Un ardelean din Sibiu a devenit celebru dupa ce a lucrat mai bine de 10 ani in Statele Unite pentru temutul gangster Al Capone. Scapat ca prin minune de plasele intinse de politia din toata America, Ieronim Budac s-a intors intr-un final in satul natal, unde ulterior, timp de 16 ani, a fost primar si, de asemenea, cel mai bogat om din Cartisoara-Sibiu. Astazi, rudele sale vorbesc cu mandrie despre cel care a fost, pentru o perioada indelungata de timp, si soferul celui mai vanat gangster din toate timpurile.
In satul Cartisoara putini mai sunt cei care l-au prins in viata pe Ieronim, romanul care a speriat America in perioada prohibitiei. Povestea lui o aflam insa chiar de la primarul satului, Dorin Magda, in varsta de 40 de ani, una din putinele rude in viata ale lui Ieronim Budac.
Urmarit de politisti, a sarit cu camionul plin de whisky in fluviul Mississippi.
Ieronim a fost unchiul mamei mele si stiu povestea lui inca de cand eram doar un copil. Ieronim a plecat, la fel ca multi alti tineri din sat, sa lucreze in America. Avea 18 ani atunci, chiar inainte de primul razboi mondial. A ajuns in America si a lucrat intr-un bar. Acolo l-a cunoscut pe Al Capone. Se zice ca a ajuns sa lucreze pentru el deoarece Ieronim era priceput sa faca cazane de rachiu si chiar facea acolo tuica ardeleneasca. Incet, incet a ajuns sa fie unul dintre oamenii de incredere ai gangsterului american, ba chiar soferul personal al acestuia. Ieronim era, asa, un fel de om de facea ce facea si iti capta increderea. Timp de 10 ani a lucrat pentru Al Capone si a trecut prin multe peripetii. De multe ori era sa-si piarda chiar viata, insa lui Ieronim nu ii era frica de nimic. O data, dupa o urmarire ca in filme ce a durat cateva ore pe strazile din America, cu politia pe urmele lui, s-a aruncat cu tot cu camionul plin de whisky in fluviul Mississippi. Sticlele cu alcool s-au dus la fund, el a scapat cu viata si nici nu a lasat nici o dovada a contrabandei in urma lui. Mafiotul nu numai ca nu s-a suparat pentru marfa pierduta, dar l-a si recompensat din plin pentru curajul lui. A avut noroc, zic eu, si a ajuns teafar inapoi in satul natal si in plus de asta a venit si cu foarte multi bani, ne povesteste primarul Dorin Magda.
Intors acasa dupa mai bine de 10 ani, Ieronim s-a facut repede remarcat de concetatenii lui. Plin de bani si cu multa experienta in domeniul afacerilor, si-a construit in Cartisoara cea mai mare casa, un joagar si cateva cazane mari de tuica. A dat de lucru la oameni, s-a facut remarcat si in scurt timp a fost ales primar. A ramas in aceasta functie timp de 16 ani, pana cand au venit comunistii la putere, i-au confiscat averea si l-au declarat chiabur.
A facut multe pentru acest sat, a ridicat o scoala, a construit cea mai renumita cazangerie de tuica din toata partea asta a Ardealului, un joagar si multe altele. Cand a venit din America stia sa faca chiar si whisky. Era un om bogat, dar avea o mare suferinta. Nu a avut niciodata urmasi. Cea care i-a fost sotie, Galina, l-a parasit pentru ca lui ii placeau viata si pericolul. S-a insurat cu ea dupa ce a venit din America, dar a divortat dupa cateva luni. A infiat o fata, careia i-a lasat casa. Ea a vandut insa mostenirea si a plecat din sat, ne mai spune Dorin Magda.
Scrisorile pe care Al Capone i le-ar fi trimis lui Ieronim Budac au disparut fara urma. Sotia lui i le-a ars pe toate, cu poze cu tot. Cateva fotografii au mai ramas. O sa facem un album special despre el, care va fi expus in viitor aici la primarie, pentru ca toata lumea sa stie ca soferul lui Al Capone a fost de la noi din sat. Acum aceste poze sunt date la expertiza, pentru a se verifica autenticitatea lor, astfel ca nimeni sa nu se indoiasca de adevarul spuselor mele, ne mai spune primarul din Cartisoara
Ieronim Budac este inmormantat in cimitirul din sat, alaturi de rudele sale. A murit in anul 1977, la varsta de 80 de ani.
A murit de sifilis
Cunoscut sub numele de Al Capone sau cu porecla Scarface, cel mai faimos cap mafiot al tuturor timpurilor, Alphonse Gabriel Capone , s-a nascut in 1899, in Brooklyn, New York, intr-o familie de imigranti italieni. Incepand cu mijlocul anilor '20, Al Capone a fost regele incontestabil al industriei viciilor din Chicago. Cursele de cai, cazinourile, restaurantele, bordelurile, distileriile ilegale, toate erau controlate de Scarface. Acestea ii aduceau un profit anual de 100 de milioane de dolari. Pentru a nu avea probleme cu autoritatile, Capone a cumparat o serie de personalitati ale acelor vremuri, printre care sefi ai politiei si primari. Gloria lui se incheie in anul 1931, cand a fost prins pentru evaziune fiscala si condamnat la 11 ani de inchisoare. La opt ani dupa ce a fost eliberat, celebrul gangster a murit in casa sa din Florida, rapus de sifilis.
Sursa mafia.ablog.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu