Cand eram eu mai mic, Valeriu Zgonea ma ameninta sa nu mai scriu anumite chestii in revista universitara al carui redactor sef eram. Martori erau vreo 30 de studenti, dar el nu avea niciun stres sa faca asa ceva. Il suparasera, cred, cele cateva randuri despre individul ala care se exprima greu, bronzat, usor grizonat, F. Gust, actualmente deputat, la ora aia unul dintre liderii de sindicat al studentilor Universitatii din Craiova. Aia era cenzura PSD manifestata chiar impotriva unei publicatii cu tiraj minsucul si aparitii sporadice. Asta e cenzura pdlista impotriva unui bloger, in actiune acum.
Ironia sortii e ca acest incident e comentat pe Antena 3, azi, de insusi F. Gust, adica tocmai ala care se plansese lui Zgonea, care Zgonea a actionat ulterior pentru a-l proteja pe micut. Superb.
10 dec. 2009
Si totusi, da-o dracu!
Un film vechi pe TCm, ora 2.26. Tom Cruise tanar si inca destul de sarac sa nu-si permita sotie.
Astia au luat-o pe ulei. Daca tot platesti, ce dracu te mai casatoresti? Ia o stoarfa la plimbare, e mai ieftin, Tom.
Katie Holmes and Tom Cruise Marriage Contract to be Renegotiated!
Posted Wednesday, November 4th, 2009
Tom Cruise, Katie Holmes and daughter, Suri
Let’s talk about love: Tom Cruise and wife Katie Holmes are renegotiating their marriage contract! Woman’s Day reports that their contract will expire the day their marriage will celebrate three years, meaning this month, so they need another one. Especially since Katie wants more money for her clothing and of course for daughter, Suri who was turned by her mother into a too young fashion addicted. As a consequence Katie talked with her father who’s a lawyer and they plan to ask for an extra 500,000 dollars for supporting Cruise’s faith in Scientology, an increase in her annual clothing allowance from 750,000 dollars to 2 million dollars. Ok, we can understand about the clothing, women are like that, but about faith??? She needs money to accept her husband’s cult? Is Tom Cruise really that naive?
And by the way, Katie also wants a role in the next ‘Mission: Impossible’ film.
Astia au luat-o pe ulei. Daca tot platesti, ce dracu te mai casatoresti? Ia o stoarfa la plimbare, e mai ieftin, Tom.
9 dec. 2009
Mageron
As putea sa va zic de criza si de globalizare si de deznationalizare si de istorie furata, dar prefer sa va spun ca eu cred ca totul va fi in regula, o vom scoate noi la capat, cum am tot facut-o. Asa ca o sa va spun de Mageron. Era un profesor universitar de fizica in Iasi, cam pe la 70 de ani. Si vine asta intr-o zi in aula si zice: am o veste, dar numai pentru fete - in gara a venit un transport de trei vagoane cu pule. Studentii raman consternati. Fetele incep sa susoteasca intre ele si cad de comun acord sa nu tolereze un astfel de limbaj din partea unui profesor batran si ,se pare, pervers. Asadar, se ridica una in picioare si zice: domn' profesor, noi plecam. Batranul profesor se uita la ea, peste ochelari, si ii spune: nu va grabiti, ca nu le-au descarcat inca.
SCURTA ISTORIE
AROMANA MACEDO-ROMANA MACEDO-VLAHA
MACEDO-VLAHA
Aproape toate civilizatiile lumii s-au dezvoltat in jurul unor importante fluvii: Civilizatia Egipteana pe valea Nilului Civilizatia Mesopotaniana pe valea Tigru-Eufrat Civilizatia Chineza pe valea Fluviului Galben Civilizatia Indiana pe Gange Civilizatia Europeana va incepe in zona celui mai important fluviu European, Dunarea si sa se dezvolte in zona Carpato-Danubiano-Pontica - spatiu ce se confunda cu un imens site istoric, din pacate foarte putin cerceta ,de unde foarte putine lucruru au iesit la iveala : Hamangia ,Cucuteni, Tartaria, Vinga, Cascioarele si bineinteles Sarmisegetusa ,Sfinxul din Bucegi Este greu de stabilit in timp si in spatiu de unde pina unde au existat acesti Pellasgi, apoi Traci, Daci, apoi Geti, Sciti…dar daca-i citim cu atentie pe Homer, Herodot, pe Iordanes, Carolus Lundius, pe N. Densusanu, pe Marija Chimbutas, Gordon Childe sau N,Savescu putem spune ca aici apare prima civilizatie Europeana, aici s-au inblinzit pentru prima data animalele, aici s-a aprins prntru prima data focul, aici este ceea ce specialistii au numit “Vechea Europa”.spatiu populat in antichitate in principal de Dacia si Macedonia Istorica Pelasgii, au existat ca popor unic in spatiul European mai intii in Vechea Europa. Ei se vor inmulti si vor expanda pe la 5000 i.Cr. in toate directiile. La Pella se va forma un puternic centru Pelasgc care va deveni capitala Macedoniei. Continuatorii pelasgilor in aceasta arie au fost Tracii care dupa Herodot traiau cam pe acest teritoriu de unde rezulta ca Dacii ocupau cea mai importanta arie, iar Macedonenii ocupau zona cea mai sudica a pelasgo-tracilor. Macedonenii si dardanii vor popula mai intii marea Tracica (Egee) iar apoi Anatolia si chiar partea estica a nordului Africii. Astfel Troya si Atena sint cetati pelasgo-tracice construite de dardani si macedoneni pe care grecii le vor cuceri venind ca navalitori. Cind Herodot si Homer vorbeau de existenta macedonenilor in zona lor, iata ce spunea Herodot “Ei (Pelasgii) au o civilizatie mai veche decit cea Elena,dela care grecii au avut multe de invatat”, el vorbea deja de o perioada tirzie a lor, caci macedonenii erau de mult acolo. Venirea Grecilor de fapt a Danaansi-lor pe la 1500 i.Cr. dinspre Egipt (dind crezare d-lui Brane Stefanoski, un bun cercetator al zonei balcanice), ei au venit urmare unui mare razboi civil datorita caruia o parte a populatiei a fost nevoita sa emigreze in Peloponez si Atica - ii vor impinge pe localnici mai la nord dar a trebuit sa si conlocuiasca cu traco- macedoneni. Razboiul Troyan (sec. 12-13 i.Cr.) s-a dat intre traco-troyeni si Danaansii (noii veniti), fiecare dintre tabere fiind sustinuta de o parte din triburile locale. De atunci s-a format poporul grec ca un grup etnic separat. Grecii au meritul lor in evolutia culturii si a artelor si prin faptul ca au scris mai mult. Se pune intrebarea cum de s-a putut ca in citeva sute de ani (pe la 900 i.Cr. cind Homer a scris opera de valoare inestimabila) sa se ajunga la o scriere asa de evoluata. Placutele dela Tărtăria ( confirmate ca vechime) au dovedit existenta scrisului in aceste tinuturi cu cca. 1500 de ani inaintea scrierii cuneiforme sumeriene ,iar preluarea de catre greci si romani a zeitatilor si primelor legi dela pelasgo-traci este de acum dovedita de multi cercetatori. Incepe sa devina sigura ca atit scrierea sumeriana si cea greaca care au aparut dintrodata ca scrieri evaluate,că au fost luate sau aduse de undeva..! se pune intrebarea de unde..? De fapt operele lui Homer au fost scrise in pelasgo-traca locala, adica limba veche a macedonenilor (sau a aromanilor de azi),(dindu-i crezare d-lui Br. Stefanoski). In sec. IV i.Cr. s-a format regatul Macedonia cu capitala la Pella primul stat organizat administrativ, politic si militar al Europei antice, de fapt o creatie a traco-macedonenilor. Sub Filip II si Alexandru, macedonenii vor cuceri mai intii cetatile grecesti, isi vor asigura granitele de nord , vor recuceri cetatile tracice din Anatolia si apoi in mai putin de zece ani vor realiza un imperiu de cca. 8 milioane km.p. si vor distruge pentru totdeauna Imperiul Persan. Domnia lui Alexandru a fost scurta dar va lasa o dâră luminoasă in istorie precum o cometă pe cer, iar spiritual macedonean va continua sa domneasca in Mesopotamia cca. 250 de ani prin dinastia generalului Seleucus, si in Egypt cca. 300 de ani, prin dinastia Ptolomeilor si Cleopatrelor care au domnit pina la venirea romanilor in anul 44 i.Cr Mitologia greacă si romană sint mitologii de creatie proprie dar preluate si brodate pe mitologia traco-geto-dacă. Propovaduirea crestinismului in zona balcanica a fost facuta tot prin macedoneni in sec.I al erei noastre prin Apostolul Pavel mai intii in Epir si Tesalia datorita existentei limbii traco-geto-dace si traducerii scripturilor crestine in aceasta limba. Tracii au tradus scripturile in limba lor “nu li s-a tradus de altii” deci ei aveau o limba si scris.(a se vedea “Codexul Rohonczi” tradus de d-na Prof. V. Enachiuc) Dacia a fost cucerita (14%) parţial ultima la 106 si parasita prima la 272.d.Cr. Analizind mai atent scrierile istorice vom constata ca de fapt statul roman devenise imperiul roman de neam trac. Nici un text latin antic nu mentioneaza preocuparea Romei de inlocuirea limbii popoarelor cucerite. Dovada sigura este Malta care a stat sub romani 1088 de ani ea este cea mai apropiata de Italia si nu s-a schimbat limba si nu a fost romanizata asa de puternic precum românii in 165 de ani si macedonenii in 400 de ani. De ce ?? (este o intrebare pentru istorici si lingvisti). Zona Carpato-Pontica, bulversata si secatuita de romani va ramine slabita si nu va mai putea face fata navalirilor migratoare ce vor urma de cca. 1000 de ani. Primii navalitori au fost Goţii, de fapt ei erau la granite nord-estica si erau formati din dacii –liberi si getii (gotii) care au amenintat continuu hotarul rasaritean al imperiului roman, urmare carui fapt romanii incepusera sa paraseasca Dacia inainte de 272. Urmeaza celelalte navaliri. Hunii la 370, avarii si vandalii la 400, slavii la 600, maghiarii la 890 si altii, timp in care Roma a fost distrusa de doua ori la 410 de Vizigoti si la 455 de Vandali. Urmeaza mongolii in marea lor expansiune din sec.13 sub vestitul Gingis-Khan, care va ocupa o buna parte din estul Europei. Si in fine, sa le zicem ultimii, otomanii sec. 14-15(Constatinopolul cade la 1453 sub Mehmet II). Ei vor sta peste macedoneni cca. 450 de ani si nu le vor schimba nici limba si nici religia,iar peste români nu prea au stat ci au venit numai cu incursiuni pentru luarea birurilor sau schimbarea domnitorilor. Aromânii au o vorba “casa naoastâ-i muntili” si intradevar in timpul navalirilor, macedonenii in muntii Rodopi si Pind iar dacii in muntii Carpati si-au salvat fiinta, apoi vor repopula zonele ravasite de navalitori, ii vor asimila pe acei trecatori ramasi. Asa ca in acest amalgam de influiente culturale, traco-dacii sint cei care vor forma elementul de baza. Nu pot accepta ideia ca acest mosaic de rase si nationalitati puteau produce modificari importante in sufletul si singele traco-dacilor din zona carpato-balcanica Macedonenii au fost oameni ai inaltimilor, ei au respirat intotdeauna libertatea. Ei (dupa spusele Epicsopului Veniamin De Tudela in sec 12) “ au fost vlahi nestapaniti de nimeni.” Asa se si explica faptul ca Suleiman Magnificul a fost nevoit sa acorde macedone- nenilor autonomie locala in sec.16 iar ei au infiintat capitanatele cu armatoli ceace le-a asigurat si mai bine pastrarea limbii, obiceiurilor si religiei. Neamul romanesc s-a format pe ambele maluri ale Dunarii unde a existat o unitate etnica romaneasca despartita de fluviu care nu era un hotar ci o axa a românitatii (neam romanesc pe care il putem asimila cu un ou cu doua galbenuse intr-un albus foarte diferit , slavo-otomano-grec) Din pacate coditiile de existenta , viata de clan, setea de libertate a macedonenilor va cultiva tendinte individualiste cu manifestari anarhice, care vor impiedica vederi mai largi de formare a unui organ politic unitar, iar inteligenta si vrednicia lor va fi folosita la izbinda altora. O limba nu dispare pina nu-i dispar vorbitorii, asa ca limba traco-geto-daca nu adisparut, ea este latina vulgară, sau i se mai poate spune latina Dunareana, care va deveni prin evolutie si sinteza Italiana de azi in peninsula Italica, Spaniola de azi in Penin. Iberica, Franceza de azi in Galia si bineinteles Româna si Aromâna de azi din cadrul fostului Imperiu Roman de Rasarit unde a existat si rezistat un singur popor latin - poporul român.
Cu putina dificultate aromânii din Tesalia si Pind…etc, se pot intelege incă la vorba cu românii dela Nistru sau chiar dincolo si nu imperiului roman se datoreste acest fapt , căci romanii nu au calcat niciodata in Basarabia.Acest fapt are o singura explicatie si anume ca ei (dacii si macedonenii) au facut parte dintr-un sungur popor de neam traco-dac si au trait si traiesc pe un teritoriu care a fost Dacia-Mare. Ei sint singurii bastinasi ai acestor locuri, care nu au venit de nicaieri, ei au fost din totdeauna in vechea Europa, motiv pentru care ei nu au putut fi desradacinati de toate navalirile care au trecut peste ei. Cea ce defineste un popor este in primul rind limba vorbita. Iata un exemplu de numai citeva cuvinte din limba pe care o vorbesc cei carora li se spune “vorbitori de vlaha” in Grecia la Salonic, Tesalia, Pind, in Bulgaria, Albania, Serbia. (cuvinte scrise asa cum le pronunţă armânii acolo la ei): partile corpului uman grade de rudenie animale diverse capú mamâ câni Dumnidză ochiú tati aoie ţerú ureachi frati birbecú lunâ palmâ verú ţapú soari maţî cuscru caprâ luni, martâ, ñercuri guşi cumnatú edú dumânicâ coapsâ dziniri iapâ ploai pulpâ nora calú neauâ grumadzú soacrâ vacâ brumâ mustăţî nipotú vulpi caşú nări niveastâ lupú ţeapâ, aiú Ce român, oriunde s-ar afla el nu intelege oricare di aceste cuvinte? De altfel asa se si explica de ce un aromân din oricare din tarile din sudul Dunarii cind vine in Romania se integreaza cu usurintă la orce nivel de invătămant si in foarte scurt timp nu-l poti deosebi de ceilalti români. Datorita fortei de caracter, constiinta aromânului este foarte puternica, de aceea el spune cu mîndrie cind se afla linga un alt vorbitor “Io hiu armân”(eu sint aromân) adica nu sint nici grec ,nici sirb, nici turc, nici francez, dar si mai multa bucurie are cind se intilneste cu un român nord –dunarean caruia ii spune “Ş-o hiu armân”. NY 2006 m u l ţ u m e s c
ş-o hiu armân
D. Lascu
Sursa: http://dacia.org
Actualitatea lui Eminescu
Materialuri etnologice privind în parte si pe dl. Nicu Xenopolus: "M-am convins ca acea ura în contra trecutului, acea aruncare în apa a tuturor traditiilor, acel abis creat între trecutul de ieri si prezentul de azi nu e un rezultat organic si necesar al istoriei române, ci ceva fatidic si artificial".
Distinguendum est (1881): "Totul trebuie smuls din mîna acestor oameni c-o înnascuta incapacitate de-a pricepe adevarul si lipsiti de posibilitatea patriotismului: totul trebuie dacizat oarecum de acuma-nainte".
Distinguendum est (1881): "Totul trebuie smuls din mîna acestor oameni c-o înnascuta incapacitate de-a pricepe adevarul si lipsiti de posibilitatea patriotismului: totul trebuie dacizat oarecum de acuma-nainte".
8 dec. 2009
Pierit-au dacii?
Aurora Petan,
Dacia Magazin
Fragmente din articolul gazduit de www.dacia.org
Drama izvoarelor scrise
Pânã la aparitia tiparului în secolul 16, scrierile antice au supravietuit cu destulã dificultate, prin intermediul copistilor. Totusi, din noianul greu de evaluat de scrieri ale eruditei antichitãti, s-a pierdut enorm de mult, fie din purã întâmplare, fie cu reavointã, din pricina fanatismului care a dus la incendieri de biblioteci, fie din neglijentã, ignorantã sau dezinteres. Scrierile care mãrturiseau despre geti si daci au avut, aproape toate, aceastã soartã: nu au reusit sã traverseze veacurile. Ceea ce a ajuns pânã la noi nu reprezintã, probabil, nici 10% din ce s-a scris despre acesti nestiuti locuitori ai pãmânturilor de la nordul Dunãrii. Istoricii nostri îi citeazã adesea pe Herodot, pe Strabon si pe Dio Cassius, cu putinele lor fragmente în care se vorbeste despre geti si daci, lãsându-ne impresia cã acest neam a fost fie ignorat de marile puteri vecine, fie pur si simplu prea "barbar" ca sã prezinte interes. Totusi, existã numeroase mãrturii antice despre scrieri care vorbeau de strãmosii nostri, dar care s-au pierdut. Însã câtã vreme aceste mãrturii existã, trebuie sã tinem cont de ele si sã admitem cã s-a scris mult mai mult despre geti si daci, decât ni s-a spus în cãrtile de istorie, cã acestia au stârnit interesul vecinilor lor într-o mãsurã mare, atât prin modul lor de viatã si prin religia si credintele lor, cât si prin relatiile pe care le-au avut cu cei din jur si prin rãzboaiele pe care le-au dus. Cu exceptia lui Al. Papadopol-Calimah, un istoric uitat din veacul al XIX-lea, pe care nimeni nu îl citeazã si a cãrui operã a fost în totalitate ignoratã, nimeni nu a încercat pânã acum sã facã o evaluare completã a ceea ce s-a pierdut din documentele despre daci. Conform acestuia, numãrul autorilor care au scris sau doar au pomenit în treacãt despre strãmosii nostri este de... aproape trei sute. Nu stim dacã pentru alte neamuri s-au fãcut astfel de evaluãri. Nu stim dacã soarta izvoarelor privitoare la daci a fost mai vitregã decât a altora. Marele învãtat Posidoniu cãlãtorise la gali si scrisese o carte despre acestia, astãzi pierdutã. Împãratul Claudiu scrisese si el o istorie a etruscilor în 20 de volume, din care nimic nu a ajuns pânã la noi. Totusi, despre gali stim multe lucruri din alte izvoare, de la etrusci avem monumente si inscriptii, doar dacii s-au dovedit mult prea .tãcuti., ori poate noi nu am cãutat îndeajuns, cãci suntem prea putin interesati de soata lor...
Scrieri pierdute cu privire la daci
Din tot ce s-a scris despre daci în antichitate, pânã la noi nu a ajuns mai mult de 10%! Stranie si tragica soartã a unor documente distruse din voia destinului sau cu bunã -stiintã, ori care poate zac încã nestiute, în beciurile vreunor mãnãstiri sau biblioteci!
Primele informatii
Putem presupune cã primele informatii despre geti au fost consemnate de popoarele orientale cu care acestia au intrat în contact, în primul rând pe calea comertului. Dar din cronicile orientale nu ni s-a pãstrat nicio informatie cu privire la geti. Comertul i-a pus în contact cu scitii de pe tãrmurile nordice ale Mãrii Negre, cu persii, cu fenicienii, cu neamurile din Asia Micã si chiar cu egiptenii. Documentele acelora îi vor fi pomenit si pe strãmosii nostri, cel putin cei dobrogeni. Cel mai vechi eveniment în care sunt antrenati getii este cel pomenit de Herodot cu referire la campania lui Darius (sec. VI î.Cr.), regele persilor, împotriva scitilor, care, înainte de a ajunge la Istru, îi biruie si pe geti. Cea de-a doua informatie ne trimite în timp, douã secole mai târziu si se referã la expeditia împotriva tribalilor lui Alexandru cel Mare (sec. IV î.Cr.) care, ajuns la Dunãre, înfruntã opozitia getilor. Numãrul mare al geografiilor pierdute, în care foarte probabil erau descrise si teritoriile getice, face ca misterul sã fie si mai adânc. Însusi marele geograf Strabon a scris o carte despre Tracia si Dacia, astãzi cu desãvârsire pierdutã. Marele geograf Marin din Tyr descrisese în amãnuntime teritoriile locuite de geti si daci, dar lucrarea sa nu a ajuns pânã la noi, decât într-o palidã mãsurã, prin intermediul unei prescurtãri fãcute de Ptolemeu. Una dintre geografiile pierdute apartinea lui Demetrios din Callatis (actuala Mangalia), iar datele prezentate de el cu privire la teritoriile getilor trebuie sã fi fost foarte exacte. Nici hãrtile, nu putine, care înfãtisau lumea cunoscutã în vremea dacilor nu au ajuns pânã la noi: de la cea mai veche hartã a lumii despre care avem stiintã, cea a lui Anaximandru (sec. VI î.Cr., învãtat care a cãlãtorit pânã la sciti), si pânã la cucerirea romanã, nu s-a pãstrat absolut nicio hartã care sã înfãtiseze Dacia veche. Cele mai vechi hãrti reprezintã Dacia de dupã cucerire. Un interes aparte au stârnit, cu sigurantã, religia si credintele getilor, mult diferite de ale altor neamuri din Europa, dar, si în acest aspect, documentele pierdute spuneau de bunã seamã mult mai mult decât cele pãstrate.
Un get celebru: regele Dromihete
Grecii aveau o admiratie fatã de "barbari" (cuvânt care înseamnã, în greceste, bâlbâit, persoanã care vorbeste o limbã de neînteles, cãci asa le pãreau grecilor cei care vorbeau altã limbã decât a lor), pe care si-i reprezentau ca virtuosi, curajosi si generosi. Un celebru model îl constituie regele get Dromihete (sec. III î.Cr.), care l-a învins pe Lisimah, unul dintre urmasii lui Alexandru cel Mare. Acesta venise cu oastea macedoneanã împotriva getilor, dar a fost înfrânt si luat prizonier, împreunã cu fiul sãu, Agatocle. Dromihete i-a dus pe prizonieri la cetatea Helis, resedinta sa, i-a ospãtat regeste la o masã scumpã, cu pocaluri si vase de aur si argint, în vreme ce el si getii sãi stãteau la o masã de lemn, modestã. Apoi i-a eliberat, spunându-le cã, dacã au acasã atâtea bogãtii, sã nu mai râvneascã la avutul modest al altora. Campania lui Lisimah si pãtania de la curtea generosului rege get au fost mult preluate si citate în scrierile vechi, dar tocmai acele scrieri care le prezentau în amãnunt s-au pierdut - în primul rând cartea 21 din .Biblioteca Istorica. a lui Diodor din Sicilia, apoi istoria universalã a lui Polibiu si altele. Tot ce stim despre aceastã victorie a getilor provine din prescurtãri si mãrturii mãrunte.
Epoca lui Burebista
De la Dromihete la Burebista se întinde o perioadã de mai mult de douã secole de mare pustietate documentarã. Fie cã dacii trãiau în pace si nu au atras atenþia grecilor si romanilor, fie cã scrierile care se refereau la acea epocã s-au pierdut, noi nu stim mai nimic despre acele vremuri. De la Strabon avem câteva informatii pretioase despre epoca lui Burebista, cu care vestitul geograf era contemporan. Dar Strabon, la rândul sãu, a folosit lucrãrile lui Posidoniu, cel mai învãtat om al acelei epoci. Din pãcate, nicio scriere a lui Posidoniu nu s-a pãstrat pânã astãzi. Dio Cassius scria si el, în cãrtile sale pierdute, despre aceastã epocã. Augustus însusi, contemporan cu Burebista, a scris despre propria sa viatã - lucrare si ea pierdutã - unde fãrã îndoialã cã pomenea si de relatiile cu Dacia.
Momentul cuceririi Daciei: o imensã gaurã neagrã
De la Burebista la Decebal avem din nou o mare lacunã documentarã. Câteva nume de regi daci ne sunt pomenite de cãtre Iordanes, dar mai mult nu stim. Istoricul Titus Livius includea aceastã perioadã în opera sa uriasã, dar cãrtile 124 si 125, dedicate Daciei, s-au pierdut. Distrugerea operei marelui istoric se datoreazã împãratului Domitian, care a decretat drept crimã de stat citirea acestei lucrãri, si papei Grigore cel Mare, care a dispus arderea cãrtii, din pricinã cã în paginile ei se vorbea despre minuni, înainte de epoca crestinã. Informatiile despre daci reapar în preajma conflictului cu împãratul Domitian, când bãtrânul rege Duras îi cedeazã tronul lui Decebal. Evenimentele premergãtoare cuceririi Daciei de cãtre romani, campaniile lui Domitian si ale lui Traian, înfrângerea dacilor si întemeierea provinciei Dacia, colonizarea si organizarea provinciei, prãzile imense luate de la daci - sunt evenimente care au avut parte de numeroase si detaliate consemnãri în scrierile vremii. Ne-am fi asteptat ca numãrul izvoarelor scrise din acea epocã, ajunse pânã la noi, sã fie mult mai mare decât pentru epoci mai îndepãrtate si mai nesigure. Si totusi... O bizarã coincidentã a fãcut sã se piardã cam tot ce s-a scris despre daci si rãzboaiele lor cu romanii. Dio Chrysostomos, exilat în Dacia din pricina urii lui Domitian, rechemat de Nerva si apoi foarte pretuit de Traian, a scris o istorie a Daciei intitulatã Getica, pierdutã astãzi cu totul. Probabil cã scrierea înfãtisa, cu mare precizie, geografia, istoria si obiceiurile dacilor, precum si societatea dacicã pregãtindu-se pentru rãzboaiele cu împãratul Domitian. O altã Getica a fost scrisã de Criton, medicul personal al lui Traian si martor ocular al evenimentelor din Dacia. Aceastã nepretuitã lucrare prezenta, cu sigurantã, campaniile lui Traian si furniza valoroase informatii cu privire la daci. Din aceastã scriere avem doar câteva foarte mici fragmente, citate de un autor târziu. Al treilea martor ocular care a scris despre daci a fost însusi împãratul Traian. El a compus un jurnal de rãzboi intitulat "De bello dacico" (Despre rãzboiul cu dacii), în care a consemnat cu grijã toate etapele si aspectele campaniilor sale. Si acesta este pierdut în întregime (au rãmas doar cinci cuvinte, citate de un gramatic). Dupã întoarcerea triumfalã la Roma, Traian a publicat un edict prin care dãdea seama de toate operatiunile sale în Dacia si expunea bugetul cheltuielilor de rãzboi. Nici acest edict nu a ajuns pânã la noi. Dar Traian a avut biografii sãi, care au scris despre viata si faptele sale, deci si despre cucerirea si colonizarea Daciei. Cunoastem numele a cel putin patru istorici biografi, dar ale cãror scrieri astãzi sunt pierdute cu desãvârsire. Pe lângã acestia, Tacit însusi, marele istoric roman contemporan cu Traian, a scris o biografie a împãratului, dar care nu a ajuns pânã la noi. Mai mult, în Istoriile sale, pãstrate doar în parte, Tacit a scris mult despre daci, înfãtisând expeditia lui Traian, însã tocmai capitolele acelea s-au pierdut. Pliniu cel Tânãr, prieten apropiat al lui Traian, a scris si el pe larg, într-o istorie a epocii sale, despre cucerirea Daciei si întemeierea provinciei. E posibil chiar sã- l fi însotit pe ilustrul sãu prieten în Dacia si sã fi fost martor la evenimente. Dar si aceastã istorie a pierit în negura vremii. Caninius, un bun prieten al lui Pliniu, a scris în versuri istoria expeditiei lui Traian, poem astãzi pierdut. Appian, un mare istoric care a trãit în vremea împãratilor Traian, Hadrian si Antoninus Pius, a scris în douãzeci si patru de cãrti "Istoria Romanilor", din care ne-a rãmas numai jumãtate. Cartea 22, care continea o istorie a Daciei, se aflã tocmai între cãrtile pierdute. Marele istoric Dio Cassius a scris si el o istorie a domniei lui Traian, nimicitã cu totul de timpul necrutãtor. Dar si lucrarea sa de cãpãtâi, monumentala "Istorie romanã", la care a muncit 22 de ani, a ajuns la noi doar fragmentar, mare parte a ei fiindu-ne cunoscutã doar din unele rezumate târzii. Între cãrtile pierdute se aflã si întreaga carte 67, care cuprindea expeditia si rãzboaiele lui Domitian contra dacilor si relatãri ample etnografice, istorice si geografice despre Dacia. Tot pierdutã este si cartea 68, care cuprindea expeditiile lui Traian în Dacia, cãderea dacilor sub dominatia romanilor si colonizarea Daciei. Din acestea nu avem, ca si din multe altele, decât o foarte modestã prescurtare târzie, plinã si aceasta de lipsuri. Plutarh, celebrul istoric grec, a scris o biografie a lui Traian, care a avut aceeasi stranie soartã: pierdutã cu desãvârsire. Ammianus Marcellinus a scris o istorie de la Nerva pânã la Valens, dar aceastã importantã scriere ne-a parvenit cu totul ciuntitã. Din 31 de cãrti care o alcãtuiau, cele dintâi 13 au pierit - si tocmai acelea în care se trata si despre Dacia si în care se scria istoria de la anii 96 pânã la 350 d.Cr. În sfârsit, Apollodor din Damasc a scris o carte în care descria detaliat constructia podului lui Traian. Nici aceasta nu a putut strãbate veacurile...
