Cine a fost Mircea Vulcanescu

Mircea Vulcănescu

Mircea Vulcănescu (3 martie 1904 - 28 octombrie 1952) a fost un filosof, sociolog, economist şi profesor de etică român.

Biografie

S-a născut pe 3 martie 1904, la Bucureşti, în familia unui inspector financiar. Clasele primare le-a absolvit în Capitală, gimnaziul la Iaşi şi Tecuci (fiind refugiat în timpul ocupaţiei germane), iar liceul l-a urmat la Galaţi şi Bucureşti. De foarte tînăr şi-a descoperit dexterităţi de activist social: la 12 ani a devenit cercetaş, iar la 16 s-a înscris în Societatea culturală "Înfrăţirea românească". Din adolescenţă a scris poezii şi eseuri ("Conştiinţa naţională la români", ”Cine e poetul românismului”).

În 1921 s-a înscris la Facultatea de Filosofie şi Litere şi la Facultatea de Drept din Bucureşti. A fost un membru remarcabil al Asociaţiei Studenţilor Creştini din România (ASCR). În anul universitar 1923 - 1924 şi-a satisfăcut stagiul militar, ca voluntar, la şcoala militară de geniu din Bucureşti, unde a obţinut gradul de sublocotenent.

În timpul studenţiei a scris mai multe lucrări filosofice: Cercetări asupra cunoştinţei, Introducere în fenomenologia teoriei cunoştinţei, Misticismul şi teoria cunoştinţei. A proiectat Sistemul meu filosofic: existenţialismul. A publicat mai mult articole în Buletinul ASCR. Şi a crescut sub influenţa profesorilor săi Dimitrie Gusti şi Nae Ionescu.

În 1925, şi-a luat licenţele în Filosofie şi în Drept. În primăvara aceluiaşi an a participat la campania monografică organizată de Dimitrie Gusti în comuna Goicea-Mare, judeţul Dolj. Tot atunci s-a căsătorit cu Anina Rădulescu-Pogoneanu, o colegă de facultate.

Începînd cu toamna lui 1925, Mircea Vulcănescu a făcut studii de specializare la Paris, intenţionînd să-şi dea un doctorat în drept şi altul în sociologie. Vremurile nu i-au permis să-şi definitiveze studiile.

În iarna lui 1927, a început colaborarea la Gândirea. A continuat să aibă o vie activitate în cercurile cultural-religioase la Paris, unde a conferenţiat în repetate rînduri. În octombrie 1928, a început să colaboreze la Cuvântul, unde va scrie pînă la suspendarea ziarului în 1933. În anul universitar 1929 - 1930, a fost asistent onorific la catedra profesorului Dimitrie Gusti. Apoi, a fost profesor de economie politică şi ştiinţe juridice la Şcoala de Asistenţă Socială, pînă în 1935. S-a despărţit de soţia sa, Anina Rădulescu-Pogoneanu.

Pe 27 aprilie 1930 s-a căsătorit cu Margareta Ioana Niculescu, o altă fostă colegă de facultate, profesoară de liceu. Între timp, a publicat articole pe teme religioase, eseuri filosofice şi texte de economie politică; a mers în campaniile monografice organizate de profesorul D. Gusti; a conferenţiat cu diverse ocazii şi a participat la emisiunea ”Universitatea Radio” de la Radiodifuziunea Română.

Pe 13 octombrie 1931 a ieşit în public asociaţia culturală ”Criterion”, la simpozioanele căreia Vulcănescu a susţinut comunicări. A colaborat la Viaţa Universitară, Realitatea ilustrată, Ultima oră, Pan, Azi, Prezentul, Criterion, Convorbiri literare, Izvoare de filosofie, Index, Dreapta, Floare de Foc, Familia, Cuvîntul studenţesc, Gînd românesc, Ideea Românească, Excelsior, de multe ori sub pseudonim. Din iunie 1935, a deţinut funcţia de director general al Vămilor pînă în septembrie ’37, cînd a fost demis după ce a descoperit contrabanda cu băuturi şi ţigări făcută de Eduard Mirto, fost ministru al Comunicaţiilor. Totuşi, a fost numit director al Datoriei Publice în acelaşi Minister al Finanţelor. În acei ani a călătorit mult pentru interesele statului român în mai multe capitale europene. În anii următori, a ocupat de asemenea poziţii importante în administraţia naţională: 1940 - 1941, director la Casei Autonome de Finanţare şi Amortizare şi preşedinte al Casei Autonome a Fondului Apărării naţionale, pentru ca din 27 ianuarie 1941 să fie subsecretar de stat la Finanţe, pînă la 23 august 1944. În această perioadă, a fost asistent onorific la catedra de Sociologie a profesorului Dimitrie Gusti. Regele Carol al II-lea şi ulterior regele Mihai I i-au conferit distincţii şi mari ordine naţionale, în semn de recunoaştere pentru serviciile aduse statului român.

Orator de mare forţă, a conferenţiat cu pasiune şi persuasiune pe subiecte diferite, de la satul românesc la dimensiunea românească a existenţei. După lovitura de stat din 23 august ’44, a revenit pe postul de şef al Datoriei Publice, unde a rămas pînă pe 30 august 1946, cînd a fost arestat în lotul al doilea al foştilor membri ai guvernului Antonescu, calificaţi drept ”criminali de război”.

La 9 octombrie 1946 a fost condamnat la opt ani temniţă grea. Judecarea recursului s-a prelungit pînă în ianuarie 1948, cînd instanţa a menţinut pedeapsa din ’46.

Închis la Aiud, alături de majoritatea elitei româneşti, Mircea Vulcănescu a ţinut o serie de conferinţe considerate subversive de torţionari, pentru că le menţinea oamenilor moralul. Astfel că a fost izolat, la fel ca alţi 12 bărbaţi din celula sa, în hrubele secţiei 1. Acolo au fost dezbrăcaţi în pielea goală şi lăsaţi într-un frig cumplit, neavînd paturi sau scaune pe care să şadă. Epuizat, unul dintre deţinuţi a căzut din picioare după cîteva ore. Vulcănescu s-a aşezat pe ciment ca o saltea pentru cel doborît, salvîndu-i viaţa. Filosoful a murit însă pe 28 octombrie 1952, bolnav de plămîni, ca urmare a tratamentului inuman la care a fost supus. Avea 48 de ani şi a lăsat un îndemn: "Să nu ne răzbunaţi!".

Casa în care a locuit se găseşte pe strada Popa Soare la nr. 16 A.

Principalele publicaţii ale lui Vulcănescu

• Teoria şi sociologia vieţii economice. Prolegomene la studiul morfologiei economice a unui sat (1932)
• În ceasul al 11-lea (1932)
• Cele două Românii (1932)
• Gospodăria ţărănească şi cooperaţia (1933)
• Războiul pentru întregirea neamului (1938)
• Înfăţişarea socială a două judeţe (1938)
• Dimensiunea românească a existenţei (1943)
  

Date preluate de pe Wikipedia.