ANTIRECLAMA LA RECLAMA

Cititi materialul de mai jos si, poate, interpretati altfel, fara a va lasa manipulati de povestile triste expuse pe micul ecran de cativa locuitori ai zonei! Pentru cativa arginti, se lasa manipulati (cumparati), de catre cei care doresc  "binele nevoiasilor"!

Cu cata naivitate se "pune botul" la ceea ce poate fi "pepita" celor care si-au dat acordul pentru acest proiect. Chiar nu realizati ca noi, poporul nu pupam nimic de acolo, ci doar cianuri pentru tot restul vietii???

 

 

 

   Romania a pierdut in perioada 1952-1960 printr-o firma sovieto-romana cea mai mare rezerva energetica a tarii, 17.288 tone de uraniu. Gheorghe Gheorghiu-Dej s-a suparat foc, pentru ca sovieticii  nu ne-au dat noua, utilaje pentru extragerea uraniului.
   Politicienii de astazi vor sa dea unei firme canadiano-romane cu actionariat american, zacamintele de metale rare si pretioase de la Rosia Montana in schimbul locurilor de munca (praf aruncat in ochi). Participatia Romaniei in aceasta firma este de doar 20% si risca sa ajunga al 0,6% in urma ultimei majorari de capital, la care actionarul roman nu a putut participa. Statul urmeaza sa suporte cheltuielile de intretinere a barajului si a sistemelor de captare, monitorizarea emisiilor de acid cianhidric, pompare si tratare a apei pe o perioada nedeterminata, estimate la 12 milioane de euro anual. (...)

   Statul roman ar primi 4% redevente pentru aur si argint. Presa vorbeste despre majorarea acestui procent la 6% prezentata ca o negociere reusita, fara se spuna ca in tari ca Africa de Sud redeventele pentru metale pretioase sunt de minim 20%.

   In cele 200 de milioane de tone de minereu care se doresc a fi procesate cu cianuri la Rosia Montana, se estimeaza a fi 1,5 grame de aur pe tona de minereu si 11, 7 grame de argint pe tona. Daca nu vi se pare o exploatare rentabila aveti dreptate! Motivatia pentru acest proiect sta in metalele rare care insotesc zacamintele de aur. Vanadiu - 2500 grame pe tona,  arseniu - 5000 grame pe tona,  titan - 1000 grame pe tona,  molibden - 10 grame pe tona, nichel - 30 de grame pe tona, crom - 50 grame pe tona, cobalt - 30 grame pe tona, galiu - 300 grame pe tona, germaniu - 20 grame pe tona, wolfram, molibden etc.

   Daca punem aceste resurse in context mondial, realizam ca, practic, detinem o comoara a carei valoare este in continua crestere si unul dintre putinele lucruri care ne-a mai ramas, asistand la epuizarea resurselor de energie si nevoia dezvoltarii energiilor regenerabile, a panourilor fotovoltaice si turbinelor eoliene, descoperim ca prima criza cu care se va confrunta lumea nu va fi cea petroliera ci a metalelor neferoase.

   Galiu, spre exemplu, care se gaseste la Rosia Montana in cantitati de 300 de ori mai mari decat aurul, este folosit in fabricarea panourilor fotovoltaice si pretul actual este de 900 de dolari pe Kg.  Utilizarea lui va creste pe masura ce tehnologiile vor fi perfectionate si rentabilitatea energiei solare va creste cu scumpirea petrolului.

   26% din resursele de cupru extractabil din scoarta Pamantului s-au pierdut deja in gropi de gunoi. Inchiderea minei de cupru de la Rosia Poieni pentru a se face loc RMGC  a dus la disponibilizarea a sute de muncitori, de care oficialii Gold Corporation nu isi aduc aminte cand fac calculele locurilor de munca.

Din anumite informatii, in contractul de concesiune secretizat (de ce secretizat???) se spune ca orice metal in plus recuperat intra in beneficiul celui care exploateaza zacamintul. Falsa desecretizare trambitata de Traian Basescu nu a facut lumina asupra acestui aspect.

   Turcia, Cehia, Grecia, Costa Rica, Germania, Argentina, Filipinie au interzis mineritul cu cianuri (de ce guvernantii nostrii permit ?!).

 

Parlamentul European a cerut Comisiei Europene interzicerea acestei tehnologii de minerit pana la sfarisitul anului 2011. Aduceti-va aminte de accidentul de la Baia Mare de acum 10 ani. Ungaria l-a considerat cea mai mare catastrofa dupa Cernobal. Statul roman are de platit circa 200 de milioane de dolari despagubiri.

  La Rosia Montana ar urma sa se foloseasca aproximativ 1.561.000 tone substante periculoase, dintre care 84.000 tone de cianura in cea mai mare cariera cu crater deschis din Europa si cel mai mare baraj, inalt de 185 m. Ganditi-va la efectele pe care un posibil accident le-ar avea asupra Deltei Dunarii, un ultim bastion european pentru protejarea biodiversitatii.

   Rosia Montana este unul dintre siturile cele mai bogate in resurse de patrimoniu cultural ale Romaniei, cuprinzand intr-un teritoriu intins pe cca. 650 ha 50 monumente istorice clasate, dintre care 7 desemnate ca monumente de valoare nationala si universala. De asemenea, patrimoniul cultural de la Rosia Montana este recunoscut si prin Planul de Amenajare a Teritoriului National.

   Acest statut juridic de protectie plaseaza Rosia Montana inaintea multor orase ,prin numarul si valoarea monumentelor istorice si pe primul loc intre asezarile rurale ale Romaniei.
  Conform legii, protejarea si punerea in valoare a acestor valori instituite reprezinta lucrari de utilitate publica, de interes national.

   Academia Romana, Casa Regala, ICOMOS (Comitetul International al Monumentelor si Siturilor), ca organizatie expert a UNESCO, Ad Astra, Alburnus Maior, ONG-uri din Romania si internationale, numerosi experti, institutii, studenti si cercetatori romani din strainatate (RSSA, LSRS) recomanda si sustin includerea Rosiei Montane in Patrimoniul UNESCO.

   Constatam ca rusinea de a fi roman si lipsa de reactie a romanilor in fata nedreptatilor a fost indusa de aceleasi televiziuni, la care cascam gura prostiti si care astazi sunt complice la cel mai mare jaf din istoria poporului roman.

   Pentru faptul ca citesti acest e-mail, este dovada ca te afli printre putinii care au rezistat campaniei de dezinformare in care au fost angajate televiziunile sau alte mijloace de aburire nationala, de aceea  iti solicitam implicarea nu doar ca simplu semnatar, ci ca militant, sa faci cunoscut adevarul despre proiectul minier de la Rosia Montana.

Pana cand nu reusim sa ne alegem un conducator cu frica de Dumnezeu, e mai bine sa lasam totul neatins si, daca vor aparea tehnologii noi de exploatare, atunci vom putea sa ne bucuram de acele bogatii pentru care strabunii nostri si-au varsat sangele..., sfintind pamantul asta pe care noi, nu numai ca nu-l aparam, ci il spurcam cu cianuri...

DA MAI DEPARTE SI IA ATITUDINE!!!

„Alethea”, amintiri turceşti despre viitorul Roşiei Montane

Povestea unei mine de aur din Turcia, unde ar fi trebuit să meargă în vizită de documentare ziariştii „neozeelandezi” Tatulici, I.T. Morar, Hurezeanu şi Turcescu!

„Aurul înseamnă strălucire, bogăţie şi, de cele mai multe ori, conflicte. Începând cu 1989, o serie de companii miniere multinaţionale s-au arătat interesate să extragă aur din Turcia. Eurogold, o companie australiano-canadiană, a fost una dintre ele. Procesul tehnologic propus presupunea deversarea de cianuri, ceea ce a îngrijorat comunităţile din zonă. Cu toate că localnicii au câştigat procesele intentate companiei în toate instanţele, extragerea aurului continuă şi astăzi." Cu aceste cuvinte introductive a fost prezentat la Sibiu, în octombrie 2009, la Festivalul de film documentar „Astra Film Festival", filmul documentar „Alethea", realizat de Petra Holzer şi Ethem Ozguven din Turcia. O exploatare minieră minusculă (24 tone de aur şi 20 tone de argint), în comparaţie cu ceea ce ar urma să fie la Roşia Montană, pune pe jar comunităţile dintr-o zonă dens populată.

Coincidenţa de nume dintre compania de la noi (la începuturile ei) şi compania din Turcia nu este întâmplătoare. Este vorba de Eurogold, nume „curat" european. Rechinii transatlantici de exploatare a resurselor minerale obişnuiesc să-şi pună astfel de nume înşelătoare, „frumoase", europene. Şi Roşia Montană Gold Corporation s-a numit, în anii de început, Eurogold, la fel ca firma din Turcia. Acest nume este paşaportul de intrare în Europa, după ce Africa, Asia şi America de Sud au devenit conştiente de pericolul reprezentat de astfel de musafiri hrăpăreţi şi nepoftiţi. Filmul lui Holzer şi Ozguven scoate în evidenţă adevăruri universale despre corporaţiile miniere canadiene, de care s-au săturat şi ziarele şi ONG-urile şi publicul de peste Ocean şi chiar Organizaţia Naţiunilor Unite! Una spune Justiţia şi alta spune Guvernul, exact ca în România, unde ministrul Mediului dă undă verde analizei studiului de impact asupra mediului, deşi ONG-urile au avertizat că Certificatul de Urbanism nu este în regulă şi, în orice caz, continuă să fie contestat. Mai departe, una spune CEDO şi alta spun miniştrii guvernului de la Ankara. Povestea din filmul „Alethea" este o mostră elocventă despre ceea ce s-ar putea întâmpla şi la noi, în Apuseni, dacă guvernanţii, care au de plătit încă multe datorii din campania electorală, se vor lăsa îngenuncheaţi de capitalul de risc din lumea largă.

„Oamenii care rezistă sunt nişte eroi"

Filmul debutează cu povestea din 1991. Eurogold cumpără pământ la un preţ simbolic, exact cum au făcut canadienii la Roşia Montană. Oamenii nu-şi dau seama şi vând, ameţiţi de sumele totuşi mari pentru buzunarele lor mult prea mici. Este pământul moştenit de la părinţi şi bunici. Când îşi dau seama că au greşit, e mult prea târziu. Compania devine stăpână pe tot ce mişcă (întocmai ca la Roşia Montană!). Un reprezentant al Ministerului Sănătăţii de la Ankara, alertat de efectul dezastruos al forajelor, nu este lăsat să se apropie de şantier (la Roşia au fost mai... precauţi: au cumpărat medicul cu totul, obligându-l apoi să plece!).

De sectorul de foraje nu se apropie nimeni. Pământul turcesc devine, peste noapte, pământ interzis chiar şi pentru guvernanţii ţării. Doi săteni curajoşi, opozanţi ai proiectului minier, îşi varsă focul în faţa camerei de filmat: „Noi, pergamonienii (zona se numeşte Pergamon), cum o să trăim? Pământul e bun. Pământul nostru este aurul nostru. Va trebui să plecăm de pe pământul nostru ca odinioară bătrânii care au emigrat în America. Nu, nu vom pleca. Cei care rezistă sunt nişte eroi. Noi suntem poporul. Dreptatea e de partea noastră. Vom învinge". Satul Ovacik este cel mai afectat. Bătrânii se plâng cui vrea să-i asculte.

„Am ajuns să nu mai putem mânca ouăle găinilor din curte, roşiile din grădină, măslinele din pom, căci otrava cianurii e peste tot..."

Ca şi la Roşia Montană, oficialii companiei, străini sau localnici cumpăraţi cu salarii mari, vin să liniştească spiritele. Iată o frază tipică, cunoscută din folclorul Gold Corporation: „Proiectul nu va produce nici o pagubă". La început, activiştii de mediu sunt optimişti. Ei cred că-i vor determina pe capitaliştii străini să plece de bunăvoie. Vor constata însă că nu pleacă nici dacă justiţia le interzice exploatarea. Odată ce a pus piciorul pe un zăcământ de aur, o corporaţie transatlantică nu pleacă până ce nu epuizează minereul. Cale de mijloc nu există, chiar de-ar fi să declanşeze un război civil (cazuri întâmplate în Africa şi Asia).

Pe o pantă, lângă sat, sunt tăiaţi măslinii, să facă loc şantierului. Un bătrân îl strigă pe reporter şi se destăinuie: „Am ajuns să nu mai putem mânca ouăle găinilor din curte, roşiile din grădină, măslinele din pom... şi am ajuns să nu ne mai putem cultiva nici tutun, nu mai putem cultiva nimic, că otrava cianurii e peste tot...". O nouă demonstraţie de stradă în faţa sediului companiei. Circa 2.000 de localnici blochează drumul cu căruţe şi tractoare. O bătrână explică unui reporter: „Ministrul Mediului ne ignoră, a tratat zona ca pe un deşert, nu ca pe o arie locuită. L-am chemat să vină să vadă, dar n-a venit... nu îndrăzneşte. Nu vrem aur, le dăm foc... Ne ajunge pământul nostru. Această companie a încercat să ne cumpere... Ne-a trimis alimente cu camioanele. Refuzăm! Nu vrem nimic de la ei!".

„Acest aur este o bogăţie binecuvântată a pământului pe care-l moştenim de la părinţi. Să-l lăsăm în pământ acum. Mai devreme sau mai târziu, noi îl vom putea exploata"

Filmarea surprinde toate evenimentele în desfăşurarea lor temporală, reporterul a fost de faţă în ultimii 15 ani. Referendumul din 1997, din comuna Ovacik. Se numără voturile. Nici un vot de partea companiei! Imediat ce se anunţă rezultatele, mulţimea mărşăluieşte spre oraşul apropiat şi strigă: „Nu staţi nepăsători! O să vă vină şi vouă rândul!". Ca urmare a rezultatului referendumului, Consiliul de Stat de la Ankara, reunit în sesiune specială, ordonă întreruperea activităţii miniere. Compania ignoră somaţia Consiliului (un fel de CSAT) şi îşi continuă lucrul. În urma acestui refuz, ţăranii ies din nou în stradă. Unul dintre ei vorbeşte cu reporterul: „Ne plătim taxele, facem serviciul militar, de ce guvernanţii nu-şi coboară privirea spre noi? Care-i vina noastră? Am încercat toate metodele: mitinguri, referendum, am ieşit goi pe stradă, am blocat drumurile. Are statul dreptul să facă asta cetăţenilor săi? Le cerem autorităţilor să ne protejeze".

Are cuvântul un activist ecologist care aminteşte reglementările ONU: „Zonele locuite trebuie să fie la cel puţin 30 de kilometri depărtare de locul unde se foloseşte cianura". Oamenii vociferează, sunt scandalizaţi de încălcarea şi a acestor norme internaţionale. Unul dintre ei izbucneşte: „Mina de aur nu va face să crească economia acestei ţări. Dar noi, cetăţenii turci, putem ajuta economia! Acest aur este o bogăţie binecuvântată a pământului pe care-l moştenim de la părinţi. Să-l lăsăm în pământ acum. Mai devreme sau mai târziu, noi îl vom putea exploata. Nu putem acum, dar o vom face în 30-50 de ani!".

„Vom refuza să mai plătim taxe, vom refuza să ne îndeplinim datoriile de cetăţeni"

Ca şi la Bucureşti, unde Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a consfinţit calitatea de monument intangibil a muntelui Cârnic, oprind practic proiectul RMGC, Curtea Supremă de Justiţie de la Ankara decide în 1998: „Mina de aur din Pergamon este împotriva Constituţiei". Mii de oameni se deplasează în Capitală cu braţele încărcate de flori, spre a-i omagia pe judecători. Unul dintre ei anunţă în portavoce: „Declarăm grevă ca cetăţeni. Vom refuza să mai plătim taxe, vom refuza să ne îndeplinim datoriile de cetăţeni. Nu vom mai merge la vot şi la armată. Vom cere azil politic în Grecia. Democraţia se împrăştie până ajunge la noi, sătenii". Văzând că lucrările minei nu sunt întrerupte, sătenii deschid proces la CEDO împotriva companiei „Eurogold", pentru a nu se fi supus Consiliului de Stat. Unul dintre sătenii semnatari ai plângerii trimise la Strasbourg mărturiseşte: „Ne luptăm pentru viaţă de atâţia ani. Oamenii au nevoie de aer, de apă şi de pământ, nu de aur. Nici o tonă de aur nu ar putea compensa viaţa unui om. Oamenii trăiesc o singură dată. Dacă am trăi de două ori, am muri acum pentru aur şi am trăi mai mult data viitoare, când vom reveni la viaţă".

1999. Pe baza unui raport mincinos care spune că natura nu a fost afectată, Eurogold cere oficial redeschiderea minei (de fapt, nu fusese închisă niciodată), împotriva deciziei Curţii Supreme. Primul-ministru se conformează şi dă ordin ca mina să fie redeschisă, deşi nici în Turcia acţiunile executive nu pot fi deasupra sentinţelor justiţiei. Potrivit reglementărilor Curţii, „este imposibil de a vorbi de o metodă sigură atunci când vorbeşti de exploatarea cu cianuri". Practic, Consiliul de Miniştri (guvernul) acceptă ca Eurogold să lucreze fără licenţă.

„Vom spune NU exploatării cu cianuri până la moarte"

Decizia guvernului provoacă alte şi alte demonstraţii. Mii de localnici ies din nou în stradă. Pe o pancartă se poate citi: „Vom spune NU exploatării cu cianuri până la moarte". Un specialist povesteşte care sunt efectele cianurii: malformaţii la naştere, cancer la nou născuţi, cancere de sân la femei (o incidenţă mărită în ultima vreme, în zona Pergamon). Un fost muncitor al companiei îşi învinge teama şi povesteşte, susţinut de imagini filmate chiar la locul faptei: „Ca să demonstreze presei că cianura din iazul de decantare este complet inofensivă, compania ne-a obligat pe vreo 20 de mineri să înotăm în iazul respectiv. Eram sănătos tun atunci. Am fost nevoit să accept ordinul de a înota, ca să nu-mi pierd slujba. La fel au făcut şi ortacii mei. Oamenii companiei ne-au asigurat că nu vom păţi nimic, că apa este pură ca o apă de izvor. Ne-au pus să bem demonstrativ, în faţa camerelor de filmat. După aceea, la nici un an de la nefericita demonstraţie, am început să observ schimbări graduale în corpul meu. Am luat pastile, dar degeaba, nu m-am vindecat. Azi am cancer şi sunt disperat, deoarece m-au dat afară din slujbă ca invalid".

„Oamenii au câştigat numai otravă. Băncile, lingouri"

Un inginer minier constată: „Graba atâtor companii de a investi în mine aurifere din Turcia este suspectă. Deoarece populaţia se opune peste tot, guvernanţii au luat decizia de a încheia contracte secrete" (vezi şi contractul dintre statul român şi compania de la Roşia Montană). Celebrul profesor Noam Chomsky, de la Universitatea din Istanbul, crede că corporaţiile aurifere au succes acolo unde „populaţia nu e prea educată şi nu se poate organiza. Rezistenţa paşnică de 15 ani (între timp, regizorul inserează imagini filmate în 2005), a populaţiei din Pergamon, este importantă pentru că aceşti oameni apără viaţa. O fac în numele nostru, al tuturor, pentru că viaţa e sacră".

Între timp, Eurogold dispare, se naşte Normandy, iar după un timp, compania americană Newmont (acţionară şi la Roşia Montană şi dată în judecată chiar în ţara mamă, în SUA) preia toate acţiunile. N-a rezistat mult în business şi şi-a vândut acţiunile companiei turceşti Koza. O nouă demonstraţie ia cu asalt sediul companiei (la acest capitol, al demonstraţiilor şi opoziţiei de masă, moţii din Roşia Montană s-au dovedit mult mai anemici şi mai uşor de manipulat). Ia cuvântul un activist de mediu: „Dacă vă continuaţi protestul corect, apa, aerul, pământul, satul - nimeni nu va avea atâta putere să vi le ia, să vi le polueze. Ştim că rivalii noştri sunt foarte bogaţi, au relaţii la Ankara şi sunt puternici. Dar voinţa noastră este mai puternică decât toate relaţiile lor". O ţărancă aidoma bătrânelor noastre din Bărăgan se apropie de reporter şi plânge: „De ce nu vine primul-ministru aici? L-am ales, de ce nu vine? Să vină, să guste din rocile astea poluate cu cianură! De ce ne distruge pământul? Nu mai pot vorbi...". Filmul se încheie cu anunţul de la CEDO. Este anul de graţie 2006. Sentinţa judecătorilor europeni sună astfel: „Guvernul Turciei trebuie să plătească daune tuturor celor 315 localnici afectaţi direct de proiectul minier, iar mina trebuie închisă". Comentariul regizorului Petra Holzer: „Oamenii au câştigat numai otravă. Băncile, lingouri". În anul următor, 2007, în ciuda tuturor sentinţelor posibile în sistemul judiciar al Europei, mina din Pergamon lucra încă. Parafrazând titlul cunoscutei cărţi a lui Erich von Daineken, „Amintiri despre viitor", am putea spune că povestea de mai sus nu este altceva decât o colecţie de... „amintiri turceşti despre... viitorul Roşiei Montane".

sursa> http://www.cotidianul.ro

Ziua Rosiei Montane - 1881 de ani de atestare documentara - Constanta

Vino alături de noi pentru a spune tuturor românilor,şi nu numai, că roşienii sunt cea mai veche comunitate minieră din România, că Roşia Montană este actul de naştere al poporului român şi că nu vom accepta niciodată distrugerea ei!

