226 de ani de la capturarea lui Horea şi Cloşca

În urmă cu 226 de ani izbucnea în Transilvania, pe data de 31 octombrie 1784, la Mesteacăn, răscoala iobagilor conduşi de Horea, Cloşca şi Crişan, care va lua final prin capturarea celor trei, primii doi fiind trădaţi şi prinşi la 27 decembrie 1784. Însă niciunul dintre constănţenii intervievaţi nu a ştiut să dea explicaţii despre cauza răscoalei, ţelul ei, nici măcar despre modul în care au fost executaţi Horea şi Cloşca, deşi Imperiul Austriac a ales o metoda de execuţie care ar fi trebuit să se întipărească în memoria colectivă a românilor. Detaliile lecţiilor de istorie despre faptul că iobagii doreau eliberarea din dependenţa de stăpânul feudal, deci despre caracterul social iniţial al revoltei, au fost prea îndepărtate pentru cei care au auzit doar în şcoală despre evenimentele respective. Nici măcar caracterul naţional pe care l-a căpătat răscoala datorită faptului că majoritatea nobilimii era de origine maghiară, iar răsculaţii erau români, aspect care a dus la cristalizarea conştiinţei naţionale a românilor din Munţii Apuseni, contribuind la succesul revoluţiei române din Transilvania din anul 1848 şi la Marea Unire din anul 1918, nu a spus foarte multe constănţenilor prinşi de febra pregătirilor pentru trecerea în noul an. “Sincer, detalii exacte nu ştiu. E ceva ce am învăţat la şcoală. Iar astfel de informaţii sunt ca tabla înmulţirii, pe care dacă nu o repeţi, o uiţi. Doar numele celor trei îmi sunt cunoscute”, a spus o pensionară, care a dorit să rămână anonimă.
• MARTIRIU PENTRU LIBERTATE • Dacă Crişan s-a sinucis prin strangulare în celula din cetatea din Alba Iulia, fiind găsit mort la 13 februarie 1785, Horea şi Cloşca au fost executaţi pe Dealul Furcilor, de lângă cetatea Alba Iulia, pe data de 28 februarie 1785, în prezenţa a peste 2.000 iobagi români aduşi din 419 sate, fiind traşi pe roată, adică fiindu-le frânte oasele, începând cu picioarele. La Crişan, călăul, ungurul G. Rokoczy, plătit cu şase florini pentru fiecare execuţie, a dat peste 20 de lovituri, iar la Horea s-a grăbit şi a terminat din două. Un astfel de sacrificiu pentru libertate nu ar mai fi posibil în ziua de astăzi, pentru că nimeni, conştient de o astfel de pedeapsă, nu şi-ar risca viaţa pentru semenii săi, a conchis un student, Marius Mădălin: “Sacrificiul capilor răscoalei trebuie să rămână un reper pentru noi, care nici măcar astăzi nu suntem liberi în actualul context economic. Dar cineva care să îşi mai rişte viaţa pentru libertatea românilor nu cred că va mai apare”.

Mai daţi mult în ţara asta?

Observ grija unora, care nu fac nimic pozitiv pentru ţara asta, de a fi extrem de scrupuloşi în judecarea unor mari domnitori români, cum ar fi Ştefan cel Mare. Iată un link către un articol pe un ton care urmăreşte orice distrugere a naţionalismului în ţara asta. Aşa ne-au făcut astfel de autori să ne urâm ţara şi istoria, să ne fie ruşine că am avut nişte domnitori extraordinari. Discursul jegos, că alt epitet n-am pentru aşa ceva, este la modul următor - Ce? Ştefan cel Mare nu a fost extraordinar, domne', a fost un barbar însetat de sânge. Doar nişte comunişti ar spune că a fost un mare şi drept domnitor. Mai mult decât atât, doar o pornire pur comunistă şi nenorocită antidemocratică clară ar pune într-un film despre Ştefan un dialog despre daci, ca strămoşi bravi ai noştri. Chiar trebuie să ştie cei care se uită la un astfel de film că am avut un trecut glorios? Oricum, gloria istoriei noastre este clar un concept comunist, care a umflat mult minuscula şi jegoasa noastră istorie. Cum spune şi Mircea Badea - Ce atâta discuţie despre rezistenţa în faţa jugului otoman? Ce dacă mai avem ţară şi limbă şi religie, ce mare  realizare e şi asta? Chiar aşa,  haideţi să nu mai batem monedă pe rezistenţa eroică milenară, că e penibil domne'. Trebuie să fim foarte scrupuloşi cu eroii acestui neam şi sancţionăm orice urmă de umflare a lor, pentru că nu trebuie făcut aşa ceva, nu trebuie să fie nişte modele la care să ne uităm cu mândrie, ci trebuie sancţionaţi la sânge, eventual trăgând noi şi nişte concluzii despre ce vroiau ei să facă, pentru a da o direcţie corespunzătoare scuipatului tras pe mormintele celor au murit pentru noi. Cum ar fi ideea că Ştefan n-ar fi vrut niciodată decât apărarea Moldovei, nefiind interesat de o eventuală extindere, de aia s-a ales cu o rană la picior când a atacat ... Chilia, care ţinea de Ţara Românească, condusă de Vlad Ţepeş, cel care, da, l-a ajutat să ajungă pe tronul Moldovei. În plus, Jder ăl mic spiona pentru Moldova în film, o crimă înfiorătoare!!! Să-ţi aperi ţara pe plan informaţional...

Sunt sigur, de exemplu, că filmul Braveheart are în el numai replici corecte istorice, iar personajul principal nu este umflat deloc de scenarişti, dacă ar fi aşa, e clar o conspiraţie a comunismului naţionalist internaţional de mitizare a valorilor naţionale, care să ducă la întărirea naţionalismului pentru a trăi în ţara fără de graniţe visată de comunism....

Singura întrebare a mea este: mai daţi mult în ţara asta? Când o să realizaţi că distrugerea simbolurilor, a reperelor, duce la distrugerea sufletului neamului nostru. Iar noi toţi o să putem fi transformaţi mai uşor în sclavi autohtoni sau de export.

La umbra Gorunului din Tebea

Pă câmpia Bălgradului iera frig da în inimile uaminilor era cald păcum lacrimi calde le curau pă obrazurile bărboase ascultând povestea străbunului lor. Iereau trimişii moţâlor la Marea Unire. Bătrânul care le-o zâs povestea împăratului lor, a Măriei sale Horea, să scutură ca şi cum ar fi fost trezât din visare şi zâsă :
-Io, Ioan Ursu, dân neamu lu Horea, vă zâc: azi at primit de la bădiţa Horea, dezlegare de a plânje, că iacă, astăzi trii s-o făcut unu…Ţara Ardealului, Ţara Moldovei şi Ţara Româniască, tăte-s una aşa cum o vrut şi Măria sa Horia!

Sursa: http://www.worldportrait.eu

Craciun sau Saturn, Dumnezeul poporului

În colindele şi în legendele religiose ale poporului român, Saturn figureză sub numele de Crăciun, bătrânul Crăciun, Moş Crăciun si Moş Crăciun bëtrânul.

Moş Crăciun, a fost, după cum ne spune o tradiţiune poporală din regiunile muntose ale Ţerei românesti (comuna Găleşesci, jud. Argeş), Dumnedeul poporului, care a locuit înainte de Români aici. . . şi a cărui serbătore o ţineau în acelaşi timp, în care creştinii serbeză Nascerea Domnului.
După alte tradifiunî poporale, Moş Crăciun a fost un rege păstor: un
cioban forte avut, căpetenia ciobanilor, stăpânul stăpânilor.

În timpurile domniei lui Saturn a fost, după tradiţiunile vechi, epoca cea fericită a omenimiï, etatea de aur pe pământ, când puterea de producţiune a pământului se caractérisa prin o fertilitate exuberantă, clima era mal dulce si primăverile mai lungi (ver aeternum, antiquum ver), când câmpiile produceau de sine tot felul de fructe, multe si în abundenţă, ér oameniï trăiau fără griji, fără necasuri, fără miseriï şi cu sufletul deplin liniscit.

în timpurile lui Saturn, scrie Plato, modul de guvernare şi modul de vieţă al societăţii omenesci au fost din cele mai fericite, şi faima despre acesta epocă fericita a omenimiï a ajuns până la noi. Atunci, natura oferia de sine şi în abundenţă tote cele necesare vieţei. Adevërata causa a acestei stări de lucrurî, a fost, după cum se spune, următoria: Anume, Saturn întelegând că natura omenescă, dacă va fi lăsată a se administra de sine, după arbitriul sëû propriu, se va umple de insolenţe şi nedreptăţi, şi astfel cugetând asupra acestei stări de lucrurî, densul a pus regi şi guvernatori peste statele nostre, nu oamenï de rend, ci genii dintr'un ném mai superior si mai divin, după cum facem şi noi astă-dî cu turmele nostre domestice, că nu punem boi să conducă pe boi şi nici capre ca să conducă caprele, ci peste aceste specii de animale domnim noi, un gen mai superior, în modul acesta, Saturn în iubirea sa pentru binele omenimiï, a pus se ne guverneze un ném de genii mult mai escelent, de cum suntem noi, şi aceştia purtând o mare grijă pentru binele nostru au introdus la noi pacea, ruşinea, ascultarea de legi şi cea mai întinsă domnia a dreptăţii, în modul acesta dênsiï au făcut, ca genul omenesc să fie fericit şi scutit de revoluţiuni... de aceea este trebuinţă, ca şi noi se imităm întru tote acest mod de vieţa, ce se spune că a fost în timpul domniei lui Saturn, şi în cât esistă în noi un spirit nemuritoriu să urmăm în vieţa publică şi în vieţa privată îndemnurile acestui spirit şi se administrăm ast-fel casele, oraşele şi statele nostre. Memoria acestor timpuri depărtate şi fericite, numite «vécul de aur al lui Saturn», mai resună şi astă-di în colindele tradiţionale ale poporuluî român, ce se cântă cu ocasiunea serbătorilor Crăciunului.

În aceste imne religiose poporale se celebreză perfecţiunea şi sfinţenia moravurilor vechi, fericirea casnică şi fericirea publică a omenimiï din aceste timpuri de prosperitate legendară, numite «vécul cel bun».

în ce privesce etimologia cuvêntuluï «Crăciun», unii din autorii moderni au credut, că acest termin derivă de la adiectivul latin crastinus (dies), diua de mâne, ori delà cuvintele Christi-jejunium, ajunul lui Christ!). Simple derivaţiunl literare, lipsite de ori ce fundament istoric, în realitate insă, noi avem aici o personalitate istorică, ce represintă pe unul din cel mal iluştri strămoşi al poporelor de rasă latină, considerat ca începătoriul şi propaga- toriul fericirii omenesci. (...)

În părţile de sus ale Moldovei, precum şi în regiunile de lângă delta Dunării, personalitatea cea legendară a lui Saturn se maï numesce şi astă-dî Crăciun sătulul şi Crăciunul sătul, de ore-ce, cum ne spun aceste tradiţiunî, Moş Crăciun vine încărcat cu tot feliul de bunătăţi; el aduce îndestulare şi bucuria omenilor. Cicero cunoscea aşa dar, fie din tradiţiunile vechï ale Italiei, fie din cărţile cele sfinte ale Romanilor, epitetul de satur, ce-1 atribuise anticitatea preistorică acestui représentant al epocei legendare de fericire , un epitet, care mai târdiû a devenit în literatura religiosă a Romanilor un nume propriu, sub forma de Saturnus.
Résulta aşa dar, că originea geografică şi istorică a numelui «Saturn» se
reduce la patria cea vechia a dinastiei divine, la regiunea de la Carpaţi.

In anticitatea greco-romană, Saturn avuse la diferite popore diferite numiri. De Greci, el era numit Kpivoţ, la Romani Saturnus, la Egipteni Seb, la Fenicieni El şi la Dacî Zalmoxis (Deul moş).

Fragment din Dacia Preistorica de Nicolae Densusianu

Protest extrem in Parlament

La 21 de ani de la Revoluţie, se varsă din nou sânge pentru România. Joi, în timpul intervenţiilor în plenul Parlamentului, un bărbat, Adrian Sobaru, angajat la TVR, s-a urcat la unul din balcoanele sălii de plen, de unde a strigat "Boc, aţi luat drepturile copiilor". Bărbatul purta un tricou pe care scria "Ne-aţi ucis viitorul".

Imediat după aceasta, în jurul orei 10:30, bărbatul pare să se fi aruncat de la balconul plenului, în cădere strigând "Libertate".

Imaginile sunt pentru cei care se simt bine de Sărbători, preferând să se ascundă în fundul ţarcului în care ne ţin ăştia, uitând ce se întâmplă în jurul nostru. Luăm atitudine, dar după ce se termină petrecerea... Acum avem puţină treabă. De asemenea, rutina zilnică e prea obositoare să ne implicăm activ în lupta pentru viitorul nostru. Oamenii mor de foame, tineri, adulţi, bătrâni, ţara e vândută şi va fi şi mai greu, ni se fură viitorul în fiecare zi, puţin câte puţin, fraţii de peste graniţe sunt abandonaţi, eroii sunt uitaţi ca şi idealurile pentru care s-au jertift ei, o Românie Mare în care neamul românesc să poată trăi. Dar recomand oiţelor să se întoarcă liniştite cu gândul la Moş Crăciun, la cumpărături, la mâncare şi la relaxarea post slujbă sau cursuri, deci să-şi vadă de treabă cum s-a întâmplat în Parlament, unde reprezentanţii puterii au continuat lucrările.

LIVE DIN PARLAMENT! UN BARBAT S-A ARUNCAT DE LA BALCON!

StirileProTV.ro

22 decembrie 1989, dimineata

Etnocid sarbesc contra romanilor

Fraţilor,

Posted on decembrie 19, 2010 by Ilija

De sute de ani, de când ne duceam viaţa nemângâiata alăturea de fraţii noştri Sârbi – nici odată n’a venit cineva la noi cu vre-o vorbă de mângâiere, care să trezească în sufletele noastre nădejdea de un traiu, mai bun şi mai omenesc.
Iată acum, aducând Dumnezeu vremuri mai bune, noi cei mai jos iscăliţi, care suntem ca şi voi Român din Valea Timocului, ne întoarcem către voi în aceste ceasuri istorice, pentru a vă spune câteva lucruri însemnate, asupra cărora să vă gândiţi şi să hotărâţi: ce e de făcut?
Aţi văzut cu toţii răsboiul grozav care ţine de peste patru ani de zile şi care a pornit tocmai din ţara noastră, din Serbia.
Pentru-ce a isbucnit oare acel răsboi? Ştim cu toţii: Serbia voia să adune pe toţi Sârbii cari erau răsfiraţi sub mai multe stăpâniri, la un loc, ca să fie o ţară mare şi puternică.
După suferinţe îndelungate vedem să astăzi acest ţel l-a şi ajuns. Deşi zdrobită, Serbia, a ieşit biruitoare şi a câştigat Bosnia, Herţegovina, Croaţia şi Slavonia, după care se sbate de sute de ani. Aceeaşi dreptate le-a făcut-o răsboiul de acum şi Polonilor şi Românilor. România a intrat în răsboiu pentru a desrobi şi alipi la sine Transilvania, Banatul şi Bucovina.
Ea a ieşit biruitoare şi pe lângă aceste trei ţărişoare şi-a mai alipit şi Basarabia.
Răsboiul acesta nu s’a dat pentru putere ci pentru dreptate. Ce e drept Nemţii credeau că ei o să biruiască cu puterea, dar Aliaţii i-au biruit cu Dreptatea. Ei au statorit că nu e bine ca asupra vieţii unui popor să hotărească un alt popor, străin, ci fiecare popor să-şi hotăraşcă singur soarta, după cum va voi el.
Astfel vedem că mai multe popoare şi-au şi hotărît soarta, şi anume Sârbii din Bosnia şi Herţegovina şi Croaţii din Croaţia şi Slavonia au hotărît că se rup de Austria şi se unesc cu Serbia, Cehii s’au rupt de Austria şi şi’au făcut ţara lor, Polonii de asemenea. Nemţii din Austria s’au unit cu Germania, Ungurii s’au desfăcut de Austria, Bucovina, Basarabia şi Transilvania s’au alipit de România.
Toţi Românii alcătuiesc acum o singură ţară de vre-o 14 milioane de suflete. Numai chiar noi Românii locuitori în Serbia am rămas pe dinafară. Noi n’am înţeles cuvântul preşedintelui Statelor Unite americane, Wilson, că fiecare popor e slobod să-şi hotărească singur soarta.
Cu toate că suntem de două ori mai mulţi la număr decât Românii din Bucovina, noi nu ne-am bătut capul cu soarta noastră. Dar dacă nu ni-l vom bate noi, alţii de bună seamă că nu şi-l vor bate !
Ori nu vrem noi nimic în aceste vremuri mari, când se aşează din nou temeliile lumii şi când fiecare popor îşi cere dreptul său la viaţă?
Ar fi un păcat faţă de copiii şi nepoţii noştri, ca în astfel de clipe hotărîtoare noi să stăm nepăsători.
Dar fraţilor, a sosit ceasul să ne spunem cuvântul! Şi noi credem că nu putem zice altceva, decât că, fiind Români, dorim să fim la un loc cu ceilalţi fraţi ai noştri, cu Românii, care acum sunt un popor mare. Noi vrem să fim la un loc cu Banatul, cu Transilvania, cu Basarabia şi cu Bucovina.
Noi nu suntem sârbi, întocmai precum românii din Ungaria nu sunt unguri şi cei din Rusia ruşi. Noi suntem în Serbia o jumătate de milion de români şi acum nu mai vrem să rămânem sub Sârbi, de la care am avut de suferit atâta. Ei nu ne lăsau să învăţăm în şcoli limba noastră, nu ne lăsau să ne facem biserici româneşti şi alte de acestea.
Fiind şi noi Români de sânge din moşi strămoşii noştri şi avându-ne moşiile noatre moştenite de la ei, noi avem aceiaşi dorinţă: să rămânem ce suntem, adecă Români; să fim gospodari pe pământul nostru şi să fim laolaltă cu toţi fraţii noştri români.
Astăzi toată lumea, care a fost robită de alte neamuri a căpătat dreptate şi se întoarce la ţara mamă. Românii din Basarabia, din Bucovina, din Ardeal şi din Banat s’au alipit de mama lor, România. Numai noi Românii din Serbia am rămas pe din afară.

Proclamarea Unirii 1 Decembrie 1918
Până acuma nouă nu ne-a fost îngăduit cel mai sfânt lucru pentru un om, adică să ne cunoaştem neamul şi să trăim pentru el. Doar numai gospodari puteam să fim; dar asta nu ne mulţumeşte în sufletul nostru, căci şi noi suntem oameni şi trebuie să ştim pentru ce trăim.
De aceea, fiindcă am fost, suntem şi vom fi stăpâni pe pământul nostru românesc din Serbia, vrem ca să ni se lărgească şi drepturile noastre, pentru ca să trăim în toate privinţele ca Români.
Toată averea care se află în judeţele (ocruzi) româneşti să fie proclamate ca averea a poporului român.
Toată puterea executivă (vlasti) să treacă în mâinile noastre. Numai al Românilor să fie împuterniciţi (punomocinic) ai poporului român, şi ei să-şi aleagă funcţionari (cinovnici) dintre români.
Prefecţii (nacelniţi) să fie români cari să îngrijească de popor, dându-i sfaturi bune şi împărţindu-i dreptate în limba rimânească.
Judecătoriile (sudovi) să fie româneşti şi judecata să se facă numai în limba românească.
Noi aveam vre-o 250 sate. Orice sat să aibă primar (cnez) şi dascăli români. Învăţătura să se facă în româneşte.
Până acuma vre-o 40-50 ani noi ne aveam bisericile noastre în care se făcea slujba în limba românească. Acuma cerem să se întoarcă iarăşi limba română în biserică.
Orice sat să aibă biserică. Popii şi dascălii români să rămână la locul lor şi în scurt timp să înveţe româneşte să citească şi să slujească. Pentru acesta mama noastră România ne va da tot sprijinul.
Aşa dar, fraţilor, la lucru !
Să ne adunăm prin sate, prin oraşe, să alegem un Comitet naţional care să se pună în legătura cu fraţii noştri din România, Ardeal, Bucovina şi Basarabia, pentru ca să ne unim cu ei, făcând şi noi dimpreună parte din România Mare.
Acum e timpul să ne folosim libertatea (sloboda) care stăpâneşte toate neamurile şi să ne spunem cuvântul nostru. Nimic nu ne mai împiedică să intrăm în graniţele României întregului neam românesc.


Bucureşti, 1 Decembrie 1918
Sfârşind aceste cuvinte frăţeşti, rog pe bunul Dumnezeu să ne ajute ca să vedem împlinit visul de fericire al neamului nostru.
Ura! Trăiască Românii din Serbia uniţi cu România! Trăiască România Mare a tuturor Românilor!

Chişinău 1 Noemvrie 1918

Sever Coteţ                                  Atanasie Popovici
Plutonier-Major                           Dr. în Filosofie,
Ion Niţă, plutonier major           Prof. L. Bogdan, funcţionar

………………………………………………….

Note critice

În ultima perioadă, se precipită în Timocul sârbesc tot felul de evenimente, despre care v-am informat în numărul trecut al revistei (situaţia clopotniţei din Sipicova). De aceea mă simt dator să fac câteva remarci:

La alegerile pentru comunităţile minoritare , care nu primesc buget din partea statului sârb, ci fac parte din instituţiile neguvernamentale, statul nu are dreptul de a se amesteca dând ordine, dispoziţii sau de a dispune alegeri pentru conducerea acestora .

Clopotniţa din Sipicova
Clopotniţa din Sipicova este pentru biserică şi oamenii din acest sat. Autorităţile sârbeşti nu au nici temei legal, nici moral să dărâme această clopotniţă. Chiar dacă au neglijat să ceară autorizaţie de construire (deşi pentru această construcţie am înţeles că nu era necesară ), locuitorii satului au considerat că nu prejudiciază pe nimeni. De aceea, autorităţile nu trebuie să ceară dărâmarea, ci înaintarea unei cereri retroactive de intrare în aşa-zisa legalitate. Însă problema se politizează, deoarece românii vor să se despartă de biserica sârbească, pe care nu o fregventează, ridicarea clopotniţei trebuind să fie urmată de ridicarea bisericii româneşti.
Cu regret semnalăm că de aproape 20 de ani sârbii susţin că românii din Timoc sunt vlahi şi prin asta ei înţeleg o altă naţie, deşi toate cărţile şi lexicoanele arată că românii şi vlahii sunt tot una. Aceasta este o manevră politică de a provoca confuzie, confuzie care a ţinut în loc dezvoltarea culturii şi limbii româneşti în Serbia. Nu există nici o deosebire între limba românilor din Timoc şi a celor din Banatul sârbesc. Vlahi sunt şi unii şi alţii.
Dacă s-ar fi scris cuvântul „românovlahii” împreunat, nu s-ar fi putut produce confuzia în rândul tineretului românesc din Timoc, cum se produce din cauza faptului că sârbii scriu „româno-vlahii”despărţit. Ei au inventat o nouă naţie: vlahii, care, după ei,  nu au nici o legătură cu românii. E ca şi cum dintr-o singură naţie a germanilor ar fi mai multe naţii: nemţi, şvabi, saşi sau tedeschi, cum le spun italienii germanilor.
Liderii românilor din Timoc, care cereau şcoală şi abecedar românesc în timpul comunismului, au fost arestaţi şi trimişi în lagărul Goli Otok din Marea Adriatică. De la timoceni a fost deţinut politic Atanasie Radulovici, avocat la Cladova şi Negotin, iar de la românii din Banatul sârbesc a fost întemniţat deputatul Lupşici Coriolan din Deliblata.
Sentimentul pentru ideea românească este într-o alarmantă decădere. De aceea, Preşedinţia şi Guvernul României tratează cu superficialitate această chestiune. Situaţia grea şi umilitoare în care se află românii din Timoc Serbia şi Bulgaria se datorează  lipsei de dialog şi discontinuităţii, lucru care a permis agresiunea etnică de către  sârbi, bulgari, greci, etc.
Noi suntem români , Guvernul României ştie asta şi totuşi trebuie să ne milogim ca să fim băgaţi în seamă şi să ni se dea un ajutor bănesc.
Sunt doar câţiva politicieni români care s-au interesat de soarta românilor timoceni: senatorul Viorel Badea, senatorul Titus Corlăţean şi alţii câţiva, iar mai recent ministrul de externe Teodor Baconschi, care este primul după dl. Preşedinte Băsescu care calcă pe acest pământ blestemat al Timocului, aprinzând o lumină de speranţă în inimile românilor de dincolo de Dunăre.
Cu cât vom lucra mai uniţi, acordând un buget minim fiecăruia, cu atât mai mult vom trimite un semnal că nu ne descurajează lipsa de toleranţă a unor vecini, cărora le-am oferit în lupta pentru eliberarea lor de sub jugul turcesc, gestul suprem al sângelui acestei naţiuni nobile, românii.
În numărul trecut al revistei am prezentat două documente din arhiva Ministerului Afacerilor Externe, semnate Cristea Sandu Timoc. De la publicarea acestor scrisori (1943 şi 1946) şi până astăzi, atitudinea autorităţilor sârbeşti faţă de românii timoceni nu s-a schimbat defel.
După aproape 70 de ani, sârbii ascund în continuare existenţa poporului român din Timoc, sperând că se vor asimila şi continuând crimele de etnocid ce urmează a fi pedepsite într-o bună zi.
Cristea Sandu Timoc

Sursa: http://astraromana.wordpress.com

Răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan

După înfrângerea curuţilor (partida maghiară anti-habsburgică) la începutul secolului al XVIII-lea, se instalează şi în partea centrală a Transilvaniei administraţia austriacă. Stăpâni ai pământului din zonă rămân în continuare nobilii maghiari, dar peste autoritatea acestora se suprapune cea a statului austriac. Iobagii români ajung de multe ori să fie impozitaţi de două ori, prima dată de nobilul care îi era stăpân, a doua oară de statul austriac. În scurt timp, de la începutul secolului al XVIII-lea şi până la mijlocul acestuia, deci într-o perioadă de numai 60 ani, impozitele impuse iobagilor români au crescut de câteva ori, ajungând la sume importante, foarte greu de suportat de către aceştia.
La impozitele foarte mari s-a adăugat creşterea numărului de zile de lucru datorate nobililor sau statului de către iobagi. În plus, iobagilor li s-au luat unele drepturi pe care le aveau din strămoşi, cum ar fi dreptul asupra pădurilor, care iniţial au fost ale lor, fiind luate de la ei prin înşelăciune de către nobili sau administraţia austriacă.
Pentru a-şi recâştiga drepturile pierdute şi pentru a cere uşurarea impozitelor, iobagii români din Munţii Apuseni au trimis în anii dinaintea răscoalei o serie de delegaţii către guvernul Transilvaniei de la Sibiu şi către Curtea imperială de la Viena cu petiţii prin care îşi arătau plângerile. Petiţiile au rămas fără răspuns în cele mai multe cazuri, iar delegaţii au fost arestaţi, bătuţi, amendaţi sau aruncaţi în închisoare, pentru că legile timpului interziceau iobagilor să se plângă. Horea însuşi a fost de patru ori la Viena cu petiţiile iobagilor, dar uşurările promise în urma depunerii acestor petiţii nu au fost semnificative în îmbunătăţirea situaţiei iobagilor români din Ardeal.
În vara anului 1784, având nevoie de soldaţi pentru războaiele pe care le ducea împotriva turcilor şi francezilor, împăratul austriac Iosif al II-lea a aprobat recrutarea unui număr suplimentar de soldaţi în regimentele de grăniceri din Transilvania. Aceste regimente serveau deja în luptă începând din anul 1778. Ţăranii iobagi înrolaţi în aceste regimente de grăniceri scăpau de iobăgie, primind toate drepturile unor cetăţeni liberi, având doar îndatoriri militare. Din cauza situaţiei grele în care trăiau pe moşiile nobililor sau ale statului austriac, un număr mare de iobagi s-a îndreptat spre centrele de recrutare. Nobilii îşi vedeau astfel direct ameninţate interesele, într-un mod grav, deoarece prin înrolarea iobagilor de pe moşiile lor pierdeau o importantă forţă de muncă gratuită şi deci o sursă importantă de câştig. Ei s-au opus plecării iobagilor lor spre înrolare, aceasta fiind scânteia care a declanşat răscoala iobagilor din anul 1784, condusă de Horea, Cloşca şi Crişan.

Izbucnirea răscoalei

Pe data de 28 octombrie 1784, fiind zi de târg la Brad, judeţul Hunedoara, un număr semnificativ de iobagi se aflau în această localitate. Crişan s-a dus la acest târg şi s-a întâlnit pe ascuns, sub podul de peste Criş, cu ţărani din mai multe sate din Zărand, pe care i-a convocat la o întâlnire la biserica din satul Mesteacăn, în ziua de 31 octombrie, duminică.
În ziua de 31 octombrie 1784 se adunaseră la biserica din Mesteacăn 600 ţărani iobagi din Zărand şi din Munţii Apuseni. La întâlnire au venit Crişan şi Cloşca, Horea fiind bolnav nu a putut participa. Crişan le-a arătat ţăranilor o cruce de aur primită de la Horea, care i-ar fi fost dăruită acestuia din urmă de însuşi împăratul Iosif al II-lea odată cu o scrisoare prin care împăratul îi îndemna pe români să meargă să se înroleze în regimentele de grăniceri. Preotul din Mesteacăn a întărit cele spuse de Crişan, astfel că iobagii au pornit imediat spre Alba Iulia spre a se înrola în armată, pentru a scăpa de iobăgie.

Programul răscoalei

La puţine zile de la izbucnirea răscoalei Horea a trimis nobilimii maghiare, reprezentată prin Tabla comitatului Hunedoara, un ultimatum care cuprinde de fapt scopurile izbucnirii răscoalei. Punctele acestui program sunt:

„1. Ca nobilul comitat dimpreună cu toţi posesorii şi cu toată seminţia lor să pună jurământul sub cruce!”

({{{2}}})

„2. Nobilime (nemeşime) să nu mai fie, ci fiecare nobil, dacă va putea să capete vreo slujbă împărătească, să trăiască din aceea.”

({{{2}}})

„3. Stăpânii nobili să părăsească odată pentru totdeauna moşiile nobilitare.”

({{{2}}})

„4. Că dânşii (nobilii) încă să plătească dările întocmai ca poporul contribuabil plebeu.”

({{{2}}})

„5. Pământurile nemeşeşti să se împărţească între poporul plebeu, în înţelesul poruncii ce o va da Maiestatea Sa Împăratul.”

({{{2}}})

Programul răscoalei a fost iniţial unul social, având ca scop nivelarea diferenţelor de clasă socială şi instaurarea unei echităţi sociale. Datorită faptului că cea mai mare parte a nobililor din Transilvania era de origine maghiară (sau români maghiarizaţi complet) a fost necesar doar un mic pas pentru a se trece de la scopul social al răscoalei la scopul naţional al acesteia, răsculaţii din Zărand şi Munţii Apuseni fiind în majoritate români.

Desfăşurarea răscoalei

Răscoala izbucnită pe data de 31 octombrie 1784 la Mesteacăn, judeţul Hunedoara, s-a întins cu repeziciune în toată Transilvania. În mai puţin de două săptămâni răscoala cuprinsese comitatele de pe actuala suprafaţă a judeţelor Alba, Arad, Hunedoara, Cluj, Mureş şi Sălaj.
Cea mai violentă manifestare a răscoalei a avut loc în judeţele Hunedoara şi Alba, unde aceasta izbucnise şi de unde îşi aveau originea şi conducătorii răscoalei.
Pe data de 1 noiembrie 1784 ţăranii răsculaţi se aflau deja la Curechiu, judeţul Hunedoara, în drum spre Alba Iulia, unde doreau să se înroleze în regimentele de grăniceri. Câţiva slujbaşi ai nobililor din Brad şi Baia de Criş au încercat în seara zilei de 1 noiembrie să îi oprească, dar au fost ucişi de răsculaţi.
Primul atac asupra nobililor a avut loc la data de 2 noiembrie 1784 când iobagii răsculaţi, conduşi de Crişan, atacă curtea nobilului din Crişcior, judeţul Hunedoara, şi pe lângă faptul că distrug reşedinţa nobilului, îi omoară pe toţi cei găsiţi la faţa locului.
De la Crişcior trupa răsculaţilor se împarte în două, o parte s-a deplasat spre Mihăileni, judeţul Hunedoara, iar cealaltă parte s-a dus spre oraşul Brad, pe care l-a atacat.
Până la data de 5 noiembrie 1784 tot Zărandul era luat în stăpânirea iobagilor români răsculaţi. Curţile nobiliare au fost distruse şi un număr de nobili au fost ucişi de mulţimea înfuriată. Nobilii capturaţi în viaţă au fost obligaţi de către răsculaţi să treacă la religia ortodoxă, deoarece în opinia iobagilor trecerea nobililor la religia ţăranilor însemna ştergerea diferenţei de clasă socială şi de naţionalitate, atingându-se astfel scopurile declarate ale răscoalei.
Din Zărand răscoala s-a întins spre Deva şi spre Abrud.
La 5 noiembrie 1784 Horea, Cloşca şi Crişan intră în oraşul Câmpeni, judeţul Alba, în fruntea răsculaţilor. În Câmpeni şi în toate satele din împrejurimi s-au întâmplat aceleaşi scene ca şi în Zărand, iobagii încercând să şteargă diferenţele de statul social dintre ei şi nobilii de orice origine etnică, maghiară sau română. După căderea oraşului Câmpeni în mâna iobagilor români, au urmat Abrudul şi Roşia Montană, unde de asemenea nobilii care au vrut să scape cu viaţă au fost obligaţi să treacă la religia ortodoxă. Cu acest prilej se pare că Horea ar fi zis despre nobilii capturaţi în viaţă:

„Cari se dau cu noi şi se împărtăşesc cu noi din faptele noastre, - nu trebuie supăraţi. Ci ca să fim mai siguri că vor ţinea tot mereu cu noi, să-i botezaţi pe legea noastră.”

({{{2}}})

Nobilii botezaţi de preotul ortodox român primeau de la acesta câte un bilet pe care era scris „Acesta-i creştin bun”. În timpul evenimentelor din Câmpeni şi Abrud au fost distruse proprietăţile nobililor, dar cele ale statului austriac nu au fost atinse de către iobagi, care le priveau ca pe bunuri ale împăratului, despre care considerau că e de partea lor. Nici soldaţii austrieci care păzeau clădirile administraţiei imperiale nu au avut nimic de suferit, deoarece răsculaţii îi considerau aliaţii lor.
Răsculaţii au atacat la 5 noiembrie 1784 cetatea Devei, unde se adăpostise un număr de nobili maghiari. Deşi au atacat cetatea de mai multe ori, timp de mai multe zile, ţăranii răsculaţi au fost înfrânţi de către nobili. Au murit în luptă sau în timp ce încercau să se salveze de pe câmpul de luptă câteva sute de ţărani, iar câteva zeci dintre ei au fost capturaţi. Aceştia din urmă au fost executaţi de nobilii maghiari, după câteva zile, fără judecată şi într-un mod groaznic, stârnind furia oastei ţărăneşti răsculate, la auzul acestei veşti. Acesta e momentul în care Horea dă un ultimatum nobilimii din cetate, ultimatum ce se constituie de fapt într-un adevărat program al răscoalei.
La 12 noiembrie 1784 la Tibru, judeţul Alba, se afla staţionată o parte însemnată a oastei iobagilor români, condusă de Cloşca şi de fiul lui Horea, Ion. Aici a ajuns un detaşament al armatei austriece, al cărui comandant, dându-şi seama că e depăşit numeric şi că nu poate împrăştia răsculaţii cu forţa, a solicitat şi a obţinut un armistiţiu, cu scopul de a câştiga timp. Părţile semnatare ale armistiţiului urmau să se întâlnească după 8 zile de la intrarea în vigoare a acestuia, pentru a li se comunica iobagilor răsculaţi răspunsurile la revendicările lor. Aceştia ceruseră armatei austriece:

„1. Să roagă să fie liberi de iobăgie”

({{{2}}})

„2. Să fie militarizaţi”

({{{2}}})

„3. Să fie lăsaţi iarăşi în libertate câţiva oameni, cari să află închişi la Galda”

({{{2}}})

