La impozitele foarte mari s-a adăugat creşterea numărului de zile de lucru datorate nobililor sau statului de către iobagi. În plus, iobagilor li s-au luat unele drepturi pe care le aveau din strămoşi, cum ar fi dreptul asupra pădurilor, care iniţial au fost ale lor, fiind luate de la ei prin înşelăciune de către nobili sau administraţia austriacă.
Pentru a-şi recâştiga drepturile pierdute şi pentru a cere uşurarea impozitelor, iobagii români din Munţii Apuseni au trimis în anii dinaintea răscoalei o serie de delegaţii către guvernul Transilvaniei de la Sibiu şi către Curtea imperială de la Viena cu petiţii prin care îşi arătau plângerile. Petiţiile au rămas fără răspuns în cele mai multe cazuri, iar delegaţii au fost arestaţi, bătuţi, amendaţi sau aruncaţi în închisoare, pentru că legile timpului interziceau iobagilor să se plângă. Horea însuşi a fost de patru ori la Viena cu petiţiile iobagilor, dar uşurările promise în urma depunerii acestor petiţii nu au fost semnificative în îmbunătăţirea situaţiei iobagilor români din Ardeal.
În vara anului 1784, având nevoie de soldaţi pentru războaiele pe care le ducea împotriva turcilor şi francezilor, împăratul austriac Iosif al II-lea a aprobat recrutarea unui număr suplimentar de soldaţi în regimentele de grăniceri din Transilvania. Aceste regimente serveau deja în luptă începând din anul 1778. Ţăranii iobagi înrolaţi în aceste regimente de grăniceri scăpau de iobăgie, primind toate drepturile unor cetăţeni liberi, având doar îndatoriri militare. Din cauza situaţiei grele în care trăiau pe moşiile nobililor sau ale statului austriac, un număr mare de iobagi s-a îndreptat spre centrele de recrutare. Nobilii îşi vedeau astfel direct ameninţate interesele, într-un mod grav, deoarece prin înrolarea iobagilor de pe moşiile lor pierdeau o importantă forţă de muncă gratuită şi deci o sursă importantă de câştig. Ei s-au opus plecării iobagilor lor spre înrolare, aceasta fiind scânteia care a declanşat răscoala iobagilor din anul 1784, condusă de Horea, Cloşca şi Crişan.
Izbucnirea răscoalei
Pe data de 28 octombrie 1784, fiind zi de târg la Brad, judeţul Hunedoara, un număr semnificativ de iobagi se aflau în această localitate. Crişan s-a dus la acest târg şi s-a întâlnit pe ascuns, sub podul de peste Criş, cu ţărani din mai multe sate din Zărand, pe care i-a convocat la o întâlnire la biserica din satul Mesteacăn, în ziua de 31 octombrie, duminică.În ziua de 31 octombrie 1784 se adunaseră la biserica din Mesteacăn 600 ţărani iobagi din Zărand şi din Munţii Apuseni. La întâlnire au venit Crişan şi Cloşca, Horea fiind bolnav nu a putut participa. Crişan le-a arătat ţăranilor o cruce de aur primită de la Horea, care i-ar fi fost dăruită acestuia din urmă de însuşi împăratul Iosif al II-lea odată cu o scrisoare prin care împăratul îi îndemna pe români să meargă să se înroleze în regimentele de grăniceri. Preotul din Mesteacăn a întărit cele spuse de Crişan, astfel că iobagii au pornit imediat spre Alba Iulia spre a se înrola în armată, pentru a scăpa de iobăgie.
Programul răscoalei
La puţine zile de la izbucnirea răscoalei Horea a trimis nobilimii maghiare, reprezentată prin Tabla comitatului Hunedoara, un ultimatum care cuprinde de fapt scopurile izbucnirii răscoalei. Punctele acestui program sunt: „1. Ca nobilul comitat dimpreună cu toţi posesorii şi cu toată seminţia lor să pună jurământul sub cruce!”
({{{2}}})
„2. Nobilime (nemeşime) să nu mai fie, ci fiecare nobil, dacă va putea să capete vreo slujbă împărătească, să trăiască din aceea.”
({{{2}}})
„3. Stăpânii nobili să părăsească odată pentru totdeauna moşiile nobilitare.”
({{{2}}})
„4. Că dânşii (nobilii) încă să plătească dările întocmai ca poporul contribuabil plebeu.”
({{{2}}})
„5. Pământurile nemeşeşti să se împărţească între poporul plebeu, în înţelesul poruncii ce o va da Maiestatea Sa Împăratul.”
Programul răscoalei a fost iniţial unul social, având ca scop nivelarea diferenţelor de clasă socială şi instaurarea unei echităţi sociale. Datorită faptului că cea mai mare parte a nobililor din Transilvania era de origine maghiară (sau români maghiarizaţi complet) a fost necesar doar un mic pas pentru a se trece de la scopul social al răscoalei la scopul naţional al acesteia, răsculaţii din Zărand şi Munţii Apuseni fiind în majoritate români. ({{{2}}})
Desfăşurarea răscoalei
Răscoala izbucnită pe data de 31 octombrie 1784 la Mesteacăn, judeţul Hunedoara, s-a întins cu repeziciune în toată Transilvania. În mai puţin de două săptămâni răscoala cuprinsese comitatele de pe actuala suprafaţă a judeţelor Alba, Arad, Hunedoara, Cluj, Mureş şi Sălaj.Cea mai violentă manifestare a răscoalei a avut loc în judeţele Hunedoara şi Alba, unde aceasta izbucnise şi de unde îşi aveau originea şi conducătorii răscoalei.
Pe data de 1 noiembrie 1784 ţăranii răsculaţi se aflau deja la Curechiu, judeţul Hunedoara, în drum spre Alba Iulia, unde doreau să se înroleze în regimentele de grăniceri. Câţiva slujbaşi ai nobililor din Brad şi Baia de Criş au încercat în seara zilei de 1 noiembrie să îi oprească, dar au fost ucişi de răsculaţi.
Primul atac asupra nobililor a avut loc la data de 2 noiembrie 1784 când iobagii răsculaţi, conduşi de Crişan, atacă curtea nobilului din Crişcior, judeţul Hunedoara, şi pe lângă faptul că distrug reşedinţa nobilului, îi omoară pe toţi cei găsiţi la faţa locului.
De la Crişcior trupa răsculaţilor se împarte în două, o parte s-a deplasat spre Mihăileni, judeţul Hunedoara, iar cealaltă parte s-a dus spre oraşul Brad, pe care l-a atacat.
Până la data de 5 noiembrie 1784 tot Zărandul era luat în stăpânirea iobagilor români răsculaţi. Curţile nobiliare au fost distruse şi un număr de nobili au fost ucişi de mulţimea înfuriată. Nobilii capturaţi în viaţă au fost obligaţi de către răsculaţi să treacă la religia ortodoxă, deoarece în opinia iobagilor trecerea nobililor la religia ţăranilor însemna ştergerea diferenţei de clasă socială şi de naţionalitate, atingându-se astfel scopurile declarate ale răscoalei.
Din Zărand răscoala s-a întins spre Deva şi spre Abrud.
La 5 noiembrie 1784 Horea, Cloşca şi Crişan intră în oraşul Câmpeni, judeţul Alba, în fruntea răsculaţilor. În Câmpeni şi în toate satele din împrejurimi s-au întâmplat aceleaşi scene ca şi în Zărand, iobagii încercând să şteargă diferenţele de statul social dintre ei şi nobilii de orice origine etnică, maghiară sau română. După căderea oraşului Câmpeni în mâna iobagilor români, au urmat Abrudul şi Roşia Montană, unde de asemenea nobilii care au vrut să scape cu viaţă au fost obligaţi să treacă la religia ortodoxă. Cu acest prilej se pare că Horea ar fi zis despre nobilii capturaţi în viaţă:
„Cari se dau cu noi şi se împărtăşesc cu noi din faptele noastre, - nu trebuie supăraţi. Ci ca să fim mai siguri că vor ţinea tot mereu cu noi, să-i botezaţi pe legea noastră.”
Nobilii botezaţi de preotul ortodox român primeau de la acesta câte un bilet pe care era scris „Acesta-i creştin bun”. În timpul evenimentelor din Câmpeni şi Abrud au fost distruse proprietăţile nobililor, dar cele ale statului austriac nu au fost atinse de către iobagi, care le priveau ca pe bunuri ale împăratului, despre care considerau că e de partea lor. Nici soldaţii austrieci care păzeau clădirile administraţiei imperiale nu au avut nimic de suferit, deoarece răsculaţii îi considerau aliaţii lor. ({{{2}}})
Răsculaţii au atacat la 5 noiembrie 1784 cetatea Devei, unde se adăpostise un număr de nobili maghiari. Deşi au atacat cetatea de mai multe ori, timp de mai multe zile, ţăranii răsculaţi au fost înfrânţi de către nobili. Au murit în luptă sau în timp ce încercau să se salveze de pe câmpul de luptă câteva sute de ţărani, iar câteva zeci dintre ei au fost capturaţi. Aceştia din urmă au fost executaţi de nobilii maghiari, după câteva zile, fără judecată şi într-un mod groaznic, stârnind furia oastei ţărăneşti răsculate, la auzul acestei veşti. Acesta e momentul în care Horea dă un ultimatum nobilimii din cetate, ultimatum ce se constituie de fapt într-un adevărat program al răscoalei.
La 12 noiembrie 1784 la Tibru, judeţul Alba, se afla staţionată o parte însemnată a oastei iobagilor români, condusă de Cloşca şi de fiul lui Horea, Ion. Aici a ajuns un detaşament al armatei austriece, al cărui comandant, dându-şi seama că e depăşit numeric şi că nu poate împrăştia răsculaţii cu forţa, a solicitat şi a obţinut un armistiţiu, cu scopul de a câştiga timp. Părţile semnatare ale armistiţiului urmau să se întâlnească după 8 zile de la intrarea în vigoare a acestuia, pentru a li se comunica iobagilor răsculaţi răspunsurile la revendicările lor. Aceştia ceruseră armatei austriece:
„1. Să roagă să fie liberi de iobăgie”
({{{2}}})
„2. Să fie militarizaţi”
({{{2}}})
„3. Să fie lăsaţi iarăşi în libertate câţiva oameni, cari să află închişi la Galda”
Armistiţiul a folosit însă austriecilor, pentru că după cele 8 zile de la întreruperea ostilităţilor, furia ţăranilor se domolise şi aceştia nu mai aveau forţa de a se opune şi de a continua răscoala. ({{{2}}})
În Zărand a fost trimis pentru a obţine un armistiţiu cu ţăranii răsculaţi medicul român Ioan Piuariu-Molnar din Sibiu. Acesta a obţinut de la iobagii răsculaţi un armistiţiu de 15 zile, promiţându-le că va remite autorităţilor revendicările lor.
Cel mai însemnat ajutor dat austriecilor a fost cel al episcopilor bisericii ortodoxe Nichitici, Petrovici şi Popovici, care au fost personal în zonele răsculate şi au încheiat armistiţii cu iobagii răsculaţi. Aceşti episcopi erau de origine sârbă, biserica ortodoxă română fiind supusă în acea vreme celei sârbe, ca politică de dezbinare dusă de habsburgi.
Toate armistiţiile au fost încheiate cu promisiunea că revendicările ţăranilor români vor fi transmise guvernului Transilvaniei de la Sibiu, dar guvernatorul Ardealului, Michael von Bruckenthal nu a luat în considerare plângerile răsculaţilor şi nu a dorit să discute cu ei.
Văzând Horea, după expirarea termenului armistiţiului de la Tibru, că nici o promisiune nu a fost respectată şi că revendicările lor nu au primit nici un răspuns a pornit a doua ridicare la arme a iobagilor români. Horea plănuia ca de această dată să ridice sub arme un număr mult mai mare de iobagi, cu care să atace oraşul Abrud, după care să cucerească oraşele Zlatna, Aiud, Deva şi toate localităţile până la Huedin.
Pe 30 noiembrie guvernul Transilvaniei a publicat amnistia generală, pentru a stăvili reînceperea răscoalei, dar ţăranii au refuzat-o şi au continuat să atace patrulele de soldaţi trimise împotriva lor.
Înfrângerea răscoalei
Odată cu publicarea amnistiei generale, armata austriacă a pornit spre centrul Munţilor Apuseni pe mai multe drumuri. În unele localităţi au avut loc lupte cu răsculaţii, cele mai multe fiind câştigate de iobagii români. Unele localităţi răsculate au depus armele, fiind convinse să se liniştească de către episcopii sârbi care însoţeau armata austriacă.Lovitura de graţie dată răscoalei ţărăneşti a iobagilor români din Munţii Apuseni a fost dată în lupta de la Mihăileni. Câteva sute de ţărani înarmaţi în majoritate cu unelte agricole au fost somaţi de armata austriacă să depună armele şi să se întoarcă în linişte acasă. Apelul nu a avut ecou în rândul răsculaţilor, astfel încât episcopul Nichitici, care însoţea armata, încearcă şi el să convingă răsculaţii să se liniştească. Vorbind stricat româneşte, este luat în derâdere de către răsculaţi, care refuză să se dezarmeze. În urma acestor eşecuri în pacificarea răsculaţilor, armata austriacă deschide focul împotriva iobagilor români, care fiind prost înarmaţi, sunt înfrânţi rapid şi cu mari pierderi.
Victorioşi după lupta de la Mihăileni, austriecii ocupă rapid Abrudul şi Câmpenii, iar Horea este nevoit la începutul lunii decembrie 1784, din cauza iernii, să îşi împrăştie restul de oaste rămas, cu intenţia de a reporni răscoala în primăvara anului 1785.
După desfiinţarea oastei ţărăneşti Horea şi Cloşca se ascund în Munţii Apuseni. Unele surse spun că doreau să plece la Viena într-o audienţă la împărat, alte surse spun că se ascundeau în aşteptarea primăverii, cu scopul de a reîncepe răscoala.
Pe 27 decembrie 1784, fiind trădaţi de câţiva ţărani români din zona Albac, Horea şi Cloşca sunt prinşi de armata austriacă. La 30 decembrie 1784 sunt duşi la Abrud, iar la 2 ianuarie 1785 ajung la Alba Iulia, unde sunt întemniţaţi în cetate, Horea într-o celulă aflată la etajul porţii Carol al VI-lea, iar Cloşca în clădirea Gărzii mari. Erau păziţi zi şi noapte de santinele postate în faţa uşii şi în interiorul celulelor.
La 30 ianuarie 1785 este prins şi Crişan, care se ascundea în munţi deghizat în cerşetor. Crişan a fost şi el prins prin trădare, cu concursul unor ţărani români. El a fost adus la cetatea din Alba Iulia pe data de 1 februarie 1785 şi întemniţat tot în fortăreaţă, în temniţa de sub poarta nouă.
Judecarea şi executarea conducătorilor răscoalei
După capturarea conducătorilor răscoalei, nobilimea maghiară a cerut austriecilor, prin comitele Albei, baronul Kemeny, să îi judece ea pentru faptele lor. Cererea le-a fost respinsă, împăratul Iosif al II-lea numindu-l pe contele Iancovici să facă interogatoriul celor trei prizonieri. Întinderea răscoalei şi viteza foarte mare de propagare a acesteia a dat de gândit austriecilor, care nu au considerat că mişcarea iobagilor români a fost una întâmplătoare şi spontană.Ca urmare, la sfârşitul lunii ianuarie 1785 au început interogatoriile lui Horea, Cloşca şi Crişan. S-a specificat în mod special ca aceştia să nu fie torturaţi sub nici o formă, iar interogatoriul să cuprindă un număr prestabilit de întrebări bine formulate la care conducătorii răscoalei să răspundă. Prin întrebările adresate celor trei conducători austriecii doreau să afle modul în care aceştia au reuşit să mobilizeze atât de rapid ţărănimea română, legăturile secrete pe care le aveau răsculaţii între ei şi alte informaţii folositoare cu ajutorul cărora să se prevină pe viitor astfel de mişcări populare violente.