Cu ocazia împlinirii a 1881 de ani de atestare documentară a Roşiei Montane, vă învităm pe 5 februarie să sărbătorim Ziua Roşiei Montane, eveniment dedicat patrimoniului său natural şi cultural excepţional.

La Constanta evenimentul este organizat de catre Centrul pentru Resurse Civice, impreuna cu:
Grupul pentru Jurnalism, Cultura si Comunicare
Curtea Brancoveneasca
Asociatia Romania - Dacia Casa Noastra


Vino sa vezi ce nu se vede la TV despre Rosia Montana!
Vino sa dezbati si sa te implici!
Vino sa ii asculti pe artistii constanteni ai muzicii folk!
Vino sa sarbatorim impreuna 1881 de atestare documentara a localitatii Rosia Montana!

Ziua Rosiei Montane este sarbatorita in 9 orase din tara si din afara ei: Rosia MOntana, Bucuresti, Constanta, Cluj Napoca, Iasi, Timisoara, Brasov, Chisinau si Berlin. Urmareste Ziua Rosiei Montane! Intra pe site-ul evenimentului: www.ziuarosieimontane.ro.

Amintiri din viitorul Rosiei Montane 1 (titlu original: Alethea)

Cazul cat se poate dramatic al locuitorilor din apropierea unei mine de aur din Turcia, la Pergamon/Bergama, mina al carei proprietar este Newmont, cei care detin actiuni si la Gabriel Resources si RMGC

Nesupunerea civică este necesară. Și legală.

Nesupunerea civică este legală. Și necesară. Să le spună asta cineva și polițiștilor și jandarmilor


La sfârșitul săptămânii trecute, am avut o scurtă discuție cu Gabi Bădescu, fost șef al Agenței pentru Strategii Guvernamentale, legată de nesupunerea civică. Era în pauza unui debate la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării (UBB Cluj) pe tema unei eventuale instituționalizări a obligativității voluntariatului. Gabi Bădescu afirma că, în cadrul unui alt debate, nimerise într-o echipă care trebuia să combată nesupunerea civică. Asta chiar dacă este un susținător al acestei forme de activism (în cadrul unui debate cu titlu demonstrativ poți ajunge și în echipa care trebuie să susțină puncte de vedere contrare cu cele personale – strict pentru demonstrație). Argumentul cu care afirma că a câștigat votul celor prezenți ținea de faptul că o ilegalitate nu poate fi combătută cu o altă ilegalitate.

Faptul că acest argument a avut succes (adunând voturile celor care participaseră la acel eveniment) nu mă miră, însă mă întristează. Pentru că reflectă lipsa de cultură civică a unei mari părți a românilor. Iar atunci când nu-ți cunoști drepturile, șansele să-ți fie încălcate cresc exponențial. Acest argument l-am auzit și cu alte ocazii în ultimele luni (și nu doar în cadrul unor exerciții): în cazul acțiunilor publice pe tema Roșiei Montană, în speccial în cazul ocupării fostului Hotel Continental, în cazul Ocupării de la Istorie ori, ieri, după acțiunile din București (în special) legate de Ziua Mondială a Drepturilor Omului.

***

Ei bine, nesupunerea civică este cât se poate de legală. Chiar dacă, aparent, în cadrul manifestării nesupunerii civice, există acțiuni pe care unii sau alții (de bună sau de rea credință) le cataloghează ca fiind ilegale. De altfel, inclusiv în legislația românească există norme care înlătură răspunderea pentru fapte care ar putea fi încadrate ca infracțiuni sau contravenții. Și mă refer expres la instituția legitimei apărări din Dreptul Penal. O persoană care comite o faptă (penală) nu răspunde dacă a săvârșit fapta respectivă pentru a înlătura un atac material, direct, imediat și injust, îndreptat împotriva sa, împotriva altuia sau împotriva unui interes public și care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul public.

Să luăm exemplele enumerate mai sus. Cazul Roșia Montană și ocuparea fostului Hotel Continental. Oponenții proiectului RMGC au obținut mai multe hotărâri judecătorești definitive și irevocabile (în special legate de certificatul de urbanism, certificatul de descărcare de sarcină arheologică și Planul Urbanistic General). Compania a primit însă din partea autorităților locale și centrale alte acte menite să le înlocuiască pe cele desființate definitiv și irevocabil de instanțele judecătorești (mai pe larg, aici). Acesta este un atac. Atât la adresa unor persoane ale căror drepturi sunt afectate direct, cât și la adresa unui interes public (respectarea hotărârilor judecătorești reprezintă un interes public). Atacul prevede acte materiale (certificatele eliberate), este direct (la adresa drepturilor încălcate) și injust. Așadar, prezintă toate aspectele necesare pentru a invoca legitima apărare.

Cu referire tot la cazul Roșia Montană este așa-zis-ul proiect de modificare a Legii Minelor, în fapt, un proiect de expropriere specială. Acest proiect a fost votat în Senat ”după degetul” șefilor de grup parlamentar. Cea mai mare parte a senatorilor habar nu au avut ce au votat. Proiectul urmează să intre la vot în Camera Deputaților. În rezumat, proiectul prevede măsuri absolut aberante (de la exproprierea în interes privat până la punerea în imposibilitatea de a apărare a drepturilor în justiție – detalii aici). Sunt încălcate dreptul de proprietate, dreptul de acces liber la justiție, precum și dreptul la un proces corect în cazul a mii și zeci de mii de români vizați de proiecte miniere. Nu este o metaforă, ci o realitate cât se poate de reală. Acest proiect de lege reprezintă un atac material, direct, imediat și injust la toate aceste drepturi.

Desigur, pentru a invoca legitima apărare, practica judiciară ia în discuție și o anumite limite (stabilite de la caz la caz) între atac și ripostă (în sensul că nu se consideră a fi, totuși, legitimă apărare, dacă ai primit o palmă pe stradă, iar tu ai scos cuțitul și i-ai luat gâtul agresorului).

Există (au existat) asemenea depășiri/ excese în cazul acțiunilor legate de Roșia Montană? Înainte de a răspunde la această întrebare trebuie menționat faptul că oponenții au epuizat căile legale de apărare și/sau de negociere (au fost câștigate procesele, dar hotărârile judecătorești au fost încălcate; au fost sesizate comisiile de specialitate ale Camerei Deputaților în legătură cu neconstituționalitatea proiectului de lege propus și s-au strâns și depus peste 100.000 de semnături împotriva aceluiași proiect de lege). Au fost folosite așadar căile legale și civice unanim acceptate, dar acest lucru s-a dovedit insuficient pentru a înlătura atacul. Doar apoi s-a ajuns la nesupunere civică – proteste publice și ocuparea simbolică a fostului Hotel Continental. Sunt aceste acțiuni disproporționate în raport cu atacurile care au cauzat riposta? Pe de o parte, avem acțiuni ale unor autorități locale și centrale (Consiliul Local Roșia Montană, Consiliul Județean Alba, Ministerul Culturii, Parlament), care eliberează pe bandă rulantă avize și certificate ilegale ori votează legi care încalcă grav drepturi constituționale. Pe de altă parte, avem oameni care organizează piese de teatru amator în piețe publice, dansează, se joacă ”Țară, țară, vrem ostași” sau expropriază simbolic diferite imobile publice sau private. Dacă există vreo disproporție între forța atacului și cea a ripostei, cred că este evident pentru orice persoană de bun simț sensul acestei disproporții.

