Dac in putza goala?
Statuie romana de marmura, sec. II, e.n. Alt dac nud?
Dac cu o bila?
Culmea, nu! Este Paris troianul, fiul regelui Priam, cel de la care incepe razboiul troian, pentru ca o fura pe Elena, reprezentat in arta universala. Hai, sa va dau si un indiciu :
"A doua lor asezare a fost in Dacia, de asemenea numita Danemarca, unde au avut multi regi bine versati in invataturi admirabile: Zeutas, Dicineus, Zalmoxis si multi altii. Astfel, Gotii au fost intotdeuna mai intelepti decat ceilalti barbari si erau egali cu grecii. Ei sustin ca zeul Marte s-a nascut printre ei si obisnuiau sa-l multumeasca cu libatiuni de sange uman. Tot ei se lauda ca Troienii erau tot din neamul lor, si ca Antenor, cand a fost fortat sa fuga de tradarea sa dupa caderea Troiei, a scapat cu doua mii de soldati si cinci sute de oameni, si dupa o perioada indelungta cauzata de numeroase ocoluri a ajuns in Germania pe mare, si mai tarziu a condus Dacia, care era numita Danemarca dupa un anume Danaus, un rege din neamul lor.
Deci, Dacii isi spuneau Danai sau Danes. Ei, totusi, sunt numiti Nordici, pentru ca in limba lor Boreas este numit Nord. Fie din acest motiv sau din altul, despre Danezi se spune ca se trag din Goti.", Despre faptele ducilor normanzi de William, Ordericus Vitalis, Robert, Elisabeth M. C. Van Houts.
- Pagina de pornire
- Clubul Danais
- ŞCOALA ALTFEL DANAIS 2014
- Danais - donaţii şi sponsorizări
- Mihai Eminescu - Publicistica
- Nicolae Densusianu, Dacia Preistorica
- Zamolxis primul legislator al getilor/gotilor, Lundius
- EMINESCU-SECRETUL-POLITIC
- Vasile-Lovinescu-Dacia-Hiperboreana
- AVENTURA IN TIMP – TABERE DANAIS 2014
csi eu studiez intens de vreo sptamina originile nordicilor care clar, de pe aici se trag
RăspundețiȘtergereOdin era un emigrant din scythia de altfel