Adeseori o lege oarecare stă în aer cînd toate împrejurările cîte o reclamă există şi e destul ca o picătură să se adauge la paharul plin pentru ca ea să se voteze de exemplu. Acea picătură, acel caz izolat care-i dă naştere se numea de către cei vechi occasio legis. Tot astfel şi un adevăr e cîteodată în aer, precum acela al legii gravitaţii care, de mult presimţit, a căzut în sînul lui Newton sub forma unui măr şi în mintea lui sub forma unei teorii. Acel măr a fost ocazia descoperirii unui adevăr, mai mare desigur şi de o importanţă mai universală decît acela pe care noi îl vom espune mai la vale, servindu-ne de o polemică, deja încheiată, cu ziarul „Unirea” din Iaşi.
Acest ziar făcuse oarecari observaţiuni la programul partidului conservator. Din parte-ne am întimpinat nu numai cu lesnicioasa înlăturare a acelor observaţiuni, ci totodată cu o scurtă caracterizare a roşilor, din partidul cărora „Unirea”, după a noastră părere fără cuvînt încă, pretinde a fi. Întîmpinarea noastră a primit un răspuns, din care publicăm o parte.
Mirarea noastră este mare cînd vedem, cu ocazia articolului în chestiune, că, tocmai cînd „Timpul” caută a
păstra faţă cu noi tonul de bună-cuviinţă relativă, mulţumindu-se a ne taxa deocamdată de naivi, de tineri ce avem nevoie de primit lecţii, tocmai atunci dă curs liber vocabularului cunoscut şi prea cunoscut pentru a califica pe
coreligionarii noştri politici de dincolo de Milcov.
Întrebăm serios pe confraţii noştri de la numitul jurnal dacă este demn şi onorabil ca să scrie că sau eşti cetăţean onest, şi
atunci nu te faci roş, sau eşti un gheşeftar, şi atunci nu te faci decît roş?
Noi respingem deosebirea ce deocamdată „Timpul” caută a stabili — între partidul roşu şi între noi — aceasta este o nouă
insultă aruncată gratuit liberalilor.
Noi am declarat că am intrat în partidul liberal naţional şi orice deosebire, chiar şi mai cu samă în favoarea noastră, o
considerăm ca o răutate din partea confraţilor noştri de la „Timpul”.
Noi ne servim de partea aceasta de răspuns nu pentru a-l combate, căci — vorba unui lord englez, auzise discursuri care i-au schimbat sentimentele, nici unul cari i-au schimbat votul — dar pentru a espune o dată pre larg convingerea formată în decurs de mulţi ani despre roşii şi care nu e bazată pe împrejurarea că împărtăşim alte idei politice, ci ar rămînea aceeaşi chiar atunci cînd ideile noastre ar fi cu totul opuse celor de faţă.
Răspundem deci scurt că e şi demn şi onorabil de-a constata un adevăr şi tocmai dorinţa de a-l constata ne-au silit să stabilim deosebirea pe care „Unirea” o respinge şi care cu toate acestea rămîne tot atît de intactă ca şi evidenţa, oricum am încerca de a o înlătura.
Deja din stilul observaţiilor prime era lesne de recunoscut că autorii sînt numai pretinşi roşii, căci stilul adevărat roşu nu se află în puritatea lui decît numai în „Românul”, şi chiar aci nu totdauna, apoi în „Democratul” din Ploieşti, în „Curierul de Galaţi” şi în „Telegraful”.
Obiectiv vorbind, fără a şti cîtuşi de puţin nici cine redijează „Unirea”, nici cine sînt pretinşii roşii din
Moldova, am băgat de seamă că acele observaţii nu pot fi scrise de ceea ce, dincoace de Milcov, se numeşte ,,roşii", căci stilul acestora se distinge printr-un indisolubil amestec de viclenie şi mărginire. Nici prin minte nu ne-a trecut să voim a îndupleca pe confraţii de la „Unirea” în favorul manierei noastre de a vedea. Cu aceeaşi privire cu care am constata deosebirea între doi actori chiar cînd joacă acelaşi rol, între doi pictori chiar cînd zugrăvesc acelaşi portret, cînd emulează şi cred a semăna unul cu altul, am recunoscut din trăsătura de condei că nu avem a face cu ceea ce, în Ţara Românească, corespunde cu epitetul de „roşu”.
Ex ungue leonem zice latinul. Naturaliştii moderni reconstruiesc după o măsea fosilă forma animalului antediluvian. Daca naturaliştii fac aceste reconstrucţiuni pentru secole îndărăt, cu cît mai mult e justificat pentru contimporan de a recunoaşte neidentitatea naturelor, chiar cînd eticheta „naţionale-liberale” e identică Admitem că grupuri deosebite prin natura oamenilor pot merge împreună pentru un scop comun, precum alte grupuri, identice prin natura oamenilor, pot fi deosebite în aparenţă nu în apucături. N-avem ce-i face daca rezultatele cercetării noastre vrînd-nevrînd iese în contra teoriei identităţii între domnii de la „Unirea” şi acei de la „Telegraful” bunăoară. Daca am fi observat că confraţii de la „Unirea” sînt de calibrul acelor roşii de cari ţara Românească din nefericire e plină, de cari Moldova a fost scutită pîn-acuma, îi asigurăm că nici nu ne-am fi dat osteneala de a răspunde cu o silabă măcar la observările lor, precum nu polemizăm nici cu „Telegraful”, nici cu „Democratul” sau „Curierul de Galaţi”.
Noi întrebăm pe confraţii de la „Unirea” cîteva lucruri la cari nu cerem nici un răspuns, căci facem întrebările numai pentru a le pune ad oculos deosebirea ce voim s-o stabilim. Aceste întrebări vor releva caracterul a ceea ce noi numim partid roşu.
Fost-ar fi capabili dumnealor de-a mîna armata dezbrăcată în război pe timp de iarnă şi de-a o lăsa să moară
de foame pe cîmpiile Bulgariei ?
Fost-ar fi capabili de a numi „răscumpărarea” cestiunea cea maipopulară din România, la care opoziţie nici
că mai încape, în acelaşi moment în care ştiau că răscumpărarea eimpusă din străinătate?
Fost-ar fi capabili să laude concesia Strousberg cu termenii cei mai strălucitori cînd însuşi şeful partidului
declară azi în Senat că era o afacere care — fără ştirea şi peste voia ţării — se pusese la cale între Viena şi Berlin?
Fost-ar fi în stare să declare că descoperirile făcute de d. S. Mihălescu în Senat sînt o simplă cestiune de
formalitate reglementară cînd se ştia de toţi că raportul adus în Senat în cestiunea aceasta se făcuse cusupresiune de
acte, cînd se ştia că altul a fost raportul adus, altul cel care era să se aducă? Şi cu toate acestea, daca confraţii noştri ar
fi văzut starea nedescriptibilă de mizerie şi goliciune atît a oştirii noastre cît şi a oamenilor purtaţi sub suliţi căzăceşti pînă dincolo de Balcani, ar înţelege înfiorătoarea gravitate a acestor cestiuni şi înfioratoarea usurinţă cu care se trece peste aceste abisuri de corupţiune şi de duplicitate.
Noi înţelegem prea bine ca un guvern să fie slab în afară cînd nu reprezintă sute de mii de baionete şi miliarde de producţiune industrială, dar această amăgire sistematică a poporului, aceastăglorificare a unor sarcini impuse, a unor uşurinţe criminale, a unor scabroase cestiuni, ca a unor idealuri naţionale, iată ceea ce dovedeşte o duplicitate şi de inimă şi de minte care n-are seamăn în lume. Aceste calităţi numai româneşti nu sînt. De facto se află între noi, dar avem o sumă de cuvinte etnologice pentru a tăgădui românitatea lor.
După opiniunea noastră, ceea ce e ferment roşu în ţară sînt acei străini colonizaţi în secolul trecut cari n-au avut timpul necesar sau n-au fost în stare de a-şi adapta caracterul lor moştenit caracterului nostru naţional. Cînd zicem „român” fantasma psihologică care trece pe dinaintea ochilor noştri în acel moment e un om a cărui semn distinctiv e adevărul. Rău sau bun, românul e adevărat. Inteligent fără viclenie, rău — daca e rău, fără făţărnicie; bun fără slăbiciune; c-un cuvînt ni se pare că atît calităţile cît şi defectele românului sînt întregi, neînchircite; el se arată cum este. N-are o cocoaşă intelectual sau fizică ce caută a o ascunde, nu are apucăturile omului slab; [î]i lipseşte acel iz de slăbiciune care precumpăneşte în fenomenele vieţei noastre publice sub forma linsă a bizantinismului şi a espedientelor. Toate figurile acele făţarnice şi rele, viclene fără inteligenţă, toate acele cîte ascund o duplicitate în espresie, ceva hibrid, nu încap în cadrul
noţiunii „român”. Poate deci că acei oameni n-au avut timp să se asimileze, poate apoi ca să fie din rase prea vechi,
prea osificate, prea staţionare, pentru ca prin încrucişare să poţi scoate ceva bun din ele.
În ţara noastră, care e pe clina de despărţire între trei lumi deosebite, aceste elemente au existat totdauna. Cu cît mai vechi însă, cu atît mai asimilate. O luptă între elementul autohton din ţară şi între acestea au existat totdeuna; momentele de învingere deplină a elementului autohton, chiar pentru un timp determinat, se înseamnă prin înflorirea ţării, momentele de învingere a celorlalte elemente se deosebesc prin o repede cădere a tuturor elementelor de înflorire.
Cred oare confraţii de la „Unirea” că pentru Anglia ar fi indiferent dacă ar ajunge elementele celtice la
dominaţiune?
Şi există asemenea elemente în Anglia; ele se deosebesc prin turbulenţa lor, deşi vorbesc în aceeaşi limbă şi
au aceleaşi obiceiuri ca şi englezii de rasă anglo-saxonă.
Sau nu li se pare ciudat în confederaţia germană rolul Prusiei, ai cărei locuitori sînt de origine slavă şi trădează în toate apucăturile lor caracterul autoritar şi aspru al rasei lor, faţă cu germanii de sud de ex., cu instinctele lor artistice, cu sentimentalismul lor, cu îngăduinţa lor înnăscută? Şi cu toate acestea sînt oameni tari şi viteji, robuşti şi inteligenţi ca şi confraţii lor actuali, dar geaba — germenul fundamental al rasei e altul. Orice s-ar zice dar, la deosebire de rasă cată în ultima linie să reducem şi deosebirea de apucături — de aceea repetăm că mugurii încă inocenţi de la „Unirea” vor trebui să se aleagă mai la urmă într-un fel şi abia atunci vom putea sorta cine dintre d-lor se potriveşte între roşii, cine nu.
De admit sau de nu admit rezerva noastră e pentru noi indiferent. Grecii ar putea să nu admită deosebirea ce- am face între ei şi albaneji, dar asta nu împiedică ca deosebirea să existe în realitate. Se vede prea bine din tonul nostru că sîntem departe de-a spune răutăţi. Amestecul de fapt e atît de intensiv încît nu se mai poate constata deosebirea individ după individ. Destul numai că-l constatăm în rezultatele lui intelectuale, căci, dacă ideile nu sînt înnăscute, în orice caz predispoziţia de a fi sau a nu fi roşu e înnăscută. Această predispoziţie înnăscută n-o putem constata încă la confraţii de la „Unirea”.
Şi într-adevăr, daca şi-ar da cineva puţină osteneală chiar, ar constata lesne că personalităţile marcante ale partidului roşu sînt străini transdanubiani de o imigraţiune relativ nouă. Lucrul merge atît de departe încît d. Brătianu, care e de provenienţă autohtonă, dar şef al partidului, în opinia ţărei întregi se izolează şi se esceptează de restul partidului său cu numele de „om cinstit”, al cărui principal defect ar fi că îngăduie purtarea coreligionarilor săi politici. Dar putem zice mai mult încă: d. Brătianu se izolează el însuşi de partidul de care uzează şi, după cît ştim, are un dispreţ, deşi arareori pronunţat, pentru acei oameni incapabili de a compune un proiect de lege sau de a studia în mod serios o cestiune din cari se compune partidul său. Sau cred confraţii noştri că vînătoarea cancelarului de la Măgura după oameni solizi, cu inteligenţă serioasă, cu caracter serios, e numai o panglicărie de echilibru? Se înşală. Această păscuire în deşert înseamnă necesitatea ce are de oameni, chiar cînd aceştia nu s-ar bucura de încrederea aşa- numitei majorităţi, pentru dominarea căreia n-ar avea, se-nţelege, nevoie de nici o călitate decît de aceea de a dispune de buget. Reţelele după oameni mai destoinici sînt întinse pretutindenea în Moldova între adversarii săi politici cei mai înverşunaţi, între tinerii nehotărîţi încă, precum şi între aceia cari n-au esperienţa lucrurilor.
Întrucîtva lucrul este de înţeles. D. Brătianu are un defect, comun românilor, acela al unei tăinuite, dar cu atît mai adînce ambiţii. Roşul adevărat nu e ambiţios decît după foloasele materiale ale aspiraţiunii sale realizate; d-sa nu. Această ambiţie cu totul exagerată şi în disproporţie cu calităţile sale l-au făcut să devie mai bine şef al roşiilor decît al doilea într-alt şir de oameni. Şi, fiindcă nu poate afla instrumente între alţi oameni, n-a mai ales, ci a cules dintre aceia despre cari se zice: „c-a umplut Dumnezeu lumea cu ce-a putut”. Încercarea sa actuală de-a rămînea în rolul său de conducător, dar de-a substitui cantitatea prin calitatea aderenţilor săi ni se pare zadarnică, căci partidul de care dispune e dominat cu totul în cestiuni de principiu, e adevărat, îl dominează însă cu totul cînd e vorba de foloasele materiale ale adeziunii lor.
15 martie 1880
25 iul. 2010
Getii sau gotii sau gepizii
GEPIDES , ancien peuple de Sarmatie en Europe , de la nation des Daces & des Getes , appeliez Gepides , parce qu'ils combattaient à pied. * Ilidor. Origin.
Le grand dictionnaire historique
http://books.google.com/books?pg=PA269&lpg=PA269&dq=gepides%20getes&sig=-J8dkHCnhavHuCO8LpPeHqZ4aNM&ei=cOhLTOfxOdC6ONr_zZYD&ct=result&id=OCM-AAAAcAAJ&ots=k4AVNOt6-s&output=text
Altho' every tribe has its particular Prince or 6aa* which governs it; yet this part of Tartary, ever since the Moguls subdued it, has always had a King, or Grand Can, to whom the others did homage. ThU country in past ages was overstocked with people, and from thence came the Huns, the Getes or Goths, the Gepides, the Vandals, the.Alains, the Swedes, and other nations who have rendered themselves but too famous in the world by the disorders they committed.
The history of Genghizcan the Great:
first emperor of the antient Moguls and Tartars
http://books.google.com/books?pg=PA78&lpg=PA78&dq=gepides%20getes&sig=IaOiWZlqwU8Ff-4jM6p9Q4YNT6A&ei=cOhLTOfxOdC6ONr_zZYD&ct=result&id=YyMPAAAAYAAJ&ots=7HT3R8JxGG&output=text
Variante scrise pe la 1700 - 1800, atunci era in regula, acum nu mai e, nu e bine. E o confuzie, e misterios, e dubios, e orice. Ca getii sunt gotii sau gepizii, neam sarmatic, sunt de origine getico-dacica nu e bine, ar insemna ca gotii sau dacii au cucerit Roma si ar trebui rescrisa toata istoria, iar pe aici n-a prea fost niciun trib migrator gotic sau gepidic. E o confuzie, e clar, n-are cum, domne, aia erau niste analfabeti, nu stiau ce scriau. Ar fi trebuit sa mai studieze si ei niste istorie, sa citeasca si ei o carte, ceva, ca erau niste amatori jenanti, penibili chiar.
23 iul. 2010
Tracii mei
Un bou mi-a spus, acum cateva ore, ca drumul pe care am luat-o inseamna dead end. Sunt gata sa mor pentru tracii mei, toti fratii mei! Oricum orice drum inseamna dead end.
Gaozarii sa moara in liniste, eu crap pe muzica fratilor mei! Si iau macar un dusman cu mine
Haidi more pe-atea dzeana
La calivi tu paduri
Haidi more pe-atel munti
La calivi la cutari
Haidi more-agalea,agalea
Intra oili tu cutaru
Haidi more-agalea,agalea
Le-aduna un picuraru
Haidi more-aleapte-aleapte
Intra oili ti muldzeare
Haidi more-aleapte-aleapte
Oi nioari,strinioare
asa il stiu eu :D
Haide măi pe-acea geană (fâsie de deal)
La colibe in paduri
Haide mai pe-acel munte
la colibe la strunga
Haide mai agale agale
Intra oile in strunga
Haide mai agale-agale
Le aduna-un picurar
Haide mai alese-alese
Intra oile pentru mulgere
Haide mai alese-alese
Oi mioare, străioare
picurar-cioban
Gaozarii sa moara in liniste, eu crap pe muzica fratilor mei! Si iau macar un dusman cu mine
Haidi more pe-atea dzeana
La calivi tu paduri
Haidi more pe-atel munti
La calivi la cutari
Haidi more-agalea,agalea
Intra oili tu cutaru
Haidi more-agalea,agalea
Le-aduna un picuraru
Haidi more-aleapte-aleapte
Intra oili ti muldzeare
Haidi more-aleapte-aleapte
Oi nioari,strinioare
asa il stiu eu :D
Haide măi pe-acea geană (fâsie de deal)
La colibe in paduri
Haide mai pe-acel munte
la colibe la strunga
Haide mai agale agale
Intra oile in strunga
Haide mai agale-agale
Le aduna-un picurar
Haide mai alese-alese
Intra oile pentru mulgere
Haide mai alese-alese
Oi mioare, străioare
picurar-cioban
Dezvaluiri senzationale prind moartea Madalinei Manole
Cultura inseamna un cacat, e clar,deci.. un titlu potrivit. Urmeaza ultimul sex oral al Oanei Zavoreanu. Mai INCOLO. Deocamdata niste maiden, uuu, nimic fantastic, doar maiden, tzeapa manelistilor care au intrat aici pentru titlu!
Cantecul de lebada al culturii din Constanta
Corul Sclavilor Evrei - protestul Operei din Constanta. Artistii au protestat in fata Prefecturii Constanta, pentru ca Opera din Constanta, o institutie veche de 54 de ani, urmeaza sa fie desfiintata, nu e bani manca-ti-as, jap jap pe dulap, cicalacacichita, cantati la nunti, dragilor, asta e Rromania lui basescu si a limbistilor lui.
Corul Sclavilor Evrei - protestul Operei din Constanta
ÎncÄ�rcat de VictoRoncea. - Up-to-the minute news videos.
Filmul este imprastiat pe net de un jeg uman, de sclavul lui basescu, ala de se lauda ca a reusit un mare lucru in viata, sa-l puna pe chior iar prezident - Roncea. Cat de scarba ipocrita sa fii sa simulezi ca-ti pare rau de tara asta si de poporul asta, cand ai impins lumea sa-l voteze pe pirat, iar acum spui ca e rau, ca uite ce pateste lumea. Un limbist jegos, asta e roncea. Pirat pe care-l doare-n cur de muzica asta, lui ii place alt stil si alta companie. La opera sunt prea multi albi culti. Tendinta vizibila si la alti basei. Astia din familia lui bas au o preferinta pentru "vikingi", cum ar fi si roncea, de exemplu, marele blond din sleahta baseilor.
Corul Sclavilor Evrei - protestul Operei din Constanta
ÎncÄ�rcat de VictoRoncea. - Up-to-the minute news videos.
Filmul este imprastiat pe net de un jeg uman, de sclavul lui basescu, ala de se lauda ca a reusit un mare lucru in viata, sa-l puna pe chior iar prezident - Roncea. Cat de scarba ipocrita sa fii sa simulezi ca-ti pare rau de tara asta si de poporul asta, cand ai impins lumea sa-l voteze pe pirat, iar acum spui ca e rau, ca uite ce pateste lumea. Un limbist jegos, asta e roncea. Pirat pe care-l doare-n cur de muzica asta, lui ii place alt stil si alta companie. La opera sunt prea multi albi culti. Tendinta vizibila si la alti basei. Astia din familia lui bas au o preferinta pentru "vikingi", cum ar fi si roncea, de exemplu, marele blond din sleahta baseilor.
21 iul. 2010
Gebeleizis sau Sfantul Ilie
Sant-Ilie este ziua de celebrare a zeului solar (Sant-Ilie) la data 20 iulie, considerata a fi mijlocul sezonului pastoral. Sant-Ilie, ca si San-George si Samedru, este o divinitate populara care a preluat numele si data celebrarii de la un sfant crestin - Sfantul Prooroc Iile. In Panteonul romanesc Sant-Ilie este o divinitate a Soarelui si a focului, identificata cu Helios din mitologia greaca si cu Gebeleizis din mitologia geto-daca. (Hai, fie, sa-i pomenim si pe geto-dacii aia...n.a.)
Sursa: www.crestinortodox.ro
Cine este Gebelizis peste care Biserica a asezat altceva si l-a trimis in uitare, cum a a facut cu toti zeii nostri?
Gebeleizis sau Nebeleizis era Divinitatea Supremă a tracilor, fulgerul fiind una dintre armele pe care acesta le folosea.
El era reprezentat ca un bărbat chipeş, uneori cu barbă.
Gebeleizis provoca tunetele şi fulgerele.
În unele reprezentări acesta apare aşezat pe tron, iar în altele, în chip de călăreţ, având în mâna stângă un arc; un şarpe coboară spre capul calului. Mai este însoţit şi de un vultur cu corn. Vulturul ţine în cioc un peşte atunci când simbolizează singur Divinitatea amintită, iar în gheare are un iepure.
Acest zeu este stăpânul Cerului şi al Pământului, patronul aristocraţiei militare; el ar putea avea însă atribute Uraniene, solare. Zeul cel mare Gebeleizis mai este cunoscut şi sub numele de cavalerul trac Derzelas sau Derzis (alţii consideră cavalerul trac ca o apariţie mai târzie, un erou şi nu un Zeu).
Alteori Zeul apare în ipostaza de călăreţ luptător însoţit de un câine; el poarta o lance pe care o aruncă asupra unui porc mistreţ din fuga calului. Când nu este în ipostaza de luptător ori vânător el are trăsăturile unui călăreţ paşnic purtănd în mână o torţă ori un corn al abundenţei; uneori este reprezentat având trei capete, (tricefal), asemenea câinelui însoţitor, alteori ca un Zeu binecuvântător, având primele trei degete ale mâinii drepte înălţate sau desfăcute iar celelalte strânse către podul palmei. Apare în mărturiile epigrafice şi numismatice de la Histria şi Odesos (Varna) iar la Limanu (jud. Constanta) Derzelas apare calare, ca de altfel în ceramica de la Răcătău şi Zimnicea, tezaurele de la Bucureşti – Herăstrău şi Surcea (jud. Constanta).
Îl vom întâlni mai târziu în lumea antică la macedoneni – “călăreţul macedonean”, iar în Mitologia greacă sub numele de Zeus. Din Tracia, cultul lui Gebeleizis avea a pătrunde în Asia Mică prin secolul VII B.C., unde a fost asimilat de către armeni, devenind Divinitatea naţională a acestora, Vahagn sau zeul războiului, vestit pentru curajul cu care omora dragonii.
Vahagn era asociat cu trăsnetele şi fulgerele, fiind reprezentat ca un bărbat cu părul şi barba din flăcări, iar “ochii lui erau ca doi sori”. În sfârşit, Gebeleizis, sau cavalerul trac care se regăseşte în mitologia altor popoare ca Zeus sau Vanagh, a fost asimilat de către creştini drept… Sfântul Gheorghe! (si Sf. Ilie n.a.)
Sursa: oceanospotamos.wordpress.com
El mai este identificat si cu Zalmoxis.
19 iul. 2010
Imnurile electorale ale viitorilor candidati la primaria capitalei
Udrea si Van Ghelie. O sa fie distractiv:)
17 iul. 2010
Cine sunt grecii si influenta tracilor asupra lor
Cal inaripat, de provenienta tracica, descoperit in Bulgaria, la Vazovo.
Ia sa vedem ce zice Herodot despre originea grecilor. "If this were really so, and the entire Pelasgic race spoke the same tongue, the Athenians, who were certainly Pelasgi, must have changed their language at the same time that they passed into the Hellenic body; for it is a certain fact that the people of Creston speak a language unlike any of their neighbours, and the same is true of the Placianians, while the language spoken by these two people is the same; which shows that they both retain the idiom which they brought with them into the countries where they are now settled.
58. The Hellenic race has never, since its first origin, changed its speech. This at least seems evident to me. It was a branch of the Pelasgic, which separated from the main body, and at first was scanty in numbers and of little power; but it gradually spread and increased to a multitude of nations, chiefly by the voluntary entrance into its ranks of numerous tribes of barbarians. The Pelasgi, on the other hand, were, as I think, a barbarian race which never greatly multiplied." http://www.shsu.edu/~his_ncp/Heropel.html. Deci grecii sunt o ramura a neamului pelasgic. Se mai remarca faptul ca se recunoaste originea pelasgica, dar originarii astia au ramas niste tarani razleti fara lumina civilizatoare greceasca... Clasic pentru un grec.
Cine sunt pelasgii?
"Acesti pelasgi formase, in timpurile anteelene, cel mai intins, mai puternic si mai remarcabil popor, o natiune, care din punct de vedere moral si material, a schimbat fata Europei arhaice.
Pelasgii ne apar in fruntea tuturor traditiunilor istorice, nu numai in Elada si in Italia, dar si in regiunile din nordul Dunarii si ale Marii Negre, in Asia Mica, in Asyria si in Egipet. Ei reprezinta tipul originar al popoarelor asa numite arice, care a introdus in Europa cele dintai beneficii ale civilizatiunii.
Inainte de civilizatiunea greaca si egipteana, o civilizatiune mult mai veche se revarsase asupra Europei. Aceasta a fost civilizatiunea morala si materiala a rasei pelasge si care a deschis un vast camp de activitate genului omenesc. Influientele acestei culturi pelasge au fost decisive pentru soarta muritorilor pe acest pamant.
Pelasgii au fost adevaratii fundatori ai starii noastre actuale." Asta a zis Nicolae Densusianu in "Dacia Preistorica" pe la 1900.
"Înaintea gloriei care a fost Grecia şi Roma, înainte chiar de primele oraşe ale Mesopotaniei sau a templelor de-a lungul Nilului, au trăit în valea de jos a Dunării şi la poalele Balcanilor oameni care au fost primii în artă, tehnologie şi comerţ la mare distanţă. Timp de 1.500 de ani, începând mai devreme de anul 5.000 Î.Chr., ei au lucrat pământul şi au construit oraşe, unele cu 2.000 de locuinţe. Ei au fost meşteri pricepuţi în arta bronzului, noua tehnologie a acelui timp. În mormintele lor s-a găsit o varietate impresionantă de ornamente de cap şi bijuterii pentru gât şi, într-un cimitir, au fost descoperite, ca ansamblu de aur, cele mai vechi artifacte din întreaga lume. Uluitoarele desene ale vaselor vorbesc de rafinamentul limbajului vizual al culturii lor... Peste 250 de artifacte muzeale din Bulgaria, Moldova şi România sunt expuse pentru prima dată în Statele Unite. Doctorul David W. Anthony, profesor de antropologie la colegiul Hartwick din Oneonta, NY, curatorul expoziţiei: "Vechea Europă a fost printre cele mai sofisticate şi tehnologic avansate locuri din lume" şi a devzoltat "multe dintre semnele politice, tehnologice şi ideologice ale civilizaţiei.". Asta a aparut in New York Times, pe 1 decembrie 2009.
Ce frumos se leaga ultimele doua materiale scrise la o distanta de 100 de ani. Deci grecii sunt urmasii pelasgilor, care au au avut ca vatra initiala de dezvoltare Romania, Moldova si Bulgaria. Tracii sunt populatia asezata si pe vatra initiala a civilizatiei primare, deci, clar, mult mai avansati. De aceea grecii au luat zeitatile, medicina, artele de la traci, de unde au plecat. Mai ramane limba lor koine, aia pe care o iubeau macedonenii, neam tracic, atat de mult, incat a devenit limba oficiala a imperiului lui Alexandru Macedon. Ce reprezinta limba asta pentru umanitate? "Greaca Koine este importantă nu numai pentru istoria grecilor, ca primul lor dialect comun şi principal strămoş al limbii demotice, ci şi pentru impactul său asupra civilizaţiei occidentale ca lingua franca a Mediteranei. Koine a fost şi limba originală a Noului Testament al Bibliei creştine şi mijlocul prin care s-au răspândit învăţăturile creştinismului. Greaca Koine era, neoficial, prima sau a doua limbă a Imperiului Roman.", wikipedia. Aici o sa mai spun ca ultima propozitie mi se pare foarte interesanta... Pai credeam ca romanii astia latinizau tot, cum se poate ca prima limba a imperiului roman sa nu fi fost latina? Cum, nu isi carau peste tot scoli mobile si nu latinizau barbarii care ii atacau in valuri, din care cauza romanii aveau in, sa zicem, Dacia, doua linii de aparare? Si eu care asa imi imaginam, ca plecau prin paduri cu tablite cerate sa predea mirificul dialect salbaticilor, care din fericire aveau un intelect suficient de dezvoltat ca sa prinda repede superba limba a celor care le jefuiau tara si le omorau fratii. Ciudat... Ma opresc , ca intru in alt subiect deja. Deci, barbarii aia de traci, cei din zona primara de dezvoltare a primei civilizatii umane, reprezinta fundamentul pentru tot ce insemana Grecia, de la limba, pana la zei, si nu numai Grecia.
16 iul. 2010
Simple si chiar periculoase coincidente
Daca vi se pare ca exista vreo legatura intre imagini, doar vi se pare, pentru ca, de exemplu, tiragetii sau tisagetii sau masagetii nu sunt geti, iar vizigotii si ostrogotii nu sunt goti, ca au prefixe diferite. Asadar e vorba doar de simple si chiar periculoase coincidente, ca sa parafrazez un mare istoric.
Amazoana din zona Marii Negre, ca si celelalte surate intru arme.
The Arimaspi were a legendary people of northern Scythia who lived in the foothills of the Riphean Mountains, variously identified with the Ural Mountains or the Carpathians. All tales of their struggles with the gold-guarding griffins in the Hyperborean lands near the cave of Boreas, the North Wind Geskleithron, had their origin in a lost work by Aristeas, reported in Herodotus.
Bendis, zeita traca.
Orfeu, zeu trac.
Mitra, "zeu iranian". Considerat uneori ca fiu al lui Ahura Mazda, zeul suprem, deci Fiul Domnului. Acest zeu s-a născut după unele legende dintr-o piatră sau dintr-o peșteră în ziua de 25 decembrie, când păstorii din ținut au venit să i se închine. 25 decembrie, imi pare cunoscuta data asta de undeva... Simple si chiar periculoase coincidente.
Amazoana din zona Marii Negre, ca si celelalte surate intru arme.
The Arimaspi were a legendary people of northern Scythia who lived in the foothills of the Riphean Mountains, variously identified with the Ural Mountains or the Carpathians. All tales of their struggles with the gold-guarding griffins in the Hyperborean lands near the cave of Boreas, the North Wind Geskleithron, had their origin in a lost work by Aristeas, reported in Herodotus.
Bendis, zeita traca.
Orfeu, zeu trac.
Mitra, "zeu iranian". Considerat uneori ca fiu al lui Ahura Mazda, zeul suprem, deci Fiul Domnului. Acest zeu s-a născut după unele legende dintr-o piatră sau dintr-o peșteră în ziua de 25 decembrie, când păstorii din ținut au venit să i se închine. 25 decembrie, imi pare cunoscuta data asta de undeva... Simple si chiar periculoase coincidente.
14 iul. 2010
Din dorinta de libertate, adevar si democratie
Asa sa ne ajute Dumnezeu! Aceasta e scris pe o placa de marmura de pe Primaria Constanta, text precedat de precizarea ca in zona au murit 32 de oameni si 105 au fost raniti la Revolutie. Semneaza revolutionarii din Constanta. Cu ce sa incep la 20 de ani de satisfacere a dorintei de?
Sa luam libertatea. La 200 de metri de primarie, era in strada o sleahta de tigani care ascultau la maxim(um) manele. Buna libertatea asta. Mai jos, bulevardul Tomis intra in Piata Ovidiu pe langa cladiri de patrimoniu daramate cu buldozerul sau lasate sa cada in libertate. Faleza e praf si Cazinoul e vandut unor, pot sa zic? evrei, care l-au lasat sa se duca dracu si sa se aleaga praful de el, asa cum isi lasa, pot sa zic? si ultima sinagoga din Constanta, liberi. Liber esti si sa iei insecticid de ziua ta ca sa celebrezi mai bine propria aniversare, dar la asta era liber si inainte, alelalte nu, culmea... Si suntem liberi sa fim sclavi si sa stam acasa si sa belim ochii la niste cutii cu sticla, ca aia ne permitem, e bine.
Adevar. Iliescu nu e inca impuscat sau arestat pentru lovitura de stat din 89', cu care ocazie a indemnat copii sa iasa in strada ca sa moara. Deci traim in adevar, impreuna cu Pedro Neulander (Petre Roman, primul e numele adevarat daca va pasa) pe la TV, ca varianta salvatoare. base lupta impotriva comunismului si securitatii, dar el a fost, daca nu e inca securist cu acte in regula si comunist bine de tot, dat fiind faptul ca a fost capitan de nava si reprezentant al tarii prin Belgia.
Democratie. E clar ca la ora asta e democratie, presa fiind un pericol pentru siguranta statului adica a lu frasu lu base. E democratie, nu mai e comunism, asa ca tiganii prospera mai departe, neimpozitati, culmea, ca inainte, dar romanii sunt asasinati de tot, culmea, nu ca inainte. E democratie, limita dorita de intrare in Parlament fiind de 10%, deci cine nu are bani cu carul, nu mai vede acces la putere, asa ca poftiti in vagoane la urmasii directi ai PCR - PSD, PDL si la urmasii politici ai celor care ne-au lasat pe mana comunistilor 50 de ani - PNL, jubiland cand l-au tradat pe ION Antonescu, cel care dorea un pact cu cei din vest. N-a mai apucat. Asa sa ne ajute Dumnezeu!
Sa luam libertatea. La 200 de metri de primarie, era in strada o sleahta de tigani care ascultau la maxim(um) manele. Buna libertatea asta. Mai jos, bulevardul Tomis intra in Piata Ovidiu pe langa cladiri de patrimoniu daramate cu buldozerul sau lasate sa cada in libertate. Faleza e praf si Cazinoul e vandut unor, pot sa zic? evrei, care l-au lasat sa se duca dracu si sa se aleaga praful de el, asa cum isi lasa, pot sa zic? si ultima sinagoga din Constanta, liberi. Liber esti si sa iei insecticid de ziua ta ca sa celebrezi mai bine propria aniversare, dar la asta era liber si inainte, alelalte nu, culmea... Si suntem liberi sa fim sclavi si sa stam acasa si sa belim ochii la niste cutii cu sticla, ca aia ne permitem, e bine.
Adevar. Iliescu nu e inca impuscat sau arestat pentru lovitura de stat din 89', cu care ocazie a indemnat copii sa iasa in strada ca sa moara. Deci traim in adevar, impreuna cu Pedro Neulander (Petre Roman, primul e numele adevarat daca va pasa) pe la TV, ca varianta salvatoare. base lupta impotriva comunismului si securitatii, dar el a fost, daca nu e inca securist cu acte in regula si comunist bine de tot, dat fiind faptul ca a fost capitan de nava si reprezentant al tarii prin Belgia.
Democratie. E clar ca la ora asta e democratie, presa fiind un pericol pentru siguranta statului adica a lu frasu lu base. E democratie, nu mai e comunism, asa ca tiganii prospera mai departe, neimpozitati, culmea, ca inainte, dar romanii sunt asasinati de tot, culmea, nu ca inainte. E democratie, limita dorita de intrare in Parlament fiind de 10%, deci cine nu are bani cu carul, nu mai vede acces la putere, asa ca poftiti in vagoane la urmasii directi ai PCR - PSD, PDL si la urmasii politici ai celor care ne-au lasat pe mana comunistilor 50 de ani - PNL, jubiland cand l-au tradat pe ION Antonescu, cel care dorea un pact cu cei din vest. N-a mai apucat. Asa sa ne ajute Dumnezeu!
De ce ne e frică să ştim cine suntem?
Spaţiul carpato-dunărean poartă în el cele mai vechi vestigii ale existenţei şi activităţii omului în Europa, indicând apartenenţa lui la marea arie a antropogenezei. În judeţul Vâlcea, la Bugiuleşti, bogate resturi de oase de animale ne duc în faţa perioadei Villafranchiană. Resturi osteologice umane din peştera de la Ohaba Ponor (două falange de la mână şi una de la picior) provenind de la tipul Homo sapiens neandertalensis ne poartă într-o altă perioadă istorică. Aşezarea din “Peştera Cioarei” de la Boroşteni, judeţul Gorj, datată cu carbon radioactiv, se dovedeşte a fi fost locuită acum 47.550 ani. Despre aceşti strămoşi îndepărtaţi, ai poporului carpato-dunărean, sigur că nu putem spune prea multe azi. Dar unele dintre cele mai deprimante aspecte ale istoriei spaţiului carpato-dunărean încep în momentul când istoricii-politicieni încearcă să manipuleze trecutul. Te descoperi neputincios în faţa unor oameni de ştiinţă, care ajung la nişte concluzii aşa de ilogice despre istoria poporului carpato-dunărean, încât te întrebi cu teamă dacă nu cumva este bine să nu te amesteci în “afacerea” dumnealor. Dar, cum adevărului îi trebuie două lucruri – cineva să-l rostească şi cineva să-l audă – noi vom face primul pas vorbind despre adevăraţii strămoşi ai spaţiului carpato-dunărean, tracii, carpo-geto-dacii.
Şansa de a nu fi uitată istoria noastră s-a numit în antichitate Herodot, Dio Cassius şi Dio Chrisostomus.
Dacă acea carte a V-a a lui Herodot este în mare parte dedicată poporului nostru carpato-dunărean, atmosfera pregătirii războiului daco-roman o găsim la Dio Cassius. Şi totuşi, adevăratul “reporter” al pregătirii războiului daco-roman a fost Dion, zis Dio Chrisostomus (“gură de aur”), mare orator şi filosof, stilist pompos şi moralist care, din pricina lui Domiţian, este exilat şi el, ca şi Ovidiu, în spaţiul nostru carpato-dunărean. Rătăceşte şi el printre geto-daci, începând de la anul 87 d.Hr. Se pare că a trecut şi pe la Sarmisegetusa, când se urzea un război în care unii luptau pentru jefuire şi putere, iar alţii pentru libertate şi demnitate. El a putut vedea cum Decebal a umplut Dacia cu fortificaţii, a întărit cuibul de şoimi din munţii Orăştiei, acolo unde Burebista şi Deceneu puseseră temelia cetăţii şi a sanctuarelor din Sarmisegetusa Regia; acolo unde se dezvolta şi se întărea un cuib de rezistenţă cum nici Hasdrubal n-a avut la Cartagina, nici Vercingetorix la Alesia.
Dacă am avea “De bello Dacico”, în care se spune că Traian şi-a descris campaniile împotriva lui Decebal, dacă ni s-ar fi păstrat “Getica” scrisă de Criton, medic al împăratului, participant şi el la acest război, dacă nu s-ar fi pierdut scrierea retorului Dio Chrisostomus – “Orationes” (Discursuri), din care au ajuns la noi doar câteva fragmente, dacă ar fi ajuns până la noi măcar cărţile lui Appian despre războaiele dacice, ne-ar fi fost mai uşor să ne înţelegem strămoşii şi să îi recunoaştem. Şi Tacit, formidabilul istoric al primilor împăraţi romani, şi-a propus să scrie o istorie a lui Nerva şi a lui Traian, dar n-a mai apucat. Poetul Caninius Rufus a plănuit să povestească în versuri războiul dacic. Plinius cel Tânăr îl va felicita pentru intenţia sa. Dar nici azi nu ştim dacă Caninius Rufus a scris sau nu ceea ce şi-a propus.
S-a pierdut şi poemul lui Annaeus Florus despre triumful lui Traian asupra lui Decebal.
Din cele 80 de cărţi ale lui Dio Cassius, scriitor al veacului al III-lea, tocmai din cărţile 67-68, care povesteau despre războaiele daco-romane din vremea lui Domiţian şi Traian, ne-au rămas numai nişte fragmente, rezumate jalnice şi incoerente, copii bizantine târzii.
A dispărut până şi acea parte din istoriile lui Ammianus Marcellinus, care a trăit în secolul al IV-lea, unde se trata epoca lui Domiţian şi a lui Traian.
Putea fi ceva mai trist, mai vitreg pentru ştiinţa istorică, pentru rolul strămoşilor noştri geto-daci în istorie şi civilizaţie ?
Să fie toate aceste “dispariţii” simple întâmplări ori indolenţa celor ce refuză să le caute?
Perioada medievală, prin scriitorii săi, va fi aceea care va hotărî direcţia în care se va orienta istoria acestui spaţiu carpato-dunărean.
Un grup de cercetători consideră că, datorită asemănării limbii române cu cea italiană şi în special cu cea latină, românii sunt nepoţii târzii ai romanilor. În special că aceştia din urmă, în anul 106 d.Hr. au cucerit Dacia (vechiul nume al spaţiului carpato-dunărean locuit azi de români) pentru 165 de ani. De ce oare nu observau ei o asemănare mult mai evidentă a limbii noastre cu sanscrita-vedică?
Celălalt grup argumentează că, în 165 de ani, trupele romane nu ar fi fost în stare să impună limba latină, până la completa dispariţie a celei locale. Dacia fiind cucerită în proporţie de numai 14% de către romani şi cu nişte soldaţi care vorbeau orice limbă, numai limba latină nu.
Dar, de fapt, cum a apărut prima ipoteză, cea care este acceptată oficial în ziua de azi?
Grigore Ureche (1560-1647), în “Letopiseţul Ţării Moldovei”, aminteşte că “noi de la Râm ne tragem”, datorită asemănării limbii vorbite de moldoveni cu cea a populaţiei peninsulei Italice.
Ce informaţii savante o fi deţinut el acum aproape 500 de ani ca să facă o asemenea afirmaţie, nimeni nu ştie. De ce nu i-a trecut ideea că latinii sunt nepoţii târzii ai geto-dacilor? Poate s-a bazat pe o intuiţie de moment, stând închis într-o chilie şi visând la romani? Răul adus de el istoriei poporului român a fost şi este de neimaginat.
Dar ce putem spune de cei care i-au preluat ideea şi au început să o răspândească cu mândrie?
Miron Costin (1633-1691), un alt savant al istoriei Moldovei, nevrând să rămână cu nimic mai prejos decât înaintaşul său, a început să popularizeze această idee chiar şi în alte limbi, ca poloneza, în lucrarea “Poema Polona”. El a emigrat din Polonia în Moldova, la vârsta de 18 ani, după ce studiase într-un colegiu iezuit nu numai limba poloneză, dar în special limba italiană şi latina clasică.
Dar ei nu sunt singurii promotori ai unei origini romane a poporului moldovean, vlah si transilvănean (care şi pe acea vreme, ca şi azi vorbea o limba unitară de rezonanţă latină).
Le urmează, în 1558, Nicolaus Olahus, cel ce a scris “Geografia Ungariei” şi care se mândrea că se trage din coloniştii romani ai Daciei. Aparent, originea dubioasă a poporului daco-român (faptul că fetele şi soţiile dacilor s-au repezit “să se alăture” soldaţilor romani, pentru a învăţa limba latină de la aceştia) i-a surâs şi Papei Pius al II-lea.
În secolul XVII, alţi doi emeriţi savanţi, Dimitrie Cantemir şi stolnicul Constantin Cantacuzino, vor prelua şi populariza originea romană a poporului carpato-dunărean (cu toate că la un moment dat D. Cantemir spune: “limba noastră dacică”).
În secolele XVIII-XIX, apare şi Şcoala Ardeleană cu corifeii ei: Samuel Micu, Petru Maior şi Gheorghe Şincai. Acum ce se mai putea face? În şcoli, gimnazii şi universităţi se predă originea romană a poporului român!
În 1908, marele conferenţiar Nicolae Iorga (după mamă, Argiropol), la prima conferinţă de la Universitatea Populară de la Vălenii de Munte, a repus în circulaţie aşa-zisa “romanizare” a poporului dac, idee nefericită care a frânat cercetarea dacică pentru câteva zeci de ani.
Să nu uităm însă situaţia politică a celor trei principate în perioada 1859-1918. Ele încercau să se unească, nu mai doreau să fie o adunătură de “Slavi şi Rumunok”(vezi Marki Sandor, Ard vmgtort, vol. I., p.499-500 ), ci voiau să facă parte din ceata nobilă latină.
În anii aceia, istoricii noştri, prea mulţumiţi că ne cunoşteam acum originea romană (şi încă prilej de a ne făli cu această origine pe care şi celelalte naţiuni nu ne-o contestau), erau ocupaţi cu formularea unei istorii a Patriei, pe care încă nu o aveam în plinul ei.
Oare dacă ei ar fi acceptat că, de fapt, în anii 1859-1918, s-au reunificat doar câteva dintre provinciile Daciei, cum ne-ar fi privit Europa? Reapariţia pe harta Europei a celui mai vechi imperiu al ei, a Daciei, redeşteptarea conştiinţei unuia din cele mai vechi popoare ale Europei, poporul daco-român, nu ar fi fost confortabilă pentru nimeni, decât pentru noi.
Dar să-i vedem pe cei care-i consideră pe geto-daci drept cei mai viteji dintre traci, drept adevăraţi strămoşi ai poporului carpato-dunărean de azi.
În anul 1554, la Roma apare “Historia de Omnibus Gothorum” a lui Joannes Magnus, care vorbeşte despre geto-daci ca despre poporul formator al Europei, despre Zamolxis drept acela ce prezintă primele legi scrise din istoria omenirii din care se vor inspira cele atheniene şi aproape toate legile antichităţii. El publică nu numai Legile lui Zamolxis, dar şi alfabetul getic. Oare de ce cărturarul moldovean Grigore Ureche nu a avut norocul să-l citească? Cartea a fost scrisă în latina medievală când Grigore avea 6 ani. Vârsta să-l fi împiedicat pe acest erudit cărturar moldovean să intre în posesia cărţii sus amintite?
În anul 1597, apare la Lyon cartea eruditului Bonaventura Vulcanius, “De literis et lingua Getarum sive Gotharum”. Grigore Ureche, fiind de data aceasta un adult de 37 de ani, este, aparent, ghinionist din nou şi rămâne la nivelul cunoştinţelor dobândite acolo, undeva într-o chilie a unei mânăstiri izolate din Moldova.
Anul 1687 constituie un moment deosebit pentru istoria spaţiului carpato-dunărean, când apare, la Upsala, lucrarea preşedintelui Academiei de Ştiinte a Suediei, Carolus Lundius, “Zamolxis Primus Getarum Legislator”, o lucrare deosebit de documentată despre geto-daci şi care, desigur, nu a mai putut fi citită de Grigore Ureche, dar ar fi putut fi studiată de cărturarul Miron Costin, în vârstă de 54 de ani (cu 4 ani înainte de moartea-i violentă – a fost acuzat de domnitorul Moldovei drept spion polonez şi a fost decapitat).
Dar şi pe teritoriul spaţiului carpato-dunărean s-au găsit documente care atestă continuitatea dacilor în secolul XI; acest document este Codex Rohonczi, unde se poate vedea cum scriau dacii, de la dreapta la stânga şi de jos în sus. Faptul că slujba în bisericile ortodoxe, la vremea aceea, era ţinută în limba dacică, “Latina prisca”, nu ne poate mira. Găsim aici primele note muzicale din istoria Europei, “Imnul tinerilor blaki”, de credinţă faţă de Ţară şi domnitorul Vlad.
În Transilvania, se naşte una din cele mai erudite personalităţi ale poporului carpato-dunărean, Nicolae Densuşianu (1846-1911), care are curajul să-i înfrunte pe toţi şi să le dovedească o altă origine a poporului din care şi ei făceau parte, una care în loc să înceapă în anul 106 d.Hr., se întindea cu mii şi mii de ani în urmă, unde moşii şi strămoşii erau nişte eroi, nişte personaje demne de respect. El, Nicolae Densuşianu, şi-a închinat toată puterea de muncă şi suflarea pentru neamul căruia i-a aparţinut şi cu care s-a mândrit. El era dintre aceia care iubeau cu patimă toată ţara locuită de daco-români, fără anume hotare decât acelea ale graiului. Dacia, Dacia protolatină, Dacia Pelasgă era patria pe care el a iubit-o, pentru a cărei înălţare a muncit şi s-a sacrificat. I-a fost publicată, post-mortem, “Dacia preistorică” în 1913.
Dar istoricii noştri nu au văzut şi încă nu văd cu ochi buni “noutatea” originii poporului nostru. Răsturnarea din temelie a adevărului asupra originii noastre ar fi fost un lucru cu urmări de neînchipuit. Am fi pierdut dragostea, sprijinul şi milostivenia de la unele naţiuni pentru ruda lor săracă şi care era ameninţată să fie înghiţită de masele ugro-slavice.
Şi, de ce să nu recunoaştem, istoricii noştri şi-au pierdut cu desăvârşire capul, ba s-au înspăimântat în faţa unui asemenea studiu cu un cuprins cu adevărat monumental.
Nicolae Densuşianu se ivise ca un nimicitor de false forme vechi, dar şi ca un mare înnoitor şi reconstructor al adevăratei noastre istorii, a adevăratei noastre origini dacice.
Treziţi din uluială, istoricii noştri, îmboldiţi şi de acel instinct al conservării, şi-au pus întrebarea: “Cum noi, nişte cioflingari de Valahi, cari Dumnezeu ne mai ştie cum de ne mai purtăm “neatârnarea” între gurile lacome a două mari monarhii gata să ne sfâşie, să mai avem cutezanţa să mai spunem lumii că suntem cel mai vechi popor în Europa, că am avut cea mai minunată religie, că şi de pe plaiurile Carpaţilor noştri s-au împrăştiat razele culturii şi civilizaţiei în tot restul continentului? O, nu! Aceasta ar fi pieirea noastră!”.
Deci lucrarea lui N. Densuşianu, printr-o înţelegere tacită, nu a fost şi nu este luată în seamă.
Nici un istoric nu cutează nici să-i preamărească “mărgăritarele”, nici să-i osândească “exagerările”. Vezi Dr. Nicolae Lupu,” Exagerări istorice”, în ziarul “Curentul” din 25 ianuarie 1942. Şi cum acelaşi autor ne spune că “Getul care nu se teme decât de cer, ca să nu cadă peste el, nici eu nu mă tem decât de a nu jigni adevărul”. De ce să fim o naţiune mică şi neînsemnată, când suntem urmaşi ai celor mai drepţi dintre cei drepţi, când suntem DACI?
Nimeni până acum nu a cutezat să scoată la lumină teoria lui N. Densuşianu, pentru că “ea există în stare latentă în miile şi milioanele de generaţii de geto-daci”, ne spune Cesar Pruteanu în “Cartea de Aur a Vitejilor”, Arad, 1941. Acest adevăr îl simţim că zace de milenii ascuns în sângele nostru şi în firea noastră.
Anii trec şi avem surpriza ca să apară în Statele Unite, California, Los Angeles, în 1974, cartea profesoarei de arheologie europeană, Marija Gimbutas: “The Goddesses and Gods of Old Europe”, care parcă în cunoaşterea scrierilor celor sus menţionaţi declara spaţiul carpato-dunărean drept vatră a vechii Europe, iar pe locuitorii acestui spaţiu drept autohtoni creatori de civilizaţie europeană, cu mult înainte ca acea civilizaţie a grecilor sau cea iudeo-creştină să înflorească.
Nu putem să negăm un adevăr evident: faptul că poporul carpato-dunărean nu a putut dispărea peste noapte, în urma unei invazii temporare, parţiale (ocuparea a 14% din teritoriul Daciei de către armatele romane) şi pe o foarte scurtă perioadă istorică, 165 de ani, el, cel mai mare popor din lume după indieni (vezi Herodot).
Nu putem accepta faptul că până în anul 106 d.Hr. poporul daco-român n-a existat, pentru că aşa se învaţă azi în şcolile şi universităţile româneşti.
Nu putem accepta faptul că legiunile romane au pătruns în Dacia, au cucerit 14% din teritoriul ei, pentru o perioadă istorică de neglijat şi peste noapte toată populaţia Daciei, ocupată sau neocupată de romani, a început să vorbească o limbă nouă, romanică (fără ca 86% din teritoriul Daciei să fi fost călcat de picior de soldat roman).
Chiar aşa să fie? Sunteţi siguri, domnilor profesori de istorie din România, că de la soldaţii romani, sosiţi din toate colţurile lumii – Africa, Palestina, Germania etc. – au învăţat ei, dacii, latina? Sunteţi siguri că aceşti soldaţi romani, veniţi din toate colţurile lumii, vorbeau limba latină?
Nu cumva este mai logic ceea ce ne dovedesc: Codex Rohonczi, Joannes Magnus, Bonaventura Vulcanius, Carolus Lundius, Nicolae Densuşianu, Marija Gimbutas, anume că dacii vorbeau “latina prisca” cu mii de ani înainte ca Roma să fi existat?
NAPOLEON SĂVESCU
Şansa de a nu fi uitată istoria noastră s-a numit în antichitate Herodot, Dio Cassius şi Dio Chrisostomus.
Dacă acea carte a V-a a lui Herodot este în mare parte dedicată poporului nostru carpato-dunărean, atmosfera pregătirii războiului daco-roman o găsim la Dio Cassius. Şi totuşi, adevăratul “reporter” al pregătirii războiului daco-roman a fost Dion, zis Dio Chrisostomus (“gură de aur”), mare orator şi filosof, stilist pompos şi moralist care, din pricina lui Domiţian, este exilat şi el, ca şi Ovidiu, în spaţiul nostru carpato-dunărean. Rătăceşte şi el printre geto-daci, începând de la anul 87 d.Hr. Se pare că a trecut şi pe la Sarmisegetusa, când se urzea un război în care unii luptau pentru jefuire şi putere, iar alţii pentru libertate şi demnitate. El a putut vedea cum Decebal a umplut Dacia cu fortificaţii, a întărit cuibul de şoimi din munţii Orăştiei, acolo unde Burebista şi Deceneu puseseră temelia cetăţii şi a sanctuarelor din Sarmisegetusa Regia; acolo unde se dezvolta şi se întărea un cuib de rezistenţă cum nici Hasdrubal n-a avut la Cartagina, nici Vercingetorix la Alesia.
Dacă am avea “De bello Dacico”, în care se spune că Traian şi-a descris campaniile împotriva lui Decebal, dacă ni s-ar fi păstrat “Getica” scrisă de Criton, medic al împăratului, participant şi el la acest război, dacă nu s-ar fi pierdut scrierea retorului Dio Chrisostomus – “Orationes” (Discursuri), din care au ajuns la noi doar câteva fragmente, dacă ar fi ajuns până la noi măcar cărţile lui Appian despre războaiele dacice, ne-ar fi fost mai uşor să ne înţelegem strămoşii şi să îi recunoaştem. Şi Tacit, formidabilul istoric al primilor împăraţi romani, şi-a propus să scrie o istorie a lui Nerva şi a lui Traian, dar n-a mai apucat. Poetul Caninius Rufus a plănuit să povestească în versuri războiul dacic. Plinius cel Tânăr îl va felicita pentru intenţia sa. Dar nici azi nu ştim dacă Caninius Rufus a scris sau nu ceea ce şi-a propus.
S-a pierdut şi poemul lui Annaeus Florus despre triumful lui Traian asupra lui Decebal.
Din cele 80 de cărţi ale lui Dio Cassius, scriitor al veacului al III-lea, tocmai din cărţile 67-68, care povesteau despre războaiele daco-romane din vremea lui Domiţian şi Traian, ne-au rămas numai nişte fragmente, rezumate jalnice şi incoerente, copii bizantine târzii.
A dispărut până şi acea parte din istoriile lui Ammianus Marcellinus, care a trăit în secolul al IV-lea, unde se trata epoca lui Domiţian şi a lui Traian.
Putea fi ceva mai trist, mai vitreg pentru ştiinţa istorică, pentru rolul strămoşilor noştri geto-daci în istorie şi civilizaţie ?
Să fie toate aceste “dispariţii” simple întâmplări ori indolenţa celor ce refuză să le caute?
Perioada medievală, prin scriitorii săi, va fi aceea care va hotărî direcţia în care se va orienta istoria acestui spaţiu carpato-dunărean.
Un grup de cercetători consideră că, datorită asemănării limbii române cu cea italiană şi în special cu cea latină, românii sunt nepoţii târzii ai romanilor. În special că aceştia din urmă, în anul 106 d.Hr. au cucerit Dacia (vechiul nume al spaţiului carpato-dunărean locuit azi de români) pentru 165 de ani. De ce oare nu observau ei o asemănare mult mai evidentă a limbii noastre cu sanscrita-vedică?
Celălalt grup argumentează că, în 165 de ani, trupele romane nu ar fi fost în stare să impună limba latină, până la completa dispariţie a celei locale. Dacia fiind cucerită în proporţie de numai 14% de către romani şi cu nişte soldaţi care vorbeau orice limbă, numai limba latină nu.
Dar, de fapt, cum a apărut prima ipoteză, cea care este acceptată oficial în ziua de azi?
Grigore Ureche (1560-1647), în “Letopiseţul Ţării Moldovei”, aminteşte că “noi de la Râm ne tragem”, datorită asemănării limbii vorbite de moldoveni cu cea a populaţiei peninsulei Italice.
Ce informaţii savante o fi deţinut el acum aproape 500 de ani ca să facă o asemenea afirmaţie, nimeni nu ştie. De ce nu i-a trecut ideea că latinii sunt nepoţii târzii ai geto-dacilor? Poate s-a bazat pe o intuiţie de moment, stând închis într-o chilie şi visând la romani? Răul adus de el istoriei poporului român a fost şi este de neimaginat.
Dar ce putem spune de cei care i-au preluat ideea şi au început să o răspândească cu mândrie?
Miron Costin (1633-1691), un alt savant al istoriei Moldovei, nevrând să rămână cu nimic mai prejos decât înaintaşul său, a început să popularizeze această idee chiar şi în alte limbi, ca poloneza, în lucrarea “Poema Polona”. El a emigrat din Polonia în Moldova, la vârsta de 18 ani, după ce studiase într-un colegiu iezuit nu numai limba poloneză, dar în special limba italiană şi latina clasică.
Dar ei nu sunt singurii promotori ai unei origini romane a poporului moldovean, vlah si transilvănean (care şi pe acea vreme, ca şi azi vorbea o limba unitară de rezonanţă latină).
Le urmează, în 1558, Nicolaus Olahus, cel ce a scris “Geografia Ungariei” şi care se mândrea că se trage din coloniştii romani ai Daciei. Aparent, originea dubioasă a poporului daco-român (faptul că fetele şi soţiile dacilor s-au repezit “să se alăture” soldaţilor romani, pentru a învăţa limba latină de la aceştia) i-a surâs şi Papei Pius al II-lea.
În secolul XVII, alţi doi emeriţi savanţi, Dimitrie Cantemir şi stolnicul Constantin Cantacuzino, vor prelua şi populariza originea romană a poporului carpato-dunărean (cu toate că la un moment dat D. Cantemir spune: “limba noastră dacică”).
În secolele XVIII-XIX, apare şi Şcoala Ardeleană cu corifeii ei: Samuel Micu, Petru Maior şi Gheorghe Şincai. Acum ce se mai putea face? În şcoli, gimnazii şi universităţi se predă originea romană a poporului român!
În 1908, marele conferenţiar Nicolae Iorga (după mamă, Argiropol), la prima conferinţă de la Universitatea Populară de la Vălenii de Munte, a repus în circulaţie aşa-zisa “romanizare” a poporului dac, idee nefericită care a frânat cercetarea dacică pentru câteva zeci de ani.
Să nu uităm însă situaţia politică a celor trei principate în perioada 1859-1918. Ele încercau să se unească, nu mai doreau să fie o adunătură de “Slavi şi Rumunok”(vezi Marki Sandor, Ard vmgtort, vol. I., p.499-500 ), ci voiau să facă parte din ceata nobilă latină.
În anii aceia, istoricii noştri, prea mulţumiţi că ne cunoşteam acum originea romană (şi încă prilej de a ne făli cu această origine pe care şi celelalte naţiuni nu ne-o contestau), erau ocupaţi cu formularea unei istorii a Patriei, pe care încă nu o aveam în plinul ei.
Oare dacă ei ar fi acceptat că, de fapt, în anii 1859-1918, s-au reunificat doar câteva dintre provinciile Daciei, cum ne-ar fi privit Europa? Reapariţia pe harta Europei a celui mai vechi imperiu al ei, a Daciei, redeşteptarea conştiinţei unuia din cele mai vechi popoare ale Europei, poporul daco-român, nu ar fi fost confortabilă pentru nimeni, decât pentru noi.
Dar să-i vedem pe cei care-i consideră pe geto-daci drept cei mai viteji dintre traci, drept adevăraţi strămoşi ai poporului carpato-dunărean de azi.
În anul 1554, la Roma apare “Historia de Omnibus Gothorum” a lui Joannes Magnus, care vorbeşte despre geto-daci ca despre poporul formator al Europei, despre Zamolxis drept acela ce prezintă primele legi scrise din istoria omenirii din care se vor inspira cele atheniene şi aproape toate legile antichităţii. El publică nu numai Legile lui Zamolxis, dar şi alfabetul getic. Oare de ce cărturarul moldovean Grigore Ureche nu a avut norocul să-l citească? Cartea a fost scrisă în latina medievală când Grigore avea 6 ani. Vârsta să-l fi împiedicat pe acest erudit cărturar moldovean să intre în posesia cărţii sus amintite?
În anul 1597, apare la Lyon cartea eruditului Bonaventura Vulcanius, “De literis et lingua Getarum sive Gotharum”. Grigore Ureche, fiind de data aceasta un adult de 37 de ani, este, aparent, ghinionist din nou şi rămâne la nivelul cunoştinţelor dobândite acolo, undeva într-o chilie a unei mânăstiri izolate din Moldova.
Anul 1687 constituie un moment deosebit pentru istoria spaţiului carpato-dunărean, când apare, la Upsala, lucrarea preşedintelui Academiei de Ştiinte a Suediei, Carolus Lundius, “Zamolxis Primus Getarum Legislator”, o lucrare deosebit de documentată despre geto-daci şi care, desigur, nu a mai putut fi citită de Grigore Ureche, dar ar fi putut fi studiată de cărturarul Miron Costin, în vârstă de 54 de ani (cu 4 ani înainte de moartea-i violentă – a fost acuzat de domnitorul Moldovei drept spion polonez şi a fost decapitat).
Dar şi pe teritoriul spaţiului carpato-dunărean s-au găsit documente care atestă continuitatea dacilor în secolul XI; acest document este Codex Rohonczi, unde se poate vedea cum scriau dacii, de la dreapta la stânga şi de jos în sus. Faptul că slujba în bisericile ortodoxe, la vremea aceea, era ţinută în limba dacică, “Latina prisca”, nu ne poate mira. Găsim aici primele note muzicale din istoria Europei, “Imnul tinerilor blaki”, de credinţă faţă de Ţară şi domnitorul Vlad.
În Transilvania, se naşte una din cele mai erudite personalităţi ale poporului carpato-dunărean, Nicolae Densuşianu (1846-1911), care are curajul să-i înfrunte pe toţi şi să le dovedească o altă origine a poporului din care şi ei făceau parte, una care în loc să înceapă în anul 106 d.Hr., se întindea cu mii şi mii de ani în urmă, unde moşii şi strămoşii erau nişte eroi, nişte personaje demne de respect. El, Nicolae Densuşianu, şi-a închinat toată puterea de muncă şi suflarea pentru neamul căruia i-a aparţinut şi cu care s-a mândrit. El era dintre aceia care iubeau cu patimă toată ţara locuită de daco-români, fără anume hotare decât acelea ale graiului. Dacia, Dacia protolatină, Dacia Pelasgă era patria pe care el a iubit-o, pentru a cărei înălţare a muncit şi s-a sacrificat. I-a fost publicată, post-mortem, “Dacia preistorică” în 1913.
Dar istoricii noştri nu au văzut şi încă nu văd cu ochi buni “noutatea” originii poporului nostru. Răsturnarea din temelie a adevărului asupra originii noastre ar fi fost un lucru cu urmări de neînchipuit. Am fi pierdut dragostea, sprijinul şi milostivenia de la unele naţiuni pentru ruda lor săracă şi care era ameninţată să fie înghiţită de masele ugro-slavice.
Şi, de ce să nu recunoaştem, istoricii noştri şi-au pierdut cu desăvârşire capul, ba s-au înspăimântat în faţa unui asemenea studiu cu un cuprins cu adevărat monumental.
Nicolae Densuşianu se ivise ca un nimicitor de false forme vechi, dar şi ca un mare înnoitor şi reconstructor al adevăratei noastre istorii, a adevăratei noastre origini dacice.
Treziţi din uluială, istoricii noştri, îmboldiţi şi de acel instinct al conservării, şi-au pus întrebarea: “Cum noi, nişte cioflingari de Valahi, cari Dumnezeu ne mai ştie cum de ne mai purtăm “neatârnarea” între gurile lacome a două mari monarhii gata să ne sfâşie, să mai avem cutezanţa să mai spunem lumii că suntem cel mai vechi popor în Europa, că am avut cea mai minunată religie, că şi de pe plaiurile Carpaţilor noştri s-au împrăştiat razele culturii şi civilizaţiei în tot restul continentului? O, nu! Aceasta ar fi pieirea noastră!”.
Deci lucrarea lui N. Densuşianu, printr-o înţelegere tacită, nu a fost şi nu este luată în seamă.
Nici un istoric nu cutează nici să-i preamărească “mărgăritarele”, nici să-i osândească “exagerările”. Vezi Dr. Nicolae Lupu,” Exagerări istorice”, în ziarul “Curentul” din 25 ianuarie 1942. Şi cum acelaşi autor ne spune că “Getul care nu se teme decât de cer, ca să nu cadă peste el, nici eu nu mă tem decât de a nu jigni adevărul”. De ce să fim o naţiune mică şi neînsemnată, când suntem urmaşi ai celor mai drepţi dintre cei drepţi, când suntem DACI?
Nimeni până acum nu a cutezat să scoată la lumină teoria lui N. Densuşianu, pentru că “ea există în stare latentă în miile şi milioanele de generaţii de geto-daci”, ne spune Cesar Pruteanu în “Cartea de Aur a Vitejilor”, Arad, 1941. Acest adevăr îl simţim că zace de milenii ascuns în sângele nostru şi în firea noastră.
Anii trec şi avem surpriza ca să apară în Statele Unite, California, Los Angeles, în 1974, cartea profesoarei de arheologie europeană, Marija Gimbutas: “The Goddesses and Gods of Old Europe”, care parcă în cunoaşterea scrierilor celor sus menţionaţi declara spaţiul carpato-dunărean drept vatră a vechii Europe, iar pe locuitorii acestui spaţiu drept autohtoni creatori de civilizaţie europeană, cu mult înainte ca acea civilizaţie a grecilor sau cea iudeo-creştină să înflorească.
Nu putem să negăm un adevăr evident: faptul că poporul carpato-dunărean nu a putut dispărea peste noapte, în urma unei invazii temporare, parţiale (ocuparea a 14% din teritoriul Daciei de către armatele romane) şi pe o foarte scurtă perioadă istorică, 165 de ani, el, cel mai mare popor din lume după indieni (vezi Herodot).
Nu putem accepta faptul că până în anul 106 d.Hr. poporul daco-român n-a existat, pentru că aşa se învaţă azi în şcolile şi universităţile româneşti.
Nu putem accepta faptul că legiunile romane au pătruns în Dacia, au cucerit 14% din teritoriul ei, pentru o perioadă istorică de neglijat şi peste noapte toată populaţia Daciei, ocupată sau neocupată de romani, a început să vorbească o limbă nouă, romanică (fără ca 86% din teritoriul Daciei să fi fost călcat de picior de soldat roman).
Chiar aşa să fie? Sunteţi siguri, domnilor profesori de istorie din România, că de la soldaţii romani, sosiţi din toate colţurile lumii – Africa, Palestina, Germania etc. – au învăţat ei, dacii, latina? Sunteţi siguri că aceşti soldaţi romani, veniţi din toate colţurile lumii, vorbeau limba latină?
Nu cumva este mai logic ceea ce ne dovedesc: Codex Rohonczi, Joannes Magnus, Bonaventura Vulcanius, Carolus Lundius, Nicolae Densuşianu, Marija Gimbutas, anume că dacii vorbeau “latina prisca” cu mii de ani înainte ca Roma să fi existat?
NAPOLEON SĂVESCU
9 iul. 2010
Noi, cat e de adevarat!
NOI
cei nascuti la inceputul anilor 50, 60 si cei nascuti in anii 70, vedem
acum in anul 2010 cum casa
parintilor nostri este de 50 de ori mai scumpa decat
atunci cand au
cumparat-o si realizam ca noi o sa platim pentru casele
noastre in jur de 50 de
ani. Avem amintiri despre primii pasi pe luna,
despre razboaie
sangeroase, avem cultura generala, pentru ca asta
insemna ceva o data.
Suntem ultima generatie care
a jucat
"De-a v-ati ascunselea" , "Castel", "Ratele
si vanatorii",
"Tara, tara, vrem ostasi",
"De-a prinselea","Sticluta cu
otrava", "Pac Pac", "Hotii si
vardistii", ultimii care
au strigat "Un doi trei la perete stai", ultimii
care au
folosit telefoanele cu fise, dar primii care am facut
petreceri video
(inchiriam un video si stateam sa ne uitam la filme 2 zile
inchisi in casa),
primii care am vazut desene animate color, primii care am
renuntat la casete
audio si le-am inlocuit cu CD-uri.
Noi am purtat jeansi elastici, pantaloni evazati, geci de
blugi de la turci,
iar cine avea firme gen Lee sau Puma era deja lider de
gasca.
Noi nu am dat examene de Capacitate,
nu am dat teste grile
la admitere.
Noi am fost ultimii "Soimi ai
Patriei" si
ultimii "Pioneri".
La gradinita am invatat poezii in romaneste, nu in
engleza...Si am cantat MULTI
ANI TRAIASCA nu HAPPY BIRTHDAY la aniversari.
Am sorbit din ochi Sclava Isaura, Beverly Hills , Melrose
Place , Twin Peaks ,
Dallas .. si cine zice ca nu s-a uitat ori minte ori nu
avea inca televizor.
Reclamele de pe posturile straine ne innebuneau, si abia
asteptam sa vina si la
noi inghetata Magnum, sau pustile alea absolut superbe cu
apa.Intre timp, ne
consolam cu Tango cu vanilie si ciocolata si clasicele
bidoane umplute cu apa
de la robinet, care turnate in cap ne provocau pneumonii.
Si uite un motiv bun
sa nu mergem la scoala.
Noi am ascultat si Metallica, si Ace of Base, si DJ Bobo,
si Michael Jackson,
si Backstreet Boys si Take That, si inca nu auzisem de
manele, singurele melodii
de joc fiind horele la chefuri, la care nimeni nu stia
pasii, dar toti dansam!
Dar spre deosebire de copiii din ziua de azi, am auzit atat
de Led Zeppelin, Deep Purple,
Jimi Hendrix, Abba si de Queen, cat si de noile nume gen 50
Cent si Britney
Spears. Am citit "Licurici",
"Pif", Ciresarii, si am
baut Cico si Zmeurata si ni s-a parut ceva extraordinar
cand au aparut primele
sucuri "de la TEC " fara sa ne fie teama ca
"au prea multe
E-uri", iar la scoala beam toata clasa dintr-o sticla
de suc fara teama de
virusi.
Noi am baut prima Coca-Cola la sticla si am descoperit
internetul. Noi nu ne
dadeam bip-uri, ne fluieram sa iesim afara, noi nu aveam
dolby surround system,
taceam toti ca sa auzim actiunea filmului, nu aveam
Nintendo sau Playstation ci
jocuri tetris de care ne plictiseam la o luna dupa ce le
cumparam si le uitam
pe dulap, pline de praf.
Abia asteptam la chefuri sa jucam "Fantanita",
sau "Flori, fete
sau baieti", sau "Adevar sau Provocare", sau
orice ne dadea un
pretext sa "pupam pe gura" pe cine
"iubeam"..
Noi suntem cei care inca au mai "cerut
prietenia", care inca
roseam la cuvantul "sex", care am completat mii de oracole,
sperand ca persoana
iubita va citi acolo unde scrie "De cine iti
place?" ca ne place de
el/ea.
Este uimitor ca inca mai suntem in viata, pentru ca
noi am mers cu
bicicleta fara casca, genunchiere si cotiere, nu am avut
scaune speciale in
masini, nu am aruncat la gunoi bomboanele care ne cadeau
din greseala pe jos,
nu am avut pastile cu capac special sa nu fie desfacute de
copii, nu ne-am
spalat pe maini dupa ce ne-am jucat cu toti cainii si toate
pisicile din
cartier, nu am tinut cont de cate lipide si glucide mancam,
parintii nostri nu
au "child proof the house", ne-au trimis sa
cumparam bere si vin de
la alimentara, si cate un pachet de tigari de la
tutungerie.
Noi am auzit cum s-a tras la Revolutie , noi am fost
martorii a trei
schimbari de bancnote si monede, noi am ras la bancurile cu
Bula, pe care le-a compus cumplita Securitate, contemporana noua.
Noi am fost
primii care au auzit-o pe Andreea Esca la Pro TV , noi
suntem cei care mai
tinem minte emisiunea "Feriti-va de magarus".
Suntem o generatie de invingatori, de visatori, de
"first-timers" ... Dar suntem si generatia care vede limpede cum ne
pierdem tara , iar dusmanul este din interior si nu de afara... Noi suntem
ultima genaratie de sacrificiu a lui Ceausescu si prima de dupa Revolutie.
Noi am pierdut de doua ori, si atunci, si acum.
Azi, suntem la fel de saraci, dar am devenit liberi! Ce putem face azi cu
libertatea????
Atat: sa ne opunem manelizarii programate a Romaniei!
Voi cei din generatiile 50- 60 - 70 alaturati-va noua si trimiteti la
toata lumea acest mesaj!
Daca citesti si ai cazut macar un pic pe ganduri, esti
de-al nostru ! Numai in acest caz, te rugam sa trimiti mai departe!
Poate invatam sa ne-apreciem si sa nu ne mai vindem pe nimic!
Mesaj primit de la Stefan Gheorghe
cei nascuti la inceputul anilor 50, 60 si cei nascuti in anii 70, vedem
acum in anul 2010 cum casa
parintilor nostri este de 50 de ori mai scumpa decat
atunci cand au
cumparat-o si realizam ca noi o sa platim pentru casele
noastre in jur de 50 de
ani. Avem amintiri despre primii pasi pe luna,
despre razboaie
sangeroase, avem cultura generala, pentru ca asta
insemna ceva o data.
Suntem ultima generatie care
a jucat
"De-a v-ati ascunselea" , "Castel", "Ratele
si vanatorii",
"Tara, tara, vrem ostasi",
"De-a prinselea","Sticluta cu
otrava", "Pac Pac", "Hotii si
vardistii", ultimii care
au strigat "Un doi trei la perete stai", ultimii
care au
folosit telefoanele cu fise, dar primii care am facut
petreceri video
(inchiriam un video si stateam sa ne uitam la filme 2 zile
inchisi in casa),
primii care am vazut desene animate color, primii care am
renuntat la casete
audio si le-am inlocuit cu CD-uri.
Noi am purtat jeansi elastici, pantaloni evazati, geci de
blugi de la turci,
iar cine avea firme gen Lee sau Puma era deja lider de
gasca.
Noi nu am dat examene de Capacitate,
nu am dat teste grile
la admitere.
Noi am fost ultimii "Soimi ai
Patriei" si
ultimii "Pioneri".
La gradinita am invatat poezii in romaneste, nu in
engleza...Si am cantat MULTI
ANI TRAIASCA nu HAPPY BIRTHDAY la aniversari.
Am sorbit din ochi Sclava Isaura, Beverly Hills , Melrose
Place , Twin Peaks ,
Dallas .. si cine zice ca nu s-a uitat ori minte ori nu
avea inca televizor.
Reclamele de pe posturile straine ne innebuneau, si abia
asteptam sa vina si la
noi inghetata Magnum, sau pustile alea absolut superbe cu
apa.Intre timp, ne
consolam cu Tango cu vanilie si ciocolata si clasicele
bidoane umplute cu apa
de la robinet, care turnate in cap ne provocau pneumonii.
Si uite un motiv bun
sa nu mergem la scoala.
Noi am ascultat si Metallica, si Ace of Base, si DJ Bobo,
si Michael Jackson,
si Backstreet Boys si Take That, si inca nu auzisem de
manele, singurele melodii
de joc fiind horele la chefuri, la care nimeni nu stia
pasii, dar toti dansam!
Dar spre deosebire de copiii din ziua de azi, am auzit atat
de Led Zeppelin, Deep Purple,
Jimi Hendrix, Abba si de Queen, cat si de noile nume gen 50
Cent si Britney
Spears. Am citit "Licurici",
"Pif", Ciresarii, si am
baut Cico si Zmeurata si ni s-a parut ceva extraordinar
cand au aparut primele
sucuri "de la TEC " fara sa ne fie teama ca
"au prea multe
E-uri", iar la scoala beam toata clasa dintr-o sticla
de suc fara teama de
virusi.
Noi am baut prima Coca-Cola la sticla si am descoperit
internetul. Noi nu ne
dadeam bip-uri, ne fluieram sa iesim afara, noi nu aveam
dolby surround system,
taceam toti ca sa auzim actiunea filmului, nu aveam
Nintendo sau Playstation ci
jocuri tetris de care ne plictiseam la o luna dupa ce le
cumparam si le uitam
pe dulap, pline de praf.
Abia asteptam la chefuri sa jucam "Fantanita",
sau "Flori, fete
sau baieti", sau "Adevar sau Provocare", sau
orice ne dadea un
pretext sa "pupam pe gura" pe cine
"iubeam"..
Noi suntem cei care inca au mai "cerut
prietenia", care inca
roseam la cuvantul "sex", care am completat mii de oracole,
sperand ca persoana
iubita va citi acolo unde scrie "De cine iti
place?" ca ne place de
el/ea.
Este uimitor ca inca mai suntem in viata, pentru ca
noi am mers cu
bicicleta fara casca, genunchiere si cotiere, nu am avut
scaune speciale in
masini, nu am aruncat la gunoi bomboanele care ne cadeau
din greseala pe jos,
nu am avut pastile cu capac special sa nu fie desfacute de
copii, nu ne-am
spalat pe maini dupa ce ne-am jucat cu toti cainii si toate
pisicile din
cartier, nu am tinut cont de cate lipide si glucide mancam,
parintii nostri nu
au "child proof the house", ne-au trimis sa
cumparam bere si vin de
la alimentara, si cate un pachet de tigari de la
tutungerie.
Noi am auzit cum s-a tras la Revolutie , noi am fost
martorii a trei
schimbari de bancnote si monede, noi am ras la bancurile cu
Bula, pe care le-a compus cumplita Securitate, contemporana noua.
Noi am fost
primii care au auzit-o pe Andreea Esca la Pro TV , noi
suntem cei care mai
tinem minte emisiunea "Feriti-va de magarus".
Suntem o generatie de invingatori, de visatori, de
"first-timers" ... Dar suntem si generatia care vede limpede cum ne
pierdem tara , iar dusmanul este din interior si nu de afara... Noi suntem
ultima genaratie de sacrificiu a lui Ceausescu si prima de dupa Revolutie.
Noi am pierdut de doua ori, si atunci, si acum.
Azi, suntem la fel de saraci, dar am devenit liberi! Ce putem face azi cu
libertatea????
Atat: sa ne opunem manelizarii programate a Romaniei!
Voi cei din generatiile 50- 60 - 70 alaturati-va noua si trimiteti la
toata lumea acest mesaj!
Daca citesti si ai cazut macar un pic pe ganduri, esti
de-al nostru ! Numai in acest caz, te rugam sa trimiti mai departe!
Poate invatam sa ne-apreciem si sa nu ne mai vindem pe nimic!
Mesaj primit de la Stefan Gheorghe
7 iul. 2010
Dreptul nostru
Am fost azi la plaja si acolo am observat cu satisfactie ca nu mai era ocupata in totalitate de sezlongurile "afaceristilor" estivali. Iata ca nisipul lasat de la Dumnezeu este liber, iar omul poate sa se aseze gratuit pe el. O mare scapare din partea micutilor. Cum sa fie dreptul nostru gratis pentru noi? Pai ce, padurile sunt ale noastre? NU, sunt ale statului. Pamantul e al nostru? NU, e al strainilor in mare parte din tara, mai ales in Transilvania, al unor baieti mai cu mot, al taranilor nedazradacinati inca, dar care abia subzista si al Statului, desigur. Ce avem noi? Custi din beton suspendate in aer. Dar nici alea nu sunt ale noastre. Pentru alea multi se baga sclavi pe viata la straini ca sa le achite. Cand nu mai au putere, le-au achitat si ar fi bine sa dispara din peisaj ca nu mai sunt buni de tras in jug. Trebuie sa intelegem un lucru, asta e tara noastra, toti avem dreptul la un petic de pamant din ea, la lemn din padure din care sa ne facem un acoperis pe peticul ala de pamant. La un iepure care zburda prin padure. Ce e asta? Suntem Robin Hood daca halim ce da pamantul? Ne ataca garda lui King John? Toti avem dreptul la un trai decent aici, ca de aia au luptat cei dinaintea noastra. Ia uite frate, suntem chiriasi la noi in tara. Platim chirie pentru tot, inclusiv pentru a ne tolani pe nisipul malului vestic al Marii Negre, mal care e al nostru, din Crimeea si pana la Bosfor. Sa tintim sus, poate il lungim macar pana la Balcic din nou. Desigur, politicienii nostri nu vor deveni retrograzi si nu vor proceda ca pasoptistii sa stimuleze crearea de state romanesti la sud de Dunare, state formate de milioanele de frati de acolo. Acum e alta politica geoglobala, acum ne stergem trecutul, ii dam dracului pe frati, le dam gratis strainilor tot ceea ce au aparat ai nostri mii de ani si, in plus le mai dam si bir. Pe plan personal, cum am spus mai sus, devenim sclavi la banci straine ca sa posedam o cusca din beton, putin mai spatioasa decat o gaura unde vom lasa avatarul la final de level. Frumos. Si ceea ce e si mai frumos e ca am uitat cine mai are pamant si padure in tara asta, Biserica. Am tacut, am recunoscut in timp meritul ei in pastrarea limbii si identitatii nationale. Dar ceea ce a devenit la Cozia o scanteie in sufletul meu, a devenit la Sinca Veche un incendiu de padure. La Cozia, la mormantul sfant al lui Mircea, acolo unde te duci sa te inchini in fata osemnintelor celui mai stralucit domnitor roman, acolo ai parte de un asalt al unui stol de puradei care iti spulbera si ultima urma de liniste sufleteasca. Bun, am inteles, e vorba de tiganii propasiti de sute de ani pe langa manastiri si care au ajutat la lucrarea pamantului. Totusi, am ratat partea in care Iisus, copia lui Apolo, Orfeu sau Mitra sau mai numiti voi zei tracici, a spus acumulati averi, o voi apostoli ai mei. Unde scrie ca, de exemplu, in Constanta preotii trebuie sa umble in jaguare si mertane? Si seful de trib de aici trebuie sa aiba vila pe malu' marii, ca altfel are greata? Trecem peste asta, sa zicem ca intelegem notiunea de toleranta crestineasca, lucrul care ne-a distrus ca popor, din punctul meu de vedere, dar obiceiul milenar de a rade de pe fata pamantului tot ce nu convine bisericii, asta pune capac. E foarte frumos ca dacii au devenit satana in biblie, ca au devenit lighioana omorata de Sfantul Gheorghe, ca orice sarbatoare dacica si predacica a fost acoperita cu una crestineasca, ca Vaticanul e pus pe locul unde se intalneau paganii anual inainte, e foarte frumos. Bun, asta e directia, s-a acceptat, e in regula. Dar cand vezi cu ochii tai actiunea proaspata de stergere a trecutului de catre biserica crestina si toleranta, atunci iei foc. Adica tiganii sunt tolerati si e in regula sa ma asalteze cam in orice loc sfant din tara asta, dar dacii nu sunt tolerati. Astia trebuie sa dispara. Ce au facut aia la Sinca Veche m-a adus la randurile astea. Asta e nenorocitul de adevar, biserica crestina a distrus orice urma adevarata a noastra. Ea pune umarul la greu, alaturi de sistemul sclavagist sa ne rupa pe noi cei multi de drepturile noastre din nastere. Ea a declarat demult razboi dacilor, dar dacii nu vor fi infranti niciodata. Asta stiu si cei care conduc lumea asta si de aia avem parte de 20 de ani de conducatorii pe care-i avem, nu e ghinion si prostie, e calcul matematic. Urasc matematica!
6 iul. 2010
Sa vina potopul
Vine un prieten la mine si ma intreaba daca vad ce se intampla in tara, ce dezastru este, cum se duce totul de rapa. I-am raspuns ca ce primim meritam ca popor, chiar daca la nivel individual poate nu toti. Pana sa apuce sa ma intrebe de ce, i-am oferit eu raspunsul. Atata timp cat ne inchinam unor zei importati din Iudeea, atata timp cat ne dezonoram stramosii ale caror spirite vegheaza asupra noastra, atata timp cat ne distrugem templele sfinte, atata timp cat urlam din toti bojocii ca suntem urmasii celor care au venit sa ne jefuiasca si sa ne omoare, ei bine, atata timp ne va merge rau. Si ce sa facem? a continuat al meu amic. Imploram Dumnezeul nostru sa rada de pe fata pamantului tot, sa curete tot, ca sa avem cei pe care ne va ierta, cei considerati drepti, pe ce sa construim drept si adevarat. Asa ca un potop la momentul asta, coroborat cu un dezastru financiar care sa se transforme in ceva mai grav ar fi chiar binevenit. Mai ar fi ceva, asta pentru unii care ma citesc cu foarte mult interes. Sunt constient ca alde ca mine sunt lasati sa respire tocmai ca sa conduca la ce vreti voi, revilimentul nationalismului pe timp de criza ca-n 30'. Reviliment care sa conduca deturnat de cine trebuie la razboi mondial, dar curat se poate face numai cu stare de razboi, asa ca va multumesc ca ne lasati sa ne desfasuram si sa aducem ce vreti voi, ca aia vreau si eu, oportunitatea de a curata casa. Acum depinde cine pe cine curata. Voi ati inceput mai demult cu poporul asta, dar poate avansul pe care il aveti nu va conta.
2 iul. 2010
Abonați-vă la:
Postări (Atom)