Vatra Europei e aici

Iar noi suntem nemuritori, nu ne-au sters pana acum de pe harta, iar acum este prea tarziu

In 1878, Mihai Eminescu publica in ziarul "Timpul" urmatoarele cuvinte: "Nu exista un stat in Europa Orientala, nu exista o tara de la Adriatica la Marea Neagra, care sa nu cuprinda bucati din nationalitatea noastra. Incepand de la ciobanii din Istria, de la morlacii din Bosnia si Hertegovina, gasim pas cu pas fragmentele acestei mari unitati etnice in muntii Albaniei, in Macedonia si Tessalia, in Pind ca si in Balcani, in Serbia, in Bulgaria, in Grecia, pana sub zidurile Atenei, apoi, de dincolo de Tisa incepand, in toata regiunea Daciei Traiane, pana dincolo de Nistru, pana aproape de Odessa si de Kiev".

Mai tarziu, Nicolae Iorga spunea ca Romania reintregita de dupa primul razboi mondial se invecina tot cu romani. Numarul romanilor din jurul granitelor era, intr-adevar, foarte mare, aproape de trei milioane: intre 800.000 si un milion in Ucraina, aproximativ 200.000 in Bulgaria, aproximativ 300.000 in Serbia, in regiunea Timoc, si aproximativ 100-160.000 in vestul Banatului, intre 100.000 si 400.000 in Ungaria, intre 12.000 si 65.000 in Rutenia Subcarpatica, aflata in componenta Cehoslovaciei, intre 1919-1939. La acestia se adaugau cei aproximativ 300.000-450.000 de aromani din Albania, Macedonia, sudul Serbiei si sud-vestul Bulgariei, si cei 500-600.000 de aromani din Grecia, si inca vreo cateva zeci de mii de meglenoromani si istroromani, primii in nordul Greciei, ceilalti in Croatia. Numarul lor a scazut foarte mult, unele comunitati sunt chiar amenintate cu disparitia. Astazi mai trebuie sa-i mai adaugam pe romanii din Republica Moldova (cca trei milioane), ramasi dincolo de granite, dupa cel de-al doilea razboi mondial

Peste tot, in toate aceste teritorii, romanii au suferit amarnic timp de un mileniu. Au fost deportati si imprastiati, nu le-au fost recunoscute drepturile, nu au avut scoli si biserici, li s-au schimbat numele romanesti cu altele straine, nu li s-a dat voie sa se roage sau sa planga in limba lor. La fel s-a intamplat si cu romanii din Ardeal, in timpul maghiarizarii fortate.

Astazi, in afara tarii, româna este oficiala doar in Serbia, si acolo doar in cazul romanilor din Voivodina, in Republica Moldova, si pe Muntele Athos, la schiturile Prodromu si Lacu. Insa romanii din Timocul sarbesc nu sunt recunoscuti nici acum ca minoritate romaneasca, nici cei din Bulgaria, nici aromanii din Grecia, Albania ori Bulgaria, nici meglenoromanii.

In Basarabia, limba romana a fost numita "moldoveneasca", pentru a i se sterge identitatea, in Transnistria, cimitirul soldatilor romani a fost arat si crucile aruncate la gunoi, in Ucraina a fost batut un preot roman si enoriasii sai, icoanele stropite cu motorina, iar biserica romaneasca a fost gazata in timpul slujbei de Inviere. In Timocul sarbesc s-a dat ordin de demolare pentru singura biserica romaneasca...

Toate s-au intamplat acum, in ultimii ani, iar lupta pentru deznationalizarea romanilor din afara granitelor este in plina desfasurare.

Europa s-a nascut in Carpati

Dar ce se intampla cu celelalte limbi ale Europei? Sunt la fel de napastuite? Acest razboi este doar al nostru, sau si al altora?
Fiecare limba de pe lumea asta isi are istoria ei si propriul ei rost. Noi il stim pe al nostru si pe al limbii noastre. Multi savanti straini au demonstrat ca leaganul Europei nu il constituie civilizatia greco-romana, ci plamada etno-lingvistica din Carpati si de pe Dunarea de Mijloc pana la mare, cu cateva mii de ani inainte ca grecii si romanii sa fi iesit in lume. De aici au plecat oameni, idei, cuvinte, catre intreaga Europa, si fara acest nucleu dunarean-carpatic nu ar fi existat nimic din ceea ce astazi numim "Europa Clasica". Desigur, varianta oficiala a istoriei noastre sustine ca nu exista continuitate din acele timpuri pana astazi, ci au existat cel putin doua rupturi majore. Prima, cand splendida cultura a neoliticului a fost spulberata de razboinicii indo-europeni, care au invadat Europa in epoca bronzului. Din acest cataclism ar fi rasarit dacii. A doua, cand limba si civilizatia dacilor ar fi disparut, pentru totdeauna, in urma razboaielor cu romanii si a politicii de romanizare. Iar din acest cataclism am fi rezultat noi, romanii. Aceasta este politica de taiere a radacinilor, prin care am fost invatati ca noi, ca popor si ca limba, ne-am ivit aici de putina vreme. Dar exista destui invatati, in special straini, care contesta, unii, distrugerea civilizatiei cucutenienilor, altii, chiar venirea indo-europenilor, iar altii, insusi procesul de romanizare. Si mai exista si o dovada scrisa, teribil de periculoasa pentru cei care vor sa ne vada dezradacinati: tablitele de la Sinaia. In aceste tablite, pe care toata comunitatea stiintifica se zbate zadarnic sa le declare falsuri, este consemnata limba dacilor. Iar aceasta limba nu este indo-europeana, dovada a faptului ca prima ruptura nu a existat si, in plus, contine multe cuvinte si structuri pe care noi le-am socotit pana acum ca venind in romana din latina, dovada ca romanizarea este, cel putin in parte, o iluzie, si nici cea de-a doua ruptura nu a existat. Cu alte cuvinte, limba romana este, in esenta ei, aceeasi de mii de ani, in ciuda nenumaratelor straturi depuse pe deasupra.

Lingvistica romaneasca nu are inca forta de a iesi din jocul tulbure pe care il face de un secol, nu e in stare sa caute in miezul lucrurilor si sa vada continuitatea de esenta a acestei limbi, care a dat identitate unei mari parti a Europei. Este un proces dificil, ce necesita mult curaj, caci nici o alta limba a Europei nu a avut un asemenea destin.

Dar cine sunt cei care au pornit si intretin acest razboi? E greu sa le gasim un nume. Sunt cei ce cauta sa uniformizeze lumea, sa topeasca natiunile si identitatile intr-o singura mare comunitate. Unii considera ca acesta e un lucru bun, ca trebuie sa tindem spre unitate. Poate este asa, dar nu aceasta e calea cea buna. Daca Dumnezeu a creat lumea atat de diversificata, trebuie sa respectam diversitatea. Fiecare limba oglindeste universul in felul ei si fiecare limba contine un ceva specific numai ei si nici unei alte limbi de pe lumea aceasta. La fel, fiecare neam este o fiinta in sine, unica si irepetabila, definita prin limba sa. Nu putem participa la universal decat prin particularul care ne-a fost dat. Si apoi, limba si neamul, atat ale noastre cat si ale altora, nu sunt niste simple chestiuni politico-sociale, care sa poata fi manipulate, ci au fost lasate de Dumnezeu.
Se vor gasi si unii, nu putini, care sa sustina ca tot ce se intampla este absolut firesc si ca nimeni nu are nimic cu noi si cu limba noastra. Mai mult, ca cei care sustin astfel de teorii sunt ori paranoici, ori nationalisti macinati de frustrarea ca nu am fost capabili sa ocupam un loc mai in fata pe scena istoriei. E problema lor! Pentru cine are ochi sa vada, minte sa inteleaga si suflet sa cuprinda, noi nu am fost, intr-adevar, pe scena istoriei: noi suntem insasi aceasta scena. Eminescu a intuit acest lucru, si dupa el si altii. Insa pentru a castiga acest razboi, trebuie sa fim constienti de valoarea nemarginita a limbii romane. A exprimat-o cel mai simplu si firesc Nichita Stanescu: "A vorbi despre limba romana este ca o duminica. Limba romana este patria mea. De aceea, pentru mine, muntele munte se numeste, de aceea, pentru mine, iarba iarba se spune, de aceea, pentru mine, izvorul izvoraste, de aceea, pentru mine, viata se traieste".