Sclavagismul modern

Servitutea modernă este o servitute voluntară, consimţită de mulţimea de sclavi care se târăsc pe suprafaţa pământului. Ei îşi cumpară toţi, la fel, mărfurile care îi aservesc tot mai mult. Ei aleargă toţi către o muncă tot mereu mai nebuna, care li se ofera printr-un consimţământ generos dacă sunt suficienţi de cuminţi. Ei înşişi aleg stăpânii pe care îi vor servi. Pentru ca această tragedie amestecată cu absurditate să poată fi pusă în practică, a trebuit mai întâi ca să li se extirpe membrilor acestei clase, orice urmă a conştiinţei legate de exploatarea şi alienarea ei. Iată deci strania modernitate a epocii noastre. Spre deosebire de sclavii din antichitate, de şerbii din evul mediu sau de muncitorii primelor revoluţii industriale, ne aflăm astăzi în faţa unei clase total aservite, dar care nu ştie acest lucru, sau care mai degrabă nu vrea să îl ştie. Prin consecinţă ei nu cunosc revolta care ar trebui să fie singura reacţie legitimă a celui exploatat. Ei acceptă fără crâcnire viaţa jalnică ce le-a fost construită. Renunţarea şi resemnarea sunt sursele nefericirii lor. Iată visul nefericit al sclavilor moderni care nu aspiră, în final, decât să se lase prinşi în hora macabră a sistemului de alienare. Opresiunea se modernizează întinzându-şi pretutindeni formele de mistificare ce permit mascarea condiţiei de sclavi. A arăta lucrurile aşa cum sunt ele în realitate şi nu cum sunt prezentate de către putere, reprezintă subversiunea sub forma ei cea mai autentică. Numai adevărul este revoluţionar. Pe măsura ce îşi construiesc lumea prin efortul muncii lor alienate, decorul acestei lumi devine închisoarea în care vor trebui să trăiască. O lume sordidă, fără gust şi miros, ce poartă în ea mizeria modului de producţie dominant. Acest decor este într-o construcţie fără sfârşit. Nimic nu este stabil aici. Reflecţia permanentă a spaţiului care ne înconjoară îşi găseşte justificarea în amnezia generalizată şi în insecuritatea în care trebuie să trăiască locuitorii săi. Totul trebuie refăcut în aşa fel încât să reflecte cât mai bine imaginea sistemului: lumea devine pe zi ce trece tot mai murdară şi mai zgomotoasă, precum o uzină. Fiecare parcela din aceasta lume aparţine statului sau unui particular. Apartenenţa exclusiva a pământului, acest jaf social, se găseşte materializat în omniprezenţa zidurilor de demarcaţie, a porţilor, gardurilor, barierelor şi frontierelor…Dar spre deosebire de sclavi sau detinuţi, exploataţii timpurilor moderne trebuie să îşi plătească cuşca în care locuiesc.

Homo sapiens