Dacia dupã Traian si disparitia dacilor din izvoare
Informaþiile istoriografice din perioada urmãtoare nu se referã aproape deloc la dacii autohtoni, care continuã sã fie o enigmã: aflãm doar despre organizarea administrativã si militarã a noii provincii Dacia, despre colonistii adusi aici, despre viata în coloniile întemeiate. Dar niciun document nu ne spune ce s-a întâmplat cu nobilimea si preotimea dacã, cu marea masã a dacilor de rând, cu zeii lor, ale cãror temple fuseserã fãcute una cu pãmântul de cãtre romani. "Cãrtile getice", scrise de Polyainos în secolul 2 d.Cr., au fost înghitite de monstrii întunecati ai timpului. Dupã abandonarea provinciei sub Aurelian, tãcerea este si mai adâncã. Avem câteva mentiuni ale dacilor liberi, ultimele din secolul IV d.Cr, când carpii din Moldova dau de furcã romanilor. Dupã aceea, tãcere absolutã. În Dacia se perindã nenumãrate neamuri migratoare, pe care izvoarele vremii le consemneazã cu constiinciozitate si curiozitate, dar nu mai aflãm absolut nimic despre oamenii pãmântului - dacii, desi prezenþa lor pe vechile teritorii nu poate fi pusã la îndoialã, asa cum ne demonstreazã izvoarele arheologice, traditiile, folclorul si chiar lingvistica.
Cum au dispãrut scrierile vechi
O scurtã însiruire, ametitoare, de crime culturale ne poate deslusi tragica soartã a scrierilor din antichitate pânã la aparitia tiparului. Dar chiar si dupã Guttenberg, foarte multe manuscrise au rãmas necercetate, needitate si chiar în primejdie de distrugere. Nabonassar, regele Babilonului, a distrus în anul 747 î.Cr. toate scrierile care cuprindeau istoria si faptele regilor predecesori ai sãi. Renumita bibliotecã din Alexandria, care numãra la un moment dat 700.000 de volume, a pierit cu totul întrun incendiu când Cezar a cucerit Alexandria. Luptele între crestini si pãgâni au fost fatale, si ele, cãrþilor. În zilele Sfântului Apostol Pavel, efesienii si-au ars în piatã toate bibliotecile. Sfântul Papa Grigore cel Mare arde, în anul 604, mii de cãrti pãgâne, între altele, pe Titus Livius. Sfântul Grigorie "LuminatorulArmeniei" arde în 277 d.Cr. toate cãrtile si bibliotecile din Armenia, toatã literatura armeanã, care era o comoarã pentru istoria asirienilor, mezilor, persilor, grecilor, getilor si a tuturor neamurilor cu care armenii au avut a face în curs de secole. Nãvãlirile barbarilor au distrus, la rândul lor, nenumãrate biblioteci. În 640, arabii invadeazã Alexandria si îi ard biblioteca. Când musulmanii au cucerit provinciile persane, mai multe biblioteci au cãzut în mâinile lor si au fost distruse. Biblioteca din Cairo, a califilor Egiptului, avea peste 1.600.000 de volume. Dar în anul 1073, turcii au prãdat si distrus aceastã imensã bibliotecã. Biblioteca de la Tripoli (Siria), mai vestitã decât cea a califilor, cuprindea 3.000.000 de volume de teologie, stiinte, istorie, traditii, geografie! Dar în 1105, Tripoli a cãzut sub stãpânirea francilor comandati de Raimond IV si nepretuita bibliotecã a fost prefãcutã în cenusã. Matei Corvin fundase la Buda o mare si pretioasã bibliotecã, adunând cãrti cu cheltuieli enorme, din Italia si din Grecia, dupã cãderea Imperiului Bizantin. Acest depozit de eruditie cuprindea o multime de scrieri antice, cu totul pierdute astãzi. În 1526, când sultanul Soliman a cucerit Buda, dupã bãtãlia de la Mohacz, a dat foc si a devastat aceastã bibliotecã. Mãnãstirile de la muntele Athos au fost un mare depozit de scrieri manuscrise vechi, dar bibliotecile de la acest munte au suferit multe devastãri. În 1820, la începutul rãzboiului de independentã a Greciei, bibliotecile de pe Sfântul Munte au fost silite sã furnizeze turcilor manuscrise pentru fitilele tunurilor! Astfel au pierit mii de lucrãride mare pret. Si totusi... Suntem îndreptãtiti sã sperãm cã nu toate scrierile care au pierdut lupta cu timpul sunt dispãrute definitiv. În marile biblioteci de manuscrise din lume, cum sunt Biblioteca Vaticanului si cea a mãnãstirii Sfânta Ecaterina de pe muntele Sinai, zac încã zeci de mii de manuscrise necercetate. Timpul poate sã ne mai rezerve mari surprize!
Al. Papadopol-Calimah: un nume de stradã în Tecuci
Multe dintre informatiile prezentate mai sus provin dintr-o amplã lucrare a unui istoric uitat din secolul al XIX-lea: Al. Papadopol- Calimah. Pe parcursul mai multor ani, Calimah a strâns cu migalã si precizie filologicã toate informatiile despre scrierile pierdute cu privire la daci, disponibile la acea vreme. Foarte bun cunoscãtor al limbilor latinã si greacã veche, colaborator apropiat al lui B.P. Hasdeu, într-o vreme - chiar vicepresedinte al Academiei Române, nestiutul savant a publicat în revista "Columna lui Traian", timp de 6 ani, începând cu 1872, o serie de 19 articole, despre scrierile pierdute "atingãtoare de Dacia". Soarta lor a fost asemãnãtoare cu cea a cãrtilor despre care a scris cu atâta pasiune: desi a trecut doar un secol, nimeni nu-si mai aminteste de lucrarea sa. Nu e niciodatã citat, nu a fost editat, iar timpul trece în defavoarea sa. Cele peste trei sute de nume de autori antici mãrturisitori despre daci, pe care le-a strâns laolaltã, formeazã un tablou impresionant, neasteptat. Abia citind cele 150 de pagini de text din lucrarea lui Papadopol-Calimah, putem sã ne facem o imagine realã despre cât si cum erau receptati dacii în antichitate. Papadopol- Calimah este astãzi doar un nume de stradã în Tecuci, orasul sãu natal. Istoricii, clasicistii, specialistii în izvoare antice nu au auzit de el si continuã sã recite pe dinafarã cele câteva fragmente din Herodot, Strabon si Dio Cassius despre geti si daci, cei mai multi convinsi de putinãtatea si chiar de lipsa de importantã a informaþiilor istoriografice. Sperãm ca apropiata aparitie editorialã a operei lui Calimah în volum va determina o regândire a importantei surselor documentare despre daci si a imaginii acestora în ochii grecilor si romanilor.
Dacia Magazin
Fragmente din articolul gazduit de www.dacia.org
Drama izvoarelor scrise
Pânã la aparitia tiparului în secolul 16, scrierile antice au supravietuit cu destulã dificultate, prin intermediul copistilor. Totusi, din noianul greu de evaluat de scrieri ale eruditei antichitãti, s-a pierdut enorm de mult, fie din purã întâmplare, fie cu reavointã, din pricina fanatismului care a dus la incendieri de biblioteci, fie din neglijentã, ignorantã sau dezinteres. Scrierile care mãrturiseau despre geti si daci au avut, aproape toate, aceastã soartã: nu au reusit sã traverseze veacurile. Ceea ce a ajuns pânã la noi nu reprezintã, probabil, nici 10% din ce s-a scris despre acesti nestiuti locuitori ai pãmânturilor de la nordul Dunãrii. Istoricii nostri îi citeazã adesea pe Herodot, pe Strabon si pe Dio Cassius, cu putinele lor fragmente în care se vorbeste despre geti si daci, lãsându-ne impresia cã acest neam a fost fie ignorat de marile puteri vecine, fie pur si simplu prea "barbar" ca sã prezinte interes. Totusi, existã numeroase mãrturii antice despre scrieri care vorbeau de strãmosii nostri, dar care s-au pierdut. Însã câtã vreme aceste mãrturii existã, trebuie sã tinem cont de ele si sã admitem cã s-a scris mult mai mult despre geti si daci, decât ni s-a spus în cãrtile de istorie, cã acestia au stârnit interesul vecinilor lor într-o mãsurã mare, atât prin modul lor de viatã si prin religia si credintele lor, cât si prin relatiile pe care le-au avut cu cei din jur si prin rãzboaiele pe care le-au dus. Cu exceptia lui Al. Papadopol-Calimah, un istoric uitat din veacul al XIX-lea, pe care nimeni nu îl citeazã si a cãrui operã a fost în totalitate ignoratã, nimeni nu a încercat pânã acum sã facã o evaluare completã a ceea ce s-a pierdut din documentele despre daci. Conform acestuia, numãrul autorilor care au scris sau doar au pomenit în treacãt despre strãmosii nostri este de... aproape trei sute. Nu stim dacã pentru alte neamuri s-au fãcut astfel de evaluãri. Nu stim dacã soarta izvoarelor privitoare la daci a fost mai vitregã decât a altora. Marele învãtat Posidoniu cãlãtorise la gali si scrisese o carte despre acestia, astãzi pierdutã. Împãratul Claudiu scrisese si el o istorie a etruscilor în 20 de volume, din care nimic nu a ajuns pânã la noi. Totusi, despre gali stim multe lucruri din alte izvoare, de la etrusci avem monumente si inscriptii, doar dacii s-au dovedit mult prea .tãcuti., ori poate noi nu am cãutat îndeajuns, cãci suntem prea putin interesati de soata lor...
Scrieri pierdute cu privire la daci
Din tot ce s-a scris despre daci în antichitate, pânã la noi nu a ajuns mai mult de 10%! Stranie si tragica soartã a unor documente distruse din voia destinului sau cu bunã -stiintã, ori care poate zac încã nestiute, în beciurile vreunor mãnãstiri sau biblioteci!
Primele informatii
Putem presupune cã primele informatii despre geti au fost consemnate de popoarele orientale cu care acestia au intrat în contact, în primul rând pe calea comertului. Dar din cronicile orientale nu ni s-a pãstrat nicio informatie cu privire la geti. Comertul i-a pus în contact cu scitii de pe tãrmurile nordice ale Mãrii Negre, cu persii, cu fenicienii, cu neamurile din Asia Micã si chiar cu egiptenii. Documentele acelora îi vor fi pomenit si pe strãmosii nostri, cel putin cei dobrogeni. Cel mai vechi eveniment în care sunt antrenati getii este cel pomenit de Herodot cu referire la campania lui Darius (sec. VI î.Cr.), regele persilor, împotriva scitilor, care, înainte de a ajunge la Istru, îi biruie si pe geti. Cea de-a doua informatie ne trimite în timp, douã secole mai târziu si se referã la expeditia împotriva tribalilor lui Alexandru cel Mare (sec. IV î.Cr.) care, ajuns la Dunãre, înfruntã opozitia getilor. Numãrul mare al geografiilor pierdute, în care foarte probabil erau descrise si teritoriile getice, face ca misterul sã fie si mai adânc. Însusi marele geograf Strabon a scris o carte despre Tracia si Dacia, astãzi cu desãvârsire pierdutã. Marele geograf Marin din Tyr descrisese în amãnuntime teritoriile locuite de geti si daci, dar lucrarea sa nu a ajuns pânã la noi, decât într-o palidã mãsurã, prin intermediul unei prescurtãri fãcute de Ptolemeu. Una dintre geografiile pierdute apartinea lui Demetrios din Callatis (actuala Mangalia), iar datele prezentate de el cu privire la teritoriile getilor trebuie sã fi fost foarte exacte. Nici hãrtile, nu putine, care înfãtisau lumea cunoscutã în vremea dacilor nu au ajuns pânã la noi: de la cea mai veche hartã a lumii despre care avem stiintã, cea a lui Anaximandru (sec. VI î.Cr., învãtat care a cãlãtorit pânã la sciti), si pânã la cucerirea romanã, nu s-a pãstrat absolut nicio hartã care sã înfãtiseze Dacia veche. Cele mai vechi hãrti reprezintã Dacia de dupã cucerire. Un interes aparte au stârnit, cu sigurantã, religia si credintele getilor, mult diferite de ale altor neamuri din Europa, dar, si în acest aspect, documentele pierdute spuneau de bunã seamã mult mai mult decât cele pãstrate.
Un get celebru: regele Dromihete
Grecii aveau o admiratie fatã de "barbari" (cuvânt care înseamnã, în greceste, bâlbâit, persoanã care vorbeste o limbã de neînteles, cãci asa le pãreau grecilor cei care vorbeau altã limbã decât a lor), pe care si-i reprezentau ca virtuosi, curajosi si generosi. Un celebru model îl constituie regele get Dromihete (sec. III î.Cr.), care l-a învins pe Lisimah, unul dintre urmasii lui Alexandru cel Mare. Acesta venise cu oastea macedoneanã împotriva getilor, dar a fost înfrânt si luat prizonier, împreunã cu fiul sãu, Agatocle. Dromihete i-a dus pe prizonieri la cetatea Helis, resedinta sa, i-a ospãtat regeste la o masã scumpã, cu pocaluri si vase de aur si argint, în vreme ce el si getii sãi stãteau la o masã de lemn, modestã. Apoi i-a eliberat, spunându-le cã, dacã au acasã atâtea bogãtii, sã nu mai râvneascã la avutul modest al altora. Campania lui Lisimah si pãtania de la curtea generosului rege get au fost mult preluate si citate în scrierile vechi, dar tocmai acele scrieri care le prezentau în amãnunt s-au pierdut - în primul rând cartea 21 din .Biblioteca Istorica. a lui Diodor din Sicilia, apoi istoria universalã a lui Polibiu si altele. Tot ce stim despre aceastã victorie a getilor provine din prescurtãri si mãrturii mãrunte.
Epoca lui Burebista
De la Dromihete la Burebista se întinde o perioadã de mai mult de douã secole de mare pustietate documentarã. Fie cã dacii trãiau în pace si nu au atras atenþia grecilor si romanilor, fie cã scrierile care se refereau la acea epocã s-au pierdut, noi nu stim mai nimic despre acele vremuri. De la Strabon avem câteva informatii pretioase despre epoca lui Burebista, cu care vestitul geograf era contemporan. Dar Strabon, la rândul sãu, a folosit lucrãrile lui Posidoniu, cel mai învãtat om al acelei epoci. Din pãcate, nicio scriere a lui Posidoniu nu s-a pãstrat pânã astãzi. Dio Cassius scria si el, în cãrtile sale pierdute, despre aceastã epocã. Augustus însusi, contemporan cu Burebista, a scris despre propria sa viatã - lucrare si ea pierdutã - unde fãrã îndoialã cã pomenea si de relatiile cu Dacia.
Momentul cuceririi Daciei: o imensã gaurã neagrã
De la Burebista la Decebal avem din nou o mare lacunã documentarã. Câteva nume de regi daci ne sunt pomenite de cãtre Iordanes, dar mai mult nu stim. Istoricul Titus Livius includea aceastã perioadã în opera sa uriasã, dar cãrtile 124 si 125, dedicate Daciei, s-au pierdut. Distrugerea operei marelui istoric se datoreazã împãratului Domitian, care a decretat drept crimã de stat citirea acestei lucrãri, si papei Grigore cel Mare, care a dispus arderea cãrtii, din pricinã cã în paginile ei se vorbea despre minuni, înainte de epoca crestinã. Informatiile despre daci reapar în preajma conflictului cu împãratul Domitian, când bãtrânul rege Duras îi cedeazã tronul lui Decebal. Evenimentele premergãtoare cuceririi Daciei de cãtre romani, campaniile lui Domitian si ale lui Traian, înfrângerea dacilor si întemeierea provinciei Dacia, colonizarea si organizarea provinciei, prãzile imense luate de la daci - sunt evenimente care au avut parte de numeroase si detaliate consemnãri în scrierile vremii. Ne-am fi asteptat ca numãrul izvoarelor scrise din acea epocã, ajunse pânã la noi, sã fie mult mai mare decât pentru epoci mai îndepãrtate si mai nesigure. Si totusi... O bizarã coincidentã a fãcut sã se piardã cam tot ce s-a scris despre daci si rãzboaiele lor cu romanii. Dio Chrysostomos, exilat în Dacia din pricina urii lui Domitian, rechemat de Nerva si apoi foarte pretuit de Traian, a scris o istorie a Daciei intitulatã Getica, pierdutã astãzi cu totul. Probabil cã scrierea înfãtisa, cu mare precizie, geografia, istoria si obiceiurile dacilor, precum si societatea dacicã pregãtindu-se pentru rãzboaiele cu împãratul Domitian. O altã Getica a fost scrisã de Criton, medicul personal al lui Traian si martor ocular al evenimentelor din Dacia. Aceastã nepretuitã lucrare prezenta, cu sigurantã, campaniile lui Traian si furniza valoroase informatii cu privire la daci. Din aceastã scriere avem doar câteva foarte mici fragmente, citate de un autor târziu. Al treilea martor ocular care a scris despre daci a fost însusi împãratul Traian. El a compus un jurnal de rãzboi intitulat "De bello dacico" (Despre rãzboiul cu dacii), în care a consemnat cu grijã toate etapele si aspectele campaniilor sale. Si acesta este pierdut în întregime (au rãmas doar cinci cuvinte, citate de un gramatic). Dupã întoarcerea triumfalã la Roma, Traian a publicat un edict prin care dãdea seama de toate operatiunile sale în Dacia si expunea bugetul cheltuielilor de rãzboi. Nici acest edict nu a ajuns pânã la noi. Dar Traian a avut biografii sãi, care au scris despre viata si faptele sale, deci si despre cucerirea si colonizarea Daciei. Cunoastem numele a cel putin patru istorici biografi, dar ale cãror scrieri astãzi sunt pierdute cu desãvârsire. Pe lângã acestia, Tacit însusi, marele istoric roman contemporan cu Traian, a scris o biografie a împãratului, dar care nu a ajuns pânã la noi. Mai mult, în Istoriile sale, pãstrate doar în parte, Tacit a scris mult despre daci, înfãtisând expeditia lui Traian, însã tocmai capitolele acelea s-au pierdut. Pliniu cel Tânãr, prieten apropiat al lui Traian, a scris si el pe larg, într-o istorie a epocii sale, despre cucerirea Daciei si întemeierea provinciei. E posibil chiar sã- l fi însotit pe ilustrul sãu prieten în Dacia si sã fi fost martor la evenimente. Dar si aceastã istorie a pierit în negura vremii. Caninius, un bun prieten al lui Pliniu, a scris în versuri istoria expeditiei lui Traian, poem astãzi pierdut. Appian, un mare istoric care a trãit în vremea împãratilor Traian, Hadrian si Antoninus Pius, a scris în douãzeci si patru de cãrti "Istoria Romanilor", din care ne-a rãmas numai jumãtate. Cartea 22, care continea o istorie a Daciei, se aflã tocmai între cãrtile pierdute. Marele istoric Dio Cassius a scris si el o istorie a domniei lui Traian, nimicitã cu totul de timpul necrutãtor. Dar si lucrarea sa de cãpãtâi, monumentala "Istorie romanã", la care a muncit 22 de ani, a ajuns la noi doar fragmentar, mare parte a ei fiindu-ne cunoscutã doar din unele rezumate târzii. Între cãrtile pierdute se aflã si întreaga carte 67, care cuprindea expeditia si rãzboaiele lui Domitian contra dacilor si relatãri ample etnografice, istorice si geografice despre Dacia. Tot pierdutã este si cartea 68, care cuprindea expeditiile lui Traian în Dacia, cãderea dacilor sub dominatia romanilor si colonizarea Daciei. Din acestea nu avem, ca si din multe altele, decât o foarte modestã prescurtare târzie, plinã si aceasta de lipsuri. Plutarh, celebrul istoric grec, a scris o biografie a lui Traian, care a avut aceeasi stranie soartã: pierdutã cu desãvârsire. Ammianus Marcellinus a scris o istorie de la Nerva pânã la Valens, dar aceastã importantã scriere ne-a parvenit cu totul ciuntitã. Din 31 de cãrti care o alcãtuiau, cele dintâi 13 au pierit - si tocmai acelea în care se trata si despre Dacia si în care se scria istoria de la anii 96 pânã la 350 d.Cr. În sfârsit, Apollodor din Damasc a scris o carte în care descria detaliat constructia podului lui Traian. Nici aceasta nu a putut strãbate veacurile...
Dacia dupã Traian si disparitia dacilor din izvoare
Informaþiile istoriografice din perioada urmãtoare nu se referã aproape deloc la dacii autohtoni, care continuã sã fie o enigmã: aflãm doar despre organizarea administrativã si militarã a noii provincii Dacia, despre colonistii adusi aici, despre viata în coloniile întemeiate. Dar niciun document nu ne spune ce s-a întâmplat cu nobilimea si preotimea dacã, cu marea masã a dacilor de rând, cu zeii lor, ale cãror temple fuseserã fãcute una cu pãmântul de cãtre romani. "Cãrtile getice", scrise de Polyainos în secolul 2 d.Cr., au fost înghitite de monstrii întunecati ai timpului. Dupã abandonarea provinciei sub Aurelian, tãcerea este si mai adâncã. Avem câteva mentiuni ale dacilor liberi, ultimele din secolul IV d.Cr, când carpii din Moldova dau de furcã romanilor. Dupã aceea, tãcere absolutã. În Dacia se perindã nenumãrate neamuri migratoare, pe care izvoarele vremii le consemneazã cu constiinciozitate si curiozitate, dar nu mai aflãm absolut nimic despre oamenii pãmântului - dacii, desi prezenþa lor pe vechile teritorii nu poate fi pusã la îndoialã, asa cum ne demonstreazã izvoarele arheologice, traditiile, folclorul si chiar lingvistica.
Cum au dispãrut scrierile vechi
O scurtã însiruire, ametitoare, de crime culturale ne poate deslusi tragica soartã a scrierilor din antichitate pânã la aparitia tiparului. Dar chiar si dupã Guttenberg, foarte multe manuscrise au rãmas necercetate, needitate si chiar în primejdie de distrugere. Nabonassar, regele Babilonului, a distrus în anul 747 î.Cr. toate scrierile care cuprindeau istoria si faptele regilor predecesori ai sãi. Renumita bibliotecã din Alexandria, care numãra la un moment dat 700.000 de volume, a pierit cu totul întrun incendiu când Cezar a cucerit Alexandria. Luptele între crestini si pãgâni au fost fatale, si ele, cãrþilor. În zilele Sfântului Apostol Pavel, efesienii si-au ars în piatã toate bibliotecile. Sfântul Papa Grigore cel Mare arde, în anul 604, mii de cãrti pãgâne, între altele, pe Titus Livius. Sfântul Grigorie "LuminatorulArmeniei" arde în 277 d.Cr. toate cãrtile si bibliotecile din Armenia, toatã literatura armeanã, care era o comoarã pentru istoria asirienilor, mezilor, persilor, grecilor, getilor si a tuturor neamurilor cu care armenii au avut a face în curs de secole. Nãvãlirile barbarilor au distrus, la rândul lor, nenumãrate biblioteci. În 640, arabii invadeazã Alexandria si îi ard biblioteca. Când musulmanii au cucerit provinciile persane, mai multe biblioteci au cãzut în mâinile lor si au fost distruse. Biblioteca din Cairo, a califilor Egiptului, avea peste 1.600.000 de volume. Dar în anul 1073, turcii au prãdat si distrus aceastã imensã bibliotecã. Biblioteca de la Tripoli (Siria), mai vestitã decât cea a califilor, cuprindea 3.000.000 de volume de teologie, stiinte, istorie, traditii, geografie! Dar în 1105, Tripoli a cãzut sub stãpânirea francilor comandati de Raimond IV si nepretuita bibliotecã a fost prefãcutã în cenusã. Matei Corvin fundase la Buda o mare si pretioasã bibliotecã, adunând cãrti cu cheltuieli enorme, din Italia si din Grecia, dupã cãderea Imperiului Bizantin. Acest depozit de eruditie cuprindea o multime de scrieri antice, cu totul pierdute astãzi. În 1526, când sultanul Soliman a cucerit Buda, dupã bãtãlia de la Mohacz, a dat foc si a devastat aceastã bibliotecã. Mãnãstirile de la muntele Athos au fost un mare depozit de scrieri manuscrise vechi, dar bibliotecile de la acest munte au suferit multe devastãri. În 1820, la începutul rãzboiului de independentã a Greciei, bibliotecile de pe Sfântul Munte au fost silite sã furnizeze turcilor manuscrise pentru fitilele tunurilor! Astfel au pierit mii de lucrãride mare pret. Si totusi... Suntem îndreptãtiti sã sperãm cã nu toate scrierile care au pierdut lupta cu timpul sunt dispãrute definitiv. În marile biblioteci de manuscrise din lume, cum sunt Biblioteca Vaticanului si cea a mãnãstirii Sfânta Ecaterina de pe muntele Sinai, zac încã zeci de mii de manuscrise necercetate. Timpul poate sã ne mai rezerve mari surprize!
Al. Papadopol-Calimah: un nume de stradã în Tecuci
Multe dintre informatiile prezentate mai sus provin dintr-o amplã lucrare a unui istoric uitat din secolul al XIX-lea: Al. Papadopol- Calimah. Pe parcursul mai multor ani, Calimah a strâns cu migalã si precizie filologicã toate informatiile despre scrierile pierdute cu privire la daci, disponibile la acea vreme. Foarte bun cunoscãtor al limbilor latinã si greacã veche, colaborator apropiat al lui B.P. Hasdeu, într-o vreme - chiar vicepresedinte al Academiei Române, nestiutul savant a publicat în revista "Columna lui Traian", timp de 6 ani, începând cu 1872, o serie de 19 articole, despre scrierile pierdute "atingãtoare de Dacia". Soarta lor a fost asemãnãtoare cu cea a cãrtilor despre care a scris cu atâta pasiune: desi a trecut doar un secol, nimeni nu-si mai aminteste de lucrarea sa. Nu e niciodatã citat, nu a fost editat, iar timpul trece în defavoarea sa. Cele peste trei sute de nume de autori antici mãrturisitori despre daci, pe care le-a strâns laolaltã, formeazã un tablou impresionant, neasteptat. Abia citind cele 150 de pagini de text din lucrarea lui Papadopol-Calimah, putem sã ne facem o imagine realã despre cât si cum erau receptati dacii în antichitate. Papadopol- Calimah este astãzi doar un nume de stradã în Tecuci, orasul sãu natal. Istoricii, clasicistii, specialistii în izvoare antice nu au auzit de el si continuã sã recite pe dinafarã cele câteva fragmente din Herodot, Strabon si Dio Cassius despre geti si daci, cei mai multi convinsi de putinãtatea si chiar de lipsa de importantã a informaþiilor istoriografice. Sperãm ca apropiata aparitie editorialã a operei lui Calimah în volum va determina o regândire a importantei surselor documentare despre daci si a imaginii acestora în ochii grecilor si romanilor.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)