de ramni sau arimi, emigrati si acestia de la Dunarea de jos.
Alte resturi din tribul cel nobil si faimos al titanilor le aflam risipite in jurul Marii Egee.
Dupa cum ne spune Philocor, unul din vechii titani se asezase in Attica.
Un urias puternic, cu numele Tityus, fiul al Gaeei, este amintit ca rege al Eubeii.
Un frate al regelui Priam de la Troia poarta numele de Tithonus.
In Gallia, aflam pe un principe barbar Tatinos.
In fine, un trib cu numele de titti (dittani) ne apare pe teritoiul Hispaniei inca in timpul cand aceasta peninsula nu era cucerita de romani. Ei aveau o deosebita simpatie pentru poporul roman; tot astfel si parintii Romei pentru ei. Legatii lor sunt admisi in senat si, cu toate ca erau barbari, li se permitea sa vorbeasca in limba lor nationala.
Reminiscente despre numele vechilor titani de la Dunarea de jos ni s-au pastrat si in documentele medievale ale Ungariei; un sat cu numele Tathen este amintit la 1295, in apropiere de Buda, azi Teteny. Un alt sat Tathun se afla, pe la 1279, in comitatul Simigiu. O familie avuta si puternica de comiti, ale carui posesiuni se aflau intre raurile Drava si Sava, este amintita in documentele Ungariei sub numele genus Thethen; iar unul din membrii acestei familii poarta numele de Deschen (Deacian?).
In fine un Tetenius ne apare pe o inscriptiune romana din Dalmatia.
Venim acum la patria cea legendara a titanilor, la teritoriul Daciei.
In traditiunile poporale romane, vechii titani figureaza sub numele de tatari. Despre acesti tatari se spune ca formase odata un popor puternic. El locuise pe pamantul Tarei-Romanesti dupa uriesi si inainte de romani; iar dacii, cari se aflau la munte, erau numai un fel de tatari.
Acestor tatari vechi li se atribuie diferitele resturi de olarie primitiva (neolitica) ce se gasesc pe teritoriul tarei; mormintele cu petre mari, nelucrate; chiliile sapate prin stanci; cetatile vechi de pamant si de zid; fantanile si conducatele de apa, ce se descopar prin ruinele acestor fortificatiuni; caramizile groase, pe cari le scot taranii cu plugurile de pe campurile de aratura; caldaramurile sau drumurile impietrite; movilele cele mari, ce se intind in siruri lungi catre Dunare si catre partile de jos ale Moldovei; in fine, un numar insemnat de sate pustiite, pe unde se gasesc resturi de constructiuni antice si care se numes selisti tataresti.
Este evident ca acesti tatari, carora traditiunile romane le atribuie resturile civilizatiunii primitive ale acestor tari, nu au de aface nimic cu hoardele cele vagaboande ale cumanilor din nordul Marii Negre (sec. XII-XIII) si cu mongolii lui Gingischan (1241-43).
Terminul de „tatari” in traditiunile istorice romane este numai o simpla forma dialectala a cuvantului tatani.
Inca din cele mai departate timpuri, exista in Carpati si la Dunarea de jos o idioma pelasga particulara, care se caracteriza prin trecerea lui n in r intre doua vocale.
Aceasta particularitate fonetica s-a pastrat pe teritoriul Daciei vechi, panna tarziu in Evul de mijloc. Vom cita cateva exemple. In Codicele Voronetean, scris pe la inceputul seculului al XV-lea, aflam urmatoarele forme ale cuvantului tatan:
pag.18: „Dumereca a 7-a (a) sfintilor tatari, adica a sfintilor parinti
Pag.38: Legea tatanreasca=legea parinteasca
pag.102: „obcniteloru tataresti” = obiceiurile parintesti
In fine, mai notam aici, ca, intr-o veche balada romana, parintii sau senatorii orasului Brasov din Transilvania sunt numiti „Tartorii targului” si este de notat ca aceasta numire li se atribuie intr-un sens traditional bun, dar nicidecum ironic.
In nordul Dunarii de jos, terminul de tatar are o vechime foarte departata.
Istoricul grecesc Herodor ne spune ca Hercule a invatat arta de a trage cu arcul de la un scyt cu numele Teutarus. Acest pastoriu, din nordul Dunarii de jos era, asadar, din genul vechilor titani.
In teogoniile grecesti, Saturn mai are si epitetul de Tartaros, adica Tatal sau tatan. La egipteni insa, Saturn era numit ceva mai corect, Tatuten, si era evocat in urmatorii termeni: „parintele parintilor, mare de la prima data” etc.
In fine, Apollo, zeul Soarelui, care mai avea si epitetul de titan, era adorat in unele parti ale Romei sub numele de Tortor, dupa cum ne spune Suteniu.
Din punct de vedere etnic, titanii apartineau la familia rasei pelasge. In genealogia popoarelor preistorice, Titan, protoparintele titanilor, figureaza ca un nepot al regelui pelasg.
(Dacia Preistorica, Nicolae Densusianu, edit. Obiectiv Craiova, Eugen Delcea)
Fragment preluat de pe danlupu.wordpress.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu