Armele dacilor

Cu drag vă prezentăm rezultatele muncii noastre din ultima perioada. Am reuşit să reconstituim falxul, sica şi eluziva sabie de o mână dacică. De asemenea, am pus modele pe lame de care suntem mândri că au reapărut pe armele dacilor. Urmează arcurile scitice asimetrice. 
Echipa Danais. 

Ovidiu despre geţii din zona Tomisului şi armele lor. (În toamna anului 8 d.Hr., Octavian Augustus hotărăște exilarea lui Ovidiu la Tomis, pe țărmul îndepărtat al Mării Negre. Forma de exil la care a fost supus era relativ mai ușoară („relegatio”) și nu cuprindea clauza aquae et ignis interdictio în sensul de „proscris în afara legii”)

"În loc de carti, suiera sagetile si armele” prin aer. „ Cea mai mare nenorocire este sa traiesti intre bessi si intre geti! Cea mai mare nenorocire este sa-ti aperi viata prin porti si prin intarituri de cetate si de-abia sa ai siguranta in puterile locale”(Tristele, IV, 1, v. 67-106). „ Cat tanar am fost, am fugit de luptele cele aspre ale ostirii si cu mainile mele n-am atins decat armele placerii. Iar acum la o varsta inaintata ( de peste 50 de ani, n.a. ), pieptul mi-l apar cu sabia, coastele cu scutul si parul meu albit il var sub coif. Cand paznicul ne anunta , din locul de observatie, prind numaidecat armele cu mana mea timida. Dusmanul crud ( getul, n.a.), purtand arcul si sagetile sale imbibate in venin, se arata sub ziduri cu calul sau gafaind. Si, precum lupul lacom rapeste si duce cu sine prin samanaturi si prin padure oaia ce nu s-a retras in tarla, tot asa dusmanul barbar taraste pe cel ce l-a gasit pe camp neaparat de ingradeala portilor. Fiind prins, el sau il urmeaza ( pe get , n.a.) si primeste latul legat de gat sau cade de sageata lui( a getului, n.a.) otravita.” „Coasta aceasta, macar ca-ntre Geti si-ntre greci e-mpartita, Insa de Getii rebeli pare sa tina mai mult. Vezi intr-un numar mai mare pe Geti si sarmati, ce, calare, Vin si se duc tot foind prin a orasului strazi. Nu e niciunul din ei sa nu poarte in spate o tolba, Arc si sageti ce la varf unse-s cu fiere de sarpi. Chip fioros, glasul crunt, icoana lui Marte intreaga; Barba si pletele lor n-au fost taiate nicicand. Mana deprinsa le e sa-nfiga in dusmani cutitul, Care la orice barbar sta langa sold in chimir.” 

 Caci mai salbatici ei sunt chiar decat lupii cei cruzi. Nici nu le pasa de legi, caci dreptatea se pleaca puterii; Palosul lor bataios biruie orisice drept.

sursa : http://casanoastra-romania-dacia.blogspot.ro/2010/06/getii-mai-salbatici-chiar-decat-lupii.html

Falx dacic 

Ofertă specială în cinstea intrării pe Facebook a magazinului nostru  şi a ediţiei secunde a Zilei Lupilor de la Capidava: Falx dacic la doar 300 de lei. Oferta este valabilă până la Ziua Lupilor, celebrată de Danais pe 25.01.2014 la Capidava. Detalii despre eveniment, in curand pe www.danais.ro.

Arma care defineşte dacii, falx dacica. Sabie de două mâini, recunoscută pentru efectul devastator asupra ţintelor atacurilor, era folosită de trupe specializate care creau breşe în rândurile duşmanilor pedeştri sau călare. Forţa de impact se concentrează în vârf, fiind o armă de secerare şi, din experienţa noastră în folosirea lor, era utilizată de oameni cu antrenament, fiind extrem de periculoasă atât pentru mânutior, dar şi pentru ţinta atacurilor.  Romanii din cauza armelor curbe ale dacilor şi-au modificat armurile, coifurile fiind întărite pentru a nu mai fi despicate de falxuri.  Piesele puse la vânzare aici sunt realizate  manual conform tehnicilor din vechime, reprezentând ca şi celelalte produse de pe site veritabile bucăţi de istorie experimentală reală, un fenomen foarte rar în ţara noastră.

Arma din imaginile de mai sus a fost făcută manual numai prin baterea fierului înroşit cu ciocanul. Nu este şlefuită, polizată etc. E doar prin batere. Mânerul este de lemn fiind folosite 2 nituri de fier pentru fixarea acestuia. Modelul de pe lamă este găsit pe pumnalele tip sica descoperite în aria grupului Padea - Panagjurki Kolonii. Noi l-am extrapolat şi l-am pus pe falx (prin gravare) pentru a vedea cum arată şi arată superb. Ne-am permis asta pentru că ştim tendinţa dacilor, dar şi a altor triburi tracice de a-şi ornamenta obiectele... Evident cine îşi permitea. Noi ne-am permis:) În plus era păcat ca astfel de simboluri să nu fie la vedere pe armele recreate ale dacilor.  Eu nu mai văzut arme reconstituite cu această ornamentaţie. Dimensiunile armei sunt medii din punctul meu de vedere pentru o sabie de 2 mâini. Respectă segmentarea de o treime din lungime mâner şi două treimi lamă şi forma unui falx. Cu precizarea că la capitolul falx intră şi cosoarele cum ar fi cele de pe metopele de la Adamclisi, 2 treimi mâner. Falxul are 80 de cm, o lăţime de aprox. 3.5 cm şi cântâreşte aprox. 1 kg. Tăişul este pe interior, din ceea ce am testat noi având o forţă mare de penetrare în zona vârfului.  Lama nu este ascuţită fiind o armă pentru reconstituiri istorice, lupte simulate. În imagini mai apar o sica, pumnalul, şi o sabie de o mână numită ori sica, ori gladius curb ori sabie curbă de o mână:)

Octavian Manu, Manager Danais, artizanul falxului.

Descriere:

Falx din fier cu mâner de lemn. Ediţie limitată 50 de exemplare.

Preţ standard: 900 lei. Beneficiază de un discount de 60% ca membru al Clubului Danais http://casanoastra-romania-dacia.blogspot.ro/2014/01/clubul-danais.html
(+100 lei) personalizare falx

Sica dacică 

Descriere:

Pumnalul dacilor, sica este o armă legendară, de care războinicii daci nu se despărţeau. Are, de asemenea, un puternic rol ritualic, având în vedere sacrificiile făcute de daci zeilor. Extrem de utilă prin forma sa în lupta de aproape poate eviscera şi secţiona cu uşurinţă, devenind un simbol al Dacilor Liberi de ieri şi de azi. Pumnalele sunt realizate manual din fier, ca în vechime, având un mâner de lemn. Nu are tăiş ascuţit, fiind o replică folosită în mod uzual în reconstuiri istorice. Modelul de pe lamă este găsit pe pumnalele tip sica descoperite în aria grupului Padea – Panagjurki Kolonii şi, din câte ştiu, ce am folosit noi nu a mai fost reprodus până în prezent. Arma de mai sus are aprox. 40 cm. lungime, latime 2.5 cm si 360 de grame.

Octavian Manu, Manager Danais, artizanul sicei.

Sica din fier cu mâner de lemn cu piele. Ediţie limitată, 40 de exemplare

Preţ: 400 lei. Beneficiază de un discount de 50% ca membru al Clubului Danais http://casanoastra-romania-dacia.blogspot.ro/2014/01/clubul-danais.html
(+100 lei) personalizare sica

COMANDĂ ONLINE

tel.: 0724033693

e-mail: office@danais.ro

Sabia curbă de o mână

Descriere:

Sabia curbă de o mână, numită de unii gladius curbat, de alţii sica, pentru a simplifica încadrările armelor, tot ce e armă de o mână fiind numită astfel, este o armă de temut. Forma ca a falxului menţine puterea de penetrare, dar câştigă în mobilitate, fiind o armă de o frumuseţe rară. Lama are aprox. 50 de cm., este realiaztă manual la forjă şi nicovală, ca acum 2000 de ani, din fier, având mâner de lemn şi piele. Nu are tăiş ascuţit, fiind o replică folosită în mod uzual în reconstituiri istorice. Arma din imagine are 60 de cm lungime, latime putin peste 3 cm şi 630 de grame.

Ediţie limiată la 50 de exemplare. Beneficiază de un discount de 60% ca membru al Clubului Danais http://casanoastra-romania-dacia.blogspot.ro/2014/01/clubul-danais.html

   Preţ: 750 lei
(+100 lei) personalizare sica

COMANDĂ ONLINE

sau pe mail office@danais.ro

tel.: 0724/033.693

Magazinul Dacilor

http://edanais.wordpress.com

https://www.facebook.com/edanais

Club Danais http://casanoastra-romania-dacia.blogspot.ro/2014/01/clubul-danais.html
Program propus 2014 

Cocalarii şi Insula misterioasă

Printr-un concurs de împrejurări pe care înclin să-l numesc nefericit, am avut ocazia să ajung să văd o premieră a unui film 3D, Călătoria 2: Insula misterioasă. La un bilet care costa 34 de lei, unii fac economii, dacă vor să aibă parte de aşa ceva... Experienţa de care ar avea parte este unică, o să încerc să o descriu cât mai civilizat momentele de care m-am bucurat eu, uluitoare, 3D chiar, înaintea, pe parcursul şi după finalul peliculei. Cu vreo 20 de minute înainte de fix, sala a început să fie ocupată de ceea ce este cunoscut în limbajul de specialitate drept cocalaricus urbanus, iar pe limba nespecialiştilor - cocalar i. Se pare că atracţia unei premiere 3D pentru ei este una puternică. Băieţi cu priviri tâmpe, echipaţi în treninguri de firmă şi cu mult aur cât mai la vedere. Ei se deplasează, desigur, în turme gălăgioase, fiindu-le prea frică să iasă din casă şi să meargă la baie singuri, se pare*. Cocalarii erau însoţiţi, cum spun şi cercetătorii fenomenului, de un număr egal, dacă nu mai mare, de fufis trendicus (sau fufe), adică trofee care au senzaţia că ălora cu care sunt le pasă. Acestea ciripesc vesel şi încearcă să calmeze masculii cei feroce care nu vor să stea la locul desemnat, că aşa vrea muşchii lor, să stea pe mijloc, să vadă mai bine. Când reuşesc să liniştească cocalarii, ele, toate, la unison, scot din poşetele la modă ultimul tip de telefon şi încep să dea mesaje pe Facebook, să citească articole trendy şi să îşi verifice mailul. După aceea, toate fufele se îndoapă cu elan muncitoresc din floricele şi alte prostii culinare oferite cu mândrie de cocalari, ca un vânat rar pe care l-au ucis chiar ei în junglă cu multă măiestrie. Partea interesantă e că sunt sigur că pentru exemplarele respective, de ambele sexe, Jules Verne, până ce au văzut filmul, bine, cei care s-au putut abţine din verificat mesaje pe telefon, hăhăit băsescian şi comentarii legate de ţâţele 3D de pe ecran, a reprezentat un misterios creator de modă. Specimenele au căutat să găsească nişte ţoale făcute de ăla, dar s-au mulţumit cu echipament sportiv gen AC Milan şi pantaloni bufanţi completaţi cu pantofi cu toc cui. La finalul peliculei pe care au savurat-o ca pe cea mai tare, frate, experienţă din viaţa lor, mai ales când a sărit gândacu ăla din ecran!, exemplarele de cocalaricus urbanus şi fufis trendicus, despre ultimele uitând să precizez că la astfel de evenimente mondene se echipează cu ce au mai tare prin dulap, că doar e întuneric la film şi pot fi admirate mai bine, lasă în urma lor resturile festinului culinar pe jos. Coşul de gunoi este vechiul lor duşman. Nu i-ar da de mâncare nimic! În rest, filmul a fost drăguţ. Cine nu vrea să îl vadă măcar o dată pe Dwayne Douglas Johnson cântând la ukulele? Critic de film trebuia să mă fac, e clar că mi-am greşit cariera...

Căpitanul Grant


* mai avem de a face şi cu cocalarul ăla de nişă, zis şi metrosexualus, care face mai mult shopping decât o femeie (şi se dă cu mai mult parfum decât una) şi ţine să se vadă asta. Mai tăcut, dar la fel de strident precum colegii săi de regn.

Ovidiu si Getii cei mai salbatici chiar decat lupii cei cruzi

Publius Ovidius Naso (43 B.C- 17 A.D.) A scrie despre Ovidiu, astazi, ceva deosebit fata de ce se cunoaste, este aproape o imposibilitate. Si, totusi, fiecare persoana cand il citeste are o viziune personala despre el si despre perioada pe care a trait-o pe teritoriul nostru. Sa ne gandim numai ca in Roma antica viata medie pentru o femeie era de 30 de ani iar pentru un barbat - de 35 de ani. Nu inseamna ca nu existau si exceptii; dar, cum nu aveau niciun antibiotic, infectiile faceau ravagii, decimand, in cadrul unei epidemii, nu cu zecile, nici cu sutele sau miile, ci cu zecile de mii, daca nu chiar si cu mai mult. Ciuma, holera, dar si alte cauze virale nu puteau fi stapanite. In acelasi timp, o simpla infectie - ca amigdalita - putea fi mortala. Ei bine, intr-o astfel de perioada, soseste la Tomis ( Constanta de azi) , in anul 8 A.C. , la varsta de 51 de ani, Publius Ovidius Naso. Nu se stie precis care a fost cauza surghiunului, cu toate ca in „Tristele” (II. v. 179-218) gasim o explicatie: ” Dar mai ramane ceva: sunt invinuit de-o crima Vai! rusinoasa: c-am fost adulter profesor” Ceea ce stim este ca Ovidiu a trait in partile acestea, ale noastre, pana la varsta de 60 de ani cand a si murit. Exista unii cercetatori care considera ca Tomisul lui Ovidiu ar fi fost pe undeva pe la nordul Marii Negre, prin tinutul massagetilor. Pe ei ii invit sa revada, impreuna cu mine, informatiile cu privire la localizarea Tomisului, pe care le gasim chiar la Ovidiu. 1. „Tristele” (II, v. 179-218), scrisoare catre Augustus, traducere versificata de St.Bezdechi: „ Sufar dureri negraite aici, parasit intre dusmani; Nimeni n-a fost surghiunit in departari asa de mari. Eu numai fost-am trimis langa a Istrului guri inseptite, Unde de-a Polului Nord geruri cumplit rebegesc.” Deci, Tomisul nu poate fi la nordul Marii Negre ci undeva langa gurile de varsare ale Dunarii in Marea Neagra, acolo unde se gaseste si azi Tomis/Constanta. 2. „Tristele” (V,7) , „Moravurile tomitanilor”: „Cartea asta pe care o citesti, iti soseste din tara Unde Danubiu cel lat apele-si varsa in Pont.” 3. „Ponticele” (III, 5): „Te intrebi de unde iti vine scrisoarea pe care o citesti? De aci, unde Istrul se uneste cu apele azurii ale marii.” Cred ca informatiile primite de la Ovidiu elimina orice alta opinie cu privire la o alta localizare a Tomisului. Despre orasul Tomis si locuitorii lui. Orasul era inconjurat de ziduri nu prea inalte, „cu paza pe ziduri si zavor pe la porti, impiedicand astfel pe dusmanosii de geti”( Tristele, III,14,v.27) sa patrunda in ea.” Aici nu se gasesc carti de la care sa am un indemn si inspiratie „.....”in loc de carti, suiera sagetile si armele” prin aer. „ Cea mai mare nenorocire este sa traiesti intre bessi si intre geti! Cea mai mare nenorocire este sa-ti aperi viata prin porti si prin intarituri de cetate si de-abia sa ai siguranta in puterile locale”(Tristele, IV, 1, v. 67-106). „ Cat tanar am fost, am fugit de luptele cele aspre ale ostirii si cu mainile mele n-am atins decat armele placerii. Iar acum la o varsta inaintata ( de peste 50 de ani, n.a. ), pieptul mi-l apar cu sabia, coastele cu scutul si parul meu albit il var sub coif. Cand paznicul ne anunta , din locul de observatie, prind numaidecat armele cu mana mea timida. Dusmanul crud ( getul, n.a.), purtand arcul si sagetile sale imbibate in venin, se arata sub ziduri cu calul sau gafaind. Si, precum lupul lacom rapeste si duce cu sine prin samanaturi si prin padure oaia ce nu s-a retras in tarla, tot asa dusmanul barbar taraste pe cel ce l-a gasit pe camp neaparat de ingradeala portilor. Fiind prins, el sau il urmeaza ( pe get , n.a.) si primeste latul legat de gat sau cade de sageata lui( a getului, n.a.) otravita.” „Coasta aceasta, macar ca-ntre Geti si-ntre greci e-mpartita, Insa de Getii rebeli pare sa tina mai mult. Vezi intr-un numar mai mare pe Geti si sarmati, ce, calare, Vin si se duc tot foind prin a orasului strazi. Nu e niciunul din ei sa nu poarte in spate o tolba, Arc si sageti ce la varf unse-s cu fiere de sarpi. Chip fioros, glasul crunt, icoana lui Marte intreaga; Barba si pletele lor n-au fost taiate nicicand. Mana deprinsa le e sa-nfiga in dusmani cutitul, Care la orice barbar sta langa sold in chimir.” Cred ca nu este nevoie de prea multa imaginatie sa ne inchipuim ce s-a intamplat 100 de ani mai tarziu; aceiasi romani, dupa ocuparea a 14% din teritoriul Daciei, zavorati in cetati, inconjurati de dacii doritori de razbunare, tremurau pentru vietile lor, bestemandu-si „norocul” de a se gasi in mijlocul stramosilor nostri. In cei 152 de ani de nesemnificativa ocupatie ( pana la eliberarea Daciei de catre Regalion- stranepot al lui Decebal - 258 A.D.), au avut parte de mai mult de 100 de razboaie cu dacii locali cat si cu cei liberi. Vanatoarea de romani era pentru ei nu un sport, ci o datorie de onoare pe care si-o indeplineau cu tenacitate, brutalitate si succes. Limba localnicilor Tot din „Tristele” ( V, 7), aflam parerea lui Ovidiu despre limba localnicilor: „Oamenii astia abia de-s vrednici de numele de oameni, Caci mai salbatici ei sunt chiar decat lupii cei cruzi. Nici nu le pasa de legi, caci dreptatea se pleaca puterii; Palosul lor bataios biruie orisice drept. Largii nadragi si cojocul de ger ii pazesc anevoie Iar fiorosul lor chip e acoperit de lung par. Doar la putini mai gasesti vreo urma de limba greceasca, Schimonosita si ea de al barbarului glas. Printre norodul de aici nu se afla niciunul sa poata Spune in graiul latin chiar cel mai simplu cuvant. Eu chiar, poetul roman- iertati-ma, Muze- silit sunt De obicei sa vorbesc in al sarmatilor grai. Din a dezvatului lunga pricina - desi mi-e rusine- Spun, in memorie-mi vin vorbe latine cu greu. Nu ma indoiesc ca si-n cartea aceasta gasesti nu putine Vorbe barbare: a fost locul de vina, nu eu. ” In „Ponticele” (1, 2,v.15), aflam de la Ovidiu:” Traiesc in mijlocul dusmanilor si in mijlocul primejdiilor, ca si cand o data cu patria, mi-ar fi fost rapita si pacea. Ei (barbarii), spre a indoi motivele de moarte printr-o moarte grozava, isi ung toate sagetile cu venin de vipera. Pregatit astfel, calaretul se arata la zidurile ingrozite, ca lupul ce da tarcoale oilor inchise. Doar arcul usor, odata intins de coarda de cal, ramane mereu gata de lupta.” In „Pontice”( I, 3,v.47): „Ingrozitorul dusman soseste, cand din dreapta, cand din stanga si teama se iveste in noi.” La I, 8, v.8, Ovidiu marturiseste:” Traiesc in mijlocul unor necontenite razboaie, lipsit de liniste, caci Getul porneste cu tolba sa la lupta crancena, continua.............Daca este sa-i credem pe Geti pe cuvant, Aegypsos ( Tulcea de azi, n.a.), Caspius ar fi fondat-o si ar fi numit-o dupa numele sau. Fiorosul Get a cucerit-o pe neasteptate, intr-un razboi...” In „Pontice” II, Ovidiu isi manifesta teama de :” Getul cel crud sa nu-i reteaze cu a lui sabie, capul”. In scrisoarea adresata lui Attice, Ovidiu vorbeste de „tara neimblanzitilor Geti” spunand, printre altele, ca :”In lumea intreaga ne se gaseste o natie de oameni mai fiorosi ( ca Getii, n.a.)”. Drumurile, apele si marea apartineau localnicilor si „nimenea nu este sigur, nici cu corabia, nici pe jos” in aceasta tara, ne spune acelasi Ovidiu in „Pontice”, III,1. Dar sa revenim la limba „barbarilor” si la felul in care Ovidiu se intelegea cu ei, asa cum este ilustrat in „Tristele” , V,10: ”Ei se-nteleg intre ei printr-o limba ce-i leaga-ntre dansii; Eu doar prin semne le-arat ce vreau sa le spun. Eu sunt aicea barbar, caci nu-s priceput de niciunul; Graiul latin, cand l-aud Getii, prosteste surad.” In „Pontice” (I, 5, v.59), cand timpul incepe sa-si spuna cuvantul, Ovidiu - care se apropie de 60 de ani - vorbind despre versurile sale, ne spune: ”Ma tem, oare, ca nu o sa le aprobe indeajuns Getul ? Poate sunt prea indraznet, dar ma mandresc ca Istrul nu are un talent mai mare decat al meu. E destul daca in aceasta tara in care trebuie sa traiesc, sunt socotit intre barbatii Geti , ca poet.” In „Pontice” (III, 2, v.37), aflam ca Ovidiu a invatat sa vorbeasca in limba Getilor si a Sarmatilor:’ Nam didici Getice Sarmaticeque loqui”. El incepe nu numai sa scrie versuri pentru ei , in limba lor, dar ii lauda pentru corecta intelegere a cuvantului prieten/prietenie, cuvant care”induioseaza pana si sufletele cruzilor geti”. Tot de la el aflam si despre indeletnicirile femeilor, care torceau lana aspra a oilor, iar apa o aduceau acasa pe crestetul capului. Timpul trecand greu, Ovidiu ii spune („Pontice” IV, 13) unui prieten roman:” Si nu trebuie sa te miri daca versurile mele sunt rele; le-am facut fiind aproape un poet Get. Ah, mi-e rusine, dar am compus un poem si in limba Getilor si vorbele lor barbare le-am modelat dupa ritmul latin........Dupa ce am citit pana la sfarsit scrisul meu in versuri straine si am ispravit poema mea, toti si-au agitat capetele si tolbele lor cele pline si un murmur prelung a iesit din gura Getilor.” Intr-un final din „Pontice” (IV, 14, v.13), Ovidiu spune: ”Tomitani ( Geti, n.a.), la voi tin, desi urasc localitatea voastra.” Intorcandu-ma la o idee anterioara, va rog pe dumneavoastra sa va imaginati cum i-au privit aceiasi oameni locali pe invadatorii romani... Ca pe niste civilizatori ori eroi?! Sau poate ca pe niste „Insamantatori”, viitori creatori ai poporului nostru de azi?! Credeti ce vi se spune de o majoritate covarsitoare de istorici romani, faptul ca niste sotii si fete de astfel de razboinici puteau sa se comporte diferit de sotii si parintii lor, aventurandu-se in idile amoroase cu cotropitorii romani? Frica si teroarea i-a caracterizat pe romani pe tot parcursul celor 152 de ani de ocupatie a 14% din teritoriul Daciei; sentimentul vinovatiei precum si spaima mortii iminente fiindu-le caracteristic. Dacia a fost ultima tara din Europa cucerita partial de romani si prima din care au fost dati afara.

Sursa: dacia.org