Nici unul dintre cei trei conducători ai răscoalei nu au răspuns la nici o întrebare, ducând secretele răscoalei cu ei în mormintele de care nu au avut parte niciodată.
La 13 februarie 1785 Crişan a fost găsit mort în celulă. El s-a sinucis prin strangulare, profitând de faptul că nu era păzit de santinele în interiorul celulei sale şi ştiind ce soartă îl aşteaptă la finalul judecăţii. Trupul său a fost totuşi tăiat în bucăţi şi expus în diferite localităţi din Munţii Apuseni unde autorităţile au considerat că faptele sale au fost mai violente, ca avertisment şi exemplu pentru cei care ar mai îndrăzni pe viitor să se mai răscoale.
Timp de două săptămâni Horea şi Cloşca au fost purtaţi prin satele din Munţii Apuseni pentru ca toţi iobagii români să vadă că cei care i-au condus au fost capturaţi.
Pe data de 26 februarie 1785 a fost pronunţată sentinţa lui Horea şi lui Cloşca, ce îi condamna la moarte prin tragere pe roată, trupurile lor urmând a fi dezmembrate şi expuse în diferite părţi din Munţii Apuseni, ca exemplu şi avertisment pentru cei care ar mai îndrăzni să se răscoale.
Execuţia lui Horea şi a lui Cloşca a avut loc pe Dealul Furcilor, de lângă cetatea Alba Iulia, pe data de 28 februarie 1785, în prezenţa a peste 2000 iobagi români aduşi din 419 sate, care au fost obligaţi să asiste la supliciul celor doi conducători ai răscoalei pentru a fi impresionaţi şi pentru a transmite în ţară ce soartă groaznică îi aşteaptă pe cei care ar mai cuteza să se ridice împotriva stăpânilor.
Părţi din trupurile lui Horea şi Cloşca au fost expuse de autorităţile austriece în diferite locuri publice din satele din Transilvania, drept avertisment pentru iobagii români. Tradiţia populară spune că mâna dreaptă a lui Horea a fost expusă la Ţebea, judeţul Hunedoara, mai apoi ea fiind îngropată sub Gorunul lui Horea.
Urmările răscoalei
O parte dintre ţăranii capturaţi în timpul evenimentelor au fost executaţi de nobilimea maghiară, fără judecată, în cele mai oribile moduri, drept răzbunare. O altă parte a fost întemniţată şi a fost eliberată doar după ce împăratul Iosif al II-lea a decretat amnistia pentru toţi participanţii la răscoală. Cei consideraţi mai periculoşi dintre răsculaţi au fost deportaţi în zone mai îndepărtate de localităţile lor de baştină, în Banat şi în Maramureş.În urma răscoalei iobagilor români din Munţii Apuseni s-au emis unele decrete imperiale care aveau rolul de a le uşura situaţia economică, dar acestea au avut un ecou prea slab pentru a conta semnificativ pentru aceştia. Ei au rămas în continuare iobagi până în anul 1848.
Răscoala condusă de Horea, Cloşca şi Crişan a avut un important rol în cristalizarea conştiinţei naţionale a românilor din Munţii Apuseni, cu serioase implicaţii în deceniile ce vor urma, contribuind la succesul revoluţiei române din Transilvania din anul 1848 şi la Marea Unire din anul 1918.
Bibliografie
- Nicolae Josan – Românii din Munţii Apuseni de la Horea şi Avram Iancu la Marea Unire din 1918, Editura ALTIP, Alba Iulia, 2001
- Traian Mager – Monografia ţinutului Hălmagiului, volumul I, 1935
- Ion Rusu Abrudeanu – Moţii, calvarul unui popor eroic, dar nedreptăţit, 1924
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu