Stimate domnule prim-ministru Victor Ponta,
Începem prin a vă asigura că fiecare afirmaţie din această scrisoare se bazează pe probe, care vă pot fi puse la dispoziţie.
Scandalul Jozsef Nyiro - rezultatul unei acţiuni tipice de dezinformare şi intoxicare - nu este decât un episod, cel mai recent, al războiului psihologic şi de imagine care are loc împotriva României, din anul 1990 încoace. Acest război, conceput şi purtat de profesionişti, a avut două faze:
Prima, începută în martie 1990 de guvernul Antall pe tema aşa-zisului pogrom antimaghiar de la Târgu-Mureş, a avut ca scop privarea României de simpatia dobândită în decembrie 1989 şi izolarea ei internaţională, ceea ce a şi reuşit.
Cea de a doua fază a debutat după ajungerea la putere, în 1998, a Guvernului Orban, care a elaborat un plan de „refacere, peste graniţe, a naţiunii ungare”, menită să devină nu numai o naţiune culturală, ci şi una politică. În cei patru ani de guvernare care au urmat, sub conducerea primului ministru Viktor Orban şi coordonarea secretarului de stat în MAE ungar Zsolt Nemeth, a fost stabilită o strategie iredentist-neorevizionistă bazată pe câteva principii:
• cel al „non-coincidenţei” graniţelor statului ungar cu „graniţele naţiunii ungare” - principiu cuprins în programul electoral al Fidesz - Partidul Civic Ungar;
• „unirea, dincolo de frontiere, a naţiunii ungare”, respectiv integrarea europenă a întregii maghiarimi în calitate de comunitate naţională.
• lansarea pe plan internaţional a ideii conform căreia „problema minorităţilor maghiare reprezintă şi o problemă de politică de securitate a Europei centrale” (citat din Zsolt Nemeth);
• obţinerea pentru minorităţile maghiare din ţările vecine de „autonomii teritoriale pe criterii etnice” şi „drepturi colective”;
• crearea pe teritoriile României, Slovaciei şi Serbiei a unor „mici Ungarii, cu toate instituţiile necesare, de la grădiniţe şi până la autoguvernările de rigoare” (citat din Viktor Orban) şi de marcare politică şi culturală a acestor enclave.
În perioada 1998 - 2002, Guvernul Orban a obţinut rezultate notabile prin canalizarea politicii externe pe trei direcţii bine definite: intrarea Ungariei în NATO, deţinerea iniţiativei în relaţiile cu ţările vecine şi schimbarea statutului minorităţilor maghiare din aceste ţări. Un rol important în realizarea mişcărilor tactice au avut serviciile secrete coordonate de Laszlo Kover , un politican agresiv, de dreapta extremă, şi implicarea liderilor organizaţiilor maghiarilor din ţările vecine, ca şi a celor din emigraţia occidentală.
În ceea ce priveşte România, cheia de boltă a strategiei neorevizioniste a fost desemnarea „ţinutului secuiesc” drept „ţara-mamă din interior” pentru maghiarimea din Transilvania, care trăieşte „în diasporă internă” - ideea aparţine lui Zsolt Nemeth - şi forţarea, în acest scop, a obţinerii autonomiei teritoriale a unei regiuni formate din judeţele Covasna, Harghita şi jumătate din judeţul Mureş.
Pentru atingerea acestor deziderate, au fost folosite toate mijloacele, mergând de la propaganda în mass-media scrisă şi electronică de limbă maghiară din Ungaria şi România, acţiuni de denigrare a României, dar şi a altor ţări limitrofe Ungariei, dezinformarea opiniei publice interne şi internaţionale prin manipularea informaţiilor, intoxicarea factorilor de decizie din guvernele ţărilor vecine Republicii Ungaria, coordonarea şi finanţarea mişcărilor şi activităţilor autonomiste, precum şi a liderilor acestora în sensul strategiei de politică externă a Fidesz, iar, mai recent, acordarea, în mod nediscriminat, pentru maghiarii din ţările vecine Ungariei, a cetăţeniei ungare.
Coerenţa acestei strategii, subtilitatea conceptelor şi a mijloacelor puse în slujba ei, conduc la ideea că elaborarea ei nu a fost exclusiv opera politicienilor Fidesz, ci şi a unui centru de planificare strategică.
Deosebit de grav este faptul că, folosind contextul creat după intervenţia NATO din 1999 în Iugoslavia, Guvernul Orban i-a intoxicat pe viitorii lideri de la Odorheiu- Secuiesc ai Partidului Civic Maghiar şi pe cei ai Consiliului Naţional Secuiesc, prin aşa-numita Operaţiune DUNA, făcându-i să creadă că diplomaţia americană ar fi favorabilă autonomiilor pe criterii etnice, şi că acestea vor fi „garantate militar” de către NATO. Deşi Departamentul Apărării al SUA a dezminţit prompt aserţiunea, ulterior această intoxicare a propriilor conaţionali a fost promovată tacit, cu riscul provocării unor conflicte interetnice.
Operaţiunea DUNA s-a desfăşurat sub egida lui Laszlo Kover, ministru coordonator al serviciilor secrete ungare. La 26 şi 28 iunie 1999, în staţiunile Fonyod, respectiv Balatonszarzo, au avut loc reuniuni la care au participat reprezentanţi ai grupului radical din Odorheiu-Secuiesc, ai Uniunii Maghiare Ardelene (organizaţie notorie pentru manifestările ei revizioniste) şi lideri ai maghiarilor din Voivodina. Discuţiile s-au axat pe discutarea posibilităţilor de realizare a obiectivelor acţiunii şi a cadrului în care ar putea fi înfăptuite, astfel încât, în cazul refuzului autorităţilor din România şi Serbia de a satisface pretenţiile minorităţilor maghiare, Budapesta să poată cere intervenţia ţărilor occidentale, inclusiv prin intermediul NATO, în care România nu intrase încă. Aceste activităţi au fost minuţios documentate de serviciile secrete ale României. Parţial, această documentaţie este prezentată de Bogdan Păpădie şi Gabriel I. Năstase în cartea „Războiul spionilor în interiorul şi dincolo de graniţele României”.
O altă serie de dezinformări, diversiuni şi intoxicări a avut loc în contextul ţinerii, în primăvara anului 2006, de alegeri generale în Ungaria. Operaţia de amorsare a acţiunii a început în ianuarie 2005, când în Transilvania a fost programat un turneu al documentarului de lung metraj „Trianon”, în care erau reluate pe faţă temele propagandei revizioniste din perioada interbelică. Apoi, în mod simbolic, începând cu luna iunie - 4 iunie e data semnării Tratatului de la Trianon - a urmat o adevărată campanie de „reabilitare” a lui Horthy şi a regimului acestuia, însoţită de publicarea, în mai multe ziare de limbă maghiară din România, a tot felul de jurnale ale unor ofiţeri care au comandat, în septembrie 1940, intrarea trupelor de ocupaţie horthyste în Transilvania de Nord.
În luna decembrie 2005, îndeosebi în publicaţiile de limbă maghiară din judeţele Covasna, Harghita şi Bihor, a apărut un val de articole care luau în derâdere semnificaţia Zilei Naţionale a României. La Odorheiu- Secuiesc, au fost inaugurate 13 busturi de bronz ale unor „personalităţi” maghiare. (Antropologia politică descrie acest tip de gesturi ca „marcare de teritoriu”.) Printre busturi, unul este cel al lui Jozsef Nyiro, „apostolul secui” cu trecut fascist şi antisemit, iar altul, al lui Albert Wass, „secuiul rătăcitor”, scriitor şi criminal de război, care a fost omagiat public în preziua sărbătorii naţionale a României! Campania de „rememorare pozitivă” a perioadei care a urmat Dictatului de la Viena, şi în care în Transilvania de Nord au avut loc crimele oribile ale armatei şi jandarmeriei horthyste, a continuat şi în primăvara lui 2006, atât în România, cât şi în Ungaria.
Astăzi nu mai este un secret pentru nimeni că beneficiarul întregii acţiuni de manipulare care, la acea vreme, a inflamat puternic atât opinia publică din România şi Ungaria, cât şi politicienii din ambele ţări, urma să fie Fidesz - Partidul Civic Ungar; adică cel care a ciupit prin intermediarii enumeraţi mai sus, coarda naţionalistă, iredentistă şi antiromânească pentru a se detaşa de Partidul Socialist Ungar, de care îl despărţeau doar 1-2 procente în sondajele de opinie.
O altă tentativă de operaţiune combinată - dezinformare/intoxicare - a avut loc în vara şi toamna anului 2010, când europarlamentarul Laszlo Tokes, ajuns vicepreşedinte (pe locul oferit de Fidesz-PCU şi cu sprijinul PDL) al Parlamentului European, l-a invitat pe liderul spiritual tibetan Dalai Lama să facă o vizită în „Ţinutul secuiesc”, pe care Tokes încerca să-l acrediteze ca fiind, nici mai mult, nici mai puţin decât „Tibetul României”! Scopul a fost câştigarea de capital politic şi de imagine de către Laszlo Tokes, o nouă încercare de internaţionalizare a problemei autonomiei teritoriale pe criterii etnice a „Ţinutului Secuiesc”, denigrarea României şi compromiterea relaţiilor româno-chineze.
Analizând modul în care urma să se desfăşoare acţiunea, este foarte probabil ca ea să fi fost pusă la cale de conivenţă cu Laszlo Kover, preşedintele Parlamentului Ungariei, al cărui apropiat, inclusiv în calitate de colaborator, Tokes era încă din vremea când acesta coordona serviciile secrete ungare. Întreaga manevră ar fi trebuit să se desfăşoare treptat astfel: înainte de vizita sa în România, Dalai Lama urma să fie invitat la Budapesta de către Grupul de sprijin pentru Tibet din Parlamentul Ungariei. Aici, avea să susţină o serie de conferinţe publice de mare anvergură, extrem de mediatizate, şi să fie declarat cetăţean de onoare al capitalei Ungare. Ceea ce s-a şi întâmplat. La finalul vizitei, în clădirea Parlamentului Ungariei, a avut loc o convorbire strict particulară a lui Laszlo Kover şi Laszlo Tokes cu liderul spiritual budist tibetan, înainte de plănuita vizită a acestuia în „Ţinutul Secuiesc”. Doar că, între timp, Ministerul Afacerilor Externe al României, avertizat de dedesubturile întregii afaceri, a emis un comunicat în care a accentuat că România consideră Tibetul parte integrantă a Chinei - sugerând astfel că vizita lui Dalai Lama nu este dorită -, aşa că biroul de presă al acestuia a anunţat că liderul spiritual budist tibetan renunţă să mai vină în… „Tibetul României”.
Cea mai recentă fază, dar precis nu ultima, a războiului psihologic şi de imagine împotriva României, a avut loc sub pretextul reînhumării cu fast a lui Jozsef Nyiro, al cărui trecut fascist şi antisemit era binecunoscut Guvernului Orban. O analiză succintă a celor recent întâmplate arată că a fost vorba nu numai de o acţiune de manipulare electorală a maghiarilor din România în favoarea PCM şi în dauna UDMR, ci şi de o tentativă de „marcare politică de teritoriu” în paralel cu o operaţiune de intoxicare a autorităţilor române. În plus, se poate presupune că, dacă evenimentul ar fi reuşit aşa cum fusese, evident, programat, mormântul „apostolului secui” ar fi devenit loc de pelerinaj pentru neofasciştii hungarişti din România şi Ungaria.
Sperăm că actualul Guvern al României va pune capăt acestor provocări inadmisibile generate de impotenţa, incompetenţa şi oportunismul politic ale unor guvernări anterioare. (…)
Preşedinte executiv,
Dorin Suciu
1 iunie 2012
Scandalul Jozsef Nyiro - rezultatul unei acţiuni tipice de dezinformare şi intoxicare - nu este decât un episod, cel mai recent, al războiului psihologic şi de imagine care are loc împotriva României, din anul 1990 încoace. Acest război, conceput şi purtat de profesionişti, a avut două faze:
Prima, începută în martie 1990 de guvernul Antall pe tema aşa-zisului pogrom antimaghiar de la Târgu-Mureş, a avut ca scop privarea României de simpatia dobândită în decembrie 1989 şi izolarea ei internaţională, ceea ce a şi reuşit.
Cea de a doua fază a debutat după ajungerea la putere, în 1998, a Guvernului Orban, care a elaborat un plan de „refacere, peste graniţe, a naţiunii ungare”, menită să devină nu numai o naţiune culturală, ci şi una politică. În cei patru ani de guvernare care au urmat, sub conducerea primului ministru Viktor Orban şi coordonarea secretarului de stat în MAE ungar Zsolt Nemeth, a fost stabilită o strategie iredentist-neorevizionistă bazată pe câteva principii:
• cel al „non-coincidenţei” graniţelor statului ungar cu „graniţele naţiunii ungare” - principiu cuprins în programul electoral al Fidesz - Partidul Civic Ungar;
• „unirea, dincolo de frontiere, a naţiunii ungare”, respectiv integrarea europenă a întregii maghiarimi în calitate de comunitate naţională.
• lansarea pe plan internaţional a ideii conform căreia „problema minorităţilor maghiare reprezintă şi o problemă de politică de securitate a Europei centrale” (citat din Zsolt Nemeth);
• obţinerea pentru minorităţile maghiare din ţările vecine de „autonomii teritoriale pe criterii etnice” şi „drepturi colective”;
• crearea pe teritoriile României, Slovaciei şi Serbiei a unor „mici Ungarii, cu toate instituţiile necesare, de la grădiniţe şi până la autoguvernările de rigoare” (citat din Viktor Orban) şi de marcare politică şi culturală a acestor enclave.
În perioada 1998 - 2002, Guvernul Orban a obţinut rezultate notabile prin canalizarea politicii externe pe trei direcţii bine definite: intrarea Ungariei în NATO, deţinerea iniţiativei în relaţiile cu ţările vecine şi schimbarea statutului minorităţilor maghiare din aceste ţări. Un rol important în realizarea mişcărilor tactice au avut serviciile secrete coordonate de Laszlo Kover , un politican agresiv, de dreapta extremă, şi implicarea liderilor organizaţiilor maghiarilor din ţările vecine, ca şi a celor din emigraţia occidentală.
În ceea ce priveşte România, cheia de boltă a strategiei neorevizioniste a fost desemnarea „ţinutului secuiesc” drept „ţara-mamă din interior” pentru maghiarimea din Transilvania, care trăieşte „în diasporă internă” - ideea aparţine lui Zsolt Nemeth - şi forţarea, în acest scop, a obţinerii autonomiei teritoriale a unei regiuni formate din judeţele Covasna, Harghita şi jumătate din judeţul Mureş.
Pentru atingerea acestor deziderate, au fost folosite toate mijloacele, mergând de la propaganda în mass-media scrisă şi electronică de limbă maghiară din Ungaria şi România, acţiuni de denigrare a României, dar şi a altor ţări limitrofe Ungariei, dezinformarea opiniei publice interne şi internaţionale prin manipularea informaţiilor, intoxicarea factorilor de decizie din guvernele ţărilor vecine Republicii Ungaria, coordonarea şi finanţarea mişcărilor şi activităţilor autonomiste, precum şi a liderilor acestora în sensul strategiei de politică externă a Fidesz, iar, mai recent, acordarea, în mod nediscriminat, pentru maghiarii din ţările vecine Ungariei, a cetăţeniei ungare.
Coerenţa acestei strategii, subtilitatea conceptelor şi a mijloacelor puse în slujba ei, conduc la ideea că elaborarea ei nu a fost exclusiv opera politicienilor Fidesz, ci şi a unui centru de planificare strategică.
Deosebit de grav este faptul că, folosind contextul creat după intervenţia NATO din 1999 în Iugoslavia, Guvernul Orban i-a intoxicat pe viitorii lideri de la Odorheiu- Secuiesc ai Partidului Civic Maghiar şi pe cei ai Consiliului Naţional Secuiesc, prin aşa-numita Operaţiune DUNA, făcându-i să creadă că diplomaţia americană ar fi favorabilă autonomiilor pe criterii etnice, şi că acestea vor fi „garantate militar” de către NATO. Deşi Departamentul Apărării al SUA a dezminţit prompt aserţiunea, ulterior această intoxicare a propriilor conaţionali a fost promovată tacit, cu riscul provocării unor conflicte interetnice.
Operaţiunea DUNA s-a desfăşurat sub egida lui Laszlo Kover, ministru coordonator al serviciilor secrete ungare. La 26 şi 28 iunie 1999, în staţiunile Fonyod, respectiv Balatonszarzo, au avut loc reuniuni la care au participat reprezentanţi ai grupului radical din Odorheiu-Secuiesc, ai Uniunii Maghiare Ardelene (organizaţie notorie pentru manifestările ei revizioniste) şi lideri ai maghiarilor din Voivodina. Discuţiile s-au axat pe discutarea posibilităţilor de realizare a obiectivelor acţiunii şi a cadrului în care ar putea fi înfăptuite, astfel încât, în cazul refuzului autorităţilor din România şi Serbia de a satisface pretenţiile minorităţilor maghiare, Budapesta să poată cere intervenţia ţărilor occidentale, inclusiv prin intermediul NATO, în care România nu intrase încă. Aceste activităţi au fost minuţios documentate de serviciile secrete ale României. Parţial, această documentaţie este prezentată de Bogdan Păpădie şi Gabriel I. Năstase în cartea „Războiul spionilor în interiorul şi dincolo de graniţele României”.
O altă serie de dezinformări, diversiuni şi intoxicări a avut loc în contextul ţinerii, în primăvara anului 2006, de alegeri generale în Ungaria. Operaţia de amorsare a acţiunii a început în ianuarie 2005, când în Transilvania a fost programat un turneu al documentarului de lung metraj „Trianon”, în care erau reluate pe faţă temele propagandei revizioniste din perioada interbelică. Apoi, în mod simbolic, începând cu luna iunie - 4 iunie e data semnării Tratatului de la Trianon - a urmat o adevărată campanie de „reabilitare” a lui Horthy şi a regimului acestuia, însoţită de publicarea, în mai multe ziare de limbă maghiară din România, a tot felul de jurnale ale unor ofiţeri care au comandat, în septembrie 1940, intrarea trupelor de ocupaţie horthyste în Transilvania de Nord.
În luna decembrie 2005, îndeosebi în publicaţiile de limbă maghiară din judeţele Covasna, Harghita şi Bihor, a apărut un val de articole care luau în derâdere semnificaţia Zilei Naţionale a României. La Odorheiu- Secuiesc, au fost inaugurate 13 busturi de bronz ale unor „personalităţi” maghiare. (Antropologia politică descrie acest tip de gesturi ca „marcare de teritoriu”.) Printre busturi, unul este cel al lui Jozsef Nyiro, „apostolul secui” cu trecut fascist şi antisemit, iar altul, al lui Albert Wass, „secuiul rătăcitor”, scriitor şi criminal de război, care a fost omagiat public în preziua sărbătorii naţionale a României! Campania de „rememorare pozitivă” a perioadei care a urmat Dictatului de la Viena, şi în care în Transilvania de Nord au avut loc crimele oribile ale armatei şi jandarmeriei horthyste, a continuat şi în primăvara lui 2006, atât în România, cât şi în Ungaria.
Astăzi nu mai este un secret pentru nimeni că beneficiarul întregii acţiuni de manipulare care, la acea vreme, a inflamat puternic atât opinia publică din România şi Ungaria, cât şi politicienii din ambele ţări, urma să fie Fidesz - Partidul Civic Ungar; adică cel care a ciupit prin intermediarii enumeraţi mai sus, coarda naţionalistă, iredentistă şi antiromânească pentru a se detaşa de Partidul Socialist Ungar, de care îl despărţeau doar 1-2 procente în sondajele de opinie.
O altă tentativă de operaţiune combinată - dezinformare/intoxicare - a avut loc în vara şi toamna anului 2010, când europarlamentarul Laszlo Tokes, ajuns vicepreşedinte (pe locul oferit de Fidesz-PCU şi cu sprijinul PDL) al Parlamentului European, l-a invitat pe liderul spiritual tibetan Dalai Lama să facă o vizită în „Ţinutul secuiesc”, pe care Tokes încerca să-l acrediteze ca fiind, nici mai mult, nici mai puţin decât „Tibetul României”! Scopul a fost câştigarea de capital politic şi de imagine de către Laszlo Tokes, o nouă încercare de internaţionalizare a problemei autonomiei teritoriale pe criterii etnice a „Ţinutului Secuiesc”, denigrarea României şi compromiterea relaţiilor româno-chineze.
Analizând modul în care urma să se desfăşoare acţiunea, este foarte probabil ca ea să fi fost pusă la cale de conivenţă cu Laszlo Kover, preşedintele Parlamentului Ungariei, al cărui apropiat, inclusiv în calitate de colaborator, Tokes era încă din vremea când acesta coordona serviciile secrete ungare. Întreaga manevră ar fi trebuit să se desfăşoare treptat astfel: înainte de vizita sa în România, Dalai Lama urma să fie invitat la Budapesta de către Grupul de sprijin pentru Tibet din Parlamentul Ungariei. Aici, avea să susţină o serie de conferinţe publice de mare anvergură, extrem de mediatizate, şi să fie declarat cetăţean de onoare al capitalei Ungare. Ceea ce s-a şi întâmplat. La finalul vizitei, în clădirea Parlamentului Ungariei, a avut loc o convorbire strict particulară a lui Laszlo Kover şi Laszlo Tokes cu liderul spiritual budist tibetan, înainte de plănuita vizită a acestuia în „Ţinutul Secuiesc”. Doar că, între timp, Ministerul Afacerilor Externe al României, avertizat de dedesubturile întregii afaceri, a emis un comunicat în care a accentuat că România consideră Tibetul parte integrantă a Chinei - sugerând astfel că vizita lui Dalai Lama nu este dorită -, aşa că biroul de presă al acestuia a anunţat că liderul spiritual budist tibetan renunţă să mai vină în… „Tibetul României”.
Cea mai recentă fază, dar precis nu ultima, a războiului psihologic şi de imagine împotriva României, a avut loc sub pretextul reînhumării cu fast a lui Jozsef Nyiro, al cărui trecut fascist şi antisemit era binecunoscut Guvernului Orban. O analiză succintă a celor recent întâmplate arată că a fost vorba nu numai de o acţiune de manipulare electorală a maghiarilor din România în favoarea PCM şi în dauna UDMR, ci şi de o tentativă de „marcare politică de teritoriu” în paralel cu o operaţiune de intoxicare a autorităţilor române. În plus, se poate presupune că, dacă evenimentul ar fi reuşit aşa cum fusese, evident, programat, mormântul „apostolului secui” ar fi devenit loc de pelerinaj pentru neofasciştii hungarişti din România şi Ungaria.
Sperăm că actualul Guvern al României va pune capăt acestor provocări inadmisibile generate de impotenţa, incompetenţa şi oportunismul politic ale unor guvernări anterioare. (…)
Preşedinte executiv,
Dorin Suciu
1 iunie 2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu