2 mar. 2013

Dragobetele la Capidava – plin de căldură în ciuda vântului tăios

OLYMPUS DIGITAL CAMERA



S-a petrecut şi cel de-al şaselea eveniment Danais la Capidava. Temerarii au venit să celebreze Dragobetele şi, în ciuda unui vânt nu foarte prietenos, au simţit sărbătoarea din plin.
Ziua I. De la Cernavodă drumul devine pitoresc chiar şi-ntr-o zi cenuşie de aproape-primăvară în care soarele se străduia amarnic să-mpungă norii ploioşi izbândind, vremelnic, să lucească străveziu. Acolo unde începe să însoţească Dunărea, drumul şerpuieşte molatic printre lunca în care copacii îşi arată siluetele golaşe şi dealurile pufoase. Tabăra Danais este aşezată tot pe un astfel de deal cu faţa spre luncă. Pe lângă ea pasc în linişte oile şi caii satului. Peisajul bucolic este uşor tulburat de apariţia autocarului din care încep a se revărsa excursioniştii. Ceaunele îşi boloborosesc lichidele deasupra focului. Unul dintre ele se descoperă omenos şi paharele cu licoarea fierbinte, rubinie, prind a încălzi mânile şi zâmbetele. Vinul roşu, plin şi aromat a fost servit şi crud din pahare de cristal aşa cum se cuvine la o adunare câmpenească de clasă, mulţumită sponsorului Alira.
Târguşorul de amintiri şi împodobeli pentru trup şi suflet s-a întins pe câteva mese din cort iar Alin Panaite (Avatar Studio), artistul fotograf, şi-a început lecţia de fotografie acaparând atenţia cursanţilor posesori amatori de camere foto de toate dimensiunile.
Artiştii – muzicieni şi actori – şi-au scos instrumentele iar muzica a acoperit dealul coborând voioasă spre luncă.
Vedeta emisiunii “Delicatese” de pe Tv Neptun, Dan Cojocaru, a prins a coordona activitatea din jurul unui ceaun. Aplecat asupra lui, ritualic, actorul-prezentator transformat în bucătar a amestecat ingredientele iar aromele au prins a se învolbura deasupra ceaunului. Duse apoi de vânt prin toată tabăra, i-au tras de nas pe excursionişti adunându-i ciorchine în jurul focului. Peste două ceasuri toţi savurau gustoasa tochitură dobrogeană pusă lângă boţuri de mămăligă aurie, delicioasă, în timp ce pe grătare sfârâiau mici, roşioare, ciuperci, ardei şi roşii.
A urmat vânătoarea de mărţişoare. O provocare la concurs cu indicii artistic  zămislite şi mărţişoare pitite prin toate cotloanele Capidavei, cu încercări amuzante şi răspunsuri pe măsură. S-au găsit mărţişoare în copaci, sub bolovani, ascunse prin zidurile cetăţii, pe plaja Dunării sau pe stâlpii indicatori. O adevărată vânătoare de comori în care fiecare “vânător” s-a simţit un mic Indiana Jones, fără a fi expus vreunui pericol însă. Asta şi graţie jandarmilor care au răspuns admirabil solicitării organizatorilor, întărind participanţilor la eveniment sentimentul de siguranţă.
Focul de tabără s-a înălţat vesel, iar lumea a-nceput să cânte o dată cu tonica Mariana Butnaru şi cu neobositul Gigi Dumitrele. Iar Mircea Pânzaru a prins glas pe splendidul Adagio al lui Albinoni desăvârşind o zi friguroasă dar plină de căldură.
Ziua a II-a a fost magică. Zânele pădurii (Crazy Art Entertainment) au ajuns de data asta şi la Dragobete, sărbătoarea ce pregăteşte Sânzienele, şi au încins o horă în jurul focului descântând de dragoste fetelor şi flăcăilor, în timp ce rochiile largi fluturau alb în bătaia vântului completând murmurul. Cochetele zâne şi-au lăsat imaginea prinsă în camerele cursanţilor atelierului de fotografie, pentru următoarele grupuri de excursioniştii ce vor bate Capidava în căutarea lor.
O descindere dintr-un timp în altul a fost în Muzeul din Topalu, cel inundat de lumina  pe care Balcicul o împrăştie din picturile de pe pereţi. Peisaje ce  amintesc cu nostalgie de minunatul sat – şcoală pentru pictorii vremii susţinuţi şi încurajaţi de Regina Maria, ocrotitoarea artelor şi iubitoare a tradiţiilor noastre străvechi, cea care a ridicat ia românească la rangul de veşmânt regal.
Fetele au fost zburătorite (sau zburătăcite, cum le place tuturor a zice) prin toată tabăra. Dar, contrar  ironiei, nu s-a împiedicat niciuna. A fost amuzant, frumos, şi un pic magic. Chiar şi fotbalul încins ad-hoc pe pajiştea cetăţii Capidava a avut un strop de magie în el.
Crazy Art Entertainment s-a întrecut pe sine în oferirea unor momente care nu vor fi uitate prea uşor dar, la aceeaşi înălţime au fost şi cei de la Active Training, Avatar Studio, Studioul de spectacole speciale “Sonar” şi Theatrum Infinitum.
Evenimentul nu ar fi avut aceleaşi şanse de reuşită fără sprijinul partenerilor: Primăria Topalu, Alira, Envirotech, Metropolitan, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Constanţa, Crucial Systems & Services, Neptun TV, DJST Constanţa, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, Curtea Brâncovenească, Universitatea “Ovidius” Constanţa, Universitatea „Andrei Şaguna”, Radio Neptun, AIESEC, Hotel Cherica, PlayXP.net, RomaniaLifestyle.ro, Evenimente Constanţa, Foto Pro, Tom’s Tattoo, i-Tour.ro, Groove Hour, ConstantaBlog.net, Foto Focus, Hai Hui Stângaci.

17 feb. 2013

DRAGOBETELE IN CAPIDAVA




Sâmbătă, 23 februarie, şi duminică, 24 februarie 2013, Asociaţia “România – Dacia Casa Noastră” te invită să celebrezi Dragobetele în Capidava, la Tabăra Danais.
Legenda spune că Dragobetele, fiul Dochiei, era zeul dragostei şi al bunei dispoziţii. Acesta mai era numit Cap de Primăvară sau Cap de Vară şi era identificat cu Cupidon, zeul iubirii în mitologia romană, şi cu Eros, corespondentul acestuia în mitologia greacă.
La daci, era zeul ce oficia la începutul primăverii nunta tuturor animalelor.
Un alt nume al său era Năvalnicul, fiind perceput ca un fecior frumos şi iubareţ nevoie mare, care le face pe tinerele fete să-şi piardă minţile. Un fel de Zburător transformat apoi de Maica Domnului într-o floare.
Fetele şi băieţii se întâlneau să sărbătorească Dragobetele pentru a rămâne îndrăgostiţi pe parcursul întregului an. La prânz, fetele începeau să coboare spre sat în fugă, în sudul României, această goană fiind numită “zburătorit”. Fiecare băiat urmărea fata care îi plăcea. Dacă flăcăul era iute de picior şi fetei îi plăcea respectivul urmăritor, atunci avea loc o sărutare mai îndelungată în văzul tuturor. Sărutul era logodna ludică a celor doi, cel puţin pentru un an de zile, de multe ori astfel de logodne veneau înaintea logodnelor adevărate.
Prin urmare, conform tradiţiei, de Dragobete, trebuie să fim veseli, să râdem, să ne întâlnim cu persoana iubită, să ieşim să culegem flori, să întâmpinăm primăvara cum se cuvine, fiindcă Dragobetele este cel care deschide sezonul primăverii şi al iubirii.


Programul evenimentului Dragobetele în Capidava:
Ziua 1 – 23.02.2013
- Workshop de fotografie “Dragobetele în Capidava prin sticla unui DSLR”, cu Alin Panaite (Avatar Studio), noţiuni teoretice, sesiune de fotografie
- Târg obiecte tradiţionale
- Treasure Hunt (vânătoarea de mărţişoare)
- Concert folk “Clipa de iubire” cu Mariana Butnaru şi Gigi Dumitrele
- Spectacol nonconvenţional de teatru “Leoaică tânără, iubirea”. Protagonişti: Maria Tâlvan, George Eugen Doinaru (Studioul de Spectacole Speciale “Sonar”), Mircea Pânzaru („Theatrum Infinitum”)
opţional Cină romantică la Curtea Brâncovenească – mâncăruri şi băuturi alese, invitat surpriză (35 lei/persoană)
Ziua 2 – 24.02.2013
- Workshop de fotografie “Dragobetele în Capidava prin sticla unui DSLR”, cu Alin Panaite (Avatar Studio), noţiuni teoretice, sesiune de fotografie, concurs cu premii.
- Târg obiecte tradiţionale
- “Zburătoritul” (goana după fete)
- Vizită la Muzeul de Artă “Dinu şi Sevasta Vintilă” din Topalu
- Crazy Art Entertainment – Explorări spectaculare, îmbinând cuvântul şi mişcarea, elemente din natură cu cele fantastice, fire de apă şi joc cu focul. Un spectacol manifest, în numele iubirii, puternic încărcat cu simboluri şi inspirat din obiceiuri şi ritualuri străvechi
- Oficiere logodne simbolice de o zi
- Tombolă cu premii
- Surprize
Taxa de participare valabilă până pe data de 22 februarie 2013, inclusiv.
Taxa participare a fost redusa de la 200 lei, la 90 lei/persoana/zi, datorită partenerilor noștri.
Înscrierea pentru participarea la eveniment se face online lawww.danais.ro/dragobete/inscrieri.
Plata se face anticipat în contul Asociaţiei “România – Dacia Casa Noastră” CUI 28492060, deschis la B.R.D. G.S.G., cod IBAN RO84BRDE140SV97869201400).
Precizări:
Taxa de participare include: transport din Constanta și retur, taxă acces muzeu, participarea la programul evenimentului prezentat mai sus şi masă (la Capidava, în tabăra Danais, va fi amenajat un spaţiu unde participanţii vor fi primiţi cu bucate tradiţionale, pe care şi le pot prepara chiar şi ei).
Workshopul este adresat fotografilor entuziaşti care vor să facă puţină ordine în cunoştinţele despre fotografie asimilate din diferite surse mai mult sau mai puţin avizate. Se vor discuta noţiuni de bază legate de tehnica fotografică, echipamentele fotografice (camere foto, obiective, filtre, blitzuri, accesorii), setările aparatului (mod de lucru, diafragmă, timp de expunere, iso), elemente de fotocompoziţie (reguli, dar mai ales excepţii de la reguli). Scopul workshopului este acela de a dezvolta imaginaţia fotografică a participanţilor şi de a oferi soluţii tehnice pentru ideile pe care vor să le punem în practică. Alin Panaite, fotograf profesionist, manager şi fotograf la Avatar Studio Constanţa.
Contact detalii cazare – office@danais.ro
Prezentare artişti – Spectacol nonconvenţional de teatru “Leoaică tânără, iubirea”:
Mircea Pânzaru – profesor de  română şi franceză, coordonator Theatrum Infinitum, recitator, actor amator, regizor. Membru al Cenaclului Eveniment, coordonator al proiectului „Căldura”. A jucat în filme artistice. A lucrat în Canada la radio Vocea României fiind supranumit “The Golden Voice”. A jucat în multiple piese de teatru. Autor de scenarii. Premiat adesea la manifestări naţionale (Festivalul Lucian Blaga de la Sebeş, Festivalul Nichita Stănescu de la Ploieşti, etc.). A participat la sute de spectacole în turnee naţionale. Înzestrat cu un timbru de excepţie, bun cunoscător al mişcării teatrale româneşti şi internaţionale. A lucrat ca jurnalist. A semnat recenzii de carte şi cronici teatrale. Un interpret de referinţă în domeniul poeziei.
G. Căpăţână-Doinaru – profesor de română şi franceză. S-a afirmat încă din vremea studenţiei ca organizator de spectacole, prezentator, autor de scenarii. A coordonat activitatea Cenaclului Eveniment cu care a susţinut peste 500 spectacole. A colaborat cu mari trupe rock (Sfinx, Holograf, Krypton, Mihai Pocorschi şi Formula 5) cu interpreţi de valoare (Ştefan Hruşcă, Vasile Şeicaru, Angela Similea, Mirabela Dauer, Loredana Groza, Mircea Vintilă, Mircea Baniciu etc.) alături de care a întreprins turnee naţionale. A lucrat în Televiziunea Neptun ca director de programe, în presă (Revista Tomis). În prezent director al postului  Radio Neptun, coordonator general al activităţii Studioului de spectacole speciale SONAR, recitator, actor amator, regizor.
Maria Tâlvan – absolvent al facultăţii de Jurnalism – Universitatea Ovidius, redactor realizator emisiuni radio, secretar literar al Teatrului de copii şi tineret Constanţa. Recitator şi actor amator. Participă la spectacolele Studioului de spectacole speciale SONAR al cărui membru fondator este. Interpretă dotată cu talent şi sensibilitate artistică deosebită.
Ionuţ Buruiană – absolvent al Facultăţii de Arte (secţia teatru) din cadrul Universităţii Ovidius. A jucat roluri importante în numeroase piese din repertoriul naţional şi internaţional. Prezent în studiourile de televiziune. Redactor-realizator radio (Radio Mamaia, Radio Sky, Radio Neptun) Membru al Studioului de spectacole speciale SONAR. Bogată experienţă scenică.
Prezentare artişti – Concert folk “Clipa de iubire”:
Mariana Butnaru – cadru didactic, interpret de muzică folk. Membru fondator al Cenaclului Eveniment cu care a susţinut numeroase spectacole şi turnee. Cantautoare cu  sensibilitate, talent şi inteligenţă interpretativă. În prezent lucrează la un album reprezentativ. Colaborează cu interpreţi consacraţi din lumea folkului. Participantă şi premiată la Festivalurile de gen din ţară. Prezenţa în emisiuni de televiziune. Redactor realizator al emisiunii radiofonice „Clar de inimă”. În prezent susţine spectacole alături de Daniel Iancu şi în cadrul Studioului de spectacole speciale SONAR. Membru fondator al grupării “Flota de folk” şi “Zona de Mijloc”.
Gigi Dumitrele – un reper al muzicii folk autohtone. Membru fondator al Cenaclului Eveniment cu care a susţinut spectacole şi turnee. O voce specială şi o interpretare originală au făcut din cantautorul Gigi Dumitrele un interpret original, de excepţie. Emisiuni de radio şi televiziune, premii la festivaluri, recitaluri şi concerte pe scene locale şi naţionale.
Activităţi interactive
Active Training este o companie ce activează pe piaţă din anul 2005. La baza înfiinţării companiei a stat pasiunea pentru sport, pentru activităţi în aer liber, dar şi interesul pentru dezvoltarea de abilităţi de comunicare si lucru în echipă ale individului prin intermediul activităţilor outdoor. Tipuri programe: Teambuilding, Motivare non financiară, Incentive, Training Indoor / Outdoor (management de proiect, comunicare, leadership, client service etc.), Turism de aventură, Evenimente urbane. Adresa de e-mail: office@activetraining.ro
Parteneri confirmați până la data de 12 februarie 2013:
Primăria Topalu, Alira, Envirotech, Avatar Studio, Active Training, DJST Constanţa, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, Curtea Brâncovenească, Universitatea “Ovidius” Constanţa, Universitatea „Andrei Şaguna”, Radio Neptun, AIESEC, Studioul de spectacole speciale “Sonar”, Hotel Cherica, PlayXP.net, Crazy Art Entertainment, RomaniaLifestyle.ro, Evenimente Constanţa, Crucial Systems & Services, Neptun TV, Foto Pro, Tom’s Tattoo, i-Tour.ro, Groove Hour, ConstantaBlog.net, Hai Hui Stângaci, Theatrum Infinitum, Foto Focus, Danubius Travel.

Vă așteptăm cu drag!
Echipa Danais.ro

10 feb. 2013

FII DACO-ROMAN ! APARA TRADITIA STRAMOSEASCA - DRAGOBETELE SARUTA FETELE







Dragobete era fiul Babei Dochia (căreia i se zicea aşa nu fiindcă era în vârstă, ci fiindcă era ştiută din bătrâni - ca fiica regelui Decebal de care s-a îndrăgostit cuceritorul Daciei, împăratul roman Traian). Chipeşul Dragobete, un neastâmpărat şi un năvalnic, era un peţitor şi un naş al animalelor – iar Românii l-au considerat protectorul iubirii celor care se întâlnesc de ziua lui – când omul participă la bucuria naturii, pregătindu-se de venirea primăverii, la început de an agricol / odată cu ieşirea ursului din bârlog. Cine participa la această sărbătoare avea să fie ferit de bolile anului, şi mai ales de febră, fiindcă Dragobetele îi ajută pe gospodari să aibă un an îmbelşugat. Îmbrăcaţi de sărbătoare, fetele şi flăcăii se întâlneau în faţa bisericii şi plecau să caute flori de primăvară – mai ales ghiocei - prin păduri şi lunci. Sărbătoarea de Dragobete era un prilej pentru comunitate de a afla şi ce cununii se pregăteau peste an. Nici oamenii mai în vârstă nu stăteau degeaba, de Dragobete fiind ziua în care trebuiau să aibă grijă de toate orătăniile din ogradă dar şi de păsările cerului – ce se puteau logodi atunci. În această zi nu se sacrificau animale pentru că astfel s-ar fi stricat rostul împerecherilor. Toţi socoteau sărbătoarea ca de bun augur. Se spunea că tinerii care nu au petrecut de Dragobete sau cei care n-au văzut măcar o persoană de sex opus nu-şi vor mai găsi pereche tot restul anului. Femeile obişnuiau să atingă un bărbat din alt sat, pentru a fi drăgăstoase tot anul. Fetele mari strângeau de cu seara ultimile rămăşiţe de nea, numită “zăpada zânelor” iar apa topită din omăt era folosită pe parcursul anului pentru înfrumuseţare şi pentru diferite descântece de dragoste. Pe 24 Februarie - de Dragobete - pentru Români este sărbătoarea iubirii.

23 ian. 2013

ISTORIA UNEI UNIRI






Personaje:
Prounire: Imperiul Francez ;Prusia ;Regatul Sardiniei ;Imperiul Britanic
Antiunire:Imperiul Otoman ;Imperiul Austriac
Scoasa din joc: Imperiul  Tarist
Moldova    Tara Romaneasca
Ideea Unirii Moldovei și a Țării Românești, avansată încă din secolul al XVIII-lea cu antecedente in unirea lui Mihai Viteazu a devenit, după războiul Crimeiei (1853 - 1856) o temă de prim plan a dezbaterii politice, atât în cele două Principate, cât și pe plan internațional. Situația externă se arăta favorabilă; înfrângerea Rusiei si hegemonia politică a Frantei  ofereau un context prielnic punerii în practică a proiectului, cu atât mai mult cu cât Napoleon al III-lea, împărat al francezilor, dorea un bastion răsăritean favorabil politicii sale, care să contrabalanseze expansiunea rusească.
La 1 ianuarie 1848, domnitorul muntean Gheorghe Bibescu face primul pas spre unirea Principatelor, desființând Vama din Focșani, care era cel mai important punct vamal între cele două țări. Actul a fost precedat în 1842 de un proiect de unificare al măsurilor și greutăților. Cununia domnitorului Gheorghe Bibescu se oficiază la Focșani, în septembrie 1845, la Biserica Sfântul Ioan din Piața Unirii, lângă borna de hotar, naș de cununie fiind domnitorul Moldovei, Mihail Sturdza.
Deciziile adoptate prin Tratatul de pace de la Paris (18/30 martie 1856), prevedeau intrarea Principatelor Române sub garanția colectivă a puterilor europene, revizuirea legilor fundamentale, alegerea Adunărilor ad-hoc care să exprime atitudinea românilor în privința unirii, integrarea în granițele Moldovei a trei județe din sudul Basarabiei (Cahul, Bolgrad, Ismail), trimiterea în Principate a unei Comisii Europene cu misiunea de a propune „bazele viitoarei lor organizări”, libertatea navigației pe Dunăre, ș.a.
Având de partea lor sprijinul marilor puteri antiunioniste, Austria și Turcia, precum și pe cel al caimacamului (locțiitorului domnesc) Todiriță Balș (înlocuit, după moartea sa, de Nicolae Vogoride, aspirant la tronul Moldovei), separatiștii au reușit, într-o primă fază, să câștige alegerile pentru Divanul Ad-hoc din Moldova (la 19 iulie 1857). În dorința de a-și realiza visul de domnie, Vogoride a falsificat listele electorale de reprezentare în Divanul ad-hoc, prin înlocuirea listelor electorale ale unioniștilor cu cele ale antiunioniștilor. Tensiunile dintre Anglia, Austria, ce încurajau Poarta să nu accepte noi alegeri, și celelalte state participante la Congresul de la Paris, au fost dezamorsate de întâlnirea de la Osborne (9 august) dintre Napoleon III și Regina Victoria, în urma căreia alegerile falsificate de Vogoride au fost anulate
Au avut loc noi alegeri, astfel încât la 22 septembrie 1857 s-a adunat Divanul Ad-hoc al Moldovei care era favorabil unirii, iar la 30 septembrie cel al Valahiei, și prin documentele redactate, au fost puse bazele fuzionării celor două principate.
În 7 și 9 octombrie 1857 sunt elaborate Rezoluțiile prin care se cerea:
  • Respectarea drepturilor Principatelor și îndeosebi a autonomiei lor în cuprinderea vechilor lor capitulații  încheiate cu Înalta Poartă în anii 1393, 1460, 1511 și 1634;
  • Unirea Principatelor într-un stat sub numele de România;
  • Prinț străin cu moștenirea tronului, ales dintr-o dinastie domnitoare dintre cele europene și ai cărui moștenitori să fie crescuți în religia țării;
  • Neutralitatea pământului Principatelor;
  • Puterea legiuitoare încredințată Adunării Obștești, în care să fie reprezentate toate interesele nației.
Toate acestea sub garanția colectivă a puterilor care au subscris tratatul de la Paris.
În Moldova a fost ales în unanimitate, la 5/17 ianuarie 1859, liderul unionist Alexandru Ioan Cuza, reprezentantul „Partidei Naționale”
Adunarea electivă a Țării Românești era însă dominată de conservatori, care dețineau 46 din cele 72 mandate. În această situație, liberalii radicali au inițiat, prin intermediul tribunilor, o vie agitație în rândul populației Capitalei și al țăranilor din împrejurimi. O mulțime de peste 30 000 oameni s-a aflat în preajma Adunării. Unul dintre tribuni, I.G. Valentineanu, nota că poporul era gata „să năvălească în Cameră și să o silească a proclama ales pe alesul Moldovei".
Într-o ședință secretă a Adunării, deputatul Vasile Boerescu a propus la 24 ianuarie 1859 alegerea lui Alexandru I. Cuza, aceasta fiind acceptată în unanimitate. Astfel s-a făcut primul pas către definitivarea Unirii Principatelor Române.
Actul istoric de la 24 ianuarie 1859 reprezenta primul pas pe calea înfăptuirii statului național român unitar. Impusă sub o puternică presiune populară, cu deosebire la București, alegerea ca domn al Țării Românești a lui Alexandru loan Cuza avea să-și găsească o confirmare deplină la marea manifestare prilejuită de sosirea alesului națiunii în capitala munteană.
Domnia lui Cuza Vodă a fost caracterizată de o nerăbdătoare dorință de a ajunge din urmă Occidentul, dar efortul domnului și al sprijinitorilor săi întâmpină rezistența forțelor conservatoare și a inerțiilor colective. Mai grav, el stă sub semnul provizoratului, căci domnia lui Cuza este percepută ca pasageră; țara a vrut un domn străin, l-a acceptat însă pe cel autohton, dar n-a renunțat la vechea doleanță; în așteptarea contextului prielnic, ea îngăduie un provizorat.
Această abdicare silită putea avea consecințe grave pentru România, pentru că:țile și averile anumitor Biserici și mănăstiri și a le trece în proprietatea statului, pentru „a spori avuția țării”. Tot în timpul lui Cuza unele mănăstiri și schituri au fost desființate total sau transformate în biserici de mir. Domnitorul Ioan Cuza a instituit un impozit de 10% asupra veniturilor nete ale mănăstirilor, bisericilor, anumitor seminarii, centre de asistență socială etc. În fața acestor măsuri aspre, mitropolitul Sofronie Miclescu  al Moldovei a făcut mai multe proteste, ceea ce a dus mai apoi la înlăturarea sa din scaun, această stare provocând, mai târziu, însăși căderea guvernului Kogălniceanu. Legea secularizării a fost adoptată în 1863 și, pe lângă cele enumerate mai sus, poate fi menționată și confiscarea anumitor averi pe care le aveau unele mănăstiri din Sfântul Munte Athos și pe care le-au primit cu mult timp înainte de la alți domnitori (Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul etc.) pentru ca monahii din Sfântul Munte să se roage pentru bunăstarea domniilor lor. În total, au fost preluate de la biserici aproximativ 25% din suprafața agricolă și forestieră a Țării Românești și a Moldovei.


  1. după înlăturarea lui Cuza, satele au fost înspăimântate că reforma agrară nu va mai avea loc.
  2. la 3 aprilie 1866 la Iași o demonstrație a Mișcării Separatiste care a cerut anularea unirii Moldovei cu Țara Românească
  3. Poarta Otomană a mobilizat armata la Dunăre  pentru a interveni în România, unirea fiind recunoscută doar pe timpul domniei lui Cuza.
Restul vieții sale și-a petrecut-o în exil, locuind majoritatea timpului la Paris, Viena și Wiesbaden. A fost înmormântat inițial la Biserica Domnească de lângă Palatul domnesc de la Ruginoasa , conform dorinței sale, iar după cel de-al doilea război mondial, osemintele sale au fost mutate la Biserica Trei Ierarhi  din Iași .
 a fost dată de Domnitorul Alexandru Ioan Cuza cu scopul de a lua toate proprietă
Reforma fiscala
Reforma fiscală a fost materializată prin instituirea impozitului  personal și a contribuției pentru drumuri, generalizată asupra tuturor bărbaților majori, printr-o nouă lege a patentelor, prin instituirea impozitului funciar și alte măsuri care au făcut ca la sfârșitul anului 1861, în preajma deplinei lor unificări administrativ-politice, Principatele Unite Române să fie dotate cu un sistem fiscal modern. Ar putea fi adăugată, pe plan cultural ,  „importanta inițiativă a guvernului moldovean al lui Mihail Kogălniceanu, care a instituit, în toamna anului 1860, prima universitate a țării,
Reforma agrara
Prin Legea rurală din 14/26 august1864, peste 400.000 de familii de țărani au fost împroprietărite cu loturi de teren agricol, iar aproape alți 60.000 de săteni au primit locuri de casă și de grădină. Reforma agrară din 1864, a cărei aplicare s-a încheiat în linii mari în 1865, a satisfăcut în parte dorința de pământ a țăranilor, a desființat servituțile și relațiile feudale, dând un impuls însemnat dezvoltării capitalismului. Ea a reprezentat unul din cele mai însemnate evenimente ale istoriei României  din secolul al XIX–lea.
Cuza începe să fie suspectat de liberalii radicali, care ulterior au făcut cartel cu conservatorii, că ar intenționa să instituie un regim personal; acest fapt a slăbit pozițiile domnitorului și a animat activitatea monstruoasei coaliții   hotărâtă să-l înlăture. Complotiștii au reușit să-și realizeze planurile atrăgând de partea lor o fracțiune a armatei și l-au constrâns pe domnitor să abdice în noaptea de 10/22–11/23 februarie 1866.
Această abdicare silită putea avea consecințe grave pentru România, pentru că:
  1. după înlăturarea lui Cuza, satele au fost înspăimântate că reforma agrară nu va mai avea loc.
  2. la 3 aprilie1866  la Iași o demonstrație a Mișcării Separatiste   care a cerut anularea unirii Moldovei cu Țara Românească,
  3. Poarta Otomană a mobilizat armata la Dunăre  pentru a interveni în România, unirea fiind recunoscută doar pe timpul domniei lui Cuza
Restul vieții sale și-a petrecut-o în exil, locuind majoritatea timpului la Paris, Viena și Wiesbade. A fost înmormântat inițial la Biserica Domnească de lângă Palatul domnesc de la Ruginoasa , conform dorinței sale, iar după cel de-al doilea război mondial , osemintele sale au fost mutate la Biserica Trei Ierarhi  din Iași .

Data de 24 ianuarie 1859 ramine in istoria tarii  ca data in care poporul isi impune vointa,in care poporul este solidar. Acum se naste o noua tara  Romania si dispare din constiinta internationala a celei ce a fost elementul civilizator al Europei ,si anume Dacia.  Astazi  romanii ar trebui sa –si aduca aminte  ca unirea face  ce nu poate sa faca  un individ.Cind vom intelege ca  suntem acum in 2012 la un pas de dezmembrarea tarii  si numai impreuna  putem sa mergem mai departe.Cind politicienii nostri se vor cobori de acolo unde s-au cocotat ,in mijlocul nostru, in realitatea noastra? Pentru ca Romania ni s-a impus ca nume ,in viitor ar trebui renviata  denumirea  Dacia!

15 ian. 2013

NU ÎNCURAJĂM FANTAZIILE POLITICE ...” - Mihai Eminescu



Nu încurajăm fantaziile politice de cari, din nenorocire, suferă atît de mult generaţia dominantă din România şi pe cari poporul nostru, liniştit şi cu mult bun-simţ, nu le împărtăşeşte. De regulă mişcările politice din ţările dunărene se compun, precum am spus-o adeseori, din două elemente deosebite, din masa nemulţumirilor dinlăuntru,cari există latente în orice ţară din lume, [cari] sînt însă la noi de o vehemenţă extraordinară fiindcă pentru o mulţime de lume patriotică parvenirea la putere e o cestiune de îmbogăţire şi de bun trai, pentru unii o chestiune de existenţă zilnică chiar; dar al doilea element, cel hotărîtor periculos, e drojdia politicei străine, care face să fermenteze masa nemulţumirilordinlăuntru.

Idealul nostru ar fi ca guvernul din ţară să se urce şi să cază prin opinia publică din ţară, fără amestecul acelui element de fermentaţie străină. De aceea, oricît de rea ar fi politica exterioară a unui guvern, ne-am impus în privire-i o rezervă prudentă şi n-am combătut decît temperamentul cu care a fost condusă; pentru politica interioară critica era cu atît mai uşoară cu cît reformele pripite pe toate terenurile a trebuit să creeze o atmosferă coruptă şi o organizaţie nespus de scumpă pentru viaţa simplă şi ieftină a unui popor agricol. Superioritatea vechii organizaţii istorice asupra celei nouă era ieftinătatea ei. Dovadă că această superioritate era reală e sporirea continuă şi repede a populaţiei sub domniile anterioare Unirii, era înavuţirea continuă a elementului românesc din oraşe, înmulţirea regulată, însă nu prea repede, a clasei culte de mijloc; pe cînd, în urma reformelor pripite, populaţia scade, elementul românesc din oraşe dă îndărăt, învins de imigraţiunea străină, iar clasa cultă de mijloc, mult mai numeroasă, a devenit un adevărat proletariat de postulanţi, care primejduieşte şi stabilitatea guvernelor şi existenţa ţării.

În acest proletariat, din nenorocire, guvernele străine cari au interese în Orient vor găsi totdeuna un manipul gata a se pune la dispoziţia lor. Noi nu acuzăm acele guverne. Ele se folosesc de cine pot şi iau pe cine li se oferă. Pe de altă parte, cu dreaptatea istorică pe care-o aplicăm tuturor, nu vom zice nici măcar că aceşti proletari sînt de-a dreptul trădători. Le lipseşte însă facultatea de-a distinge între interesele lor şi interesele ţării, iar masa celor nemulţumiţi e totdeuna în pericolul de-a confunda chiar aceste două serii de interese. Nu vom greşi însă daca vom susţine că pentru mulţi din oamenii politici de acest soi venirea la putere nu e un mijloc pentru realizarea unui scop, a unui program, ci scopul însuşi, urmărit cu orice mijloace, cu cele mai rele chiar. Cei cari privesc venirea la putere numai ca pe un mijloc pentru realizarea ideilor lor politice sînt adeseori amăgiţi de cătră tagma celor abili.

Aceste reflecţii nu ni le inspiră numai schimbările de ministeriu de la noi, ci şi acele din ţările balcanice. Precum ştim ministeriul din Serbia a căzut în urma neînţelegerilor cu Austria, dar nu ne îndoim că şi cel grecesc va fi căzut asemenea în urma unor influenţe oculte.

Dar tagma patrioţilor reversibili are o îndoită misiune de îndeplinit în politica ei. Cea dentîi e venirea cu orice preţ la putere, a doua mănţinerea cu orice preţ.

Din aceste două laturi ale activităţii patriotice cea de-a doua e, dacă se poate, mai periculoasă încă decît cea dentîi. Nu e nici un mijloc îndestul de rău care să nu se-ntrebuinţeze pentru mănţinerea în permanenţă a unui guvern rău. Jucăria vecinică cu personalităţi parlamentare, schimbarea lor caleidoscopică la diferitele resorturi ale administraţiei publice, care umblă astfel în ştirea lui Dumnezeu, e încă răul cel mai mic. Răul cel mare e că aceste personalităţi vin şi se retrag fără nici o cauză parlamentară, ca nişte unelte ale capriţiilor şefului. Mai periculoasă e schimbarea întregului program cu care guvernul venise la putere. În locul economiilor promise ne pomenim c-o urcare cu 34 la sută a bugetului cheltuielilor, cu cheltuieli nesocotite în toate ramurile; în locul unor bugete în adevăr echilibrate, marea făgăduinţă a patrioţilor, ne pomenim că sume de milioane, ca cea luată de la Rusia, nu se văd trecute nicăiri între venituri sau cheltuieli; în loc de claritate în gestiune ştim că există datorii ascunse, un deficit ascuns, un caos pospăit cu vorbe şi asigurări patriotice. În loc de-a se-npuţina funcţiile, înmulţirea lor, prin luarea în regie a drumurilor de fier şi a tutunului, a devenit un sistem de guvernămînt.

Din espedient în espedient nu ştim zău unde vor ajunge patrioţii pentru a se mai ţinea la putere. Marele expedient vor fi poate din nou aventurile.
Şi la 1868 faimoasa concesie Strousberg şi o nemaipomenită dezordine în finanţe mîna pe cabinetul Brătianu la căutarea marelui espedient care să arunce praf în ochii lumii.

„Deutsche Rundschau” publică un memoriu secret al guvernului rusesc din 15 ianuarie 1869, căruia se-nţelege că nu trebuie să-i uităm originea, de vreme ce pe atunci marele expedient al d-lui Brătianu consista în a pune în mişcare cestiunea orientală.Asupra politicei contelui Beust în România memoriul se esprimă astfel:În primele paisprezece zile ale lui noiemvrie (1868) cabinetul din Viena îşi alesese România drept arenă a politicei sale iritate şi iritatorii. Precum se constată deja în memoriul de la 10 noiemvrie, contele Beust a istovit toate încercările de-a dezvălui înaintea cabinetelor occidentale pretinsele agitaţii ale Prusiei şi ale Rusiei în Moldo-Valahia. Într-un discurs ţinut înaintea comisiei militare a Reichstagului cancelariul c.r. a încercat a dovedi necesitatea de-a se ridica efectivul armatei austriace la 800 000 de oameni şi a motivat urcarea cu pericolul „arsenalului român”; o colecţie ulterioară de documente oficiale cuprindea cele mai grele învinovăţiri contra ministrului Brătianu. Aceste agitaţii, întărite prin continua lucrare a opiniei publice, nu rămaseră fără efect. În Paris ca şi în Londra, dar mai cu seamă în Constantinopol oamenii începură să se neliniştească şi să vorbească de necesitatea unei represiuni în România. Cabinetul din Berlin ştiu să întîmpine cu abilitate intriga aceasta sfătuindu-l pe principele Carol să concedieze ministeriul Brătianu şi să-şi îndoiască moderaţia şi conciliaţiunea faţă cu Poarta.

Asupra marelui expedient plănuit pentru a acoperi ruina financiară, cabinetul Brătianu a căzut atunci. Vremile de astăzi par însă mai proprii pentru încurajarea marilor espediente patriotice şi nu ştim dacă mai există vreun cabinet care să sfătuiască moderaţia şi conciliaţiunea. Ţara, dacă ar avea libertatea de-a se exprima, ar fi concediat de mult pe d-l Brătianu. Dar ţara e legată prin miile şi zecile de mii de funcţii nouă, cari au prefăcut poporul românesc într-un popor de slujbaşi, şi expedientele celelalte s-au înfundat atît de rău, încît ne temem de cel mare.
[26 octombrie 1880]

10 ian. 2013

Cele mai vechi picturi rupestre din lume au fost descoperite in Romania

Viorel Lascu, președintele Federației Române de Speologie, împreună cu dr. Jean Clottes, expert internațional în artă rupestră, Aurel Chiriac, directorul Muzeului Țării Crișurilor din Oradea și Călin Ghemiș, arheolog la Muzeul Țării Crișurilor din Oradea, au prezentat descoperirile din peștera Coliboaia, de pe Valea Sighiștelului, dar și rezultatele datărilor probelor de Carbon 14, recoltate din Galeria picturilor din Peșteră. Astfel, în peștera Coliboaia a fost descoperită o galerie cu picturi negre. Picturile reprezentau: un bizon, un cal, o felină și două capuri de rincori. De asemenea, au fost descoperite și câteva gravuri și oseminte de urși. Această descoperire a fost făcută de câțiva speologi români, în iunie 2010, după o misiune franco-română. Doi specialiști în artă rupestră, Jean Clottes și Bernard Gély, din Franța, spun că aceste picturi datează de acum 23.000 – 35.000 de ani.



Călin Ghemiș, arheolog la Muzeul Țării Crișurilor, a efectuat două prelevări de probe pentru a fi datate pe bază de radiocarbon. Cele două probe au fost trimise la Laboratoarele de Știință din Yvette (Franța).
„Peştera Coliboaia nu este accesibilă publicului larg. Ea va rămâne, cel mai probabil, inaccesibilă, având în vedere că trebuie trecut pe sub apă pentru a ajunge la picturi. Desenele sunt cu atât mai valoroase cu cât există similitudini între arta rupestră a oamenilor preistorici din Bihor cu lucrări ale celor care au desenat în peşteri din Franţa, aproximativ în aceeaşi perioadă istorică”, a declarat Călin Ghemiș.
Rezultatele obținute confirmă că cele mai vechi picturi datează din anii 36.000.



„Rezultatul datărilor probelor de Carbon 14 recoltate din Galeria Picturilor a Peșterii Coliboaia, vine să confirme datările pe care noi le-am presupus la un moment dat prin specialiștii Muzeului, dar și faptul că lumea de atunci, din acest spațiu, era parte a unei lumi europene, în care modul de viață și de credințe erau similare”, a spus Aurel Chiriac, directorul Muzeului Țării Crișurilor din Oradea.


Note suplimentare .

Pestera Coliboaia se gaseste in judetul Bihor, pe Valea Sighistelui.
Cavitatea a devenit cunoscuta datorita picturilor rupestre foarte vechi ce dateaza de zeci de mii de ani si ale urmelor ce atesta ca a fost locuita de oameni, dar si de ursi (s-au gasit oseminte).
Accesul in incaperea in care se afla cateva gravuri si picturile ce infatiseaza animale este dificil, fiind necesara parcurgerea unui traseu pe sub apa pana aici. In plus, acest sector din pestera Coliboaia nu este accesibil turistilor.



Trebuie mentionat faptul ca astfel de picturi rupestre s-au mai descoperit intr-o pestera din Romania - Cuciulat. Autenticitatea, precum si vechimea acestora, au fost atestate de cercetatori straini, fiind o noutate in partea aceasta a Europei.
Pestera Coliboaia se intinde pe o lungime de aproximativ 750 m. Concretiuni specifice se gasesc pe peretii dinspre finalul pesterii sub forma de scurgeri parietale, stalactite si stalagmite.
Intrarea se face printr-un fel de portal in forma de triunghi si cu inaltime de 2 m.
Foarte aproape de pestera Coliboaia se gaseste o alta cavitate – pestera Magura.
Parcurgerea pesterii este ingreunata si de faptul ca este activa, motiv pentru care aventurarea este recomandata numai speologilor cu experienta.


 


sursa: http://www.2012en.ro/2011/09/cele-mai-vechi-picturi-rupestre-din-lume-au-fost-descoperite-in-romania/#comments