Armistiţiul a folosit însă austriecilor, pentru că după cele 8 zile de la întreruperea ostilităţilor, furia ţăranilor se domolise şi aceştia nu mai aveau forţa de a se opune şi de a continua răscoala.
În Zărand a fost trimis pentru a obţine un armistiţiu cu ţăranii răsculaţi medicul român Ioan Piuariu-Molnar din Sibiu. Acesta a obţinut de la iobagii răsculaţi un armistiţiu de 15 zile, promiţându-le că va remite autorităţilor revendicările lor.
Cel mai însemnat ajutor dat austriecilor a fost cel al episcopilor bisericii ortodoxe Nichitici, Petrovici şi Popovici, care au fost personal în zonele răsculate şi au încheiat armistiţii cu iobagii răsculaţi. Aceşti episcopi erau de origine sârbă, biserica ortodoxă română fiind supusă în acea vreme celei sârbe, ca politică de dezbinare dusă de habsburgi.
Toate armistiţiile au fost încheiate cu promisiunea că revendicările ţăranilor români vor fi transmise guvernului Transilvaniei de la Sibiu, dar guvernatorul Ardealului, Michael von Bruckenthal nu a luat în considerare plângerile răsculaţilor şi nu a dorit să discute cu ei.
Văzând Horea, după expirarea termenului armistiţiului de la Tibru, că nici o promisiune nu a fost respectată şi că revendicările lor nu au primit nici un răspuns a pornit a doua ridicare la arme a iobagilor români. Horea plănuia ca de această dată să ridice sub arme un număr mult mai mare de iobagi, cu care să atace oraşul Abrud, după care să cucerească oraşele Zlatna, Aiud, Deva şi toate localităţile până la Huedin.
Pe 30 noiembrie guvernul Transilvaniei a publicat amnistia generală, pentru a stăvili reînceperea răscoalei, dar ţăranii au refuzat-o şi au continuat să atace patrulele de soldaţi trimise împotriva lor.

Înfrângerea răscoalei

Odată cu publicarea amnistiei generale, armata austriacă a pornit spre centrul Munţilor Apuseni pe mai multe drumuri. În unele localităţi au avut loc lupte cu răsculaţii, cele mai multe fiind câştigate de iobagii români. Unele localităţi răsculate au depus armele, fiind convinse să se liniştească de către episcopii sârbi care însoţeau armata austriacă.
Lovitura de graţie dată răscoalei ţărăneşti a iobagilor români din Munţii Apuseni a fost dată în lupta de la Mihăileni. Câteva sute de ţărani înarmaţi în majoritate cu unelte agricole au fost somaţi de armata austriacă să depună armele şi să se întoarcă în linişte acasă. Apelul nu a avut ecou în rândul răsculaţilor, astfel încât episcopul Nichitici, care însoţea armata, încearcă şi el să convingă răsculaţii să se liniştească. Vorbind stricat româneşte, este luat în derâdere de către răsculaţi, care refuză să se dezarmeze. În urma acestor eşecuri în pacificarea răsculaţilor, armata austriacă deschide focul împotriva iobagilor români, care fiind prost înarmaţi, sunt înfrânţi rapid şi cu mari pierderi.
Victorioşi după lupta de la Mihăileni, austriecii ocupă rapid Abrudul şi Câmpenii, iar Horea este nevoit la începutul lunii decembrie 1784, din cauza iernii, să îşi împrăştie restul de oaste rămas, cu intenţia de a reporni răscoala în primăvara anului 1785.
După desfiinţarea oastei ţărăneşti Horea şi Cloşca se ascund în Munţii Apuseni. Unele surse spun că doreau să plece la Viena într-o audienţă la împărat, alte surse spun că se ascundeau în aşteptarea primăverii, cu scopul de a reîncepe răscoala.
Pe 27 decembrie 1784, fiind trădaţi de câţiva ţărani români din zona Albac, Horea şi Cloşca sunt prinşi de armata austriacă. La 30 decembrie 1784 sunt duşi la Abrud, iar la 2 ianuarie 1785 ajung la Alba Iulia, unde sunt întemniţaţi în cetate, Horea într-o celulă aflată la etajul porţii Carol al VI-lea, iar Cloşca în clădirea Gărzii mari. Erau păziţi zi şi noapte de santinele postate în faţa uşii şi în interiorul celulelor.
La 30 ianuarie 1785 este prins şi Crişan, care se ascundea în munţi deghizat în cerşetor. Crişan a fost şi el prins prin trădare, cu concursul unor ţărani români. El a fost adus la cetatea din Alba Iulia pe data de 1 februarie 1785 şi întemniţat tot în fortăreaţă, în temniţa de sub poarta nouă.

Judecarea şi executarea conducătorilor răscoalei

După capturarea conducătorilor răscoalei, nobilimea maghiară a cerut austriecilor, prin comitele Albei, baronul Kemeny, să îi judece ea pentru faptele lor. Cererea le-a fost respinsă, împăratul Iosif al II-lea numindu-l pe contele Iancovici să facă interogatoriul celor trei prizonieri. Întinderea răscoalei şi viteza foarte mare de propagare a acesteia a dat de gândit austriecilor, care nu au considerat că mişcarea iobagilor români a fost una întâmplătoare şi spontană.
Ca urmare, la sfârşitul lunii ianuarie 1785 au început interogatoriile lui Horea, Cloşca şi Crişan. S-a specificat în mod special ca aceştia să nu fie torturaţi sub nici o formă, iar interogatoriul să cuprindă un număr prestabilit de întrebări bine formulate la care conducătorii răscoalei să răspundă. Prin întrebările adresate celor trei conducători austriecii doreau să afle modul în care aceştia au reuşit să mobilizeze atât de rapid ţărănimea română, legăturile secrete pe care le aveau răsculaţii între ei şi alte informaţii folositoare cu ajutorul cărora să se prevină pe viitor astfel de mişcări populare violente.
Nici unul dintre cei trei conducători ai răscoalei nu au răspuns la nici o întrebare, ducând secretele răscoalei cu ei în mormintele de care nu au avut parte niciodată.
La 13 februarie 1785 Crişan a fost găsit mort în celulă. El s-a sinucis prin strangulare, profitând de faptul că nu era păzit de santinele în interiorul celulei sale şi ştiind ce soartă îl aşteaptă la finalul judecăţii. Trupul său a fost totuşi tăiat în bucăţi şi expus în diferite localităţi din Munţii Apuseni unde autorităţile au considerat că faptele sale au fost mai violente, ca avertisment şi exemplu pentru cei care ar mai îndrăzni pe viitor să se mai răscoale.
Timp de două săptămâni Horea şi Cloşca au fost purtaţi prin satele din Munţii Apuseni pentru ca toţi iobagii români să vadă că cei care i-au condus au fost capturaţi.
Pe data de 26 februarie 1785 a fost pronunţată sentinţa lui Horea şi lui Cloşca, ce îi condamna la moarte prin tragere pe roată, trupurile lor urmând a fi dezmembrate şi expuse în diferite părţi din Munţii Apuseni, ca exemplu şi avertisment pentru cei care ar mai îndrăzni să se răscoale.
Execuţia lui Horea şi a lui Cloşca a avut loc pe Dealul Furcilor, de lângă cetatea Alba Iulia, pe data de 28 februarie 1785, în prezenţa a peste 2000 iobagi români aduşi din 419 sate, care au fost obligaţi să asiste la supliciul celor doi conducători ai răscoalei pentru a fi impresionaţi şi pentru a transmite în ţară ce soartă groaznică îi aşteaptă pe cei care ar mai cuteza să se ridice împotriva stăpânilor.
Părţi din trupurile lui Horea şi Cloşca au fost expuse de autorităţile austriece în diferite locuri publice din satele din Transilvania, drept avertisment pentru iobagii români. Tradiţia populară spune că mâna dreaptă a lui Horea a fost expusă la Ţebea, judeţul Hunedoara, mai apoi ea fiind îngropată sub Gorunul lui Horea.

Urmările răscoalei

O parte dintre ţăranii capturaţi în timpul evenimentelor au fost executaţi de nobilimea maghiară, fără judecată, în cele mai oribile moduri, drept răzbunare. O altă parte a fost întemniţată şi a fost eliberată doar după ce împăratul Iosif al II-lea a decretat amnistia pentru toţi participanţii la răscoală. Cei consideraţi mai periculoşi dintre răsculaţi au fost deportaţi în zone mai îndepărtate de localităţile lor de baştină, în Banat şi în Maramureş.
În urma răscoalei iobagilor români din Munţii Apuseni s-au emis unele decrete imperiale care aveau rolul de a le uşura situaţia economică, dar acestea au avut un ecou prea slab pentru a conta semnificativ pentru aceştia. Ei au rămas în continuare iobagi până în anul 1848.
Răscoala condusă de Horea, Cloşca şi Crişan a avut un important rol în cristalizarea conştiinţei naţionale a românilor din Munţii Apuseni, cu serioase implicaţii în deceniile ce vor urma, contribuind la succesul revoluţiei române din Transilvania din anul 1848 şi la Marea Unire din anul 1918.

Bibliografie

• Nicolae Josan – Românii din Munţii Apuseni de la Horea şi Avram Iancu la Marea Unire din 1918, Editura ALTIP, Alba Iulia, 2001
• Traian Mager – Monografia ţinutului Hălmagiului, volumul I, 1935
• Ion Rusu Abrudeanu – Moţii, calvarul unui popor eroic, dar nedreptăţit, 1924 

Sursa: http://enciclopediaromaniei.ro

Arimii

Cea mai estinsă, mai civilisată şi mal resboinică populaţiune pelasgă în părţile de nord ale Dunării şi ale Mării negre, au format'o în timpurile primitive ale istoriei aşa numiţii Arimi. Arimil ridicară la cea mal înaltă gloria puterea militari şi politică a Pelasgilor. Teritoriul ocupat odată de acesta naţiune în Europa, Asia şi Africa, a fost forte vast, şi numele Arimilor, Arimanilor, Ramilor seu Ramnilor, cum se mai numiau ei, a ramas prin tradiţiunî, prin legende si prin numiri de localităţi, în memoria diferitelor populaţiunî din cele trei continente. Cea ma vechia amintire despre Arimiï de la Carpaţi si Istru, noi o aflăm la Homer, care ne spune, ca teribilul gigant Typhon, care ajungea cu o mână la resărit, cu alta la apus — care se luptase cu Titanii şi cu Giganţii în contra coaliţiuniî deilor,— a fost din ţera Arimilor.

Acest Typhon, un adversar violent şi neîmpăcat al populaţiunilor de altă rasă, umpluse de terore, prin incursiunile şi rësbôiele sale, tote regiunile Asiei anteriore si ale Egipetuluï. In tradiţiunile naţionale ale Grecilor, el este înfăţişat ca un monstru înfiorătoriu, care după ce cucerise lumea de la resărit până la apus, voia se domnescă si peste ceriu. în religiunea osirică, el este representaţiunea idealistă a spirituluï reu; ér la popôrele dintre Euphrat si Indus, seu în religiunea lui Zoroastru, Typhon e demonul inimic al genului uman, prin- cipiul rëuluï şi al intunereculuî, anticristul păgânătăţiî ; şi aici el este de- semnat sub numele seu naţional de Ariman.

Un alt erou al anticităţiî pelasge era adorat pe teritoriul Panonnieî si în suburbele Romei sub numele de Arimanius. Acesta era Prometheu, regele martir al Scythieï de la Carpaţi, representantul civilisaţiunii pelasge din epoca de petră, numit în limba religioasă Mithras.

Marte, puternicul deù al rësbôielor, a cărui reşedinţă se afla pe teritoriul Geţilor, încă purta epitetul de Arimanios. La familia etnică a Arimilor de la Dunăre aparţinea şi populaţiunea cea avută de aur din regiunile centrale ale Carpaţilor.




După tradiţiunile culese de Herodot de la Grecii de lângă Marea Negră, Atrathyrsus, protopărintele Agathyrşilor de lângă rîul Mureş), a fost un fiu al Echidnel ; ér după Hesiod Echidna era din ţera Arimilor2. In Odyssea lui Homer, Arimii de la Dunăre sunt amintiţi sub numele de Erembi, seu Arambi, după cum rectifică acesta numire Posidoniu, filosoful stoic din sec. II a. Chr. Aici litera b représenta un sunet nasal, Arambi = Aramni. Aceiaşi Erembî ne apar la Dionysiu Periegetul
cu epitetul de munteni. Totodată, Dionysiu mai face în poema sa geografică o
alusiune destul de evidenţă, că Erembil locuiau lângă munţii
Rhipaei şi că erau din genul Titanilor.

Vechiï Arimï din nordul Thracieî, contemporanî cu deiï ceï marï aï poporului pelasg, Uran, lanus, Saturn, Marte şi Apollo, maï figureză în fântanile posteriôre grecescï şi sub numele de Arimaspi, adecă Arimascî, simplă formă dialectală a numeluï de Arimï. După Stephan Byzantinul, Arimaspiï aparţineau la gintea Hyperboreilor,

Aristea din Proconnes, celebrul poet şi profet al lui Apollo, care trăise după uniï în timpurile lui Homer, caracteriseză astfel pe Arimaspi : «ResboinicI mulţi şi forte puternici, avuţi de ergheliî, de turme şi ciredi de vite; bărbaţî cu pletele stufose, ce fâlfâe în aer ; cei mai robusti din toţi ômeniï, avênd fiecare câte un ochiu în fruntea sa cea frumosă.

Arimaspiï locuiau în părţile meridionale ale munţilor Rhipaei, seu Carpaţi, după cum ne spune istoricul Damastc din Sigeu, care trăise în timpurile luî Herodot.

De asemenea, scrie Pliniu: Arimaspiï, după cum ne spun unii, sunt vecini cu poporele din părţile de medă-nopte ; ei locuesc în apropiere de escerea din care suflă aquilonul, Boreas, séû vêntul de nord.

Fragment din Dacia Preistorica de Nicolae Densusianu

Traian Basescu vrea romi nu tigani

Preşedintele României, Traian Băsescu, a declarat că nu va promulga legea privind revenirea la denumirea de "ţigan" în loc de "rom", într-un interviu publicat de Financial Times în ediţia electronică de luni. Cred că este o mare greşeală, nu voi promulga niciodată o astfel de lege. O voi trimite înapoi" , a declarat Băsescu pentru FT, adăugând că legea va fi "un gest de respingere".

Legea, iniţiată de parlamentarul Silviu Prigoană, membru al PDL, presupune interzicerea folosirii termenului de "rom" în instituţiile din România, înlocuindu-l cu cel de "ţigan".

Aceasta reflectă frustrarea românilor cu privire la confuzia care se poate face între numele minorităţii rome şi cel al ţării lor, deşi acesta provine din limba romani şi nu are nicio legătură cu România, comentează cotidianul britanic.

" Politicienii ar trebui să se concentreze în schimb pe crearea unor oportunităţi educaţionale mai bune şi a unor modalităţi prin care să arate bogăţia moştenirii culturale a minorităţii rome ", a declarat Băsescu.

Această iniţiativă intervine, de asemenea, într-un moment sensibil pentru România, care speră să adere la zona Schengen anul viitor. Băsescu este îngrijorat că problema romilor ar putea fi folosită în mod nedrept ca pretext pentru amânarea aderării României la acest spaţiu.

Românii din Serbia, un pas mai aproape

Salutam venirea alături de Frontul de Eliberare a Daciei a trupei Misteria Carpatica




Maidanpec, Timoc, Serbia/TimocPress/miercuri, 27 octombrie 2010/ - Formatia MISTERIA CARPATICA, care canta muzica romaneasca intrun stil modern, si este compusa din romani din Timoc si Banat dar si sarbi din Belgrad, a participat la Festivalul international de jazz NISVILLE in Nis, pe 15. august a.c., reprezentand cultura romaneasca publicului international.

