"Experiment Pitesti" a inceput la 6 decembrie 1949 la inchisoarea din Pitesti, unde majoritatea covarsitoare a detinutilor politici erau studenti si elevi. Asa numita "Reeducare prin tortura", cunoscuta sub numele de "Fenomenul Pitesti", a constat in recrutarea unor detinuti politici, ei insisi in prealabil torturati, carora li se promitea eliberarea si incadrarea cu grade in Securitate, in schimbul smulgerii de la ceilalti detinuti politici a tuturor informatiilor ce nu fusesera declarate in anchete. Pentru aceasta, ei aplicau metode oribile de tortura non-stop, greu de imaginat, care au condus la exterminarea fizica a multor detinuti. Comunistii l-au ales ca reeducator sef pe Eugen Turcanu, un fost legionar care, dupa cel de-Al Doilea Razboi Mondial, a fost inchis de comunisti. asta a fost ajutat de inca 22 de detinuti.
Acest site este dedicat victimelor si rudelor celor ce au patimit in acest autentic infern. In el puteti gasi descrieri amanuntite ale celor petrecute in acea perioada.
In anii 1949-1951, distrugerea elitelor societatii era pe cale de a se infaptui: intelectualii, diplomatii, preotii, militarii, magistratii, politistii, oamenii politici ai vechiului "regim burghezo-mosieresc" erau in inchisori, taranii cei mai gospodari erau deportati in coloniile de munca fortata. Tuturor impreuna si fiecaruia in parte li se aplica eticheta de "inamic al poporului". Mai ramasesera tinerii, o forta sociala imprevizibila si care trebuia sa fie anihilata. Pentru ei a fost inventat experimentul de la Pitesti (denumit de Securitate "reeducare"). Metodele cele mai barbare de tortura psihica au fost aplicate asupra tinerilor detinuti "recalcitranti", de cele mai diferite credinte politice si religioase, cu scopul de a-i face sa se umileasca reciproc, sa se maltrateze fizic si sa se mutileze psihic denigrandu-si trecutul. Aceasta operatie diabolica de depersonalizare, de "destramare a anturajului" si de asasinat moral s-a desfasurat cu incepere din vara lui 1948 in penitenciarul Suceava, in penitenciarul Pitesti, apoi a atins apogeul cruzimii si bestialitatii, continuand apoi, cu o putere mai scazuta, in penitenciarele Gherla si Targu salina.
I s-a pus capat printr-o ancheta si printr-un proces mamut in anii 1953-1954. Sentinta din 10 noiembrie 1954 condamna la moarte 22 de membri ai comandourilor legionare conduse de Eugen Turcanu (fiind executati 16). In proces nu au fost incriminati ofiterii de securitate sau de penitenciar care instrumentasera "reeducarea", reprosandu-li-se, doar, in cursul anchetei, "lipsa de vigilenta si neglijenta criminala" care "a permis" experimentul! Intr-un alt proces, din 1957, acesti ofiteri au fost si ei condamnati la pedepse minore, ca ulterior sa fie gratiati, fara sa fie macar amintita vinovatia mai-marilor Securitatii: Teohari Georgescu, Marin Jianu, Gheorghe Pintilie, Alexandru Nicolschi, Misu Dulgheru s.a.
Detinutii, pe langa bataile severe administrate regulat, au fost siliti sa se tortureze reciproc, cu scopul de a descuraja loialitatile dinaintea incarcerarii. Gardienii i-au fortat sa participe la sesiuni programate sau ad-hoc de instruire politica, cu subiecte precum materialismul dialectic si istoria Partidului Comunist Sovietic de Iosif Stalin, de obicei acompaniate de abuzuri fizice la intamplare si indemnuri la demascare pentru diferite abateri reale sau inventate.
Toate victimele experimentului au fost initial trecute printr-un interogatoriu, in timpul caruia tortura fizica a fost aplicata ca mijloc de a revela detalii intime din viata personala a fiecaruia (acest proces fiind denumit "demascarea externa"). carevasazica, detinutii erau obligati sa dezvaluie toate detaliile presupuse ascunse in interogatoriile precedente; cu speranta ca vor putea evita torturile, multi detinuti au "recunoscut" pacate imaginare. A doua etapa, "demascarea interna", avea ca obiectiv dezvaluirea numelor celor care se purtau mai putin brutal sau oarecum indulgent fata de ei in detentie.
Umilirea publica era de asemenea aplicata, de obicei in faza a treia ("demascarea morala publica"); detinutii erau siliti sa denunte toate convingerile, ideile si valorile personale. Trebuie mentionat faptul ca detinutii credinciosi erau imbracati ca Iisus Cristos, iar ceilalti erau siliti sa-i insulte; erau fortati sa blasfemeze simboluri religioase si texte sfinte.
Detinutii erau siliti sa accepte notiunea ca membrii propriilor familii aveau tot felul de trasaturi criminale, grotesti; au fost obligati sa scrie autobiografii false, care cuprindeau diferite instante de comportament pervers. Conform relatarilor lui Dumitru Bacu: "Prin injectarea treptata de informatii opuse celor acceptate dintotdeauna ca reale si adevarate in subconstientul victimei, prin alterarea si deprecierea constanta a realitatii existente si inlocuirea ei cu o imagine fictiva, re-educatorul a obtinut in final scopul demascarii: sa faca minciuna atat de reala pentru victima incat aceasta va uita ceea ce pentru el inainte avea sens." Asta a dus la un "revers complet, pentru un timp nedeterminat, al valorilor in care victima crezuse pana atunci".
(Spalarea de creier e la noi veche - de la minciuna ordinara ca noi suntem urmasii Romei, pana la asaltul mediatic din ultimii 20 de ani prin care se urmareste distrugerea ultimelor urme de romanism autentic din constiintele romanilor, nota Arim)
Pe langa violenta fizica, detinutii supusi "reeducarii" erau obligati sa faca diferite munci umilitoare pe timp indelungat (de exemplu, sa curete podeaua cu o carpa tinuta intre dinti). Prost hraniti si tinuti in conditii degradante si nesanitare, detinutii nu aveau permisiunea sa aiba contact cu lumea din afara penitenciarului, si erau fortati sa-si acopere ochii in rarele situatii cand ieseau din celule. Tratamentul la care noii veniti erau supusi de catre veteranii "reeducarii" includea lovituri pentru a-i impiedica sa adoarma, erau obligati sa manance la repezeala de-a dreptul din farfurii lasate pe podea cu mainile tinute la spate, si chiar siliti sa manance fecale sau bagati cu capul in galeti cu urina.
S-a spus ca metodele folosite de ODCC erau derivate din principiile controversate ale pedagogiei si penologiei lui Anton Makarenko referitoare la reabilitare. In cel putin o ocazie, Makarenko a fost citat ca inspiratie de insusi Turcanu.
Inchisoarea asigura si o selectie preliminara pentru lagarele de munca de la Canalul Dunare-Marea Neagra, Ocnele Mari si altele, unde echipe de fosti detinuti urmau sa continue experimentul.
In 1952, pe cand Gheorghe Gheorghiu-Dej a manevrat cu succes impotriva Ministrului de Interne Teohari Georgescu, procesul a fost oprit de autoritati. Membrii ODCC a fost judecati in secret pentru abuzuri, procesul rezultand in peste douazeci de condamnari la moarte (Turcanu a fost numit responsabil pentru uciderea a 30 de detinuti si pentru abuzurile exercitate asupra altor 780); cadrele securiste insarcinate cu conducerea experimentului, inclusiv colonelul Teodor Sepeanu, au fost judecati in anul urmator; toti au primit sentinte usoare si au fost pusi in libertate la scurt timp. In conformitate cu noile directive ideologice, curtea a hotarat ca experimentul a fost rezultatul infiltrarii cu succes a agentilor Statelor Unite si a Garzii de Fier in Securitate, cu scopul de a discredita organele legii din tara noastra.
Parasita si partial in ruina, cladirea a fost vanduta unei firme de constructii in 1991; mai multe cladiri au fost fie distruse, fie total schimbate. Un memorial a fost construit in fata intrarii inchisorii.
Articol preluat de pe www.razboiulnevazut.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu