SATUL ROMANESC, INTRE AMINTIRI SI MOARTE

NU ESTE DECAT UN PAS DE LA SINGURATATE LA MOARTE, IAR  SATUL ROMANESC ESTE DIN CE IN CE MAI SINGUR, MAI UITAT SI MAI GOL.  ESTE GOL PE DINAUNTRU CACI TRADITIILE SE PIERD, CREDINTA SE PIERDE, OAMENII SUNT DIN CE IN CE MAI RAI DIN CAUZA LIPSURILOR SI ESTE GOL  LA PROPRIU CACI TINERII, DACA NU AU FUGIT LA ORASE, SIGUR SUNT PLECATI SA INCERCE MAREA CU DEGETUL PRIN EUROPA.  AU UITAT  OARE ROMANII CA PAINEA SE FACE SI SE MANANCA DE LA TARA, CA LA SAT NIMENI NU MOARE DE FOAME DACA ESTE HARNIC SI NU FUGE DE MUNCA? SAU CONDITIILE SOCIALE IMPUSE DE ACTUALA POLITICA AU DETERMINAT, PRIN METODE DE CONSTRANGERE ECONOMICA SI LIPSA ACTIVITATILOR CULTURALE, O REACTIE OSTILA A TINERILOR  IN SPECIAL FATA DE TRAIUL LA SAT?  AM ARUNCAT O PRIVIRE ASUPRA  UNUI SAT DE RAZESI, UNTESTI DIN COMUNA BOGDANESTI-VASLUI. BATRANUL CU CARE AM VORBIT ESTE VETERAN DE RAZBOI CE A CRESCUT SAPTE COPII DOAR CU MANA STANGA, CEA DREAPTA A LASAT-O PE FRONT SA SE FOLOSEASCA TARA DE EA SI ESTE MULTUMIT IN SINEA LUI, CHIAR DACA A LASAT ACOLO IN SLUJBA TARII SI A NEAMULUI ROMANESC SI UN FRATE CU TREI ANI MAI MIC. LA VARSTA DE 92 DE ANI, MEREUTA HRISTACHE, POVESTESTE OFTAND DESPRE CUM VUIA SATUL PE CAND ERA EL TANAR. UN SAT MIC, CU OAMENI CE SE AJUTAU INTRE EI, CARE NU ASTEPTAU AJUTOARE, CARE STIAU CA DACA NU MUNCESC NU AU CE PUNE COPIILOR PE MASA. CAND VORBEA DESPRE TRADITII SE LUMINA LA FATA SI POVESTEA LUI TE FACEA  PARCA SA FII CU SIMTURILE IN ACEL TIMP.  VEDEAI OAMENII CUM SE STRANG LA HORA, CUM COLINDA DE SARBATORI, CUM LA CLACA SE AJUTA INTRE EI SI TE CHINUIE UN SENTIMENT DE RUSINE CA ACUM DACA UN OM CADE BOLNAV PE STRADA, NIMENI NU-L MAI RIDICA. BUCURIA DE A TRAI CE ANIMA ODINIOARA SATUL ROMANESC SE PRESCHIMBA INTR-O MOARTE LENTA, AMANATA DOAR DE VOINTA SI CREDINTA CELOR CATIVA BATRANI CE MAI LOCUIESC PRIN ASTFEL DE SATE.
DACA SATUL ROMANESC MOARE, TRADITIILE SE UITA, OMENIA SE UITA, IAR NOI VOM CONTINUA DRUMUL CATRE O SOCIETATE INDIVIDUALISTA, USOR, PREA USOR DE MANIPULAT. CINE OARE SPUNEA CA GENIUL S-A NASCUT LA TARA?
SA FIM CHIAR ATAT DE LASI INCAT SA NE PIERDEM SI ULTIMA FARAMA DE INCREDERE IN MOSTENIREA NOASTRA GENETICA?
NOI NU SUNTEM AI NIMANUI, NOI SUNTEM AI PAMANTULUI SI SUNTEM DATORI COPIILOR NOSTRI SA FIM OAMENI, DOAR OAMENI.
sorin sandu
sursa: dacialibera.com

Salutări de la Abrud - de Csibi Barna

„- Draghe mama, se ştii că io estem bine, lucrez aicea la Abrud, la Ţara Moţilor, nu la Ţara Secuiasche. Sunt sanatos, numai un ochi vinet am la mine, albastru, che am chezut pe scara de la birou. Es am şi nişte dungi pe gât, m-a strâns de la cravata. Şi mai am o mina în gips, che mi-am prins-o la uşa de la casa unde stau, care nu are geamuri.
În rest e bine.
Motzii e buni cu mine, invatza la io romaneşte. Am invaţat imnul la ei „Treiasche duhul lui Iancu". L-am invaţat pe tot. Greu. Foarte greu. Mi-au spus colegii de birou să ştiu la imn pe de rost şi noaptea ca pe Tatăl nostru. Nu ştiu cine e tatăl la ei, dar am inveţat la imn tot. O se îl chint şi la ţie chind ajung acase la Harghita...Dache mai ajung...
Am inveţat şi alt chintec, e obligatoriu dimineaţa aicea la ei, „Iancule mare". Plecut la mine se chintem cu toţii la masa, chind bem palinka. Mult palinka bem noi. De prune. Şi io şi ei. Şi chintem şi inveţem romaneşte. Ei pe mine, mai ales.
Place la mine la Abrud.
Mai ales che de trei zile poci minca mai bine. Che nu mai am doi dinţi. I-am pierdut undeva. Chind am chezut pe scaun de la birou. Birou mic. Am martori, che mai ierau acolo Nelu, Avram, Todor, Mihai, Radu şi popa din Abrud. Care a citit din Biblia şi avea şi o luminare. Che era intuneric. Popa nu o dat. Nu, iel nu. Iel spunea la ei „nu la fatza che se vede, la oase". Es am luat apoi scaunul in dintzi. Şi Toma era la birou şi avea un furciu la iel. Simpaticus ember. Ascuţit furciu. Il plimba pe la ochii la mine.
Bun popa asta cu io. Citit Biblia pentru mine. Chind am deschis ochii o zis che nu mai trebe la luminare. Dar nu o arunche, che cine ştie.
Draghe mama, in rest e bine.
M-am obişnuit aicea, cum zicea vecinul Onofrei, ca magarul. Nu ştiu al cui e magarul. „Apa, paie şi bataie".
Mai am cinci luni şi jumetate şi vin acase, mama.
Repede trece.
Dupe ce am ieşit de la urgenţe a fost mai bine la mine. Nu dureau toate oasele. De la reumatism, zicea medicu. La munte e mai frig.
Treiasche Avram Iancu! (Aşe tre se strig de trei ori pe zi)
Avram Iancu prieten la mine e.
Pusilok, Csibi Barna".
Sursa: /www.cotidianul.ro

Libia va fi introdusa cu japca in trustul global

 Simulând grija pentru civili, interfaţa reprezentată de SUA si Franţa va ataca statul independent Libia pentru a-l jefui de resurse şi a aduce populaţia în situaţia unor sclavi ai finanţei internaţionale.

Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite a aprobat joi impunerea unei zone de interdicţie de zbor deasupra Libiei şi a autorizat ‘toate măsurile necesare’ pentru a-i proteja pe civili de atacurile forţelor lui Muammar Gaddafi, relatează agenţiile internaţionale de presă.

Votul de la New York a avut loc în condiţiile în care trupele loiale colonelului Gaddafi urmau să ia cu asalt în această noapte fieful rebeliunii Benghazi, al doilea oraş al ţării ca mărime. Rezoluţia a fost aprobată cu un scor de 10-0, cu cinci abţineri, inclusiv cele ale membrilor permanenţi Rusia şi China. Pe de altă parte, SUA, Franţa şi Marea Britanie au făcut presiuni pentru o aprobare rapidă.
Textul rezoluţiei face apel la naţiuni să ‘implementeze o interdicţie a tuturor zborurilor în spaţiul aerian al Libiei pentru a-i proteja pe civili’. De asemenea, autorizează statele membre ONU să întreprindă ‘toate măsurile necesare /…/ pentru a-i proteja pe civili şi zonele populate de civili din Libia, inclusiv Benghazi, fiind exclusă însă o forţă de ocupare străină de orice formă pe teritoriul libian’.
Premierul francez Francois Fillon a afirmat că, în cazul în care rezoluţia va fi aprobată, Franţa va sprijini o acţiune militară împotriva lui Gaddafi în orele următoare. SUA au anunţat că se pregătesc de acţiune, iar mai multe naţiuni arabe sunt aşteptate să îşi ofere sprijinul.
În ceea ce-l priveşte, Gaddafi a anunţat puţin mai devreme că va lansa un asalt final asupra Benghazi şi că va zdrobi rebeliunea, în contextul în care trupele sale avansau spre oraş. Într-un interviu acordat joi serviciului public portughez Radiotelevisao Portuguesa, Gaddafi a subliniat că respinge orice ameninţări ale ONU. ‘Consiliul de Securitate al ONU nu are niciun mandat’, a spus el. ‘Noi nu le recunoaştem rezoluţiile’, a adăugat colonelul. El a avertizat că orice acţiune militară va fi considerată drept ‘colonizare fără nicio justificare’ şi va fi urmată de ‘repercusiuni grave’.

Vatra Europei e aici

Iar noi suntem nemuritori, nu ne-au sters pana acum de pe harta, iar acum este prea tarziu

In 1878, Mihai Eminescu publica in ziarul "Timpul" urmatoarele cuvinte: "Nu exista un stat in Europa Orientala, nu exista o tara de la Adriatica la Marea Neagra, care sa nu cuprinda bucati din nationalitatea noastra. Incepand de la ciobanii din Istria, de la morlacii din Bosnia si Hertegovina, gasim pas cu pas fragmentele acestei mari unitati etnice in muntii Albaniei, in Macedonia si Tessalia, in Pind ca si in Balcani, in Serbia, in Bulgaria, in Grecia, pana sub zidurile Atenei, apoi, de dincolo de Tisa incepand, in toata regiunea Daciei Traiane, pana dincolo de Nistru, pana aproape de Odessa si de Kiev".

Mai tarziu, Nicolae Iorga spunea ca Romania reintregita de dupa primul razboi mondial se invecina tot cu romani. Numarul romanilor din jurul granitelor era, intr-adevar, foarte mare, aproape de trei milioane: intre 800.000 si un milion in Ucraina, aproximativ 200.000 in Bulgaria, aproximativ 300.000 in Serbia, in regiunea Timoc, si aproximativ 100-160.000 in vestul Banatului, intre 100.000 si 400.000 in Ungaria, intre 12.000 si 65.000 in Rutenia Subcarpatica, aflata in componenta Cehoslovaciei, intre 1919-1939. La acestia se adaugau cei aproximativ 300.000-450.000 de aromani din Albania, Macedonia, sudul Serbiei si sud-vestul Bulgariei, si cei 500-600.000 de aromani din Grecia, si inca vreo cateva zeci de mii de meglenoromani si istroromani, primii in nordul Greciei, ceilalti in Croatia. Numarul lor a scazut foarte mult, unele comunitati sunt chiar amenintate cu disparitia. Astazi mai trebuie sa-i mai adaugam pe romanii din Republica Moldova (cca trei milioane), ramasi dincolo de granite, dupa cel de-al doilea razboi mondial

Peste tot, in toate aceste teritorii, romanii au suferit amarnic timp de un mileniu. Au fost deportati si imprastiati, nu le-au fost recunoscute drepturile, nu au avut scoli si biserici, li s-au schimbat numele romanesti cu altele straine, nu li s-a dat voie sa se roage sau sa planga in limba lor. La fel s-a intamplat si cu romanii din Ardeal, in timpul maghiarizarii fortate.

Astazi, in afara tarii, româna este oficiala doar in Serbia, si acolo doar in cazul romanilor din Voivodina, in Republica Moldova, si pe Muntele Athos, la schiturile Prodromu si Lacu. Insa romanii din Timocul sarbesc nu sunt recunoscuti nici acum ca minoritate romaneasca, nici cei din Bulgaria, nici aromanii din Grecia, Albania ori Bulgaria, nici meglenoromanii.

In Basarabia, limba romana a fost numita "moldoveneasca", pentru a i se sterge identitatea, in Transnistria, cimitirul soldatilor romani a fost arat si crucile aruncate la gunoi, in Ucraina a fost batut un preot roman si enoriasii sai, icoanele stropite cu motorina, iar biserica romaneasca a fost gazata in timpul slujbei de Inviere. In Timocul sarbesc s-a dat ordin de demolare pentru singura biserica romaneasca...

Toate s-au intamplat acum, in ultimii ani, iar lupta pentru deznationalizarea romanilor din afara granitelor este in plina desfasurare.

Europa s-a nascut in Carpati

Dar ce se intampla cu celelalte limbi ale Europei? Sunt la fel de napastuite? Acest razboi este doar al nostru, sau si al altora?
Fiecare limba de pe lumea asta isi are istoria ei si propriul ei rost. Noi il stim pe al nostru si pe al limbii noastre. Multi savanti straini au demonstrat ca leaganul Europei nu il constituie civilizatia greco-romana, ci plamada etno-lingvistica din Carpati si de pe Dunarea de Mijloc pana la mare, cu cateva mii de ani inainte ca grecii si romanii sa fi iesit in lume. De aici au plecat oameni, idei, cuvinte, catre intreaga Europa, si fara acest nucleu dunarean-carpatic nu ar fi existat nimic din ceea ce astazi numim "Europa Clasica". Desigur, varianta oficiala a istoriei noastre sustine ca nu exista continuitate din acele timpuri pana astazi, ci au existat cel putin doua rupturi majore. Prima, cand splendida cultura a neoliticului a fost spulberata de razboinicii indo-europeni, care au invadat Europa in epoca bronzului. Din acest cataclism ar fi rasarit dacii. A doua, cand limba si civilizatia dacilor ar fi disparut, pentru totdeauna, in urma razboaielor cu romanii si a politicii de romanizare. Iar din acest cataclism am fi rezultat noi, romanii. Aceasta este politica de taiere a radacinilor, prin care am fost invatati ca noi, ca popor si ca limba, ne-am ivit aici de putina vreme. Dar exista destui invatati, in special straini, care contesta, unii, distrugerea civilizatiei cucutenienilor, altii, chiar venirea indo-europenilor, iar altii, insusi procesul de romanizare. Si mai exista si o dovada scrisa, teribil de periculoasa pentru cei care vor sa ne vada dezradacinati: tablitele de la Sinaia. In aceste tablite, pe care toata comunitatea stiintifica se zbate zadarnic sa le declare falsuri, este consemnata limba dacilor. Iar aceasta limba nu este indo-europeana, dovada a faptului ca prima ruptura nu a existat si, in plus, contine multe cuvinte si structuri pe care noi le-am socotit pana acum ca venind in romana din latina, dovada ca romanizarea este, cel putin in parte, o iluzie, si nici cea de-a doua ruptura nu a existat. Cu alte cuvinte, limba romana este, in esenta ei, aceeasi de mii de ani, in ciuda nenumaratelor straturi depuse pe deasupra.

Lingvistica romaneasca nu are inca forta de a iesi din jocul tulbure pe care il face de un secol, nu e in stare sa caute in miezul lucrurilor si sa vada continuitatea de esenta a acestei limbi, care a dat identitate unei mari parti a Europei. Este un proces dificil, ce necesita mult curaj, caci nici o alta limba a Europei nu a avut un asemenea destin.

Dar cine sunt cei care au pornit si intretin acest razboi? E greu sa le gasim un nume. Sunt cei ce cauta sa uniformizeze lumea, sa topeasca natiunile si identitatile intr-o singura mare comunitate. Unii considera ca acesta e un lucru bun, ca trebuie sa tindem spre unitate. Poate este asa, dar nu aceasta e calea cea buna. Daca Dumnezeu a creat lumea atat de diversificata, trebuie sa respectam diversitatea. Fiecare limba oglindeste universul in felul ei si fiecare limba contine un ceva specific numai ei si nici unei alte limbi de pe lumea aceasta. La fel, fiecare neam este o fiinta in sine, unica si irepetabila, definita prin limba sa. Nu putem participa la universal decat prin particularul care ne-a fost dat. Si apoi, limba si neamul, atat ale noastre cat si ale altora, nu sunt niste simple chestiuni politico-sociale, care sa poata fi manipulate, ci au fost lasate de Dumnezeu.
Se vor gasi si unii, nu putini, care sa sustina ca tot ce se intampla este absolut firesc si ca nimeni nu are nimic cu noi si cu limba noastra. Mai mult, ca cei care sustin astfel de teorii sunt ori paranoici, ori nationalisti macinati de frustrarea ca nu am fost capabili sa ocupam un loc mai in fata pe scena istoriei. E problema lor! Pentru cine are ochi sa vada, minte sa inteleaga si suflet sa cuprinda, noi nu am fost, intr-adevar, pe scena istoriei: noi suntem insasi aceasta scena. Eminescu a intuit acest lucru, si dupa el si altii. Insa pentru a castiga acest razboi, trebuie sa fim constienti de valoarea nemarginita a limbii romane. A exprimat-o cel mai simplu si firesc Nichita Stanescu: "A vorbi despre limba romana este ca o duminica. Limba romana este patria mea. De aceea, pentru mine, muntele munte se numeste, de aceea, pentru mine, iarba iarba se spune, de aceea, pentru mine, izvorul izvoraste, de aceea, pentru mine, viata se traieste".

Nu e bine sa miscati

"Vom ataca Libia" - gluma sefilor armatei americane (Video)

Share

Imaginea "democratiei" si "libertatii". Iata cum glumesc baietii in legatura cu urmatorul poligon pe care il vor face praf si il vor introduce in marele trust Pamant condus de catva baieti. Dupa aceea, pe langa profitul facut din distrugere, vor face bani din reconstructie, pe termen scurt, si din plantatia cu sclavi si resurse in care vor transfoma Libia, pe termen lung.

Secretarul Apararii din Statele Unite, Robert Gates, si seful fortelor militare din Afganistan, David Petraeus, au fost surprinsi de camerele de televiziune in timp ce glumeau intre ei despre faptul ca americanii vor ataca Libia.
Petraeus l-a intampinat pe Gates la aeroportul din capitala afgana Kabul si i-a spus "Bine ati revenit, domnule, vad ca zburati cu un avion mai mare decat de obicei...o sa lansati niste atacuri in Libia sau ceva de genul asta?" Gates a ras si a raspuns "Da, exact", scrie The Telegraph.

Gates a venit in Afganistan pentru a prezenta scuzele sale presedintelui afgan Hamid Karzai, dupa ce fortele NATO au ucis din greseala noua baieti afgani care adunau lemne (oops, ne pare rau.... shit happens).

Românii din Timoc sunt supusi unui genocid cultural

Reportaj printre românii din estul Serbiei: "M-am declarat vlah, dar ce-o fi aia nu ştiu" (cu precizarea ca denumirea de vlahi e cea originala a populatiei originare din Balcani, tracii, adica noi, dar e folosita acum de sarbi pentru a-i rupe pe fratii nostri de noi, care ne mandrim cu un nume fals de romani - n.a.)

Sătenii din Zlot nu înţeleg de ce sunt vlahi

Niciun român n-a putut să îmi spună în satul Zlot, din estul Serbiei, cine e Mihai Eminescu. Aici, la două ore distanţă de mers cu maşina până în România, românii nu ştiu nimic despre strămoşii lor.

După ce am plecat din casa românului Dragan Demic, unde am vorbit o noapte întreagă despre obiceiurile românilor din Valea Timocului (discuţia e aici), am pornit sâmbătă dimineaţa spre Bor, cel mai mare oraş din estul Serbiei, unde se află o comunitate importantă de români. În Valea Timocului figurează acum, în actele oficiale sârbeşti, doar 4.157 de români dar 39.953 de "vlahi".
„Birocraţchi aparat"
Ajung repede în oraşul Petrovac na Mlavi (Piatra Mlavei, în traducere), după care drumul începe să urce, mă apropii de munţii Homoliei. La radio se prind doar posturi sârbeşti. Nimic în româneşte. Ca peste tot, de altfel, în Timoc. La Radio 92 cântă Toto Cutugno şi la postul public RTS (Radio-televizija Srbije) aud vorbindu-se despre "birocraţchi aparat", "economia" şi "euro". Mai am puţin până în orăşelul Zagubica, unde aveam să aflu că sunt "numai români".
Printre bordeie
La radio se vorbeşte în continuare de economie ("concurenţia", "kriza"), după care ascult un "zurnal" scurt care se termină cu "horoskop". În acordurile unor melodii sârbeşti trec pe lângă case mici, răzleţe, aruncate ici-colo în pantă: bordeie dărăpănate, împrejmuite de garduri vechi, dezmembrate, de lemn. În curţi se văd hambare, coteţe şi alte construcţii din lemn. Peisajul e dezolant, rar văd oameni, plouă şi bate vântul. Nici maşini nu prea trec pe şosea, mai mult văd oameni pe biciclete.
„Toţi suntem aici români"
Totul în jur ţine să îmi transmită un mesaj: cultivarea pământului şi creşterea animalelor sunt singurele surse de venit ale oamenilor de aici. Asemănarea e izbitoare cu satele româneşti. Are grijă postul de radio "Avala" să îmi aducă aminte că nu sunt în România. Trec prin Krepoljin. Se transmit discursuri politice. Aud "miza politica", însoţită de aplauze frenetice, urmează "Slobodan Milosevici" şi "zemlea nasa" (pământul nostru, n.r.), afirmaţie care stârneşte de fiecare dată aplauze frenetice. Nu vreau politică! Mut pe Radio Belgrad, tot încerc să prind vreun cuvânt măcar în româneşte. Aud o scurtă informare scurtă despre Frida Kahlo şi Traviata, probabil un anunţ de spectacol, începe să se discute despre "Schengen" şi închid radioul.
Când am ajuns în localitatea Zagubica (Jagubiţa) am întrebat câţiva oameni care treceau pe stradă cum e drumul până la Bor. Toţi mi-au răspuns în româneşte, ba chiar un bărbat care intra cu bicicleta în curte, puţin speriat de camera foto, a zis că oraşul e tot românesc.
- Bună ziua, unde e Bor?
- Tot în faţă.
- E bun drumul?
- Da.
- Nu e zăpadă, că nu am cauciucuri de iarnă?
- Drumu-i bun.
- Văd că vorbiţi bine româneşte.
- Da, păi da (zâmbeşte).
- De unde ştiţi?
- Păi toţi suntem aici români.
Mă uit în jur - toate inscripţiile sunt în sârbeşte. Legea sârbă a minorităţilor prevede că acolo unde o etnie are 15%, beneficiază de inscripţii publice bilingve. Consiliul Europei atrăgea, de altfel, atenţia, în 2008, că "limba vlahă nu e folosită în localităţile cu peste 15% vlahi". Am plecat repede din Zagubica, începuse să fulguiască, chiar nu aveam cauciucuri de iarnă şi aveam de trecut munţii.
Farmacia Albina şi minerul
Când am ajuns în Bor m-a întâmpinat statuia unui miner care priveşte în zare, cu o roabă la picioare şi un pichamăr pe umeri. Mineritul se practică aici înainte de venirea romanilor.
Borul este un puternic centru al românilor timoceni. În municipiu trăiesc oficial 10.064 de români, aproape o cincime din populaţie. Aici au cântat Tudor Gheorghe şi Maria Ciobanu, statul român a finanţat aici proiecţii de filme, expoziţii fotografice, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni a împărţit CD-uri cu colinde româneşti si DVD-uri cu filmul "Amintiri din Copilărie". Bor se află la aproximativ 132 de kilometri de Drobeta Turnu Severin şi 93 de kilometri de Calafat.
Cotesc stânga la „Apoteka Albina", farmacia unui român, spre sediul Partidului Democrat al Românilor din Serbia, înfiinţat în 2004, unde mă întâlnesc cu Predrag Balaşevic, liderul formaţiunii.
Genocid cultural
Când avea 19 ani, Predrag a plecat în România să studieze pentru că ştia el că nu e sârb, dar atunci a aflat "adevărul". Îl întreb cum e să fii român în Valea Timocului. "E un miracol că au mai rămas români care vorbesc limba română în estul Serbiei. Tu nu ai în Serbia cum să cunoşti ceva despre România. Nu ai de unde. La noi 99% din oameni nu ştiu să citească pentru că nu au învăţat la şcoală limba română.
Conştiinţa naţională este la pământ. Serbia zice că vlahii sunt altceva decât românii, un popor aparte, care, poate că vorbesc o limbă asemănătoare cu limba română, dar ei nu sunt români. Aşa că atunci când vorbiţi cu oamenii, ei vă vor spune în limba română că sunt români, dar dacă îi întrebi în limba sârbă vă vor răspunde că sunt vlahi, termenul de «vlasi».
Unii folosesc nişte termeni mai duri, precum genocid cultural. Dar cam asta a fost. Tu nu ai dat voie la minoritatea asta să aibă dreptul de a cultiva limba, cultura. E o tragedie ca o comunitate să nu ştie nimic despre ea".
Drumul ciobanilor
Predrag îmi dă câteva cărţi despre românii din Timoc şi plec spre Zlot, cel mai mare sat românesc din Serbia. Întreb lângă o benzinărie Jugopetrol un ţăran (77 de ani) cum să ajung şi îmi indică drumul pentru oi. Fără indicatoare clare, mă rătăcesc şi fac un ocol prin satul Serbanovac. Mă opresc la magazinul sătesc, unde patru bărbaţi stăteau de vorbă la o bere. Îi salut în sârbeşte, ei îmi răspund în româneşte.
- Dobar Dan („Bună Ziua" în sârbeşte), spun eu.
- Dobar Dan.
- Zlot? Zlot?, îi întreb.
Unul dintre bărbaţi vrea să îmi răspundă, deschide buzele dar îşi ţine vorba şi mă întreabă în schimb:
- Sunteţi român?
- Da, îi răspund.
- Deci o luaţi în faţă, daţi de un sat sârbesc, pe urmă tot în faţă şi ajungeţi în Zlot.
- Pe unde exact, că se bifurcă drumul?
- Pe unde a luat-o maşina aia (o Ladă albă).
- Mulţumesc.
- De unde veniţi?
- Din România.
- Sănătace, drum bun!
Miroslava (77 de ani): "Tu vorbeşti cam ca noi"
După ce trec un podeţ, o femeie care întindea rufele în curte îmi confirmă că am ajuns în Zlot. Opresc în centru, o piaţă largă încadrată de magazine, baruri, şcoală, biserica şi ticsită de afişe electorale rupte, lipite unele peste altele. Niciun candidat român. Mă plimb prin sat. Tot ce scrie e în sârbeşte sau în alfabet chirilic. Având la bază alfabetul grecesc vechi, alfabetul chirilic a fost folosit în principal la scrierea textelor redactate în limba slavă veche dar a fost şi alfabetul limbii române în secolele 16-19.
În prezent, alfabetul chirilic e folosit în limbile rusă, ucraineană, bulgară, sârbă, macedoneană. Văd un panou turistic şi mă gândesc că pot să citesc despre istoria locului. Nici în engleză nu e tradus măcar.
Mă uit în jur. O văd pe Miroslava (77 de ani) în curte şi o întreb dacă e româncă, vlahă sau sârboaică.
- Sunteţi născută aici?
- Da.
- De unde ştiţi româneşte?
- De unde ştim? Păi e limba noastră.
- Tot satul e aşa?
- Da, da.
- Vorbiţi foarte bine româneşte. Aţi fost vreodată în România?
- Nu, bre, nu.
- Sunteti româncă?
- Da, vlasi. Da tu de unde eşti?
- De la Bucureşti.
- Da cum?, se miră. Că tu vorbeşti cam ca noi, nu eşti de acolo.
- Ba da, sunt din România, aşa vorbim noi la Bucureşti.
- Nu e aşa..nu..am avut români la săpat, nu vorbesc ei aşa.
- Dacă vă spun că aşa vorbesc eu la Bucureşti?
- Nu, ei vorbesc de nu înţelegem multe.
- Ştiţi vreun cântec, vreo poezie din copilărie?
- Nu, le-am uitat, am ani mulţi.
- Aţi auzit de Vlad Ţepes?
- Nu ştiu, noi suntem aici vlasi din Sârbia (râde)
- Lumea vorbeşte aici româneşte?
- Ca mine, aşa, da.
- Sunt aici şi sârbi?
- Da, ne înţelegem bine. Da la voi cum e?
- Şomaj, nu ai de lucru, e greu şi la noi.
Georgevici (55 de ani): Ce-i aia vlasi nu ştiu nici io
Miroslava pleacă, eu mă uit iar după săteni. În Zlot trăiesc 3.757 de oameni, dintre care 1.600 sunt români, potrivit datelor oficiale. Mă întâlnesc lângă un bar cu Georgevici şi băiatul lui, Pavle. Pavle nu stă cu noi, pare grăbit, întreabă doar dacă sunt de la „stranka" (partid) şi pleacă. Rămân cu tatăl lui, care e foarte curios de unde vin.
- De unde eşti tu?, mă întreabă.
- De la Bucureşti.
- Eeee, asta ce e, o delegaţie ceva?
-Nu, vreau să văd cum e în sat, că lumea zice că n-ar fi români aici. Văd că vorbiţi româneşte.
- Şi eu înţeleg ce spuneţi, chiar dacă nu vorbim chiar ca voi. Ai noştri sunt veniţi din România. I-au izgonit ce n-a fost bun şi i-o trimis încoace peste Dunăre, aşa mi-or povestit ai mei ăi bătrâni. Au fost nebuni mulţi. Câte 100, câte 200 de români au trimis aici...aşa s-a făcut satul. Ai mei ăi bătrâni au fost de au păzit acolo la Al Doilea Război Mondial, acolo au lucrat, au păzit, au lucrat până primăvara.
- Ce sunteţi?
- Noi ne-am scris vlasi, vlasi. Da ce-i aia vlasi nu ştiu nici io.
- Cum adică nu ştiţi?
- Nu ştiu.
- Atunci de ce aţi scris acolo că sunteţi vlasi?
- Păi că noi aşa ne ştim de când ne ştim: vlasi, că noi nu suntem români, suntem numai vlasi. Acuma ce o fi aia vlasi..
- De ce nu i-aţi pus băiatului numele Paul?
- Pavle, Pavle, aşa a fost atunci. Atuncia nu s-a putut. Acum se poate, dar atunci nu. Aşa a scris acolo la Biserică şi cum a scris acolo cu papirul...
Belgradul îi consideră "vlahi" (vlasi, în sârbeşte) pe românii din estul ţării şi susţine că vlahii şi românii din Serbia sunt două etnii diferite. E ca şi cum ai spune că nemţii nu sunt germani. Sau că maghiarii şi ungurii sunt două popoare diferite. Greci/eleni şi georgieni/gruzini sunt alte două exemple de denumiri care indică acelaşi popor. Valahi este numele dat de către alte popoare românilor din stânga şi din dreapta Dunării în Evul Mediu. Astfel că în Valea Timocului figurează acum, în actele oficiale sârbeşti, doar 4.157 de români dar 39.953 de vlahi. Unii spun că ar fi de fapt 300.000 de români în Valea Timocului, alţii - 250.000.
Georgevici mă mai întreabă dacă avem vreun oraş în România care se numeşte Târgu Jiu pentru că "a fost unul la mine de acolo să muncească", mă mai întreabă dacă sunt însurat, îi fac o poză şi intru într-un bar sătesc.
Cântişile, jocurili...au rămas puţine
Stau de vorbă în local cu românca Biserca Ianoşevici, care conduce asociaţia culturală locală „Primovara". Îmi zice că "noi ne necăjim să nu uite lumea aicia de unde-s, să nu uite cântişile, jocurili, să nu se uite, pentru că au rămas puţine. Se mai fac cântişi în curte la oameni, dar nu toţi fac, de la lume până la lume, care cum vrea, cum i-e drag".
Un alt român, Vlasta Balanovic, îmi zice că "nu ştie omul de-ai lui, care e el, de unde a venit, care e el şi una alta. Noi învăţăm de indian, de aborigieni, da' de-ai noştri ăi bătrâni nu se învaţă. Aia e problema. Omu care nu ştie multe de ai lui spune că nu vrea să fie român, spune că mai bine să zic sârb, e mai bine la muncă, mai bine să zic că sunt sârb, să nu am probleme".
"Să dăm o mie de euro cui ştie de Mihai Viteazul aici în Zlot...nu ştie nimeni. La început au scris oamenii că-s români, pe urmă vlahi, pe urmă iugosloveni, pe urmă sârbi", spune şi Zavişa Jurj, liderul asociaţiei „Ariadnae Filum".
Arcul de triumf
Lângă Biserica din centrul satului este un arc de triumf în miniatură, pavat cu tăbliţe încrustate în chirilică cu numele eroilor care au luptat în războaiele balcanice. "Ostaşilor din Zlot care au murit luptându-se pentru liberartea Serbiei în 1912-1918", scrie pe monument. Zavisa Jurj îmi spune că a fost adăugat sufixul "ici" tuturor numelor, cu alte cuvinte că printre cei care au luptat alături de sârbi împotriva otomanilor au fost şi români, dar ei sunt prezentaţi ca fiind tot sârbi.
Petra (83 de ani): "Mi-s română, baba"
La geamul unei case cu pereţi crăpaţi şi tencuiala căzută, doi ochi privesc uliţa pe după perdea. Mă apropii de fereastra cu zăbrele şi îi fac semn femeii cu faţa zbîrcită să iasă afară. Primesc răspuns să intru în curte prin stânga. Intrare nu are. Am sărit un gard, pe urmă un mic stăvilar din pietre şi o aştept pe Petra, de „optzăci şi tri" de ani să iasă din casă. Femeia spune că "suntem rumâni, rumâni, da, rumână-s io. Vorbesc rumâneşte, că mi-s română, baba". Petra îmi spune că are doi copii care "lucră la Bor" şi îi place că îi fac poze.
- Aţi auzit de România?
- Am auzit de România, am auzit.
- Ce?
- Am auzit aşa, de România, dar nu ştiu altceva nimic. Am auzit, aşa.
Aţi auzit de Mihai Viteazul?
- Ha?
- De Mihai Viteazul, aţi auzit?
- Cum? Ee, nu ştiu aia. Dar ăsta o fost neaoş (originar din România) la voi?
- Da. Pe Tito, Miloşevici, îi ştiţi?
- E, da, de muuult. Or murit.
Pe uliţele satului mă lovesc de aceeaşi situaţie. Roşchici (59 de ani) e "rumân, da, vlasi" dar nu ştie nimic despre România. Drăgan (49 de ani) e "rumân de la Negotin (oraş în estul Zlotului)" dar "n-am auzit de Mihai Eminescu, doar am fost în România pe vremea lui Ceauşescu". Şi tot aşa. Îmi pare rău că n-am văzut copii să vorbesc cu ei şi plec din Zlot spre satul Mălainiţa, unde în 2004 a apărut prima biserică ortodoxă română din estul Serbiei de la 1833 încoace, de care a scris şi BBC.

Prima slujba in limba romana pentru romanii din Zlot, Timoc

Masa rotunda la Zlot: Romanii din Timoc se organizeaza in vederea recensamantului

In cadrul „Zilelor Culturii Rumanesti de la Zlot", sămbătă 26 februarie, a avut loc masa rotundă care a reunit organizatii romanesti membre ale Forumului Romanilor din Serbia dar si altele si unde temele principale au fost pastrarea identitatii rumânilor din Serbia de Răsarit şi pregatirea recensamantului, transmite corespondentul Romanian Global News din Timoc.

La masa rotundă, pe lânga organizatorii, „Ariadnae Filum" asociatia pentru cultura romanilor/vlahilor din Bor si „Primovara" asociatia culturala romaneasca din Zlot, la dezbatere au mai participat reprezentanţii Partidului Democrat al Rumanilor din Serbia, Asociatiei pentru cultura romanilor „Puntea Neamului" din Belgrad, Centrului informativ cultural din Brestovac, Forumul pentru cultura rumanilor-Bor, Asociatiei pentru cultura rumanilor Dunarea –Cladovo, Initiativa culturala rumanesca- Petrovac si Protopopul Protopopiatului Dacia Ripensis, Boian Alecsandrovic, insotit de parintele Ionut Mitu de la Parohia Malainita.

In cadrul dezbaterii participanţii la masa rotundă au subliniat situatia grea a Comunitatii rumânesti din Serbia de Răsarit si faptul ca nu exista nici-un fel de colaborare cu instituţiile statului sarb care ar trebuie să protejeze si sa ajute organizaţiilor rumaneşti.

S-au adus acuzaţii grele la adresa partidelor politice care sunt la guvernare, Partidul Democrat şi Partidul Socialist, care prin membrii lor au preluat conducerea Consiliului Naţional al Rumânilor.

Asociatiile romanesti prezente la dezbatere au declarat ca cei care conduc Consiliul National nu lucrează în interesul rumânilor, iar prin decizia din noiembrie când a fost eliminata limba română din statutul Consiliului, limba sarba fiind acum in statut ca limba oficiala, se urmareste asimilarea rapidă a rumânilor din Timoc.

Având în vedere că în campania pentru alegerea Consiliului au fost multe neregularităţi (anchetarea rumânilor care s-au înscris pe listele electorale pentru Consiliul de către poliţie si procuratura , înspaimăntarea românilor de catre membrii partidului democrat şi socialist...) si faptul ca acesta a eliminat limba romana ca limba a romanilor din Timoc, se poate spune ca intreaga conducere a Consiliului a pierdut credibilitatea la rumânii din Serbia.

Pentru recensamătul care se va desfăşura în octombrie toate organizaţiile s-au angajat că vor lua parte la campania de informare şi încurajare a rumânilor de a se declara rumâni/români. Iar prin activitatile care au avut loc in aceasta saptamana la Zlot, se poate spune chiar ca această campanie a inceput deja.

Dupa dezbatere a fost organizata „Sara Rumaneasca" in Caminul cultural din Zlot, cu muzica şi căntecele tradiţionale rumâneşti la care au participat peste trei sute de rumâni.

Cina festiva a inceput a cu rugaciune si binecuvantarea din partea parintelelui Boian Alecsandrovici, romanii din Zlot, ascultand pentru prima data rugaciunea spusa in limba romana.

"Şâzâtoare" la romanii din Zlot

Cu doua zile in urma, tot in cadrul "Zilelor Culturii Rumanesti" de la Zlot, a avut lor "Şâzâtoare", obicei la care sa adunat femeile din sat să arate mestesuguri traditionale , sau cum se zice la românii timoceni "Lucruri din mâni".

Femeile au tors la lână, au împletit. In acelaş timp barbaţi au aratat în practica jocuri din tinereţe şi copilaria lor "Plecerca, tunu". Seara bătrânii au povestit cum a fost odata si cum se tinea traditia pe vremea lor, iar unii tinerii romani din Zlot au participat pentru prima dată la"Şâzâtoare".

La acest eveniment a participat şi femeile membre Asociaţiei bisericeşti a femeilor ortodoxe "Sfânta Maxima"a Biserici Ortodoxe Române din satul Metoiţa şi din oraşul Bor.Cu aceasta ocazie Preşedinte Asociaţiei "Sfânta Maxima" domnişoara Sania Vaţici a declarat că unul din scopurile importante ale acestei asociaţii este pastrarea obiceiurilor tradiţionale româneşti.

Tot seara, participanţii la această manifestare au putut să audă ceale mai frumoase cântece populare româneşti.

Românii din estul Serbiei: "Identitătu' ne-am pierdut!"

În satele din estul Serbiei nu găseşti un cuvânt în româneşte

Imaginează-ţi că te naşti, te căsătoreşti şi eşti înmormântat în sârbeşte, cu nume sârbesc. Nu ai auzit în viaţa ta de Mihai Eminescu sau de Mihai Vitezul, pentru că la şcoală nici în pauză nu se vorbeşte în limba română. Toţi eroii neamului de care auzi la şcoală sunt sârbi şi la serbarea de an reciţi poeziile clasicilor sârbi. Nu ştii să scrii ori să citeşti nici măcar un cuvânt în româneşte. La Biserică asculţi slujba în slavonă veche. Radiourile şi televiziunile nu emit un minut în limba română. Bine ai venit printre românii din Valea Timocului, estul Serbiei.

Am străbătut în două zile Valea Timocului şi dacă nu mă opream să vorbesc cu oamenii, aş fi ieşit din Serbia fără să ştiu că acolo trăiesc români încă de pe vremea lui Burebista.

Pe o distanţă de aproape 500 de kilometri nu am văzut niciun semn oficial al prezenţei românilor acolo: nu plăcuţe bilingve, nu biserici româneşti, nu ziare, nu şcoli. Nimic. Este un paradox major, pentru că legislaţia sârbă este extrem de generoasă în materie de minorităţi şi oferă grupurilor minoritare toate drepturile necesare păstrării identităţii - educaţie, biserică, mass-media, inscripţii publice oficiale. Nu am văzut nicăieri semne cât de mici care să demonstreze că în Timoc românii beneficiază de această legislaţie. Zona a fost locuită de traci încă din mileniul 1 î.Hr. Teritoriul este inclus în anii 60 - 44 î.Hr statului dac condus de Burebista, pentru ca în anul 29 î. Hr să fie cucerit de Imperiul Roman, odată cu Dacia. După căderea Romei, Valea Timocului a intrat în Imperiul Bizantin. Spre sfârşitul secolului 14, zona intră sub stăpânirea Imperiului Otoman şi, în final, în 1833 este cucerită de sârbi, la care rămâne până în zilele noastre. Arealul locuit de români are 13.609 metri pătraţi, cât două judeţe din România (foto dreapta).
Belgradul îi consideră "vlahi" (vlasi, în sârbeşte) pe românii din estul ţării şi susţine că vlahii şi românii din Serbia sunt două etnii diferite. E ca şi cum ai spune că nemţii nu sunt germani. Sau că maghiarii şi ungurii sunt două popoare diferite. Greci/eleni şi georgieni/gruzini sunt alte două exemple de denumiri care indică acelaşi popor. Valahi este numele dat de către alte popoare românilor din stânga şi din dreapta Dunării în Evul Mediu.
Astfel că în Valea Timocului figurează acum, în actele oficiale sârbeşti, doar 4.157 de români dar 39.953 de vlahi. Unii spun că ar fi de fapt 300.000 de români în Valea Timocului, alţii - 250.000. Indiferent de numărul lor, am întâlnit oameni care vorbesc limba română cu accent bănăţean. Cu unii am discutat fără probleme de comunicare. Bucureştean fiind, cu alţii am făcut eforturi să-i înţeleg, din pricina unor neologisme împrumutate de la sârbi şi unele arhaisme pe care nu le cunoşteam. Dar şi pe unii şi pe ceilalţi i-am înţeles. Şi ei pe mine.
Muşuroiul de românism
Am intrat în Serbia (Srbija) vineri la prânz, pe la vama Moraviţa, cu maşina. Am declarat că vizitez ţara în scopuri "educaţionale" şi am ieşit din vamă după aproximativ 20 minute, fără niciun fel de probleme, întrebări suplimentare sau percheziţii. Câmp deschis în stânga, câmp deschis în dreapta şi dealurile Vârşeţului în faţă.
Mă pufneşte râsul când trec pe lângă o troiţă ortodoxă maro în dreapta drumului, pentru că îmi amintesc cum în 2008 un oficial al Consiliului Europei venit să verifice situaţia românilor/vlahilor din Serbia se declara "mirat" de influenţa „exagerată" a Bisericii Ortodoxe Sârbe în recunoaşterea bisericilor româneşti în Valea Timocului.
Prima oprire în Serbia - oraşul Vârşeţ. Mic, cochet, ale cărui dealuri (Vrsacki Breg) se vedeau încă din vamă şi în care am văzut singura inscripţie în limba română din toată călătoria: la intrarea în Primărie, sub denumirea în sârbeşte.
Nu sunt încă în Valea Timocului, ci în Voivodina, în nordul Serbiei, acolo unde românii se bucură totuşi de unele drepturi. Cum ar fi o bibliotecă şi televiziune la Novi Sad, oraş în care locuiesc cel mult 800-900 de români. Ca şi cum statul român le-ar construi tătarilor din Dobrogea o bibliotecă pe undeva pe la Craiova.
Situaţia e mai fericită însă decât în Valea Timocului, aşa cum aveam să aflu în următoarele 48 de ore.
Un lucru "jenant"
În Vârşeţ (Vrsac în sârbeşte), care devenise în perioada comunistă "o butoalcă de românism", sunt acum peste 5.000 de români, aici fiind al doilea grup de români ca pondere din Voivodina, după cel din oraşul Alibunar, aflat mai în vest, spre Belgrad. La Vârşeţ funcţionează din 2005 consulatul general al României în Serbia şi o biserică ortodoxă română (foto dreapta). Aici românii au teatru, şcoli, grădiniţă, muzeu.
Aflu o poveste tristă de la Dorinel Stan, român originar din Srediştea Mică, localitate "pur românească" aflată la 10 kilometri de Vărşeţ: Episcopia Ortodoxă Română a Vârşeţului a acceptat în 2006 să îşi mute reşedinţa la Deta, în România şi a rămas doar cu administraţia la Vârşeţ.
"La negocierile dintre Biserica Ortodoxă Sârbă şi cea Română, fiecare a plecat de la un minimum de la care nu se cedează. BOR a cedat totul. Sârbii nici nu s-au aşteptat la asta. După canoanele slave, nu se poate să fie două episcopii în acelaşi oraş. Am zis bine, facem în altă parte, Serbia e mare. Dar ai noştri au acceptat ca sediul să fie la Deta, în România. Deci şi-au luat-o în bot. Şi trebuie să vă puneţi dumneavoastră întrebarea de ce a acceptat BOR una ca asta în 2006. E jenant".
Prostia omenească
M-am dus cu Dorinel (38 de ani) la o cafea la hotelul "Srbija" (foto dreapta). Am purtat o discuţie alertă şi cât se poate de directă. Sârbii au preluat conducerea organizaţiei care apără românii din Valea Timocului, aflu repede de la el, după primele cuvinte schimbate. Cum s-a întâmplat asta? A fost "prostia omeneasca": sârbii s-au declarat vlahi/români, au candidat la conducerea organizaţiei şi au obţinut majoritatea. După care au schimbat repede statutul: limba de comunicare a vlahilor/românilor a devenit limba sârbă în noiembrie 2010.
Ca şi cum 5 milioane de români s-ar înscrie în UDMR, ar prelua conducerea şi ar spune că limba maternă a maghiarilor din România este limba română.
"A fost o capcană. Fiecare apartenent al Consiliului trebuia din nou să îşi declare etnia. Nu îţi trebuia niciun fel de adeverinţă că eşti minoritar. Deci oricare sârb, croat, musulman, ţigan, putea să candideze. Consiliul românilor este condus acum de sârbi", îmi zice Dorinel.
„S-au ataşat sârbilor!"
Îl întreb şi de cealaltă organizaţie a românilor din Serbia - Comunitatea Românilor din Serbia (CRS), cu sediul la Vârşeţ, în Voivodina, nordul Serbiei. Dorinel (foto dreapta) începe brusc să vorbească din ce în ce mai repede, se precipită, începe câte 3-4 idei diferite, merge cu ele în paralel. Sare de la o idee la alta şi mă chinui să ţin pasul cu el. Parcă are tone de informaţii pe care vrea să mi le transmită şi nu ştie cum să o facă mai repede. E clar că am atins un punct sensibil.
CRS a fost înfiinţată la 24 noiembrie 1990 şi este cea mai mare şi puternică organizaţie a românilor din Serbia. Dorinel îmi spune că liderul ei, românul Ion Cizmaş, "a trecut de partea sârbilor", a fost iniţial pe baricadele românismului dar "s-a întors la 180 de grade".
Cu acelaşi of vorbeşte Dorinel şi despre singurul parlamentar român din Serbia, Ion Magda: "E la al doilea mandat dar n-a luat o dată cuvântul pentru români în Parlament". Lui Dorinel i se pare incredibil că "acum câţiva ani se discuta în Parlament problema valahă şi domnul Magda a ieşit din plen". "Magda şi Cizmaş s-au ataşat sârbilor, asta e clar, s-au ataşat sârbilor", repetă el.
"Timp de 20 de ani s-a vorbit despre unirea românilor din Voivodina cu cei din Timoc, dar în realitate nu s-a făcut niciodată nimic. Lucrurile au scăpat aici de sub control. Interesul nu este ajutorarea românilor", îmi spune Dorinel, vicepreşedinte al CRS.
El încearcă acum să-i unească pe românii din Voivodina cu cei din Timoc. Împreună ar deveni prima minoritate ca număr din Serbia şi "Guvernul nu s-ar forma fără români".
Restaurantul Lug şi "aşimilaşia"
Am plecat din Vârşeţ spre judeţul Branicevo, în care trăiesc oficial peste 16.000 de români/vlahi. În anul 1884, aici erau de aproape patru ori mai mulţi români. După ce am trecut prin localităţile Bela Krcva şi Kovin, am trecut podul peste Dunăre până în oraşul Smederevo. De acolo am ajuns repede în oraşul Pojarevăţ (Požarevac în sârbeşte, care se traduce prin "Podu Lung" ), unde în acte sunt 204 români.
Am intrat în restaurantul „Lug" ("dumbravă", în traducere, sau "un fel de pădure, la poalele pădurii") cu bogată tradiţie locală, vechi de vreo 20-30 de ani. Mese şi scaune din lemn, cu feţe de masă albă. Pe pereţi stau agăţaţi în cuie, vechi generali şi scene istorice sârbeşti, încadrate de rame elegante în stil baroc. Mesenii vorbesc în sârbeşte, chelnerul ia comanda în sârbeşte. De fapt şi numele restaurantului este în slavonă veche, cu alfabet chirilic: "ЛУЃ". Meniul nu e tradus nici măcar în engleză.
M-am întâlnit aici cu Dejan Ilic (40 de ani), român care îmi spune că ar fi trebuit să îl cheme Iliescu dacă nu-i era sârbizat numele. Când el s-a născut, părinţii care-şi botezau copiii erau obligaţi să le aleagă numele dintr-o listă cu nume sârbeşti aflată la biserică.
Comand un meniu "Ca la Gheorghe", o ruladă cu şuncă de pui şi caşcaval şi vorbim preţ de o oră despre diferenţele dintre români şi vlahi. Deasupra noastră, la televizor, se difuzează la postul naţional de televiziune sârb RTS (Radio-televizija Srbije) un documentar despre Ceauşescu. Dejan îmi spune despre televiziunile din Serbia că "astea şi bişerişile-s aşimilaşia". În Valea Timocului nu există mass-media în limba română, continuă Dejan. La posturile radio-tv, de stat sau private, singurele referinţe care se fac la românii/vlahi de aici sunt că, fie fură şi sunt delincvenţi, fie că ar avea pretenţii autonomiste, ultima idee fiind vehiculată în media de unii politicieni sârbi mai ales în perioadele electorale.
TRANSCRIPTUL DISCUŢIEI
„Le e ruşine de limba română, că e limbă de ciobani şi e limbă proastă"
- Ce eşti, Dejan? Sârb, român, vlah?
Păi ştii cum e? Sârbii ne zic vlahi, dar noi suntem români, vorbim româneşte. Limba noastră am învăţat-o de la ai noştrii ăi bătrâni, de la moşii noştri, de la strămoşii noştri. Noi nu am mers nici o zi în şcoală românească, nu avem astea. Doar în şcoli sârbeşti am mers. Până la 7 ani eu nu am ştiut o vorbă sârbească. După aia, la şcoală, am învăţat.
- Până la 7 ani ai vorbit numai româneşte în casă?
Da, cu mama şi cu tata, numai româneşte. Cum vorbim noi acuma. Bunica mea are 78 de ani şi nu ştie sârbeşte. 3-4 vorbe ştie sârbeşte, atât. Nu ştie nici numele să şi-l scrie în sârbeşte.
- Acum acasă ce vorbeşti?
 -Eu cu a mea muiere vorbesc româneşte. Dar statul săvârşeşte aişi la noi asimilaşie rău. Vrea să nu fim români...că limba română e limbă de ciobani şi e limbă proastă. Pe părinţii mei i-au bătut la şcoală că au vorbit româneşte. Eu am fost în magură, în ceaţă, până am dat de Internet. Eu nu am ştiut ce-i aia vlah, unde-i istoria la vlahi, pe ce limbă vorbesc ei. Sârbii ne zic vlasi.
- Ai auzit de Mihai Viteazul?
Acum da, ştiu. Ştiu şi cine e Vlad Ţepeş şi cine e Mihai Viteazul, cu Internetul m-am lămurit. Altfel nu am ştiut, nu aş fi avut de unde. Noi am fost pitulaţi. Ne-au pitulat să ne facă sârbi, să fim sârbi. Pe mulţi le-a băgat în creier că sunt sârbi. Când îi întrebi pe limba lor ce vorbesc, îţi spun că româneşte, când îi întrebi ce sunt, îţi spun că io mi-s sârb, vlah. Dar el nu ştie. Oamenii nu ştiu istoria lor, ne-a pitulat statul 200 de ani, ne-a minţit că nu suntem români. Oamenii nu sunt informisiţi.
- Ştii vreun cântec românesc?
Mai ştiu, am auzit de la ai mei ăi bâtrâni, când eram mic. Dar nu mai ştiu cum merge până la cap. Ştiu unul când îi spui copilului la cap, când e copilul mic:
„Mânuşiţă frântă /
Carămiţă frântă, /
Moşul cu toiagu', /
Baba cu şiumagu'"
Nu ştiu dacă ai auzit vreodată. Bunica mea foarte curat o vorbit, da' noi vorbim din ce în ce mai amestecat. Zicea baba mea "să te duci peste Mureş" când o necăjea cineva.
- Cum adică?
Acum am aflat că Mureşul e o apă. Da' atunci nu se ştia. Aşa era vorba, da nu se ştia de unde vine.
- Legende româneşti ai auzit?
Nu am avut, doar legende sârbeşti. Ne povesteau de Crainici Marko, de ţar Lazar, de toată istoria sârbilor. De-a noastră nimic nu s-a pomenit.
- Ai prieteni care spun că ei nu sunt români?
Am, am mulţi, zic că sunt sârbi şi fug de limba română.
- De ce?
Păi eu am văzut de ce, îţi spun şi ţie. Ei vâd limba română ca o ruşine, că e o limbă proastă a lu' oameni care păzesc oile, ciobani, păcurari cum spunem noi. Că aceea e o limbă proastă şi ei toţi fug de limba aia pentru că ei nu ştiu care este a lor istorie, nu ştiu care este statul lor, nu ştiu nimic. Că lor sârbii le-a pus un complex inferior, că ar fi mai mici decât sârbii şi le e ruşine.
Eu când merg pe la oraş şi spun «Bună Ziua», îmi întoarce « Dobar Dan», îi e ruşine să vorbească pe limba română. Dar eu m-am trezit, eu ştiu acum că sunt român şi la recensământ o să scriu acolo că sunt român.
Puţini care vor să se declare români. Pe oamenii români nu îi interesează cultura lor, nu îi interesează poporul lor, nu îi intereseşte nimic şi e păcat. Nu au în gând că-s români, ci că sunt vlasi. Dacă îi întrebi ce e aia vlah, păi zic că «Nu ştiu».
Dacă îi zici că e român, sare în sus, ca cum îl arzi cu apă, ca şi cum îi zici că e indian. Au venit lucrători din România, care fură, sunt nebuni, sunt oamenii de la fund. Şi ei românii ăştia i-au văzut, nu au văzut români din România care sunt intelectuali, doar românii ăştia care fac prostii, care fură. Eu ştiu că nu e aşa. La noi se zice aici, nu ştiu cum se zice la voi,că «în tot grâul îi măzăre». Nu poate să fie tot poporul bun.
- Copiii tăi în ce limbă vorbesc?
Ei doar înţeleg româneşte. Dar nu vorbesc. Vorbesc doar sârbeşce. Le e ruşine când eu ies afară din casă, îmi zic "Tati, Tati, tati! Taci! Să nu audă vreunul".
Noi trăim printre sârbi. Sunt foarte mulţi români sârbizaţi, care stau acum la oraş. Eu ştiu că până ajung la mine acasă sunt 20 de case de români. Dar ei nu vor să vorbească în româneşte, le e ruşine. Când le vorbesc, întorc capul, le e ruşine de limba română. Mie nu mi-e ruşine, eu tot mai tare vorbesc, să mă audă toţi.
- Ai fost în România?
Nu, dar vreau să ajung la primăvara să ajung să beau o cafea în Turnu Severin. Vreau să văd şi eu odată mama-ţară.
- Cum poţi să iubeşti România dacă nu ai văzut-o niciodată?
Eu aşa mă simt, mie mi-e drag când aud de România. Şi când joacă fotbalul, eu ţin cu România, ştiu că ai noştrii sunt în galben, culoarea noastră este galben, toate cântecele alea bătrâneşti sunt cu galben.
- Cum crezi că e în România?
Eu cred că românii sunt moi, buni, blânzi, nu ca sârbii. Sârbi-s aşa...circulă o vorbă, «sârbacici». Cum e capră sârbacică (râde).
- Ai fost vreodată la o slujbă românească?
Nu. Mi-e păcat când văd în ce situaţie e poporul nostru. În 10-15 ani, dacă noi nu avem biserici, şcoale, medii (mass-media), o să se piardă, pentru că generaţiile mai mici care vin, ei nu mai ştiu. Toţi îs sârbiziţi.
- Ştii să citeşti în limba română?
Nu ştiu, am tare voie să învăţ, dar nu am unde.
- E vreun ziar aici în română?
Nimic, nimic, nici nimic.
- Dar la televizor?
De unde? Nimic, ioc, medie nimic. Româneşte nu avem niciun secund, nimic nu avem.
- Crezi că Serbia se comportă bine cu românii?
Eu zic că nu. Face rău cu noi, vrea să ne facă asimilare. Am citit acum că nu au făcut asimilare turcii cu noi, decât când au pus sârbii mâna pe noi, 1833. De atunci ne-a dat numele, prenumele sârbeşci, atunci s-au apucat să ne pierdem mânăstirea, să nu avem niciun fel de contact cu istoria, cu nimic, să gândim cu creierii ca sârbi.Sârbii au a lor cultură, artişti, noi nu avem nimic. Identitătu ne-am pierdut.
- Ce ai vrea să înveţi să scrii în româneşte?
Luptă până la libertate.
Îi scriu pe spatele cărţii mele de vizită, în româneşte, "Luptă pentru libertate" şi Dejan îmi "mulţămeşte".

Sursa: http://www.adevarul.ro