Am fost acum ceva timp in Italia, in vacanta. In Roma, langa Coloseum, am vazut si un arc de triumf cu daci mandri si frumosi, imortalizati in piatra, privind semeti trecatorii.
La ora aceea ma consideram mandrul urmas al romanilor care, dupa ce omorasera toti barbatii daci, se bucurasera de favorurile sexuale ale vaduvelor vesele ale acestora.
Doar asa invatasem, de mic, in scoala. Deci, m-am mirat, am retinut detaliul, dar nu i-am acordat o foarte mare importanta. Dupa vizitarea Coloseumului, din magazinul pentru turisti situat in incinta acestuia, am cumparat cateva amintiri (cum suna, a cumpara amintiri). Printre acestea un calendar cu Roma, pe care l-am daruit unor rude, la intoarcerea in tara. Au trecut doi ani, mi-am vizitat rudele carora le daruisem calendarul si, vazandu-l pe perete, desi nu mai era valabil, intr-un moment de egoism, l-am luat acasa. La ultima pagina a acestui calendar se afla imaginea Arcului lui Constantin, marcand luna decembrie. Ce onoare pentru noi mi-am zis ca dacii nostrii sa fie si acum semeti si neatinsi in mijlocul Romei. Niste prizonieri mai mult ca sigur, chiar daca mainile lor nu sunt legate si posturile lor sunt chiar semete.
Arcul de triumf a fost ridicat, in 315 e.n.,in cinstea victoriei lui Constantin cel Mare (imparatul care a declarat crestinismul ca religie oficiala in Imperiul Roman), impotriva lui Maxentius. Acum, ca stiu ca imparatul Constantin cel Mare era de origine daca, iar noi suntem, de fapt, stramosii italienilor, faptul ca in mijlocul Romei troneaza dacii, stand deasupra a patru frize in care sunt afisati ca infranti de Traian, dominandu-si astfel invadatorul, nu ma mai mira deloc.
I-am aratat, ieri, calendarul, luat din Roma, cu dacii de pe arc, unui italian venit in vizita la mare. Italianul a zis, cand i-a vazut: "i nostri anziani".
Este indredibil cât de demni arată acei daci în mijlocul Romei.
RăspundețiȘtergereŞi eu am fost în Roma, dar nu am vizitat acel loc.
De ce a spus asta acel italian?
Bine, asta este adevărul, dar el de unde ştia?
pentru el era logic ca oamenii aia, in posturile alea, pe un arc de triumf, in inima Romei, sa fie stramosi de ai lui
RăspundețiȘtergere