Piroboridava, cetatea geto-dacica de la Poiana

Antica Piroboridava
Dacii de la capătul uliţei
* La Poiana, cetatea uitată pe Siret * Nemurirea de la sat s‑a născut... în epoca bronzului * Arheologia, pe timp de pace şi război * "Aici au fost dacii lui Decebal şi Burebista!" * Cetatea pentru "cine are ochi să vadă" * Detectivi pe urmele istoriei * O "gură de rai" la răscruce de vremuri
Ştiam că străvechea davă a dacilor se află undeva, într‑o margine agăţată de cer, pe un promontoriu deasupra Siretului, la marginea comunei Poiana. Cu toate acestea nu mi‑am putut reţine o străfulgerare de uimire când, la capătul unei uliţe ca toate uliţele - năpădită de praf în timp de secetă, îngropată în noroaie după o rupere de nori - mi s‑a dezvăluit în faţa ochilor platoul unde, după cum mi‑a spus cineva din partea locului, "iaca, aici a fost antica Prioboridava!". Mi se părea oarecum ireal să mă aflu la 20 de paşi de locul în care dacii lui Decebal au clădit acum două milenii una dintre cele mai prospere aşezări ale timpului. Mă aşteptam, poate, ca locul să arate "altfel". În faţă nu aveam însă decât povârnişuri urcând şi coborând cu repeziciune, tăiate pe alocuri de straturi de lut, pe pantele unde pământul s‑a despicat copleşit de capriciile naturii. Câţiva cai păşteau nestingheriţi pe coama unui deal, acolo unde altădată stăteau de veghe străjerii, semn că vremea războaielor cu romanii sau iureşul popoarelor migratoare a trecut de mult. Locul pare însă a păstra o vibraţie misterioasă, amplificată şi priveliştea fără mărginire ce se dezvăluie de pe înălţimea promontoriului. Piroboridava pare, astăzi, o cetate uitată. Dar sângele amestecat cu bronz şi fier încă din epocile cele mai vechi îşi cere drepturile! "Pământul aista musteşte de istorie!", îmi zice cineva. O parte din destinul locului s‑a lăsat dezvăluit, o parte îşi mai aşteaptă încă descoperitorii.
Istorie via Ptolemeu
Pentru locuitorii din Poiana legătura cu trecutul de legendă pare a fi intrat într‑un soi de normalitate. Nu de ieri, de alaltăieri se întâmpla ca sapa să dea de cioburi de vase sau vârfuri de săgeţi. Demult s‑a dus vorba de aşa "minuni" şi poate astfel, pe la începutul secolului trecut, învăţatul Spiru Haret îl ruga pe istoricul Vasile Pârvan să se îngrijească de cercetarea locului. Pe la 1913 se făceau aici primele săpături, iar piesele găsite l‑au dus cu gândul pe neobositul Pârvan la "Geografia" lui Ptolemeu, din sec.I î.Hr, în care se pomenea de antica Piroboridava, aşezare la marginea Siretului, una dintre importantele aşezări fortificate ale geto‑dacilor de pe teritoriul actualei Moldove. Prin partea locului a trecut în perioada interbelică şi arheologul Gheorghe Ştefan, iar descoperirile sale au întărit ideile privind localizarea Piroboridavei în comuna gălăţeană Poiana. Mai mult, s‑a stabilit că aşezarea avea o prezenţă mult mai veche, încă din epoca bronzului. Un aşa filon istoric nu se putea să nu stârnească interesul cercetătorilor. Cei mai entuziaşti au fost istoricii Radu şi Ecaterina Vulpe, cei care, tot în perioada interbelică, au pus bazele primelor săpături sistematice. "Atât aceste cercetări, cât şi cele ulterioare au pus în valoare un sit arheologic de o valoare deosebită, ne‑a explicat muzeograful Costel Ilie, de la Muzeul de Istorie Galaţi. Gândiţi‑vă că pe aceste locuri au trăit oameni încă din epoca bronzului, în urmă cu trei mii de ani! Dovadă stau piesele ceramice din cultura Monteoru! Avem piese reprezentative şi din cele două epoci ale fierului - cultura Hallstatt şi, respectiv, La Tene. Dar perioada de maximă înflorire este cea traco‑dacică, fiind identificate cinci niveluri de locuire. Mai mult, descoperirile de factură elenistică şi romană dovedesc contactele economice ample pe care Piroboridava le avea şi, implicit, importanţa ei strategică în acest spaţiu."
Patimi de arheolog
Munca arheologilor nu a fost nici ea lipsită de capriciile istoriei. La izbucnirea celui de‑al Doilea Război Mondial, săpăturile de la Poiana au fost întrerupte. O parte dintre descoperiri au ajuns la Institutul Naţional de Arheologie din Bucureşti, dar unele piese au avut o soartă nefericită. Un bombardament al aviaţiei germane avea să surprindă, în gara Chitila, şi un vagon în care se aflau piese descoperite la Piroboridava, acestea fiind distruse în totalitate... "A fost, din păcate, o pierdere importantă, însă este încă o dovadă că istoria, arheologia, îşi au un grad de neprevăzut, nelipsind nici episoade dramatice", ne spune Costel Ilie. Tenacitatea arheologilor a fost mai puternică decât... bombardamentele. Imediat după terminarea războiului, Ecaterina şi Radu Vulpe, sprijiniţi şi de alţi arheologi din ţară, au reluat săpăturile. O mână de ajutor au dat chiar şi sătenii din Poiana, iar mulţi dintre cei de azi, pe atunci elevi, încă îşi mai amintesc, nu fără emoţie, de acele zile. Chiar şi primarul comunei de azi, Tudor Trofim, a fost unul dintre elevii care, în anii 50, "căra cu roaba" pe şantierul arheologic din Poiana. "Elevi, erau şi studenţi, dar şi oameni din comună - vreo 50 cu totul, erau zi de zi la săpături. Pentru noi era şi o mândrie, că la lecţii ne ducea învăţătorul acolo şi ne zicea: <> Cum să nu te simţi mândru? Şi era şi curiozitate. Păi, pe unde s‑a mai pomenit să scoţi din pământ lucruri de mii de ani?", zice primarul Trofim. Astăzi, nu prea se mai cunosc urmele şantierului de altădată, decât pentru cel care "are ochi să vadă". "Iaca, aici s‑a săpat, şi pe dincolo, şi ceva mai la deal", mi se zice. "Unii săpau, noii, ăia mai mici, căram şi scormoneam pământul, totul se spăla prin sită şi cum găseam ceva, cum chemam pe dom' profesor! Avea dl profesor Vulpe şi un cort, chiar pe marginea râpei dinspre Siret, şi acolo nota, cerceta; de! ‑ om de ştiinţă! Ne adunam buluc să vedem, ba o fibulă, ba un vas, ba ţin minte că s‑a găsit şi o sica - sabie din aceea, încovoiată, cum apar la dacii pe Columna lui Traian!" Unele descoperiri erau chiar mai ceva decât altele, îşi aminteşte şi "vicele", Ion Munteanu, şi el părtaş la săpăturile acum mai bine de 50 de ani: "Odată, au dat oamenii peste un inel frumos, din acela cu piatră preţioasă. Nu ştiu ce o fi fost cu inelul acela, dar profesorul Vulpe mult s‑a mai bucurat. A chemat toţi oamenii care erau acolo şi la toţi le‑a făcut cinste cu băutură la aşa descoperire!" Dincolo însă de descoperirile în sine, situl de la Piroboridava a fost şi o veritabilă şcoală pentru cercetătorii ce au urmat calea istoriei. Multe din personalităţile care aveau să marcheze arheologia românească au trecut pe la Piroboridava: N.Gostar, C.Matasă, A.Niţu, R.Petre, Şt.Ştefănescu sunt numai câţiva dintre cei care s‑au format, printre altele, şi pe şantierul arheologic de la Poiana.
Premiu la Academie!
Ultimele cercetări, dintre anii 1985 - 1990, au fost iniţiate de Muzeul de Istorie din Iaşi, alături de arheologul Silvia Teodor, de la instituţia sus menţionată, un rol activ având şi istoricii Stela Ţau şi Mircea Nicu, de la Muzeul Mixt din Tecuci. Însă nici munca lor nu a fost lipsită de aventuri. Pe lângă materialul arheologic nou descoperit, istoricii şi‑au propus şi o reevaluare a pieselor din campaniile precedente. Nu a fost o muncă uşoară. Pe lângă faptul că a trebuit adunat materialul arheologic risipit la mai multe muzee din ţară, multe dintre indicaţiile scrise care însoţeau piesele s‑au pierdut. A fost nevoie de o muncă de veritabil detectiv pentru a reconstitui circumstanţele în care s‑a făcut fiecare descoperire, acest lucru fiind totuşi posibil studiind caietele de şantier ale arheologilor dinainte, păstrate la Muzeul Mixt din Tecuci, în care era consemnată munca lor de zi cu zi şi observaţii, desene amănunţite despre fiecare piesă descoperită. Efortul a meritat, fiind concretizat în monografia "Piroboridava - Aşezarea geto‑dacică de la Poiana", realizată de Silivia Teodor în colaborare cu Radu Vulpe, recompensată, în 2003, cu premiul "Vasile Pârvan", acordat de Academia Română!
Trecut inestimabil
Munca desfăşurată de arheologi pe durata a aproape un secol a dus la realizarea unei colecţii de antichităţi dintre cele mai impresionante. În prezent, cele mai multe dintre piesele descoperite la Piroboridava se află incluse în colecţiile Muzeului Mixt din Tecuci, dar exponate reprezentative pentru istoria locului sunt expuse şi la muzeele de prim rang din Galaţi, Bucureşti şi Iaşi. "Piroboridava este unul dintre centrele istorice de o importanţă deosebită pentru judeţul Galaţi, dar piesele găsite aici au o semnificaţie specială nu numai pentru această zonă, ci şi pentru istoria naţională, în ansamblu. Trebuie să admirăm tenacitatea cercetătorilor care ne‑au precedat, dorinţa lor de a aduce la lumină acest crâmpei de istorie. Obstacolele nu au fost uşoare: războaie, lipsa de fonduri, degradările naturale, dar şi din cauze umane. Şi, nu în ultimul rând, trebuie să ne reamintim permanent că Piroboridava este un loc care merită valorificat din punct de vedere educaţional, turistic, la un nivel mult mai ridicat decât o facem în prezent", a subliniat Cotinel Munteanu, directorul Muzeului Mixt din Tecuci.
Pentru cei ce păşesc acum pe locul anticei Piroboridava, locul se înfăţişează paşnic, o "gură de rai" suspendată deasupra Siretului. Nu vă lăsaţi însă înşelaţi de aparenţe. Fiecare piatră poate ascunde un crâmpei al unor vremuri tumultuoase. De pe vârful colinelor ochiul poate surprinde un loc în care istoria capătă dimensiunea mileniilor. Merită să pătrundem trecutul pentru a înţelege, poate, mai bine, prezentul!
Tărâmul lui Dionysos
Comoara din... viţa-de-vie
Ca mai despre toate locurile în care au locuit dacii, nu se poate să nu fi venit vorba şi de bogăţiile lor. La Piroboridava nu s‑a pomenit de "focuri" peste comorile din vechime, dar asta nu înseamnă că pământul nu‑şi are secretele sale. S‑au descoperit câteva tezaure. Cel mai interesant este, poate, cel de monede callatiene (emise de Callatis, Mangalia de astăzi - n.r.), piese din bronz aurit. Importante sunt însă şi două tezaure de dinari romani din argint. Unul dintre ele, expus acum la Casa Cuza din Galaţi, a fost descoperit în anii 80 de un sătean din Poiana în timp ce săpa.. în vie. Tezaurul a fost însă recuperat de Miliţie... Apropo de vie, se pare că ea este adevărata "comoară" pe care dacii au lăsat‑o moştenire urmaşilor. Legenda spune că Băbeasca Neagră e un soi pe care dacii l‑au selectat din viţa‑de‑vie sălbatică de pe vremuri şi că o parte din viile de la Piroboridava îşi au originile celebrele podgorii de la Nicoreşti! O fi, nu o fi aşa, un miez de adevăr există, dat fiind faptul că printre descoperirile arheologice de la Piroboridava se numără şi unele de utilitate viti‑vinicolă! Poate că nu este deloc întâmplător că una dintre piesele cele mai frumoase descoperite la Piroboridava este un vas de teracotă reprezentându‑l pe Dionysos, în mitologia greacă, zeul vinului şi al viţei‑de‑vie!
În ziua de azi, sunt bineveniţi cei ce calcă pe urmele zeului în căutarea unui vin cu calităţi... olimpiene. Ce‑i drept, din câte am aflat, au mai fost şi câte unii care doreau să caute tezaure folosind detectoare de metal. Însă aceştia nu au avut nici o şansă de a da peste cine ştie ce comori, fiind luaţi la fugă şi de autorităţile, şi de localnici.
Din antichitate la... proiecte europene
Chiar dacă valoarea istorică a aşezării de la Piroboridava este incontestabilă, prea puţine sunt, deocamdată, modalităţile de punere în valoare a sitului arheologic. Pe drumurile din judeţ nu există nici măcar un indicator care să îndrume potenţialii vizitatori spre locul cu pricina. Ce să mai vorbim de hărţi sau panouri explicative. Doar la intrarea în comuna Poiana, deasupra indicatorului de localitate, mai este o plăcuţă în care suntem îndemnaţi să vizităm vechea aşezare. Chiar şi în aceste condiţii, o expediţie în zonă rămâne sub semnul întrebării dată fiind condiţia drumurilor rămase, parcă, neatinse, de pe vremea dacilor, chit că în unele locuri s‑a turnat nişte piatră. Ce‑i drept, comuna este încă tânără, fiind înfiinţată din punct de vedere administrativ, prin desprinderea de Nicoreşti, abia în 2004. Actualul primar al comunei, Tudor Trofim, are, în principiu, planuri mari, stimulate şi de conjunctura electorală: "Intenţia noastră este ca, până în toamnă, să realizăm un proiect de amenajare a zonei unde se află Piroboridava. Vrem să împrejmuim locul, să amenajăm un parc - cu căi de acces, borduri, bănci, trandafiri - să realizăm un mic muzeu şi chiar nişte spaţii de cazare în care, eventual, vizitatorii să poată înnopta", ne‑a explicat primarul Trofim. Mai mult, ca să se simtă că pe acolo au vieţuit dacii, autorităţile locale şi‑ar dori să amplaseze pe platoul unde a fost antica Piroboridava şi o statuie a lui Decebal. Una peste alta, întreaga investiţie s‑ar ridica la 2 - 2,5 miliarde lei (vechi), iar primarul este convins că, într‑un fel sau altul, dacă va trece "examenul" electoral, va face rost de suma necesară. Deocamdată, el este pe drumul cel bun. Până acum, a reuşit cel puţin să pună stavilă celor care, într‑o vreme, depozitau tone de gunoi chiar la intrarea în cetate... Pentru "micul muzeu" s‑ar găsi unele piese chiar şi la şcoala din comună. În hol, în două vitrine prăfuite, stau de‑a valma piese de ceramică, proiectile din timpul războiului şi chiar un revolver ruginit, găsite de săteni prin grădini. Vitrinele au intrat "în decor", nu prea le mai bagă nimeni în seamă, dar - cine ştie? - poate că ar fi acolo nişte piese care chiar ar merita atenţie.
Idei alternative
Teoretic, pentru valorificarea turistică a Piroboridavei ar fi o şansă şi prin obţinerea unei finanţări europene, prin Regio - Programul Operaţional Regional, subliniază muzeograful Costel Ilie, din cadrul Muzeului de Istorie Galaţi: "Plecând de la partea de infrastructură până la realizare unui muzeu de sit ‑ unde să fie expuse anumite piese sau să fie organizate proiecţii de filme sau fotografii, s‑ar putea realiza un proiect care să atragă fonduri. Dar, desigur, asta ţine şi de interesul autorităţilor... Mai mult, s‑ar putea gândi un proiect mai amplu pentru judeţul Galaţi, să se realizeze un circuit turistic în care, pe lângă Piroboridava, să fie incluse şi mănăstirile din apropiere, cum ar fi cele de la Buciumeni şi Adam", a arătat muzeograful. O idee pentru valorificarea locului ar fi şi deschiderea unui şantier arheologic şcoală pentru studenţii la istorie, cu atât mai mult cu cât, Universitatea "Dunărea de Jos", de exemplu, are o astfel de specializare. Altfel spus, dacă ne batem mintea, idei s‑ar găsi. Mai rămâne ca şi ele să fie puse, cumva, în practică.
Circuit local
Horă la "Cetăţuie"
Din punct de vedere arheologic, sfârşitul aşezării de la Piroboridava poate fi datat undeva în sec.II d.Hr. Asta nu înseamnă că locul a rămas în părăsire. După închegarea satului Poiana, platoul unde se afla vechea aşezare dacică a intrat din nou în "circuitul" local. Oamenii au fost atraşi de priveliştea splendidă ce se desfăşoară de la înălţimea promontoriului aflat pe malul Siretului. În prezent, în zilele bune se vede până departe, până la Mărăşeşti, Adjud şi chiar până la Focşani. Acumularea de la Călimăneşti adaugă, la rândul ei, partea ei de farmec. Aşa se întâmplă că poienaşii, pe vremea când se făceau horele, tot pe platoul de la Piroboridava - la "Cetăţuie" se adunau. Ba într‑o vreme, aura "mondenă" a locului a fost amplificată de faptul că tot acolo se făceau şi nunţile. Cei mai în vârstă îşi amintesc cum tocmeau mirii fanfara de la Buciumeni să le cânte la nuntă şi cum se încingeau petreceri de sfârâiau călcâiele nuntaşilor. Acum, nici de hore, nici de nunţi nu prea mai vine vorba. Pitorescul locului mai are însă puterea lui de atracţie. În zile de sărbătoare, tineretul mai ales, mai urcă la "Cetăţuie", măcar aşa, pentru un picnic la iarbă verde. Cum am spus, nu de iarbă verde duc lipsă poienaşii, dar priveliştea este absolut fenomenală.
Piroboridava
Etapele cercetărilor arheologice
1913 - 1926 Sondaje arheologice ‑ Vasile Pârvan, Gheorghe Ştefan
1927 - 1933 - Cercetări sistematice - Radu Vulpe, Ecaterina Dunăreanu Vulpe
1939 - 1940 - Cercetări sistematice - Radu Vulpe, Anton Niţu
1949 - 1951 - Cercetări sistematice - R.Vulpe, Ec.Vulpe, A.Niţu, C.Mătasă, C.Cihodaru, C.Călinescu, N.Gostar, V.Bălan, Şt.Kiss, Ec.Negruţi, R.Petre, Şt.Ştefănescu
1985 - 1990 - Cercetări sistematice - Silvia Teodor, Stela Ţau, Mircea Nicu

De dcp100168 » 27 Mai 2008
Sursa: www.galateni.net