Le-am dat religia, legendele, arta si medicina

Titlul nu este inspirat din opera lui Nicoalae Densusianu, ci dintr-un material cat se poate de acceptat de toata lumea, disponibil pe internet aici si aici.

Orfeu (în limba greacă: Ορφεύς = Orfeus ) este un erou din mitologia greacă, fiul regelui trac Oeagrus şi al muzei Calliope. După Pindar, tată îi era zeul Helios-Apollo, care i-a dăruit lira, instrument creat de ingeniosul Hermes. Cântăreţ desăvârşit, personajul a devenit cu timpul arhetipul artistului.

Legenda

^ 2. Despărţirea lui Orfeu de Euridice. Desen după relieful 1031 din Villa Albani, copie romană din sec. I e. n. după un relief attic consacrat divinităţilor din 420 î. Hr.

Fiul regelui trac, originar din regiunea munţilor Rodopi, a fost asemenea lui Tamiras şi Heracles instruit de fratele său Linos în arta cântului, dobândind în ea o inegalabilă măiestrie. Muzica lui fermeca orice fiinţă, chiar şi stâncile erau clintite din loc de cântul lui. Nu este deci de mirare că Orfeu a fost de mare ajutor argonauţilor, la a căror expediţie a participat, domolind marea furtunoasă datorită puterii de a stăpâni prin arta lui elementele naturii. Conform istoriografului Diodor nu cântul, ci ruga fierbinte a fost cea care-i aduse izbăvirea (Istorii 4, 43,1s.). În versiunile mai vechi, Orfeu este recrutat de argonauţi pentru a acoperi ademenirile sirenelor cu propriul său cânt. După despărţirea de ortacii lui Iason cântăreţul s-a îndrăgostit de nimfa Euridice, dar fericirea sa alături de aceasta a fost de scurtă durată. Există două versiuni ale morţii nimfei din cauza muşcăturii unui şarpe veninos. După Vergiliu, Euridice era râvnită de Aristaeus, care, urmărind-o o dată, o făcu să calce în goana ei pe un şarpe. Ovidiu povesteşte că nenorocirea ar fi avut loc pe când nimfa culegea flori cu suratele ei, naiadele. Orfeu o plânse îndelung şi, nesuportând până la urmă despărţirea, coborî în infern să o caute. El reuşi, cântând, să înmărmurească întregul Tartar şi să-l înduplece chiar pe zeul Hades să-i dea iubita înapoi. Consimţământul de a o însoţi pe Euridice pe calea spre lumea pământenilor, alături de călăuzitorul sufletelor, Hermes, i-a fost dat cu condiţia de a nu se uita nicio clipă la ea. Orfeu nu reuşi, frământat de temeri cum era, să respecte această condiţie; când mai avea doar un pas de făcut pentru a ieşi la lumina zilei, el îşi întoarse capul şi îşi pierdu astfel iubita pentru a doua oară. În pofida rugăminţilor eroului, care a rămas îndelung timp (la Vergiliu şapte luni, la Ovidiu şapte zile) în preajma râului Styx, înduioşând cu lira lui toate animalele sălbatice, Hades nu a mai eliberat-o pe Euridice.

Singur şi îndurerat pentru tot restul vieţii, Orfeu şi-a găsit până la urmă pe meleagurile natale sfârşitul, fiind sfâşiat în bucăţi de menade, preotesele trace ale lui Dionis. Acestea erau mânioase pe el pentru că nu a participat la cultul lor orgiastic. După Ovidiu, capul şi lira sa au fost aruncate în râul Hebrus şi purtate pe marea Egee până pe ţărmul insulei Lesbos. Acolo, capul fu cât pe ce să fie înghiţit de un dragon, împietrit până la urmă de către Apollo. Deoarece capul nu încetase să cânte, i se înălţă acolo un oracol (Philostrat în „Heroicos” şi „Vita Apollonii”, Pausanias 9, 30,5). Insula deveni în acest fel leagănul poeziei lirice. Lira însǎ fu ridicatǎ de zeii olimpieni în cer, unde formeazǎ constelaţia cu acelaşi nume.

Originile tracice ale mitului

Izvoarele legendei afirmă în mod repetat originea tracică a lui Orfeu. Însăşi arta cântului provenea în accepţia vechilor greci din Tracia. Arrian pomeneşte în istoria dedicată patriei sale, Bithynica din secolul al II-lea î.Hr., o nimfă numită Tracia, cunoscătoare a plantelor tămăduitoare şi născocitoare de melodii. Numele acesteia îl poartă ţinuturile tracilor, cunoscute înainte sub denumirea de Pèrke (fragmentul 13 din Bithynica). Rădăcina indogermanică „per-/pir/per(k)” semnifică „stânca”, „piscul” sau "piatra", ceea ce denotă cultul tracic al unei divinităţi a munţilor, identificată de greci cu frigiana Cybele. Fiul acesteia s-a numit Pèrkos sau Peiros şi a fost venerat chiar şi în epoca Imperiului Roman sub forma de "Heros equitans", a unui războinic trac călare, reprezentat uneori pe pietrele funerare romane. Toponimul Pirin/Perin al munţilor din sud-vestul Bulgariei este derivat din numele acestui zeu, care devine sub influenţa elenă Sabazios. Acest zeu al luminii zămisleşte apoi cu Zeiţa Mamă pe sacerdotul cultului său, identificat cu regele trac Rhesus, cu Orfeu şi cu Zamolxis, acesta din urmă fiind numit şi „Orfeul nordic”.

Nota privitoare la Calaretul trac sau Heros equitans sau Heron (in latina).
Acesta avea urmatoarele atribute: Invictus (Nebiruitul), Aeternus (Veşnicul), ΚαταχΘδνιος (Stăpânul morţilor), Κτvξστης - Întemeietorul de neamuri

Pe un obelisc egiptean, amplasat initial in Heliopolis, putem gasi urmatoarele inscriptii:

" Apollo the mighty, the blazing son of Helios, whom Helios has chosen, and Ares the valiant has favoured; whose good things last for ever, whom Am- mon loves ; who fills the temple of the Phoenix with good things, to whom the gods have given length of life; Apollo the mighty, the son of Heron, to Rha- mestes the king of the world, who has protected Egypt by conquering foreigners ; whom Helios loves, to whom the gods have given long life, the lord of the world, Rhamestes of eternal life."
Apolo cel mare, fiul stralucitor al lui Helios, pe care Helios l-a ales, si Ares cel curajos l-a favorizat: ale carui fapte bune sunt nemuritoare, cel pe care Am-mon il iubeste; care umple templul Phoenixului cu lucruri bune, cel caruia zeii i-au dat viata lunga; Apolo cel mare, fiul lui Heron, lui Rha-mestes regele lumii, care a protejat Egiptul de atacurile strainilor; pe care Helios il iubeste, careuia zeii i-au dat viata lunga, stapanul lumii, Rhamestes al vietii vesnice.

" Apollo the strong, he who stands upon truth, the lord of the diadem, who possesses Egypt in glory, who has adorned the city of the sun, and founded (ym'o-cis) the rest of the world - si a intemeiat restul lumii, and has greatly honoured the gods established in the city of Helios, whom Helios loves."" This says Helios (the sun) to King Rhamestes; we have given to thee all the world to reign over with joy—thee whom Helios loves and Apollo: the strong truth-loving son of Heron, born of the gods, the founder (ktiot^s) of the world whom Helios has chosen, strong in war, King Rhamestes, to whom the whole earth is subdued with strength and courage : King Rhamestes of eternal life." Deci si la egipteni avem legatura Heron-Helios-Apolo, numai ca aici Apolo este numit fiul lui Helios/Heron. Heron sau Helios sau Apolo fiind tatal lui Orfeu.
Iata cum am legat mitologia greceasca, latina si cea egipteana de cea tracica sau dacica. Nu de alta, dar, ca sa vezi, Orfeu a fost totusi rege trac, fiul regelui trac Oeagrus. Orfeu este "arhetipul artistului", iar nimfa Tracia stia plantele vindecatoare - medicina tracica era celebra, se pare. Am incheiat pledoaria.

I nostri anziani

Am fost acum ceva timp in Italia, in vacanta. In Roma, langa Coloseum, am vazut si un arc de triumf cu daci mandri si frumosi, imortalizati in piatra, privind semeti trecatorii.









La ora aceea ma consideram mandrul urmas al romanilor care, dupa ce omorasera toti barbatii daci, se bucurasera de favorurile sexuale ale vaduvelor vesele ale acestora.
Doar asa invatasem, de mic, in scoala. Deci, m-am mirat, am retinut detaliul, dar nu i-am acordat o foarte mare importanta. Dupa vizitarea Coloseumului, din magazinul pentru turisti situat in incinta acestuia, am cumparat cateva amintiri (cum suna, a cumpara amintiri). Printre acestea un calendar cu Roma, pe care l-am daruit unor rude, la intoarcerea in tara. Au trecut doi ani, mi-am vizitat rudele carora le daruisem calendarul si, vazandu-l pe perete, desi nu mai era valabil, intr-un moment de egoism, l-am luat acasa. La ultima pagina a acestui calendar se afla imaginea Arcului lui Constantin, marcand luna decembrie. Ce onoare pentru noi mi-am zis ca dacii nostrii sa fie si acum semeti si neatinsi in mijlocul Romei. Niste prizonieri mai mult ca sigur, chiar daca mainile lor nu sunt legate si posturile lor sunt chiar semete.
Arcul de triumf a fost ridicat, in 315 e.n.,in cinstea victoriei lui Constantin cel Mare (imparatul care a declarat crestinismul ca religie oficiala in Imperiul Roman), impotriva lui Maxentius. Acum, ca stiu ca imparatul Constantin cel Mare era de origine daca, iar noi suntem, de fapt, stramosii italienilor, faptul ca in mijlocul Romei troneaza dacii, stand deasupra a patru frize in care sunt afisati ca infranti de Traian, dominandu-si astfel invadatorul, nu ma mai mira deloc.

I-am aratat, ieri, calendarul, luat din Roma, cu dacii de pe arc, unui italian venit in vizita la mare. Italianul a zis, cand i-a vazut: "i nostri anziani".

NOI NU SUNTEM URMASII ROMEI!

NOI NU SUNTEM URMASII ROMEI!
Aici aveti linkul catre cartea cu acelasi nume, autor Napoleon Savescu, postata pe www.scribd.com, la rubrica related documents veti gasi toate capitolele.

CINE SUNTEM - Despre faptele ducilor normanzi de William, Ordericus Vitalis, Robert, Elisabeth M. C. Van Houts

O sa va traduc partea care ne intereseaza din aceasta carte. Fragmente din lucrarea Despre faptele ducilor normanzi, tiparita sub egida: Texte medievale Oxford, puteti gasi aici in latina si engleza.
"[...] Europa este intretaiata de multe rauri si divizata in diferite provincii, ale caror granite sunt formate din ape. Cea mai mare provincie, mai populata si bogata este Germania. In acea provincie, in varful Muntelui Athos se afla izvoarele Raului Istru, care unit cu alte saizeci de rauri curge mare si inspumat spre sud si apoi est, formand frontiera dintre Germania si Scitia, ajungand in marea Scitiei; acolo raul se numeste Dunarea. Imensa tara dintre Dunare si mare este locuita de o populatie feroce si barbara, despre care se spune ca a venit dintr-o insula inconjurata de ocean, numita Scanza; ca orice barbari ei tasnesc in toate partile, se zice, ca un roi de albine dintr-un stup sau ca o sabie din teaca. Acolo se afla imensa intindere a Alaniei, si foarte abundenta regiune a Danemarcei, ca si suprafata fara de sfarsit a Getiei.. Danemarca se afla intre cele doua, protejata ca si cum ar fi un oras, de Alpii inalti care o inconjoara ca o coroana.
Acest cerc spatios este locuit de o populatie violenta si razboinica, inspirata de Marte: Getii sau Gotii, Sarmatii, Hamoxibii, Trogoditii, Alanii, si multi altii care locuiesc in si cultiva mlastinile Meotiei. (note de subsol - alanii sunt cel mai estic trib al scitilor, iar Lacul Meotic este numele antic al Marii Azov, situata in nordul Marii Negre.)
2(3). Sfanta scriptura certifica faptul ca Noe a avut trei fii. Cel mai tanar dintre ei, numit Iafet, a avut un fiu care in limba sa natala este numit Magog. Gotii, a caror denumire deriva din ultima silaba a numelui stramosului lor, s-au inmultit atat de mult incat s-au imprastiat in etape in parti diferite ale lumii si au cucerit o insula in mijlocul marii, numita Scanza. In anii ulteriori doua triburi gotice curajoase si razboinice, au aparut acolo. Unul dintre ele a parasit sanul taramului natal condus de regele Thanausis, a invadat Scitia superioara, si a cucerit-o. Dupa aceea regele Thanausis a purtat numeroase lupte impotriva lui Vesosis, regele Egiptului, care l-a provocat. Sotiile acestor Goti, care mai tarziu au fost numite Amazoane, nu au suportat lunga absenta a sotilor lor, au rupt legaturile maritale, s-au inarmat, si au numit ca lidere ale lor doua regine, mai curajoase dect celelalte, Lampeto si Marpessa, ai caror sani drepti au fost arsi ca sa poata sa-si foloseasca arcurile; ele au atacat toata Asia si au supus-o jugului guvernarii lor impovoratoare pentru mai mult de o suta de ani. Dar destul despre ele. Cel care vrea sa stie mai mult sa citeasca faptele Gotilor; sa ne intoarcem la evenimentele pe care incepuseram sa le naram.
3(4). Celalalt trib al Gotilor a parasit insula Scanza, care era ca un atelier de popoare, ca un pantece al mai multor natiuni, cu regele lor Berith. Cum au coborat de pe corabii, ei au numit locul Scanza dupa patria lor. Dupa aceea, inaintand din ce in ce mai mult in inima Germaniei, au ocupat mlastinile din Meotis si au trait in multe provincii de-a lungul si de-latul. A doua lor asezare a fost in Dacia, de asemenea numita Danemarca, unde au avut multi regi bine versati in invataturi admirabile: Zeutas, Dicineus, Zalmoxis si multi altii. Astfel, Gotii au fost intotdeuna mai intelepti decat ceilalti barbari si erau egali cu grecii. Ei sustin ca zeul Marte s-a nascut printre ei si obisnuiau sa-l multumeasca cu libatiuni de sange uman. Tot ei se laudau ca Troienii erau tot din neamul lor, si ca Antenor, cand a fost fortat sa fuga de tradarea sa dupa caderea Troiei, a scapat cu doua mii de soldati si cinci sute de oameni, si dupa o perioada indelungta cauzata de numeroase ocoluri a ajuns in Germania pe mare, si mai tarziu a condus Dacia, care era numita Danemarca dupa un anume Danaus, un rege din neamul lor.
Deci, Dacii isi spuneau Danai sau Danes. Ei, totusi, sunt numiti Nordici, pentru ca in limba lor Boreas este numit Nord. Fie din acest motiv sau din altul, despre Danezi se spune ca se trag din Goti [...]".
De aici mai incolo autorii povestesc cum danezii numiti si vikingi au plecat intr-un nou val de cuceriri. Pentru cei care nu stiu, o sa precizez ca gotii sunt stramosii germanilor, iar Anglia a fost cucerita in 1066 de normanzi. Cartea este scrisa in jurul anului 1100. Daca vreti sa stiti ce au mai cucerit gotii, exceptand Roma, dati o cautare Google. Nu e, totusi, interesanta istoria invatata in Anglia?