Dupa aceea, MISTERIA CARPATICA a concertat in Art centar in Belgrad, pe 9. octobrie a.c., fiind foarte bine primita din partea publicului.

Acesta este prima incercare serioasa de a prezenta cultura romaneasca, mai ales a romanilor din Serbia, in capitala.

Publicul belgradean a acceptat foarte bine muzica formatiei MISTERIA CARPATICA, aratand astfel ca muzica nu cunoaste limite entice, si ca mostenirea traditionala romaneasca apartine patrimoniului cultural al omenirii intregi.
Sursa: www.timocpress.info

Elev arestat pentru ca a refuzat un vaccin

Trăim într-o lume democratică, în care libertăţile fundamentale ne sunt apărate de un sistem bun şi generos....

Un baiat de doisprezece ani a fost acuzat de "comportament violent" la scoala sa din localitatea Bowmanville, Toronto de Est. Arestarea a avut loc dupa ce acesta a facut un acces de furie refuzand vaccinul impotriva hepatitei B.
Cotidianul "The National Post" a scris ca politia a fost chemata la scoala Ross Tilley Public School deoarece acesta ameninta ca va provoca distrugeri. Din nefericire, raportul politiei nu a mentionat si motivele pentru care acesta a refuzat vaccinul sau ce l-a determinat sa se enerveze, potrivit siteului WellnessUncovered.com.

"Ofiterii s-au consultat cu biroul de avocatura al Coroanei si au acuzat baiatul de amenintare, o acuzatie despre care politia spune ca este justificata: din cauza varstei copilului si a ingrijorarilor privind siguranta publica," spune cotidianul.

Aceasta s-ar putea sa fie sau nu adevarat. Totusi, se pare ca nu a existat nici o ingrijorare privind siguranta baiatului. Puteau fi mai multe motive pentru care acesta a refuzat vaccinul. De la frica de ac pana la ingrijorarea ca ar putea aparea efecte secundare. Virusul Hepatitei B se transmite in principal pe cale sexuala sau prin folosirea in comun al acelor infectate de catre dependentii de droguri.

Prin chemarea politiei in scoala se transmite clar mesajul ca ceilalti copii nu au voie sa refuze vaccinul. Este clar ca acest baiat nu a dorit sa i se administreze vaccinul, fapt pentru care a fost tratat ca pe un infractor.

Dar este bine sa vaccinezi pe cineva atunci cand acesta refuza? Spitalele si scolile din Canada folosesc "legea Gillick" pentru a stabili daca un copil este apt pentru a decide daca accepta sau nu o procedura medicala. Daca un parinte refuza administrarea unui vaccin copilului sau, acesta din urma poate sa ignore decizia parintelui folosindu-se de legea Gillick.

Legea Gillick a fost adoptata pentru prima data de Marea Britanie, acum fiind folosita de majoritatea tarilor.

Ce poate face un om

Multi, foarte multi au senzatia ca nu pot schimba nimic in tara asta. Invatati de la omul asta ca se poate.

1 Decembrie: Povestea parintelui Tanase, tata pentru 328 de copii

StirileProTV.ro

Site-ul unde parintele Tanase poate fi contactat -

www. asociatiaprovita.org

Cei care vor sa doneze diverse sume de bani pentru copiii de la Valea Plopului, o pot face in contul de mai jos: prin transfer bancar sau prin depunerea de numerar la orice agentie BCR sau prin mandat postal de la orice oficiu postal din tara.

Contul si datele fiscale ale Asociatiei Pro-Vita pentru Nascuti si Nenascuti – Valea Plopului, judetul Prahova:

Cont IBAN in lei: RO42 RNCB 0211 0118 4390 0001

deschis la BCR - Valenii de Munte, Jud Prahova.

CUI: 7250977

De mai bine de 20 de ani are grija de copii abandonati, de copii fara parinti, de tinerii alungati din caminele de copii. Acolo, la Valea Polopului si Valea Screzii, parintele Nicolae Tanase a pus bazele unei alte Romanii. Mai buna, mai curata, lipsita de egoism. Cu Asociatia ProVita, parintele Tanase duce o lupta pentru viata.

Acum 13 ani, la ProTv parintele Nicolae Tanase vorbea despre un proiect greu de crezut si atunci dar si acum. Un sat al copiilor fara parinti.

Acum valea s-a umplut si de case si de copii. Copii abandonati prin spitale, copii fara parinti, copii ai strazii, copii lasati aici de mame imediat dupa nastere. Pe toti, preotul Tanase i-a adunat in tabara dintre dealuri. Povestea a inceput in 1990.

Tata a sase copii, parintele a inceput un adevarat razboi impotriva avortului, iar mamele pe care le convingea sa-si nasca pruncii ii lasau in grija lui. In 97, in tabara din vale erau 30 de locuri.

Acum, in viitorul despre care vorbea acum 13 ani, tabara e tot neincapatoare. Pana acum, pe aici au trecut 1600 de suflete. Asa ca in vale apar mereu case.

Intr-o lume egoista, in care trecem unul pe langa celalalt fara sa ne pese, ce se intampla in Valea Screzii pare greu de crezut. Aici, "egoimul" a fost sters din dictionar.

Pe cei care ajung in Vale manati de curiozitate ii duce prin camerele copiilor cu gandul ca poate ii convinge sa se intoarca si sa ajute.

Cat de greu e sa hranesti in fiecare zi 328 de guri, sa imbraci si sa educi o armata de oameni numai parintele stie. A fost nevoit sa invete. Copiii sunt ingrijiti, hraniti si supravegheati de femei angajate din sat.

Cu exemplul sau, parintele Tanase a reusit sa schimbe si mentalitatea oamenilor din zona, sa-i faca mai buni. In anii 90, satenii din Valea Plopului si Valea Screzii au vazut ce face parinte si au inceput sa-l ajute. In casele lor au primit o parte din copii.

Cine este apt de munca trebuie sa munceasca si sa produca. Parintele este si manager si psiholog este si mama si tata.

Chiar daca statul nu se implica, multi oameni de bine l-au ajutat si il ajuta: cu bani, mancare sau materiale de constructie. Cu stilul sau direct, sincer si taios parintele are o vorba buna pentru toti.

Pentru baietii gata de insuratoare a cumparat pamant. Pentru fete strange zestre.

In fiecare casa din tabara sunt copii. Intr-una i-a asezat laolalta pe copiii de gradinita.

Se ataseaza imediat de noii veniti, au nevoie de caldura. Cand te uiti la ei intelegi in parte ce face si de ce face parintele Tanase. Fiecare copil isi povestea lui, unii sunt aici de cand se stiu. Sunt invatati de mici sa se descurce si sa ajute. Aici, ei sunt o familie.

Unii dintre ei sunt luati la un moment dat de familii acasa. Altii insa raman aici, merg la scoala, la studii. Pana acum 8 copii din tabara au intrat la facultate.

Incolonati, copiii pornesc catre satul din deal, la scoala. Fara sa-ti dai seama, se prind de mana ta si merg alaturi de tine. Te fac sa intelegi ca asa e viata facuta sa mergem impreuna si sa ajutam. In drumul spre scoala copiii predau o lectie invatata de la parintele: iti ofera fara sa te cunoasca ce au ei mai de pret: dragoste.

Pe Valea Screzii si in Valea Plopului, de 20 de ani, functioneaza o alta Romanie. O Romanie care uimeste. Una a generozitatii si dragostei, o Romanie care are nevoie in continuu de sustinere ca sa mearga mai departe.