Etnocid sarbesc contra romanilor

Fraţilor,

Posted on decembrie 19, 2010 by Ilija

De sute de ani, de când ne duceam viaţa nemângâiata alăturea de fraţii noştri Sârbi – nici odată n’a venit cineva la noi cu vre-o vorbă de mângâiere, care să trezească în sufletele noastre nădejdea de un traiu, mai bun şi mai omenesc.
Iată acum, aducând Dumnezeu vremuri mai bune, noi cei mai jos iscăliţi, care suntem ca şi voi Român din Valea Timocului, ne întoarcem către voi în aceste ceasuri istorice, pentru a vă spune câteva lucruri însemnate, asupra cărora să vă gândiţi şi să hotărâţi: ce e de făcut?
Aţi văzut cu toţii răsboiul grozav care ţine de peste patru ani de zile şi care a pornit tocmai din ţara noastră, din Serbia.
Pentru-ce a isbucnit oare acel răsboi? Ştim cu toţii: Serbia voia să adune pe toţi Sârbii cari erau răsfiraţi sub mai multe stăpâniri, la un loc, ca să fie o ţară mare şi puternică.
După suferinţe îndelungate vedem să astăzi acest ţel l-a şi ajuns. Deşi zdrobită, Serbia, a ieşit biruitoare şi a câştigat Bosnia, Herţegovina, Croaţia şi Slavonia, după care se sbate de sute de ani. Aceeaşi dreptate le-a făcut-o răsboiul de acum şi Polonilor şi Românilor. România a intrat în răsboiu pentru a desrobi şi alipi la sine Transilvania, Banatul şi Bucovina.
Ea a ieşit biruitoare şi pe lângă aceste trei ţărişoare şi-a mai alipit şi Basarabia.
Răsboiul acesta nu s’a dat pentru putere ci pentru dreptate. Ce e drept Nemţii credeau că ei o să biruiască cu puterea, dar Aliaţii i-au biruit cu Dreptatea. Ei au statorit că nu e bine ca asupra vieţii unui popor să hotărească un alt popor, străin, ci fiecare popor să-şi hotăraşcă singur soarta, după cum va voi el.
Astfel vedem că mai multe popoare şi-au şi hotărît soarta, şi anume Sârbii din Bosnia şi Herţegovina şi Croaţii din Croaţia şi Slavonia au hotărît că se rup de Austria şi se unesc cu Serbia, Cehii s’au rupt de Austria şi şi’au făcut ţara lor, Polonii de asemenea. Nemţii din Austria s’au unit cu Germania, Ungurii s’au desfăcut de Austria, Bucovina, Basarabia şi Transilvania s’au alipit de România.
Toţi Românii alcătuiesc acum o singură ţară de vre-o 14 milioane de suflete. Numai chiar noi Românii locuitori în Serbia am rămas pe dinafară. Noi n’am înţeles cuvântul preşedintelui Statelor Unite americane, Wilson, că fiecare popor e slobod să-şi hotărească singur soarta.
Cu toate că suntem de două ori mai mulţi la număr decât Românii din Bucovina, noi nu ne-am bătut capul cu soarta noastră. Dar dacă nu ni-l vom bate noi, alţii de bună seamă că nu şi-l vor bate !
Ori nu vrem noi nimic în aceste vremuri mari, când se aşează din nou temeliile lumii şi când fiecare popor îşi cere dreptul său la viaţă?
Ar fi un păcat faţă de copiii şi nepoţii noştri, ca în astfel de clipe hotărîtoare noi să stăm nepăsători.
Dar fraţilor, a sosit ceasul să ne spunem cuvântul! Şi noi credem că nu putem zice altceva, decât că, fiind Români, dorim să fim la un loc cu ceilalţi fraţi ai noştri, cu Românii, care acum sunt un popor mare. Noi vrem să fim la un loc cu Banatul, cu Transilvania, cu Basarabia şi cu Bucovina.
Noi nu suntem sârbi, întocmai precum românii din Ungaria nu sunt unguri şi cei din Rusia ruşi. Noi suntem în Serbia o jumătate de milion de români şi acum nu mai vrem să rămânem sub Sârbi, de la care am avut de suferit atâta. Ei nu ne lăsau să învăţăm în şcoli limba noastră, nu ne lăsau să ne facem biserici româneşti şi alte de acestea.
Fiind şi noi Români de sânge din moşi strămoşii noştri şi avându-ne moşiile noatre moştenite de la ei, noi avem aceiaşi dorinţă: să rămânem ce suntem, adecă Români; să fim gospodari pe pământul nostru şi să fim laolaltă cu toţi fraţii noştri români.
Astăzi toată lumea, care a fost robită de alte neamuri a căpătat dreptate şi se întoarce la ţara mamă. Românii din Basarabia, din Bucovina, din Ardeal şi din Banat s’au alipit de mama lor, România. Numai noi Românii din Serbia am rămas pe din afară.

Proclamarea Unirii 1 Decembrie 1918
Până acuma nouă nu ne-a fost îngăduit cel mai sfânt lucru pentru un om, adică să ne cunoaştem neamul şi să trăim pentru el. Doar numai gospodari puteam să fim; dar asta nu ne mulţumeşte în sufletul nostru, căci şi noi suntem oameni şi trebuie să ştim pentru ce trăim.
De aceea, fiindcă am fost, suntem şi vom fi stăpâni pe pământul nostru românesc din Serbia, vrem ca să ni se lărgească şi drepturile noastre, pentru ca să trăim în toate privinţele ca Români.
Toată averea care se află în judeţele (ocruzi) româneşti să fie proclamate ca averea a poporului român.
Toată puterea executivă (vlasti) să treacă în mâinile noastre. Numai al Românilor să fie împuterniciţi (punomocinic) ai poporului român, şi ei să-şi aleagă funcţionari (cinovnici) dintre români.
Prefecţii (nacelniţi) să fie români cari să îngrijească de popor, dându-i sfaturi bune şi împărţindu-i dreptate în limba rimânească.
Judecătoriile (sudovi) să fie româneşti şi judecata să se facă numai în limba românească.
Noi aveam vre-o 250 sate. Orice sat să aibă primar (cnez) şi dascăli români. Învăţătura să se facă în româneşte.
Până acuma vre-o 40-50 ani noi ne aveam bisericile noastre în care se făcea slujba în limba românească. Acuma cerem să se întoarcă iarăşi limba română în biserică.
Orice sat să aibă biserică. Popii şi dascălii români să rămână la locul lor şi în scurt timp să înveţe româneşte să citească şi să slujească. Pentru acesta mama noastră România ne va da tot sprijinul.
Aşa dar, fraţilor, la lucru !
Să ne adunăm prin sate, prin oraşe, să alegem un Comitet naţional care să se pună în legătura cu fraţii noştri din România, Ardeal, Bucovina şi Basarabia, pentru ca să ne unim cu ei, făcând şi noi dimpreună parte din România Mare.
Acum e timpul să ne folosim libertatea (sloboda) care stăpâneşte toate neamurile şi să ne spunem cuvântul nostru. Nimic nu ne mai împiedică să intrăm în graniţele României întregului neam românesc.


Bucureşti, 1 Decembrie 1918
Sfârşind aceste cuvinte frăţeşti, rog pe bunul Dumnezeu să ne ajute ca să vedem împlinit visul de fericire al neamului nostru.
Ura! Trăiască Românii din Serbia uniţi cu România! Trăiască România Mare a tuturor Românilor!

Chişinău 1 Noemvrie 1918

Sever Coteţ                                  Atanasie Popovici
Plutonier-Major                           Dr. în Filosofie,
Ion Niţă, plutonier major           Prof. L. Bogdan, funcţionar

………………………………………………….

Note critice

În ultima perioadă, se precipită în Timocul sârbesc tot felul de evenimente, despre care v-am informat în numărul trecut al revistei (situaţia clopotniţei din Sipicova). De aceea mă simt dator să fac câteva remarci:

La alegerile pentru comunităţile minoritare , care nu primesc buget din partea statului sârb, ci fac parte din instituţiile neguvernamentale, statul nu are dreptul de a se amesteca dând ordine, dispoziţii sau de a dispune alegeri pentru conducerea acestora .

Clopotniţa din Sipicova
Clopotniţa din Sipicova este pentru biserică şi oamenii din acest sat. Autorităţile sârbeşti nu au nici temei legal, nici moral să dărâme această clopotniţă. Chiar dacă au neglijat să ceară autorizaţie de construire (deşi pentru această construcţie am înţeles că nu era necesară ), locuitorii satului au considerat că nu prejudiciază pe nimeni. De aceea, autorităţile nu trebuie să ceară dărâmarea, ci înaintarea unei cereri retroactive de intrare în aşa-zisa legalitate. Însă problema se politizează, deoarece românii vor să se despartă de biserica sârbească, pe care nu o fregventează, ridicarea clopotniţei trebuind să fie urmată de ridicarea bisericii româneşti.
Cu regret semnalăm că de aproape 20 de ani sârbii susţin că românii din Timoc sunt vlahi şi prin asta ei înţeleg o altă naţie, deşi toate cărţile şi lexicoanele arată că românii şi vlahii sunt tot una. Aceasta este o manevră politică de a provoca confuzie, confuzie care a ţinut în loc dezvoltarea culturii şi limbii româneşti în Serbia. Nu există nici o deosebire între limba românilor din Timoc şi a celor din Banatul sârbesc. Vlahi sunt şi unii şi alţii.
Dacă s-ar fi scris cuvântul „românovlahii” împreunat, nu s-ar fi putut produce confuzia în rândul tineretului românesc din Timoc, cum se produce din cauza faptului că sârbii scriu „româno-vlahii”despărţit. Ei au inventat o nouă naţie: vlahii, care, după ei,  nu au nici o legătură cu românii. E ca şi cum dintr-o singură naţie a germanilor ar fi mai multe naţii: nemţi, şvabi, saşi sau tedeschi, cum le spun italienii germanilor.
Liderii românilor din Timoc, care cereau şcoală şi abecedar românesc în timpul comunismului, au fost arestaţi şi trimişi în lagărul Goli Otok din Marea Adriatică. De la timoceni a fost deţinut politic Atanasie Radulovici, avocat la Cladova şi Negotin, iar de la românii din Banatul sârbesc a fost întemniţat deputatul Lupşici Coriolan din Deliblata.
Sentimentul pentru ideea românească este într-o alarmantă decădere. De aceea, Preşedinţia şi Guvernul României tratează cu superficialitate această chestiune. Situaţia grea şi umilitoare în care se află românii din Timoc Serbia şi Bulgaria se datorează  lipsei de dialog şi discontinuităţii, lucru care a permis agresiunea etnică de către  sârbi, bulgari, greci, etc.
Noi suntem români , Guvernul României ştie asta şi totuşi trebuie să ne milogim ca să fim băgaţi în seamă şi să ni se dea un ajutor bănesc.
Sunt doar câţiva politicieni români care s-au interesat de soarta românilor timoceni: senatorul Viorel Badea, senatorul Titus Corlăţean şi alţii câţiva, iar mai recent ministrul de externe Teodor Baconschi, care este primul după dl. Preşedinte Băsescu care calcă pe acest pământ blestemat al Timocului, aprinzând o lumină de speranţă în inimile românilor de dincolo de Dunăre.
Cu cât vom lucra mai uniţi, acordând un buget minim fiecăruia, cu atât mai mult vom trimite un semnal că nu ne descurajează lipsa de toleranţă a unor vecini, cărora le-am oferit în lupta pentru eliberarea lor de sub jugul turcesc, gestul suprem al sângelui acestei naţiuni nobile, românii.
În numărul trecut al revistei am prezentat două documente din arhiva Ministerului Afacerilor Externe, semnate Cristea Sandu Timoc. De la publicarea acestor scrisori (1943 şi 1946) şi până astăzi, atitudinea autorităţilor sârbeşti faţă de românii timoceni nu s-a schimbat defel.
După aproape 70 de ani, sârbii ascund în continuare existenţa poporului român din Timoc, sperând că se vor asimila şi continuând crimele de etnocid ce urmează a fi pedepsite într-o bună zi.
Cristea Sandu Timoc

Sursa: http://astraromana.wordpress.com