31 mar. 2013

O istorie spulberată – gândurile unui student al Facultăţii de Istorie, Universitatea din Bucureşti



un articol de  Mihai Floroiu, student Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti



,Istoria este cea dintâi carte a unei naţiuni. Într-însa ea îşi vede trecutul, prezentul şi viitorul. O naţie fără istorie este un popor încă barbar şi vai de acel popor care, şi-a pierdut religia suvenirilor”, ne spunea primul istoric modern reprezentativ, Nicolae Bălcescu. Astăzi, când istoria ar fi trebuit să devină o disciplină care să contribuie la dezvoltarea culturii generale a tinerilor şi la o cunoaştere a valorilor naţionale, ea a devenit, mai degrabă, o disciplină derizorie şi lipsită de interes în cultura şi dezvoltarea viitoarelor generaţii.
A nu-ţi cunoaşte istoria înseamnă, cum s-a spus, a nu-ţi cunoaşte părinţii şi strămoşii, ai tăi şi ai neamului întreg, a nu beneficia sau a nu fi demn să beneficiezi de moştenirea ce ţi-au lăsat-o, cu suflet de părinte.
Pentru a distruge un popor şi a-l supune, este suficient a-l renega, a-i distruge miturile, tradiţia, istoria şi credinţele.Astfel, un popor fără identitate devine pleava univesului. Istoria naţională, din păcate, a devenit principala ţintă de denigrare sau de eliminare din conştiinţa românilor. Primii paşi au fost făcuţi în anul 2007 când istoria este acceptată ca materie a ,,bacalaureatului naţional” numai la clasele umaniste, iar manualul de clasa a XII-a nu se mai numeşte „Istoria românilor”, ci, simplu, „Istorie”.
Cui îi e ruşine de istoria românilor? Elevii de clasa a XII-a au un manual pe care scrie ,,Istorie”, iar înăuntru e tranşată, ca la abator, istoria românilor pe teme mari, pe care le înţelege un om care cunoaşte istoria românilor, dar nu unul care trebuie  s-o înveţe, fiindcă principiul cronologic a fost desfiinţat.
De ce i-au tăiat pe „români” din titlul manualului? La acesta întrebare istoricul şi academicianul Dinu C. Giurescu facă o analiză destul de onestă şi limpede: ,,Ca să se piardă identitatea naţională a românilor. O spun cu toată seriozitatea, cu deplină răspundere: mai multe fapte asemănătoare merg către acest scop. Tineretul să nu mai aibă conştiinţa apartenenţei la un neam. Să fie un tineret de ăsta, euro-atlantic, axat pe valori precum mall-uri, vacanţe, călătorii, breaking news, vibe radio etc. “.
Ioan Scurtu, prof. univ. dr. în istorie în capitolul ,,Concluzii” din cartea ,,Revoluţia româna din 1989 în contextul internaţional” precizează următorul fapt ,,Din manualele de istorie lipsesc teme importante, precum etnogeneza românilor, iar momente esenţiale, cum sunt cele privind lupta pentru apărarea fiinţei naţionale sau mişcările sociale sunt minimalizate”.
Domnilor ,,specialişti” din comisiile de educaţie din Parlament şi din minister se pare că pentru dumneavoastră părerea celor doi ,,monştri sacri” care ne-au scris istorie, atât în manualele şcolare cât şi în cărţile de specialitate şi care au scos la lumina istoria poporului român, această părere nu contează.
Regretatul nostru istoric, Florin Constantiniu, într-un interviu luat de jurnalistul Victor Roncea, concluzionează şi dansul acelaşi fapt: ,,Mă uitam pe manualul de istorie, ediţia apărută în 1939 de dinainte de război, a lui Giurescu, şi mă uitam ce serios se învaţă istoria. Spuneţi-mi mie, cum de atunci nu se considera că e prea multă materie, că elevul nu poate să înghită atâta materie.Acum, când te uiţi la manualele astea, ele sunt de 140 de pagini cu scheme şi fotografii mari. Am lucrat şi eu la un manual şi, poate nu credeţi, nicio lecţie să nu depăşească  2 pagini, să nu depăşească cumva 2 pagini “.
În anii 2007, prin ordinele ministrului Educaţiei manualele alternative de istorie, de clasa a XII-a devin în număr de şapte. Şcolile şi le aleg pe cele care li se par mai accesibile, în funcţie de diverse contexte. Manualele de clasa a XII-a cuprind în prezent 5 teme generale socotite definitorii pentru ca tânărul de 17-18 ani să înţeleagă trecutul ţării, anume: I Popoare şi spaţii istorice, II Oameni, societatea şi lumea ideilor, III Statul şi politica, IV Relaţiile internaţionale, V Religia şi viaţa religioasă.
