Sa nu fim acuzati de subiectivism...

William Schiller, arheolog american, lucrarea <>: “Civilizatia s-a nascut acolo unde traieste astazi poporul roman, raspandindu-se apoi, atat spre rasarit, cat si spre apus, acum circa 13-15.000 de ani!”

Marija Gimbutas, specialist american de origine lituaniana: “Romania este vatra a ceea ce am numit Vechea Europa, o entitate culturala cuprinsa intre anii 6.500 – 3.500 i.Hr., axata pe o societate matriarhala, teocratica, pasnica, iubitoare si creatoare de arta, care a precedat societatile indo-europene patriarhale de luptatori din epocile bronzului si fierului.”

Louis de la Valle Poussin: “Locuitorii de la nordul Dunarii de Jos pot fi considerati ca <> de origine a limbilor indo-europene, adica stramosii Omenirii.”

Ekstrom Par Olof, scriitor si lingvist suedez: “Limba romana este o limba-cheie, care a influentat in mare parte toate limbile Europei.”

Gordon W. Childe: “Locurile primare ale dacilor trebuie cautate, deci, pe teritoriul Romaniei. Intr-adevar, localizarea centrului principal de formare si extensiune a indo-europenilor trebuie sa fie plasata la nordul si sudul Dunarii.”

Bosch Gimpera, cercetator german: “Spatiul din care au pornit indo-europenii este situat intre Valea Dunarii, Marea Egee si Marea Neagra.”
Eugene Pittard, antropolog: “Stramosii etnici ai romanilor urca neindoielnic pana in primele varste ale Umanitatii, civilizatia neolotica romana reprezentand doar un capitol recent din istoria tarii.”

Prof. Fabio Scialpi: “Sunt intrigat de prezenta, pe teritoriul Romaniei, a mai multor toponime cu rezonanta sanscrita.”

A. Jarde, renumit elenist, Paris 1923: “Asupra istoriei primitive a regiunilor care vor forma Grecia, grecii insisi nu stiu nimic. Pana in prezent, solul grec n-a scos la iveala nii o urma materiala a paleoliticului. Cei mai vechi locuitori din Grecia sunt tracii, apartinand timpului neoliticului.”

Bonaventura Vulcannius din Bruges, 1597: “Getii au avut propriul lor alfabet cu mult inainte de a se fi nascut cel latin (roman). (…) Getii cantau, insotindu-le din fluier, faptele savarsite de eroii lor, compunand cantece chiar inainte de intemeierea Romei, ceea ce – o scrie Cato – romanii au inceput sa faca mult mai tarziu

Indo-europenii, falsificarea istoriei neamurilor arimine

Istoria Europei, deşi s-a dezvoltat pe o pretinsă studiere a scrierilor vechilor greci şi latini, are cîteva idei fundamentale false, introduse premeditat pentru a da bine în muzichia unora sau altora. În secolul XlX, cînd popoarele acestui continent îşi căutau rădăcinile strămoşilor, au fost unii mai sîrguincioşi care şi-au impus părerile deşi se bazau mai mult pe pretenţii şi minciuni decît pe dovezi şi idei logice. Una din aceste profeţii mincinoase şi ticăloase este conceptul indo-europenismului. Ideea a apărut la sfîrşitul secolului XVlll cînd englezul William Jones ajungînd în India în anul 1786 ca trimis al imperiului britanic şi studiind limba sanscrită, a observat că sînt unele cuvinte asemănătoare cu limba latină şi greaca veche. Uimirea i-a fost mare şi a căutat o explicaţie, considerînd că în vremuri uitate de istorie a existat o migraţiune din aceste teritorii către vest, prin Iran şi au ajuns în marginea Europei iar din acest hopa-trop la galop şi uşurel-cătinel s-au născut toate popoarele vechi ale continentului nostru. Dar asemănările acestor limbi au fost observate chiar mai devreme de către Thomas Stephens pe la 1538, Filippo Sasett pe la 1588 şi Bonaventura Vulcanius pe la 1597.

Aceştia sînt doar cei pe care istoria i-a trecut la răbojul neiutării, însă numărul ,,ciudaţilor” sigur a fost mai mare. Cum la sfîrşitul secolului XVlll, Europa se considera cea mai strălucită civilizaţie de pe Pământ, şi care îşi avea rădăcinile toate, înfipte adînc, cît mai adînc, în ,,cultura” iudaică a iudeo-creştinismului şi antichitatea clasică greacă şi romană, toţi specialiştii lingvisticii occidentale au pornit cu căţel şi purcel la reconstituirea acestei limbi de început a civilizaţiei europene. Iar cei mai zeloşi şi mai inventivi au fost germanii care au reuşit s-o ,,reconstruiască”, i-au plesnit şi o gramatică ,,beton” şi astfel, această prostie fără ton cu muzică surdă şi mută a ajuns marele adevăr istoric. Dar chiar cînd se lucra de zor la marea făcătură, unii curioşi mai îndrăzneţi şi-au băgat nasul adînc în scrierile limbii sanscrite şi au constatat cu uimire că aceste texte spun că vechii inzi – numiţi în texte aryas – au venit în India, de undeva din apus. Dau spre aducere aminte pe cîţiva dintre ,,răulenii” care dovedeau că direcţia migraţiei nu a fost de la est spre vest ci invers: Gubernitas Angelo, Letture sopra la mitologia vedica, Roma 1874; Isaac şi Taylor, The origine of Arians, London 1885, tradus în franceză la Vigot Frères, Paris 1895: Reinac şi Salomon, L’origine des Ariens. Histoire d’une controverse, Paris 1892; Th. Antonescu în Lumi uitate, capitolul Dacia patria primitivă ariană, Iaşi 1901, J. Mension, Le Pays d’origine des indo-européens in Revue des questions scientifiques Bruxelles 1911. Au mai fost şi alţii care nu s-au lăsat luaţi de valul indo-europenismului, pe care însă nu-i mai amintesc.

Dar lucrarea care a spart în bucăţi frumoasa făcătură a indo-europenismului şi a pus-o în lada de gunoi a istoriei, a fost The Cambridge history of India, At the University Press, Cambridge, 1922, în 8 volume, îngrijită de Rapson E. J. Studiind cu atenţie scrierile în sanscrită ale vechilor arieni din India, în vol l, cap. lll, The Arians, se precizează la paginile 67-71: ,,Arienii primitivi trăiau în zona temperată, cunoşteau cu mare certitudine stejarul, fagul şi salcia, anumite specii de conifere, şi se pare, mesteacănul, posibil teiul… După toate probabilităţile erau sedentari, pentru că le era familiar grîul. Animalele folositoare cele mai cunoscute erau: boul şi vaca, oaia, calul, cîinele şi porcul şi unele specii de cerb. În timpuri străvechi nu cunoşteau măgarul, cămila şi elefantul…. Lupul şi ursul erau cunoscuţi, dar nu leul şi tigrul. Din aceste date este posibil să localizăm locul primitiv din care îşi trag originea vorbitorii acestor limbi? Nu este probabil să fie India, cum presupun primii investigatori, întrucît nici flora nici fauna cum se reflectă ele din limbă nu sînt caracteristice acestei zone. Şi mai puţin probabil este Pamirul, una din cele mai mohorîte regiuni de pe faţa pămîntului. Nu este probabil ca ,,Asia Centrală”, considerată şi ea ca loc de baştină al arienilor, să fi îndeplinind acest rol, chiar dacă admitem că lipsa evidentă a apei şi, deci, sterilitatea mai multor zone, ar fi un fenomen mai recent. Dacă într-adevăr aceşti oameni cunoşteau fagul trebuie să fi locuit la vest de o linie care pleacă de la Königsberg(actuala enclavă rusească Kaliningrad de la Marea Baltică) în Prusia, pînă în Crimeea şi, de acolo, continuă prin Asia Mică. Nu există o zonă care să îndeplinească aceste condiţii în cîmpiile din nordul Europei. După cîte ştim, în timpurile primitive era o ţară acoperită cu păduri…Există vreo parte a Europei care combină agricultura cu păstoritul, strîns legate una de cealaltă, care să aibă şesuri calde potrivite culturii grîului şi păşuni bogate, la altitudine, necesare turmelor şi cirezilor, şi, în acelaşi timp, arbori şi păsări de felul celor menţionate mai sus? Există, după toate aparenţele, o singură astfel de arie în Europa, anume aria delimitată la est de Carpaţi, la sud de Balcani, la vest de Alpii Austriei şi Böhmer Wald şi la nord de către Erzgebirge şi munţii care fac legătura cu Carpaţii. Dacă această zonă este într-adevăr habitatul original – şi destul de curios, că deşi îndeplineşte atît de multe condiţii, nu pare să fi fost propusă pînă acum – răspîndirea limbilor indo-germanice devine uşor de înţeles… Trebuie reţinut faptul că aceste migraţii nu au avut loc pe zone nepopulate, că înainte de a atinge frontiera Indiei sau chiar a Mesopotamiei, wiros-ii trebuie să fi avut de luptat cu populaţiile deja existente care considerau trecerea lor asemănătoare unui nor de lăcuste distrugătoare… Ştim că în timpuri istorice multe triburi au trecut astfel în Asia din Europa, printre acestea fiind frigienii, misienii şi bitinii.”

Românilor nu le spune nimic această realitate istorică, pusă pe răboj de către neamul aryas în urmă cu peste 3500 de ani, pentru că ei au preocupări mult mai ,,serioase” şi mai ,,ştiinţifice” nu se înjosesc cu asemenea nimicuri. Chiar şi cînd istoricii occidentali şi din S.U.A. au acceptat că cea mai veche scriere din lume este cea descoperită la Turdaş şi Tărtăria şi datată pentru începutul mileniului Vl î.e.n. iar de aici aceasta a ajuns în Sumer şi India la Mohenjo-Daro, ai noştri istorici au rămas tot semeţi în prostia şi ura lor caracteristică faţă de poporul român şi chiar mai mult, s-au însoţit mai totdeauna în făcăturile lor cu trădarea de neam şi ţară! Dar această migraţie a neamurilor aryas din toriştea carpatină către India, o găsim consemnată chiar în scrierile vechilor greci!!!

Diodor din Sicilia, în scrierea Biblioteca istorică, Cartea ll,XXXVlll, ne transmite informaţii despre originea neamurilor din India scriind: ,,Cei mai învăţaţi dintre inzi povestesc o legendă pe care este cuvenit să o înfăţişăm cititorilor. În cele mai îndepărtate vremi, pe cînd oamenii trăiau răzleţiţi doar prin sate, a venit dinspre apus Dionisos cu o puternică oaste şi străbătu întreaga Indie, unde nu se afla nici o cetate ce s-ar cuveni amintită şi ar fi putut să i se împotrivească. Cînd, mai apoi, - din pricina arşiţei – se porni o molimă care secera pe războinici, Dionisos, ca un înţelept cîrmuitor, îşi duse oastea din cîmpie spre munţi. Aici, bătînd vînturi reci şi ape repezi curgînd chiar din izvoarele lor, molima părăsi tabăra lui Dionisos. Ţinutul muntos unde el îşi tămădui oastea se numea Meros. Apoi zeul a strîns roadele cîmpului, le-a păstrat şi i-a învăţat pe inzi meşteşugul agriculturii. Tot astfel, le-a arătat cultura viţei de vie şi multe lucruri folositoare vieţii. Aici el a fost întemeietorul unor cetăţi vestite, strîngînd laolaltă – în ţinuturi mai bine aşezate – sate întregi şi învăţîndu-i pe oameni a-i preamări pe zei. El mai statornici legi şi judecăţi, într-un cuvînt, minunate lucruri fapt pentru care a fost socotit zeu…. Cincizeci şi doi de ani a domnit Dionisos în India murind la adînci bătrîneţe. Fiii săi i-ar fi urmat la domnie, lăsînd apoi regatul urmaşilor, pînă cînd, după multe generaţii, împărăţia lor s-a destrămat şi fiecare cetate a avut o cîrmuire democratică… Acestea le povestesc locuitorii ţinuturilor muntoase ale Indiei.”Vedem că povestea lăsată de Diodor, este identică în conţinutul ei cu informaţiile din scrierile sanscrite şi cu concluzia englezilor care au scris studiul amintit mai sus. Ne mai spune Diodor că migraţia a avut loc în cîmpiile din vestul Indiei şi datorită unor molime cumplite, neamurile aryas şi-au părăsit cetăţile întemeiate în aceste locuri şi s-au stabilit în munţi.

Studiile textelor sanscrite au arătat că migraţia a pornit din Centrul Europei, de pe toriştea carpatină în jurul anului 2600 î.e.n. Cele două mari centre ale culturii antice indiene – Mohenjo Daro şi Harapa – au fost întemeiate tot pe la anii 2600 î.e.n. şi au fost părăsite cam pe la 1800-1700 î.e.n. Semnele folosite în scrierea din Mohenjo – Daro se găsesc printre semnele folosite de geţi pe tăbliţele de plumb, iar în cultura strămoşească pe un munte sfînt se afla Măru Roşu sau Pomul Vieţii! Dar mai avem şi alte dovezi că migraţia neamurilor aryas a pornit din Carpaţi.

În lucrarea Dionysos, autorul Nonus Panopolitanul, ne transmite o legendă despre războiul neamurilor arimine pregătit împotriva indienilor de către Ma sau Cybele, marea zeitate frigiană. Oştirile adunate cîtă frunză şi iarbă trebuiau a fi conduse de Dionysos, iar primii soldaţi chemaţi sînt cabirii care erau faimoasele triburi din Carpaţi ce s-au perindat cu turmele şi obiceiurile lor prin ţinuturile din Asia Mică ajungînd pînă în Egipt. ,,Mai întîi din stînca abruptă şi scăpărătoare de foc a Lemnosului, făuri furtunoasă armă, aproape cu un molift mistic din Samos, doi cabiri, fii ai lui Hefaistos, avînd numele de familiei al mumei lor, pe care Cabiro din Tracia îi născu mai înainte, cerescului făurar, adică pe Alcon şi Eurymedon, măiestru în fierărie”. Autorul îi localizează pe cabiri în Tracia pentru că aşa erau ei cunoscuţi în lumea greacă, ce refuza să recunoască orice urmă de cultură geţilor, dar adevărata lor baştină era la nord de Istru unde apar pe toate monumentele lui Mitra cu numele de Cauti şi Cautipati, adică Cercetătorul şi Judecătorul.

În Cartea XLVll a scrierii lui Diodor, acesta ne transmite informaţii despre insula Sacră a Cabirilor: ,,Să începem cu Samothrace. Unii afirmă că această insulă s-ar fi numit odinioară Samos. Dar acest nume – Samos - a rămas doar insulei care a fost mai recent locuită, pe cîtă vreme vechii insule Samos i s-a spus Samothrace, pentru că se afla în apropierea Traciei. Locuitorii din Samothrace sînt băştinaşi şi, de aceea nu există nici un fel de legende despre cei dintîi oameni din insulă şi cîrmuitorii lor. Unii spun că odinioară i se ziceau Saonesos şi că abia mai tîrziu, cînd au venit coloniştii în Samos din Tracia a fost denumită Samothrace. Băştinaşii, au o limbă veche a lor din care foarte multe vorbe s-au păstrat pînă în zilele noastre, mai ales cuvinte privitoare la ritualul jertfelor… şi încă înainte de potop a fost locuită.”

În Cartea XLVlll, Diodor ne transmite o altă variantă a legendei cu privire la numele insulei Samothrace şi spune că el provine de la un conducător Saon care a venit din Tracia şi împreună cu alţii au colonizat locul. Dar numele de Saon este apropiat de Soin sau Zoin de pe tăbliţele de plumb, fiind divinitatea lunii şi a renaşterii. Căpetenia a împărţit populaţia insulei în cinci triburi, numindu-le după numele fiilor săi şi le-a dat legi drepte pentru a se guverna cinstit. Unul din fii, Iasion a luat de soţie pe Cybele cu care l-a avut pe Coribas iar cînd a murit a fost trecut în rîndul zeilor. Fratele său Dardanos, al cărui neam era la nord de Tracia, împreună cu Cybele şi Coribas ,,au adus cultul Mamei Zeilor în Asia, statornicindu-se în Frigia… Dar amănuntele sfintelor ceremonii nu au fost destăinuite decît celor iniţiaţi în mistere. Foarte vestite sînt apariţiile acestor zei – cabirii – cum şi ajutorul minunat pe care ei îl dau celor iniţiaţi, cînd aceştia se află în primejdie şi cheamă Nemuritorii să le vie în ajutor.” Cabirii îşi aveau principalul centru de cult în insula Samothrace, dar erau cinstiţi pretutindeni în bazinul Mediteranei, chiar şi în Egipt, la Memphis, fiind două personaje masculine aşa cum apar şi pe iconiţele de cult ale geţilor.

Ca să ne lămurim mai bine cu mitul Cybelei şi a lui Dionysos, mai dau un fragment din scrierea lui Diodor, Cartea lll,LlX: ,,Muzele născociră sunetul din mijloc, Linos septima, Orfeu şi Thamiris secunda şi terţa. Apolo şi-a lepădat cetera în peştera lui Dionisos, iar pe Cybele – pe care o îndrăgise - a însoţit-o în rătăcirile ei pînă la hiperboreeni… Frigienii, aduc de asemenea, în cinstea Cybelei jertfe pe vechile lor altare; şi i-au mai înălţat un templu măreţ la Penus în Frigia, unde se desfăşoară serbări şi se aduceau mari sacrificii, Cu acest prilej, regele Midas, şi-a dovedit multă bunăvoinţă prin ajutorul pe care l-a dat.”

Textul ne arată că Cybele era foarte venerată şi la nordul Istrului în ţinutul hiperboreenilor dar sub o altă denumire, de unde ea a fost dusă la frigieni de către Dardanos împreună cu cumnata sa Cybele şi fiul ei Coribas care a format şi tagma preoţească ce slujea pe Mama Zeilor sau Mama Pămîntească.

Şi despre Dionysos avem informaţii în scrierea lui Diodor în Cartea lV,lV: ,,Unii povestitori de mituri spun că ar mai existat şi un alt Dionisos… pe care îl numesc Sabazios. Naşterea lui este slăvită şi i se aduc jertfe, primind cinstirile vrednice de o zeitate; dar numai în timpul nopţii şi în mare taină, deoarece adunările care au loc atunci atrag asupra celor ce i-au parte la ele neîncrederea şi înjosirea. Se povesteşte despre acest Dionisos că s-ar fi deosebit mult prin agerimea minţii lui.” Numele divinităţii invocat de scriitorul grec este apropiat de cel de pe tăbliţele de plumb – Zabelo – care era duhul vieţii împlinite, al căldurii şi maturităţii, al forţei şi energiei solare. Iar finalul citatului mă duce la concluzia că acest Dionysos a condus oştirile arimine în frunte cu cabirii din ţinuturile Carpaţilor pînă în India şi a dus pe acele locuri cultura de aici ce a rezistat peste timp prin brahmanism, sistem religios cu multe elemente comune în religia geţilor.

Coroborînd informaţiile transmise de scrierile sanscrite cu cele antice greceşti, se dovedeşte cu toată puterea adevărului că neamurile aryas au plecat din toriştea carpatină în jurul anilor 2600 î.e.n. prin Asia Mică şi nordul Iranului unde a rămas amintirea ţării Aryanam, au făcut un popas de vreo 800 de ani în cîmpia de vest a Indiei unde au întemeiat o civilizaţie înfloritoare, apoi, datorită unor molime cumplite, au plecat spre munţii din nord unde erau mai feriţi de pericolul bolilor din mediul umed al cîmpiei.

Un alt argument al originii lor carpatine este mulţimea de toponime şi hidronime de cca 2500 asemănătoare limbilor română şi sanscrită dar şi cca 1500 de cuvinte ce le au comune cele două limbi şi care nu se găsesc decît foarte puţine în latină. Însă forma română a cuvintelor este de cele mai multe ori identică sau mai apropiată de sanscrită decît cea latină, dovedind că latinitatea românilor nu este decît o otravă cu care ne-au nenorocit minţile nişte stîrpituri trădătoare care s-au vîndut Satanei.

Dau în continuare un mic studiu comparativ între limbile sanscrită -la stînga semnului egal, limba română - la dreapta semnului egal – iar între paranteze sînt puse explicaţiile privind originea cuvintelor după DEX. ap, apa = apă(lat. aqua), apasabda = apăsat(lat. appensare), akasa*: cer = acasă: loc de baştină, patrie. Arienii ca şi geţii se considerau neam scoborîtor din cer(lat. casa), acaşa = acasă(a + lat. casa), acu = acu(eccum modo), adesa = adesa(a + lat. densus), anuma = anume(a + lat nume), ariyanam*: arienii = Aryanam: Ţara Zeilor la avestici, ţinut din nordul Iranului, aşa = aşa(lat. eccum), balimuca = balamuc(din nume propriu Mamaluc), balaha = baltă(sl. blato), banda = bandă(fr. bande), banica = baniţă(bg. banica), basma = basm(sl. basni), ban = bănie(maghiar sau sîrbo-croat ban), balacsa = bălaie(sl. bălu), bho*: formă de adresare unor indivizi inferiori sau egali = bă: tu(et. necunoscută), bhoga*: bogăţie = bogat: cu avere(sl. bogatu), bhikku*: călugăr cerşetor = bicu: tată(lipseşte din DEX), bhuh*: a devenit pământ, a murit = buh(et. necunoscută), bhuhav*: a devenit aer = puhav(sanscrit bhuhav), Bihar*: regiune în nordul Indiei unde s-au stabilit neamurile aryas = Bihar: regiune administrativă în vestul României, estul Ungariei şi munţi în Apuseni.kala*: negru = kala: pivniţă pentru cereale, groapă în emegi(fr. cale), camaşa = camaşa(lat. camisia), camera = cameră(fr. camera), cana = cana(bg. cana. Dar bulgarii au venit aici în secolul Vll, deci românii pînă să-i înveţe aceşti migratori, beau apa ca dobitoacele direct din baltă sau izvor), capala = cap(lat. caput; pînă să vină romanii eram fără cap aşa cum sînt lingviştii care au scris aceste neghiobii), carsu = car(lat. carrus), csha = casa(lat. casa), cşu = caş(lat. caseus), cazna = caznă(sl. kazni), carca = cîrcă(sîrbo-croatul krke), cita = ceată(sl. ceta), ciata = ceaţă(lat. caecia), cag = chiag(lat clagum), cîmitra = cimitir(neogreacă kimitirion), carvara = curvar(sl. kuruvari), cit*: a gîndi = citi(lat. citare), Krişna*: divinitate vedică foarte veche = crisma/crijma: învelitoarea de la botez a noului născut cu simboluri religioase pe ea(ukr. krijmo). ksatriya*: aristocraţia militară a neamurilor aryas din rîndul cărora a provenit atît Buddha cît şi contemporanul său Mahavira = şatra: clan la geţi(bg. şatra),dadaca = dădăci(neogreacă dada), darîmi = dărîma(lat. deramare) duciaba = degeaba(tr. caba; rău ne-aţi pocit limba criminalilor), danda*: pedeapsă pentru o faptă rea dată cu bastonul = dandana: necaz, bucluc, tărăboi(tc. tantana), denta = dinte(lat dens), dwar = dor(lat. populară dolus. Am zis eu că atunci cînd nu au cum s-o mai scoată pe mînecă o trag pe această făcătură neauzită şi neştiută de nimeni), dru = drum(sl. drumu), dabba = dubă: temniţă; daba la geţi era cetatea unde se ţineau judecăţile(et. necunoscută), druh = duh(sl. duhu), duvas = duios(lat. doliosus), dukha*: durere = ducă: plecare, moarte(lat. ducere), dulman = duşman(tr. düşman), dur = dur(lat. durus), dura = dura(lat. dolare), fala = fală(sl. hvala), vrate = frate(lat. frater), gaura = gaură(lat. avula), gatejas = găteje(sl. gati), ganaca = genunchi (lat. genuclum), gingina = gingie(lat gingiva), gora = gură(lat. gula), gutto*: lege sau doctrină religioasă = gotă: zi de post(nu este în DEX),haia = hai: cuvînt cu care se îndeamnă caii la drum(et. necunoscută), han = han(tr. han), hotu = hotar(maghiarul hotar), cirana = hrana(sl. hrana), ecata = iacătă(et. necunoscută), jadu = iad(sl. iadu), Yama*: zeul morţii = iama: a distruge(tc, yama), yuga: vîrstă = Iuga(nu este în DEX), iş = ieşi(lat. exire), ianma = inima(lat. anima), iub = iub(sl. liubiti), aderat = îndărăt(lat. inderetro), angiras = înger(lat. angelus), antarita = întări(et necunoscută), invati = învăţa(lat. invitiare), jwala = jale(sl. jali), jagdi = jigodie(maghiarul zsigora), yuga = jug(lat. jugum), jurya = jura(lat. jurare), lab = labă(maghiarul lab), laţua = laţe(et. necunoscută), lamba = limba(lat. lingua), lip*: mizerie, a unge, a mînji = lip: jeg, mizerie(ukr. lep), loca = loc(lat. locus), lup = lup(lat. lupus), lupta = lupta(lat. luctare), mahal*: mare = mahal: mare şi greu(lipseşte din DEX), man*: a gîndi = mana: rod, frupt, belşug(sl. mana), mata*: mamă = mata: formulă de politeţe(et. necunoscută), mardala = mardeală(ţigănescul mardo), mazara = mazăre(albanezul modhullë), meduva = măduvă(lat. medulla), magarc = măgar(bg. magare), mreţ = măreţ(lat. mas), mandra = mîndru(sl. mondru), mauna*: legămîntul tăcerii = mau: glas, vigoare, a lua maul – a reduce la tăcere(et. necunoscută), min*: a străluci = meni: a vrăji(sl. meniti), mîndza = mînz(albanezul mës), mladihta = mlădiţă(sl. mladu), mosur = mosor(tr. masura), muherea = muiere(lat. mulier), musti = must(lat. mustum), mustaca = mustaţă(lat. mustacea care înseamnă prăjitură), mutu = mut(lat. mutus), murta = mutra(neogreacă mutra), naiba = naiba(et. necunoscută), nas = nas(lat. nasus), namata = nămete(bg. namet), narabu = nărav(bg. nărav), natha*: stăpîna = nata: femeie adultă(lat. natus), niroda = nărod(bg. neroda), napat = nepot(lat. nepos), navasti = nevastă(sl nevesta), nacta = nagta,noapte(lat. noctis), nîra = nor(lat. nubilum), nama = nama,nume(lat. nomen), avi = oaie(lat. ovis), obositi = obosi(bg. oboseia), abadda = obadă(sl. obedu), acara = ocară(sl. ocariati), oka*: loc de şedere = oca: unitate de măsură din vechime(tc. okka), onam*: a curba, a îndrepta = onanii: om urît, pocitanie, arătare(et. necunoscută), odaia = odaie(bg. odaia), odor = odor(sanscritul odor), om = om(lat. homo), omlet = omletă(fr. omelette), opariti = opări(bg. oparia), upanaha = opinca(bg. opinka, adică ce purtau geţii de pe columna lui Traian nu erau opinci?), ortac = ortac(sanscrita ortac), ostaviti = ostoi(sl. ustoiati), aştravi = otrăvi(sl. otraviti), pakati*: fapte necugetate, fapte sau gînduri rele = pacatui: a face păcate, a greşi(lat. peccatum), pala = pală,paloş(tr. pala), pandur = pandur(maghiarul pandur), paperuda = paparudă(bg. peperuda), para = par(lat. palus), paradina = paragina, paradit(et. necunoscută), partac = partic,parte(lat. pars), pacata = păcat(lat. peccatum), pacala = păcală(et. necunoscută), palita = pălit(sl. paliti), paţîmi = păţi(lat. pateo), piya*: persoană îndrăgită = pio: iubitor de Dumnezeu(nu este în DEX), pîca = pace(lat. pacis), pingala*: în budism este unul dintre canalele energetice situat pe coloana vertebrală = pingală: imagine, pictură, a se găti(cuvîntul nu există în DEX). pita*: tată = pita: pîine, mijloace de existenţă, pitar – brutar(bg. pita), piti*: refugiu, adăpost = piti: a ascunde, a dosi(sl. pitiku), ipangea = pingea(tr. penşe), pisa = pisa(lat. pinsare), pluta = plută(bg. pluta), pama = poamă(lat. poma), pad = pod(sl. podu), povamîna = pomană(sl. pomenu), pradaţi = prăda(lat. praedare), pras = praz(bg. praz), Prajapati*: focul casei sau focul părinţilor ori a strămoşilor = praji(sl. prajiti) + pati(lat. pati), parihana: cădere, nenorocire, degenerare = prihană: necinste, păcat(ukr. pryhana), prapîde = prăpădi(bg.propadam), prasara = presăra(et. necunoscută), priatama = prieten(sl. priiateli), prîns = prînz(lat. prandium), Radha*: păstoriţă din Veda = Rada(et. necunoscută), rasa*: dans asemănător cu hora, închinat lui Krişna = rasa: de soi, bun(fr. race), rai = rai(sl. rai), ram = ram(lat. ramus), ravana = ravăn(sl. ravinu), racita = răci(lat. recens), rabos = răboj(bg. raboş), ră = ră(lat. reus), risipati = risipi(bg. rasipia), rabi = robi(sl. robu), rud = rudă(bg. roda), rage = ragea,rugă(tr. rica), ramana = rumîn(lat. romanus), rupa = rupe(lat. rumpere), sac = sac(lat. saccus), salbî = salba(lat. subalba), sara = sare(lat. salis), saddha*: credinţă, virtute = sadea: curat, pur(tc. sade), sadhu*: om sfînt = sade: butaşi de viţă-de-vie, răsad(sl. sadu), sagga*: plin de bucurie = şagă: glumă(bg. şega), samma*: observaţia sau judecata corectă = samă: recenzare pentru impunere (maghiarul szam), samana*: ascet care a învins dorinţele prin practici austere = samana: a pune sămînţa în ogor(lat. seminare), soma*: băutura care aduce nemurirea = samă: judecată, moarte(maghiarul szam) swah*: a devenit cer = suav(fr. suave), sâman*: denumirea jertfei adusă zeilor sau făcută pentru sine = samăn: asemănător(lipseşte din DEX), Santo*: om bun sau de valoare, vine din verbul a fi şi desemnează pe omul care este cu adevărat Buddha şi arhant. Strălucirea lor divină vine din aura pe care o au în jurul capului = Sento/Sinto: Creatorul sau Dumenzeu în religia geţilor(lat. sanctus), sarmani*: călugări care trăiesc cu foarte puţin = sarmani: lipsiţi de surse de existenţă, necăjiţi(bg. siromah), Soma*: zeul lunii unde se duc sufletele morţilor = somna: a dormi(nu este în DEX), sara*: miezul sau esenţa lucrurilor = sara: perioadă de zi, în antichitate ziua începea dimineaţa(lat. sera), sthavira*: ferm, stabil = stavăr: statornicie, fermitate (nu este în DEX), sukha*: fericire = sucă: poftă, ambiţie(nu este în DEX), samana = semăna(lat. similare), saptanahan = saptamîna(lat. septimana), sar = sări(lat. salire), sacîtura = secătură(lat. siccare), sacura = secure(lat. securis), asfant = sfînt(lat. sanctus), smarana = smerenie(sl. sumeriienie), swar,sura = sor,soare(lat. sol), swîrta = soartă(lat. sors), spuz = spumă,spuză(lat. spudia), stîna = stîna(et. necunoscut[), stapana = stăpîn(et. necunoscută), strig = striga(lat. strigare), struguhuri = struguri(et. necunoscută), stupa = stup(lat. stypus), sulica = suliţă(sl. sulica), sumanas = suman,sucman(bg. sucmanu), supa = supa(fr. souper), surata = surată(lat. soror), surpa = surpa(lat. subrupare), sant = sunt(lat. sunt), sag = şag(bg. şega), sîeua = şeaua(lat. sella), sir = şir(et. necunoscută), şira = şiră(lat. sira), şabda = şoaptă(bg. septia), suamunita = şoimăniţă(maghiarul solyom), şuba = şubă (maghiarul suba), şuşana = şuşanea(tr. şişane), taj*: durere = tînj: durere, suferinţă(sl. tonziti), tapa*: flagelare, suferinţă = tapă: tăietură sub formă de pană, făcută în trunchiul unui copac(et. necunoscută), tar = tare(lat. talem), tai = tăia(lat. taliare), tavur = taur(lat. taurus), tarapania = tarapana(tr. tarabhane), taua = tău(maghiarul to), tuaca = teacă(lat. theea), temei = temei(sl. temeli), titthiya*: clevetitori, conspiratori = titii: a şopti(nu este în DEX), tîrta = tîrtiţă(bg. tărtica), tobă = tobă(maghiarul dob), trgovanie = tîrgui(sl. trugovati), ticva = tigvă(bg. ticva), tabar = topor(sl. toporu), trasnai = trăsnăi(sl. tresnonti), trăsati = tresări(fr. tressaillir), tripitaka*: trei coşuri = tri(lat. tres) + pitaka. coşul disciplinei pentru călugări, coşul doctrinelor filozofice, metafizice şi religioase, pitacă: act oficial, poruncă scrisă, scrisoare(sl. pitaku), tulpinia = tulpină(bg. tulpina), tara = ţară(lat. terra), tarc = ţarcă(maghiarul szarka), ţinta = ţintaş(sl. centa), dumbra = umbra(lat. umbra), valîcica = ulcică(lat. ollicella), udaca = uda(lat. udare), udhar = uger(lat. uber), urda = urdă(et. necunoscută), ura = ură(lat. horrire), urdu = urgie(lat. orgia), urias = uriaş(maghiarul orias), urs = urs(lat. ursus), usc = usca(lat. exsucare), vadava = văduva(lat. viduus), vadîmi = vatama(lat. victimaare), vale = vale(lat. vallis), vama = vama(maghiarul vam), vatra = vatră(albanezul vatrë), vepas = văpaie(albanezul vapë), varasati = vărsaţi(lat. versare), vartena = vîrtej(bg. vărtej), vanada = vînat(lat. venare), vîrbu = vîrf(sl. vruhu), varîmi = vîrî(sl. vreti), vîrta = vîrtos(lat. virtus), dzambaiîmi = zîmbi(sl. zonbi), soma = zeamă(lat. zema), sares = zer(et. necunoscută), dziua = ziua(lat. dies), dzurba = zurbă(tr. zorba).