Mai mult, trebuie ținut cont și de scopul acțiunilor. Ocuparea Continentalului (a unui amfiteatru de la Facultatea de Istorie ori a unor piețe publice) nu a fost făcută pentru a pune stăpânire pe clădire. Și nici dreptul unei terțe persoane nu a fost încălcat, pentru că, din cauza incompetenței autorităților și a unor legi proaste, în acest moment Conti este o clădire părăsită, abandonată și în continuă degradare – fără un proprietar real. În dreptul maritim, o navă abandonată trece în proprietatea celui care o salvează. Fostul Hotel Conti este o asemenea ”navă abandonată”, cu mențiunea că cei care au intrat în clădire nu au făcut-o cu scopul de a o trece în proprietatea lor, ci doar pentru a se folosi de vizibilitatea pe care o are.

Tot astfel, cei care au ocupat un amfiteatru al Universității București ori piețe publice n-au urmărit și nu urmăresc ”împroprietărirea” lor pe acele spații, ci folosirea vizibilității lor pentru a-și putea face cunoscute mesajele. Și în aceste cazuri, nesupunerea civică vine tot ca o legitimă apărare împotriva atacurilor la adresa unor drepturi. Egalitatea de șanse (în cazul studenților), bursele derizorii, reprezentarea lor în luarea deciziilor care îi privesc sunt doar câteva dintre drepturile care le sunt încălcate. Iar împotriva acestor încălcări au tot dreptul să se apere. Chiar și apelând la nesupunere civică.

Din lunga listă a drepturilor omului (pentru care s-a ieșit ieri în piețe) mă voi opri doar la unul singur: libertatea de exprimare. Ministerul Afacerilor Interne a elaborat proiectul unei noi legi a adunărilor publice. Un proiect absolut aberant despre care s-a scris destul de mult (amănunte aici). Reprezentanții societății civile au atras atenția asupra încălcărilor pe care acest proiect de lege îl aduce libertății de exprimare. Au existat întâlniri între reprezentanții Ministerului și cei ai societății civile, dar Ministerul a decis să meargă mai departe cu acest proiect de lege. Această decizie este un atac material, direct, imediat și injust la adresa libertății de exprimare, împotriva căruia nesupunerea civică este cât se poate de justificată. Și apărată de lege. Iar intervenția de ieri a forțelor de ordine din București reprezintă o serie de abuzuri pe bandă rulantă Inițial au invocat lipsa unei ”autorizări” a manifestării. După ce au aflat că la Primărie a fost depusă o înștiințare legată de acțiune (iar lipsa unui răspuns în 48 de ore echivalează cu acordul tacit) au spus că tinerii au fost ridicați pentru că ar fi refuzat să se legitmeze (declarație contrazisă chiar de amenzi: procesel verbale au fost întocmite pentru ”manifestări publice neautorizate”, nu pentru ”refuz de legitimare”.

În plus, legitimările pe care, teoretic, Poliția are dreptul să le efectueze, trebuie făcute în limite legale și cu respectarea unei proceduri foarte sticte, care trec prin faza de atenționare, percheziție corporală la fața locului, încercarea de identificare prin alte procedee (IMAGETRACK, AFIS 2000 etc.) și doar apoi prin ”conducerea la sediul Poliției”. În fine, faptul că acelorași persoane li s-au întocmit procese-verbale de contravenție pentru aceeași faptă reprezintă un alt abuz (nimeni nu poate fi tras la răspundere de două ori pentru aceeași faptă – că procesele verbale au fost întocmite la ore diferite nu are nicio relevanță atâta timp cât participau la același eveniment). Aceste abuzuri sunt, la rândul lor, atacuri materiale, directe, imediate și injuste împotriva unor persoane și interese publice, care justifică nesupunerea civică.

***

Așadar, nesupunerea civică are deplină acoperire legală atunci când vizează apărarea împotriva încălcării unor drepturi. Mai mult, nesupunerea civică și gradul de nesupunere civică într-o societate reprezintă un etalon pentru sănătatea mentală a acelei societăți. Lipsa nesupunerii civice poate sugera o societate perfectă, cu reguli și legi perfecte, care sunt respectate în totalitate și dincolo de orice interpretare. O societate fără contradicții și controverse sociale, economice, religioase, de gen, de rasă, de distribuire echitabilă a resurselor etc. Aceasta este, însă, o utopie. Astfel, lipsa nesupunerii civice nu poate indica decât o societate bolnavă. Ai cărei membri sunt total sedați și incapabili să reacționeze. Cu cetățeni apatici, lipsiți de educație și de reacție împotriva încălcării propriilor drepturi. Nesupunerea civică nu este doar legală, ci absolut necesară, fiind factor determinat al schimbării. Este virusul (dacă doriți) care stă la baza antibioticului necesar însănătoșirii unei societăți.

Mihai Goţiu

preluare http://voxpublica.realitatea.net

PCR a impartit decizii de expropriere la Constanta

La aceasta acţiune Asociaţia România-Dacia Casa Noastră (RDCN) a fost reprezentată de subsemnatul, Octavian Manu, preşedintele său. Acţiunea vine să completeze demersurile noastre din Constanţa de strângere de semnături, dar şi de împărţire a peste 1000 de fluturaşi de către RDCN în cadrul campaniei de salvare a Roşiei Montane. De asemenea, reprezentanţi ai asociaţiei sunt implicaţi în astfel de acţiuni în Bucureşti şi Ploieşti.

preluare http://www.ziuaconstanta.ro

Un grup de activisti ecologisti grupati intr-un inventat PCR - Partidul Cianurarilor din Romania a desfasurat, astazi, in Constanta, o actiune menita sa atraga atentia opiniei publice asupra noii Legi a Minelor, care, daca va fi adoptata in forma actuala, permite companiilor private sa exproprieze in numele statului terenuri unde acestea doresc sa dezvolte exploatari de zacaminte naturale.

In cadrul campaniei "Marea Expropriere", falsii mineri, purtand casti de protectie, steaguri tricolore si bannere cu Salvati Rosia Montana, au descins cu Deciziile de Expropriere la Prefectura Constanta, la primire aflandu-se subprefectul Aidun Curt-Mola, Directia de Sanatate Publica a judetului Constanta - hartia fiind inmanata directorului adjunct Mihaela Dinisov, Agentia pentru Protectia Mediului, unde „beneficiarul" a fost directorul Senol Zevri, un fost activist pentru protectia mediului, si Directia Judeteana pentru Cultura, Culte si Patrimoniu Cultural National, unde au fost intampinati de directorul executiv Actuan Murat.

In mod simbolic, au fost expropriate si patru dintre simbolurile culturale si istorice ale Constantei - Cazinoul, Statuia lui Mihai Eminescu, Farul Genovez si Statuia lui Ovidiu. Ultima locatie expropriata a fost sediul PDL Constanta, unde presedintelui organizatiei judetene, Gigi Chiru, i-a fost inmanata decizia unilaterala de expropriere.

Directorul Directiei Judetene pentru Cultura, Culte si Patrimoniu Cultural National a fost singurul reprezentant al institutiilor publice vizate astazi, care a acceptat sa semneze petitia pentru impiedicarea Legii Minelor, care poate fi completata si pe situl http://www.rosiamontana.net/. De asemenea, majoritatea studentilor aflati intr-o recreatie in fata Universitatii Maritime Constanta au contribuit cu semnaturi. Ei au fost impresionati de faptul ca in Romania se preocupa cineva si de soarta mediului inconjurator.

Presedintele organizatiei judetene PDL Constanta a abordat problema Rosiei Montane din perspectiva "interesului national". Cu toate acestea, intrebat fiind daca zacamantul va fi exploatat de catre Romania, domnia-sa a replicat ca "aceasta este o alta discutie".

"Am folosit aceasta forma neobisnuita de protest pentru a atrage atentia asupra riscului exproprierilor abuzive, ce pot fi generate de o lege pe care o consideram neconstitutionala. Asteptam ca toti cei ce au primit astazi Deciziile de expropriere sa ni se alature demersului prin care sa impiedicam adoptarea unei legi strambe, generatoare de previzibile abuzuri si, nu in ultimul rand, de distrugere a mediului si a patrimoniului national" a declarat Cosmin Barzan, presedinte Centrul pentru Resurse Civice, coordonatorul actiunii la Constanta.

La randul sau, subprefectul Aidun Curt-Mola a declarat: "Eu sunt foarte ecologist, dar nu in detrimentul dezvoltarii comunitatilor. Vreau ca si in judetul Constanta sa produc o dezvoltare indrustriala foarte mare. Ea vine la pachet si cu o crestere a gradului de poluare, important este sa gasim balanta intre protectia mediului si dezvoltare comunitara."

Rosia Montana,TREBUIE SA LUAM ATITUDINE TOTI!

Am primit un mesaj interesant si de actualitate. TREBUIE SA LUAM ATITUDINE TOTI!
Cei care nu stiu cine este Cezar Aanicai sa caute pe net.

Mai jos este un material care TREBUIE SA CIRCULE. E singura forma de protest deocamdata. Sunt informatii despre Rosia Montana si despre valoarea ei fizica, despre valoarea spirituala a zonei si mai ales despre valoarea romanului si a Romaniei, aici si in lume. Am decis sa anexez citeva fotografii facute de subsemnatul in zona acum circa 3 ani. AM VAZUT GALERIILE DACO-ROMANE DE PESTE 2000 DE ANI! EXISTA! NU SUNT O MINCIUNA!
Acolo se ascunde un tezaur urias ce nu va putea fi masurat nicicind in bani! Am gasit ghidul local recomandat (clandestin, in soapta, la ureche! - dureros!) care stie foarte multe (nu din presa!) si care ne-a dus in adincurile pamintului. Si mai ales ale istoriei. Si cind am iesit la suprafata ne-am dat seama in ce hau fara fund de fapt suntem pe cale sa fim aruncati.

Cezar Aanicai
Iasi , mai 2010



" ...Rosia Montana este cea mai veche localitate din Romania , atestata de la anul 131 dupa Hristos.

..De-a lungul istoriei, ispita aurului a atras aici toate neamurile Europei, facand din Rosia un orasel cosmopolit.

..Din Rosia s-au ridicat, de-a lungul timpului, multi luptatori ardeleni, cum au fost Simion Balint, George Gritta, luptator in revolutia de la 1848, alaturi de Avram Iancu..

..In Rosia, stradutele inguste si pietruite, casele de patrimoniu, construite in stil baroc de arhitecti italieni (Strada siciliana), in urma cu aproape doua sute de ani, te transporta in alt timp..

...Ultimele 330 de tone de aur si 1680 de argint vor sa fie exploatate, pana la ultima roca de minereu, de compania Gold Corporation, careia i-a fost concesionata exploatarea.

..Doar douazeci de mii de dolari pe an plateste statului roman compania Gold Corporation, chiria pentru concesiunea a 520 de kilometri patrati, inima de aur a Apusenilor.
Concesiunea s-a facut pe 20 de ani, din 1997, deci ar mai fi inca sapte ani de-acum incolo.

..Vedem zilnic cum angajatii companiei intra in galerii, sub pretextul ca iau probe si fac masuratori, pana ce vor incepe oficial exploatarea, dar nimeni nu-i controleaza daca iau sau nu iau aur de-acolo...

..Uraniul ni l-au exploatat rusii in totalitate, iar acum vom ramane si fara aur, daca romanii nu se trezesc la timp.

De la Bucuresti sau din alta parte a lumii nu-si dau seama de dimensiunile reale ale tragediei de la Rosia Montana , iar cand vin aici si afla adevarul, sunt izbiti de anormalitatea acestei situatii, de lipsa de reactie a Guvernului si a administratiei locale, fata de aceasta stare de lucruri.
Toti scriu acolo ca nu-si pot inchipui ca vestigiile istorice, galeriile romane, bisericile si cimitirele istorice, bucati intregi de munte s-ar narui intr-un iaz de cianura.

Toti ne incurajeaza sa rezistam! Toti vor sa fie de folos cu ceva, un lucru cat de marunt. Solidaritatea aceasta de la om la om face mai mult decat orice gest politic din departare, si acesta indelung asteptat.

"Rezistati! Rezistati!" ne indeamna toata lumea, dar nu e usor, sa stiti, sa-ti traiesti viata ca in vitrina, observat, filmat si fotografiat tot timpul, pandit din fata casei, spionat obstructionat in orice faci sau ai intentia sa incepi. E o tensiune continua care slabeste numai de vineri dupa amiaza pana luni dimineata, atunci cand "observatorii" Gold-ului se aduna de pe ulite, unde se plimba in costumele lor spilcuite si cu ochelari negri la ochi,
plini de emfaza (vezi Doamne, au cumparat aproape tot si ei sunt stapanii Rosiei), si pleaca cu masinile lor scumpe in week-end. Abia atunci, noi putem sa lasam garda jos si sa traim, sa ne strigam bucuriile sau sa ne plangem necazurile, pe un ton de normalitate.

Si cum sa nu ravneasca la aurul Apusenilor, cand in el sunt, in procente mai mari decat oriunde in lume, si metalele rare atat de cautate de industria constructoare de nave spatiale: titan, vanadiu, wolfram, molibden."

Daca macar un singur om va ramane aici si nu-si va vinde proprietatea, compania nu va putea sa treaca peste el. Cred cu tarie ca nu ne luptam cu morile de vant si ca lupta noastra nu e in zadar.Nu se poate sa scoti o localitate in afara existentei, pentru ca vrea o companie straina sa le ia acest drept in numele lacomiei. Daca litigiul cu Gold ar mai tine o suta de ani, rezistenta Rosiei s-ar stinge, treptat. Probabil, asta urmareste compania. Poate daca romanii si-ar lua un petic de pamant pe dealurile acestea si nu l-ar ceda in ruptul capului, atunci ei nu vor avea sorti de izbanda, in vecii vecilor. Iata, membri ai organizatiei mondiale "Green Peace" si-au cumparat loturi fie si de cativa metri patrati in Rosia Montana, pe care nu le vor vinde companiei cu nici un pret, ba chiar au confectionat tablite pe care scrie: "Aceasta proprietate nu este de vanzare", pe care le-au impartit rosienilor, ca sa descurajeze orice tentativa a companiei de a-i ispiti sa ii vanda casele. Acum, Gold Corporation (Gabriel Resources si alte companii subsidiare dupa care se ascunde) si-a angajat cea mai mare companie de publicitate din Bucuresti, a regizorului Bogdan Naumovici, ca sa le faca propaganda proiectului minier de la Rosia Montana. Chiar daca mult prea tarziu, reclama a fost oprita,
in cele din urma, pentru minciunile continute in ea. O lovitura dura pentru companie.

Avem nevoie de exprimarea solidaritatii cu lupta noastra. Sa vina aici cei care cunosc drama noastra, sa ne sprijine moral, sa aratam Gold-ului ca nu suntem asa putini, ca avem si pe altii de partea noastra. Sa facem si noi actiuni de intimidare, asa cum fac ei, nu doar sa tacem si sa inghitim. Noi suntem vreo 20 de familii, ultimii luptatori impotriva Gold-ului, care nu vom pleca nici in ruptul capului. Oricati bani ne-ar da, cu orice ne-ar tenta, noi nu plecam. Mie sa-mi dea America toata sa fie a mea, si eu nu plec din Rosia Montana ."
Eugen Cornea, capetenia rezistentei antigoldiste de la Rosia Montana.


Am fost astazi la o intalnire cu profesori universitari si alti oameni pregatiti in diferite domenii care-si bat capul cum sa salveze muntii Apuseni de explatare si de distrugere totata. Sincer, nu pot sa stau nepasatoare la ce se intampla si simt ca daca eu nu ma ridic,tu nu te ridici, ala nu se ridica, nu ne ridicam cu totii, tragedia se va intampla si nepasarea de acum ne va costa enorm. Oamenii sunt constienti de amploarea situatiei de faptul ca astia care ne conduc stau sluj in fata banilor, ca au vandut tara pe nimic.

In principiu, s-a recunonsut ca sunt multi Romani care vor bine, dar care nu il pot realiza, pentru ca, urmare a manipularii, au reusit astia sa ne demoralizeze si sa ne dezbine.


Fiecare invitat, specialist pe felia lui a vorbit despre efectele, numai negative , ale explaotarii miniere pe care vor sa o inceapa la Rosia Montana

Prof. univ. dr. Ion Brad - membru al Academiei Oamenilor de Stiinta, biochimist a explicat clar care sunt efectele cianurilor rezultate din exploatare asupra organismelor vii: moarte sigura pentru mediu plante, animale si oameni pe o raza de sute de km (inclusiv in tarile vecine)
din cauza vaporilor de cianura care se ridica in aer.

Prof. dr. Vasile Boroneant, istoric, a povestit despre valoarea siturilor dacice, a galeriilor romane vechi de peste 2000 de ani si despre pierderea identitatii Poporului Roman si a intregului sau certificat de nastere Dacic.

S-a vorbit despre faptul ca asta este rezarva strategica de aur a Romaniei, de care se stie de mii de ani, pe care dacii au exploatat-o cu masura si pe care au lasat-o mostenire urmasilor pt gestionaterea independenta a Poporului Roman si despre faptul ca in Muntii Apuseni pe langa cea mai mare rezerva de aur si argint din europa, aur de o calitate ridicata, mult superioara, ar fi si o rezerva uriasa de wolfram metal mai scump decat aurul si mult mai pretios, greu de gasit, foarte necesar, in industria militara si spatiala si in economie in general.

Sunt multe care se invart in jurul regiunii Apuseni pe care vor sa ii distruga e plin de zacaminte, si pe toate vor sa le exploateze, statul roman primeste nimic, adica 1 miliard de dolari in 20 de ani de exploatare, adica 15 % iar explatatorii iau restul de 85 %, si lasa in urma distrugeri istorice, ecologice, umane, NATIONALE , economice inestimabile.

Pentru pamantul asta au murit Dacii, au murit marii Domnitori Romani, milioane de Romani de-a lungul secolelor ca sa il apere de asupritori si ca sa il dam noi degeaba astazi.

Pasivitatea o sa ne coste scump.

Eu cred ca nu putem sta indiferenti fata de mostenirea pe care o avem, care e a noastra.,nu a canadienilor sau a altora. E ca si cum vine unu sa iti ia casa cu tot ce ti-au lasat parintii, pamantul, hainele, amintirile, si tu te uiti la el cum o face si il lasi in pace.

Ce e de facut ? cum putem incepe sa ajutam ?

Cred ca trebuie, in primul rand, ca toata lumea sa afle despre asta sa afle adevarul. oamenii nu stiu ce se intampla. Apoi impreuna oamenii trebuie sa spuna NU !!

Pentru asta rebuie sa ne gandim repede, pentru ca nu e timp, la ce anume putem sa facem, cum putem sa contibuim cu resursele pe care le avem, si aici ma gandesc sa punem in aplicare totul pentru scopul asta care ne priveste direct. sa punem in miscare pe toata lumea pe care o cunoastem, care, la randul ei va angrena mai departe alte roti.


Doamne ajuta!

Stefan

Aur dacic pradat de straini din nou

Cine vrea sa profite de aurul de la Rosia Montana
Sabina Fati, redactor-sef adjunct
Joi, 24 Decembrie 2009

Graba ministrului industriilor, Adrian Videanu, de a anunta interesul noului guvern pentru o afacere privata controversata de anvergura cum e cea de la Rosia Montana, sugereaza ca ar avea obligatii fata de patronii companiei care vrea sa transforme Muntii Apuseni intr-un El Dorado. Prin punerea in aplicare a acestui proiect miner, Gabriel Resources, inregistrata in Canada, vrea sa extraga peste 300 de tone de aur si peste 1500 de tone de argint, care la voaloarea actuala ar insemna in jur de 12 miliarde de dolari. Principala problema este ca statul roman detine doar 20 la suta din acest proiect, in vreme ce canadienii au 80 la suta din afacere. In acelasi timp prin exploatarea intensiva a zonei, preconizata de Gabriel Resources, ecosistemul va fi distrus, iar comunitatea Rosia Montana, veche de peste 2000 de ani va fi nimicita: monumentele din perioada romana, casele si bisericile din perioada habsburgica vor fi pur si simplu demolate.
Adrian Videanu, dar si alti lideri democrat-librali au o slabiciune speciala pentru acest proiect pagubos pentru stat, dar profitabil pentru Gabriel Resouces, intreprindere clientelara a partidului, care trebuie rasplatita pentru banii investiti in campaniile electorale din ultimii doi ani. Dupa o epoca lunga in care Ion Iliescu a chemat minerii sa scandeze ca nu ne vindem tara, astazi PDL vrea sa vanda pe nimic ce-a mai ramas nevandut dupa guvernarea Nastase. Pana si statele africane care-si concesioneaza minele de diamante cer o participare a statului de peste 60 la suta. Adrian Videanu ar vrea sa ne convinga ca poate scoate Romania din criza cu ajutorul exploatarii de la Rosia Montana, dar dupa cum arata cifrele, doar clientela sa ar putea depasi criza confortabil. In plus liderul PDL stie probabil ca proiectul Rosia Montana a fost blocat de fostul ministru al Mediului, Attila Korodi, care a obtinut si un succes in justitie, dupa ce a refuzata sa acorde avizul de mediu intreprinderii. Academia Romana, care a facut un studiu extins asupra efectelor imiediate si pe termen lung argumenteaza in plus ca exploatarea aurului pe o perioada de 17-20 de ani nu este o solutie pentru dezvoltarea durabila si mai ales nu rezolva problemele sociale si economice ale zonei, care se vor agrava dupa finalizarea lucrarii. De fapt numarul locurilor de munca in perioada exploatarii nu va depasii 500 si nu este clar cati localnici vor beneficia de ele, si cati muncitori vor fi adusi din alte colturi ale tarii. Legea minelor obliga investitorul sa faca reabilitarea mediului, sa se ocupe de deseurile miniere, sa repare stricaciunile care apar in urma lucrarilor si in general sa monitorizeze vreme de 100 de ani zona. Specialistii in mediu se tem insa ca in contractul facut de statul roman cu societatea canadiana nu exista garantii ca la terminarea lucrarilor si inchiderea exploatarii firma investitoare va putea asigura costurile de refacere a mediului si ca reparatiile vor fi in cele din urma suportate din buzunarele contribuabilului roman prin bugetul de stat. Experientele tarilor dezvoltate, mai ales cele din SUA, arata ca de cele mai multe ori costurile de mediu ulterioare sunt acoperite in proportii foarte mici, uneori nu mai mari de 10 -15 la suta, de garantiile depuse de companiile care exploateaza resursele.
Inainte de a fraterniza cu expansiunea anarhica de la Rosia Montana, Adrian Videanu si guvernul Emil Boc ar trebui sa desecretizeze contractul semnat de statul roman cu firma canadiana, pentru a afla cine ce castiga din acest aranjament, facut de partid inca de acum zece ani. Licenta de exploatare a fost facuta cadou canadienilor de Radu Berceanu in 1999 pe vremea cand era ministrul Industriei. Liderii democrat-liberali stiu probabil ca beneficiile statului roman sunt minime in raport cu pierderile: este vorba de dividende 2 la suta asupra exploatarii, plus diverse impozite.
Investitorii de la Rosia Montana cheltuit imens cu publicitatea si lobby-ul, reusind sa-i convinga pe destui politicieni si ziaristi sa joace cartea lor. Lucrurile s-au complicat insa dupa ce Romania a intrat in UE, fiindca standardele de exploatare sunt acum net diferite. Cu toate acestea presiunile sunt foarte mari, iar lidera democrat-liberala, Sulfina Barbu a refuzat se pare portofoliul mediului de frica sa nu se compromita pe seama aranjamentelor facute de colegii ei de partid cu afaceristii dubiosi de la Rosia Montana.
www.romanialibera.ro



Roşia Montana ameninţată de noul guvern Emil Boc

20/12/2009
destinatar: Guvernul, Parlamentul şi Preşedinţia României

Roşia Montana ameninţată de noul guvern Emil Boc

Ministrul Adriean Videanu
manifestă intenţii criminale împotriva mediului

Ministrul interimar al economiei, dl. Adriean Videanu, desemnat să facă parte din noul guvern Emil Boc, în calitate de ministru al Economiei şi Comerţului, a declarat vineri, 18 decembrie 2009, că proiectul controversat al exploatării aurifere de la Roşia Montana fost inclus în programul de guvernare şi ar putea începe cât mai curând posibil cu actualul investitor, compania canadiana Gabriel Resources.
Acest proiect constă, printre altele, în:
- utilizarea cianurilor în cadrul acestei exploatări miniere cu risc major pentru mediu, oamenii şi animalele din zonă fiind ameninţaţi deopotrivă de poluarea solului, apei şi aerului,
- schimbarea brutală a peisajului şi conformaţiei reliefului din zona Roşia Montana, prin dispariţia unor munţi ce urmează a fi trecuţi prin malaxorul exploatării miniere,
- distrugerea sitului arheologic Alburnus Maior care conţine mine romane vechi de aproape 2000 de ani ce reprezintă un patrimoniu istoric unic în Europa,
- comunitatea locală ar fi silită să îşi părăsească căminele pentru a face loc exploatării miniere,
- biodiversitatea şi cele peste 100 de specii de plante şi animale protejate din zonă ar avea un viitor sumbru,
- sunt încălcate, printre altele, directivele europene precum Directiva 97/11/CE EIM privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice şi private asupra mediului, Directiva nr. 80/68/CEE referitoare la protecţia apelor subterane şi Directivele privind Evaluarea Impactului asupra Mediului (EIM).
Faptul că noul guvern se grăbeşte să includă printre priorităţile sale măsuri care sacrifică oamenii şi mediul pentru a se da satisfacţie unor interese de afaceri arată limpede ostilitatea miniştrilor faţă de principiile unei viziuni verzi şi a unei economii durabile.
Partidul Verde susţine votarea în Parlamentul României a legii privind interzicerea cianurilor în minerit şi cere Comisiei pentru Industrii să deblocheze aducerea în plenul Camerei Deputaţilor spre discutare un astfel de proiect de lege.
Considerăm că iresponsabilitatea demonstrată plenar de mulţi politicieni români nu mai poate fi acceptată, ci sancţionată public cât se poate de ferm şi tratată fără nici un fel de menajamente.
Astfel că, de astăzi începând, Partidul Verde îi va considera pe politicienii care susţin exploatarea minieră pe bază de cianuri de la Roşia Montana drept vinovaţi de crime împotriva mediului. Primul dintre ei este, conform propriei declaraţii, dl. Ministru al Economiei Adriean Videanu. Astfel de persoane precum dl. Videanu nu ar trebui validaţi de Parlament pentru funcţia de ministru.
Crimele împotriva mediului sunt investigate de Interpol începând cu 1992 şi sancţionate de legislaţia multor ţări precum Australia, Canada, Noua Zeelandă, Marea Britanie, SUA.
Constituţia României, care pentru politicieni precum ministrul economiei pare a fi literă moartă, stipulează următoarele:
“ARTICOLUL 35 - Dreptul la mediu sănătos
(1) Statul recunoaşte dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurator sănătos şi echilibrat ecologic.
(2) Statul asigură cadrul legislativ pentru exercitarea acestui drept.
(3) Persoanele fizice şi juridice au îndatorirea de a proteja şi a ameliora mediul înconjurător.”
Solicităm Guvernului României să stopeze proiectul exploatării miniere pe bază de cianuri la Roşia Montana şi Parlamentului României să voteze legea de interzicere a utilizării cianurilor în minerit.
Îi invităm pe cetăţenii ţării noastre care respectă mediul, invităm organizaţiile neguvernmentale de mediu şi asociaţiile care se opun crimelor împotriva mediului să susţină această luare de poziţie, să promoveze şi semneze petiţia!

Contact:
Remus Cernea - Preşedinte Executiv al Partidului Verde
remuscernea.ro@gmail.com
www.remuscernea.ro
Silviu Dumitru - Secretar General al Partidului Verde
office@verzii.ro
www.verzii.ro

http://www.petitieonline.ro/petitie-p14215043.html