Cele 5 capitole sunt divizate în subpuncte, fiecare cu un titlu precis, însoţite de studii de caz. Lipsite de principiul cronologic şi, totodată, excesiv de lacunare, manualele prezintă istoria ca pe o înşiruire de fapte şi evenimente, de foarte multe ori nerespectându-se principiul cauzalităţii evenimentelor. Astfel elevii, în cel mai bun caz, memorează şi uită adesea destul de repede. La examenul unde istoria este materie opţională, candidatul se îndreaptă spre discipline alternative (biologie, geografie etc.) .
Prezentarea celor 5 mari capitole ajuta sau nu la receptarea şi înţelegerea informaţiilor? Spre exemplu, capitolul III începe cu ,,Autonomii locale şi instituţii centrale în spaţiul românesc (sec. IX-XVIII) şi se încheie cu ,,România postbelică.Stalinism, national-comunism. Construcţia democraţiei postdecembriste “. Capitolul IV începe cu ,,Relaţiile internaţionale în spaţiul românesc în Evul Mediu şi ajunge la Tratatul de la Varşovia şi Uniunea Europeană, iar ultimul capitol începe din nou în Evul Mediu (,,Biserica şi şcoala”) şi se încheie cu ,, România şi toleranţa religioasă în sec. XX “.
Este de reflectat dacă receptarea şi înţelegerea se fac mai uşor şi cuprinzător plimbând pe elevi, la fiecare capitol, din Evul Mediu până în anul 2000, sau dacă materia ar fi redată pe etapele mari cronologice, fiecare cu caracteristicile şi conexiunile ei de de epocă. Ei bine, situaţia sta cu totul altfel. Profesorii sunt nevoiţi din învălmăşeala aceasta de capitole combinate să recurgă la un cadru cronologic şi firesc, şi brusc, situaţia cronologică a capitolelor se schimbă radical.
Capitolul I începe cu ,,Romanitatea românilor în viziunea istoricilor”, capitolul II ,, Autonomii locale şi instituţii centrale în spaţiul românesc (sec. IX-XVIII),  capitolul III ,,Spaţiul românesc între diplomaţie şi conflict în Evul Mediu şi la începuturile modernităţii ”, capitolul IV ,, Statul român modern: de la proiect politic la realizarea României Mari (secolele XVIII-XX),  capitolul V ,,Constituţiile din România”, capitolul VI ,,România şi concertul european: de la ,,criza orientală” la marile alianţe ale sec. XX“, capitolul VII ,,Secolul XX–intre democraţie şi totalitarism. Ideologii şi practici politice în România şi în Europa”, capitolul VIII ,, România postbelică. Stalinism, naţional-comunism şi disidenţă anticomunistă. Construcţia democraţiei postdecembriste”.
Ce se va întâmpla cu elevii ai căror profesori nu mai acordă atenţie predării, explicării şi care lipsesc de la orele de istorie? Răspunsul este cât se poate de limpede. Elevii sunt nevoiţi să îşi aleagă o altă disciplină pentru examen sau, dacă aceasta e obligatorie la examen, sunt nevoiţi să recurgă la ore de meditaţie la alţi profesori care au respect faţă de disciplina şi profesia lor şi care conştientizează responsabilitatea enormă pe care o are un profesor în destinul şi momentele esenţiale din viaţa elevilor.
O altă variantă ar fi parcurgerea manualului, care îngreunează şi înceţoşează viziunea elevului asupra cadrului istoric. Astfel, conţinutul devine monoton şi lipsit de interes, iar, în cel mai bun caz, elevii memorează şi uită adesea destul de repede. În asemenea situaţii, câţi stundenţi mai optează pentru Facultatea de Istorie? În mare măsură doar cei care au medie mică sau cei care nu au intrat la opţiunile dorite. Este şi o vorbă prin facultăţile de istorie din România la întrebarea ,,-De ce ai ales istoria?” – ca să am o facultate.Decebal-pe-Columna-lui-Traian-443x600
Dacă dificultatea de a face o analiză a noţiunilor din carte şi pentru a le înţelege este mare, în sprijinul acestei dificultăţi se mai adaugă şi informaţiile excesiv de lacunare. Astfel, din principalul manual de istorie din învăţământul nostru preuniversitar lipsesc capitolele antichităţii şi stravechimii despre daci. Pur şi simplu, pentru dânşii, pentru autori, pentru guvernul care prin Ministerul de Resort a făcut acest lucru, a eliminat complet orice informaţie despre strămoşii noştri reali, traco-geto-dacii.
Istoricul şi conf.univ.dr. Gheorghe Iscru a semnalat în nenumărate rânduri, atât prin articole publicate, cărţi, conferinţe cu caracter ştiinţific, dar şi prin scrisori adresate preşedinţiei şi ministerului despre politica antinaţională din manualele şcolare. Domnul Iscru îşi exprimă mâhnirea şi revolta împreună cu ceilalţi istorici menţionaţi mai sus: ,,însuşi Ministerul de Resort conformându-se unor „sugestii mai înalte”, din „alternativele” celui mai important manual de profil al învăţământului preuniversitar (clasa a XII-a), „coordonate” de titraţi universitari, „manuale alternative” editate în anul „de referinţă” 2007 – an în care „demnitari” ai neamului ne-au cedat şi suveranitatea naţională cu de la ei putere! –, Ministerul, deci, a eliminat, pur şi simplu, istoria strămoşilor noştri reali.
Astfel ca elevii, dar şi educatorii lor – profesori, părinţi, bunici, fraţi şi surori mai mari, prieteni şi cunoscuţi –, ca şi orice om care mai vrea să mai cunoască şi „ceva” istorie, să înveţe, de acum înainte, că noi ne-am născut după anul 106, ca tânăr şi nobil popor roman. Direct sau indirect, s-a micşorat, în preuniversitar, numărul de ore de predare pentru istorie, acordându-se în schimb, la gimnaziu, ore pentru cursuri opţionale de istorie, la inspiraţia profesorului, ca la Universitate.
S-au redus personalităţi şi evenimente, în pagina de manual, la câteva rânduri ,,compensate”, cu 1-2 şi chiar  mai multe imagini. S-a menţinut viziunea stalinistă asupra naţiunii şi asupra statului naţional şi s-a alimentat în continuare blasfemia de acuzare a naţionalismului “. Se pare că domnul Iscru, la o vârstă destul de înaintată când ar putea să îşi petreacă liniştit bătrâneţea, se luptă cu morile de vânt pentru că la nenumăratele scrisori şi întrebări oficiale, nimeni nu a fost amabil să-i dea un răspuns.
geto-daci-2000Politica guvernamentală prin Ministerul de Resort, deja a mers prea departe, pur şi simplu a tăiat rădăcinile istoriei reale ale naţiunii române. Dacă în manualele din anul 2000, avem un capitol intitulat ,,Civilizaţia geto-dacilor” cu citate din izvoarele istoricilor antichităţii (Herodot, Strabon, Dio Cassius, Iordanes), în care aflăm lucruri elementare că dacii şi geţii sunt de acelaşi neam şi vorbesc aceeaşi limbă, dar aflăm şi despre cunoştinţele lor fabuloase de astronomie, medicină, filozofie, logică.
Spre exemplu, despre Decebal, Dio Cassius scria că ,,era priceput la planurile de război şi iscusit în înfăptuirea lor, ştiind să aleagă prilejul pentru a-l ataca pe duşman şi a se retrage la timp, dibaci a întinde curse, viteaz în luptă, ştiind a se folosi cu dibăcie de o victorie şi a scăpa cu bine dintr-o înfrângere”.
Iordanes în ,,Getica” precizează despre cunostiintele ştiinţifice la geto-daci: ,,[…] Deceneu i-a instruit în aproape toate ramurile filozofiei. El i-a învăţat etica, dezvătându-i de obiceiurile lor barbare, i-a instruit în ştiinţele fizicii, făcându-i să trăiască conform legilor naturii; […] i-a învăţat logica, făcându-i superiori celorlalte popoare, în privinţa minţii; dându-le un exemplu practic, i-a îndemnat să petreacă viaţa în fapte bune; demonstrându-le teoria celor douăsprezece semne ale zodiacului, le-a arătat mersul planetelor şi toate secretele astronomice şi cum creşte şi scade orbita lunii şi cu cât globul de foc al soarelui întrece măsura globului pământesc şi le-a expus sub ce nume şi sub ce semne cele trei sute şi patruzeci şi şase de stele trec în drumul lor cel repede de la Răsărit până la Apus spre a se apropia sau depărta de polul ceresc. Vezi ce mare plăcere, că nişte oameni prea viteji să se îndeletnicească cu doctrine filozofice, când mai aveau puţintel timp liber după lupte”.
Ei bine aceste informaţii nu apar în manualele noaste şcolare ca să stârnească mândria identităţii naţionale. În cele 4 manuale (cele 2 edituri Corint, Didactică şi Pedagogică, Corvin) nu aflăm absolut nimic despre cine a fost Traian, Decebal, Deceneu, zeul Zalmoxis, războaiele daco-romane din 101-102 şi 105-106, care au fost cauzele războaielor, ce părţi au ocupat şi administrat Traian din Dacia, imensele bogăţii luate de romani din Dacia (165.000 kg aur şi 331.000 kg argint), ce s-a întâmplat în intervalul 106-271 când avut loc Retragerea Aureliană.dac, arcul lui constantin, roma
Despre toate aceste informaţii nu aflăm absolut nimic în manualele de istorie, decât în cele 2 manuale coordonate de Ioan Scurtu (editura Gimnasium şi editura Economică şi Preuniversitară ) şi în editură Niculescu, în care informaţiile sunt destul de comprimate, dar elevul poate să îşi facă o idee. Cât despre culturile preistorice din neolitic şi epoca bronzului care sunt unice în Europa cu o ceramică şi o vechime impresionantă (Cucuteni, Hamangia, Gumelniţa, Turdaş-Vinca), aceastea sunt practic inexistente în viziunea noilor generaţii de tineri.
The New York Times, cel mai prestigios ziar din Statele Unite ale Americii, a publicat la data de 30 noiembrie 2009 în secţiunea Science un articol despre expoziţia găzduită de Institutul pentru Studiul Lumii Vechi (Institute for the Study of the Ancient World) de la Universitatea din New York. Expoziţia a cuprins exponate de o valoare inestimabilă aparţinând culturii Cucuteni. Americanii se mândresc că în Europa şi în România există o asemenea cultură.
Paradoxal, noi o eliminăm din manualele şcolare ca nu cumva elevii noştri să cunoască că pe acest teritoriu au fost culturi antice unice şi o continuitate de locuire de mii de ani. ,,Este vorba de un popor care prin strămoşii săi îşi are rădăcinile de patru ori milenare, aceasta este mândria şi aceasta este puterea noastră” – spunea Nicolae Iorga secolul trecut.
Putere şi mândrie care zac acum în ignoranţa elevilor şi studenţilor noştri care află că sunt ,,romani”, urmaşi ai Romei, conform ,,etichetării” de către unii istorici şi împăraţi bizantini pe parcursul secolelor din primul capitol intitulat ,,Romanitatea românilor în viziunea istoricilor”.
Dacă despre antichitate nu aflăm aproape nimic, nici despre evenimentele majore ale secolelor trecute nu aflăm prea mult. Comprimarea excesivă a informaţiei are consecinţe care nu pot fi evitate de autori, oricât ar fi ei de meşteri de a scrie multe, în puţine cuvinte. De ce a izbucnit primul război balcanic (1912) ? Manualele citate nu explică (Corint 1, p.121; Corint 2, p.97; Pedagogică, p.230).
De ce a continuat armata romană operaţiunile la răsărit de Nistru în 1941 şi a mers până în stepa Calmucă şi Cotul Donului? Două manuale nu dau vreun răspuns (Corint 1, p.124; Corint 2, p.98; cel al editurii Pedagogice explică la p.250). Referitor la colectivizare nu se explică ţelul ei real nici consecinţele pe plan individual. Tema ocupa un paragraf în manualul Corint 1, pp.102-103, 6 rânduri în Corint 2, p.80.
Această conspiraţie împotriva istoriei nu se opreşte aici, ea atinge şi băncile facultăţilor de istorie din ţară. De pildă, la primul curs de Evul Mediu de la Facultatea de Istorie din cadrul Universităţii Bucureşti, aflăm de la domnul profesor (care nu este specializat pe etnogeneză) ca poporul român s-a format pe ambele părţi ale Dunării, în special la sud de Dunăre, asemănându-se cu romanitatea orientală, iar romanizarea Daciei nu aveam cum să se concretizeze în doar 165 de ani, fiind mai mult o colonizare de seminţii ,, din toată lumea romană”.
mihai viteazulDe asemenea aflăm că, după Retragerea Aureliană, populaţia de la nord de Dunăre s-a mutat la sud de Dunăre unde a revenit în secolele VIII-XIII, găsind pe unguri în Transilvania. Ştim cu toţii ca domnul profesor şi-a susţinut doctoratul în Ungaria şi că aceste teorii respinse de istoriografia românească încă mai servesc istoriografiei maghiare, sperând că într-un moment de răscruce (aşa cum se întâmplă acum cu autonomia ungurilor în Transilvania), aceste pseudo-argumente să fie invocate din nou.
Contradicţiile nu se opresc aici. Aflăm că românii nu au câştigat bătăliile de la Rovine, Călugăreni, Târgovişte, iar conştiinţa de naţiune şi unitatea teritorială au existat doar la 1918 (evenimentele din 1600 şi 1848 nu există în viziunea d-lui profesor), ceea ce manualele de istorie contrazic.
În final aflăm despre Mihai Viteazu că avea două ,,calităţi”: era viteaz şi ,,îi plăcea băutura”, iar dacă aducem argumente în defavoarea ungurilor suntem acuzaţi că ,,suntem obsedaţi după discursul naţionalist”. Întrebarea firească ar fi următoarea: un student care termină Facultatea de Istorie şi doreşte să profeseze în învăţământ, ce teorie va scrie în examenul pentru ocuparea unui post de cadru didactic?
Teoria învăţată în liceu (teoria oficială) sau teoria predată la cursul facultăţii unde profesorul ne spune răspicat că istoriografia românească este plină de minciuni şi tributară discursului naţionalist?
După 23 de ani de la revoluţie, învăţământul nu este cu adevărat modern. Mai de grabă, în acest interval de timp, el a devenit un domeniu subfinanţat şi neglijat de către guvernanţi. Prin elaborarea de noi programe şi manuale şcolare, eliminarea examenului de admitere, reducerea duratei învăţământului universitar la 3 ani şi salariile derizorii din învăţământ, degradarea sistemului a devenit evidentă.
Istoria a devenit o disciplină oarecare, tinerii nu se mai îndreaptă spre facultăţile de istorie, deoarece pasiunea  şi rădăcinile de cunoaştere au fost tăiate încă din liceu.

29 mar. 2013

A trecut şi Ziua Şarpelui la Capidava







Conform tradiţiei la Danais s-a celebrat pe 17 martie Ziua Şarpelui. Atmosfera plăcută generată de oameni iubitori de cultură, tradiţie şi frumos, atelierele de teatru şi arheologie, vizita la muzeul de artă din Topalu rămân ca nişte amintiri dragi. Mulţumim tuturor participanţilor, sponsorilor, presei, instituţiilor implicate.
Parteneri: Primăria Topalu, Alira, Envirotech, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Constanţa, Crucial Systems & Services, Neptun TV, DJST Constanţa, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, Radio Neptun, AIESEC, RomaniaLifestyle.ro, i-Tour.ro, Groove Hour, ConstantaBlog.net.

6 mar. 2013

Ziua Şarpelui în Capidava – 17 Martie 2013



În vechime, anul era împărţit în două anotimpuri: vara, cu începere de Alexii (17 martie), şi iarna, ce vine o dată cu “închiderea pământului”, de Ziua Crucii (14 septembrie). Situate în preajma echinocţiilor de primăvară şi toamnă, ambele sărbători se situează sub semnul şarpelui, zeitate preistorică ce marchează pragurile dintre cele două anotimpuri principale, prin intrarea şi ieşirea din hibernare.
Pentru că fără trecut nu avem viitor, Danais urmăreşte protejarea artefactelor, promovarea siturilor arheologice, a culturii şi istoriei României.
Preţ bilet: 50 lei/persoană (40 de locuri disponibile).
Biletul reprezintă contribuţia la susţinerea proiectului Danais. Sunt incluse transportul Constanţa – retur şi participarea la programul evenimentului. Taxa acces muzeu nu este inclusă în preţul biletului.
Înscrieri: 0724 033 693
Programul evenimentului Ziua Şarpelui în Capidava:
– Plecare din Constanţa – ora 10:00;
– Vizită la Muzeul “Axiopolis” din Cernavodă;
– Vizită la Muzeul de Artă “Dinu şi Sevasta Vintilă” din Topalu;
În Tabăra Danais – Capidava:
- Atelier de arheologie – “O zi pe un şantier arheologic” – prezentare etape lucru, desfăşurare etape lucru – Dr. Zaharia Covacef, cercetător ştiinţific I, arheolog expert Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanţa;
- Atelier de teatru – “Scurtă incursiune în lumea teatrului” – Gheorghe Căpăţâna, manager Studioul de Spectacole Speciale “Sonar”;
- Tradiţii de Ziua Şarpelui;
- Pista obstacolelor oarbe;
- Traseul vestitorilor primăverii – Probe: descoperire indicii, fotografierea renaşterii naturii;
- Concurs cu premii;
- Foc de tabără;
- Plecare către Constanța – ora 19:00.
În Tabăra Danais sunt disponibile 16 locuri de cazare în cabane de lemn izolate termic.
Contact detalii cazare – office@danais.ro
afis sarpe web

Parteneri: Alira, Envirotech, Primăria Topalu, România LifeStyle, DJST Constanţa, Crucial,  Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, Radio Neptun, Studioul de spectacole speciale “Sonar”, Crucial Systems & Services, Neptun TV, Groove Hour, i-Tour.ro, ConstantaBlog.net, Evenimente Constanţa, PlayXP.net.

2 mar. 2013

Dragobetele la Capidava – plin de căldură în ciuda vântului tăios

OLYMPUS DIGITAL CAMERA



S-a petrecut şi cel de-al şaselea eveniment Danais la Capidava. Temerarii au venit să celebreze Dragobetele şi, în ciuda unui vânt nu foarte prietenos, au simţit sărbătoarea din plin.
Ziua I. De la Cernavodă drumul devine pitoresc chiar şi-ntr-o zi cenuşie de aproape-primăvară în care soarele se străduia amarnic să-mpungă norii ploioşi izbândind, vremelnic, să lucească străveziu. Acolo unde începe să însoţească Dunărea, drumul şerpuieşte molatic printre lunca în care copacii îşi arată siluetele golaşe şi dealurile pufoase. Tabăra Danais este aşezată tot pe un astfel de deal cu faţa spre luncă. Pe lângă ea pasc în linişte oile şi caii satului. Peisajul bucolic este uşor tulburat de apariţia autocarului din care încep a se revărsa excursioniştii. Ceaunele îşi boloborosesc lichidele deasupra focului. Unul dintre ele se descoperă omenos şi paharele cu licoarea fierbinte, rubinie, prind a încălzi mânile şi zâmbetele. Vinul roşu, plin şi aromat a fost servit şi crud din pahare de cristal aşa cum se cuvine la o adunare câmpenească de clasă, mulţumită sponsorului Alira.
Târguşorul de amintiri şi împodobeli pentru trup şi suflet s-a întins pe câteva mese din cort iar Alin Panaite (Avatar Studio), artistul fotograf, şi-a început lecţia de fotografie acaparând atenţia cursanţilor posesori amatori de camere foto de toate dimensiunile.
Artiştii – muzicieni şi actori – şi-au scos instrumentele iar muzica a acoperit dealul coborând voioasă spre luncă.
Vedeta emisiunii “Delicatese” de pe Tv Neptun, Dan Cojocaru, a prins a coordona activitatea din jurul unui ceaun. Aplecat asupra lui, ritualic, actorul-prezentator transformat în bucătar a amestecat ingredientele iar aromele au prins a se învolbura deasupra ceaunului. Duse apoi de vânt prin toată tabăra, i-au tras de nas pe excursionişti adunându-i ciorchine în jurul focului. Peste două ceasuri toţi savurau gustoasa tochitură dobrogeană pusă lângă boţuri de mămăligă aurie, delicioasă, în timp ce pe grătare sfârâiau mici, roşioare, ciuperci, ardei şi roşii.
A urmat vânătoarea de mărţişoare. O provocare la concurs cu indicii artistic  zămislite şi mărţişoare pitite prin toate cotloanele Capidavei, cu încercări amuzante şi răspunsuri pe măsură. S-au găsit mărţişoare în copaci, sub bolovani, ascunse prin zidurile cetăţii, pe plaja Dunării sau pe stâlpii indicatori. O adevărată vânătoare de comori în care fiecare “vânător” s-a simţit un mic Indiana Jones, fără a fi expus vreunui pericol însă. Asta şi graţie jandarmilor care au răspuns admirabil solicitării organizatorilor, întărind participanţilor la eveniment sentimentul de siguranţă.
Focul de tabără s-a înălţat vesel, iar lumea a-nceput să cânte o dată cu tonica Mariana Butnaru şi cu neobositul Gigi Dumitrele. Iar Mircea Pânzaru a prins glas pe splendidul Adagio al lui Albinoni desăvârşind o zi friguroasă dar plină de căldură.
Ziua a II-a a fost magică. Zânele pădurii (Crazy Art Entertainment) au ajuns de data asta şi la Dragobete, sărbătoarea ce pregăteşte Sânzienele, şi au încins o horă în jurul focului descântând de dragoste fetelor şi flăcăilor, în timp ce rochiile largi fluturau alb în bătaia vântului completând murmurul. Cochetele zâne şi-au lăsat imaginea prinsă în camerele cursanţilor atelierului de fotografie, pentru următoarele grupuri de excursioniştii ce vor bate Capidava în căutarea lor.
O descindere dintr-un timp în altul a fost în Muzeul din Topalu, cel inundat de lumina  pe care Balcicul o împrăştie din picturile de pe pereţi. Peisaje ce  amintesc cu nostalgie de minunatul sat – şcoală pentru pictorii vremii susţinuţi şi încurajaţi de Regina Maria, ocrotitoarea artelor şi iubitoare a tradiţiilor noastre străvechi, cea care a ridicat ia românească la rangul de veşmânt regal.
Fetele au fost zburătorite (sau zburătăcite, cum le place tuturor a zice) prin toată tabăra. Dar, contrar  ironiei, nu s-a împiedicat niciuna. A fost amuzant, frumos, şi un pic magic. Chiar şi fotbalul încins ad-hoc pe pajiştea cetăţii Capidava a avut un strop de magie în el.
Crazy Art Entertainment s-a întrecut pe sine în oferirea unor momente care nu vor fi uitate prea uşor dar, la aceeaşi înălţime au fost şi cei de la Active Training, Avatar Studio, Studioul de spectacole speciale “Sonar” şi Theatrum Infinitum.
Evenimentul nu ar fi avut aceleaşi şanse de reuşită fără sprijinul partenerilor: Primăria Topalu, Alira, Envirotech, Metropolitan, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Constanţa, Crucial Systems & Services, Neptun TV, DJST Constanţa, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, Curtea Brâncovenească, Universitatea “Ovidius” Constanţa, Universitatea „Andrei Şaguna”, Radio Neptun, AIESEC, Hotel Cherica, PlayXP.net, RomaniaLifestyle.ro, Evenimente Constanţa, Foto Pro, Tom’s Tattoo, i-Tour.ro, Groove Hour, ConstantaBlog.net, Foto Focus, Hai Hui Stângaci.

17 feb. 2013

DRAGOBETELE IN CAPIDAVA




Sâmbătă, 23 februarie, şi duminică, 24 februarie 2013, Asociaţia “România – Dacia Casa Noastră” te invită să celebrezi Dragobetele în Capidava, la Tabăra Danais.
Legenda spune că Dragobetele, fiul Dochiei, era zeul dragostei şi al bunei dispoziţii. Acesta mai era numit Cap de Primăvară sau Cap de Vară şi era identificat cu Cupidon, zeul iubirii în mitologia romană, şi cu Eros, corespondentul acestuia în mitologia greacă.
La daci, era zeul ce oficia la începutul primăverii nunta tuturor animalelor.
Un alt nume al său era Năvalnicul, fiind perceput ca un fecior frumos şi iubareţ nevoie mare, care le face pe tinerele fete să-şi piardă minţile. Un fel de Zburător transformat apoi de Maica Domnului într-o floare.
Fetele şi băieţii se întâlneau să sărbătorească Dragobetele pentru a rămâne îndrăgostiţi pe parcursul întregului an. La prânz, fetele începeau să coboare spre sat în fugă, în sudul României, această goană fiind numită “zburătorit”. Fiecare băiat urmărea fata care îi plăcea. Dacă flăcăul era iute de picior şi fetei îi plăcea respectivul urmăritor, atunci avea loc o sărutare mai îndelungată în văzul tuturor. Sărutul era logodna ludică a celor doi, cel puţin pentru un an de zile, de multe ori astfel de logodne veneau înaintea logodnelor adevărate.
Prin urmare, conform tradiţiei, de Dragobete, trebuie să fim veseli, să râdem, să ne întâlnim cu persoana iubită, să ieşim să culegem flori, să întâmpinăm primăvara cum se cuvine, fiindcă Dragobetele este cel care deschide sezonul primăverii şi al iubirii.


Programul evenimentului Dragobetele în Capidava:
Ziua 1 – 23.02.2013
- Workshop de fotografie “Dragobetele în Capidava prin sticla unui DSLR”, cu Alin Panaite (Avatar Studio), noţiuni teoretice, sesiune de fotografie
- Târg obiecte tradiţionale
- Treasure Hunt (vânătoarea de mărţişoare)
- Concert folk “Clipa de iubire” cu Mariana Butnaru şi Gigi Dumitrele
- Spectacol nonconvenţional de teatru “Leoaică tânără, iubirea”. Protagonişti: Maria Tâlvan, George Eugen Doinaru (Studioul de Spectacole Speciale “Sonar”), Mircea Pânzaru („Theatrum Infinitum”)
opţional Cină romantică la Curtea Brâncovenească – mâncăruri şi băuturi alese, invitat surpriză (35 lei/persoană)
Ziua 2 – 24.02.2013
- Workshop de fotografie “Dragobetele în Capidava prin sticla unui DSLR”, cu Alin Panaite (Avatar Studio), noţiuni teoretice, sesiune de fotografie, concurs cu premii.
- Târg obiecte tradiţionale
- “Zburătoritul” (goana după fete)
- Vizită la Muzeul de Artă “Dinu şi Sevasta Vintilă” din Topalu
- Crazy Art Entertainment – Explorări spectaculare, îmbinând cuvântul şi mişcarea, elemente din natură cu cele fantastice, fire de apă şi joc cu focul. Un spectacol manifest, în numele iubirii, puternic încărcat cu simboluri şi inspirat din obiceiuri şi ritualuri străvechi
- Oficiere logodne simbolice de o zi
- Tombolă cu premii
- Surprize
Taxa de participare valabilă până pe data de 22 februarie 2013, inclusiv.
Taxa participare a fost redusa de la 200 lei, la 90 lei/persoana/zi, datorită partenerilor noștri.
Înscrierea pentru participarea la eveniment se face online lawww.danais.ro/dragobete/inscrieri.
Plata se face anticipat în contul Asociaţiei “România – Dacia Casa Noastră” CUI 28492060, deschis la B.R.D. G.S.G., cod IBAN RO84BRDE140SV97869201400).
Precizări:
Taxa de participare include: transport din Constanta și retur, taxă acces muzeu, participarea la programul evenimentului prezentat mai sus şi masă (la Capidava, în tabăra Danais, va fi amenajat un spaţiu unde participanţii vor fi primiţi cu bucate tradiţionale, pe care şi le pot prepara chiar şi ei).
Workshopul este adresat fotografilor entuziaşti care vor să facă puţină ordine în cunoştinţele despre fotografie asimilate din diferite surse mai mult sau mai puţin avizate. Se vor discuta noţiuni de bază legate de tehnica fotografică, echipamentele fotografice (camere foto, obiective, filtre, blitzuri, accesorii), setările aparatului (mod de lucru, diafragmă, timp de expunere, iso), elemente de fotocompoziţie (reguli, dar mai ales excepţii de la reguli). Scopul workshopului este acela de a dezvolta imaginaţia fotografică a participanţilor şi de a oferi soluţii tehnice pentru ideile pe care vor să le punem în practică. Alin Panaite, fotograf profesionist, manager şi fotograf la Avatar Studio Constanţa.
Contact detalii cazare – office@danais.ro
Prezentare artişti – Spectacol nonconvenţional de teatru “Leoaică tânără, iubirea”:
Mircea Pânzaru – profesor de  română şi franceză, coordonator Theatrum Infinitum, recitator, actor amator, regizor. Membru al Cenaclului Eveniment, coordonator al proiectului „Căldura”. A jucat în filme artistice. A lucrat în Canada la radio Vocea României fiind supranumit “The Golden Voice”. A jucat în multiple piese de teatru. Autor de scenarii. Premiat adesea la manifestări naţionale (Festivalul Lucian Blaga de la Sebeş, Festivalul Nichita Stănescu de la Ploieşti, etc.). A participat la sute de spectacole în turnee naţionale. Înzestrat cu un timbru de excepţie, bun cunoscător al mişcării teatrale româneşti şi internaţionale. A lucrat ca jurnalist. A semnat recenzii de carte şi cronici teatrale. Un interpret de referinţă în domeniul poeziei.
G. Căpăţână-Doinaru – profesor de română şi franceză. S-a afirmat încă din vremea studenţiei ca organizator de spectacole, prezentator, autor de scenarii. A coordonat activitatea Cenaclului Eveniment cu care a susţinut peste 500 spectacole. A colaborat cu mari trupe rock (Sfinx, Holograf, Krypton, Mihai Pocorschi şi Formula 5) cu interpreţi de valoare (Ştefan Hruşcă, Vasile Şeicaru, Angela Similea, Mirabela Dauer, Loredana Groza, Mircea Vintilă, Mircea Baniciu etc.) alături de care a întreprins turnee naţionale. A lucrat în Televiziunea Neptun ca director de programe, în presă (Revista Tomis). În prezent director al postului  Radio Neptun, coordonator general al activităţii Studioului de spectacole speciale SONAR, recitator, actor amator, regizor.
Maria Tâlvan – absolvent al facultăţii de Jurnalism – Universitatea Ovidius, redactor realizator emisiuni radio, secretar literar al Teatrului de copii şi tineret Constanţa. Recitator şi actor amator. Participă la spectacolele Studioului de spectacole speciale SONAR al cărui membru fondator este. Interpretă dotată cu talent şi sensibilitate artistică deosebită.
Ionuţ Buruiană – absolvent al Facultăţii de Arte (secţia teatru) din cadrul Universităţii Ovidius. A jucat roluri importante în numeroase piese din repertoriul naţional şi internaţional. Prezent în studiourile de televiziune. Redactor-realizator radio (Radio Mamaia, Radio Sky, Radio Neptun) Membru al Studioului de spectacole speciale SONAR. Bogată experienţă scenică.
Prezentare artişti – Concert folk “Clipa de iubire”:
Mariana Butnaru – cadru didactic, interpret de muzică folk. Membru fondator al Cenaclului Eveniment cu care a susţinut numeroase spectacole şi turnee. Cantautoare cu  sensibilitate, talent şi inteligenţă interpretativă. În prezent lucrează la un album reprezentativ. Colaborează cu interpreţi consacraţi din lumea folkului. Participantă şi premiată la Festivalurile de gen din ţară. Prezenţa în emisiuni de televiziune. Redactor realizator al emisiunii radiofonice „Clar de inimă”. În prezent susţine spectacole alături de Daniel Iancu şi în cadrul Studioului de spectacole speciale SONAR. Membru fondator al grupării “Flota de folk” şi “Zona de Mijloc”.
Gigi Dumitrele – un reper al muzicii folk autohtone. Membru fondator al Cenaclului Eveniment cu care a susţinut spectacole şi turnee. O voce specială şi o interpretare originală au făcut din cantautorul Gigi Dumitrele un interpret original, de excepţie. Emisiuni de radio şi televiziune, premii la festivaluri, recitaluri şi concerte pe scene locale şi naţionale.
Activităţi interactive
Active Training este o companie ce activează pe piaţă din anul 2005. La baza înfiinţării companiei a stat pasiunea pentru sport, pentru activităţi în aer liber, dar şi interesul pentru dezvoltarea de abilităţi de comunicare si lucru în echipă ale individului prin intermediul activităţilor outdoor. Tipuri programe: Teambuilding, Motivare non financiară, Incentive, Training Indoor / Outdoor (management de proiect, comunicare, leadership, client service etc.), Turism de aventură, Evenimente urbane. Adresa de e-mail: office@activetraining.ro
Parteneri confirmați până la data de 12 februarie 2013:
Primăria Topalu, Alira, Envirotech, Avatar Studio, Active Training, DJST Constanţa, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, Curtea Brâncovenească, Universitatea “Ovidius” Constanţa, Universitatea „Andrei Şaguna”, Radio Neptun, AIESEC, Studioul de spectacole speciale “Sonar”, Hotel Cherica, PlayXP.net, Crazy Art Entertainment, RomaniaLifestyle.ro, Evenimente Constanţa, Crucial Systems & Services, Neptun TV, Foto Pro, Tom’s Tattoo, i-Tour.ro, Groove Hour, ConstantaBlog.net, Hai Hui Stângaci, Theatrum Infinitum, Foto Focus, Danubius Travel.

Vă așteptăm cu drag!
Echipa Danais.ro