Sînt un total de 266 cuvinte, din care, cu pretinsă origine latină sînt 101 cuvinte, 90 au rădăcini în slavă, bulgară, sîrbo-croată, 13 vin din turcă, 13 din maghiară, 8 din franceză, 4 din albaneză, 3 din neogreacă, 2 din sanscrită, 22 au origine necunoscută şi 10 nu sînt incluse în DEX! Dacă facem un raport statistic, avem 38% cuvinte provenite din latină, 34% din cuvinte vin din limbile slave, 8% au origine necunoscută, 5% vin din maghiară şi turcă iar 15% din cuvinte vin din alte limbi sau nu sînt incluse în DEX. Ilustrele noastre căpăţîni academice din domeniul istoriei şi lingvisticii susţin că din limba vorbită de strămoşii mei geţi – ei au de strămoşi colonii coloraţi în stăpîni – nu s-a păstrat mai nimic în limba română! Ar fi vreo 60-70 de cuvinte, cam 0,0001% din fondul lingvistic şi cam atît.

Dacă situaţia ar fi cea prezentată de ei în DEX, atunci ar trebui să vorbim de un dialect latino – slav, care s-a format nu se ştie cînd şi nu se ştie unde! Această dogmă satanistă slujeşte perfect planul şărpăriei iezuite care a trimis cioporul de ,,doctori ardeleni” să ne ,,lumineze” trecutul, dar numai după mintea şi interesele lor drăceşti. Dar făcătura slujeşte la fel de bine şi şărpăriei iahviste care încă mai strigă ţinîndu-se de toartele cerului, că plaiurile mioritice au fost ocupate la început de ei, iar noi am scos nasul în istorie, cam la o mie de ani după, şi, i-am tot păduchit pînă ce, săracii de răul nostru au trebuit să plece către răsărit. Dar ei nu şi-au uitat niciodată drepturile naturale şi istorice, rezultate din faptul că au pus primii piciorul pe gura de rai de la nordul Dunării!

Dacă citim cu atenţie cuvintele în sanscrită şi română constatăm că forma lor fonetică şi semantică este identică sau foarte asemănătoare, pe cînd forma din pretinsa lor origine latină este foarte diferită fonetic iar semantic, multe cuvinte au înţeles diferit de celelalte două limbi. Explicaţia este foarte simplă dacă se lucrează cu logică şi cu adevăr! Neamurile arimine – aryas – cînd au plecat din Carpaţi, erau o urdie de prădători care au cucerit India, devenind stăpînii ei, cum i-a consemnat şi istoria. Fiind casta conducătoare ei şi-au păstrat multă vreme, fără influenţe de la băştinaşi, limba şi cultura brahmanică. Migraţia în peninsula italică s-a făcut de către un grup mai mic de indivizi, care, pe parcursul timpului au suferit mai multe influenţe lingvistice şi culturale, de aceea latina este mai depărtată de româna veche decît sanscrita.

Povestea colonizării provinciei romane Dacia, cu italici, este o minciună a lui A. T. Laurian şi clicii lui de lepre trădătoare. Deşi B. P. Haşdeu le-a demascat minciuna, ,,adevărul” a rămas tot cel plăsmuit de ei, pentru că erau sprijiniţi politic de ciocoimea liberală, care le-a instituţionalizat cuibul lor drăcesc în numita Societatea Academică Română, mai tîrziu Academia României, unde s-a făcut toată mîrşăvia! Această practică a născocirii de institute – de tracologie, de studiere a comunismului, de studiere a holocaustului, de studiere a religiilor, de studiere a revoluţiei române, de studiere a limbii române – nu sînt decît cuiburi sataniste, prin care, leprele care deţin puterea în România, urmăresc să ţină într-o îndobitocire totală poporul român! Faptul că slavii din sudul Dunării au atît de multe cuvinte comune cu limba română – dar şi dansuri şi obiceiuri - este dovada slavizării geţilor din aceste ţinuturi după secolul Vll cînd migratorii veniţi din regiunea Uralilor s-au aşezat aici.

În prezent majoritatea istoricilor străini acceptă ideea că patria de origine a neamurilor aryas a fost regiunea Carpaţilor dar umblă cu părul în ochi şi nu vreau să vadă că sanscrita are prea multe asemănări cu limba română veche şi sumeriana ca să poată ignora originea lor comună. Cei mai înverşunaţi adversari ai acestei idei sînt germanii care şi acum susţin că patria neamurilor aryas este sudul Mării Baltice, iar ei sînt adevăraţii urmaşi deşi în germana veche sînt foarte puţine cuvinte ce se aseamănă cu sanscrita, faţă de limba română. Dar ei de fapt îşi susţin minciunile de la sfîrşitul secolului XlX, cînd au născocit limba indo-europeană şi gramatica ei, iar acum le vine foarte greu să accepte că şi-au făcut din minciună o adevărată ştiinţă. Ivriţii şi-au făcut din minciună, un puhoi de revelaţii drăceşti. Din această nebunie a minciunii indo-europene, germanii şi-au mai scos un fum turbat numit arianism şi astfel Hitler a trimis în anul 1939 o expediţie de arheologi în Tibet să caute potcoave de cai morţi ale neamului lor străvechi, aryas. Nefiind prezenţi la împărţirea ruşinii, după ce englezii le-au turnat niscai otravă în cupa gloriei mincinoase, şi văzîndu-se socotiţi la scurt, germanii au întors bidiviii vechilor indo-europeni cu 180 de grade, îndreptîndu-i cu dîrlogii către India, le-au făcut o suflare focoasă sub coadă, i-au mai hrănit şi cu ceva jar pentru drum, şi apoi le-au dat bice, astfel ajungînd zmeulenii lor taman în munţii unde i-a descoperit istoria. Nebunia se explică prin ideea imperialismului german din secolul XlX şi prima parte a secolului XX, cînd ei se considerau urmaşii de drept a imperiului roman şi vrednici ucenici ai culturii antice greceşti.

Cînd Dumenzeu îţi rătăceşte puţina minte, nu poţi decît să greşeşti!

Şi tot culturnicii occidentali prin pricepuţii lor germani au scornit elenismul, ca o curiozitate spirituală a armatelor lui Alexandru Macedon ce au creat un vast imperiu, nu cu sabia şi jaful ci cu cultura greacă şi făţărnicia lor proverbială! Diodor în scrierea amintită mai sus, Cartea l,XLlV, după ce aminteşte de perioada mitologică a istoriei Egiptului, el spune că ţara a fost cîrmuită de regi din neamul omenesc vreme de aproape cinci mi de ani, din care mai toţi ai fost băştinaşi şi numai puţini din Etiopia, Persia şi Macedonia. ,,În sfîrşit macedonenii cîrmuiră Egiptul şi stăpînirea lor ţinu două sute şaptezeci şi şase de ani. În tot restul timpului regii au fost de neam din Egipt şi cu toţii numără patru sute şaptezeci de regi şi cinci regine. Preoţii au însemnat în cărţile sfinte istoria lor şi, din cele mai îndepărtate vremuri au încredinţat-o urmaşilor.” Cum Diodor şi-a scris Biblioteca istorică pe la anii 50-30 î.e.n. este exclusă vreo confuzie a celor care au întemeiat imperiul macedonean, şi nu elenist cum spun făcătorii de istorii născocite şi pocite, ei fiind ariminii din Macedonia şi nu grecii de pe unde s-ar fi aciuat ei pentru negustoriile pe care le puneau la cale. Cînd Alexandru, aflat în campanie în imperiul persan, le-a cerut grecilor să trimită şi ei trupe, aceştia au refuzat.

Mai amintesc pe tracul arimin Hecateu din Abdera, oraş în Tracia, care a trăit la Alexandria în Egipt în secolele lll-ll î.e.n. în timpul domniei regilor Ptolomei şi unde a scris în greacă două tratate, respectiv, Despre hiperboreeni şi Despre Egipt susţinînd că filozofia greacă vine de la aceste două popoare dar şi alte lucruri foarte supărătoare pentru urechile subţiri ale altora. Dacă el ar fi fost elenist aşa cum bat cîmpii culturnicii născocitori, atunci ar fi cîntat pe greci la ceteră de asurzea lumea dar el a scris despre neamul lui străbun – hiperboreenii – pentru a-l cinsti prin munca sa. Şi i-a mai cinstit pe egiptenii cu care a constatat că se înrudeşte prin limbă şi unele obiceiuri, chiar dacă primii macedoneni au ajuns pe Nil cu sabia pentru a-i alunga pe perşi. Dar grecii, pînă pe la mijlocul secolului Vl î.e.n. nu prea aveau cu ce să se bîrzoaie în faţa altora şi o spune chiar unul dintre marii falsificatori de istorii din antichitate.

Eusebiu din Cezareea în lucrarea Cronica 1 scrisă pe la începutul secolului lV, la p. 225 reproduce în fragment din Cartea Vll, parte din lucrarea lui Diodor amintită mai sus, astfel: ,,Din aceeaşi scriere a lui Diodor, pe scurt, despre intervalele de timp în care Stăpînii Mării au deţinut supremaţia maritimă. Au stăpînit marea după războiul troian: lidienii şi meonii 92 de ani, pelasgii 85 de ani, tracii 79 de ani, rodienii 23 de ani, frigienii 25 de ani, ciprioţii 33 de ani, fenicienii 45 de ani, egiptenii – ani, milesienii 18 ani, carienii - de ani, lesbienii 68 de ani, foceenii 44 de ani, samienii – de ani, lacedemonienii 2 ani, naxienii 10 ani, eretrienii 15 ani, egineţii 10 ani, pînă cînd Xerxe a trecut pe celălalt mal.” Din această înşiruire de date rezultă că grecii s-au impus pe mare cu mai puţin de 100 de ani înainte de invadarea peninsulei de către perşi la anul 481. Informaţia poate fi considerată corectă pentru că toţi anii menţionaţi de Eusebiu, adunaţi împreună cu anul 481 dau 1030, dată apropiată de 1130-1200 cînd a avut loc războiul Troiei Un alt citat al aceluiaşi Eusebiu din Cezareea tot din Cronica 1, reproduce după Diodor şi scrie ,,De la Caranos care a fost întîiul rege al macedonenilor şi pînă la Alexandru – cel care a supus meleagurile Asiei – se numără douăzeci şi patru de regi. Anii care s-au scurs în acest răstimp sînt patru sute optzeci.” Nici urmă de eleni şi nici de elenism, deşi amîndoi erau greci şi trăgeau la greu la falsificarea istoriei neamurilor arimine, pentru ei evidenţele erau prea mari ca să poată fi ascunse aşa cum se întîmplă astăzi.

Dar începînd cu secolul XlX, toate inscripţiile descoperite care erau scrise în frigiană, tracă, bessă, getă sau româna veche de pe tăbliţe, au fost citite prin limba greacă! Din acest fluviu de falsuri am să dau doar cîteva exemple. Pe o monedă a unui rege odris din secolul lll î.e.n, apare pe revers un vas cu două toare mici iar deasupra gurii acestuia sînt scrise literele KO. Pe laterala stîngă sub toartă este litera T, iar pe laterala dreaptă în aceeaşi poziţie este litera O. Cuvîntul scris este koto, dar pricepuţii l-au citit Cotys, fiind numele regelui! Ori vasul respectiv era vasul cunoaşterii din religia geţilor iar cuvîntul koto are sensul de caută sau cercetează aşa cum se mai foloseşte şi astăzi. Alt exemplu este un vas din secolul Vl î.e.n. care are o scenă cu Hercule care căsăpeşte un centaur. Meseriaşii în citit spun că centaurul se numeşte Nessos, dar în partea dreaptă a capului centaurului scrie GETOS. Arheologii turci au descoperit în anul 2003, în centrul podişului Anatolie, o reşedinţă princiară frigiană din secolul X î.e.n. unde au găsit şi mai multe inscripţii. Toate au fost citite prin limba greacă, deşi aceştia au folosit alfabetul abia în secolul Vlll î.e.n. şi atunci foarte rar şi stîngaci. Cam aşa a fost scrisă istoria veche a Europei, după interes şi pretenţii, iar adevărul a fost folosit tocmai pentru a justifica acest gen de a instituţionaliza minciuna.
Autor: Ec. Constantin Olariu Arimin, proprietarul site-ului www.ariminia.ro
Sursa: http://www.ariminia.ro/istoria-getilor/istoria-dacilor-getia-i.html

Tracii, strămoşii arienilor

Nepoţii lui Noe - Tirasienii sau Tracii sau Pelasgii sau Atlanţii sau Vikingii sau Germanii sau Scandinavii sau Englezii

Localizarea fiilor lui Iafet este o sarcină importantă pentru a identifica naţiunile lumii şi binecuvântările date lui iafet de Dumnezeu, prin Noe.

Tiras

Următorul grup este cel al Tirasienilor sau Thirasienilor, numiţi Traci.

Thiras, de asemenea, i-a numit pe cei peste care a domnit Thirasieni; dar grecii au schimbat numele în cel de Traci. (Ant. Jews, ibid.).

Acest popor cuprindea o mare parte din Parţi şi din el s-au desprins Frigienii, care au invadat Anantolia din Tracia, după căderea Troiei.

Şi aceştia vor oferi o mare surpriză cercetătorului Bibliei.

Tirasienii au fost primul popor blond cunsocut în antichitate şi, după cum se bănuieşte, au devenit cunoscuţi ca parte din neamul Get (e pe aproape autorul, reducând neamul tracic la cei mai viteji şi drepţi traci, geţii, n.a.). Vom testa această ipoteză în lucrarea despre Tiras.

Ei sunt, uneori, identificaţi cu Pereseţii (Pelesetii) sau Popoarele Mării, cunoscuţi de Egipteni şi ca Turshieni şi de Greci ca Tyrsenoi (cf. article ‘Tiras’, Wikipedia stub).

Aceşti oameni erau de mai multe spiţe şi au atacat Egiptul ca o confederaţie, în timpul domniei lui Ramses al III-lea. Ei sunt menţionaţi în mai multe inscripţii.

În anul 8 al domniei sale, alianţa celor "Nouă Arcuri" apare din nou ca o "conspiraţie urzită în insulele lor". În această menţionare ei sunt dezvăluiţi, fără dubiu, ca popoare ale mării: Peleset, Tjeker, Shekelesh, Denyen şi Weshesh, care sunt clasficate ca "ţări străine" în inscripţie. Ei au campat în Amor şi au trimis o flotă pe Nil. (cf. Wikipedia article ‘Sea Peoples’). Pentru prima dată în istorie Israelienii sunt identificaţi ca fiind unul dintre popoarele din uniunea celor Nouă Arcuri contra căreia a luptat Dinastia a 19-a. Erau armate terestre şi Popoare ale Mării (alias "Marii Verzi") care trăiau pe navele lor şi se comportau ca Vikingii de mai târziu.

Unii dintre aceştia este posibil să fi fost greci insulari şi, de asemenea, Traci venind din Marea Neagră.

Cartea Jubileelor (Book of Jubilees) spune că moştenirea lui Tiras consta din "patru insule în mijlocul mării care se învecinează cu partea lui Ham" (Jub. 9:13; cf. 8:29). Acestea nu pot fi insulele din Mediterană, pentru că 5 dintre ele fuseseră date lui Javan, iar Creta lui Arphaxad. Ele nu pot fi nici insulele din Marea Egee, pentru că nu se învecinează cu moştenirea lui Ham. Ele s-ar putea să fi fost ocupate de Tirasieni la început, dar moştenirea lor, a Tracilor, se pare că ar fi fost în Atlantic, după Coloanele lui Hercule (Coloanele astea le ştiau strămoşii grecilor în vest, atunci când ei erau în N Mării Negre, iar, când au coborât mai la sud, legenda a rămas cu ele-n vest. Deci ei le-au căutat pe hartă şi au găsit Gibraltarul, nebăgând în seamă Bosforul. Un cercetător american sugerează că dacă toate legendele sunt din zonă, dacă Noe e din zonă, atunci şi legenda Atlantidei e din zonă. Ea, Atlantida, este plasată de autorul respectiv în Marea Neagră, fiind înghiţită la potop, atunci când Mediterana a intrat în lacul de apă dulce care era Marea Neagră -Ryan, Pittman şi Ballard zic asta).

Pe Wikipedia mai putem găsi anumiţi autori care au sugerat că Tiras a fost venerat de urmaşii săi sub numele de Thuras sau Thor, zeul tunetului. Primele legende nordice îl numesc pe Thor drept căpetenie ancestrală şi numesc Tracia ca patrie a acestuia. (Trăiască rasa ariană, al cărei leagăn suntem!, n.a. ).

Popoarele Germanice se închinau şi ele unui zeu numit Tiwaz (despre care anumiţi cercetători spun că ar fi fost, la origine, Odin), al cărui nume a fost transformat în Tyr/Tir, în limbile scandinave, şi Tiw, în engleza veche.

Legendele (sagas) spun despre pe Thor că a fost fiul lui Odin şi al lui Jörd. Jörd înseamnă pământ. Rivala ei a fost Frigg, cealaltă soţie a lui Odin (deci Vineri). (Da, tracii erau poligami, iar cea mai iubită dintre soaţe avea onoarea să fie trimisă, de ruda cea mai apropiată, pe lumea cealaltă, după iubitul soţ, toată povestea fiind urmată de un chef mosntruos, n.a.).

De aici avem " Tiw’s day or Tuesday, Woden’s day or Wednesday, Thir’s day or Thursday and Frigg’s day or Friday" - ziua lui Tiw sau marţi, ziua lui Woden sau miercuri, ziua lui Thir sau joi şi ziua lui Frigg sau vineri, în calendarele nordice sau saxone. Distincţia făcută între Tiwaz şi Wotan sau Woden, face ca identificarea lui Odin cu Tiwaz, ca acelaşi strămoş, să fie puţin probabilă.

Cartea medievală, de origine rabinică, Cartea lui Jasher (Book of Jasher), îi numeşte ca fii ai lui Tiras pe Rushash, Cushni, şi Ongolis. (http://en.wikipedia.org/wiki/Tiras).

Totuşi, noi mai notăm o altă trimtere la fii lui Tiras ca fiind Benib, Gera, Lupirion şi Gilak (Jasher: Chapter 7.9); http://www.ccel.org/a/anonymous/jasher/7.htm

Legătura cu Anglii şi Englezii pare clară privindu-l pe Ongolis. Chiar dacă textul este medieval, el indică faptul că autorii îi considerau pe Englezi Tirasieni sau încercau să-i identifice cu aceştia.

Christian Churches of God

PO Box 369, WODEN ACT 2606, AUSTRALIA

E-mail: secretary@ccg.org

(Copyright ã 2007 Wade Cox)

Arkaim, cea mai misterioasă cetate ridicata de geti

Arkaim, cea mai misterioasă aşezare antică, situată în regiunea Celiabinsk, în sudul Uralilor, a fost descoperită în 1987, în timpul lucrărilor de adâncire a văii răului din apropiere, care urma să fie inundată. Autorităţile locale doreau să construiască un rezervor imens de apă, pentru irigarea câmpurilor aride. De atunci, istorici, arheologi şi numeroşi cercetători au încercat să înţeleagă secretele acestei cetăţi circulare, mai ales pe cele legate de naţia care a locuit aici în urmă cu peste 4000 de ani, la vârsta la care a fost datată aşezarea.

Arkaim, la fel de vechi cât Babilonul

Săpăturile au scos la iveală o structură bazată pe cercuri concentrice, cu scop presupus ritualic, că cele care fac parte din cultul Soarelui, descoperit peste tot în lume, de la Sarmizegetusa până în Mexic. La prima datare, oraşul Arkaim s-a dovedit a fi de-o vârstă cu Egiptul şi Babilonul.

S-a avansat ipoteza că populaţia care a întemeiat Arkaimul aparţinea celei mai vechi civilizaţii, numită indo-europeană, deşi, dacă luăm în calcul ordinul de vechime, ar trebui redefinită ca europeano-indiană. Vadim Cernobrovi, un arheolog rus, este de părere că cei care au întemeiat acest oraş antic pe valea Arkaim ar fi arieni. Tipic pentru cultura ariană, căci şi în Arkaim se află un templu solar şi un observator astronomic de “tip Stonehenge”, dar de dimensiunile celor din Munţii Orăştiei de pe teritoriul geto-dacilor.

Vadim Cernobrovi este copleşit de înfăţişarea cetăţii solare: “Un zbor deasupra Arkaimului cu elicopterul îţi lasă o impresie incredibilă. Uriaşele cercuri concentrice din vale sunt perfect vizibile. Oraşul şi împrejurimile sunt înscrise în aceste cercuri. Încă nu ştim importanţa lor, dacă erau făcute în scop defensiv, ştiinţific, educaţional sau pur şi simplu ţineau de vreun ritual”.

O cetate abandonată

Cetatea a fost construită pe un deal, un loc virgin, fără să fi existat altă aşezare înainte, după un model care, după părerea cercetătorilor ruşi, imita secţiunea unui trunchi de copac, dar în planuri în trepte, fiecare cerc coborând o treaptă faţă de cel precedent.

Întregul ansamblu reprezintă un complex complicat, având probabil rost civil, citadin, dar şi funcţie religioasă, fiind orientat după poziţia unor constelaţii. Cetatea circulară conţine 60 de clădiri, 25 în cercul interior şi 35 în afara acestuia. Fiecare casă asigura tot confortul, cu spaţii structurate în jurul unei vetre deschise, din care cauza acoperişul era boltit, cu orificiul de evacuare a fumului protejat, ca să nu pătrundă ploaia sau ninsoarea. Fiecare casă avea o anexă, o cămară pentru păstrarea alimentelor. Apa era adusă printr-un sistem de conducte subterane, foarte ingenios şi util. Unele treceau prin apropierea vetrei, unde aveau şi rolul de a regla tirajul focului, folosit, în opinia cercetătorilor, şi la confecţionarea unor bunuri de uz comun, din cupru şi bronz. Un alt sistem de conducte trecea pe sub cămări, apă rece curgătoare având rol de răcire a încăperii.

Cetate protejată printr-un sistem anti-furtună

Piaţa centrală din Arkaim, de formă neregulată, avea pe margini, din loc în loc, altare ritualice pentru foc. Cercetătorii au observat că oraşul era echipat cu un sistem antifurtună, care îl proteja împotriva ploilor torenţiale, apa scurgându-se, prin canale, în vale. Casele erau protejate împotriva incendiilor, materialele de construcţie fiind impregnate cu o substanţă ignifugă. Cu atât mai curios este modul în care locuitorii au părăsit oraşul, incendiindu-l intenţionat, după ce şi-au strâns strictul necesar, fără să fi fost ameninţaţi. Cercetătorii au ajuns la această concluzie pentru că nu există rămăşiţe umane şi nici indicii că ar fi avut loc vreo luptă în împrejurimi. Un mod similar de părăsire a cetăţilor l-au practicat şi mayaşii.

În zonă apar fulgere globulare, iar oamenii sunt cuprinşi de atacuri de panică

Specialiştii de la staţiile de monitorizare a anomaliilor din Urali au semnalat o serie de fenomene curioase, care se manifestă în aria oraşului-cetate: fluctuaţii ale parametrilor magnetici şi de temperatură, care se măreşte sau scade cu 5 grade Celsius spontan, fără să fie un efect al schimbării atmosferice, precum şi fulgere globulare. Şi turiştii care se perindă prin Arkaim se plâng anual de stări nefireşti, sunt cuprinşi inexplicabil de panică, cu creşterea tensiunii şi accelerarea bătăilor inimii, dar şi de o stare de febră, toate dispărând brusc, aşa cum apar. Mulţi copaci din zona prezintă malformaţii şi trunchiuri torsionate, semne că există focare geopatogene, ceea ce ar putea explica de ce oamenii şi animalele nu se simt bine dacă stau prea mult în zonă. În plus, geologii au constatat că există şi fracturi de plăci tectonice în valea Arkaimului, munţii din jur fiind activi seismic, o altă sursă a anomaliilor fizice. Stările nefireşti semnalate de oameni pot fi provocate şi de canalele subterane de apă, concentrări de resurse minerale sau terenuri mlăştinoase, toate acestea fiind descoperite nu departe de cetatea de la Arkaim.

Geţii din actualul teritoriu al României, constructorii cetăţii

Istoricul Jean Deshayes, autorul lucrării “Civilizaţiile vechiului Orient”, atribuie genul acesta de construcţie circulară, total atipic pentru regiune, masageţilor, geţi care au emigrat în masă, în mai multe etape, ajungând până la Munţii Urali, în China şi Tibet, păstrând de-a lungul timpului religia şi simbolistica solară. Deshayes remarcă “organizarea de stup” a cetăţilor circulare, care a influenţat ulterior arta funerară a vechiului Orient.

Relieful concentric al ţării noastre, model pentru cetate

Până să mergem mai departe cu masageţii, acest popor uitat de istoria ţării de provenienţă, România, e bine de amintit o particularitate a geografiei ţării noastre: are un relief concentric, care coboară în trepte, de la Munţii Carpaţi la Subcarpaţi, la dealuri şi podişuri, apoi la câmpii. Un model circular sacru, am putea spune, pentru triburile plecate în bejenie. În ce priveşte cetatea solară Arkaim (în limba română arhaică “im” înseamnă noroi, mal), probabil că “arcă” fusese doar un popas spre destinaţia finală, de aceea au şi părăsit-o, aparent fără motiv.

Cert este că în ruinele cetăţii au fost descoperite săbii scurte cu lame curbate, ceramică ornamentată cu zig-zaguri, spirale şi cruci cu raze, aceleaşi simboluri fiind prezente şi pe cămăşile din pânză topită purtate de localnicii văii Arkaim. Toate acestea duc cu gândul la folclorul geto-dac, deşi vechimea cetăţii Arkaim este mult mai mare. În schimb, urmele arheologice descoperite în Ucraina sunt extrem de asemănătoare cu cele descoperite în România, pe malurile Dunării şi ale Prutului, şi datând din urmă cu 4-5 milenii.

Mesageţii, adoratorii Soarelui

Istoricul Burchard Brentjes, autorul vastei lucrări “Civilizaţia veche a Iranului”, îi descrie în termeni elogioşi pe aceşti masageti, “aşezaţi pe fluviul Sar Daria şi mai la est, principalii duşmani ai lui Cirus”. După cum scria şi istoricul grec Hekataios, care trăia la curtea regelui Cirus, “ei cinstesc ca zeu numai Soarele şi animalul închinat lui, calul, sunt războinici de temut, pedeştri şi călare, sunt echipaţi cu platoşe, iar armele lor sunt spade, securi de luptă, de aramă. Harnaşamentele cailor le sunt împodobite cu aur, iar ei poartă în bătălii centuri şi fruntare de aur”.

Regina mesageţilor îi înmoaie capul duşmanului său într-un burduf plin de sânge

Una dintre cetăţile masagetilor a fost descoperită de arheologul sovietic S.P. Tolstov, în 1940, la Sar – Daria. Era tot o cetate circulară, în vârf de deal, înconjurată de un zid dublu de apărare, umplut cu pământ, ca murul dacic. Nu departe de această cetate s-au înfruntat oştile lui Cirus, în 530 î.Hr., cu cele masagete, conduse de regina Tomiris. Herodot ne spune că “cea mai mare parte a oştii lui Cirus a fost nimicită, iar Cirus însuşi şi-a găsit acolo sfârşitul. Tomiris a umplut un burduf cu sânge de om, a pus să fie căutat leşul lui Cirus printre mormanele de perşi morţi şi când l-a găsit i-a înmuiat capul în burduf, ocărând mortul: “Ţi-am promis atunci când mi-ai ucis fiul prin înşelăciune că o să te înving şi o să te satur de sânge!”"

Enigma amazoanelor de pe monumentul circular de la Adamclisi

Urmaşul lui Cirus, Darius, a pătruns în 517 î.Hr. cu oştile în ţinutul masageţilor, Horezm, care a trebuit să se supună, “în afară de triburile conduse de Tomiris”, conform cronicilor. Darius a fost oprit din războaiele de cucerire dincoace de Dunăre, “unde numai podul construit de perşi (peste Dunăre) îl salva pe rege şi armata lui să împărtăşească soarta lui Cirus, fugăriţi de ostile geţilor”. Un alt mare comandant al antichităţii, Alexandru cel Mare, a poftit să-i cucerească pe masageţi, dar a dat greş. Horezmul a rămas în afară cuceririlor lui, totuşi, unul dintre prinţii locali, Faramane, a vrut să încheie cu Alexandru o alianţă împotriva sciţilor de la Marea Neagră.

Conform istoricului expediţiilor lui Alexandru, Arian, Faramane venise cu 1550 de călăreţi şi-i promitea că, dacă Alexandru va accepta alianţă, va aduce şi pe vecinii lui, colchii şi amazoanele! Conform lui Brentjes, alianţa lui Faramane a reuşit să-i alunge pe sciţii din Ucraina şi de mai departe. Poate că această mare bătălie este consemnată pe monumentul circular de la Adamclisi, unde apar şi amazoane prinse în luptă (mulţi istorici susţin că monumentul este mult mai vechi decât pătrunderea lui Traian în Dacia). Faramane a înfiinţat statul “Amu Daria”.

“Cetatea berbecului viril” a dahilor

Istoricul Burchard Brentjes scrie despre un trib al dahilor (“dahii şi dachii tot unii sunt”, ne spune Miron Costin în “Letopiseţul Ţării Moldovei”) care se aşezase la nord de lacul Aral şi care tăbărî, la 250 î.Hr., sub conducerea lui Arsache şi a lui Tiridates, în nord-estul Iranului. Cetatea lor circulară, care pare a fi construită după planul Arkaimului, se numea “Koi – Kirlan”, tradusă în mod ciudat de către istoricii uzbeci drept “Cetatea Berbecului mort”!!, deşi conform limbii române actuale, sensul ar fi mai degrabă “berbecul viu”. Fără supărare, “coi” e cuvânt străvechi, cu conotaţii de virilitate!

Urmaşii dahilor lui Arsache au întemeiat dinastia Frates şi au avut mai mulţi conducători cu numele de Mitreadates. Iar Surenas (originar probabil din munţii cu acelaşi nume, Şureanu, unde a înflorit cultul solar din timpuri străvechi), strălucită căpetenie a oştilor regelui part Orodes al II-lea, a învins şapte legiuni de romani, conduse de legendarul Crassus, în anul 60 î.Hr. După modelul răzbunării reginei masageţilor, Tomiris, lui Crassus i s-a tăiat capul şi i s-a turnat pe gură aur topit, “ca să-l sature de setea de aur care l-a mânat la război”.

Zvastici solare şi la Staraia Riazan

În urmă cu câţiva ani, arheologul Ilia Ahmedov a descoperit în Rusia, lângă Staraia Riazan, o cetate având o construcţie considerată de “tip Stonehenge”, numai că avea dimesiuni mai mici şi era din lemn, ca cea de la Sarmizegetusa, din Munţii Şureanu. Sanctuarul circular este situat pe culmea cea mai înaltă, la joncţiunea râurilor Oka şi Pronia, o arie bogată arheologic, începând cu paleoliticul. Echipa de arheologi a constatat că sanctuarul are 7 metri în diametru şi este format din coloane din lemn de jumătate de metru grosime, situate la distanţe egale una de alta. În centru se afla o altă construcţie, rectangulară, şi un pilon. Alte două găuri de piloni au fost descoperite în partea de est şi de sud a sanctuarului.

Pilonii cercului formează o poartă prin care se vede cum apune soarele vara. Pilonul din afara cercului punctează răsăritul. Bucăţi de ceramică cu simboluri identice cu cele de la Sarmizegetusa, în zig-zag, asemeni unor raze solare, şi altele şerpuite ca valurile unei ape, au fost descoperite lângă sanctuar. Vasele proveneau din epoca bronzului şi aveau un scop ritualic. În preajma sanctuarului nu a fost descoperită nicio aşezare. Nici nu era bine pentru sănătatea omului să existe o aşezare la confluenţa a două râuri, iar preoţii din vechime ştiau acest lucru.

Originile getice ale cetăţii Arkaim

Din moment ce numai masageţii şi dacii lui Arsache ridicau cetăţi circulare prin stepele Asiei, putem presupune că “arienii” care au construit Arkaim erau strămoşii lor. Gordon Childe, profesor la Universitatea din Oxford, publică, în anul 1993, la Barnes & Noble Books, New York, “The History of Civilization”. El situa leagănul arienilor, în timpul primei lor apariţii, în spaţiul carpato-dunarean. Astfel de construcţii circulare, “aparate ale lui Uriel”, cu rol astronomic, astrologic şi agronomic, sunt caracteristice primei civilizaţii.

Reamintim că în “Cartea aştrilor cereşti”, Enoh, patriarhul antediluvian, este învăţat de îngerul Uriel cum să construiască un “aparat ceresc”, pe care să-l lase pământenilor. Reconstruit după instrucţiunile lui Uriel, de către cercetătorii britanici Christopher Knight şi Robert Lomas, acesta a ieşit exact de forma şi dimensiunea sanctuarului rotund de la Sarmizegetusa. Şi atunci, nici nu ne mai miră de ce, oriunde se găsesc astfel de sanctuare, în jur sunt denumiri străvechi ce amintesc de uriaşul Uriel: Urali la ruşi, Uroiul, la noi, cu mituri despre uriaşi. Ca o regulă, toate aceste “aparate” sunt bazate pe anumite zile, solstiţiile de vară şi iarnă, când razele soarelui cad pe o anumită parte a sanctuarului. Toate au o cale procesională pavată cu plăci de granit care duce la un templu, din care soarele poate fi văzut, prin ferestre şi portaluri, în toate ipostazele sale. Acelaşi model sacru îl aveau şi preoţii daci, care construiau “aparatul solar” din lemn şi granit. Arkaim nu este decât o altă cetate-sanctuar închinată Soarelui, de slujitorii lor străvechi: arienii din bazinul carpato-dunarean.

Sursa: www.formula-as.ro

Preluare de pe www.lovendal.net.

CUCERIREA PENINSULEI ITALICE DE CATRE CARPATO-DUNARENI

Daca acceptam teoria cromozomala a migratiei si raspindirii rapide a popoarelor dupa Michael D. Le Monick (Time Magazine, 13 februarie 1995), odata cu formarea si aparitia spetei umane, aproximativ 200,000 B.C. in sud-estul Africii, omul primitiv soseste in Europa in jurul anului 40,000 B.C., ocupind o suprafata cuprinsa intre Cehia de astazi, ca limita nordica, si continuindu-se prin spatiul Carpato-Dunarean pina in Balcani, pe fisia de pamint ce unea Peninsula Balcanica de Asia Mica si care se va scufunda in Marea Mediterana in jurul anului 4000 B.C. lasind in locul ei o noua mare, Egee si o multime de insule. Peninsula Italica a fost ocupata mult mai tirziu de catre noi, in patru etape:

1. simpla migrare sud-vestica a Carpato-Dunarenilor;

2. sosirea in spatiul italic a Aryenilor-Carpato-Dunareni (aproximativ 3,000 B.C.), sub numele de Etrusci;

3. recucerirea peninsulei de catre Ramanii Carpato-Dunareni avind conducator pe "stralucitul Enea";

4. recucerirea pasnica a imperiului roman cu mutarea capitalei la Salonic sub conducatorii daci Galer cel Batrin si Galer cel Tinar, iar mai tirziu sub dacul Constantin cel Mare care va muta din nou capitala la Constantinopol.

O data cu topirea calotei glaciare ce acoperise toata Europa exceptind spatiul Carpato-pontic si sudul muntilor Pirinei, din spatiul Carpato-Dunarean populatia locala, paleo-europeana isi incepe explorarea si ocuparea teritoriilor din jur propice vietii. De la noi a inceput Europa sa existe. Nu de pe Rin, din Germania, nici din bazinul Senei (din Franta) si nici de pe Tamisa (din Anglia). Noi am dat nastere la ceea ce se cheama astazi Europa! Astfel ca, prima cucerire a peninsulei Italice a avut la inceput aspectul unei simple migratii pasnice, firesti. Mult mai tirziu, prin jurul anului 3,000 B.C., Aryenii-Carpato-Dunareni organizati politic si religios "civilizatori" vor recucerii aceeasi peninsula Italica de la fratii lor. Acesti "noi" cuceritori ii fac si astazi pe istorici, arheologi, lingvisti, istorici ai artei etc. sa aiba retineri fata de axiomele pe care le prezinta etruscii care au aparut in peninsula Italica in apropierea anului 3,000 B.C. pentru a dispare sub cucerirea romana. Atit lumii antice cit si celei moderne, Etruscii, Aryeni-Carpato-Dunareni au aparut ca "un popor straniu, cu o civilizatie avansata, ce nu aveau nimic in comun cu populatiile vecine" (Raymond Block, Etruscii). Herodot (la mijlocul secolului al V-lea B.C.) ii considera urmasi ai Lidienilor (populatie Tracica). Vergilius, Ovidius si Horatius, sint cu totii de aceeasi parere, in timp ce Nicolas Frere (secolul al XVIII-lea A.D.) ii considera pe Etrusci ca fiind cotropitori Indo-Europeni ce au coborit in peninsula prin anul 2,000 B.C.. Limba Etruscilor nu se cunoaste bine, existind in sensul acesta o multime de ipoteze. Dar... In anul 1885, doi tineri de la scoala franceza din Atena, Cousin si Durrback descopera in Insula Lemnos din Marea Egee, in apropiere de satul Kamina, o stela funerara decorata si purtind o inscriptie. Pe stela funerara este cioplit profilul unui razboinic sau zeu (Zalmoxes?) inarmat cu o lance si doua texte gravate: unul in jurul capului, altul pe una dintre fetele laterale ale stelei. Acest monument, produs al artei arhaice locale, dateaza din secolul al VII-lea B.C., deci cu circa doua sute de ani inainte ca insula sa fie cucerita de greci (in jur de 500 B.C., sub Themistocles) de la neamul Tracic al Sinthioilor (amintit si in Iliada). Literele sint "Etrusce", iar modul de scriere este bustrofedon (de la dreapta la stinga si de la stinga la dreapta). Iar daca in 1963 Raymond Bloch in Ancient Peoples and Places nu le gasise nici un inteles, nu acelasi lucru ne spune A. Bunescu in Dacia Secreta. In traducerea acestuia, unul dintre texte aminteste de faptul ca Zalmoxes a trait 42 de ani, iar duhul acestuia a fost reinviat si aparat de 10 nobili vrednici. Dupa cum am mai spus de multe ori, inconjurata de mistere, invaluita in legende, preistoria omenirii si in special a noastra, este inca o mare enigma. Fiecare noua descoperire stiintifica ne schimba ideea despre trecut. Cind vom renunta la opinia "carturarilor" din evul mediu si ne vom redescoperi pe noi! Personal, sint fascinat de misterele antichitatii românesti si sint hotarit ca, de cite ori pot, sa ridic voalul nepasarii si sa prezint trecutul asa cum cred eu ca trebuie prezentat.

Si introcindu-ne la Etrusci, Aryeni-Carpato-Dunareni, sa nu uitam ca dinastia Etrusca a Tarquinilor a condus Roma din 616 pina in 509 B.C. cind, unindu-se cu cele ale Cartaginezilor i-au oprit pe greci sa colonizeze sudul Italiei si i-au invins in batalia navala din 535 B.C., de la Alatia. Momentul poate fi considerat drept apogeu al puterii Etruscilor Carpato-Dunareni, care de atunci au intrat in declin fiind invinsi de greci la Cunae, in Golful Naples, in anul 474 B.C.. Republica Romana va distruge, intr-un razboi pe care eu il numesc fratricid, pe Uei, in 396 si pe Volsini, in 265 B.C., in acest fel, acest popor Carpato-Dunarean, Etruscii disparind. De-a lungul a aproape doua milenii, ei au reprezentat un factor de civilizatie in inima Peninsulei Italice si au ridicat-o din intunericul si barbaria primitiva. Dar Roma, care s-a eliberat de tirania Etruscilor Carpato-Danubieni a continuat sa existe sub influenta culturala mostenita de la acestia, preluind-o si la rindul ei, lasind-o mostenire occidentului. In afara multelor monumente funerare, a unui alfabet (sursa buna de inspiratie pentru cele grec si latin) sa vedem ce altceva ne-au mai lasat acesti Aryeni Carpato-Dunareni:

- numele feminin Rama (se stie ca "Arborele Tracic" numara peste 200 de triburi unde, alaturi de Geto-Daci erau si Ramanii) cu formele Ramatha, Rametha, Ramutha si Ramtha;

- o expresie "clasica" a clasei conducatoare de atunci suna foarte arogant si din nefericire o mai intilnim si astazi: "clasa celor ce muncesc nu are drepturi ci numai indatoriri";

- ei credeau in magi si ritualuri magice; la Piacenza s-a gasit un ficat din bronz (de origine Etrusca) impartit in 45 de sectoare, fiecare dintre ele avind un nume de divinitate;

Dar sa ne oprim aici cu Etruscii-Carpato-Dunareni si sa vedem cine au fost... Romanii?

Am sa incep cu bine cunoscuta legenda a gemenilor Romulus si Remus, fii ai virginei Rhea Silvia. Rhea Silvia, fiica numitorului de Alba Longa (familia Alba Longa a fost intemeiata de tracul raman, stralucitorul Enea, prin casatoria cu fiica unui rege local, Lavinia), fiind vestala in Templul lui Marte, ramine asa, dintr-o data, gravida cu... Zeul Marte. (Istoria ne-a obisnuit cu minuni de felul acesta: este suficient sa ne amintim legenda geto-dacica a lui Meriem, Mama Florilor de Mar, care a ramas gravida, tot "din senin" cu o raza de soare, nascind pe cei doi Zalmoxes, frate si sora.). Revenind la legenda noastra, unchiul Silviei, Amulius, n-a crezut-o si a aruncat-o in temnita, ordonind uciderea celor doi prunci gemeni. Un suflet milos ii va pune intr-un cos si ii va lasa sa pluteasca pe apa Tibrului, de unde, legenda spune, vor fi pescuiti si ulterior hraniti de o lupoaica. Revenind la legenda geto-daca, cei doi gemeni Zalmoxes au fost adoptati de nobilul Aisepos Pastorul si de sotia lui Brito-Lagis (Divina Lupoaica). Cronicari romani ai acelor timpuri au marturisit ca legenda cu lupoaica a fost preluata de la Traci. Dar sa revenim la adevarata origine a romanilor.

OLTINA - ALTINA - LATINA - LATIUM

Cu mii de ani inainte de cucerirea a 14% din teritoriul Daciei de catre Romani (sub conducerea "strabunului" Traian) NOI, Carpato-Danubienii, tracii, cucerisem deja peninsula Italica. Vergilius o stia, atunci, de mult, dar noi cei de azi, BA! Urmele lor, ale Carpato-Dunarenilor, au ramas prin locurile pe unde ei au emigrat, din actuala Oltina, tinut din zona Dobrogei de azi. (Altina inseamna "maretie", "fericire" in limba geto-dacilor, asa-zisa "latina vulgara"). Un grup de emigranti traco-geti, avindu-l in frunte pe Stralucitorul Enea -- trac Raman -- au parasit nucleul carpato-dunarean ajungind pina in centrul Peninsulei Italice, numind locul LATINA... LATIUM. Limba lor se va numi Latina (Limba Maretiei, Limba Fericirii). De-a lungul timpului, "cercetatori de frunte" s-au caznit (si inca o mai fac) sa gaseasca o alta origine pentru acesti Latini; dar daca Vergilius recunostea originea Traca a poporului roman si-si folosea imaginatia in a-l pune pe Enea in fruntea epopeii formarii poporului latin, purtindu-si eroul trac de la ruinele in flacari ale Troiei pina pe Valea Tibrului, sa vedem care este parerea altora despre aceasta calatorie.

Gheorghe Musu, in lucrarea Din mitologia tracilor, Victor Kernbach, in Miturile esentiale, Manfred Oppermann, in a sa Tracii intre Arcul Carpatic si Marea Egee, Adrian Bucurescu, in Dacia Secreta, M. Gimbutas, in cartea Old Europe, ca. 7000-3500 B.C.: The Earliest European Civilization before the Infiltration of the Indo-European People si V. Gordon Childe, in lucrarea The History of Civilization: The Aryans ii considera pe Traci drept nucleul civilizatiei proto-europene. Stralucitorul Enea, in fruntea emigrantilor Carpato-Dunareni-Ramani din Oltina, Dobrogea, va ajunge pina in Banat, va trece Dunarea si se va opri pentru o scurta perioada de timp la sudul ei, la CURTU-ZURA (Curtea Stralucitoare, Orasul Alb, Belgradul de azi) unde se pare ca a avut loc idila dintre Stralucitorul Enea si DIDO, Doamna, regina tinuturilor respective. Au mai trecut citeva sute de ani si legenda tracului Enea, chiar daca nu si-a pierdut esenta, s-a deplasat ca loc de actiune intr-o alta zona geografica, personajele suferind si ele modificari. Astfel, Curtuzura va deveni Cartagena, Didona ii va lua locul Doamnei Dido, iar in locul Oltinei avem Troia, ai carei locuitori traci erau tot din ramura Ramanilor. Anii trec, istoria se schimba si iata ca Messapii din estul Peninsulei Italice cit si Venetii de pe cursul inferior al Padului sint astazi considerati a fi de origine Tracica (dupa unii, Traco-Iliri). Satucuri din România poarta nume de Venetia de Sus, Venetia de Jos, Roma. Inainte cu mult de nasterea legendarului Roma, numele ROMULA era frecvent la Geto-Daci. Nu de mult, scriam despre "Cel mai mare imperiu Dacic al erei noastre", mentionind numele a trei imparati romani, geto-daci, ce au stapinit Roma si intreaga lume antica. Primul dintre ei, Galer cel Batrin era copilul din flori al Romulei, femeie daca din cetatea Recidava, slujitoare a cultului lui Zalmoxes. Galer cel Batrin desfiinteaza Imperiul Roman in anul 305 A.D., schimbindu-i numele in Dacia Mare. Galer, Ler Imparat (293-311) ca ginere al lui Diocletian a avut un nume rau intre crestini, executind ordinele socrului sau, unul dintre cei mai mari persecutori ai crestinismului. Se pare ca el a fost si un general de geniu, fiind asemuit cu Alexandru Macedon (alt Trac) de catre Niels Hannestad, in special dupa victoriile obtinute in Asia Mica. Statuia ce i s-a ridicat il infatisa tinind in mina o sfera mare de arama, reprezentind soarele (dupa Ioannes Lydas, secolul al VI-lea A.D., Fontes, II, 495). Asa ca, in secolul al IV-lea A.D. s-a reinfiintat Imperiul Dacia Mare, Dacii devenind din nou stapinii lumii. Cintecele si colindele populare il mai omagiaza si azi pe Ler, Imparatul Dacilor. Scriitorul Eusebiu spune ca dupa ce Galerius a schimbat numele Imperiului Roman in Imperiul Dacic, a dat si armatelor sale inca de la inceput vechiul drapel al Dacilor, Sarpele Gnostic (lucrat din arama, piele sau chiar stofa), prins in pozitie orizontala pe un baston de corn (dupa Prof. Dumitru Balasa, in Istoria Daco-Romaniei) El s-a declarat cel mai mare dusman al numelui de Roman (Fontes, II, 6-7) si a mutat capitala la Tesalonic. Lactanius, un cronicar roman, nota in 325 A.D. ca Galer cel Batrin este "o fiara cu totul straina de singele de Roman" (Fontis, II, 7). Realitatea era ca toata armata avea ofiteri, conducatori si soldati daci. Credinta in Zalmoxes si in nemurire ii facea aproape de neinvins. Dupa victoria impotriva persilor se ridica "Arcul de Triumf" de la Salonic. Monumentul a fost realizat din marmura alba cu sculpturi in basorelief despre care acelasi Niels Hannestad afirma ca este "cel mai important dintre monumentele tetrarhice pastrate" consemnind pentru eternitate triumful dacilor in intreaga lume antica, orientala si occidentala. In anul 311, Ler Imparat inainte sa moara (din cauza unei infectii) va da decretul de LIBERA PRACTICA A CULTULUI CRESTIN. Ii vor urma la tron cei doi nepoti: Galer cel Tinar, iar mai apoi Constantin cel Mare. Acesta din urma va reconstrui podul de peste Dunare facut initial de strabunul sau Burebista. El muta capitala la Constantinopole, iar prin Edictul de la Milano, din 313 A.D., crestinismul devine obligatoriu, acest fapt bucurind-o mult pe Elena, mama noului imparat. El ridica un arc de triumf la Roma pe care Daco-Ramanii sint prezenti prin opt statui de peste trei metri inaltime, reprezentind comandanti daci. Cele doua arcuri de triumf, precum si cei trei imparati daci mentionati glorifica pentru eternitate victoriile dacilor. "Romanii au fost vechii Ramani, ce descindeau din vechea ginta dacica, iar razboaiele dintre Daci si Romani nu au fost nimic altceva decit razboaie fratricide" --
Prof. Dumitru Balasa

Sursa: dacia.8m.net